Subiectul 1

Strategii motivationale strategii afective n nvare analiz comparativ

I. Definirea conceptelor
Inainte de definirea strategiilor de interes pentru aceasta lucrare, se impune sa
abordam succint conceptul de strategie, mai ales ca exista dificultati de operationalizare
datorita complexitatii sale. Astfel, prin strategie se intelege un ansamblu de activitati de
invatare prin care individul isi alege, isi organizeaza si administreaza actiunile in vederea
indeplinirii unei sarcini sau atingerii unui scop (J.-J. Ducret, 1999, apud Negovan, 2013). In
ciuda eterogenitatii abordarilor care discuta acest concept, recunoastem validitatea unor
taxonomii care includ strategii cognitive (ale gandirii/mnezice), precum si strategii de control
si autoreglare, de adaptare sau de studiu, care vizeaza activarea altor mecanisme psihice,
precum atentia, motivatia, etc.
Este necesar sa amintim faptul ca atunci cand vorbim despre invatare, si implicit
despre autoreglarea necesara in acest proces, ne referim automat si la urmatoarele arii de
desfasurare a invatarii cognitie, metacognitie, comportament, context, precum si despre
motivatie si afectivitate, ceea ce urmeaza sa abordez in continuare, prin prisma strategiilor de
aceste tipuri.
Strategiile motivationale combina o serie de componente psihologice precum
credintele de autoatribuire, planificarea strategica, comportamentul relevant/irelevant,
modalitatea de abordare a sarcinii, increderea in sine (Nurmi et al., 2003), insa si in cazul
acestui concept intalnim o diversitate de definiri. Vom considera in aceasta lucrare ca si
componente cheie care intra sub umbrela strategiilor motivationale urmatoarele fiind astfel
un ansamblul format din: implicarea celui care invata in fixarea scopurilor invatarii, strategiile
de construire a unor expectatii pozitive, constientizarea valorii sarcinii, autovalorizarea si
autoeficacitatea. Dat fiind ca vorbim despre motivatie care, ca mecanism psihic reglator, sta la
baza comportamentului uman, au fost elaborate de-a lungul timpului diferite strategii pentru
a imbunatati strategiile motivationale mai ales si pentru faptul ca acestea pot fi privite ca si
resurse interioare ale individului care il ajuta sa depaseasca obstacolele cae intervin in
procesul de invatare, fiind componente esentiale ale autoreglarii.
In ceea ce priveste strategiile afective, in literatura de specialitate regasim intranumita masura o umbra de ambiguitate care sta asupra acestui concept, ele fiind strans legate

de strategiile de adaptare (coping). Putem insa sa le definim ca fiind un ansamblu format din
gandire independenta, inclinatie spre corectitudine, curaj intelectual, perseverenta, modalitati
de a face fata anxietatii, limitarea competitiei, si controlul nevoii de a castiga. Important de
mentionat este faptul ca adesea strategiile motivationale si afective sunt privite ca un intreg,
aflandu-se deci in stransa conexiune si influentandu-se reciproc, mai ales daca ne raportam si
la ceea ce implica strategiile afective adica afectivitatea, ca totalitate a proceselor subiective
ce reflecta relatiile omului cu lumea inconjuratoare, fiind si ele, ca si motivatia, o sursa
energetica pentur atingerea scopurilor.
II. Criteriile dupa care se face comparatia
In ceea ce priveste criteriile pe baza carora voi analiza comparativ cele doua tipuri de
strategii, notez in primul rand faptul ca se va lua in considerare sfera de mecanisme psihice
careia ii apartine fiecare categorie de strategii respectiv motivatia si afectivitatea, cu
particularitatile aferente. Un al doilea criteriu se va referi la tipul continutului celor doua
ramuri de strategii de invatare, incluzand aici mai multe viziuni a catorva din autorii care le
trateaza. De asemenea, comparatia se va realiza si prin prisma tipului de eticheta pe care o
putem atasa tipurilor de strategii adica prin tipul de efecte pe care le genereaza in plan
comportamental, pozitive sau negative. In plus, o alta perspectiva de analizare poate avea in
vedere criteriul care tine de propria capacitate a individului in vederea alegerii, utilizarii si
dezvoltarii acestor strategii de invatare daca ea exista sau nu, precum si in ce masura.
III. Asemanari
O prima asemanare care este aceea ca ambele tipuri de strategii implica utilizarea
resorturilor ce tin de motivatie si afectivitate ambele sunt mecanisme psihice de tip reglator,
care intervin in declansarea, orientarea si sustinerea comportamentului de atingere a
scopului/indeplinirii a nevoii identificate. Prin urmare, si strategiile aferente implica punerea
in practica a unor actiuni puternic imprimate de specificul acestor mecanisme reglatoare. O a
doua asemanare consta in faptul ca pana intr-un punct, continutul celor doua categorii de
strategii se suprapun de pilda increderea in ratiune si constientizarea valorii sarcinii implica
o evaluare obiectiva a ceea ce presupune sarcina de rezolvat; strategiile motivationale de selftalk presupune ceea ce prin strategiile afective se numeste reevaluarea pozitiva a situatiilor
dificile si replanificarea constanta, etc. O a treia asemanare este redata prin ceea ce omul

