METODA BRAINSTORMING

Copotoiu Cristina-Elena

Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Târgu-

Jiu

În urma multiplelor transformări și măsuri reformiste din ultimele decenii, învățământul

românesc actual trebuia să răspundă și la provocările educației incluzive, mai ales cele determinate
de necesitatea schimbării mentalităților și atitudinilor referitoare la elevii diferiți de cei „normali” și
a reprezentărilor sociale asupra acestui segment de populație școlară, a renunțării la etichetări și
stigmatizări și a oferirii de șanse egale în vederea integrării lor comunitare si sociale. Abordând o
perspectivă curriculară deschisă, transparentă și flexibilă, putem veni în întâmpinarea cerințelor
unui număr cât mai mare de elevi excluși în mod curent din școlile obișnuite. De asemenea,
profesorii își pot schimba atitudinea față de cerințele impuse, încurajându-i să-și dezvolte o nouă
optică asupra activităților didactice care presupun un parteneriat activ între elevi și profesor,
acceptând în mod conștient noi responsabilități față de toți copiii.
În ultimul timp se invocă frecvent metodele activ-participative utilizate în practica intructiv-
educativă deoarece permit elevului satisfacerea cerințelor educaționale prin efort personal sau în
colaborare cu alți colegi. Specific acestor metode este faptul că se stimulează interesul pentru
cunoaștere, se facilitează contactul cu realitatea înconjurătoare, ele fiind subordonate dezvoltării
mintale și a nivelui de socializare al elevilor.
În contextul educației speciale, aceste metode constituie o resursă importantă în proiectarea
activităților educative deoarece stimulează și dezvoltă foarte mult învățarea prin cooperare,
facilitând astfel comunicarea, socializarea, relaționarea, colaborarea și sprijinul reciproc pentru
rezolvarea unor probleme sau pentru explorarea unor teme noi.
Din perspectiva mea de profesor cu cațiva ani de experiență în domeniul educației speciale,
o atenție deosebită merită și metodele pentru stimularea creativității, care au o importanță majoră
datorită libertății în exprimare pe care o conferă fiecărui educabil – să fii liber „să arunci” pe foaie
ceea ce gândești și ceea ce simți poate fi răspunsul pe care nu l-ai fi descoperit sub o altă formă.
Aspirația spre dezvoltarea spiritului creativ a dus la conceperea unor metode care, pe de o parte, să
combată blocajele, iar pe de altă parte, să favorizeze asociația cât mai liberă a ideilor, considerându-
se că astfel se pot utiliza la maximum resursele inconștientului. În acest scop unele metode se
bazează pe o stare de relaxare, pe îndepărtarea criteriilor raționale și a spiritului critic. Aceste
metode sunt aplicate cu mare eficiență în condițiile educației incluzive sau la activitățile cu elevii
care prezintă cerințe speciale în educație.
 Una dintre cele mai populare metode este brainstorming-ul, o metodă de stimulare a
creativității și imaginației elevilor, dar și de formare a unor trăsături de personalitate (spontaneitate,
altruism). Se rezlizează prin formularea a cât mai multor idei, ca răspuns la o situație enunțată de
profesor sau un elev, după principiul „cantitatea generează calitatea”.Un moment de brainstorming
se poate crea în orice etapă a lecției și poate să se desfășoare de la cinci minute până la întreaga oră.
Pentru desfășurarea optimă a unui brainstorming, se impune respectarea unor reguli, enunțate de
liderul grupului chiar de la începutul activității:
● solicitarea de exprimare a ideilor rapid în fraze, propoziții sau cuvinte scurte și concrete fără
cenzură
● sunt interzise criticile, ironiile, contradicțiile, orice manifestare de acest gen care inhibă
imaginația participanților
● sunt încurajate aociațiile neobișnuite de idei, combinările și ameliorările soluțiilor propuse de
ceilalți
● imaginația trebuie să fie liberă, exprimându-se orice idee îi vine elevului în minte, care este
acceptată fără cenzură
● toți elevii trebuie să comunice o idee
Metoda se parcurge prin derularea următoarelor etape:
