APLICATII PSIHOLOGICE ALE INVATARII MOTTO

Matematica nu mai este o distractie perversa, solitara si inutila. Matematica serveste.

Grigore Moisil

In ultimele decenii, psihologia cognitiva a avut un impact major asupra cercetarilor din domeniul psilogiei dezvoltarii, psihologiei educatiei, didactici moderne, psihopedagogiei speciale etc. Psihologia cognitive este axata pe analiza si intelegerea proceselor de tratare a informatiilor. Invatarea, ca activitate care implica functionalitatea arhitecturii cognitive, in interrelatie cu factorii motivationali, afectivi, volitivi, implica tratarea informatiilor pe diferite niveluri, in raport cu complexitatea sarcinilor didactice. Elevul trateaza un mare numar de informatii cu scopul de a le transforma in cunostiinte, care ii permit o mai adecvata intelegere a unor procese si fenomene naturale si sociale. Psihologia cognitiva considera ca atat profesorii cat si elevii desfasoara, in cadrul predarii-invatarii, activitati de tratare a informatiilor. Profesorul trateaza informatiile legate de continutul disciplinelor, de gestiunea predarii-invatarii, tinand seama de particularitatile cognitive, affective, motivationale ale elevilor. Elevii trateaza informatiile cognitive si meta-cognitive, precum si unele informatii socio-afective legarte de anumite stiluri educationale. Psihologia cognitive considera invatarea drept un proces active si constructiv, strans legat de reprezentarea si organizarea cunostintelor. Cunostintele anterioare exercita un rol primordial in invatare, care este un process cumulative. In procesul de invatare intervin: repertoriul cunostintelor, strategiile cognitive si strategiile meta-cognitive. Strategiile meta-cognitive rezida in acele capacitate cognitive care ii permit subiectului sa cunoasca si sa evalueze functionalitatea proceselor cognitive implicate in diferite tipuri de invatare(J. Tardif, 1997). Exista trei categorii de cunostinte implicate in deosebi in invatarea prin rezolvare de probleme: cunostinte declarative, procedurale si conditionale. De asemenea, exista cunostinte specifice care asigura achizitionarea si dezvoltarea unor cunostinte generale. Metacognitia joaca un rol foarte important in achizitia cunostintelor, in invatarea prin rezolvarea de probleme si, in general, in orice process rezolutiv. Metacognitia se aplica atat cunostintelor cat si

controlului strategiilor cognitive si controlului factorilor afectivi. In etiologia multifactoriala cumulative a dificultatilor de in vatare intalnim, adesea, o slaba functionalitate a metacognitiei, cu repercursiuni negative asupra celorlalte procese psihice implicate in activitatea de invatare. Aportul psihologiei cognitive pentru un invatamant strategic rezida intro noua conceptie asupra mediului in care se desfasoara procesul de invatamant, asupra invatarii, asupra rolului profesorului si asupra evaluari. a) Noua conceptie asupra mediului in care se desfasoara procesul de invatamant: - Crearea mediului pornind de la cunostintele anterioare ale elevilor. - Procesul de invatamant este axat pe strategi cognitive si meta-cognitive sip e organizarea cunostintelor. - In procesul de predare-invatare sarcinile vor fi din ce in ce mai complexe, vizand zona proximei dezvoltari cognitive a fiecarui elev. - Mediul procesului de invatamant trebuie sa fie stenic, stimulativ. b) Noua conceptie asupra invatarii: - Invatarea se realizeaza printr-o constructie graduala a cunostintelor. - Invatarea se bazeaza pe punerea in relatie a cunostintelor anterioare si a noilor informatii ( se insista asupra utilitatii notiunilor ancora, implicate in invatarea deplina ). - Invatarea eficienta presupune organizarea cunostintelor, transferuri si aplicarea lor in noi contexte si sarcini rezolutive. c) Noua conceptie asupra rolului profesorului: - Profesorul devine un mediator intre informatiile noi, problemele de rezolvat si antrenarea functionalitatii arhitecturii cognitive a elevului. - Rolul profesorului ca mediator este ca nuanta constructive. - In proectarea si realizarea lectiilor, se pune accentual mai ales pe utilizarea metodei problematizari. d) Noua conceptie asupra evaluari: - Evaluarea vizeaza atat cunostintele cat si strategiile cognitive si metacognitive, implicate mai ales in invatarea prin rezolvare de probleme. - Accentul este pus mai ales pe evaluarea formative, si nu atat de mult pe cea sumativa. - Evaluarea este conceputa ca o retroactiune ( feed-back ), axata pe strategiile utilizate de elevi in construirea cunostintelor si in rezolvarea de probleme. Din cele de mai sus rezulta ca in didactica moderna accentual se pune pe dezvoltarea si evaluareaproceselor cognitive si a factorilor motivationali si afectivi implicati in invatare, in stransa inter relatie cu dezvoltarea si evaluarea competentelor. Pe baza cunostintelor din domeniul psihologiei cognitive profesorul va consideara ca intro sarcina rezolutiva ( de exemplu, rezolvarea unei probleme de geometrie, de fizica etc. ) depinde de modul in care elevul isi

