Motivația.

Medierea motivațională a performanțelor

școlare.
Strategii de stimulare a motivației elevilor

Coordonator: Dana Gavreliuc

Studenți: Szabo Raluca , Udrea Luminița

Definiie DEX :

Totalitatea motivelor (conștiente sau nu) care determină pe cineva să efectueze o anumită
acțiune sau să tindă spre anumite scopuri.

Fiecare dintre noi întreprinde o anumită acţiune fie pentru că este obligat să facă acel lucru, fie
pentru că primeşte o recompensă.

Psihologul Stelian Chivu -”Când recompensa este însoţită de motivaţie înaltă, viaţa acelei
persoane este cu adevărat frumoasă. Cert este un lucru: motivaţia va fi înţeleasă în funcţie de nivelul de
conştiinţă al fiecărei persoane”

Rolul motivației.

Motivația este esențială în activitatea psihică și în dezvoltarea personalității, astfel:

• este primul element cronologic al oricărei activități

• semnalizează deficituri fiziologice și psihologice (ex: foamea semnalizează scăderea procentului

de zahăr din sange sub o anumită limită

• selectează și declanșează activităile corespunzătoare propriei satisfaceri și le susține energetic

(trebuința de afirmare a unui elev declanșează activitatea de invățare, participare la concursuri)

• contribuie, prin repetarea unor activități și evitarea altora, la formarea și consolidarea unor
insușiri ale personalității (interesul pentru muzică favorizează capacitatea de execuție a unei
lucrări muzicale).

Psihologia modernaă recunoaște două tipuri de motivație:

Intrinsecă– ȋn care persoana urmărește o activitate (sau chiar mai multe) strict cognitivă, cand acțiunile
intreprinse sunt pentru sine; de ex. aspirația spre competența profesională, socială.
Cuprinde:

1. curiozitatea

2. atitudine epistemică stabilă prin informațiile furnizate de procesul ȋnvățării

3. interesele cognitive

4. aspirația spre competență.

Extrinsecă – ȋn care persoana urmăreste, prin activitățile depuse anumite recompense morale:prestigiu,
notorietate, faimă, bani, statut, poziție.

Vizează:

1. așteptarea laudei, notei, recompensei materiale;

2. dorința de afiliere (elevul invață pentru a face pe plac familiei care il laudă, il recompensează;

3. elevul nutrește dorința de a corespunde așteptărilor profesorului; dorește să fie impreună cu copiii de
aceeași varstă;

4. tendințele normative (obișnuință de a se supune la norme, la obligații);

5. teamă de consecințe neplăcute (teamă de eșec, de pedeapsă);

6. ambiția;

7. trebuința de statut ridicat.

Motivația elevului. Strategii de motivare a elevului pentru învățare

In căutarea unor strategii eficiente de motivare a elevilor pentru invățare, este util să pornim de
la studii. Acestea arată că 3 factori sunt esențiali pentru motivația intrinsecă:

- competența;

-autonomia;

-relaționarea socială;

Atunci cand aceste 3 condiții sunt indeplinite, ne simțim inspirați, plini de energie și
pregătiți să creștem indiferent de domeniul de care vorbim, acasă, la școală sau la locul de muncă.

Elevii care se simt autonomi vor fi mai implicați și vor obține performanțe mai bune, decat cei
care se simt controlați de profesori sau părinți. De aceea, profesorii pot creste motivația copiilor pentru
invățare astfel:
 • lăsandu-le libertatea de a alege cum vor realiza un proiect sau care este tema acestuia;

• dandu-le oportunitatea de a lucra independent ȋn clasă;

• ȋncurajandu-i să participe la ore prin intrebări și discuții libere;

• dandu-le ocazia de a adresa intrebari despre lecție – cu un interval dedicat in mod specific
intrebărilor, nelămuririlor sau ideilor copiilor;

• ajutand copiii să depăsească un obstacol in munca lor și lăsandu-i să continue apoi singuri să
lucreze, fara a le oferi intreaga soluție sau raspunsul corect;

• apreciind eforturile și progresele copiilor – aceștia au nevoie să vadă că pot progresa și că

eforturile lor sunt vizibile pentru profesori;

• incurajand proiecte care solicita creativitatea copiilor.

