Sunteți pe pagina 1din 12

CAPITOLUL I

PRECIZAREA TEMEI ŞI MOTIVAREA ALEGERII EI

Revoluţia tehnico-ştiinţifică ce caracterizează epoca contemporană a scos in


evidenţă importanţa matematicii ca metodă de investigare în cele mai diverse ramuri ale
ştiinţei. Matematica trebuie sa răspundă noilor cerinţe de ordin economic, ştiinţific,
tehnico-aplicaţie, cultural, etc, cerinţe din ce în ce mai mari, dar si din ce în ce mai
complexe.
Din nevoile practice ale omului, matematica s-a cristalizat ca ştiinţă pentru a
sprijini dezvoltarea vieţii, a practicii. Matematica înseamnă gândire organizată,
prelungită cu ajutorul calculatoarelor.
Putem afirma că problema majoră a omului este problema îmbunătăţirii
propriului mod de a gândi. Prin orele de matematica, elevii sunt implicaţi în activităţi
creatoare de descoperire a structurilor matematice în acţiunile cu obiectele1.
Sursa creşterii eficacităţii şi procesul de învăţare a matematicii o reprezintă
alegerea unor metode adecvate atât conţinuturilor ştiinţifice cât şi particularităţilor de
vârstă ale elevilor. Metoda reprezintă terenul pe care se poate manifesta cel mai mult
spiritul inovator şi creativitatea didactică a învăţătorului.

1
Oprescu N., Rusu E. ş. a,Metodica predării aritmeticii în şcoala generală de 8 ani, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1965.
1.1. MOTIVAREA GENERALĂ

Acum gradul intensităţii proceselor afective ale copiilor este mai mare și jocul
didactic îndeplineşte aceste cerinţe adecvate vârstei.
La clasele mai mici există o plasticitate explicită a sistemului nervos al copiilor care
oferă bogate posibilităţi de modelare.
Capitolul „Unităţi de măsură pentru masă", pe lângă faptul că este un capitol
important al matematicii elementare, este întâlnit atât în cadrul disciplinelor tehnice şi
ştiinţifice cât şi în cele mai surprinzătoare şi neaşteptate domenii. Prin acest capitol,
elevul are prilejul însuşirii unor noţiuni de la alte discipline ştiinţifice cum ar fi: fizica,
chimia, biologia, tehnico-aplicative, etc. înţelegerea şi însuşirea multor altor noţiuni
matematice elementare depinde de modul în care se asimilează cunoştinţele legate de
unităţile de măsură pentru masă. Aceste cunoştinţe sunt necesare în multe domenii ale
activităţii umane şi datorită acestui fapt, alegerea acestei teme pentru lucrarea de
absolvire nu este întâmplătoare.
La formarea şi dezvoltarea tuturor componentelor psihice ale micului şcolar
contribuie şi procesul însuşirii unităţilor de măsură pentru masă .

1.2. MOTIVARE PERSONALĂ

Mi-am ales această temă pentru importanţa pe care o are matematica, în special
capitolul „Unităţi de măsură pentru masă",în multe domenii ale activităţii umane.
Prin această lucrare am vrut să aduc un plus de lumină în ceea ce priveşte
predarea-învăţarea unităţilor de măsură pentru masă.
Nevoia de utilizare a cunoştinţelor legate de unităţile de măsură, în general, a
cunoştinţelor legate de unităţile de măsură pentru masă, în special, a constituit un
puternic stimulent în alegerea acestei teme.
Consider că, tema aleasă de mine are un rol foarte important în activitatea
elevilor, în formarea de priceperi şi deprinderi, deoarece unităţile de măsură pentru
masă constituie domenii ale cercetări fascinante şi deschise. Un motiv important pentru
care mi-am ales această temă este faptul că mi-a plăcut foarte mult matematica elementară.
Mi-am ales această temă şi deoarece am dorit să-mi aduc o contribuţie personală
privind unele clarificări legate de anumite aspecte ale acestei problematici.
Mi-am propus de asemenea să valorific experienţa personală şi cunoştinţele
teoretice din domeniul matematicii, psihologiei, pedagogiei şi didacticii matematicii.
Mi-am ales această temă şi din dorinţa de a aduce unele ameliorări unor aspecte mai
puţin clarificate în literatura psihopedagogică.
Am dorit şi am reuşit să realizez un experiment ameliorativ cu scopul găsirii unor
căi şi mijloace deosebite de formare şi dezvoltare a conceptelor de mărime şi unităţi de
măsură.
Am dorit şi am reuşit de asemenea să contribui la îmbogăţirea experienţei
didactice privind noţiunile de mărime şi unităţi de măsură.
Am încercat să identific şi să verific la clasă o serie de soluţii ameliorative
privind procesul de predare - învăţare - evaluare a noţiunilor de mărime şi unităţi de
măsură şi am consemnat rezultatele obţinute, spre a fi utilizate în practica didactică şi
de alţi colegi.

