Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1. Introducere
2. Necesitatea efectuării măsurătorilor
3. Unitati de masura si istrumente
4. Din istoria măsurărilor
5. Istoria unităţilor de măsură
6. Sisteme de măsură
W. Thomson. Dacă poți măsura și exprima în număr ceea ce spui, atunci știi ceva despre
acest subiect, dacă nu poți face asta, atunci cunoștințele tale sunt limitate și
nesatisfăcătoare. Poate că ele reprezintă primul pas al cercetării, dar este greu de crezut că
gândul vostru a avansat la nivelul cunoașterii reale.
Mendeleev a scris: "Știința începe imediat ce începe să măsoare; știința exactă a gândirii[4].
Legea conservării energiei formulată în 1778 de către Antoine Lavoisier în lucrarea Considérations
Générales sur la Nature des Acides (română Considerații generale asupra naturii acizilor) sub forma:
„” În natură, nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul se transformă.
Personalitati
Măsurari în energetică
Sursa:http://incomemagazine.ro/articole/etalonul-international-pentru-
kilogram-a-luat-in-greutate
Măsurari energetice
Din istoria măsurărilor
Activitatea practica a impus, înca din cele mai vechi timpuri, ca oamenii sa stabileasca unitati
de masura pentru diferite marimi cu care lucrau, sau care le conditionau existent[1].
De exemplu, pentru masurarea lungimilor s-au folosit ca unitati de masura lungimile
diferitelor parti ale corpului omenesc, cum sunt: cotul, palma, piciorul, degetul; pentru
masurarea volumelor: vadra, ocaua, litra; pentru masurarea duratelor: ziua, noaptea.
Noţiunea de lungime este la fel de veche ca omenirea, omul neîntârziind
să dea curs necesităţii de a stabili unităţi de măsură indispensabile
raporturilor cu semenii săi. A fost suficient să se refere la părţi ale
propriului corp sau la obiecte familiare: palma, degetul mare, cotul,
piciorul, braţul etc. Deşi erau imprecise, aceste unităţi prezentau
avantajul de a fi disponibile oriunde, în orice moment; erau atât de
comode, încât au sfidat scurgerea timpului, unele fiind încă în vigoare în
ţări evoluate ca S.U.A. sau Anglia.
Din istoria măsurărilor
Care au fost originile unităţilor de măsură?
Perioada cultivării plantelor şi domesticirii animalelor a fost urmată de un puternic
avânt al agriculturii şi comerţului. Triburile făceau comerţ cu alimente indigene, iar în
cadrul triburilor „fermierii” realizau schimburi comerciale cu membrii celorlalte
„bresle”. Pentru ca schimburile cu un snop de grâu, un sac de seminţe sau chiar cu un
ciorchine de struguri să fie cinstite, era necesar un sistem de greutăţi standardizate. Pe
de altă parte, dezvoltarea arhitecturii prin construirea templelor şi piramidelor
necesita un sistem de masură a dimensiunilor[2].
Se pare că egiptenii şi babilonienii au fost primele civilizaţii care au creat
standarde de greutate şi lungime.
Pentru măsurarea lungimilor, egiptenii s-au folosit de părţi ale corpului uman. Multe
dintre aceste măsuri sunt cunoscute prin termenii derivaţi ulterior din latină. Un cot,
standardul primitiv de lungime cel mai longeviv, folosit pentru prima dată în jurul
anului 3000 î.Hr., reprezenta lungimea braţului unui adult de la cot până la vârful
degetului mijlociu întins – aproximativ 45 de centimetri în actualele unităţi de
măsură.
Din istoria măsurărilor
La fel cum, în sistemul de
Care au fost originile unităţilor de măsură?
măsură britanic, un iard este
subdivizat în 3 picioare, iar
piciorul este subdivizat la
rândul său în 12 ţoli.
Cotul era împărţit în unităţi
mai mici de măsură, folosind
tot părţi ale corpului, de această
dată, degetul.
Subunitatea de bază a cotului
era un deget, ce reprezenta
grosimea, nu lungimea
acestuia. 28 de degete
achivalau cu un cot.
Din istoria măsurărilor
Alte unitati de masură a lungimii
Palma, deloc surprinzător, era o altă unitate de măsură. O palmă echivala cu
patru degete.
O palmă plus un deget totaliza 5 degete, sau o mână. Palmele erau combinate
pentru a se obţine alte unităţi mai mari, iar degetul era subdivizat într-un mod
elaborat, rezultând un sistem de măsură ce a devenit din ce în ce mai complex,
însă foarte precis.