Competența

Cand copiii simt că pot ințelege ceea ce invață, că pot face progrese și că abilitățile pe care le
dezvoltă sunt utile sunt mai motivați să invețe. Cum pot incuraja profesorii acest aspect al motivației
copiilor?

• oferind feedback constructiv, cu accent pe aspectele pozitive ale muncii copiilor și pe aspectele
care pot fi imbunătățite in viitor. Cand primesc feedback constructiv, copiii ȋnvață să vadă
potențialul propriu și nu greșelile sau eșecurile.

• ajutandu-i pe copii să vizualizeze progresul făcut ȋntr-un anumit domeniu.Fișele de

monitorizare a progresului sunt o modalitate de a face acest lucru, dar și observațiile verbale
sau scrise ale profesorilor pot avea același efect benefic.

• făcand vizibile rezultatele muncii copiilor (de exemplu, proiecte științifice sau artistice). Cand
copii pot vedea rezultatele activității lor, ȋși consolidează motivația intrinsecă pentru ȋnvățare.

• asociind informațiile și abilitățile predate cu utilitatea lor ȋn lumea reală. Profesorii pot explica
felul ȋn care materia predată sau noțiunile ȋnvățate la școală le vor fi copiilor utile ȋn viitor, ȋn
mod practic. Limbile străine ȋi ajută să comunice mai bine ȋn situații diverse, matematică și
științele ȋi pot ajuta să construiască o carieră ȋn domeniile STEM, comunicarea corectă ȋn limba
romană este esențială pentru toate relațiile sociale și profesionale pe care le vor avea etc..

Relațiile sociale

Copiii care se simt singuri, respinși social sau criticați excesiv de cadrele didactice nu vor avea
energia necesară pentru a ȋnvăța eficient, chiar dacă ȋși doresc să facă acest lucru. De aceea, strategiile
de motivare a elevilor pentru ȋnvătare ar trebui să aibă ȋn vedere două aspecte importante:
 • Calitatea relației profesor-elevi. Profesorii care reușesc să aibă o relație apropiată cu elevii,
reușesc să capteze atentia și interesul acestora, făcand astfel procesul de predare mai simplu.

• Calitatea relațiilor dintre elevi – hărțuirea școlară sau bullying-ul, micile răutăți sau ȋncercarea
de a respinge alți colegi nu ar trebui tolerate ȋn sala de clasă.

Alte modalități de mediere motivațională a performanțelor

Evaluarea

Motivația poate fi determinată de percepții şi interpretări ale evaluărilor.

Practicile de evaluare pot fi animate prin frecvență și conținut ( standarde, criterii și metode).
Dacă profesorul ȋşi propune să crească nivelul motivaţiei numărul ridicat de evaluări sumative
este contraindicat.
Alternativa o reprezintă evaluările formative, orientate spre competenţă;

Pentru adaptare se ia ȋn calcul rezultatul acestora ce poate afecta motivarea.

Utilizarea recompenselor

Influențează interesul, stima de sine şi satisfacţia elevilor în învăţare. (Ames, 1992)

Se recomandă utilizarea recompensării competenţelor, luand ȋn calcul maniera ȋn care sunt
acordate (accentul pus pe satisfacţia produsă de rezolvare și mai puţin pe valoarea recompensei).
Administrarea inadecvată subminează iniţiativa.
Motivația poate fi subminată prin recompensare necuvincioasă, fapt ce are ca rezultat scăderea
interesului de a se implica în anumite sarcini.

Tipul de grupare al elevilor

Dimensiunea grupării vizează abilitatea elevilor de a lucra în echipă.

Structura relaţională determină tipul şi calitatea relaţiilor elev-elev, profesor-elev, pe parcursul
realizării sarcinilor.