PROCESUL GÂNDIRII MATEMATICE

În elaborarea programelor de matematică pentru învățământul primar se ține


seama de următoarele idei:
1. Matematica este un instrument util în unele probleme ale vieții curente așa că
introducerea cunoștințelor de matematică în învățământul primar este obligatorie.
Elevii vor învăța matematică în vederea aplicării ei. Învățând-o dar mai ales
ulterior etapei de învățare, ei vor desfășura o activitate de aplicare a matematicii.
2. Matematica este o știință cu obiect și metode proprii, cu o unitate interioară a
problemelor ei. Ea trebuie învățată și înțeleasă de către cei care, ulterior perioadei de
învățare, o vor transmite mai departe ca profesori sau care o vor studia aprofundat în
calitate de cercetători.
Există deci o activitate de învățare a matematicii.
3. Matematica este o știință în continuă creștere. Dacă vrem să creștem
cercetători, trebuie să îndemnăm elevii să-și pună probleme; să caute soluții unor
probleme puse de alții sau să compună ei singuri probleme.
Este vorba de activitatea matematică de creație.
4. Matematica nu este numai un instrument de lucru. Este o activitate care
dezvoltă gândirea logică, dar dezvoltă și gândirea în sens mai larg și anume înclinarea –
gustul și capacitatea de a desprinde trăsături esențiale, de a descoperi și stabili legături
raționale ascunse între cunoștințe.
Există, deci, o activitate matematică de exercițiu și de educare a gândirii.
Aceste categorii nu sunt disjuncte. Cine utilizează matematica trebuie s-o fi
învățat (cel puțin în parte). Pentru ca să o învețe trebuie să gândească, să gândească atât
de personal, încât adesea - mai cu seamă în cadrul rezolvării de probleme, care intră în
procesul învățării – această gândire este apropiată de aceea din procesul creației. De
asemenea, ca să creeze, trebuie să învețe și trebuie să învețe să aplice, să folosească –
întâi în codiții și ele învățate, apoi în condiții noi - ceea ce a învățat. În ultimul rând,
exercițiul gândirii are loc și în procesul învățării și în procesul aplicării, educarea
gândirii este strâns legată de procesul de instruire.
I. 3. PREDAREA UNITAŢILOR DE MASURĂ

Acest subcapitol punctează unele considerente psihopedagogice referitoare la


conţinuturile matematice de mărime şi unităţi de măsură.

Dezvoltarea psihică a elevului în perioada şcolară se realizează prin instruire.


Elevul trebuie să-şi însuşească un sistem de cunoştinţe, priceperi şi deprinderi, fiind
supus unor solicitări fizice, intelectuale, morale tot mai mari. Psihopedagogii arată că
nivelul dezvoltării psiho-fizice, ritmul şi conţinutul acesteia depind de modul în care
fiecare elev interacţionează cu mediul social, uman sau cultural, ceea ce face ca acest
ansamblu de particularităţi psiho-fizice individuale să-l caracterizeze distinct. Aceste
particularităţi sau diferenţe bio-psiho-sociale impun tratarea diferenţiată şi atentă a
fiecărui elev în parte2.

