VALENȚELE FORMATIV EDUCATIVE

ALE METODELOR INTERACTIVE DE GRUP

Astăzi, când grădinița trebuie să răspundă exigenţelor contemporaneităţii, la nivelul

segmentului preşcolar se conturează dezvoltarea unei noi abordări educaţionale. Este vorba de o
abordare care determină organizarea şi trăirea unor experienţe de învăţare ţinând seama de
cerinţele viitorului şi de necesitatea producerii unor schimbări dorite în comportamentul
copilului de astăzi, o abordare care încearcă o îmbinare suplă a ideilor pedagogiilor alternative
moderne, cu ideile pedagogiei tradiţionale autohtone. În acest context a fost nevoie ca şi
grădiniţa să se reorganizeze, prezentând structuri, mecanisme si servicii modernizate sau noi, pe
care să le poata oferi la standardele necesare noilor roluri si responsabilităţti care i se atribuie.
Reforma sistemului de învăţământ are ca obiective schimbarea mentalităţii şi formarea
unor dascăli flexibili care să facă faţă noilor cerinţe. Trăind într-o lume care se schimbă, educaţia
la rândul ei este în schimbare. Modernizarea procesului de învăţământ din grădiniţă implică mai
multe componente: proiectarea didactică, tehnici şi instrumente de cunoaştere şi evaluare a
copiilor, parteneriate educaţionale, activităţi extracurriculare, o metodologie didactică activă.
Pentru creşterea calităţii procesului instructiv – educativ din grădiniţă urmărim
perfecţionarea metodelor tradiţionale, dar şi introducerea unor metode şi procedee educative.
Metodele implică mult tact pedagogic din partea educatoarelor deoarece stilul didactic trebuie să-
l adopte în funcţie de personalitatea copiilor.
Regândirea educaţiei formale duce la schimbarea relaţiei cu copii promovând un dialog
reciproc, constructiv. Proiectarea unui demers didactic, diferit de cel tradiţional dă posibilitatea
fiecărei educatoare să-şi valorifice propria experienţă prin utilizarea unor metode moderne într-o
abordare interdisciplinară. Dacă până acum educatoarea conducea activitatea în stil tradiţional,
acum aplicând metode moderne interactive de grup, rolul educatoarei se schimbă. Ea devine
coechipier, îi orientează pe copii să-şi caute informaţiile de care nevoie, îi învaţă să dialogheze
cu colegii, să aibă iniţiativă şi rapiditate în gândire şi acţiune, le stârneşte interesul pentru
competiţii şi nu în ultimul rând îi consiliază. Întregul proces educativ are în centrul său copilul cu
nevoile, trebuinţele lui şi în consecinţă se adresează fiecărui copil din grădiniţă. Activitatea cu
copiii trebuie desfăşurată într-o atmosferă destinsă unde copiii să se manifeste spontan, să
gândească şi să acţioneze în funcţie de situaţie.
Prin metodele interactive copilul intră în necunoscut, într-o aventură a descoperirii de noi
cunoştinţe, deprinderi el fiind participant activ. Acţionând alături de ceilalţi din grup, începe să
rezolve sarcini şi să se simtă că este persoană importantă, capabilă să ia decizii pentru bunul
mers al activităţii de grup. În grupul de copii fiecare trebuie să ştie să descopere, compare,
clasifice cunoştinţele dobândite. Efortul copiilor este unul intelectual, prin care se exersează
procesele psihice cognitive. Metodele interactive îl motivează pe copil, îi oferă o încărcătură
afectivă deosebită.
 În grădiniţă principala activitate este jocul şi bazându-mă pe acest fapt, metodele
interactive trebuie introduse ca nişte jocuri cu sarcini şi reguli care să fie antrenante, atractive.
Jocul, ca metodă, valorifică avantajele dinamicii de grup, independenţa şi spiritul de cooperare.
Prin joc se afirmă eul copilului, personalitatea sa. Învăţarea prin cooperare la copil-copil este mai
eficientă decât învăţarea individuală. Grupul dă posibilitatea testării ideilor, revizuirii opiniilor şi
dezvoltarea inteligenţei personale. Învăţarea prin cooperare este un tip de învăţare eficient.
Strategiile didactice trebuie să includă învăţarea prin cooperare deoarece în acest fel se
permite o abordare interdisciplinară a conţinuturilor şi creează un element al învăţării plăcut,
stimulativ care valorifică interesele şi nevoile copiilor. Psihologia socială clasică pune mare
accent pe interacţiunea de grup. Cooperarea înseamnă în planul interacţiunii dintre preşcolari un
câştig care se regăseşte în sentimente de acceptare şi simpatie.
Desprinderea de metodele tradiţionale o realizăm mai încet, dar cu răbdare şi
perseverenţă, cu experienţa noastră, credem că putem urca treaptă cu treaptă în descifrarea şi
aplicarea acestor metode. Ştim că este un efort atât pentru noi, cât şi pentru copii, dar încercăm
să fim coechipierii copiilor. Aplicarea lor necesită timp şi încredere în capacitatea personală de a
le aplica creator pentru creşterea calităţii procesului instructiv-educativ.
Metodele de învăţământ (“odos” = cale, drum; “metha” = către, spre) reprezintă căile
folosite in unitățile de învățământ de către cadrele didactice în a-i sprijini pe copii să descopere
viaţa, natura, lumea, lucrurile, ştiinţa. Ele sunt totodată mijloace prin care se formează şi se
dezvoltă priceperile, deprinderile şi capacitaţile copiilor de a acţiona asupra naturii, de a folosi
roadele cunoaşterii transformând exteriorul în facilităţi interioare, formându-şi caracterul şi
dezvoltându-şi pesonalitatea. Deşi învătarea este eminamente o activitate proprie, ţinând de
efortul individual depus în înţelegerea şi conştientizarea semnificaţiilor ştiinţei, nu este mai puţin
adevărat că relaţiile interpersonale, de grup sunt un factor indispensabil apariţiei şi construirii
învăţării personale şi colective.