Exemplu. Dimensiunile Marii Piramide din Gizeh, construită de mii de
muncitori care aveau cunoştinţe arhitectonice minime, prezintă laturi ce variază
cu sub 0,05% din lungimea medie – mai precis, o eroare de numai 11,5
centimetri la o lungime totală de 230,12 metri.
Din istoria măsurărilor
Unitati de masură regionale
Grecii din antichitate au împrumutat elemente ale sistemelor egiptean şi
babilonian, pe care le-au perfecţionat, obţinând un sistem propriu; şi ei preferau
termeni legaţi de corpul uman. De exemplu, adunau 16 degete pentru a obţine
un picior, în timp ce 24 de degete echivalau cu un „cot olimpic”.
Un sistem de greutăţi standardizate plecând de la corpul uman nu era practic,
deoarece existau prea multe variaţii naturale pentru a permite raportarea la omul
mediu.
În schimb, babilonienii au creat un sistem bazat pe obiecte sau podoabe
metalice de diferite forme şi dimensiuni. Cea mai timpurie unitate de măsură a
greutăţii a fost mina; aceste standarde aveau adesea forma unei raţe.
Din istoria măsurărilor
Unitati de masură regionale
Romanii au facut eforturi pentru a
impune un sistem unic de măsuri valabil
pe ansamblul imensului lor imperiu, dar
în evul mediu cea mai mare dezordine s-a
instalat în acest domeniu: unităţile s-au
înmulţit, apoi, sub acelaşi nume au luat
valori diferite, ajungându-se la situaţia în
care o măsură putea chiar să se dubleze la
câţiva kilometri distanţă, trecând dintr-o
regiune în alta sau în interiorul aceleiaşi
provincii. Sistem de unități a lungimii utilizate în
Rusia[3]
Din istoria măsurărilor
Promovarea unitati de masură a lungimii intrnaționale
În 1670, abatele Gabriel Mouton a propus un sistem zecimal de măsuri având
ca unitate de bază lungimea arcului de meridian echivalent cu un minut. Cei
mai mulţi savanţi care s-au ocupat de această problemă de-a lungul secolelor al
XVI-lea şi al XVII-lea au propus ca etalon lungimea pendulului care, la
latitudinea de 45 grade, oscilează într-o secundă.
Revoluţia franceză, care a izbucnit în anul 1789, nu s-a soldat doar cu
transformarea sistemului francez de guvernare, ci şi cu distrugerea multora
dintre instituţiile franceze considerate anterior inviolabile. O dată cu căderea
Bastiliei pe data de 14 iulie a acelui an, regele Ludovic al XVI-lea s-a văzut
nevoit să accepte formarea unei Adunări Naţionale Constituante care a
realizat multe schimbări. Printre acestea se remarcă adoptarea, în iunie 1799, a
sistemului metric.
Din istoria măsurărilor
Promovarea unitati de masură a lungimii intrnaționale
În acea vreme se resimţea necesitatea unor standarde generale, deoarece
inconsistenţa sistemelor nationale reprezenta un handicap important pentru
cercetătorii europeni ce doreau să realizeze schimburi de idei şi să colaboreze la
anumite proiecte. Oamenii de ştiinţă francezi au susţinut această idee în cadrul
Adunării Naţionale în aprilie 1790 şi, ca urmare, Academia Ştiinţifică
Franceză a primit sarcina de a concepe un sistem metric pentru evaluare.
Membrii Academiei au hotărât ca lungimea meridianului ce trece prin Paris
de la Polul Nord la Ecuator să fie adoptată ca distanţă fixă, iar o zecime de
milionime din această distanţă să fie numită metru.
Din istoria măsurărilor
Promovarea unitati de greutate și lungime
Noua unitate de masă, gramul, a fost raportată la masa unui metru cub de apă.
Au mai fost propuse şi subunităţile de o sutime (centimetru) şi o miime
(milimetru), precum şi supraunităţi ca mia de metri (kilometrul). La 22 iunie
1799, Laplace a prezentat etaloanele definitive, în platină, ale metrului şi
kilogramului.
O conferinţă internaţională a instituit în 1875 Biroul Internaţional al
Greutăţilor şi Lungimilor.
În 1960, a XI-a Conferinţă Generală a Greutăţilor şi Lungimilor a abandonat
referinţa la meridian, definind metrul în raport cu un etalon natural, constant,
precis, indestructibil şi reproductibil pretutindeni: lungimea metrului este egală
cu 1 650 763,73 lungimi de undă în vid ale unei enumite dungi formate fine a
spectrului kriptonului.
