ROLUL INTELIGENȚEI EMOȚIONALE ÎN CARIERA DIDACTICĂ

Termenul „inteligenţă emoţională” a fost folosit pentru prima dată într-un articol din anul 1990
de către psihologii, Peter Salovey şi John Mayer. Cu toate că acest termen este relativ nou,
componentele conceptului, inteligenţă emoţională pot fi datate până la arhicunoscuta afirmaţie a lui
Socrate (470 – 399 i. Hr) „Cunoaşte-te pe tine însuţi”. În Biblie, atât in Vechiul cât şi în Noul
Testament „Nu face altuia ce ţie nu-ţi place” şi „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi” pot fi văzute ca
elemente de Inteligenţă Emoţională.
In 1983 Howard Gardner a introdus conceptul de ”Inteligențe Multiple”. El argumenta că există
nu doar un singur tip de inteligenţă ca şi cea măsurată prin teste şi dezvoltată în cadrul şcolar, ci
multiple tipuri de inteligenţă. El a inventat sintagma „Nu întrebaţi, cât de deştepţi sunteţi, ci cum sunteţi
inteligenţi”. Gardner a identificât șapte tipuri de inteligenţă diferite de abilităţile comunicâtive şi
matematice uzuale. Printre acestea, el a inclus şi două abilităţi personale: autoconştientizarea stărilor
interioare şi interactivitatea socială eficientă.
Cele șapte tipuri de inteligenţă ale lui Gardner sunt:
-inteligenţa Matematică–Logică,
- inteligenţa Interpersonală,
- inteligenţa Spaţială,
-inteligenţa Ritmic–Muzicală,
-inteligenţa Intrapersonală,
- inteligenţa Kinestetică
-,inteligenţa Lingvistic–Verbală.
De la început poate fi observat că interpersonalul şi intrapersonalul sunt văzute ca două inteligenţe
separate şi corespund cu definiţia de Inteligenţă Emoţională.
Începând cu anul 1995, de la prima publicare a cărţii lui Daniel Goleman pe această temă,
inteligenţa emoţională a devenit unul dintre conceptele cele mai dezbătute în Statele Unite ale Americii.
De exemplu, când Harvard Business Review a publicât un articol în anul 1998, acesta a atras un numar
mai mare de cititori decât a făcut-o oricare alt articol din această publicaţie în ultimii 40 de ani. Când
managerul general al Johnson & Johnson a citit acest articol, a fost atât de impresionat încât a trimis
copii ale acestuia la mai mult de 400 de top-manageri din întreaga lume.
În cartea sa, Goleman prezintă o multitudine de informăţii interesante legate de creier, emoţii şi
comportament. Totuşi, Goleman descria foarte puţine idei originale, deşi cartea cuprindea şi câteva din
propriile paradigme şi credinţe. În principal, ceea ce a făcut el a fost să colecteze munca mai multor
oameni, să o organizeze şi să îi dea o formă comercială. Din 1995, Goleman s-a concentrat mai mult
asupra cercetării ştiinţifice despre inteligenţa emoţională. Daniel Goleman, Ph.D, este în prezent CEO
al firmei Emoțional Intelligence Services din Sudbury, Massachusetts, şi co-preşedinte al Consorţiului
pentru Cercetare asupra Inteligenţei Emoţionale în Organizaţii, din cadrul Facultăţii de Psihologie
Aplicată şi Profesională a Universităţii Rutger, statul New Jersey.
 Îmbinând propriile analize şi cercetări cu rezultatele obţinute până atunci în domeniu, Goleman
arăta în prima carte că, în esenţă, avem două creiere, respectiv două minţi: cea raţională şi cea
emoţională.
