Metodica predării activității

instructiv-educative în grădinițe
Gradul Didactic II
Specializarea EDUCATOARE

Lector univ. dr. Alina Mag

Bun venit!
Scurtă prezentare
• Câteva date despre fiecare: prenume, nume, unde activați – la ce grădiniță/ce
grupă coordonați acum, experiență profesională.
• Ce așteptări/provocări/îngrijorări aveți în privința examenului de grad didactic II?
• Cum vă auto-apreciați pregătirea metodică în practica profesională?
• Un examen care valorifică/pune accentul pe experiența la clasă, considerați că
este potrivit cu nevoile individuale de perfecționare?
• Când ați parcurs ultima dată...o carte de Metodică specifică grădiniței?
“Copiiisunt fascinanți și extrem de importanți – două motive foarte
bune pentru a dori să descoperim mai multe despre ei. Copiii sunt
fascinanți pentru că esența copilăriei este schimbarea”.
(H.Rudolph Schaffer, 2007)

Experții în educație susțin că punctul central al curriculum-ului

trebuie să fie copilul, nu materia, și când vorbim de conținuturi,
trebuie să înțelegem că nu este vorba de enunțări de materii de
învățat, ci de scopuri exprimate în termeni de competențe, moduri
de a acționa sau de a ști ale copilului.
Tematica

1. Obiectivele educaționale în învățământul preșcolar

2. Conținuturi specifice activității de grădiniță
3. Forme specifice și moduri de realizare a activității cu preșcolarii
4. Modalități de organizare a grupei pentru activitățile de învățare
5. Construirea mediului educațional în grădiniță
6. Jocul în grădiniță
7. Particularități ale proiectării, organizării, desfășurării și evaluării activității educaționale din
grădiniță
8. Pregătirea copilului pentru integrarea optimă în activitățile de tip școlar
Tematica

9. Valorificarea valențelor formative ale alternativelor educaționale utilizate în învățământul preșcolar

10. Modalități de implicare a comunității pentru sprijinirea actului educațional
11. Abordări specifice ale copiilor cu CES
12. Stimularea potențialului creativ al preșcolarilor în cadrul activității din grădiniță
1. Obiectivele educaționale în învățământul preșcolar

Analizați conceptul de “finalitate” din punctul dumneavoastră de vedere.

Gândiți-vă la propriile dumneavoastră obiective pe care intenționați să le atingeți în
următorii 5 ani pe plan profesional.
Orice intervenție educațională țintește către obținerea unor anumite rezultate,
precizate cu anticipație.
 Procesul modern de învățământ

Organizarea modernă a procesului de învățământ a produs o mutație esențială în

relația educațională: o trecere de la centrarea activității didactice pe conținut, la
centrarea ei pe cel care învață.
Aceasta înseamnă o deplasare a accentului de pe predarea realizată de cadrul
didactic – pe învățare, adică pe efortul copilului care învață.

Această nouă optică se reflectă asupra definirii obiectivelor educaționale.

 Curriculum pentru învățământul preșcolar are în vedere atingerea
următoarelor finalități ale educației timpurii:

• dezvoltarea globală a copilului, în funcție de ritmul propriu și de trebuințele sale,

sprijinind formarea autonomă și creativă a acestuia;
• dezvoltarea capacității de a interacționa cu alți copii, cu adulții și cu mediul
pentru a dobândi cunoștințe, deprinderi, atitudini și conduite noi. Încurajarea
explorărilor, exercițiilor, încercărilor și experimentărilor, ca experiențe autonome
de învățare;
• descoperirea de către fiecare copil, a propriei identități, a autonomiei și
dezvoltarea unei imagini de sine pozitive;
• sprijinirea copilului în achiziționarea de cunoștințe, capacități, deprinderi și
atitudini necesare acestuia la intrarea în școala și pe tot parcursul vieții.
Scopul activităților din grădiniță

Gradinița de copii urmărește pe tot parcursul ariilor și al ciclurilor sale curriculare, atingerea
următoarelor două scopuri, derivate din structura idealului educației (formarea personalității
autonome și creative):
- dezvoltarea psihică și fizică normală a copiilor, în conformitate cu ritmul propriu de dezvoltare al
acestora, dar și cu trebuințele lor specifice;
- socializarea copilului preșcolar și pregătirea acestuia pentru debutul școlarității – la nivel
intelectual, afectiv-motivațional și psihomotor.
Noi tendințe în educația preșcolară:

✓ o libertate mai mare oferită copilului, capacităților sale de expresie;

✓ o eliberare a copilului și a educatoarei de orice tendință sau practică de formalism;
✓ o restructurare curriculară a raporturilor dintre educație și instruire; ca atare învățământul
preșcolar, plecând de la obiectivele sale generale și specifice, este „conceput ca o instruire
realizată prin educație și nu ca o educație dobândită prin instruire;
✓ o viziune didactică de tip curricular bazată pe valorificarea deplină a trebuințelor de dezvoltare ale
copilului, dincolo de orice „tipar prestabilit de o didactică suverană” (de tip tradiționalist).
 Funcțiile specifice obiectivelor educaționale din învățământul
preșcolar

• Functia de orientare valorica a procesului didactic

• Functia de reglare și autoreglare a procesului de invatamant
• Functia de anticipare a rezultatelor scolare
• Functia evaluativă
Clasificarea obiectivelor educaționale

• Obiectivele-cadru: sunt formulate în termeni de generalitate și exprimă competențele care

trebuie dezvoltate pe durata învățământului preșcolar.

• Obiectivele de referință: sunt exprimări explicite ale rezultatelor învățării (concepte,

cunoștințe, abilități, atitudini, competențe vizate), formulate pentru fiecare temă și fiecare
domeniu de conținut în parte.

• Obiective operaționale pentru domeniile de conținut (exemple în cartea de Metodică)

• Întrucât finalitățile educației în perioada timpurie (de la naștere la 6/7 ani)
vizează dezvoltarea globală a copilului, obiectivele cadru și de referință ale
curriculumului sunt formulate pe domenii experiențiale, ținându-se cont de
reperele stabilite de domeniile de dezvoltare.