Specific metodelor interactive de grup este faptul că ele promovează interacţiunea dintre
minţile participanţilor, dintre personalităţile lor, ducând la o învăţare mai activă şi cu rezultate
evidente. Acest tip de interactivitate determină identificarea subiectului cu situaţia de învăţare în
care acesta este antrenat , ceea ce duce la transformarea copilului în stăpânul propriei
transformări şi formări.

Câteva din competențele educatoarei:

 partener - care poate modifica scenariul lecției, dacă grupa o cere;

 animator-care inițiază metode si le explică copiilor, pregătește materialele didactice si
prezintă scopurile învățării;
 pedagog-care își ajută copiii in rezolvarea problemelor, îi motivează să își prezinte
propriul punct de vedere;
 scenograf, actor- care creeaza scenografia activității;
 mediator- care rezolvă potențialele conflicte ce pot apărea;
 consilier - care își ajută elevii în rezolvarea problemelor, îi motivează să își prezinte
propriul punct de vedere.
 Avantajele interacţiunii:

 în condiţiile îndeplinirii unor sarcini simple, activitatea de grup este stimulativă,

generând un comportament competitiv în rezolvarea de probleme, obţinerea soluţiei
corecte;

 subiecţii care lucrează în echipă sunt capabili să aplice şi să sintetizeze cunoştinţele în

moduri variate şi complexe, învăţând în acelaşi timp mai temeinic decât în cazul lucrului
individual;

 dezvoltă capacităţile copiilor de a lucra împreună - componentă importantă pentru viaţă şi

pentru activitatea lor profesională viitoare;

 în rezolvarea sarcinilor complexe, rezolvarea de probleme, obţinerea soluţiei corecte e

facilitată de emiterea de ipoteze multiple şi variate;

 interacţiunea stimulează efortul şi productivitatea individului şi este importantă pentru

autodescoperirea propriilor capacităţi şi limite, pentru autoevaluare;

 dezvoltă inteligenţele multiple, capacităţi specifice inteligenţei lingvistice (ce implică

sensibilitatea de a vorbi şi de a scrie; include abilitatea de a folosi efectiv limba pentru a
se exprima ), inteligenţei logice-matematice (ce constă în capacitatea de a analiza logic
problemele, de a realiza operaţii matematice şi de a investiga ştiinţific sarcinile, de a face
deducţii), inteligenţa spaţială (care se referă la capacitatea de a crea reprezentări nu doar
vizuale ci și spatiale), inteligenţa interpersonală (capacitatea de a înţelege intenţiile,
motivaţiile, dorinţele celorlalţi, creând oportunităţi în munca colectivă), inteligenţa
intrapersonală (capacitatea de autoînţelegere, autoapreciere corectă a propriilor
sentimente, motivaţii, temeri), inteligenţa naturalistă (care face omul capabil să
recunoască, să clasifice şi să se inspire din mediul înconjurător), inteligenţa morală
(preocupată de reguli, comportament, atitudini) si multe altele.

