MODALITATI DE ACTIVIZARE A ELEVILOR IN LECTIA DE

MATEMATICA

În schimbarea tumultuoasă prin care societatea trece, elevii noştri au nevoie de

capacitatea de a selecta informaţiile şi de a alege ce este şi ce nu este esenţial pentru interesele
lor. Ei trebuie să înţeleagă legătura dintre informaţii, să le descopere sensul şi să le respingă
pe cele nesemnifictive. Un important obiectiv  de tip formativ urmărit în evoluţia copiilor îl
constituie dezvoltarea gândirii critice şi se realizează prin folosirea în mod special a unor
strategii de învăţare activ-participative. Aceste strategii reprezintă un nivel superior în ierarhia
strategiilor didactice, dar nu trebuie separate de cele tradiţionale. Pentru dezvoltarea gândirii
critice a elevilor, învăţătorul trebuie să asigure un demers didactic adecvat învăţării active şi
interactive folosind metode, procedee şi tehnici de învăţare eficiente. Prin metodele activ-
participative înţelegem acele situaţii sau metode active propriu-zise în care elevii sunt scoşi
din ipostaza de obiect al formării şi sunt transformaţi în subiecţi activi, coparticipanţi la
propria lor formare. Sunt considerate activ - participative toate acele metode care ajută la
mobilizarea energiilor elevului, concentrarea atenţiei, urmărirea cu interes şi curiozitate a
lecţiei, care le stimulează imaginaţia, înţelegerea, puterea de anticipare, memoria, etc.
Ele sunt metode care ajută elevul să caute, să cerceteze, să găsească singur cunoştinţele pe
care urmează să şi le însuşească, să afle singur soluţii la probleme, să prelucreze cunoştinţele, să
ajungă la reconstituiri şi resistematizări de cunoştinţe, cu alte cuvinte îl învaţă pe elev să înveţe, să
lucreze independent. O îndrumare pas cu pas, care impune de-a gata noile cunoştinţe, fără să lase
elevilor timp şi loc de gândire, să formuleze întrebări, să aprecieze, nu va face decât să stânjenească
afirmarea spontaneităţii, a gândirii şi a imaginaţiei. În schimb, munca independentă, dialogul euristic,
învăţarea prin descoperire, învăţarea prin cooperare, problematizarea, implică elevii în învăţare mai
mult decât o explicaţie, o expunere ori o demonstraţie. Unul dintre avantajele acestor metode
interactive este acela că pot fi folosite cu succes atât în învăţare cât şi în evaluare.
În studierea matematicii există un moment când copilul descoperă secretul numerelor şi apoi
secretul rezolvării exerciţiilor şi problemelor.
Dar cui revine misiunea de a-l forma pe elev să înţeleagă şi să ştie să descopere aceste taine?
Cum se formează la acest nivel tensiunea şi pasiunea cunoaşterii?
Învăţământul matematic are ca rezultat formarea unor deprinderi şi capacităţi necesare în
activitatea de matematică şi care devin utile în activitatea practică a omului. Astfel se formează o
serie de atitudini: a gândi personal şi activ, a folosi analogii, a analiza un exerciţiu sau o problemă,
sau a le descompune în exerciţii şi probleme mai simple.
Rezolvând exerciţii şi probleme de matematică, procesele psihice de cunoaştere ale elevului –
cu precădere gândirea – sunt stimulate la o activitate susţinută. Pe măsură ce are loc dezvoltarea
psihică prin contribuţia studiului matematicii, această dezvoltare asigură la rândul ei o capacitate mai
largă a elevului pentru însuşirea conştientă a noţiunilor.
De aici a izvorât dorinţa de a-i pregăti pe elevi, de a cerceta cele mai eficiente modalităţi de
antrenare în propria lor formare urmărind stimularea puterii de deducţie, convinsă fiind că
flexibilitatea gândirii trebuie formată prin exerciţii, rezolvări şi compuneri de probleme pe căi cât mai
variate.
Tratând diferenţiat şi individualizat elevul şi activizându-l permanent în cadrul procesului de