• În acest sens, domeniile experiențiale devin instrumente de atingere a unor

obiective si, în același timp, instrumente de măsură pentru dezvoltarea copilului,
în contextul în care ele indică deprinderi, capacități, abilități, conținuturi
specifice domeniilor de dezvoltare.
Domeniile de conținut sunt:
1. Domeniul Limbă și comunicare
2. Domeniul Științe
3. Domeniul Om și societate
4. Domeniul Psiho-motric
5. Domeniul Estetic și creativ

Domeniile de dezvoltare sunt:

1. Domeniul Dezvoltarea fizică, sănătate și igienă personală
2. Domeniul Dezvoltarea socio-emoțională
3. Domeniul Dezvoltarea limbajului și a comunicării
4. Domeniul Dezvoltarea cognitivă
5. Domeniul Capacități și atitudini în învățare
Operaționalizarea obiectivelor

• A operaţionaliza un obiectiv pedagogic înseamnă a transpune rezultatele aşteptate de

copii în urma unei instruiri, în termeni de operaţii şi acţiuni, sau alte manifestări
observabile şi măsurabile, adică specificarea în mod concret a ceea ce trebuie să cunoască
şi ce vor fi capabili să facă la încheierea unui proces de predare-învăţare.
• Ca urmare, fiecare obiectiv stabilit trebuie să desemneze un rezultat aşteptat al
instruirii în termeni de operaţii sau acţiuni pe care profesorul le aşteaptă din partea
copiilor.
 Condiții ale operaționalizării:

• Activitatea de operationalizare presupune utilizarea unui verb cuantificabil, operațional care indică o modificare la
nivel comportamental.
• Enunțarea condițiilor, a situațiilor care determină modificarea așteptată.
• Obiectivul se referă la activitatea copilului si nu a profesorului si nu se recomandă mai mult de cinci obiective într-o
activitate didactică.
• Enuntarea nivelului de reusita al copiilor - profesorul să cunoască performanța minimă a grupei/preșcolarilor.
Desi cea mai mare parte a obiectivelor poate fi operationalizata, totusi exista si obiective ce raman în afara acestui
proces de masurare si observare:
- creativitatea;
- independenta gandirii;
- sensibilitatea artistica;
- convingerile.
• Finalitatile educatiei reprezinta asteptarile pe care le avem de la cei mici intr-o anumita
secventa de invatare. Insa pentru ca o activitate sa fie una de success si pentru ca o
comunicare didactica sa fie cat mai eficienta depinde doar de cadrul didactic si de modul
lui de actiune cu cei mici.

• Fiecare copil este diferit iar acest lucru este exact ce il face sa fie special. Insa toti au
nevoie de dragoste, de securitate, hrana buna si de exercitiu, adica de cunoastere. Toti copiii
cresc si se dezvolta. Ceea ce difera este ritmul personal al fiecaruia.
• ”Mai repede” nu inseamna neaparat “mai bine.” De aceea cand stabilim scopurile si
obiectivele unei activitati trebuie sa tinem cont de nivelul de dezvoltare fizica si
intelectuală al grupei la care lucrăm, pentru ca așteptările noastre să fie realiste.
Obiective ale jocurilor și activităților alese/specificul lor

• Jocul si activitatile alese ii ajuta pe copii sa socializeze, sa se initieze in cunoasterea

mediului natural, social si cultural caruia ii apartin; sa se familiarizeze cu structurile
limbii romane.
• Se desfasoara in grupuri mici si chiar individual in conformitate cu anumite obiective
specifice, dar prin atingerea carora se tinde spre realizarea obiectivelor generale ale
invatamantului prescolar.
• Reusita lor depinde de buna organizare a spatiului salii de grupa in zone ca: Biblioteca,
Coltul casei, Constructii, Stiinta, Arta, care favorizeaza dezvoltarea si stimularea
capacitatilor intelectuale ale prescolarilor.
• Aceste activitati se desfasoara de obicei inaintea activitatilor comune, ele asigura trecerea
de la viata de familie la cea de gradinita.
• In etapa jocurilor si activitatilor la alegere, copiii, repartizati pe arii de interes, dupa preferintele
lor, isi consolideaza cunostintele acumulate si deprinderile formate. Aceste jocuri si activitati
desfasurate de copii sunt insotite si verbalizate de exersarea deprinderilor de exprimare, prin
activizarea vocabularului si folosirea structurilor interogative, dupa caz.

• Aceste activitati permit depistarea tulburarilor de limbaj, deficiente de pronuntie si de ritm, de

utilizare a vocabularului si a structurii gramaticale. Prin activitati individuale, diferentiate sau cu
grupuri mici, pot fi corectate tulburarile depistate. Copiii nu constientizeaza efortul intelectual in
astfel de activitati atractive pentru ei, activitati ce le satisface necesitati interioare: curiozitate,
relaxare si nevoia de miscare.
• Unul dintre momentele cele mai favorabile pentru exersarea libera a vorbirii copiilor care se
creeaza datorita comunicarii intense, vii, ce se stabileste intre copii, il constituie jocurile de
creatie.
Este bine ca in etapa jocurilor si activitatilor alese, copiii sa fie antrenati in dialoguri atat cu
educatoarea cat si intre ei.

Activitatile libere sunt un bun prilej de exersare, de perfectionare a vorbirii copiilor in vederea
pregatirii pentru activitatea de scris-citit din clasa I. Printre procedeele ce pot fi utilizate in vederea
insusirii de catre copii a laturii fonetice, lexicale si a celei gramaticale a limbii romane figureaza:
• convorbirile libere
• povestirile libere
• jocul didactic
• exercitiile de vorbire
• memorarea unor versuri
 2. Conținuturi specifice activității de grădiniță
Noul plan de învățământ are o structură pe două nivele de vârstă, în contextul unei învățări centrate pe copil,
încurajează eterogenitatea și prezintă o construcție diferită și o delimitare pe tipuri de activități de învățare.
• Activități pe domenii experiențiale/de conținut (Limbă și comunicare, Științe, Om și societate,
Psihomotric, Estetic și creativ)
• Jocuri și activități didactice alese
• Activități de dezvoltare personală
Planul de învățământ, ca și domeniile experiențiale, permit parcurgerea interdisciplinară, integrată a
conținuturilor propuse și asigură libertate cadrului didactic în planificarea activității zilnice cu preșcolarii.
Într-un demers coerent, al centrării educației pe copil, noul curriculum scoate în evidență relația biunivocă
conținut-metodă și pune un accent deosebit pe rolul educatoarei în procesul de activizare a gândirii critice și
creative a copiilor, pe reaalizarea unei dialectici pedagogice, în care copiii și educatoarea se află într-o
interacțiune și acomodare continuă, reciprocă și subtilă.
 Cerințe actuale

• Cadrul didactic joacă rolul de persoană resursă, care informează preșcolarul și îi facilitează
accesul la informații, diagnostichează dificultățile copilului, îl sprijină, îl orientează fără a-l
eticheta, lucrează individual sau în grupuri mici respectând ritmul lor propriu.
• Deschiderea grădiniței către comunitate, în acest context se consideră că învățarea realizată de la
persoane din afara instituției este valoroasă.
• Utilizarea în mod cât mai flexibil a spațiului, mobilierului, materialelor, echipamentelor specifice.
• Îmbinarea pedagogiei tradiționale cu ideile pedagogiilor alternative din lume, ca tendințe
novatoare.
Accente noi
• Diversificarea strategiilor de predare-învățare-evaluare, cu accent deseobit pe metodele activ-participative,
care plasează copilul în situația de a explora și a deveni independent. Se vor respecta diferențele individuale
în toate situațiile de învățare create, pentru a le dezvolta stima de sine și un sentiment pozitiv față de învățare.
• Jocul – forma fundamentală de activitate în copilăria timpurie, cu o importanță decisivă în dezvoltarea și
educația copilului, fiind cea mai naturală formă de învățare, și de exprimare a conținutului psihic al fiecărui
copil.
• Evaluarea – care urmărește progresul copilului în raport cu el însuși și mai puțin la norme de grup. Progresul
trebuie monitorizat cu atenție, înregistrat, comunicat și discutat cu părinții. Funcțiile evalurii sunt – măsurare,
predicție, diagnoză.
• Mediul educațional – trebuie să permită dezvoltarea liberă a copilului, să pună în evidență dimensiunea
interculturală și pe cea a incluziunii sociale. Mediul trebuie să permită copiilor o explorare activă și
interacțiuni variate cu copiii, adulții și materialele existente.
• Rolul familiei – este acela de partener.
• Noul curriculum promovează conceptul de dezvoltare globală - considerat central în perioada copilăriei
timpurii. Copiii trebuie pregătiți pentru viață, nu doar pentru școală, nu au nevoie doar de competențe
academice, ci în aceeași măsură de dezvoltare socio-emoțională, fizică.
• Educatoarele au datoria de a urmări realizarea unei legături reale între domeniile experiențiale
și domeniile de dezvoltare, fără o suprapunere exclusivă a lor, ci găsind strategii adecvate de
atingere a dezvoltării globale a copilului, și implicit a finalităților educaționale.

