,,SCRISOARE DE LA RÂNDUNICĂ”
INSPECȚIE CURENTĂ NR.1
GRADUL DIDACTIC II
PROF.INV.PREȘC. IOANA
SAVIN
GPP ,, VERONICA FILIP”
PIATRA-NEAMȚ
1
PROGRAMUL ZILEI
ADP:
călători?”
ALA I ALA I
Construcţii:“Cuibul Arta : „Rândunică
rândunicii” (pictura)”
ALA I
Stiinta:,,Ajut-o pe rândunică
să ajungă acasă”
ALA II
„Oul de rândunică ”–joc de mişcare
„Rândunică, mută-ți cuibul ”–joc distractiv
„Adevărat sau Fals?” – joc concurs
2
Scenariul didactic
Activităţi de dezvoltare personală (ADP)
Calendarul naturii
În continuare, copiii sunt îndemnaţi să spună ce au observat
dimineaţă când au venit la grădiniţă, pentru a stabili cum este
vremea şi cum ne îmbrăcăm în acest anotimp.
După ce s-au stabilit aceste detalii, se trece la completarea
Calendarului Naturii cu ajutorul întrebărilor adresate de educatoare.
3
-În ce anotimp suntem?
-În ce lună suntem?
-Ce zi este astăzi?
-Cum vi s-a părut vremea astăzi, când veneaţi la grădiniţă?
Copilul zilei este rugat să caute în multitudinea de jetoane, pe cel
care are imaginea potrivită fenomenului naturii din ziua respectivă.
Noutatea zilei
Educatoarea va îndrepta atenţia spre musafirii din sala de
grupă, care au venit la ei sa îi vadă cât sunt de cuminţi şi cât de
multe lucruri ştiu ei.
Anunţ copiii că vom porni într-o călătorie la capătul căreia îi
aşteaptă mari surprize. Pentru aceasta va trebui să rezolve mai multe
sarcini.
Anunţ obiectivele zilei:
- „Va trebui să lucrăm pe centre”
- „vom juca un joc cu ajutorul silabelor/sunetelor ”
- „Vom realiza o lucrare practică”
- „Vom juca jocuri distractive”
Activitatea de grup
Tranziție:
4
Clap, clap, clap!
Din picioare
Trap, trap, trap!
Ne-nvârtim, ne răsucim
Şi spre centre noi pornim!”
5
PROIECT DIDACTIC
DATA:14-03-2019
EDUCATOARE : Savin Ioana
UNITATEA DE ÎNVĂTĂMÂNT: Grădiniţa P.P. ,,Veronica Filip”
GRUPA: Mare B
TEMA ANUALĂ : „ Cu ce şi cum exprimăm ceea ce simţim?”
TEMA PROIECTULUI: „Primăvara- anotimpul armoniei”
SUBTEMA: ,, Vestitorii primăverii- păsări călătoare”
CATEGORIA DE ACTIVITATE: ADP - Întâlnirea de dimineață
TEMA ACTIVITĂȚII: Scrisoare de la rândunică
MIJLOC DE REALIZARE: Joc
SCOP:
Încurajarea colaborării, a relației de grup și a comunicării;
Încurajarea mobilității și flexibilității în gândire și acțiune, a stabilității în
finalizarea unor jocuri și activități demarate.
OBIECTIVE OPERAȚIONALE:
- Să utilizeze formule de salut adecvate pentru momentul zilei;
- Să stabilească prezenţa sau absența unor colegi de grupă;
- Să precizeze caracteristici ale vremii din ziua respectivă, completând adecvat
calendarul naturii;
- Să formuleze; răspunsuri la întrebările adresate;
- Să împărtășească idei, impresii, despre tema în discuție
- Să interpreteze corect jocul cu text şi cânt.
STRAREGII DIDACTICE:
METODE ȘI PROCEDEE: conversația, explicația, exerciţiul, jocul
MATERIAL DIDACTIC: - grădina primăverii, catalogul, ecusoane – flori,
calendarul naturii, imagini specifice, panoul cu floarea pe care se vor nota şi
ataşa caracteristicile primăverii.
RESURSE: Oficiale: Curriculum pentru învățământul preșcolar,MECI 2008;
Pedagogice: RIP 1-2/2009,RIP 3-4/2009-Proiectarea integrată;
Temporale: 20 min;
Umane: copii grupei mari.
