SCHIMBAREA ÎNCEPE CU NOI...

Profesor Învățământ Primar Mirela Bașchir

Școala Gimnazială nr.39 ,,Nicolae Tonitza”, Constanța

Educația a devenit una din dimensiunile fundamentale ale societății contemporane, nu

numai prin domeniul său, ci şi prin varietatea conținutului. Abordată când ca proces, când ca
obiectiv, acțiune sau rezultat, supusă analizei cu ajutorul unor metode tot mai complexe şi
mai pretențioase, educația a devenit un obiect de studii interdisciplinare, oferind sugestii
practicii educative. Din păcate, acest lucru nu oferă sentimentul utilității. Aici este nevoie de
schimbare. Ne dorim să schimbăm sistemul educațional, ne dorim să avem elevi care vin la
școală cu drag, ne dorim să avem performanțe. Toate acestea au rămas la stadiul de dorință.
Așteptăm ca altcineva să facă aceste schimbări, iar noi să beneficiem de rezultatul lor.
Această schimbare a actului educațional depinde de fiecare dintre noi. Implicarea
noastră în calitate de părinte sau dascăl în educația copiilor noștri ar trebui să se facă în
conformitate cu evoluția societății. De cele mai multe ori părinții nu au timp - sau se ascund
în spatele acestei sintagme - să se ocupe de propriul copil și așteaptă ca școala să realizeze ce
ei nu reușesc.
Școala - locul în care copilul își petrece cel mai mult timp din zi - ar trebui să ofere,
alături de cunoștințe și competențe, multă dragoste și afecțiune, să suplinească absența
părinților. Dacă pentru un învățător acest lucru este facil de realizat, pentru un profesor
lucrurile se complică. Este necesar ca profesorul să împărtășească cunoștințele, implicându-se
afectiv în transmiterea acestora.
A fi profesor nu este o simplă meserie de rutină ci o expresie a frumuseţii şi bucuriei,
care nu pot fi măsurate în termenii realizării şi succesului. Învăţătura nu este doar împărţirea
de informaţii, ci cultivarea unei minţi întrebătoare.
Se spune că toți copiii se nasc cu aripi iar profesorul este cel care îi învață să zboare.
Pentru toate acestea, profesorul trebuie să ofere, an după an, o parte din sufletul său.
Recunoștința acestor îngeri umple de fiecare dată golul rămas în sufletul dascălilor. Și ce
poate fi mai frumos decât să primești mulțumirea elevilor cărora le-ai vegheat zborul?
Pentru Krishnamurti, un mare filozof Indian al secolului trecut, educația este o
pârghie esențială în transmiterea aspectelor fundamentale ce conduc la transformarea minții
omenești și la crearea unei noi culturi. O astfel de transformare crucială are loc atunci când
copilului, pe langă instruirea în diferite discipline și îndeletniciri, i se dă posibilitatea să
devină conștient de procesul propriei sale gândiri, simțiri și acțiuni. Această luciditate îl
determină să fie autocritic și capabil de observare, prin aceasta având loc integrarea
percepției, discriminării și acțiunii – procese cruciale pentru maturizarea lui lăuntrică, pentru
stabilirea unei relații juste cu semenii, cu natura și cu tot ceea ce a creat omul.
Abordarea tradițională are un temei ierarhic: există profesorul care știe și elevul care
nu știe și care trebuie învățat. Pentru Krishnamurti profesorul și elevul funcționează la același
nivel- ei comunică prin întrebări și îndoieli până când profunzimile problemei sunt dezvăluite
și este relevată înțelegerea, care iluminează mintea amândurora.
Pornind de la această idee, consider că un bun profesor, care utilizează metode
spontane de predare, ancorate în realitatea societății poate oferi lecții deosebite elevilor săi.
Elevul trebuie încurajat să aibă libertatea de gândire și de exprimare, în timp ce profesorul
trebuie să fie ghidul acestor idei în universul cunoașterii. Oferind libertate elevului, acesta
limitează spațiul dintre el și îndrumător, își deschide sufletul și gândul, utilizând toată sfera
cunoașterii, și astfel elevii vor aștepta cu nerăbdare ora de curs, și cu cât vor fi mai multe
astfel de ore, cu atât va fi mai plăcut actul educațional.
Predarea trebuie să fie interactivă, să incite elevul la dezbateri, să aibă o perspectivă
interdisciplinară, să fie o reflectare activă în conștiință a lumii reale, a esențialului și
generalului din fenomene și a legăturilor obiective ale realității. Interdisciplinaritatea
presupune implicarea comună a elevului și a dascălului în actul educațional. Profesorul
trebuie să fie creativ și să adopte o strategie corelativă, ce depășește granița conținuturilor și a
disciplinelor de învățământ, să ofere posibilitatea transferului unor valori și formarea unor
atitudini. În acest mod se pot utiliza metode și contexte noi, o abordare integrată, precum și o
învățare informală și nonformală în contextul formal al școlii. Depășirea granițelor formale
oferite de cadrul școlii va ajuta dascălul la relaționarea eficientă cu elevul.
Dacă vrem să schimbăm ceva, trebuie să începem schimbarea cu noi. Vom observa
atunci că cei din jurul nostru se schimbă. Schimbarea lor nu se va face însă rapid și cu
siguranță nu la cotele pe care ni le dorim. Schimbarea sistemului educațional ar putea surveni
numai prin schimbarea mentalității factorilor implicați în educație. Evoluția acestui fenomen
este însă un proces de durată, cu implicații majore. Profesorii ar trebui să-și adapteze
conținuturile și modalitățile de abordare a acestora la viața reală a societății. Elevii trebuie
implicați în derularea actului pedagogic și încurajați să se exprime. Performanța se poate
obține ușor prin corelarea dorințelor și nevoilor fiecărui factor implicat în educație. Pentru ca
toate acestea să se întâmple, este necesar să existe deschidere spre nou, atât din partea
educatorilor, cât și din cea a educabililor. Noul este soluția pentru încurajarea unui zbor lin al
copiilor spre împlinirea visurilor și spre transformarea dorințelor în schimbare.