• Activitățile de învățare reprezintă un ansamblu de acțiuni cu caracter planificat, metodic,

sistematic, intensiv, organizate și conduse de cadrul didactic, în scopul atingerii finalităților
prevăzute. Accentul cade pe încurajarea inițiativei copilului și a luării deciziei, pe învățarea prin
experimente și exersări individuale, de asemenea este necesar parteneriatul educațional – copii –
părinți – cadre didactice, pentru coordonarea eforturilor comune ale celor trei parteneri, dar și a
colaboratorilor din comunitate.
3. Forme specifice și moduri de realizare a activității cu
preșcolarii

Activitățile de învățare se desfășoară fie cu întreaga grupă de copii, fie cu grupuri mici sau individual. Ele pot
lua forma:
- activităților pe discipline sau integrate
- activităților liber alese
- activităților de dezvoltare personală
Din mijloacele de realizare utilizate amintim – jocul liber, discuțiile libere, jocul didactic, povestirea, exerciții
cu material individual, experimente, construcții, lectura după imagini, observarea, convorbirea, povestirile
create de copii, memorizările. Alegerea lor se face în funcție de nevoile educaționale ale copiilor.
Tendințele actuale în pedagogie susțin deschiderea spre:
- metoda proiectelor (muncă în echipă, aprofundarea unei teme)
- activitățile integrate (interdisciplinaritate)
- utilizarea metodelor interactive de grup (dezvoltă abilități vitale).
Jocul este modalitatea fundamentală de exprimare şi cunoaştere a copilului preşcolar şi de aceea este
o prezenţă constantă în fiecare din formele de organizare, indiferent de gradul de formalizare al acestora.

Educatoarele au 5 ore pe zi activități didactice, ilustrate în portofoliile copiilor și 3 ore pe zi activități

metodice, ilustrate în portofoliul profesional. Alte instrumente recomandate pentru a înregistra activitatea
zilnică sunt – Caietul de evidență a activităților cu copiii și a prezenței la grupă, Calendarul naturii,
Catalogul grupei, Jurnalul grupei, portofoliile copiilor.
Activitățile metodice presupun – proiectarea și pregătirea activităților, studiu individual, confecționarea
materialului didactic, conceperea și realizarea unor fișe de lucru, participare la cursuri de formare, comisii
metodice, cercuri pedagogice, întâlniri metodice, schimburi de experiență).
Activități pe domenii experiențiale

• Sunt activitățile integrate sau pe discipline desfășurate în cadrul unor proiecte planificate în funcție de temele
mari propuse de curriculum, de nivelul de vârstă și de nevoile și interesele copiilor din grupă.
• Numărul acestora indică numărul maxim de discipline care pot fi parcurse într-o săptămână. Se pot desfășura
maxim 5 activități integrate pe săptămână, indiferent de nivelul de vârstă al copiilor.
• Așadar, educatoarea poate planifica activități de sine stătătoare, pe discipline (de educarea limbajului,
matematice, educație muzicală, activități artistico-plastice), sau activități integrate (cunoștințele din cadrul
mai multor discipline pot fi îmbinate armonios pe durata unei zile, atunci și activitățile/jocurile liber alese pot
face parte din acea activitate integrată SAU cunoștințele interdisciplinare sunt focalizate pe anumite domenii
experiențiale, iar jocurile și activitățile alese au loc în afara acesteia).
• Rețineți – ordinea desfășurării etapelor de activități nu e obligatorie, poate fi liber aleasă de educatoare.
Organizarea programului pe teme de studiu

Programul anual de studiu se organizează în jurul a 6 teme mari, fără o ordine impusă - Cine suntem? Cum
suntem? Când/cum și de ce se întâmplă? Cum este/a fost și va fi aici pe Pământ? Cine și cum
planifică/organizează o activitate? Cu ce și cum exprimăm ceea ce simțim? Ce și cum vreau să fiu?
Pornind de la aceste teme, pe grupe de vârstă, se stabilesc proiectele care se vor derula – într-un an școlar se pot
derula maximum 7 proiecte cu o durată de 5 săptămâni (unele proiecte pot dura 1-3 săptămâni, în funcție de
complexitatea temei și interesul copiilor). Se pot stabili teme de interes pentru copii, fără să fie implicați în
proiecte.
DURATA activităților - 15 minute grupa mică, 30 minute la grupa mijlocie și 45de minute la grupa mare,
educatoarea decide timpul în funcție de nivelul grupei, individualitatea copiilor, conținuturi, obiective.
Se va respecta programul zilnic, care include obligatoriu cel puțin o activitate sau un moment de mișcare (joc
de mișcare cu text și cânt, educație fizică, moment de înviorare, întreceri sau trasee sportive, plimbare în aer
liber). Cel puțin 1 dată pe zi copiii vor ieși în aer liber.
Jocuri și activităţile didactice liber alese de copii

Principala caracteristică a acestui tip de activităţi este caracterul mai flexibil al deciziilor privind finalităţile, cursul
activităţii, modalitatea de desfăşurare, materialele utilizate, conținuturile vehiculate. Decizia privind toate aceste
variabile este adesea lăsată la latitudinea copiilor implicaţi, însă aceasta nu reduce din obligaţia cadrului didactic:
• de a pregăti riguros activităţile alese, în sensul asigurării accesului copiilor la resurse variate care să inspire la
activităţi diverse şi interesante, să invite la urmărirea de către copii a propriilor interese de cunoaştere şi
investigaţie şi să încurajeze achiziţia de noi cunoştinţe şi deprinderi;
• de a păstra un permanent control asupra activităţilor în desfăşurare şi de a observa evoluţia copiilor;

