DEZVOLTAREA CREATIVITATII ELEVILOR

Creativitatea reprezinta un fenomen deosebit de complex, fiind expresia organizarii optime a

unor factori de personalitate deferiti. Mult timp s-a considerat ca actul creatiei este o caracteristica a
unui numar restrans de persoane dar de fapt ea este o trasatura general-umana, toti oamenii find
creativi intr-o masura mai mare sau mai mica. Asadar, cand rezolvam o problema intr-o maniera
inedita, cand gasim o utilitate unui obiect banal sau cand inventam ceva este implicata creativitatea.
Orice elev are disponibilitati creative care apar nu doar la elevii supradotati: aptitudinile speciale,
imaginatia, cutezanta, ingeniozitatea, nonconformismul sunt dimensiuni ale personalitatii care se
invata in sistemul de invatamant (Stoica, A., 1983). Scopul educatiei creative este de a da elevului
posibilitatea sa foloseasca din plin intregul sau potential.
Sarcina de baza a educatiei este dezvoltarea si structurarea fortelor creative existente in
fiecare individ, in asa fel incat activitatea individuala sa devina in mod firesc si o activitate creativa.
Problema fundamentala a profesorilor este: Ce se poate face pentru stimularea creativitatii elevilor?
sau Care sunt coordonatele unei educatii in vederea obtinerii creativitatii?. A.D. More spunea ca nu
va exista vreodata un ghid al creativitatii astfel alcatuit si indexat incat sa-l putem deschide la un
anumit capitol pentru a sti ce avem de facut sau de gandit in etapa urmatoare. Exista totusi anumite
metode si principii calauzitoare cu caracter general, ce se pot aplica in multe sau, poate, in majoritatea
problemelor legate de creativitate. (More, 1975, p. 158)
Profesorii pot face foarte mult pentru stimularea creativitatii elevilor. Copiii dispun de un mare
potential de creativitate, iar noi suntem responsabili de valorificarea acestuia. Ei au o extraordinara
capacitate de a se adapta unor situatii inedite, sunt talentati si creativi, iar un sistem educational prea
rigid nu face decat sa inabuse ceea ce ar trebui de altfel sa scoatem la iveala.
O conditie importanta pentru dezvoltarea creativitatii elevului este ca profesorul sa stie ce
inseamna a fi creativ, sa aiba cunostinte de baza despre creativitate. M. Ionescu (2000) considera ca
profesorul isi exprima creativitatea la nivelul: proiectarii, organizarii si conducerii activitatilor instructiveducative, desfasurarii procesului de evaluare a randamentului scolar al elevilor, reglarii demersurilor
didactice proprii pe baza informatiilor obtinute prin feed-back, realizarii de cercetari stiintifice teoretice
si practic-aplicative in domeniul specialitatii sale si in cel al psihopedagogiei.
Creativitatea profesorului si atitudinea acestuia fata de fenomenul creativ devin evidente in
activitatea de predare la clasa. Predarea, ca proces creativ presupune ca profesorul sa medieze intre
elev si lumea care il inconjoara si nu doar sa fie sursa directa a furnizarii de informatie. Abordarea
creativa a predarii nu este facila dar implica efecte formative incontestabile.
Sa nu uitam ca nivelul de creativitate al unui copil nu este o constanta absoluta si ca aceasta
poate sa creasca printr-o stimulare adecvata sau poate sa scada daca nu este folosita. De aceea,
creativitatea trebuie sa fie cultivata prin activitati prescolare, scolare dar si extra-scolare. Este
necesara respectarea personalitatii creatoare a elevului si poate ca nu intotdeauna este usor acest
lucru deoarece elevii creativi pun intrebari incomode, ofera solutii inedite de rezolvare a problemelor,
nu respecta procedeeele stereotipe, sunt foarte curiosi si nonconformisti. Trebuie sa recunoastem ca,
din pacate, de cele mai multe ori sistemul educational nu numai ca nu incurajeaza, ci inhiba
creativitatea elevilor prin cultivarea unui comportament conformist. Si Torrance a constatat ca elevii
creativi sunt ingraditi de conformism si ca de multe ori sunt pusi in fata alternativei de a renunta la
originalitate pentru a fi acceptati de ceilalti.
Este adevarat faptul ca profesorii tind sa aprecieze mai mult elevii disciplinati, care isi
indeplinesc sarcinile fara sa comenteze si accepta judecata profesorului sau pe cea a majoritatii. Un
elev care este capabil de a nu fi de acord cu majoritatea poate trezi sentimente negative, chiar daca
parerea lui e fondata. Ana Stoica (1983, p.49) a constatat ca profesorii apreciaza favorabil conduitele
creative ale elevilor doar in proportie de 38%, in timp ce simpatia lor fata de conduitele caracteristice
elevului necreativ se exprima in proportie de 62%.