poate intreprinde in vederea optimizarii strategiilor din cele doua categorii. Astfel,
recunoastem faptul ca nu putem identifica in cazul nici uneia dintre ele bariere/limite
prestabilitate care sa impiedice omul sa ajunga la autoreglare prin intermediul acestor
strategii, ceea ce ne face sa afirmam ca ambele permit programe si modalitati de imbunatatire
pe care omul si le poate insusi de pilda pentru dezvoltarea sentimentului autoeficacitatii
(strategii motivationale), precum si a unor metode de reducere a anxietatii (strategii afective).
IV. Deosebiri
O prima deosebire ce tine de mecanismele reglatoare atasate fiecarui tip de strategie
se refera la faptul ca viata afectiva, implicit strategiile afective pot deveni o sursa pentru
motivatie, si deci pentru strategiile motivationale in atingerea scopurilor, dar in acleasi timp si
o sursa de incapacitate a individului, dat fiind ca recunoastem puterea de dezorganizare pe
care o poseda procesele afective de intensitati prea mari. O a doua deosebire poate fi extrasa
din continutul celor doua tipuri de strategii, caci in afara de trasaturile prezente la ambele ca
asemanari, distingem si faptul ca ele detin caracteristici exclusiv proprii, lucru vizibil si prin
denumirea diferita pe care o poarta. De pilda, la strategiile motivationale identificam actiuni
ce implica cresterea interesului si in sarcinilie mai putin interesante, organizarea mediului sau
gestionarea eficacitatii, pe cand la strategiile afective avem actiuni specifice de tipul
dezvoltarii intuitiei cu privire la egocentrism sau limitarea competitiei. O a treia asemanare
este reflectata de efectele direct observabile ce apar ca urmare a utilizarii celor doua categorii
de strategii, caci numai in cazul strategiilor afective specialistii vorbesc despre existenta unor
strategii maladaptive, deci cu efecte negative (ex: autoblamarea), pe cand la cele
motivationale nu se discuta decat despre strategii de optimizare, deci cu efecte pozitive. O a
patra asemanare rezida in aceeasi capacitate de perfectionare pe care am amintit-o si la
asemanari, insa privind dintr-o alta perspectiva, suntem nevoiti sa recunoastem ca strategiile
motivationale dispun de o mai mare maleabilitate daca ne gandim de pilda la programele lui
Watson si Tharp pentru a dezvolta autoeficacitatea (Negovan, 2013), ceea ce este si logic, dat
fiind ca omul dispune de un control mult mai redus asupra starile afective, care, precum am
mai mentionat, il pot adesea impiedica in atingerea scopurilor, daca nu sunt dublate de
autocunoastere si motivatie intrinseca de reusita.
V. Aprecieri asupra raportului celor dou constructe comparate n propria nvare