Atitudinea educatoarei pe parcursul jocului liber şi a activităţilor alese trebuie să fie caracterizată prin:
• recunoaşterea capacităţii fiecărui copil de a opta pentru o activitate de joc care să i se potrivească şi respectarea
pe cât posibil a alegerii făcute;
• încredere în capacitatea copiilor de a-şi rezolva conflictele; educatoarea trebuie să intervină numai atunci când
conflictul ia proporţii sau devine periculos;
• evitarea părtinirii unor copii în detrimentul altora şi a comparaţiilor;
• rezolvarea cu discreţie a problemelor, evitând canalizarea atenţiei întregii grupe spre conflict sau
comportamentul unuia din copii.
Valenţele formative ale activităţilor alese de copii

- oferă prilejul utilizării, exersării şi reorganizării unor cunoştinţe şi deprinderi care s-au format prin conţinutul
activităţilor comune sau care fac parte din experienţa personală a copiilor.
- dată fiind autonomia pe care copiii o au în cadrul activităţilor alese, acestea contribuie la stimularea iniţiativei
şi a autonomiei, la cultivarea capacităţii de luare a deciziilor şi asumare a responsabilităţilor, a perseverenţei şi
disciplinei în activitate.
Libertatea de alegere a componentelor activităţii libere este asumată diferit de copii în funcţie de vârstă şi de
capacitatea acestora de a-şi organiza activitatea, de a prefigura un curs al acesteia şi o finalitate, de a lua decizii
în legătură cu cele necesare desfășurării ei.
Reflecție
Analizați avantajele respectării libertății de alegere acordată copiilor din perioada preșcolară și dezavantajele
nerespectării acesteia, cu argumente și exemple cât mai convingătoare.
Activităţile de dezvoltare personală
Includ rutinele, tranzițiile și activitățile din perioada după amiezii, incusiv activitățile opționale.
Rutinele – sunt activități – reper după care se derulează întreaga activitate a zilei, ale acoperă nevoile de bază
ale copilului și contribuie la dezvoltarea globală a acestuia: sosirea copilului, întâlnirea de dimineață, micul
dejun, igiena – spălatul și toaleta, masa de prânz, somnul/relaxarea de după masă, gustările, plecarea.
Autocunoașterea (stima de sine)
Dezvoltarea abilităților de comunicare – asertivă
Managementul învățării prin joc – motivarea copilului pentru a deveni școlar
Dezvoltarea empatiei
Luarea deciziilor – încurajarea alegerilor, găsirii mai multor variante/soluții la situațiile apărute
Medierea conflictelor
Tranzițiile – momente de scurtă durată care fac trecerea de la momentele de rutină la alte tipuri de
activități/de învățare, sau de la o activitate de învățare la alta (mers ritmat, muzică, recitări, numărători, jocuri
cu text și cânt).
Activitățile opționale – intră tot la categoria activităților de dezvoltare personală, sunt alese de părinți, pot fi
realizate de profesori specialiști.
4. Modalități de organizare a grupei pentru activitățile de învățare

Activități zilnice pot fi organizate:

- cu toată grupa
- cu grupuri mici
- în perechi
- individual
Aranjarea spațială a grupei – cerc, semicerc, clasă. Se recomandă utilizarea în mod cât mai
flexibil a spațiului, mobilierului, materialelor și echipamentelor specifice.
Reflecție
Argumentați avantajele și dezavantajele grupei combinate.
5. Construirea mediului educațional în grădiniță

Mediul educațional – trebuie să permită dezvoltarea liberă a copilului, să pună în

evidență dimensiunea interculturală și pe cea a incluziunii sociale.
Mediul trebuie să permită copiilor o explorare activă și interacțiuni variate cu
copiii, adulții și materialele existente.
• Parteneriate educaționale – exemple (educația părinților, voluntariat, etc)

Aplicație
Argumentați importanța parteneriatului educațional copii – părinți –educatoare și
dați exemple concrete de realizare eficientă a acestuia.
 6. Jocul în grădiniță

Studiile moderne de psihologia dezvoltării, pedagogie preşcolară şi şcolară, psihosociologie

admit în unanimitate şi susţin cu argumente specifice faptul că în copilărie jocul constituie tipul
fundamental de activitate.
La vârsta preșcolarității jocul are o dublă semnificație:
• pe de o parte, el este cadrul în care se manifestă, se exteriorizează întreaga viață psihologică a
copilului, în joc copilul își exprimă cunoștințele, emoțiile, dorințele, eliberându-se și
descărcându-se tensional.
• pe de altă parte, jocul constituie principalul instrument de formare și dezvoltare a capacităților
psihice ale copilului, nici una dintre funcțiile și însușirile lui psihice neputând fi concepute și
imaginate în afara jocului.
 Jocul - dominantă a vârstei preşcolare
Jocul satisface în cel mai înalt grad nevoia de mișcare și de acțiune a copilului, nu doar universul
activității, ci și universul extrem de variat al relațiilor interumane, oferind prilejul de a pătrunde în
intimitatea acestora și dezvoltând dorința copilului de a se comporta ca adulții;

Jocul dă posibilitatea preșcolarului de a-și apropia realitatea înconjurătoare, de a-și însuși funcția
socială a obiectelor, de a se familiariza cu semnificația socioumană a activității adulților, de a
cunoaște și stăpâni lumea ambientală; în sfârșit, jocul formează, dezvoltă și restructurează întreaga
viață psihică a copilului.

Jucându-se cu obiectele, copiii își dezvoltă percepțiile de formă, mărime, culoare, greutate; își
formează capacitatea de observare.
 Natura jocului ca activitate fundamentală a preşcolarilor

• Jocul este activitatea care dă specific vârstei preşcolarităţii. El îşi găseşte motivaţia şi împlinirea în
sine însuşi. Implicarea în joc a preşcolarului este totală. El îşi antrenează spontan şi voluntar în joc
toate posibilităţile fizice, intelectuale, afective, jocul reprezentând astfel, un mijloc de realizare de
sine şi de formare a eu-lui.
• ,,Jocul – considera psihologul Ursula Șchiopu – stimulează creșterea capacității de a trăi din plin,
cu pasiune, fiecare moment, organizând tensiunea proprie acțiunilor cu finalitate realizată, având
funcția de o mare și complexă școală a vieții’’.
• Datorită tuturor acestor efecte produse, jocul a fost considerat ca reprezentând tipul
fundamental de activitate al copilului preșcolar.
Evoluția jocului
Jocul se prezintă diferențiat la nivelul celor trei stadii ale preșcolarității. Câteva observații făcute de Ursula Șchiopu asupra
conduitelor manifestate de copii în jocul ,,De-a ascunselea’’, atât de răspândit la vârsta copilăriei, sunt sugestive în acest
sens:
• Preșcolarul mic se manifestă prin incapacitatea de a participa corelat și concomitent cu toți ceilalți preșcolari la toate
etapele jocului; el nu reține toate regulile, ci doar una sau două; nu știe să se ascundă (de obicei își ascunde numai capul);
fuge spre locul de ,,bătaie’’, independent de etapa jocului; la o reluare a jocului se ascunde în același loc.
• Preșcolarul mijlociu se ascunde în locuri depărtate de locul de ,,bătaie’’, caută mult ascunzătoarea; face gălăgie în jur, se
supără pe ,,cei mici’’ care ,,încurcă jocul’’.
• Preșcolarul mare caută locuri cât mai apropiate de locul de ,,bătaie’’, contează pe factorul surpriză. Toate acestea ne
arată că la preșcolarul mic cuprinderea integrală a regulilor jocului este deficitară. Preșcolarul mijlociu, deși cunoaște și
aplică toate regulile, nu dispune de capacitatea de a-și organiza bine toate etapele jocului, deși trăiește afectiv plenar
jocul, are dificultăți de integrare socială în joc. Preșcolarul mare se caracterizează prin conduite mai adaptate și mai ales
printr-o organizare strategică, în plan mental, a etapelor jocului.
O dată cu trecerea de la o vârstă la alta se schimbă și motivația conflictelor ce apar în cadrul jocurilor. Dacă la preșcolarii
mici conflictul apare din dorința acestora de a se juca cu același obiect, la cei mijlocii din dorința de a juca un anumit rol
preferat, la cei mari, conflictul apare în urma încălcării regulilor jocului, ceea ce evidențiază maturizarea intelectuală și
afectivă a copiilor.
Clasificarea jocurilor la vârsta preşcolară

