Nevoile educației moderne

Prof.înv.preșcolar, Lăcustă Nicoleta

Grădinița cu Program Prelungit ,,Licurici’’ -Galați

În societatea actuală are loc un proces dinamic care obligă toate categoriile sociale să țină
pasul cu evoluţia societății şi implicit a educației.
Suntem în era informațională pe care unii cu greu o acceptă, se integrează în ea.
Şi în învățământ au loc transformări rapide pornind de la creareamediului de învățare care
poate eficientiza tehnicile de învăţare şi de muncă intelectuală sau le poate bloca, încetini uneori
din lipsa banilor, alteori din dezinteresul dascălilor.
Nevoile şi cerințele copiilor "actori" pe scena educațională pretend dascălilor o schimbare
radicală a modului de abordare a activității didactice.
Reforma sistemului de învățământ are ca obiective schimbarea mentalităţii şi formarea unor
dascăli reflexivi, utilizarea calculatorului în activitatea didactică, în opţionale şi în alte activități
non-formale.
Când, cum, cine ar trebui să întreprindă schimbări care să conducă la formarea cadrelor
didactice sunt întrebări care au condus la o flexibilizare a sistemului de formare. Piața de
programe de formare este deschisă oricăror organizaţii care pot furniza strategii eficiente care să
conducă la integrarea
europeană a învățământului. De aceea am propus pentru învățământul preşcolar obiective ce
vizează formarea capacității de gândire critică, divergentă, flexibilă, creatoare prin integrarea
metodelor interactive de grup în programe de formare .A apărut termenul de "educație modernă".
A ŞTI CE SĂ FACI CU CE AI ÎNVĂŢAT
Regândirea educaţiei formale se impune şi ne obligă să schimbăm relația cu copiii şi între copii
promovând sprijinul reciproc şi dialogul constructiv prin noi strategii pe care le propunem.
Activitățile pentru copii trebuie să aibă un caracter spontan, să contribuie la dezvoltarea
independenței în gândire şi acţiune.
Noul, necunoscutul, căutarea de idei prin metodele interactive confer activităţii "mister didactic",
se constituie ca "o aventură a cunoaşterii" în care copilul e participant activ pentru că el
întâlneşte probleme, situații complexe pentru mintea lui de copil dar în grup, prin analize,
dezbateri, descoperă
răspunsurile la toate întrebările, rezolvă sarcini de învățare, se simte responsabil şi mulțumit în
finalul lecţiei.
Educatoarea trebuie să fie entuziasmată după fiecare reuşită, progres înregistrat de grup sau de
copil pentru pregătirea motivației următoarelor sarcini.infor
Se spune deseori că acei copii care au parte de dascăli creativi vor fi şi ei creativi urmând
modelul.
Calea de învățare pe care o parcurge copilul este determinată de metoda flosită. Această "cale"
devine cel mai spectaculos exercițiu de interacțiune între mințile copiilor care ne bucură când
observăm progrese de la o perioadă alta.
Lumea în care trăim se schimbă şi o dată cu ea şi educația. Sursele de formare pentru adulți şi
copii se multiplică încât pentru cei atraşi de nou, de spectaculos, una pare mai atractivă decât
alta.
Observăm zilnic în joaca copiilor o lume a lor care adduce comportamente, teme, idei, probleme
absolut noi.Nu ne mai întrebăm de unde le ştiu.
Acum ştim cu toții că "oricine poate învăța de oriunde". Copiii primesc prin diferite canale prea
multe informații pe care nu le rețin și nu nici capacitatea de selecție a acestora. Prin metodele
interactive de grup copiii îşi exersează capacitatea de a selecta, combina, învăța lucruri de care
vor avea nevoie în viața de şcolar şi de adult.
Însă conexiunile pe care aceştia le fac uimesc mintea unui adult. Deseori copiii descoperă înainte
cunoștințele pe care noi le-am planificat.