In procesul individual de invatare, pot afirma faptul ca am reusit de-a lungul timpului
sa imi modelez strategii proprii de invatare prin intermediul celor motivationale si afective,
sfere care, recunosc, sunt foarte prezente in viata mea psihica, si pe care inca invat sa le
controlez pentru a nu-mi sta in cale. Mai mult, printr-o autocunoastere continua, am reusit sa
descopar maniera optima in care sa imi organizez sarcinile, sa evaluez dificultatea lor si sa
compun tactici de atingere a scopurilor propuse. Astfel, ca si raport a celor doua constructe,
consider ca exista un oarecare in echilibru, insa balanta se inclina adesea spre strategiile
motivationale, caci recunosc utilizarea lor in majoritatea sarcinilor de invatare pe care le
intreprind, fie ca e vorba de ceva simplu, o tema obisnuita de seminar, o lectura suplimentara
din bibliografia straina sau chiar de partiale si examenele propriu-zise. Astfel, intotdeauna
incerc sa realizez o evaluare cat mai realista a activitatii de invatare inainte de a incepe, sa
caut suport extern in cazul in care este necesar si, cel mai important, sa imi cladesc continuu
increderea in fortele proprii pentru ca, recunosc, in ciuda reusitelor de-a lungul anilor, inca am
lipsuri de completat pentru intregirea imaginii de sine. La capitolul de constientizare a sarcinii
pot spune ca stau foarte bine intotdeauna imi finalizez sarcinile si nu renunt la telurile
proiectate, insa ceea ce ma mai poate impiedica este sentimentul de autoeficacitate, si pe
alocuri cel de autovalorizare, la care inca am de lucru, si pe care o dublez mereu cu strategii
de self-talk (ex : cel de performance). Raportat la strategiile afective, am recunoscut imediat
odata cu lectura suportului pentru aceasta lucrare faptul ca, pe langa strategiile adaptative
propuse de Garnefski et al., ma regasesc si in cele mai putin pozitive, in special in
autoblaamre si in ruminare. In rest, pot spune ca ma defineste perseverenta, inclinatia spre
corectitudine, si curajul intelectual.
VI. Exemplu
O situatie concreta de invatare la care pot apela ca exemplu este legata de examenul la
psihologia personalitatii pe care l-am sustinut semestrul trecut, fiind considerat unul din cele
mai socilitante din toti anii de facultate. Astfel, in apropierea finalului de semestru, dupa ce
mi-am achizitionat cele doua carti ce trebuiau pregatite aproape integral, am evaluat
dificultatea materiei si am ajuns la concluzia ca este necesara invatarea uneia dintre carti inca
din vacanta, cea care continea partea de genetica. Prin urmare, am incercat sa folosesc
strategii de construire a unor expectatii pozitive, fapt pentru ca mi-am fixat scopuri proximale,
pas cu pas si mi-am gradat sarcinile in functie de timp si de resursele energetice de care
dipsuneam la acel moment. Doua zile complet alocate strict invatarii acelei carti mi-au fost

suficiente, dupa care in sesiune urma sa reiau materia, plus cea de-a doua carte pe care am
evaluat-o ca fiind mai putin dificila. Pana aici, am evidentiat strategiile motivationale pe care
mi le-am insusit in ''lupta'' cu aceasta materie, insa ulterior au intervenit cateva probleme pe
care le voi ilustra imediat. Mentionez faptul ca perioada sesiunii este cea mai solicitanta
pentru mine intrucat sunt studenta si la Facultatea de Sociologie, ma confrunt deci cu un
volum mai mare de gestionat, si luand in considerare si structura mea de personalitate, pot
pune in evidenta strategiile afective de care am mentionat anterior. Astfel, in timpul sesiunii,
am avut in jur de trei zile alocate acestui examen, timp in care a trebuit sa ma folosesc intens
de strategii de reducere a anxietatii pe care o resimteam, iar cand mi s-a parut ca nu am reusit
sa parcurg materia dupa modlu initial planificat, a intervenit autoblamarea uitand deci de
oboseala acumulata, m-am considerat ineficienta, mi-am pierdut increderea in mine, a inceput
procesul de ruminare, si, in final, catastrofizarea. Cu toate acestea insa, cum mi se intampla
mereu, m-am folosit de perserverenta care ma caracterizeaza, de gestionarea eficacitatii, de
monologul cu privire la abilitati (spunandu-mi ca nu ma las invinsa la final de sesiune), si am
trecut cu brio peste acest examen (bineinteles cu tot cu emotiile din ziua respectiva).
In final, inchei prin a afirma ca invatarea, ca dinamica care ne insoteste intreaga viata,
si nu doar in timpul anilor de scoala, poate reprezenta un urcus glorios daca ne folosim in mod
optim de variate strategii cognitive si metacognitive, fara a neglija rolul pe care motivatia si
afectele il au in aceast proces al atingerii potentialului propriu de dezvoltare.

Bibliografie:
1.

Negovan, V. (2013). Psihologia invatarii. Editura Universitara, Bucuresti.

2.

Nurmi, J.-E., Aunola, K., Salmela-Aro, K., & Lindroos, M. (2003). The role of success

expectation and task-avoidance in academic performance and satisfaction: three studies on

antecedents, consequences and correlates. Contemporary Educational Psychology, 28, 59-91.