▪ Jocul de creație
▪ Jocul de construcție
▪ Jocuri de rol
▪ Jocul cu reguli
▪ Jocuri de mișcare
▪ Jocuri didactice

Importante sunt efectele psihologice produse de aceste tipuri de jocuri: lărgirea spectrului relațiilor
interpersonale, disciplinarea conduitei, dezvoltarea unor capacități intelectuale (spiritul de observație,
perspicacitatea); amplificarea proceselor de orientare în spațiu, antrenarea voinței, dezvoltarea și
exersarea proceselor afective și a expresiilor emoționale.
 Funcțiile jocului

• Funcţia adaptativă - se manifestă prin asimilarea realităţii fizice şi sociale şi prin acomodarea eu-lui
copilului la realitate.
• Funcţia formativă - jocul este un mobil al dezvoltării cognitive, afectiv-emoţionale, psihomotorii şi de
modelare a personalităţii.
• Funcţia informativă - prin intermediul jocului, copilul achiziţionează informaţii, noţiuni, concepte
necesare înţelegerii şi integrării lumii reale.
• Funcţia de socializare este concretizată în exersarea prin joc şi asimilarea în plan comportamental a
exigenţelor vieţii sociale.
• Funcţia de relevare a psihicului - copilul transpune în joc trăiri, sentimente, intenţii neîmplinite în
real, impresii, temeri, gânduri, atitudini, conflicte intrapsihice sau interrelaţionale.
 Conducerea jocurilor didactice la preșcolari

Jocul didactic este un tip de joc direcţionat spre îndeplinirea anumitor finalităţi prestabilite.
Educatoarea proiectează:
• scopul didactic al jocului.
• sarcina didactică (problema de gândire şi/sau acţiune pusă în faţa copilului);
• elementele de joc (întrecere, momente de tensiune, momente de decizie);
• conţinutul jocului;
• regulile jocului.
Aplicații - Descrieți etapele metodice ale unui joc didactic la alegere.
7. Particularități ale proiectării, organizării, desfășurării și
evaluării activității educaționale din grădiniță

In esenta, proiectarea presupune: stabilirea obiectivelor, a temelor, a modalitatilor

de realizare, a resurselor umane si materiale necesare, a modalitatilor concrete de
evaluare a rezultatelor finale asteptate.
1. Ce voi face? (trebuie sa precizez obiectivele educationale urmarite)
2. Cu ce voi face? (trebuie sa analizez resursele educationale disponibile)
3. Cum voi face? (trebuie sa elaborez strategiile didactice adecvate)
4. Cum voi sti daca ceea ce am facut este bine facut? (trebuie sa evaluez
eficienta activitatii didactice desfasurate)
Etapele uzuale de proiectare a unei activitati didactice
• Captarea atentiei
• Comunicarea obiectivelor urmarite

• Reactualizarea cunostintelor si deprinderilor invatate anterior

• Prezentarea optima a continutului si dirijarea invatarii
• Obtinerea performantei
• Asigurarea conexiunii inverse (feedback)
• Evaluarea performantelor
• Asigurarea retentiei si a transferului.

Evaluarea este în esență formativă. Cum argumentați?

8. Pregătirea copilului pentru integrarea optimă în
activitățile de tip școlar

Pregătirea copilului pentru startul şcolar este un obiectiv final deplin acceptat şi promovat în
programele de educaţie timpurie din toate sistemele de învăţământ dezvoltate, în condiţiile
intensificării şi accelerării întregului proces de învăţământ începând de la primele trepte ale
acestuia.

Această accelerare nu ar trebui să însemne coborârea vârstei de şcolarizare, ci o intensificare

a instruirii şi formării sistematice a copiilor încă din primii ani ai grădiniţei.
Pregătirea pentru școală

În consecinţă, pe parcursul perioadei preşcolare, copiii acumulează un bagaj important

de cunoştinţe fundamentale, priceperi, deprinderi, atitudini, capacităţi, comportamente
care, consolidate şi îmbogăţite pe parcursul anului pregătitor pentru şcoală, vor
contribui la conturarea “capacităţii complexe de învăţare” sau a “stării de pregătire
pentru şcoală”.
Starea de pregătire pentru școală este definită în literatura psihopedagogică drept
“echilibrul realizat de ansamblul proceselor psihice care deschide calea unei deplasări
şi a unei achiziţii noi, marchează acel nivel al dezvoltării copilului la care activitatea de
tip şcolar contribuie din plin la dezvoltarea în cotinuare a personalităţii”.
De ce este indispensabilă grădinița?

• Deşi trăsăturile psihice pe care le solicită activitatea de școlar nu pot fi

desăvârşite în grădiniţă, premisele acestor trăsături pot şi trebuie să fie
cultivate cu mijloacele specifice instituţiei preşcolare. Argumentați de ce.

• Toate aceste premise în grădiniță trebuie realizate păstrând jocul ca activitate

predilectă a copiilor şi evitând transformarea grădiniţei într-o mini-şcoală.
Argumentați de ce trebuie evitată această problemă.
Cum pregătim copiii pentru școală?

• În primul rând, prin cultivarea abilităților sociale și emoționale ale preșcolarilor.