Cele patru ramuri ale inteligenței emoționale:
1. Percepția, Cunoașterea și Exprimarea emoțiilor
2. Facilitarea emoțională a gândirii
3. Înțelegerea și analiza emoțiilor, folosirea cunoștințelor emoționale
4. Controlul reflexiv al emoțiilor, calea spre dezvoltarea emoțională și intelectuală
Abilitatea de a identifica emoțiile din starea fizică, sentimente și gânduri. Abilitatea de a
identifica emoțiile altor persoane, din operele de artă, design etc., prin limbaj, sunet, aparențe și
comportamente. Abilitatea de a îți exprima emoțiile clar și de a-ți exprima nevoile legate de acele
sentimente. Abilitatea de a distinge între exprimarea sentimentelor clară sau confuză, sinceră sau falsă.
Emoțiile ajută la prioritizarea gândirii prin direcționarea atenției spre informațiile importante la un
moment dat. Emoțiile sunt suficient de disponibile și de "vii" încât pot fi generate ca suport pentru
exprimarea judecăților.
Schimbările în stările emoționale pot schimba perspectivele individuale de la optimism la
pesimism, încurajând luarea în considerație a mai multor puncte de vedere. Stările emoționale
încurajează în mod diferit diferitele aspecte ale abordărilor soluțiilor unei anumite probleme ca de
exemplu fericirea, care facilitează creativitatea.
Înțelegerea și analizarea emoțiilor, folosirea cunoștințelor emoționale:
 Capacitatea de a categorisi emoțiile și de a realiza relațiile dintre cuvinte și emoții pe care le
generează.
 Abilitatea de a interpreta modalitățile prin care emoțiile converg spre relații, cum ar fi tristețea
care însoțește deseori o pierdere.
 Capacitatea de a înțelege sentimentele complexe: sentimente simultane de dragoste și ură sau
combinații de sentimente cum ar fi indignarea ca și combinație între revoltă și surpriză.
 Abilitatea de a conștientiza tranziția dintre sentimente, cum ar fi tranziția de la supărare la
satisfacție sau de la supărare la jenă.
Reglarea reflexiva a emoțiilor, calea spre dezvoltarea emoțională și intelectuală:
 Capacitatea de a fi deschis la sentimente, atât cele placute cât și cele neplacute.
 Abilitatea de a te implica sau detașa în mod conștient într-o emoție în funcție de utilitatea sa.
 Abilitatea de a monitoriza în mod reflexiv emoțiile în relație cu tine însuți sau cu cei din jur,
cum ar fi cât de logici, puternici, sau influențabili sunt.
 Abilitatea de a controla emoțiile proprii sau ale celor din jur prin moderarea celor negative și
încurajarea celor pozitive, fără a ascunde sau exagera anumite informații.
Profesia didactică, din perspectiva competenţelor emoţionale, este specială, deoarece reprezintă o
adevărată artă, aceea de a modela cât mai frumos personalităţi inteligente (academic şi emoţional). De
modul în care copiii sunt dezvoltaţi din punct de vedere emoţional depinde eficienţa întregii lor
activităţi, rezultatele, succesul şi performanţa în viaţa lor socială. Spectrul larg de sentimente şi emoţii
transmise nemijlocit de profesor îi va ajuta pe elevi şi, implicit, pe adulţii de mai târziu, în a-şi defini şi
satisface propriile trebuinţe emoţionale, nevoile de a fi receptivi la trăirile celorlalţi, asigurându-şi o
existenţă în armonie şi echilibru.
În câmpul activităţilor şi profesiilor sociale, profesia didactică se detaşează printr-o dimensiune
umană extrem de puternică, fapt care implică nu doar cunoştinte şi competenţe, ci şi
atitudini,valori,etos, într-un cuvânt conştiinţă profesională. Profesiunea didactică se învaţă în oarecare
măsură în timpul studiilor, dar ea se descoperă în primii ani de activitate prin căutari şi confruntări, prin
analize şi autoanalize sincere şi profunde. Unele tinere cadre didactice se descoperă pe ele însele
conturându-şi propriul stil pedagogic după doi-trei ani; altele încearcă mult timp un sentiment obositor
de nesiguranţă şi plictiseală.