6
Nr Momentele Conţinutul ştiinţific Strategii Modalităţ
. activităţii didactice i de
crt evaluare
1. Organizarea Asigur condiţiile optime necesare
activităţii desfăşurării activităţii: aerisirea sălii de
grupă,aranjarea mobilierulzui,
distribuirea ecusoanelor, pregătirea
materialului didactic necesar. După ce
toţi copiii au venit la grădiniţă ne
pregătim pentru “Întâlnirea de
dimineaţă”.
2. Captarea Se recită următoarele versuri:
atenţiei „Dimineaţa a sosit /
La grădiniţă am venit./
A-nceput o noua zi./
Bine aţi venit copii!”
“Calendaru-i încântat
7
Că va fi iar completat
Cu nori, ploaie,vânt, frutună Observaţia
Dar eu zic cu voie bună!” Observarea
comportame
Se precizează ziua, data,luna, anotimpul,
ntu- lui
anul. copiilor
Copiii sunt încurajaţi să spună ce au
observat dimineaţă, când au venit la
d)Noutatea grădiniţă, pentru a stabili cum este
zilei vremea şi cum trebuie să ne îmbrăcăm.
Conversaţia
Se remarcă prezenţa musafirilor în Aprecieri
e)Activitatea sala de grupă, iar apoi sosirea Zânei verbale
de grup Primăvara care aduce in discutie
intoarcea pasarilor calatoare la noi in
tara.
Preşcolarii rămân aşezaţi în semicerc,
ascultă pe Zâna Primăva, apoi le voi Conversatia
propune să purtam o discutie cu tema ,,
Daca as fi o randunica unde as calatori?”
Copii sunt incurajati sa comunice , sa-si
exprime parerea si sa argumenteze
alegerea facuta. Se va stabili şi mesajul
zilei.
8
PROIECT DIDACTIC
DATA:14-03-2019
EDUCATOARE : Savin Ioana
UNITATEA DE ÎNVĂTĂMÂNT: Grădiniţa P.P. ,,Veronica Filip”
GRUPA: Mare B
TEMA ANUALĂ : „ Cu ce şi cum exprimăm ceea ce simţim?”
TEMA PROIECTULUI: „Primăvara- anotimpul armoniei”
SUBTEMA: ,, Vestitorii primăverii- păsări călătoare”
CATEGORIA DE ACTIVITATE: Activităţi liber alese I
CENTRE DE INTERES DESCHISE:
Centrul Artă : „Rândunica (pictură) ”
Centrul Construcţii: „Cuibul rândunicii”
Centrul Stiinţă: „Ajută randunica să ajungă acasă”- labirint
OBIECTIVE OPERATIONALE:
1. Centrul Arta :
Sa deseneze conturul
Sa picteze folosind tehnicile invatate si sa pastreze acuratetea
lucrarii
2. Centrul Construcţii:
Să combine creativ piesele de construcție pentru realizarea temei;
Să manipuleze cu atenţie materialele puse la dispoziţie;
4. Centrul Stiinţă:
Să descopere drumul parcurs de randunica spre casa ei ;
Să coloreze drumul găsit.
Forma de organizare: pe grupe, individual.
Strategii didactice:
Metode şi procedee: conversaţia, explicaţia, demonstraţia, exerciţiul,turul
galeriei, problematizarea.
Resurse material :cuburi , fişe de lucru, creioane, culori, plansete, pensoane,
carioci.
Forme de organizare: Frontal, individual;
Resurse temporale: 35 minute
Bibliografie:
***Curriculum pentru învăţământul preşcolar-2009
***Activitatea integrată din grădiniţă-2008
9
Evenimentul Conţinutul ştiinţific Strategii didactice Evaluare
didactic
Metode şi Mijloace Forme
procedee didactice de
organiz
are
Introducerea în Observarea
1. Captarea activitate se va realiza comportame
atenţiei printr-o scurtă expunere ntului non-
:,,Copii, pentru că astăzi Frontal, verbal.
vrem sa calatorim alaturi de
pasarile calatoare v-am
pregătit mai multe
materiale din care voi o să
realizaţi diferite lucrări.
Se reaminteşte copiilor
comportamentul în cadrul
acestor activităţi : se vorbeşte
în şoaptă pentru a nu deranja Explicaţia Frontal,
pe alţii; apreciem şi protejăm
construcţiile făcute de colegi,
fiecare joc trebuie terminat,
colaborăm la realizarea
sarcinilor.