• Abilitățile socio-emoționale dezvoltate în anii grădiniței sunt baza fundamentală
a învățării.
• Specialiștii în educație recunosc faptul că reușita școlară a unui elev nu poate fi
prevăzută pe baza capacităților cognitive cu care intră acel copil în clasa I (spre
exemplu capacitatea precoce de a citi și a scrie).
• Cea mai bună prognoză o oferă gradul de dezvoltare a abilităților emoționale și
sociale ale unui copil.
 9. Valorificarea valențelor formative ale alternativelor educaționale utilizate în
învățământul preșcolar

• Waldorf –Pedagogia Waldorf aduce în actul predării în mod armonios grija pentru cele trei componente ale fiinţei
umane: gândire, simţire şi voinţă. Antropologia pedagogiei Waldorf priveşte fiinţa umană ca individ, care cere forme de
învăţare specifice ritmului său personal de dezvoltare fizică, sufletească şi spirituală. Acest mod de a privi omul este
cuprins într-o programă şcolară proprie.
• Montessori - Metoda Montessori este o metoda alternativa educationala initiata de Maria Montessori in anul 1907.
Aceasta a cunoscut o larga extindere si recunoastere internationala datorita rezultatelor surprinzatoare obtinute in
gradinitele si scolile Montessori (de exemplu: copii care citesc, scriu, fac operatii matematice complicate, au cunostinte
de geografia lumii inca de la varste fragede 3-6 ani etc.). Capacitatea ”mintii absorbante” a copiilor aflati in perioada
creativa a cresterii este dezvoltata pe deplin intr-un mediu educativ special amenajat pentru satisfacerea nevoilor de
dezvoltare fizica, intelectuala, sociala si emotionala ale copilului si care ofera stimuli si sprijin pentru autoeducatie.
• In amenajarea mediul educativ se tine seama că acesta este un mediu social. Se aplica astfel un criteriu privind structura
acestuia. Grupa se compune din copii de varste diferite, intre 2 ani si jumatate si 5-6 ani. Aceasta componenta este mai
apropiata de mediul social obisnuit, din familie, din societate, unde comunitatea este formata din persoane de varste
diferite. Si aceasta situatie creeaza posibilitatea de a se stimula invatarea, pentru ca cei mai mici vad ceea ce realizeaza
cei mari si sunt atrasi spre activitati mai complexe, cei mari capata responsabilitatea de a demonstra o activitate bine
facuta, de a ajuta sau de a exersa impreuna cu cei mai mici.
 Freinet – ideile esențiale
• Să formăm oameni în loc să fabricăm elevi/Să favorizăm luarea de cuvânt/Să-i incităm la exprimare liberă/Să
împărţim puterea, să cooperăm/Să facem un jurnal şcolar/Să deschidem şcoala spre lume/Să facem
corespondenţă/Să dăm un sens muncii/Să organizăm acţiunea în vederea învăţării/Să adaptăm grădinița/şcoala la
copilul de azi.
• Accentul cade pe responsabilizare, autonomie, socializare, se cultivă o pedagogie centrată pe copil care respectă
curriculum național, în care se învață prin cercetare în situații reale și în situații care creează probleme, dascălii sunt
activi și copiii ancorați în realitate.
• Pedagogie cooperativă unde copilul-autor, are locul său bine definit şi care pune în practică metoda naturală de
învăţare prin tatonare experimentală/ O grădiniță deschisă spre viaţă şi pentru viaţă/ O grădiniță unde fiecare este
primit, recunoscut, ascultat, respectat. Activitățile de exprimare liberă sunt prezente în clasă și motivează
învățarea.
• Planul Jena – model german, care pune accent pe copil și pe devoltarea integrală a personalității sale în
comunitate, în care materiile sunt tratate interdisciplinar, se pornește de la situații autentice de învățare, se pune
un accent deosebit pe contactul direct cu natura și lumea înconjurătoare. Experiența personală este cea mai bună
bază pentru învățare. Copiii sunt organizați în grupuri de nivel și grupuri de bază (de vârstă combinată). Nu se
lucrează după un orar, ci după un plan ritmic de activitate, pentru cele 4 activități fundamentale – conversație, joc,
lucru, serbare. Se pune un accent deosebit pe mediul educațional (plante, acvarii, obiecte realizate de copii sunt
nelipsite).
Dați exemple de posibilități de transfer în învățământul
tradițional

Beneficii posibile ale alternativelor pedagogice

- Entuziasmul mai mare al educatoarelor și copiilor pentru viața din grădiniță, grija mai mare cu care
educatoarele se pregătesc pentru procesul educativ;
- Gradul mai mare de independență al copiilor față de adulți, valorizarea potențialului lor, stimularea
creativității și a spiritului lor de inițiativă;
- Îmbogățirea grădiniței cu diferite materiale didactice;
- Mai buna împărțire a spațiului din grădiniță;
- Conlucrarea mai strânsă a personalului cu părinții;
- Accentuarea mai puternică a responsabilității, puterii de decizie, implicării și libertății fiecărui membru al
comunității educaționale;
- Rezultatele copiilor care sunt într-un proces continuu de învățare naturală.
10. Modalități de implicare a comunității pentru sprijinirea actului
educațional

Aplicații
• Dați exemple de modalități de deschidere a grădinței către exterior, către comunitate și
argumentați de ce, în acest context, se consideră că învățarea realizată de alte persoane
din afara instituței (medici, artiști, instructori de sport, polițiști, psihologi, etc) este
valoroasă, ca cea realizată cu ajutorul cadrului didactic.
11. Abordări specifice ale copiilor cu CES

Noile viziuni asupra procesului educațional, cele incluzive, trebuie să pornească de la

premisa responsabilității sociale și profesionale a cadrului didactic, care trebuie format
continuu și susținut pentru cunoașterea și aplicarea intervențiilor educaționale necesare.
Educația incluzivă este una dintre cele mai sensibile probleme actuale, pentru că nu toți
copiii se bucură de toate oportunitățile posibile de dezvoltare a potențialului lor. Incluziunea
în educație înseamnă respect pentru diversitate și beneficii pentru toți elevii, iar aceasta
presupune o serie de schimbări de substanță din perspectiva conținutului educațional, a
abordării didactico-pedagogice, a structurii sistemului de educație și a strategiilor
educaționale.
Fiecare copil contează. În grădinița incluzivă, copiii cu sau fără probleme nu doar învață
împreună, ci învață și să trăiască împreună.
Pentru cadrele didactice din instituțiile incluzive, implicațiile majore se structurează pe cel
puțin trei direcții principale:
• schimbarea atitudinii;
• perfecționarea/dezvoltarea profesională;
• modificarea practicii la clasă.
Categorii de copii cu CES
- cu dizabilități mintale, senzoriale, de limbaj, fizice, ADHD, autism, copii supradotați.
Fiecare copil cu CES necesită o intervenție individualizată și o relație apropiată, bazată pe
sprijin, cu profesorul și grupa de copii.
 12. Stimularea potențialului creativ al preșcolarilor în cadrul
activității din grădiniță

• Creativitatea este o capacitate specific umană al cărei scop este obținerea noului și este
rezultatul activității conjugate a tuturor funcțiilor psihice ale persoanei intelectuale, afective,
volitive, conștiente și inconștiente, native și dobândite, de ordin biologic, psihofiziologic și
social.
• Cunoașterea detaliată a structurii fenomenului și a factorilor implicați este principala condiție a
găsirii celor mai eficiente metode de stimulare a potențialului creativ, dar și de înlăturare a
factorilor care îl pot inhiba.
• Cercetările fundamentale și aplicative au demonstrat posibilitatea educării și antrenării
potențialului creativ la toate vârstele. Specialiștii în educație susțin că soluția recomandată este
înlocuirea tipului învățării de menținere cu învățarea inovativă și de progres.
• Creativitatea poate să fie și ar trebui să fie o parte din viața cotidiană a copiilor și adulților.
• Talentul, personalitatea și deprinderile ne arată ce poate să facă un copil, pe când motivația ne
arată clar ce va face el. Factorul crucial în creativitate este motivația de a realiza ceva creativ.
• Modalitatea cea mai semnificativă prin care se poate încuraja creativitatea este sprijinirea
motivației intrinseci.
• Așa cum copiii pot căpăta deprinderi specifice oricărei discipline prin exemplificare și exercițiu,
așa ei își pot forma deprinderi creative prin expunerea la modele (metode) creative.
• Conform experților este posibilă atât încurajarea, cât și inhibarea creativității la copii. Majoritatea
teoriilor privind dezvoltarea copiilor văd grădinița și clasele primare cu un grad de creativitate
ridicat, cu o tendință naturală către fantezie, experimentare și explorarea mediului.
Creativitatea –condiţii de stimulare în grădiniță