reprezinta sarcina si de ipotezele si strategiile rezolutive utilizate. Inainte de a-si focalize interventia didactica, profesorul va incerca sa afle: a) daca elevul isi reprezinta adecvat problema ( de exemplu, daca are un prototip adecvat al figurii geometrice ); b) daca stapaneste algoritmul sau etapele rezolvari; c) daca poseda strategii adecvate de memorare sau de reactualizare a continuturilor invatate; d) daca a inteles textul problemei. Deci, profesorul cauta sa identifice procesele cognitive associate cu un anumit continut didactic. Aceeasi problema este reprezentata diferit in arhitectura cognitive a profesorului si in cea a elevului. Inainte dea explica din nou lectia sau de a-l invata pe elev sa efectueze mai multe exercitii, profesorul va circumscrie cat mai precis care este procesul cognitive responsabil de posibilele erori. Interventia profesorului se va concentra pe corectarea acestei componente cognitive sin u pe reluarea integrala a procesului de invatare. Pentru a rezolva o problema, elevul are nevoie de cunostiinte declarative ( ce inseamna, care este semnificatia datelor problemei ) si cunostiintei procedurale ( strategii rezolutive ). Identificarea verigii cognitive nefunctionale sau mai putin functionale se poate realize pe baza analizei erorilor. Rezolvarea de probleme trebuie sa constituie piatra unghiulara a curriculum-ului scolar. Reprezentarea problemei, adica definirea spatiului problemei este etapa cruciala a procesului rezolutiv. Aceasta intrucat definirea spatiului problemei determina constrangerile implicate in cautarea solutiilor. Problemele prezentate elevilor sunt, in general, probleme bine definite, in timp ce problemele pe care ei le intalnesc in afara clasei sunt mai putin definite. Strategiile generale de rezolvare a problemelor este necesar sa se transforme in strategii specifice si sa se particularizeze in raport cu datele concrete ale unei probleme, care apaqrtine unei anumite tipologi. In rezolvarea de probleme, expertii se disting de novice nu numai in ceea ce priveste cantitatea cunostintelor stocate in memorie ci, mai ales, in privinta organizarii acestor cunostinte. Unele strategii rezolutive vizeaza limitarea campului de limitarea a solutiilor, in timp ce altele vizeaza largirea campului de cautare. Metacognitia este o variabila foarte importanta pentru reusita rezolvarii problemelor, contribuind si la dezvoltarea capacitatilor de transfer intra-si transdisciplinar. Varietatea sarcinilor de rezolvare a problemelor asigura mai multe posibilitati de transfer. Transferul se realizeaza pe masura in care profesorul expliciteaza elevilor conditiile de transfer (M. Perraudeau, 1996, J. Tardif, 1997). Conditiile care favorizeaza transferal cunostintelor sunt: - precizarea legaturilor de asemanare si diferentiere intre problemele prezentate; - directionarea atentiei intellective si a perceptiei spre datele structurale ale problemelor prezentate; - achizitionarea cunostintelor specifice privind problemele prezentate;