Cunoştinţele care se transmit elevilor, intensitatea şi durata efortului cerut în


activităţile matematice, trebuie să corespundă posibilităţilor fiecăruia. Cum aceste
noţiuni prezintă un grad de abstractizare şi de generalizare relativ mare, este necesară o
abordare corespunzătoare din partea învăţătorului.

Voi prezenta unele consideraţii psihopedagogice privind aceste noţiuni. Pentru


om, consideră psihopedagogii, învăţarea este o formă fundamentală a cunoaşterii şi că
prin intermediul limbajului, acesta îşi însuşeşte valori spirituale ale generaţiilor
anterioare.

Psihopedagogii consideră că învăţarea şcolară este o activitate conştientă, orientată


spre însuşirea cât mai rapidă şi mai eficientă, a cunoştinţelor, priceperilor şi
deprinderilor prevăzute de programele şcolare.

Învăţarea este un proces informativ, dar mai ales formativ.

2
Roşca D., Matematici moderne în sprijinul învăţătorilor, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti 1978.
Voi analiza în cele ce urmează o serie de aspecte privind procesul însuşirii
noţiunilor matematice referitoare la conceptele de mărime şi unităţi de măsură.

Psihologii consideră că orice compartimentare a psihicului în componente este


doar teoretică, deoarece aceste componente interrelaţionează.

Voi prezenta unele aspecte caracteristice ale vârstei şcolare, în special ale vârstei
şcolare mici. Psihologii şi pedagogii consideră că elevului i se impun o serie de cerinţe
şcolare: are de însuşit un sistem de noţiuni ştiinţifice şi de tehnici de învăţare complexe
şi dificile, i se aplică numeroase măsuri de disciplinare şcolară. Pentru a realiza succesul
şcolar şi comportarea civilizată. Dezvoltarea şcolarului constă, în esenţă, în modelarea
funcţiilor psihice (intelectuale, afectiv-motivaţionale, volitiv-caracteriale) admise şi
promovate de societate.

Cunoaşterea senzorială vizează senzaţiile, percepţiile şi reprezentările. Aceste


procese psihice sunt influenţate şi adâncite de însuşirea noţiunilor de mărime şi unităţi
de măsură.

În ceea ce priveşte percepţiile, care sunt forme superioare de sinteză, un loc aparte
îl ocupă observaţia. Observaţia, fiind o percepţie selectivă, planificată, dirijată,
sistematică, efectuată în mod îndelungat, cu un anumit scop este cea mai importantă
formă a percepţiei premeditată. Fără observaţie nu este posibilă rezolvarea celor mai
multe dintre problemele de matematică pentru că numai observând diverse aspecte, cum
ar fi în cazul nostru, cele legate de noţiunile de mărime şi unităţi de măsură, se pot face
conexiunile corespunzătoare şi în acelaşi timp absolut necesare finalizării soluţiei. Se
consideră, de asemenea, că observaţia devine mai precisă şi mai profundă dacă i se cere
elevului să facă şi o relatare verbală sau scrisă privind rezultatele observaţiei. În plus,
spiritul de observaţie, adică acea capacitate a elevului de a surprinde rapid şi precis
aspecte mai puţin sesizabile, aspecte care "nu sar în ochi " este o cerinţă esenţială în
realizarea acelor conexiuni necesare finalizării soluţiei problemelor legate de noţiunile
de mărime şi unităţi de măsură. Să remarcăm că acestea pot fi probleme clasice, care se
rezolvă algoritmic sau folosind proprietăţile şi formulele aferente, dar şi probleme non-
standard, a căror rezolvare nu este posibilă fără intuiţie, spirit inovator sau spirit de
observaţie.
Intuiţia este o percepere premeditată, conştientă, organizată şi sistematică, care
ajută la însuşirea unor noţiuni inaccesibile prin cunoaştere nemijlocită. Intuiţia este cu
atât mai necesară cu cât vârsta elevilor este mai mică. Intuiţia este absolut necesară în
studierea oricăror noţiuni abstracte, deci şi a conceptelor de mărime şi unităţi de măsură.
De altfel, se poate afirma că toate noţiunile matematicii fiind noţiuni cu grad sporit de
abstractizare nu pot fi însuşite direct, ci doar prin utilizarea de către învăţător a unui
suport justificativ (verbal sau a unui material didactic) intuitiv. Este bine-cunoscut
faptul că precizia, claritatea şi trăinicia noţiunilor însuşite de către elev depind de
calitatea materialului intuitiv, de modul în care se realizează perceperea lui. Acesta
trebuie să fie concludent, reprezentativ, tipic şi, totodată, accesibil înţelegerii elevilor.
Noţiunile de mărime şi unităţi de măsură nu pot fi introduse decât pe cale intuitivă în
ciclul primar.