O altă Conferinţă, a XVII-a (1983), a redefinit metrul drept parcursul de lumină
în vid într-un timp de 1/299 792 458 de secundă.
Măsurari energetice
Referinte
0. История и философия науки: учеб. пособие для аспирантов. Под ред. А. Мамзин. Izdateliskii Dom PITER. www.PITER.COM
1.Istoria masuratorilor. http://www.scritub.com/tehnica-mecanica/Istoria-masuratorilor34284.php
2.Istoria unităţilor de măsură – Greutăţi şi lungimi. https://istoriiregasite.wordpress.com/2010/05/12/inventii-in-istorie-greutati-si-
lungimi/
3.Старинные меры измерения длины, площади, массы. Значение старинных мер измерения величин на Руси.
http://fb.ru/article/225613/starinnyie-meryi-izmereniya-dlinyi-ploschadi-massyi-znachenie-starinnyih-mer-izmereniya-
velichin-na-rusi
4.ЗайдельА.Н.Ошибкиизмеренийфизическихвеличин.Л.:Наука,1974.–108с.
Istoria unităţilor de măsură
Adunarea Naţională Constituantă (Franţa) a adoptat, la 26 martie 1791, principiul constituirii unui
sistem de măsuri bazat pe unitatea de lungime, denumită metru, egală cu a 10-a milioana parte a
sfertului meridianului pământesc". Definiţia aceasta a fost propusă de către o comisie desemnată de
Academia de Ştiinţe din Paris, care avea în componenţa sa pe următorii oameni de ştiinţă: Borda,
Lagrange, Laplace şi Monge. În baza rezultatelor măsurărilor arcului de meridian dintre Dunkuerque
şi Barcelona, efectuate de Delambre şi Mechain, a fost realizat un etalon din platină al metrului cu
repere.
Unităţile de arie şi volum urmau să fie egale valoric cu multiplii şi submultiplii zecimali ai metrului
pătrat şi, respectiv, ai metrului cub. Adunarea Naţională a Franţei a adoptat, de asemenea, la 6 martie
1891, şi hotărârea ca unitatea de masă să fie masa unui decimetru cub de apă la temperatura
densităţii maxime, respectiv la 4 °C. Pe baza rezultatelor măsurătorilor efectuate de Lavoisier şi
colaboratorii săi asupra greutăţii unui volum cunoscut de apă a fost realizat un etalon din platină al
kilogramului.
Cele două etaloane din platină, al metrului şi al kilogramului, au fost depuse, la 22 iunie 1799, la
Arhivele Republicii Franceze, primind denumirea de Metrul de la Arhive şi, respectiv, Kilogramul de la
Arhive.
Pornind de la unităţile metru şi kilogram, se puteau forma multiplii şi submultiplii zecimali, prin
adăugarea prefixelor mili (1/1000), centi (1/100), deci (1/10) şi, respectiv, kilo (1000), hecto (100),
deca (10) la denumirile metru şi gram (de exempu, milimetru sau kilogram). Întrucât sistemul de
unităţi creat în Franţa era bazat pe unitatea metru, el a fost denumit Sistemul Metric. Atunci, a început
Istoria unităţilor de măsură
2. Introducerea de noi unitati de masura
În prima jumătate a sec. XIX, a urmat introducerea noilor unităţi de măsură în Franţa şi recunoaşterea lor de
către alte ţări. Evident, această procedură era anevoioasă, date fiind, în primul rând, puterea obişnuinţei cu
vechile măsuri şi, în al doilea rînd, unele divergenţe în determinarea lungimii metrului şi în definiţia
kilogramului ca unitate de greutate a unui decimetru cub de apă.
Nu toate ţările au acceptat aceste unităţi de măsură. Spre exemplu, Congresul SUA de două ori a votat
împotriva „Legii cu privire la aderarea la Sistemul Metric”. Abia la sfârşitul lui decembrie 1975 în SUA a fost
adoptată legea respectivă, însă trecerea la Sistemul Metric continuă şi în prezent. Consumatorului european
(cu excepţia englezilor) îi este dificil să opereze cu funtul, ţolul, - unităţi de măsură care au devenit deja
neobişnuite.