Potrivit opiniilor lui J. Rogan și lui H. J. Mosha, eficacitatea profesorului depinde de competența
sa (academică și pedagogică), eficiența (abilitatea, devotamentul față de vacația didactică), resursele și
metodele de predare și învățare, precum și de sprijinul primit de la superiori, chiar și de la întregul
sistemul de învățământ. Programele de dezvoltare profesională a profesorilor oferă oportunități pentru
profesori de a căuta noi roluri, să dezvolte noi tehnici de instruire și să se perfecționeze, atât ca
educatori, cât și ca indivizi.
Pentru Gender dezvoltarea profesională include experiențe formale, cum ar fi participarea la
ateliere, participarea la întâlniri profesionale, mentoring și experiențe informale, cum ar fi lectura
publicațiilor profesionale, vizionarea unor documentare TV legate de o disciplină academică.
Este de înțeles faptul că profesorii cu experiență diferă de profesorii începători în ceea ce privește
cunoștințele, aptitudinile și convingerile lor, dar și în ceea ce privește nevoile celor din urmă de a se
dezvolta, atât din punct de vedere profesional, cât și personal. Cu toate că anii petrecuți la catedră sunt
cel mai la îndemână criteriu de diferențire între un profesor începător și unul cu experiență, Richards și
Farrell susțin că un cadru didactic cu experiență are următoarele caracteristici :
 bază de cunoștințe bogată și elaborată;
 abilitatea de a integra și de a folosi diferite tipuri de cunoștințe;
 capacitatea de a face judecăți intuitive pe baza experienței anterioare;
 dorința de a investiga și rezolva o gamă largă de probleme de predare;
 înțelegerea mai profundă a nevoilor elevilor;
 conștientizarea obiectivelor instructive de susținere a predării;
 mai bună înțelegere și utilizare a strategiilor de învățare a limbilor străine;
 mai mare conștientizare a contextului de învățare;
 mai mare fluiditate și automatizare în predare;
 mai mare eficiență și eficacitate în planificarea lecțiilor;
Dezvoltarea profesională a fost definită în mai multe moduri, cum ar fi:
 incluziune a instruirii și atelierelor de lucru;
 un proces în care profesorii lucrează sub supraveghere pentru a câștiga experiență;
 proces continuu de învățare în care cadrele didactice vizează în primul rând modul în care să
predea în conformitate cu așteptările și nevoile elevilor.
Cum este inteligența emoțională legată de comportamente specifice pe care le asociem cu
eficiența în leadership?
 Rezultate: nivele mai mari de inteligență emoțională sunt asociate cu o mai bună performanță în
următoarele domenii: management Participativ, capacitatea de a calma oamenii, conștientizarea
propriei persoane, balanța între viața personală și viața profesională, capacitatea de a fi direct și de a-ți
păstra calmul, clădirea și menținerea relațiilor, mersul până la capăt, luarea deciziilor, confruntarea
angajaților problemă, managementul schimbării.
Managementul Participativ reflectă importanța de a fi cooperant la începutul unei inițiative. Este
o aptitudine de creare a relațiilor foarte importantă în climatul managerial de azi în care organizațiile
apreciază interdependența din cadrul grupurilor și dintre grupuri.
Dintre toate aptitudinile și perspectivele măsurate de Benchmarks, managementul Participativ a
avut cel mai mare număr de corelații importante cu măsurile inteligenței emoționale. Cu alte cuvinte
managerii care sunt considerați buni în a îi asculta pe cei din jur și în a le cere părerea înainte de a
implementa schimbări sunt cei care sunt apreciați ca fiind buni în cooperarea cu alții, capabili să se
bucure de viață, să întemeieze relații de durată, să își controleze impulsurile și să înțeleagă emoțiile lor
și ale altora.
