ÎNVĂŢAREA CONSTIENTA

Dar să admitem că în etapa actuală de dezvoltare, România are, încă, nevoie de un

Curriculum Naţional (CN), în primul rând pentru că nu avem comunităţi aşa de structurate încât
să fie capabile să-şi definească o identitate educaţională.
Cu ce ar trebui început? Cu listarea competenţelor pe care le aşteptăm la diferite niveluri
şi forme de învăţământ. În funcţie de această listă, dezbătută şi acceptată de partenerii de
interese, se derulează toate celelalte faze de proiectare curriculară. Pentru a avea un sistem de
învăţământ performant se cere o reformă complexă, care ar ţine cont de toate componentele
sistemului:
1.Concept al învăţământului/educaţiei,
2. Cod al învăţământului/educaţiei,
3. Finanţare şi condiţii de lucru bune,
4. Prestigiu în societate,
5. Un sistem care ar canaliza cele mai bune şi mai talentate cadre în învăţământ,
6. Chemarea la lucru a celor mai bune cadre din străinătate,
7. Stagii periodice a cadrelor din învăţământ nu numai în ţară, dar şi peste hotare,
8. Curriculumuri, manuale, accesorii necesare în învăţământ, de cea mai înaltă calitate,
9. etc.
Lucrurile trebuie analizate şi din perspectiva dinamică. Sistemul de învăţământ este ca o
corabie – un Titanic. Corabia nu trebuie lăsată în derivă, ci condusă cu mare dibăcie… Se
conştientizează situaţia actuală, se stabileşte cea dorită. Printr-un control optim se realizează
trecerea. Nu este un secret nici faptul că în România societatea nu înregistrează progrese, cel
puţin unele vizibile şi cu impact puternic. Justiţia trebuie tratată cu o reformă. Sistemul medical
trebuie tratat cu o reformă. Agricultura trebuie tratată cu o reformă. Însă învăţământul este cel
care trebuie "vindecat" urgent. De aceea, de 20 de ani, este într-o continuă re-for-mă. În fiecare
an primeşte tratamente din ce în ce mai "spectaculoase". Actualul ministru deja a anunţat că
toamna anului şcolar viitor va întâmpina elevii cu noi schimbări. Structura examenelor naţionale
a fost schimbată de atât de multe ori, încât elevii au ajuns, chiar în preajma lor, să trăiască cu
spaima reformei. Programa şcolară se schimbă de la an la an, se scot materii, se introduc materii.
Schimbările sunt atât de frecvente şi de bruşte, încât, cu toţii, elevi, profesori şi părinţi, par
aruncaţi într-un haos total din care nu pot discerne decât - bineînţeles! - aerul păgubos al
experimentului. În situaţia actuală din învăţământ nimeni nu pare să mai înţeleagă nimic. Dată
fiind importanţa învăţării, în desfăşurarea ei sunt implicate şi celelalte procese şi activităţi
psihice, existând relaţii de interdependenţă: pe de o parte toate procesele şi funcţiile psihice sunt
antrenate în cadrul învăţării, iar pe de altă parte ele însele sunt constituite şi structurate prin actul
de învăţare. Deci, se poate spune că învăţarea antrenează întreg psihicul şi are un rol generativ,
formativ şi constructiv faţă de acesta.
Elevul are, în opinia mea, dreptul să-şi dorească şi să ceară profesori competenţi. Însă, în cele
mai multe situaţii, acest drept nu ar putea fi respectat, din simpla lipsă de personal bine calificat.
Este binecunoscut faptul că meseria de dascăl nu mai este îmbrăţişată decât foarte rar din pasiune
şi doar ca ultimă soluţie, în lipsă de altceva. De aceea învăţământul românesc suferă de probleme
care trec dincolo de o simplă modificare prin restructurarea programei, orarului sau a examenelor
naţionale.
Motivaţia de a învăţa este segmentul primordial al succesului şcolar. Sursele motivaţiei sunt
multiple şi complexe. Literatura de specialitate promovează ideea conform cărei factorii
intrinseci şi cei extrinseci condiţionează şi influenţează motivaţia pentru învăţare. Motivaţia
poate fi definită ca fiind acele mobiluri interioare care direcţionează comportamentul uman.
Forţele externe, de orice natură, de asemenea pot influenţa comportamentul, dar, totuşi,
esenţialmente, acesta este ghidat şi susţinut de forţele interne ale individului. De regulă, oamenii
lucrează mai productiv şi mai intensiv atunci când sunt motivaţi.
 Personalitatea elevului este un sistem deschis, care în procesul formării sale asimilează atât
influenţele sociale, cât şi cunoştinţele obiective, valorile intelectuale, estetice, etc, date în
conştiinţa socială. Elevul stabileşte relaţii permanente, nu numai cu lumea naturală, ci şi cu
mediul socio-cultural. Limba, ştiinţa, arta, tehnica, constituie izvoare ale dezvoltării inteligenţei,
afectivităţii, caracterului, într-un cuvânt, ale dezvoltării umane. Pornind de la premisa că în
fiecare elev există anumite tendinţe pozitive nespecifice legate de trebuinţa de reuşită, de
împlinire, de competenţă, în şcoală se pot crea anumite situaţii care să stimuleze, să amplifice
aceste resurse si să influenţeze astfel eficienţa învăţării.
Aşadar reforma educaţiei, implicând schimbări fundamentale ale întregului sistem şi
orientând finalităţile acestuia are un rol deosebit de important în refacerea şi prelungirea
echilibrului său funcţional, dar oferă o gamă, extrem de restrânsă a factorilor care pot influenţa
progresiv motivaţia învăţării. Chiar dacă se vrea reproiectarea întregului sistem educativ-
instructiv, experienţa trebuie să accentueze mai mult îmbunătăţirea conţinutului acestuia, spre a
dobândi o mai eficientă culturalizare a maselor.