învăţare reuşim să-i mobilizăm energiile creatoare, să-i concentrăm atenţia, să-i stârnim curiozitatea,
să-i câştigăm adeziunea logică şi afectivă, să-şi pună în joc imaginaţia, înţelegerea şi memoria,
puterea de anticipare.    
Cadrul didactic este cel care trebuie să insufle elevilor că matematica este o sinteză a unui
complex de calităţi intelectuale, morale și etice. Atunci elevii vor simţi plăcerea de a se angaja în
competiţia intelectuală la orele de matematică, cu aceeaşi bucurie cu care se întrec în jocurile
sportive.
Formarea unor deprinderi de învăţare prin cercetare – descoperire şi efort intelectual propriu,
cu cât sunt fixate şi consolidate mai de timpuriu cu atât au un efect formativ mai eficient materializat
în dezvoltarea capacităţilor intelectuale superioare şi a aptitudinilor actului creator.
              Metodele moderne, activ-participative, fac lecţiile mai interesante, mai atractive, ajută elevii
să realizeze judecăţi de substanţă şi fundamentate, sprijină elevii în înţelegerea conţinuturilor pe care
să fie capabili să le aplice în viaţa reală, iar în orele de matematică să reuşească să rezolve exerciţii şi
probleme cu caracter nestereotip.
 În activitatea la catedră am căutat să creez situaţii favorabile învăţării fiecărui elev în parte.
Modalitatea de organizare a conţinuturilor în manieră diferenţiată şi personalizată vizează adaptarea
procesului instructiv – educativ la posibilităţile aptitudinale, la nivelul intereselor cognitive, la ritmul
şi la stilul de învăţare al elevului. În termeni ai politicii educaţionale, strategia diferenţierii curriculare
se exprimă prin trecerea de la o şcoala pentru toţi la o şcoală pentru fiecare. (C. Creţu, 1998, pag.
246).
      Cadrul cel mai direct al cercetării în vederea realizării lucrării a fost munca nemijlocită în
clasă. Aici am verificat modalităţile de lucru abordate, am evaluat şi comparat rezultatele obţinute
urmărind permanent obiectivele specifice predării matematicii în ciclul primar care derivă din câteva
principii generale:
Dobândirea unor capacităţi de gândire critică şi divergentă în măsură să-i ajute pe elevi să
utilizeze cunoştinţele şi competenţele în diferite situaţii;
   Dezvoltarea motivaţiei şi a disponibilităţii de a reacţiona pozitiv la schimbare, ca premisă a
dezvoltării personale;
Formarea unor capacităţi, aptitudini şi valori personalizate, necesare adaptării mediului social
în permanentă schimbare.
          Am avut în vedere şi valenţele formativ -educative ale  utilizării metodelor interactive
ca practici de succes atât în învăţare cât şi în evaluare, şi care sunt multiple:
        - stimulează implicarea elevilor în mod activ la rezolvarea sarcinilor şi îi fac mai
conştienţi de responsabilitatea ce o au;
       - oferă posibilitatea aplicării în practică a cunoştinţelor, a exersării priceperilor şi
deprinderilor în diferite contexte - asigură o mai bună înţelegere a cunoştinţelor noi şi oferă
posibilitatea integrării lor în bagajul de cunoştinţe deja existent, făcându-le astfel operaţionale;
         - dau posibilitatea formării unei imagini de ansamblu asupra activităţii elevului, pe
o perioadă mai mare de timp şi privit sub mai multe aspecte;
        - evaluarea se integrează în mod organic în procesul de predare-învăţare, toate trei
componentele căpătând un aspect interactiv;
      -  valorifică şi stimulează potenţialul creativ şi originalitatea elevului deoarece
sarcinile merg până la individualizare;
elevul nu mai este tentat de a învăţa doar pentru notă;
reduc stresul, monotonia, stimulează elevul, oferă posibilitatea îmbunătăţirii
activităţii.