Reprezentările matematice legate de conceptele de mărime şi unităţi de măsură


sunt, sub aspect psihopedagogic, concepte figurate (sau preconcepte). Acestea sunt
fundalul concret al celor mai multe cunoştinţe ale elevului. Reprezentările matematice
legate de conceptele de mărime şi unităţi de măsură constituie materialul de bază pentru
memorie şi imaginaţie, o premiză necesară operaţiilor gândirii. Sub aspect
psihopedagogic se consideră că prin dublul lor aspect, senzorial şi logic, prin
întrepătrunderea specifică în conţinutul lor a intuitivului cu generalul, reprezentările ( în
cazul nostru reprezentările matematice) realizează trecerea dialectică de la imagine la
idee (în cazul nostru la idee matematică).

Noţiunile, judecăţile şi raţionamentele sunt baza cunoaşterii logico-abstracte3.


Noţiunilor matematice anterioare li se adaugă noţiuni noi legate de conceptele de
mărime şi unităţi de măsură. Se dezvoltă astfel cunoaşterea logico-abstractă, creează
capacitatea elevilor de a elabora judecăţi şi raţionamente matematice tot mai complexe.

3
Rusu E., Problematizare şi probleme în matematica şcolară, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1978
Însuşirea conceptelor de mărime şi unităţi de măsură solicită şi necesită procesul
gândirii. Gândirea adânceşte, contribuie la aprofundarea conceptelor specifice
matematicii şi tot gândirea influenţează însuşirea corespunzătoare a conceptelor
matematicii, implicit a celor legate de conceptele de mărime şi unităţi de măsură.
Aceasta deoarece gândirea este procesul psihic prin care se realizează înţelegerea
noţiunilor matematice. Judecăţile şi raţionamentele matematice demonstrează faptul că
prin gândire se realizează o cunoaştere abstractă. Când se realizează judecăţi şi
raţionamente matematice toate operaţiile logice fundamentale ale gândirii intră în
acţiune în procesul unitar al gândirii (analiza, sinteza, comparaţia, abstractizarea,
generalizarea, concretizarea, clasificarea şi sistematizarea) într-o măsură mai mare sau
mai mică.

Procesul psihic cognitiv logico-abstract care este gândirea, se manifestă în mod


esenţial în rezolvarea de probleme. Rezolvarea de probleme este o activitate psihică
complexă, iar rezolvarea unei probleme nu se poate realiza decât prin mijlocirea
experienţei anterior acumulate. Se ştie că în cazul unei probleme de un tip deja
cunoscut, se lucrează algoritmic. Dar în cazul unei probleme de tip non-standard se
porneşte de la conturarea unei strategii de rezolvare (plan de rezolvare), care apoi este
verificată pe etape, adică pe paşi. În esenţă se poate afirma că elevul a înţeles conceptele
de mărime şi unităţi de măsură pentru acestea dacă explică fiecare notare sau proprietate
cu cuvinte proprii, dacă este capabil să exemplifice şi să rezolve probleme în care
intervin noţiuni sau proprietăţi legate de acestea.