Există 3 tipuri de structuri relaţionale:

• colaborativă - elevii lucrează împreună: incredere, autoeficacitate, acceptare, schimb şi ajutor

reciproc;

• competitivă - elevii concurează pentru obiective ( sunt generate atitudini dezorientative);

• individualistă - fiecare elev îşi stabileşte scopuri proprii - reduce trăirile emoţionale pozitive.

Acordarea unor intervale de timp prea scurte pentru finalizarea unor astfel de sarcini poate demotiva
elevii.
 Este important ca atunci când proiectăm necesarul de timp pentru diverse sarcini să reflectăm
asupra problemelor.
Fiecare tip de structură relaţională promovează un tipar de interacţiune și creează un climat de
învățare variabil.
Mediile cooperative oferă niveluri motivaţionale pentru ȋnvăţare ridicate (pattern-urile
interacţionale încurajează şi sprijină reuşita ).

Timpul acordat unei sarcini de ȋnvățare

Acordarea unor intervale de timp scurte demotivează elevul.

Se recomandă reflecția asupra unor probleme pentru mediere ȋn folosul adaptării intervalului aferent
acțiunii.

Valorizarea sarcinii:

Scopuri - Stratregii motivaţionale, cognitive, metacognitive - Performanța

Scopurile ghidează gandirea şi comportamentele elevilor pe măsură ce se angajează în sarcinile şcolare.

Tipuri de orientări ȋntalnite la educabili:

• orientarea scopurilor spre competenţă;

• orientarea spre performanţă;
• orientarea spre evitarea eşecului;

Scopurile orientate spre dezvoltarea competenţei centrează învățarea spre autorealizare, fără
raportare, la rezultatele celorlaţi.

Succesiunea proceselor motivaţionale orientate spre competenţă :

Orientarea scopurilor spre dezvoltarea competenţei → Implicare în sarcini (persistenţa + efort) →

Creşterea intervalului de timp alocat sarcinii → Performanţe ridicate →Satisfacţie

Scopurile orientate spre evitarea eşecului sunt asociate cu frica de eşec, motivaţie redusă şi
performanţe scăzute.

Elevii orientaţi spre competenţă consideră că succesul este determinat de volumul de efort
investit şi de procesarea de adâncime a informaţiilor.

Elevii cu o orientare spre performanţă atribuie succesul nivelului crescut al abilității de care dă
dovadă o persoană.

Scopurile proxime sunt asociate cu niveluri ridicate ale angajării ȋn activitate, comparativ cu
scopurile distale (care vizează acţiuni ce urmează a fi realizate ȋntr-un viitor indefinit). Scopurile proxime
ajută pe elev să conştientizeze progresul realizat, ȋi sporeşte ȋncrederea în capacităţile proprii.
 Percepţiile elevilor asupra dificultăţilor unei sarcini ȋnfluenţează dozarea nivelului de efort
investit.
Variabile situaţionale care influenţează orientarea

Accentul profesorului pus pe evaluare poate să scadă interesul elevilor pentru dezvoltarea de
competenţe, orientandu-i spre obţinerea unor performanţe mari.

In funcţie de tipul de climat pe care ȋl produce profesorul în clasă va depinde setul de strategii de
învăţare pe care îl vor utiliza elevii.

Asteptările legate de autoeficacitatea în sarcină.

Autoeficacitatea se referă la percepţia pe care o persoană o are asupra propriilor abilităţi şi

competenţe, ȋn folosul atingerii obiectivelor.

Elevii cu un nivel mai ridicat al autoeficacităţii sunt predispuşi la:

• stabilirea obiectivelor complexe;

• perseverenta până la finalizare;
• implicare in sarcini dificile;
• eforturi intense;
• strategii rezolutive.

Diferenţa dintre elevii performanţi şi cei cu rezultate slabe se datorează în mare parte modului
în care tşi percep propriile abilități.
Elevii care se percep ca având competenţe reduse, dar care au un nivel ridicat al abilităţilor într-
un anumit domeniu, obţin în general performanţe mai slabe.
Datorită pozitivismului privind competențele rezultatele sunt caracterizate de un grad ridicat de
reușită.

Autoeficacitatea are rol de mediator ȋntre nivelul de abilităţi al unei persoane şi nivelul
performanţelor.