• provocarea copiilor la căutare, investigare, prin sarcini de lucru inedite,

incitante, neconvenţionale, etc.;
• stimularea capacităţii de căutare a alternativelor;
• acceptarea şi încurajarea diversităţii de idei;
• încurajarea copiilor să pună cât mai multe întrebări;
• învăţarea pe bază de probleme, învăţarea prin descoperire
• cultivarea curajului de a încerca, a perseverenţei;
• aprecierea favorabilă a eforturilor creative ale copiilor;
• oferirea oportunităţilor de exprimare în absenţa unei evaluări imediate.
Practici contraindicate pentru creativitate:

• Transmiterea cunoştinţelor într-o formă expozitivă;

• Accentul pus pe reproducerea informaţiei;
• Lipsa de flexibilitate şi toleranţă faţă de răspunsurile care iau altă formă decât cea predată – teama
de a nu greși, teama de a pune întrebări;
• Criticismul şi sarcasmul cadrului didactic;
• Rigiditatea metodologică, obsesia profesorului pentru programă, decretarea ca preșcolar model a
celui care știe să redea pe de rost ce s-a predat, accentul pus pe memorie în detrimentul imaginației;
• Stilul autoritar al cadrului didactic, autoritarismul de orice fel.
• Atmosfera tensionată, stresantă la nivelul grupei;
• Accentul exagerat pe competiţie, pe evaluare.
• Utilizarea unor „fraze ucigaşe” („asta nu se poate”, „cine ştie răspunsul corect?”, „nu avem timp
pentru asta”, etc.).
• Cultul exagerat al succesului.
• Teama de a fi altfel.
 Cum putem încuraja creativitatea copiilor?

• Amenajarea unui spațiu care permite copiilor să exploreze și să se joace fără

restricții care nu sunt necesare (ambianța din partea adulților să reflecte
încurajare și acceptarea greșelilor, asumarea riscurilor, inovării, unicității);
• Alegerea materialelor (varietatea lor, să fie la îndemâna copiilor);
• Acceptarea ideilor neobișnuite ale copiilor prin activarea procesului de rezolvare
de probleme (să se respecte efortul copilului, să i se acorde încredere, să fie
încurajată exprimarea liberă – ca modalități de încurajare a creativității);
• Utilizarea creativității în procesul de rezolvare a problemelor;
• Creativitatea nu are un timp – copiii au nevoie de timp pentru a explora, cerceta,
învăța, inventa.
• Copiilor le este dificil să fie creativi fără sursă concretă de inspirație.
• Copiii au potențial creativ, dar ar trebui atrași spre acest gen de activitate. Ei sunt foarte
receptivi și ingenioși, dar trebuie stimulați. Fără o atenție aplicată, creativitatea nu se dezvoltă.

• Profesorilor li se recomandă să învețe tehnici și metode prin care copiii devin mai creativi (ex.
brainstorming, metoda pălăriilor gânditoare, Philips 6-6, metoda 6-3-5).

• Toți copiii au potențial creativ. Acest potențial depinde doar parțial de motivația și abilitățile
lor. Folosind un limbaj care încurajează creativitatea și creând un mediu care îi provoacă și îi
sprijină pe copii pentru eforturile lor creative, profesorii îi pot ajuta pe copii să gândească și să
acționeze mai creativ.
 Posibile subiecte/exemple

• Identificați și definiți mijloace si procedee adecvate vârstei prescolare de realizare a