Însă chiar şi în ţările care au semnat Convenţia Sistemului Metric s-au păstrat unele unităţi naţionale. Spre
exemplu, la burse calculele se efectuează în uncii triple (31,1 g); pietrele scumpe se exprimă în caraţi (0,2 g);
ţevile – în ţoli (25, 4 mm); ţiţeiul – în barile (158, 76 l); suprafaţa de locuit – în tatami (1,5 m2). Porţile de
fotbal au în lăţime 7,32 m, iar în înălţime – 2,44 m. Aceste valori s-au păstrat de la englezi (patria fotbalului)
care au prevăzut pentru poartă: lăţimea – 24 de picioare (30,5 cm); iar înălţimea – 8 picioare.
La semnarea Convenţiei Metrului (1 martie 1875) era acceptat conceptul de sistem de unităţi de masură, în
sensul unei construcţii logice şi coerente, cum era Sistemul Metric, ulterior au fost create şi s-au aplicat,
pornindu-se de la acest sistem de unitati, numeroase sisteme de unităţi de măsură adaptate unor nevoi
stringente ale ştiinţei şi tehnicii.
Istoria unităţilor de măsură
SI
Sistemul Internaţional de Unităţi care, fiind o versiune modernă a Sistemului Metric, este
un sistem practic, coerent, simplu şi raţional structurat, cu aplicabilitate în toate domeniile
ştiintei şi tehnicii, se foloseşte, în prezent, în mod legal, în peste 125 ţări.
În R. Moldova, unităţile SI, precum şi multiplii şi submultiplii acestora se utilizează în
conformitate cu Legea metrologiei, adoptată de Parlamentul R. Moldova la 17.11.1995. Ea
cuprinde unităţile fundamentale şi unităţile suplimentare ale SI, unităţile derivate ale SI,
adoptate de CGPM, regulile de utilizare a unităţilor SI, prefixele SI pentru formarea,
denumirea şi utilizarea multiplilor şi submultiplilor zecimali ai unităţilor SI, multiplii şi
submultiplii zecimali preferenţiali ai unităţilor SI şi unităţilor derivate ale SI, care se definesc
SI este descris de standardele ISO 1000, precum şi de standardele ISO 31-0, ISO 31–12, care
tratează numai mărimile utilizate în descrierea fenomenelor fizice. În Sistemul Internaţional,
mărimile fundamentale, descrise de standardele ISO, sunt în număr de şapte: lungimea,
masa, timpul, curentul electric, temperatura termodinamică, cantitatea de materie
(cantitatea de substanţă) şi intensitatea luminoasă. Fiecărei mărimi fundamentale (de
bază) i se asociază o dimensiune, reprezentată printrun simbol literal, respectându-se
ordinea de mai sus: L, M, T, I, θ, N, J [7].
Avantaje economicer de mla implementare
Factorul de conversie între unități reprezintă un raport între două unități de măsură pentru mărimi de aceeași natură.
Un multiplu al unei unități este o unitate de măsură obținută prin înmulțirea unei unități de măsură date cu un număr
întreg mai mare decât unu.
Un submultiplu al unei unități este o unitate de măsură obținută prin împărțirea unei unități de măsură date la un număr
întreg mai mare decât unu.
Sisteme de măsură
Există diverse sisteme de unități de măsură, bazate pe diverse suite de unități de măsură fundamentale.
Sistemul internațional
Sistemele de unități din mecanică se bazează pe trei mărimi fundamentale: lungime, masă și timp.
Extinderea lor la fenomenele electromagnetice necesită definirea unor unități de măsură pentru
câmpul electromagnetic (câmp electric și câmp magnetic) și pentru sursele acestuia (sarcină electrică
și curent electric)
În electrostatică, unitatea de sarcină electrică este definită pe baza legii lui Coulomb: mărimea forței
între două sarcini electrice statice punctiforme este direct proporțională cu produsul celor două
sarcini și invers proporțională cu pătratul distanței dintre ele
Sisteme de măsură
Sistemul de unități CGS
Sisteme de măsură
Exemplu. Transformări echivalente
Sisteme de măsură
Sistemul anglo-saxon de unități
Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Unit%C4%83%C8%9Bi_de_m%C4%83sur%C4%83_rom%C3%A2ne%C8%99ti_vechi
Sisteme de măsură
Unități de măsură românești vechi
Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Unit%C4%83%C8%9Bi_de_m%C4%83sur%C4%83_rom%C3%A2ne%C8%99ti_vechi
Sisteme de măsură
Unități de măsură românești vechi
Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Unit%C4%83%C8%9Bi_de_m%C4%83sur%C4%83_rom%C3%A2ne%C8%99ti_vechi
Sisteme de măsură
Unități de măsură românești vechi
Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Unit%C4%83%C8%9Bi_de_m%C4%83sur%C4%83_rom%C3%A2ne%C8%99ti_vechi