3. Dirijarea
învăţării Copiii sunt orientaţi spre Explicaţia
centrele de interes, apoi vor
intui materialul didactic. Observarea
sistematică
La centrul ARTA vor fi: Demonstraţi
„Micii pictori ” , la a
Construcţii vor fi Exerciţiul
„Constructorii isteti”, iar la Frontal,
Stiinţe vor fi „Micii
cercetatori ”.
10
La sectorul Construcţii vor
realiza din piese lego un
cuib pentru randunica care -cuburi
de-abia asteapta sa vina lego,
acasa.
11
PROIECT DIDACTIC
DATA:14-03-2019
EDUCATOARE : Savin Ioana
UNITATEA DE ÎNVĂTĂMÂNT: Grădiniţa P.P. ,,Veronica Filip”
GRUPA: Mare B
TEMA ANUALĂ : „ Cu ce şi cum exprimăm ceea ce simţim?”
TEMA PROIECTULUI: „Primăvara- anotimpul armoniei”
SUBTEMA: ,, Vestitorii primăverii- păsări călătoare”
CATEGORIA DE ACTIVITATE:Domeniul limbă şi comunicare (DLC)
TEMA ACTIVITĂŢII: „Scrisoare de la rândunică”( propoziții, cuvinte, silabe,
sunete”)
MIJLOC DE REALIZARE: - joc didactic
TIPUL ACTIVITĂŢII:consolidare
Scopul activităţii:
Consolidarea capacități de diferențiere perceptiv-fonematica a
grupurilor de sunete (silaba) ; Imbogațirea vocabularului activ ca urmare a
experienței cognitive proprii și a transferului de informații în comunicarea dintre
copii, cultivarea interesului pentru activitatea de învațare prin joc ;
Obiective operaţionale:
1- să despartă cuvintele în silabe;
2- să coreleze numărul de silabe cu bătaia ritmică din palme(auditiv) sau cu
podul palmei sub bărbie (tactil);
3- săi dentifice numărul de silabe dintr-un cuvânt;
4- să recunoască sunetul iniţial, final sau din interiorul cuvântului pronunţat oral.
5- Să denumească imaginile primite sau prezentate de educatoare;
6- să dea exemple de cuvinte care au tot atatea silabe ;
Sarcini didactice:
12
Denumește imaginea, spune cu ce sunet începe cuvântul, găsește alte cuvinte
care încep cu același sunet, desparte în silabe cuvântul, spune și scrie câte silabe are
cuvântul,
-perceperea şi pronunţarea clară a silabelor,a grupurilor de silabe, alcătuirea de
propoziţii ;
- identificareasuneteloriniţialesau finale ale unorcuvintesugerate de imagini ;
Regulile jocului:
Conducătorul jocului va comunica pe rând sarcinile primite de la Dino :
-să denumească imaginile, să despartă cuvinte în silabe, să alcătuiască propoziţii,
- să formeze cuvinte care încep sau se termină cu un anumit sunet,
-să aplaude răspunsurile corecte.
Elemente de joc: Surpriza, aplauzele, întrecerea, aruncarea cubului, mânuirea
materialului.
Strategia didactică:
a)Metode şi procedee:Explicaţia, demonstraţia, exerciţiul ;
b)Mijloace didactice: plicuri cu jetoanere prezentând imagini specifice , scrisoare, ,
cub, bagheta,planșa cu piramidă.
Forme de realizare:Frontal, individual, pe echipe.
Durata: 35 min.
13
Nr Etapele
. activităţii Strategii Evaluar
Conţinutul ştiinţific
Cr didactice ea
t.
1. Moment Asigurarea climatului necesar
organizatoric desfăşurării activităţii.
2. Captarea Copiii intră pe melodia:
atenţiei ”Barza”, apoi se aşează pe
scaunele. Captarea atenţiei o
voi face citirea scrisorii primite
de la rândunică:
Eu va spun de pe acum
Ca ma pregatesc de drum,
Si-n curand sosesc in
zbor.
Duceti vestea tuturor,
Dar sa nu afle pisica.
Va saluta randunica! ,,
Astăzi la activitatea de educare Expunerea -
a limbajului vom desfaşura
3. Anunţarea jocul ,,Scrisoare de la
temei şi a rândunică”.