- extragerea regulilor pornind de la cat mai multe exemple prezentate. Invatarea prin rezolvarea de probleme se poate realize daca, in prealabil, elevii au fost antrenati in urmatoarele tipuri de invatare: - invatarea observationala, care permite discriminarea notiunilor empirice si a notiuniilor stiintifice; - invatarea de concepte, prin care se dezvolta capacitatiile de generalizare si abstractie; - invatarea de reguli si principii. Invatarea strategiilor de rezolvare a problemelor si, mai ales, aplicarea strategiilor euristice reprezinta o rampa de lansare in invatarea creative (prin descoperire, prin cercetare). Invatarea de strategii prin rezolvarea de probleme presupune o buna functionalitate a anumitor concepte, principii, regulii si stapanirea unor legitati. Invatarea creative presupune si ea buna functionalitate a unor strategii, in deosebi euristice si, desigur, a celor creative. Aceste tipuri de invatare contribuie la dezvoltarea unor stiluri cognitive flexibile, pe baza carora se structureaza, la niveluri functionale inalte, aptitudinile scolare ale elevilor. Ritmul alert al dezvoltarii si al competitiei in toate domeniile de activitate ne impune sa gandim repede si bine, iar afirmatia ca este nevoie de matematica este insuficienta. Se poate sustine ca nu se poate trai fara matematica. Matematica s-a nascut din nevoiile practice ale omului, iar apoi s-a cristalizat ca stiinta deschisa si a inregistrat un progres continuu. Matematica se loveste nevoilor concrete ale omenirii. Principiile matematice pot, sunt si trebuie aplicate in rezolvarea de probleme in majoritatea domeniilor: informatica, fizica, chimie, agricultura, medicina, comert, electronica, finante, geografie, turism, constructii, arhitectura, etc. Cultura matematica trebuie sa-si faca loc tot mai mult in cultura generala a unui om deoarece dupa cum spunea St. Barsanescu Intrarea in tara cunoasterii se face pe podul matematicii. Ca atare, inca din clasele mici, se impune stimularea intelectului, a gandirii logice, a judecatii matematice la elevi astfel in cat matematica sa devian o disciplina placuta, atractiva, convergenta spre dezvoltarea rationamentului, creativitatii si muncii independente. Conform principiului ca atitudinea pozitiva fata de matematica este o conditie esentiala in reusita scolara, cadrul didactic din invatamantul primar are o mare responsabilitate. In primele clase se naste la copil atractivitatea, dragostea sau repulsia pt matematica. Daca elevul simte ca patrunde in miezul notiunilor matematice, daca gandirea lui este stimulate systematic, facand un efort gradat, iar el simte ca la fiinta lui se adauga ceva, daca el traieste bucuria fiecarui succes mare sau mic, atunci se cultiva interesul si dragostea pentru studiul matematicii. Intelegerea conceptelor matematice

contribuie astfel la construirea unei atitudini positive fata de aceasta disciplina. Inca din perioada prescolara activitatiile sunt determinate sa promoveze si sa stimuleze dezvoltarea atitudinilor positive fata de toate domeniile, implicit de matematica. Aici jocul si jucaria se imbina armonios cu actiunea matematica, cu participarea active si constienta, care trezeste si mentine active interesul pentru activitatiile matematice, contribuind astfel la o buna pregatire a copiilor pentru invatarea de tip scolar. Fiecare copil intra in scoala cu anumite experiente matematice, dovedind o curiozitate naturala fata de matematica si este capabil sa exploreze realitatea din punct de vedere mathematic (Sunt mai inalt decat? Cat costa? Cat mai este pana la? Cand se termina?). Dascali trebuie sa profite de aceste curiozitati si sa ajute copiii sad ea sens informatiilor matematice, dar si de a valorifica experientele copiilor din sfera matematicii precum si de a stabili legaturi dintre conceptele matematice si realitatea pe care ei o cunosc. In predarea matematicii se disting trei tendinte principale determinate de preponderenza unora sau altora din factorii procesului de invatare. Astfel invatamantul verbal acorda o importanta primordiala cuvintelor, simbolurilor si se manifesta prin invatarea mecanica sau pe invatarea de tip formal bazata pe aplicarea mecanica a regulilor. Invatamantul intuitiv al matematicii are in vedere cunoasterea primelor calcule aritmetice si geometrice prin contactul direct cu obiectele sau cu imaginiile acestora, fara a face apel la razionamentul mathematic. Rolul intuitiei la copii este de necontestat, dar daca ei nu vor stabili si legaturi logice risca sa se opreasca la un anumit stadium al dezvoltari mintal. Invatamantul prin actiune acorda un rol mai dynamic intuitiei, punand accent pe actiunea copilului asupra obiectelor insasi. Manipularea obiectelor duce mai rapid mai eficient la formarea perceptiilor accelerand astfel formarea structurilor operatorii ale gandirii. Etapa manipularii obiectelor se continua cu cea a manipularii imaginilor acestora si in fine cu elaborarea unor scheme grafice urmate de simboluri. Prin manipularea diferitelor obiecte (figure geometrice, betisoare, materiale naturale, obiecte folosite de elev in viata de zi cu zi, colectii de obiecte ale elevilor, diferite materiale confectionate de copii, instrumente de masura precum: ceas, metro, cantar, etc.) elevul exploreaza cu usurinta concepte matematice. Cadrul didactic are rolul de a stabili materialele necesare pentru intelegerea uni continut, rolul lor, cantitatea necesara si de asemenea trebuie sa se asigure ca copii sau familiarizat cu ele si au inteles cum trebuie sa le foloseasca. O invatare eficienta a matematicii presupune si o corelare cu celelalte discipline de studio. Interactiunea si complementaritatea diferitelor activitati de invatare permit realizarea unor abordari inter si trans disciplinare a