1. Alegerea temei și prezentarea ei - liderul va comunica tema pusă în discuție și va
reaminti regulile. Subiectul brainstomingului se poate formula prin diferite noțiuni sau concepte,
prin întrebări ( Ce știți despre...?, Ce ați face dacă ați fi...?) prin prezentarea a unor imagini, a unui
film.
2. Generarea ideilor – toți elevii își vor comunica ideile,după regulile enunțate, fără nicio
cenzură. Toate ideile vor fi scrise pe tablă sau flipchart în ordinea emisă de participanți, etapa
terminându-se după ce toți participanții și-au exprimat cel puțin o idee.
3. Evaluarea calității ideilor – reluarea idelior pe rând și și gruparea lor pe diferite
criterii, urmate de discuții cu argumente și contraargumente
4. Selectarea celor mai importante idei - etapă în care se discută liber soluțiile originale
și fezabile.
5. Afișarea ideilor rezultate în forme cât mai variate și originale.
Metoda este foarte potrivită în munca cu elevii cu cerințe educative speciale. Aceștia
sunt caracterizați prin lipsă de încredere în propriile opinii, decizii, având o stimă de sine scăzută,
etichetându-se, astfel, negativ - nu de puține ori aud din partea acestor elevi aprecieri precum: „eu
nu știu să fac asta”, „eu nu o să pot să fac asta”, „eu nu voi reuși să spun asta” , „mi-e rușine să spun
ceva despre asta”. Există și situații în care, întrebați fiind despre un anumit subiect, răspunsul lor
este tăcerea, ceea ce mie ca și cadru didactic imi spune foarte mult. Tocmai de aceea,
brainstorming-ul este o metodă foarte bună și utilă în activitățile de învățare cu copiii. Faptul că
sunt încurajați încă de la început să spună ceea ce gândesc, le conferă copiilor posibilitatea să spună
ceea ce gândesc, fără să analizeze prea mult dacă ceea ce vor spune este corect sau nu. Pe măsură ce
exercițiul înaintează și observă că opiniile lor nu sunt criticate, ci dimpotrivă sunt apreciate și
valorificate, copiii prind aripi și devin mai siguri pe ei, acest lucru observându-se chiar și în mimica
lor, ceea ce pentru mine, ca profesor, înseamnă foarte mult. Încurajându-i, apreciindu-i,
valorificându-i, copiii se simt importanți, se găsesc utili și își doresc să facă din ce în ce mai mult,
iar acesta este primul pas pentru o învățare benefică, din plăcere, care perpetuată, va duce în timp la
o imagine de sine pozitivă, aspect extrem de important în rândul elevilor cu cerințe educative
speciale. Aș spune că e nevoie de puțin pentru a obține mult – gesturi mici, aprecieri sincere,
încurajări, vorbe frumoase, nu costă nimic, dar valorează mult.
A educa înseamnă pentru profesor folosirea unor metode care să formeze elevilor atenția
pentru munca independentă , să dezvolte virtuți sociale, să întărească includerea elevilor în propria
valoare, ajuntându-i să-și găsească identitatea. A educa înseamnă a-ți defășura activitatea sub
semnul unor categorii morale, consiliindu-i pe elevi să ia distanță critică față de atitudinile și
performanțele proprii, dezvoltându-le aptitudinea de a stabili contacte pozitive. Înainte de a
transmite valori cognitive, profesorul transmite valori morale și îi asistă pe elevi în însușirea
acestora, prin sublinierea importanței semnificației unor sentimente precum cel de satisfacție a
reușitei, cooperării, respectului pentru realizări. Herbart, clasicul pedagogiei germane, crede că rolul
de educator al profesorului este acela de a trezi „virtuți”, de a forma caractere. Tocmai de aceea,
profesorul trebuie să aibă mereu în vedere potențialul copilului și să găsească metoda potrivită prin
care să aducă la suprafață tot ceea ce este mai bun. Cu alte cuvinte, profesorul are misiunea de a
dezvolta copilul la potențialul său maxim.

BIBLIOGRAFIE:
1. Alois Gherguț, „Educația incluzivă și pedagogia diversității”, Editura Polirom, Iași, 2016
2. Andrei Cosmovici, Luminița Iacob, „Psihologie școlară”, Editura Polirom, Iași, 2005
3. Gabriela Cristea, „Managementul lecției”, Editura Didactică și Pedagogică, R.A, București,
2008
4. Valeria Negovan, „Psihologia învățării – forme, strategii și stil”, Editura Universitară,
București, 2010.