Abilităţi cognitive → Autoeficacitate specifică → Formulare de scopuri specifice → Performanţe ridicate

Componenta afectivă

Vizează complexitatea trăirilor interioare ale educailului la momenul realizării unei sarcini.

Una dintre trăirile afective disfuncţionale o reprezintă anxietatea ( prin reducerea

performanţelor până la incordare, agitaţie).
Anxietatea de testare are ca rezultat scăderea performanţei şcolare.
Performanţa are de suferit deoarece gandirea elevului este direcționată către soluţionarea
conflictului cauzat de îngrijorare şi mai puţin în direcția soluţionării sarcinii (prin procesele de reamintire,
asociere, elaborare).
 Covington (1992) a elaborat un model al mecanismului anxietăţii de performanţă, și anume:
• evaluare – vazută ca provocare sau ameninţare;
• pregătirea – gânduri centrate pe subiecte, ameninţaţi de eşec adoptă strategii de evitare (
stabilesc scopuri iraţionale, amână);
• testare propriu-zisă - amintirea a ceea ce s-a invăţat, factori defavorabili:
tensiune fizică, îngrijorare.

Anxietatea poate interfera cu procesul rezolutiv reducând astfel nivelul reactualizării

informaţiei.

Factorii sociali şi culturali

Prin valori şi practici de invăţare, pot fi evidențiate diferenţe interculturale (de cultură a
familiilor cu statut socio-economic crescut şi cea a familiilor cu statut socio-economic scăzut) care
influenţează motivaţia elevilor pentru studiu. Dintre aceste dimensiuni amintim: valoarea pe care o
acordă învăţării de tip şcolar.

Alte trategii de stimulare a motivaţiei elevilor

Nivelul competenței profesorului și gradul de implicare în activitate pot influenţa, dinamica

motivaţională a elevilor.

Profesorul trebuie să ţină cont de câteva aspecte pentru optimizarea mediului educațional:
• aspectele date de teoria socio-cognitivă asupra motivaţiei;
• personalizare - adecvarea procedurilor motivaţionale la specificul vârstei, la dispoziţia elevilor;
• contextualizare - crearea unor contexte aplicabile, adaptive;
• crearea unui context comunicaţional care să inducă elevilor sentimente de siguranţă şi confort
prin empatie, acceptare.

Strategiile de motivare pentru studiu trebuie să fie în strânsă relaţie cu obiectivele propuse la
clasă.

Pentru care avem:

• motivaționale, utile in implicarea elevilor ȋn timpul predării unor noi cunoştinţe / conţinuturi
(argumente incurajatoare, solicită participarea activă la oră );
• strategii de modificare a percepţiilor elevilor cu privire la activitatea de studiu.

Este important ca dascălul să conştientizeze elevii cu privire la:

• finalităţile sarcinilor propuse;

• felul prin care se oferă rezultatul, preparator pentru profesie;
• importanţa şi semnificaţia personală a procesului.

Simularea descoperirii, cuiozității epistemice ( referitoare la cunoaștere, știință, grad validare)

 Curiozitatea motivează elevul in direcţia căutării și ințelegerii problemelor formulate la clasă.

Modalități de stimulare epistemică

neobişnuitul – uzualul, care devine rampă pentru realizarea neobișnuitului

Contradicţia - aduce o descoperire, ce poate contrazice anumite principii şi legi acceptate universal.
Prezentarea unor configuraţii simple (figuri, corpuri) facilitează capacitatea generativă a elevului.
Utilizarea de exemplificări şi analogii relevante.Analogiile îi ajută pe elevi să organizeze şi să integreze
unităţi distincte de informaţie.

Strategii în scopul tolerării disconfortului (izolarea, stresul şi anxietatea)

Intervenţia profesorului se poate orienta spre dezvoltarea unor strategii de tolerare a disconfortului,
prin tehnici de management a stresului şi de creştere a nivelului de concentrare asupra sarcinii.