continuturilor si utilizarea unor strategii didactice activ participative pentru valorificarea maxima a potentialitatilor copiilor. Tratarea interdisciplinara va fi o sarcina majora a invatamantului in perspective legarii de retaliate deoarece un continut scolar proectat, elaborat si utilizat in maniera interdisciplinara corespunde mult mai bine realitatii prezentate, conducand la o intelegere cat mai buna si unitara din partea elevilor. Prin abordarea trans disciplinara valoarea pedagogica a lectiilor creste deoarece elevii se pot exprima pe ei insisi, se valorizeaza experienta cotidiana a fiecarui elev, situeaza elevul in mijlocul actiunii, rezervandu-I un rol active si principal, putand sa transpuna in practica, sa creeze, sa se manifeste plenar in domeniile in care acesta are capacitate evidente, asigura o invatare active, ofera sansa planificarii propriilor activitati, asigurandu-le ordine in gandirea de mai tarziu. Prin aceste activitati se poate observa daca copiii prezinta sau nu diferite aptitudini. Aceste activitati lasa mai multa libertate de exprimare si de actiune atat pentru elev cat si pentru cadrul didactic. Invatatorul trebuie sa organizeze activitati variate pentru toti elevii, in functie de ritmul propriu si de nivelul de dezvoltare al fiecaruia, sa realizeze in clasa un mediu stimulativ si diversificat incat sa ofere elevului o motivatie sustinuta si favorabila in invatarea matematicii iar cunostintele dobandite sa fie efficient folosite si aplicate in viata de zi cu zi. Una dintre metodele moderne folosite cu mare success in activitatile matematice este cea a utilizarii soft-urilor educationale. Exercitiile din aceste soft-uri sunt prezente intr-o forma grafica atractiva cu elemente de animatie si sunet. Astfel animatia sporeste animatia individuala a copiilor de a vizualiza in mod corespunzator conceptul insusit. Imaginile permit restructurarea, aceasta fiind mai usor procesata de sistemul visual si perceptiv al copiilor, sporind capacitatea acestora de a intelege fenomene mai dificile. De asemenea majoritatea exercitiilor incorporeaza segmente de naratiuni care permit copiilor sa-si insuseaca strategii de lucru adecvate. Toate aceste exercitii contin multe elemente de joc care sunt provocatoare, starnesc curiozitatea, mentin atentia timp indelungat si dezvolta fantezia copiilor, oferindu-le in acelasi timp o motivatie intrinseca, deosebit de importanta pentru imbunatatirea performantei scolare. Copiilor le place mai mult sa invete prin intermediul soft-urilor educationale, decat prin metode traditionale, acestea contribuind la dezvoltarea unor atitudini positive fata de invatare si la imbunatatirea rezultatelor obtinute. Concluzionand cele aratate mai sus, putem sa spunem ca atitudinea pozitiva fata de matematica se poate cultiva si se poate realiza cu usurinta, prin activitati cu si pentru elev, dar este nevoie sa se elimine prejudecatiile, teama de a folosi si realize noi metode de lucru, lipsa de indrazneala si imaginatie, rutina.

BIBLIOGRAFIE: V. STEFANESCU, T. POPA, Experimente privind invatamantul matematic la cls. I-IV, E. Litera 1974 MIRON IONESCU, Clasic si modern in desfasurarea lectiei EUGENIA SINCAN, Cresterea eficientei invatarii matematicii in clasele primare, Revista Invatamantului primar GABRIELA DROC, Atitudinea pozitiva fata de matematica- conditie esentiala in reusita scolara, Revista Didactica, sept. 2010

Domnului decan:

Student

Viorel Prelici

Matis D. Elena

Universitatea de Vest Vasile Goldis centrul Hunedoara Psihologie anul I