Din perspectiva rapoartelor directe capacitatea de a calma oamenii a fost legată de controlul
impulsurilor, care este definit ca, abilitatea de a rezista sau de a amâna impulsul de a comite un anumit
act. Acest rezultat sugerează că a fi capabil să calmezi oamenii conștient are legătură cu controlarea
propriilor impulsuri legate de furie sau alte emoții. Cele mai mari nivele în ceea ce privește capacitatea
de a liniști oamenii sunt corelate cu fericirea, sugerând că dispoziția ta este legată de cât de confortabil
se simt alții în prezența ta.
Conștientizarea propriei persoane caracterizează acei manageri care își înțeleg cu acuratețe
aptitudinile și slăbiciunile. Nivelurile conștientizării propriei persoane sunt legate de controlul
impulsurilor și de toleranța la stres
Balanța între viața personală și viața profesională măsoară gradul în care munca și viața
personală sunt prioritare astfel încât nici una din ele să nu fie neglijată. Nivelele înalte ale șefilor în
aceste comportamente au fost asociate cu măsurile inteligenței emoționale de responsabilitate socială,
control al impulsurilor și empatie.
Rezultatele raporturilor directe sunt de asemenea asociate cu toleranța la stres, optimismul și
responsabilitatea socială. Rezultatele șefilor sunt correlate cu fericirea. Astfel, se pare că a avea un
punctaj mare în ceea ce privește păstrarea calmului și directitudinea presupune controlarea impulsurilor
în perioade dificile, responsabilitatea față de cei din jur, și o dispoziție satisfăcută. Clădirea și
menținerea relațiilor este abilitatea de a menține relații la locul de muncă cu diverse părți atât din
interior cât și din exterior. Rezultatele șefilor la această scală au fost legate de o singură măsură a
inteligenței emoționale: controlul. Acest lucru nu este surprinzător deoarece slabul control al
impulsurilor se manifestă prin incapacitatea de stăpâni ostilitatea și caracterul exploziv. Evident această
tendință nu va avea ca rezultat o relație puternică cu superiorii.
Similar scorurile la toleranță, la stres sunt legate de rezultatele raporturilor directe. Dificultățile în
a face față stresului pot duce la relații tensionate sau stresul poate fi provocat tocmai de aceste relații
dificile.
O altă relație interesantă este cea legată de rezultatele angajaților legate de confruntarea
angajaților problemă, de gardul în care un manager acționează decisiv și corect când se confruntă cu
angajați problemă, și măsura inteligenței emoționale de încredere în sine. Persoanele care au încredere
în sine sunt capabile să își exprime sentimentele și opiniile într-o manieră nondistructivă. Aceste
rezultate sugerează că a fi capabil să faci acest lucru este de ajutor când trebuie rezolvate situații legate
de performanțe problematice.
Managementul schimbării este ultimul dintre scalele Benchmarks legate de inteligența
emoțională. Această abilitate se referă la eficiența strategiilor folosite pentru a facilita inițiativele de
schimbare. Rezultatele de la rapoartele directe sunt asociate cu măsurile de responsabilitate socială.
Altfel spus, abilitatea de a fi un membru cooperant al propriului grup social este asociată cu percepțiile
de eficacitate în introducerea schimbărilor. Rezultatele angajaților în ceea ce privește managementul
schimbării sunt legate de abilitățile interpersonale.

BIBLIOGRAFIE

1. Fodor, Iulia, Inteligenta emotională si stilurile de conducere, Lumen, Iasi, 2009,

2. Goleman, Daniel ; Boyatzis, Richard, Inteligenta emotionala in leadership. Bucuresti: Curtea Veche
2005
3. Goleman, Daniel, Inteligența emotională, Editura Curtea Veche , 2001,

4. Jderu, Gabriel, Introducere în sociologia emotiilor, ed. Polirom, Iasi, 2012.

5. Roco, Mihaela, Creativitate si inteligenta emotională, Ed. Polirom, Iaşi, (2004),