Memoria este un alt proces psihic cognitiv superior ce are ca faze memorarea,
păstrarea, recunoaşterea şi reproducerea. Memorarea formulelor (cum este şi cazul celor
vizând conceptele de mărime şi unităţi de măsură) sunt utilizate într-un exerciţiu, într-o
problemă sau într-o aplicaţie practică pentru faptul că reduc timpul de lucru. Memorarea
logică şi memorarea mecanică se împletesc, dar accentul trebuie pus pe memorarea
logică, dar mai ales pe calităţile memoriei, evitându-se uitarea, reproducerea inexactă şi
înceată, deci eşecurile sau erorile. Este deci absolut necesar ca formulele, relaţiile,
proprietăţile vizând conceptele de mărime şi unităţi de măsură să fie reactualizate
periodic.
Mă voi referi în cele ce urmează la imaginaţie, care este un proces psihic necesar
reprezentării de către elev a unor noţiuni nepercepute încă, sau pe care nu le va percepe
niciodată, fără echivalent în experienţa sa sau în realitate. Imaginaţia adaugă trecutului
(păstrat prin memorie), o nouă dimensiune: cea a viitorului. Reprezentările şi memoria
furnizează elevului materialul de construcţie, gândirea îi furnizează operaţiile ce permit
abstractizarea şi generalizarea datelor, trăirile afective şi aspiraţiile impulsionează şi
întreţin procesul elaborării noilor construcţii mintale.
Noţiunile matematice ce se referă la mărime şi unităţile de măsură ale acestora,
împreună cu tot ceea ce presupun acestea, se exprimă la nivel de atitudine. Mai mult,
intră în discuţie în acest context procesele psihice afective (emoţii, dispoziţii,
sentimente, pasiuni).
Emoţiile intelectuale complete, sentimentele intelectuale (curiozitatea epistemică,
sentimentul noului, dragostea de adevăr, în cazul nostru adevărul matematic, satisfacţia
descoperirii acestui adevăr matematic, încrederea în posibilităţile cunoaşterii),
intensifică activitatea de cunoaştere a elevului şi reciproc, emoţiile-atitudini şi
sentimentele-atitudini sunt achiziţii ale învăţării şi educaţiei.
Elevul manifestă sentimente morale, ca dragostea de muncă, sentimente colegiale,
dar şi sentimente estetice (date de un raţionament sau de o rezolvare deosebită).
Psihopedagogii arată că învăţătorul trebuie să cunoască caracteristicile însuşirilor
psihice (temperament, aptitudini, interese, caracter) ale elevilor săi, pentru că doar astfel
poate interveni eficient în modelarea acestora în direcţia dorită. Învăţătorul trebuie să
dovedească măiestrie didactică în realizarea activităţilor didactice, în special a celor
independente. Practica psihopedagogică arată că pentru realizarea unor bune
performanţe este necesar ca aptitudinile să fie puse în funcţiune. Caracterul, în
realizarea şi manifestarea lui, presupune şi necesită o serie de aptitudini cum ar fi
capacitatea de efort voluntar ori forţa afectivă. Când instrucţia şi educaţia se realizează
într-un tot unitar, caracterul şi aptitudinile se sprijină reciproc. Toate acestea determină
creşterea personalităţii.
Un loc special în cadrul acestor componente psihice îi este rezervat inteligenţei.
Inteligenţa este cea mai importantă aptitudine umană. Tocmai de aceea trebuie selectate
şi date spre rezolvare elevilor şi probleme care să aibă mai multe rezolvări sau rezolvări
nestandard, pentru dezvoltarea inteligenţei.
Se ştie că între inteligenţă şi învăţare există o strânsă interacţiune. Dacă predarea-
învăţarea este bine realizată, atunci se ajunge la accelerarea dezvoltării structurilor
intelectuale, a intelectului creator. Numeroase studii au demonstrat că, pentru
dezvoltarea optimă a intelectului, deosebit de eficientă este rezolvarea de probleme, ca
proces superior de învăţare. Algoritmica (tehnică a activităţii intelectuale bazată pe
procedee certe, constând în explorarea sistematică a tuturor cazurilor posibile, astfel că,
după un număr de paşi, se ajunge cert la rezultat), dezvoltă mai mult intelectul