Tehnici:

• stabilirea priorităților;
• circumscrierea limitelor personale;
• formularea de scopuri specifice şi realiste;
• anticiparea perioadelor de disconfort;
• realizarea unui plan concret ( teze, examene);
• identificarea reacţiilor emoţionale, cognitive dupa eşec (iritabilitate, mânie, depresie) şi de
lungă durată (neajutorare, apatie);
• analiza consecinţelor amânării anumitor activităţi, reevaluarea sarcinilor neplăcute prin recursul
la gândirea pozitivă etc.

Antrenamentul controlului intern

Strategia poate fi utilizată pentru a-i învăţa pe elevi să-şi automonitorizeze, prin verbalizare,
activităţile de învăţare.
Monologul interior influenţează gândirea şi trăirile emoţionale, ghidând comportamentul.
Persoanele care ȋntreţin un dialog intern inadecvat vor acţiona inadecvat.
Substituirea unor afirmaţii (cogniţii) negative despre sine, cu afirmaţii pozitive are efecte
benefice asupra controlului personal.
Dialogul intern este recomandat ca strategie de control a anxietăţii de testare şi al altor
răspunsuri negative. (Helmstetter, 1987)

Minimalizarea atractivității motivaţiei competiţionale

Se poate obţine un nivel redus al comparaţiilor sociale prin evitarea:

• citirii în public a notelor şcolare;

• adresării unor comentarii ironice;
 • exprimării dispreţului la adresa competenţei elevilor, atunci când experienţiază eşecul;
stratificarea grupurilor în funcţie de abilităţi (elevi buni / elevi slabi).

Sarcinile competiţionale ar trebui concepute în folosul reușitei tuturor (cel puţin parţială).

Profesorul trebuie să-i deprindă pe elevi să-şi stabilească standardele de reuşită ȋn mod realist, să-şi
definescă singuri obiectivele învăţării.

Persistenţa ȋn sarcină scade probabilitatea ulterioară a abandonului.

Menţinerea unui nivel motivațional potrivit este dependent de două evaluări:

• evaluarea nivelului de dificultate a sarcinii;

• evaluarea nivelului resurselor de a-i face faţă.

O evaluare eronată poate avea două implicaţii importante, submotivare sau supramotivare.
Ambele intervin asupra implicării în sarcinile de invăţare.
Aprecierea realistă a solicitărilor şi a resurselor personale este un proces de durată, care se
deprinde progresiv, prin experimentarea diverse tipuri de sarcini şi probleme.

Crearea unei reţele de suport

Se pot forma grupuri ȋn care fiecare membru ȋși fixează scopuri ale performanţelor şi ale
studiului personal. Educabilii discută, la nivel de grup, în ce măsură ȋsi ating scopurile, avand ca efect
reducerea efectelor negative, ale implicării elevilor în activităţile de la clasă.

Concluzie

Pentru crearea motivației este necesar să se prezinte elevilor scopul invățării, să fie apreciați
pozitiv și incurajați să-și realizeze scopurile vieții, să li se arate progresele făcute, să li se trezească
curiozitatea pentru ceea ce trebuie să invețe, precizandu-se sarcinile ȋnvățării individuale ȋn raport cu
ritmul de muncă al fiecăruia. Exigența ridicată, recompensele și activitățile extrașcolare sporesc
motivația.

Aplicație

Ce mă motivează să învăț?

Materiale necesare: o foaie de hârtie, instrumente de scris.

Instrucțiuni: Citiți cu atenție descrierile fiecărui tip de motivație descris mai jos. Realizați un tabel
asemănător pe foaia voastră și notați cate un semn in dreptul rubricii dedicate.