obiectivelor programei pentru o categorie de activitati (știinte, limba si comunicare, etc);
• Elaborați o secvență de proiectare didactică eficientă si coerentă pentru un anumit tip de
activitati instructiv-educative desfasurate în învatamântul prescolar și apreciați strategiile de
predare-învățare-evaluare pentru tipul de activitate și grupa de vârstă.
• Prezentați și argumentați etapele metodice ale unui joc didactic (joc de creatie).
• Creați o situație de învățare integrată și argumentați din punct de vedere metodic realizarea
acesteia.
 Jocul didactic - "un mijloc de facilitare a trecerii copilului de la activitatea
dominanta de joc la cea de învățare"
• Termenul "didactic" asociat jocului accentueaza componenta instructiva a activitatii si evidentiaza ca acesta
este organizat in vederea obtinerii unor finalitati de natura informativa si formativa specifice procesului de
invatamant.
• Jocul didactic prezinta ca nota definitorie imbinarea armonioasa a elementului instructiv cu elementul
distractiv, asigurand o unitate deplina intre sarcina didactica si actiunea de joc. Aceasta imbinare a
elementului instructiv-educativ cu cel distractiv face ca, pe parcursul desfasurarii sale, copiii sa traiasca stari
afective complexe care declanseaza, stimuleaza, intensifica participarea la activitate, cresc eficienta acesteia
si contribuie la dezvoltarea diferitelor componente ale personalitatii celor antrenati in joc.
• Jocurile didactice pot contribui la realizarea unor obiective educationale variate si complexe. Acestea pot viza
dezvoltarea fizica a copilului in cazul jocurilor motrice, sportive, sau dezvoltarea unor subsisteme ale vietii
psihice (procesele psihice senzoriale, intelectuale, volitive, trasaturi de personalitate, s.a.). De asemenea
jocurile didactice pot contribui la rezolvarea unor sarcini specifice educatiei morale, estetice.
• Prin jocul didactic se precizeaza, se consolideaza, se sintetizeaza, se evolueaza si se imbogatesc cunostintele
copiilor, acestea sunt valorificate in contexte noi, inedite.
Structura jocului didactic
Spre deosebire de alte tipuri de jocuri, jocul didactic are o structură aparte. Elementele componente ale acestuia sunt:
• scopul jocului
• continutul jocului
• sarcina didactica
• regulile jocului
• elementele de joc
Scopul jocului - reprezinta o finalitate generala spre care tinde jocul respectiv si se formuleaza pe baza obiectivelor de
referinta din programa activitatilor instructiv-educative.
Scopurile jocului didactic pot fi diverse: consolidarea unor cunostinte teoretice sau deprinderi, dezvoltarea capacitatii
de exprimare, de orientare in spatiu si timp, de discriminare a formelor, marimilor, culorilor, de relationare cu cei din
jur, formarea unor trasaturi morale, etc.
Continutul jocului - include totalitatea cunostintelor, priceperilor si deprinderilor cu care copiii opereaza in joc.
Acestea au fost insusite in activitatile anterioare. Continutul poate fi extrem de divers: cunostinte despre plante,
animale, anotimpuri, viata si activitatea oamenilor, cunostinte matematice, istorice, geografice, continutul unor basme,
povesti, s.a. Acesta trebuie să fie accesibil și atractiv.
• Sarcina didactica indica ce anume trebuie sa realizeze efectiv copiii pe parcursul jocului pentru a realiza
scopul propus. Se recomanda ca sarcina didactica sa fie formulata sub forma unui obiectiv operational,
ajutandu-l pe copil sa constientizeze ce anume operatii trebuie sa efectueze. De asemenea se recomanda
ca sarcina didactica sa nu solicite doar sau in primul rand, procese numerice, ci sa implice in rezolvarea
sa si gandirea (operatiile acesteia), imaginatia, creativitatea copiilor.
• Regulile jocului concretizeaza sarcina didactica si realizeaza legatura dintre aceasta si actiunea jocului.
Precizeaza care sunt caile pe care trebuie sa le urmeze copiii in desfasurarea actiunii ludice pentru
realizarea sarcinii didactice. Sunt prestabilite si obligatorii pentru toti participantii la joc si reglementeaza
conduita si actiunile acestora in functie de structura particulara a jocului didactic. Regulile jocului
prezinta o mare varietate: indica actiunile de joc; precizeaza ordinea, succesiunea acestora;
reglementeaza actiunile dintre copii; stimuleaza sau inhiba anumite manifestari comportamentale.
Cu cat regulile sunt mai precise si mai bine insusite, cu atat sarcinile didactice usor de realizat, iar
jocul este mai interesant și mai distractiv. Regulile trebuie sa fie simple, usor de retinut prin
formulare si posibil de respectat de catre toti copiii, accesibile.
• Elementele de joc - includ caile, mijloacele folosite pentru a da o coloratura placuta, atractiva, distractiva
activitatii desfasurate. Conceperea lor depinde in mare masura de ingeniozitatea cadrului didactic. Literatura
de specialitate ofera o serie de sugestii in acest sens: folosirea unor elemente surpriza, de asteptare, intrecere
individuala sau pe echipe, miscarea, ghicirea, recompensarea rezultatelor bune, penalizarea greselilor comise,
s.a.
• Sarcina cadrului didactic este de a gasi pentru fiecare joc, elemente de joc cat mai variate, deosebite de cele
folosite in activitatile anterioare, in caz contrar existand riscul ca acestea sa nu mai prezinte atractivitate
pentru copii, esenta jocului fiind, in acest caz, compromisa.
• Reusita unui joc didactic depinde si de materialele didactice utilizate in joc. Acestea trebuie sa fie adecvate
continutului, variate si atractive, usor de manevrat si sa provina din mediul apropiat, familiar copiilor (planse,
jetoane, jucarii, figuri geometrice, etc).
• Atractivitatea si eficienta jocului depind de ingeniozitatea educatoarei de a imbina o sarcina educativa
acceptată de catre copii, nici prea grea, nici prea usoara, cu un joc simbolic sau cu reguli atragatoare.
Elementele de joc artificiale, nestimulative, ingreuneaza invatarea si plictisesc copiii. Placerea cu care
participa la joc este singura justificare a recurgerii la jocul didactic.
 Clasificarea jocurilor didactice

Dupa scopul educational urmarit:

• a) jocuri de miscare (jocuri motrice) - care urmaresc dezvoltarea calitatilor, priceperilor si deprinderilor motrice
• b) jocuri ce vizeaza dezvoltarea psihica - acestea se pot clasifica in:
jocuri senzoriale ce vizeaza, in principal dezvoltarea sensibilitatii (auditive, tactile, kinestezice, vizuale, olfactive), jocuri
intelectuale (congnitive, de comunicare, de memorie, de orientare spațială, de dezvoltare a gândirii, a perspicacității,
imaginației, creativității, voinței, autocontrolului, jocuri de expresie afectivă);
După sarcina didactică - jocuri pentru fixarea si sistematizarea cunostintelor; jocuri de verificare si evaluare a
cunostintelor, priceperilor si deprinderilor; jocuri de transmitere si insusire de noi cunostinte;
Dupa continut – jocuri didactice pentru cunoașterea mediului, matematice, pentru însușirea comportamentului civilizat,
conduitei morale;
După materialul didactic prezent sau absent – jocuri cu material natural sau confecționat;
După locul în activitate – jocul ca activitate de sine stătătoare sau jocuri integrate în activitate.
 CONSIDERATII METODICE PRIVIND ORGANIZAREA SI DESFASURAREA JOCURILOR
DIDACTICE IN GRADINITA - exemple

• La grupa de 3-4 ani, introducerea in joc se face sub forma de surpriza: sosirea unui personaj surpriza, prezentarea
materialului, bataia in usa, vorbirea soptita, aducerea saculetului fermecat. Prin acestea se urmareste atat realizarea
unei atmosfere placute de joc, trezirea interesului si a curiozitatii pentru ceea ce va urma.
• Se trece apoi la desfasurarea jocului, demonstrarea si explicarea acestuia facandu-se din mers, constituind prima
etapa propriu zisa a jocului. La grupa mica, educatoarea sau un anumit personaj este intotdeauna conducatorul
jocului, revenindu-i sarcini importante, pe linia antrenarii tuturor copiilor in respectarea regulilor jocului pe linia
corectarii raspunsurilor, a sanctionarii greselilor, a aprecierilor raspunsurilor corecte, a complicarii jocului.
• Pe parcursul jocului se are in vedere antrenarea tuturor copiilor in raspunsuri individuale la toate aspectele propuse
a fi exersate in cadrul jocului respectiv. Totodata se accepta si raspunsuri incorecte, cu obligatia de a fi corectate.
Raspunsurilor verbale li se asociaza multa miscare (de brate, picioare, palme) si mimica.
• Repetitiile, ca si corectarea greselilor de exprimare, trebuie facute cu mult tact pentru a nu supara copiii si a nu le
diminua din dorinta de participare activa la joc. Efortul copiilor chiar si atunci cand nu este incununat de succes
deplin, trebuie apreciat, rasplatit pentru a-i incuraja si a-i determina sa persevereze in continuare. In acest mod nu se
creeaza conditii pentru aparitia unor atitudini negative la copii.
• Incheierea jocului se face in stransa legatura cu continutul acestuia si cu materialul folosit, pentru a obtine
adeziunea copiilor si asupra acestui moment al activitatii. Formele pe care le poate imbraca incheierea jocului pot fi:
aranjarea materialului la locul lui in sala de grupa, imitarea prin anumite miscari a unor actiuni efectuate de
personajele prezentate in joc, prin onomatopee, aprecieri asupra rezultatelor obtinute. Cu acestea se urmareste
pastrarea atmosferei de voie buna si satisfactie a tuturor copiilor.
Vă mulțumesc pentru atenție!
Succes!