Din cele mai vechi timpuri întreprinderea de instruire angajează resurse
umane și materiale bogate si variate. Pot fi conturate câteva modele instrucționale elaborate și aplicate de-a lungul istoriei pedagogiei. În opinia mea modelul psihocentric este cel mai adecvat pentru învățământul zilelor noastre deoarece pornește de la exploatarea nevoilor copiilor de dezvoltare spontană. Acest model este preocupat constant de adecvarea metodelor la dinamismul învățării. Orientarea teoretică este centrată pe individualitatea fiecărui elev, pe cunoașterea acestuia, iar metodele utilizate sunt: munca independentă, jocurile didactice, simularea. Problema motivației reprezintă o preocupare constantă a cadrului didactic pentru cultivarea intereselor, motivelor și dorințelor copilului. Un prim argument pentru alegerea acestui model ar fi avantajele pe care ți le oferă și anume aspirația către individualizare a instruirii, de stimularea capacităților intelectuale ale elevilor. Prin intermediul jocurilor stârnește curiozitatea elevilor și dorința de a lua parte la procesul de învățare. De asemenea ajuta elevul să-și dezvolte gândirea în ritmul propriu prin învățare individuală. Profesorul trebuie sa se implice activ în procesul de cunoaștere și dezvoltare a elevului dar în același timp acesta trebuie să se comporte ca un manager al clasei, rolul său fiind destul de minimalizat și redus. Un al doilea argument ar fi că instruirea este centrată pe educat, văzut ca “subiectul care învață”, motiv pentru care metodologia instruirii este adecvată la evoluția şi dinamismul învățării, abordate îndeosebi cognitiv; cu consistent suport motivațional. Cu toate avantajele acestui model de instruire, el are și anumite limite. Acestea sunt datorate minimalizării rolului profesorului, acesta fiind nominalizat numai în calitate de ghid al instruirii, de manager al clasei, fiind cel care prezintă o problema și așteaptă ca rezolvarea să vină de la elevii săi, prin efortul lor intelectual și spontaneitatea lor și totodată fiind cel care evaluează această rezolvare. Din acest punct de vedere, evaluarea este îngreunată deoarece implică mult timp (este evaluat fiecare răspuns în parte/corectat/punctat, etc). Nefiind promovat lucrul în echipă, se poate ajunge la o stare de competiție si chiar conflict la nivelul clasei: prin susținerea și promovarea punctelor proprii de vedere, se poate ajunge la conflict de opinii, contradicție, etc. Analizând atât avantajele cât și limitele modelelor de instruire, cadrul didactic trebuie să țină cont de toate acestea. Astfel o îmbinare a acestora într-o formă avantajoasă și constructivă pentru elevi va duce la rezultate bune.