Explicaţia
obiectivelor Rândunica a pregătit pentru voi
14
mai multe sarcini pe care voi le
veţi rezolva şi pentru care veţi
fi recompensaţi, ajutând-o în
acest fel să ajungă mai repede
acasă. Veţi alcătui propoziţii,
veţi despărti cuvinte in silabe şi
veţi numi numărul de silabe
pentru fiecare cuvânt.
Copiii ascultă cu atenţie şi
interes explicaţiile educatoarei.
4. Reactualizarea Descopăr la panou o imagine cu
cunoştinţelor câteva simboluri de primăvară,
copiii vor numi cuvântul care
denumeşte imaginea şi îl vor
despărţi în silabe, vor spune cu
ce sunet începe, vor alcătui
propoziții,etc.
5 Prezentarea Vom desfăşura un concurs pe Conversaţia Capacita
conţinutului echipe: echipa rândunicilor şi tea de
echipa berzelor . însuşire
şi dirijarea
a
învăţării Eu voi scoate din coşuleţ câte
sarcinilo
un plic cu câte o sarcină de
r de
rezolvat pentru fiecare echipă.
lucru
a)Explicarea
Sarcina rezolvată corect va fi
regulilor
premiată cu o bulină aşezată pe
jocului
panou în dreptul fiecărei Explicaţia
echipe.
Va trebui să gândiţi, să
cooperaţi pentru ca fiecare
echipă să răspundă corect.
Varianta I.
Varianta a-II-a.
,,Cubul ,,
,,Iata, cubul se-nvarteste/Și la Conversaţia
tine se oprește!”. Copilul în
dreptul caruia s-a oprit cubul, il
ia, denumește imaginea și
c)Desfăşurare spune tot ce știe despre
Explicaţia
a propriu-zisă aceasta., va spune cu ce sunet
a jocului începe cuvântul, va despărţi în
silabe cuvântul marcând
silabele prin bătăi din palme , ,
va alcătui o propoziţie cu acel Exerciţiul
cuvânt.
2.COMPARĂ : numărul de
silabe al celor 2 cuvinte
3.ASOCIAZĂ : găsește un
cuvânt cu același numar de
silabe
5.ARGUMENTEAZĂ : adaugă
cifra corespunzătoare pentru
numărul de silabe și spune de
ce ai ales așa
- Ce materiale am folosit si
despre ce am învățat?
8 Evaluarea Se fac aprecieri privind modul
activitatii de desfăşurare a activităţii,
răspunsurile copiilor,
comportamentul. Echipa
câstigatoare va fi aceea care va Autoeval
Conversaţia
avea mai multe recompense. uarea
Se va solicita o autoevaluare
din partea copiilor.
Se oferă recompense.
PROIECT DIDACTIC
DATA:14-03-2019
EDUCATOARE : Savin Ioana
UNITATEA DE ÎNVĂTĂMÂNT: Grădiniţa P.P. ,,Veronica Filip”
17
GRUPA: Mare B
TEMA ANUALĂ : „ Cu ce şi cum exprimăm ceea ce simţim?”
TEMA PROIECTULUI: „Primăvara- anotimpul armoniei”
SUBTEMA: ,, Vestitorii primăverii- păsări călătoare”
CATEGORIA DE ACTIVITATE: Domeniul Om şi Societate (DOS)
Activitate practică
TEMA ACTIVITĂȚII: Scrisoare de la rândunică
TIPUL ACTIVITĂŢII: consolidare de priceperi şi deprinderi.
MIJLOC DE REALIZARE: îndoire / lipire
SCOPUL ACTIVITĂŢII:
Consolidarea priceperilor şi deprinderilor practice prin realizarea lucrărilor .