Unii dintre dascăli şi astăzi le vorbesc copiilor despre animale, anotimpuri etc. cu scopul de a
asimila cât mai multe cunoştinţe, îi doresc enciclopedii. Și uneori chiar le reuşesc. Ar trebui să ne
întrebăm dacă ce-i învățăm pe copii sunt lucruri de care ei au nevoie.
Efortul copiilor trebuie să fie unul intelectual, de exersare a proceselor psihice şi de cunoaştere,
de abordarea altor demersuri intelectuale interdisciplinare decât cele clasice prin studiul mediului
concret şi prin corelațiile elaborate interactiv în care copiii îşi asumă responsabilități,formulează
şi verifică soluții, elaborează sinteze în activități de grup, intergrup, individual, în perechi. Ideile
soluțiile grupului au încărcătură afectivă şi originalitate atunci când se respectă principiul
flexibilităţii.
Unii autori susțin că specificul procesului creativ nu este reprezentat de soluţionarea unor
probleme ci de găsirea, identificarea, căutarea, descoperirea problemelor.
Pentru alții, formularea de răspunsuri la întrebările puse de educatoare pentru rezolvarea unor
probleme nu are acelaşi impact asupra formarii copiilor.De exemplu, formarea deprinderii "de a
descoperi căile de a adresa întrebări de a critica problemele".
Tot ce se întreprinde pentru modernizarea activității cu copiii trebuie bine analizat pentru ca în
final demersurile didactice să fie în concordanță cu particularitățile de vârstă şi posibilitățile
cognitive şi practice ale copiilor.
Stimularea creativității este favorizată de metodele descrise în lucrare:
6/3/5, brainstorming, 6/6, etc., copiii beneficiind de momente creative integrate în activități și
jocuri cu scopul exersării gândirii. Toate metodele prezentate stimulează comunicarea,
activizarea tuturor copiilor, şi formarea de capacităţi ca: spiritul critic constructiv, independență
în gândire şi acțiune, găsirea unor idei creative, îndrăznețe de rezolvare a sarcinilor de învățare.
Copiii descoperă o nouă experiență inter-relaționând în grupuri de învăţare activă aceea de a
studia, investiga şi capătă încredere în capacitățile individuale şi ale grupului. Importanţa
metodelor interactive de grup de scris.
METODELE INTERACTIVE
Metodele interactive de grup sunt modalităţi moderne de stimulare a învăţarii şi dezvoltării
personale încă de la vârstele timpurii, sunt instrumente didactice care favorizează interschimbul
de idei, de experienţe, de cunoştinţe.
Interactivitatea presupune o învăţare prin comunicare, prin colaborare, produce o
confruntare de idei, opinii şi argumente, creează situaţii de învăţare centrate pe disponibilitatea şi
dorinţa de cooperare a copiilor, pe implicarea lor directă şi activă, pe influenţa reciprocă din
interiorul microgrupurilor şi interacţiunea socială a membrilor unui grup.
Implementarea acestor instrumente didactice moderne presupune un cumul de calităţi şi
disponibilităţi din partea cadrului didactic: receptivitate la nou, adaptarea stilului didactic,
mobilizare, dorinţă de autoperfecţionare, gândire reflexivă şi modernă, creativitate, inteligenţa de
a accepta noul şi o mare flexibilitate în concepţii.
Uneori considerăm educaţia ca o activitate în care continuitatea e mai importantă decât
schimbarea. Devine însă evident că trăim într-un mediu a cărui mişcare este nu numai rapidă ci şi
imprevizibilă, chiar ambiguă. Nu mai ştim dacă ceea ce ni se întâmplă este “bine” sau “rău”. Cu
cât mediul este mai instabil şi mai complex, cu atât creşte gradul de incertitudine.
Datorită progresului tehnologic şi accesului sporit la cunoaştere şi la resurse ne putem propune şi
realiza schimbări la care, cu câtva timp în urmă nici nu ne puteam gândi.