TEHNICA LOTUS (FLOAREA DE NUFĂR)

Această tehnică oferă posibilitatea copiilor de a stabili relaţii între noţiuni, între
cunoştinţe, pe baza unei teme principale din care derivă alte opt teme (tot atâtea câte petale
are floarea de lotus). Tehnica Lotus porneşte de la o temă centrală, din care derivă 8 teme
secundare concretizate în opt idei ce vor deveni teme abordate în activitatea pe grupuri mici.
Este foarte important ca la stabilirea grupurilor de lucru să se ţină cont de capacităţile
copiilor, de afinităţile dintre ei, astfel încât rezultatul final să fie cel mai bun posibil de
obţinut. La fel de important este ca atunci când abordăm o temă complexă prin tehnica Lotus,
copiii să fie deja familiarizaţi cu tehnica, prin abordarea anterioară a unor teme mai uşoare.

Etapele necesare în demersul tehnicii LOTUS sunt:

1. Construirea schemei/diagramei tehnicii de lucru.
2. Plasarea temei principale în mijlocul schemei grafice.
3. Grupa de copii este solicitată să se gândească şi să exprime conţinuturile/
ideile/ cunoştineţele legate de tema centrală. Acestea se trec de către
educatoare în spaţiile desenate de la 1 la 8 în sensul acelor de ceasornic.
4. Abordarea celor opt teme derivate din tema principală.
5. Stabilirea, în grupuri mici, de noi legături/conexiuni pentru aceste teme şi
trecerea lor în diagramă.
6. Prezentarea rezultatelor muncii în grup. Este momentul în care se face analiza
produselor activităţii, respectiv a ideilor emise de către copii, precum şi
sublinierea idelilor noi, creativ care pot avea aplicabilitate.

La stabilirea obiectivelor prioritare în proiectarea unei activităţi bazate pe tehnica

Lotus se pot utiliza verbele:
 Să conceapă/să construiască;
 Să identifice;
 Să exemplifice;
 Să elaboreze un plan;
 Să aplice cunoştinţe, deprinderi, priceperi în situaţii noi;
 Să stabilească asemănări şi deosebiri;
 Să utilizeze noţiuni, termeni în contexte noi;
 Să stabilească legături;
 Să clasifice;
 Să analizeze;
 Să aprecieze acţiuni;
 Să argumenteze rezultatele obţinute;
  Să combine modele;
 Să aleagă exemple, raportându-se la ele;
 Să discute cu colegii din grup;
 Să accepte puncte de vedere;
 Să aprecieze.

Ca orice metodă didactică şi tehnica Lotus, are avantajele şi dezavantajele ei. Printre
avantaje enumerăm:
 Stimularea potenţialului creativ al copiilor (la tema despre activităţi de
eliminare a poluării şi efectelor ei, copiii au spus că vor inventa un
robot care să le pună buline negre celor care aruncă gunoi pe stradă şi
un aspirator uriaş care să adune fumul care iese de la fabrici şi maşini.
Fumul spuneau ei o să îl bage în camere cu plante multe, uriaşe care să
îl transforme în aer curat).
 Dezvoltarea unor capacităţi şi abilităţi:
 Cognitive;
 De relaţionare;
 De lider de grup;
 De autoevaluare şi autoapreciere.

Dezavantajele metodei/tehnicii ţin mai mult de faptul că fiind repartizaţi în multe

grupuri mici este mai greu să fie supravegheaţi şi îndrumaţi corespunzător. Educatoarei îi este
greu să îşi distribuie atenţia astfel încât să poată nota fiecare idee lansată de către copii sau să
poată corecta informaţiile greşite

Concluzii:
 am constatat că învăţarea prin cooperare este o modalitate eficientă de stimulare a
comunicării şi învăţării active, facilitând acomodarea firească a copilului la sistemul de
relaţii, norme, valori şi comportamente ale grupului din care face parte;

 în grup, apar idei mai multe şi mai bune, copiii învaţă şi unul de la altul, nu doar de la
educatoare, este încurajată contribuţia personală, intervine aprecierea diversităţii, se
valorifică informaţiile colegilor în construirea cunoaşterii proprii;
  învăţând în grup se dezvoltă unele relaţii interpersonale mai bune: relaţii colegiale, de
solidaritate, de grijă şi devotament, de sprijin personal;

 evaluarea urmăreşte acordarea ajutorului imediat, având o funcţie corectivă,

ameliorativă, realizându-se prin raportarea la progresul individual, dar având în vedere
atât participarea fiecărui copil la procesul elaborării în comun, cât şi rezultatul echipei.

BIBLIOGRAFIE:
 Metode interactive de grup’’ Editura Miniped, Bucureşti 2006, Silvia Breban, Elena
Goncea, Georgeta Ruiu, Mihaela Fulga;
 Metode interactive de grup, Ghid metodic, Editura ARVES, București, 2002, Conf.
Univ. Dr. Marin Manolescu.