OBIECTIVE OPERAŢIONALE:
- să denumească materialele puse la dispoziţie, mânuindu-le cu atenţie în
vederea realizării temei propuse
- sa respecte pasii in vederea realizarii lucrarii
- să lipească elementele date, respectând încadrarea în spațiul dat
- să lucreze cu acuratețe, utilizând corect spațiul de lucru
- să adopte o poziţie corectă la masa de lucru
- să aprecieze lucrările expuse, exprimându-şi părerea personală
STRATEGIA DIDACTICǍ:
METODE ŞI PROCEDEE: conversaţia, explicaţia, problematizarea, demonstraţia,
observaţia, aprecieri verbale, exerciţiul practic;
MIJLOACE DE INVĂŢĂMÂNT: modelul educatoarei, lipici, scrisoare, foaie
decupata , elemente pentru decor din hartie glasata
FORME DE ORGANIZARE:frontal, individual
MODALITĂŢI DE EVALUARE: observarea curentă, aprecierea verbală , turul
galeriei;
RESURSE TEMPORALE: 35 min;
RESURSE BIBLIOGRAFICE:
-„Programa activităţilor instructiv-educative în grădiniţa
18
Nr. Etapele Conţinutul ştiinţific Strategia Evaluare
Cr activităţii Didactică
t.
1. Moment -aranjarea meselor şi scăunelelor astfel
organizatoric încât copiii să poata desfăşura activitatea ;
-se pregătesc materialele didactice necesare
desfăşurărării activităţii.
19
Reamintim ca obiectivul este de
executare corecta a îndoirii și suprapunerii.
Inainte de inceperea executarii lucrarii
se vor realiza cateva exercitii de incalzire
ale mainilor :
,,Batem palmele usor
Batem palmele de zor Conversaţia
1-2,1-2, faceti toti si voi ca noi
Ichid pumnii si-i desfac Explicatia
PROIECT DIDACTIC
20
DATA:14-03-2019
EDUCATOARE : Savin Ioana
UNITATEA DE ÎNVĂTĂMÂNT: Grădiniţa P.P. ,,Veronica Filip”
GRUPA: Mare B
TEMA ANUALĂ : „ Cu ce şi cum exprimăm ceea ce simţim?”
TEMA PROIECTULUI: „Primăvara- anotimpul armoniei”
SUBTEMA: ,, Vestitorii primăverii- păsări călătoare”
Categoriade activitate:Activităţi liber alese (ALA 2)
Mijloc de realizare: joc de mişcare/ distractiv
Tema:1.„Oul de rândunică”
2. „Rândunică, mută-ți cuibul! ”
3. ,,Adevărat sau fals”
Tipul de activitate:Consolidare de priceperi și deprinderi- dextindere și relaxare
Obiective operaţionale:
- să meargă cu mâna întinsă ducând un ou în lingură;
- să ocolească un obstacol;
- să respecte regulile stabilite de comun acord în cadrul grupului;
- să participe activ şi să-şi aducă contribuţia la reuşita echipei;
- să manifeste înţelegere în situaţii de eşec;
Strategii didactice:
a) metode si procedee:explicaţia, demonstraţia, jocul;
b) mijloace didactice:ouă, linguri, cos, scaunele, stimulente;
c) forma de organizare:Frontal , individual, pe echipe
Durata:30 minute
Locul de desfasurare:sala de grupă
Bibliografie:
- Curriculum pentru învăţământul preșcolar (3-6 7 ani) M.E.C.T. 2008
- Culegere jocuri de mişcare.
21
Strategii didactice Evaluar
Evenimentul Conținut ştiinţific Metode şi Mijloace Forme de e
didactic procedee didactice organizare
22
Va castiga grupa care
are cele mai multe puncte.
Se va desfăsura un joc
de probă
Haideti să incercăm o
dată să vedem dacă aţi
inţeles cum ne vom juca
astazi
Jocul propriu-zis
Copii executa jocul
propus.
Educatoarea va urmări
participarea activă şi
afectivă a copiilor
stimulându-i pe cei mai
neîncrezători.
Acolo unde este nevoie îi
ajută sau le dă indicaţii
suplimentare individual
sau colectiv după cum este
cazul.
23
2.,,Rândunică, mută-ți cuibul!
Regulile jocului :
Copiii se grupează câte doi, faţă în faţă, ţinându-se de mâini. Se formează mai
multe perechi de acest fel reprezentând cuibul. În mijloc va intra un al-3-lea copil
cu rolul de “rândunică” (cei 3 formează cuibul cu rândunica în el). Un jucător
rămâne fără cuib. Când educatoarea strigă: “rândunică, mută-ţi cuibul!” toate
rândunelele îşi schimbă cuibul, astfel copilul rămas afară îşi va găsi un cuib şi un
altul va rămâne fără, acesta va trebui să-şi găsească un altul la următoarea strigare.
24