Trebuie, deci, să ne modificăm modul în care gândim prezentul şi viitorul educaţiei pe care îl
dăm generaţiei următoare având în vedere aceste aspecte. Nu ne mai putem permite o unitate
şcolară “muzeu”, orientată spre trecut, care pune accent pe cunoştinţe, ci avem nevoie de o
şcoală ce-i pregăteşte pe copii pentru viitor, punând accent pe competenţele sociale şi de
comunicare.
E bine ca profesorul să modeleze tipul de personalitate necesar societăţii cunoaşterii,
personalitate caracterizată prin noi dimensiuni: gândire critică, creativă, capacitate de
comunicare şi cooperare, abilităţi de relaţionare şi lucru în echipă, atitudini pozitive şi
adaptabilitate, responsabilitate şi implicare.
Un învăţământ modern, bine conceput permite iniţiativa, spontaneitatea şi creativitatea copiilor,
dar şi dirijarea, îndrumarea lor, rolul profesorului căpătând noi valenţe, depăşind optica
tradiţională prin care era un furnizor de informaţii.
În organizarea unui învăţământ centrat pe copil, profesorul devine un coparticipant alături de
elev la activităţile desfăşurate. El însoţeşte şi încadrează copilul pe drumul spre cunoaştere.
Utilizarea metodelor interactive de predare – învăţare în activitatea didactică contribuie la
îmbunătăţirea calităţii procesului instructiv - educativ, având un caracter activ – participativ şi o
reală valoare activ – formativă asupra personalităţii elevului.
Creierul funcţionează asemenea unui computer, acesta din urmă a fost proiectat şi creat
după modelul de funcţionare al creierului. Pentru ca un computer să înceapă să funcţioneze
trebuie să apăsăm butonul de pornire. În cazul în care învăţătoarea este „pasivă”, butonul
„pornire” al creierului nostru este activat. Unui computer îi este necesar pentru a fi în stare de
funcţionare de un soft adecvat pentru a interpreta datele introduse şi creierul nostru are nevoie să
facă unele conexiuni cu ideile ancoră deja cunoscute. Când învăţarea este „pasivă”, creierul nu
face aceste legături. Un computer nu reţine informaţia procesată decât dacă acţionăm butonul
„salvare”. Creierul nostru trebuie să testeze informaţia sau să o explice altcuiva pentru a o stoca.
Profesorii îşi inundă elevii cu propriile lor gânduri profunde şi bine organizate. Profesorii
recurg prea des la explicaţii şi demonstraţii de genul „hai-sa-ţi-arăt-cum”. Desigur că,
prezentarea poate face o impresie imediată asupra creierului, dar în absenţa unei memorii
excepţionale, elevii nu pot reţine prea mult pentru perioada următoare. Un profesor, oricât de
strălucit orator ar fi, nu se poate substitui creierelor elevilor şi deci nu poate face activitatea care
se desfăşoară individual în mintea fiecăruia.
Elevii înşişi trebuie să organizeze ceea ce au auzit şi văzut într-un tot ordonat şi plin de
semnificaţii. Dacă elevilor nu li se oferă ocazia discuţiei, a investigaţiei, a acţiunii şi eventual a
predării, învăţarea nu are loc.

BIBLIOGRAFIE
1. Cucoş, C.. ( 2008). Teoria şi metodologia evaluării. Iaşi: Editura Polirom.
2 Crenguţa - Lăcrămioara Oprea ( 2008) – “ Strategii didactice interactive”, ed. a III-a, EDP,
Bucureşti
3. Ioan Cerghit ( 2005)- “ Metode de învăţământ”, EDP, Bucureşti.
4. Rodica Leonte, Mihai Stanciu ( 2004) – “ Strategii activ-participative de predare-învăţare
în ciclul primar”, Editura Casei Corpului Didactic, Bacău
5. Silvia Breben , Elena Gongea, Georgeta Ruiu, Mihaela Fulga ( s.a.) - “ Metode interactive
de grup”. Ghid metodic pentru învăţământul preşcolar, Editura Arves, Craiova
6. Venera Mihaela Cojocariu ( 2004) – “ Teoria şi metodologia instruirii”, EDP, Bucureşti