Este bine sa ne amintim ca elevii simt ceea ce noi pretuim si atunci ei dau curs asteptarilor
noastre. De aceea sa incercam sa nu reprimam manifestarile elevilor creativi, sa-i incurajam ca ei sa se
exprime liber, sa le stimulam imaginatia. Elevii trebuie sa poata sa-si manifeste liber curiozitatea si
spontaneitatea.
In activitatea de predare-invatare sa folosim strategii menite sa cultive flexibilitatea
intelectuala. Elevul sa fie pus sa abordeze o problema din unghiuri diferite, sa o interpreteze, sa
elaboreze o ipoteza, sa caute o solutie. Torrance crede ca incurajarea copiilor in a pune intrebari
reprezinta un aspect esential in stimularea creativitatii. De aceea, elevii trebuie invatati cum sa puna o
intrebare, sa se joace cu ea, s-o reformuleze, sa-si asume rolul de investigator. Sa ne intrebam
fiecare dintre noi daca discutiile din clasa sunt ghidate de noi, daca acordam prioritate doar intrebarilor
si solutiilor care vin in sprijinul propriilor noastre argumente si daca le respingem pe cele care le
contrazic.
Orientand activitatea elevilor, profesorul ii incurajeaza sa descopere cunostinte, sa rezolve
probleme dar si sa formuleze ei insisi probleme. Invatarea pe baza de probleme, invatarea prin
descoperire dirijata reprezinta forme ale unei invatari de tip euristic prin care profesorul stimuleaza
creativitatea elevilor. De multe ori, din lipsa de timp, profesorul indica elevilor modul de rezolvare al
problemelor, rapindu-le astfel posibilitatea de a gasi ei insisi solutiile. Elevii trebuie indrumati sa
gandeasca independent, sa fie toleranti fata de ideile noi, sa utilizeze o critica de tip constructiv. Acest
tip de invatare duce atat la formarea unui stil creativ de rezolvare al problemelor dar ajuta foarte mult
si la dezvoltarea personalitatii elevilor. Elevul se obisnuieste sa abordeze fara teama problemele, sa le
analizeze si sa le rezolve. Este stimulat sa devina curios si deschis, sa indeplineasca cu placere
sarcinile. De asemenea, el invatasa-si cunoasca propriile capacitati si sa le compare cu ale celorlalti
colegi, capata incredere in fortele proprii, comunica mai usor cu ceilalti si isi exprima opiniile cu mai
mult curaj.
In perspectiva stimularii creativitatii elevilor, profesorul trebuie sa acorde mai multa atentie
modului in care se realizeaza evaluarea. Este necesara o deplasare de accent a obiectivelor evaluarii,
de la obiective de ordin informativ (verificarea volumuli de cunostinte, priceperi si deprinderi pe care
le-a achizitionat elevul) la obiective de orfin formativ (evaluarea competentelor functionale ale
elevului, respectiv gandire critica, independenta si originala, aplicarea cunostintelor si deprinderilor in
contexte noi, rezolvarea de probleme teoretice si practice, prelucrarea si utilizarea contextuala a unor
informatii complexe). Tensiunea si frustrarea care insotesc, de obicei, actul evaluativ nu pot fi decat
daunatoare exprimarii creativitatii elevilor.
Evaluarea trebuie orientata in directia evidentierii aspectelor pozitive si a progreselor
inregistrate de fiecare elev in parte. Eliberarea de teama evaluarii se poate face si prin amanarea
evaluarii (asa cum se intampla in brainstorming) sau prin instituirea unei perioade de neevaluare.
Scopul acestor demersuri il reprezinta crearea conditiilor pentru exprimarea libera a posibilitatilor
fiecarui elev, dezvoltarea aptitudinii de a ataca si a rezolva creator problemele, fara teama de a gresi si
a fi sanctionat, cresterea increderii in fortele proprii, dezvoltarea curajului de a-si asuma riscuri.
Deplina incredere si pretuirea pe care le simte elevul din partea profesorului il fac sa-si alunge
timiditatea si inhibitiile.
Referindu-se la modul in care poate fi distrusa creativitatea elevilor, Teresa Amabile (1997,
pp.104-105) identifica patru factori, numiti de autoare asasini ai creativitatii: evaluarea, recompensa,
competitia si restrangerea capacitatii de alegere. Amabile adauga faptul ca astepatrea evaluarii poate
submina creativitatea unui copil, deoarece acesta se va concentra mai mult asupra felului in care ii va
fi apreciata munca si nu va da frau liber imaginatiei si fanteziei. In ceea ce priveste recompensa,
autoarea amintea faptul ca recompensarea unui comportament duce la intarirea acelui comportament.
In opinia autoarei, recompensa determina inabusirea motivatiei intrinseci, a imboldului personal si de
aici se ajunge la scaderea creativitatii. In lucrare erau redate mai multe rezultate experimentale in care
grupurile de elevi sau studenti care au lucrat in vederea obtinerii unei recompense au fost mai putin
creative decat grupurile nerecompensate. Cel de-al treilea factor, competitia, este mai complex decat
evaluarea si recompensa, deoarece le contine pe amandoua. Competitia apare atunci cand oamenii
stiu ca performantele lor vor fi evaluate in raport cu performantele altora, iar cel mai bun va primi o
recompensa. In aceste situatii, copiii vor ajunge sa se preocupe excesiv de dezvoltarea unor adevarate
strategii de depasire a celorlalti, lucru care poate dauna creativitatii lor. Cel din urma factor,
restrangerea posibilitatilor de alegere se refera la impunerea unor reguli stricte, a unor constrangeri in

ceea ce priveste sarcinile de lucru, caile de abordare, la inocularea ideii ca ar aexista o singura cale de
realizare a sarcinii date.

Realizator : Prof. pentru invatamantul primar Bolog Geanina