Factorul provocare:

1.Invăț mai degrabă din curiozitate;

2.Resimt plăcere atunci cand ȋnvăț;

3.Sunt atat de absorbit de ceea ce fac ȋncat uit de toate;

4.Prefer să imi stabilesc singur ceea ce am de făcut;

5.Realmente, vreau să invăț din ceea ce fac și ȋmi place ceea ce fac;

Factorul recunoaștere:

1.Mă simt mai motivat să invăț atunci cand știu că părinții/profesorii mă vor aprecia mai mult;

2.Invăț mai bine atunci cand stiu că voi fi apreciat mai mult de prietenii mei;

3.Imi apreciez propriile succese ȋn comparație cu rezultatele colegilor mei;

4.Prefer ca profesorii să stabileasca ce am de făcut, iar eu doar să urmez pașii de lucru;

5. Mă gandesc adesea la cum vor reacționa părinții mei dacă voi obține o notă bună;

Factorul recompensă:

1.Atunci când invăț mă gandesc la recompensa pe care o voi primi dacă obțin rezultate bune;

2.Principalul meu obiectiv atunci cand ȋnvăț este să obțin o notă foarte bună;

3.Aș face orice ca să obțin cea mai mare notă la examen;

4.Aș putea ȋnvăța ore ȋn șir ca să obțin nota pe care mi-o doresc;

5.Atunci cand eram mic, invățam mai bine atunci când parinții imi promiteau că imi cumpără ceva ce imi
doream foarte mult;

Aplicație-Scrisoare de automotivare

Materiale: o coală, instrumente de scris, scotch sau lipici.

Instrucțiuni:

1.Analizați cu atenție lista factorilor care vă motivează cu adevărat atunci cand ȋnvătați, pe care ați
obținut-o la exercițiul anterior.

2. Scrieți o scrisoare către voi ȋnsivă ȋn care să inventariati toate motivele pentru care trebuie să invățați
zi de zi, chiar si atunci cand sunteti plictisiți, obosiți sau prietenii vă invită la alte activități.

3. Vă puteți gandi la:

✓ factori care vă motivează să ȋnvățați;

 ✓ la un plan de acțiune pentru lunile care au mai rămas pană la examen;

✓ la posibilitatea obstaclelor care pot apărea;

✓ la modalități prin care puteți traversa aceste obstacole;

✓ la persoane care vă pot ajuta;

4. Subliniați acele idei pe care le considerați foarte importante! Scrieți cu culori!

5. Lipiți această scriesoare intr-un loc vizibil, pe peretele din fața biroului vostru.

Execițiu – Traseul experimental

Materiale: o coală, instrumente de scris.

Instrucțiuni:
A - inițierea exercițiului ( drumul);
B - tema de interes;
C – subiectul;
Se propune un asemenea exercițiu luând în considerare abordarea privitoare la curiozitatea
epistemică, la nivelul de cunoaștere al elevilor adaptat grupării variabile a clasei, aspect asociat etapelor
propuse.
Cunoașterea temei - enunțarea subiectului de interes - aspectul necunoscut.
Elevii, la rugămintea profesorului, iși expun ideile privitoare la subiect.
Din cele obținute ( prin asociere, dialog privitor la termenii dați se obțin ipoteze ce pot constituii
forme apropriate de exprimare a ceea ce se dorește a se descoperii.
Din trunchi ( elementul obținut) pleacă ramificațiile, presupuse elemente ce pot oferii
continuitate ideii, discuției, lecției ( aspectele expuse sunt date de context).

Ce reprezintă expectația, ca termen, având în vedere lecția de la clasă?

Se va avea în vedere însemnătatea termenului motivație.

Reflecție asupra provenienței termenului propus, origine.
 Studiul epistemic este creionat de relația dintre ceea ce cunoaștem și necunosc
Intervențiile de la clasă reliefează tema prin conexiunile oferite de termeni, ideile propuse de către fiecare
analizate și reformulate în urma reflecției.

SᾸ FIE OARE, MOTIVAȚIA, CHEIA SUCCESULUI?

Bibliografie

• https://adevarul.ro/stiri-locale/galati/importanta-motivatiei-in-viata-de-zi-cu-zi-cum-
1936585.html

• https://alinablagoi.ro/rolul-motivatiei-in-viata-noastra/

• https://www.suntparinte.ro/strategii-de-motivare-a-elevilor-pentru-invatare

• https://iqdoodle.com/solve-life-problems/

• Mih., V. (2010/2019). Psihologie educațională. Vol. 2. Cluj-Napoca: ASCR – pp. 98-123