reproductiv. Pentru dezvoltarea intelectului creator este eficientă rezolvarea creatoare de
probleme. Problemele referitoare la conceptele de mărime şi unităţi de măsură sunt un
conţinut matematic ce se pretează la astfel de abordări în spirit creator.
Limbajul vorbit este de asemenea un instrument simbolic de dobândire a
cunoştinţelor noi.
Procesul de predare-învăţare a cunoştinţelor matematice trebuie să însemne, mai
întâi, efectuarea unor acţiuni concrete, adică operaţii cu materialul didactic.
Pe măsură ce elevii dobândesc o experienţă matematică, noţiunile matematice
concrete pot fi înlocuite cu simboluri ale acestora.
Cercetări recente de psihologia învăţării, cu aplicabilitate la studiul matematicii,
fundamentează şi evidenţiază necesitatea acţiunii concrete cu obiecte în învăţământul
primar, pentru interiorizarea conţinuturilor în scopul însuşirii conştiente şi temeinice.
Conţinutul esenţial al învăţării cuprinde formaţiuni psihice cum ar fi cunoştinţele,
priceperile şi deprinderile. În urma însuşirii conceptelor de mărime şi unităţi de măsură,
a tuturor celorlalte noţiuni legate de acestea, toate aceste formaţiuni psihice sunt
potențate.
Deosebit de importantă este şi motivaţia, care reprezintă o multitudine de motive
structurate în jurul unui motiv dominant. Importanța ei este dată de faptul că, doar
cunoscând adevăratele motive pentru care învaţă elevii săi, învăţătorul poate interveni
cu succes şi le poate direcţiona, modela în sensul dorit.
În plus, o atenţie deosebită trebuie acordată de către învăţător climatului în care
desfăşoară educaţia. Dacă o atmosferă rigidă, un conţinut învechit şi convenţional, o
continuă dezaprobare a încercărilor personale şi folosirea unor procedee stereotipe
frânează dezvoltarea elevilor, climatul deschis îi descătuşează, elimină blocajele
emotive, culturale sau perceptuale, stimulând şi dezvoltând creativitatea, care este cel
mai important şi complex fenomen psihic. Climatul deschis nu trebuie confundat cu
anarhia; climatul deschis este un mediu ambiant abil organizat, patronat de ordine şi
logică.
De asemenea, se ştie că, proiectarea pedagogică trebuie să ţină seama de toate
aceste aspecte, atât în prognoză, cât şi în planificare şi programare. Prognoza vizează
cunoaşterea acumulărilor anterioare, a tendinţelor în evoluţia elevilor cu care se
lucrează, a principalelor priorităţi şi relaţii între elementele procesului educaţional,
anticiparea diferitelor alternative acționale, aproximarea strategiilor, etapelor şi
factorilor, resurselor şi obstacolelor.
Având în vedere toate acestea, când realizează planificarea, învăţătorul îşi
precizează relativ mai precis, operaţii cum ar fi: evaluarea iniţială a resurselor şi a
nivelului elevilor pe obiectivele-cadru stabilite; stabilirea obiectivelor specifice şi a
conţinuturilor adecvate, direcţiile metodologice de utilizat, timpul necesar; evaluarea
punctelor critice, a riscurilor, a tipurilor de decizii necesare, a variantelor de soluţionare,
după condiţii concrete; sistematizarea, organizarea tuturor celor de mai sus în jurul
obiectivelor-cadru şi stabilirea modalităţilor de coordonare; stabilirea criteriilor de
performanţă pe obiective şi a modalităţilor de control. Învăţătorul realizează programele
manageriale ca anexe ale proiectului de capital, detaliind, ilustrând sarcinile, mijloacele,
ordinea lor logică, secţiunile factorilor implicaţi, metodele şi procedeele, mijloacele,
relaţiile de comunicare şi afective, îndrumarea, gestionarea timpului etc.
În esenţă, învăţătorul trebuie să fie convins că poate produce schimbări calitative
în educaţie şi învăţământ doar prin abordare a cercetării pedagogice la nivel superior,
sub forma inovaţiei. De aceea aceste aspecte trebuie atent şi constant urmărite pe
parcursul întregului proces instructiv-educativ.