Fata săracului cea isteață

Săracul: Ai uitat de noi, boierule!...

Boierul: Ce-i, măi sărace?!
Săracul: Eu și femeia mea n-avem nici după ce bea apă și mai avem și o spuză de copii care mor
de foame…
Boierul: Și ce vrei? Se zice că la casa omului copiii aduc noroc!
Săracul: Se ține,vezi,norocul după ei ca pulberea după câini, cum se zice.Când vin acasă ,istovit
de la muncă și-i găsesc leșinați de foame și tabără pe mine gura: ,,Tată mi-e foame, tată,mor de
foame!...”îmi vine să-mi iau câmpii…
Boierul: Păi, agoniseala muncii tale n-o dai copiilor?
Săracul:Lor le-o dau.Nu știu cui s-o impart mai întâi.Dară de unde să le ajungă ce brumă le aduc
eu ?! Abia dacă pun pe-o măsea.
Boierul: Sunteți mulți…
Săracul: Eu cu femeia mea, biata de ea, de multe ori ne culcăm nemâncați. Și ca să-i liniștim pe
copii, le făgăduim că a doua zi o să le aducem mai mult.
Boierul: Și zici că n-aveți nici sălaș?! Dormiți pe unde apucați?
Săracul: Așa-i, boierule!
Boierul: Omule,te văd harnic, muncești de te spetești și două în tei te văd că nu poți lega.Iată, eu
mă îndur și-ți dau un petec de loc,să fie de veci al tău .Du-te de-ți alege petecul ce-ți va plăcea și
apucă-te numaidecât să-ți faci un bordei.
Săracul:Bogdaproste, cucoane. De unde dai, să izvorească…
Boierul:Bine, bine. Du-te și-ți rânduiește bordeiul!...
Povestitorul: Bietul om se duse de-și alese un petec de loc și până în seară, săpă groapa pentru
bordei și o dete gata. Nepartea lui.Cum se brodi ca locul ce-și alesese să fie alături cu al unui
țăran bogat și mândru, de nu-i ajungea cineva cu prăjina la nas. Peste noapte nu știu cum se făcu,
nu știu cum se drese,că o vită d-ale bogatului căzu în groapă și muri.A doua zi de dimineață
bogatul,văzându-și vita moartă, sări cu gura mare asupra săracului, îl luă de piept și cu el târâș se
duse la curtea boierului, să le facă judecată.
Boierul: Ei, ce-i cu voi? Ce căutați?
Bogatul: Boierule, acest prăpădit de om, venetic în satul nostru, n-ar mai avea parte de el, după
ce ți-ai făcut pomană de i-ai dat un petec de loc, el tocmai lângă mine și-a ales să-și facă
bordei.Una la mână.Bagă de seamă că, după ce e sărac, apoi e și cu nasul pe sus.Al doilea,
groapa ce și-a făcut pentru bordei , după ce că e foarte mare, apoi n-a avut grijă să o acopere
peste noapte cu ceva, numai ca să-mi facă mie pagubă și mi-a căzut o vită într -însa, de și-a rupt
junghietura. Judecă dumneata acum, nu e dator să mi-o plătească?!
Boierul: Așa e?
Săracul:Boierule, boierule, n-am ce zice, omoară-mă, spânzură-mă, n-am ce face,dacă a dat
păcatul peste mine.Așa este,cum zice bogătașul meu vecin. Și fiindcă îmi place dreptatea drept
să-ți spun ce e drept:am săpat groapă -și o groapă mare- ca să încapă bordeiul pe toți ai mei, dară
nici că m-am gândit ca să-i aduc pagubă.Și nici n-a fost la sufletul meu cugetul de mândrie, căci
n-aveam pe ce mă mândri, când mi-am ales loc lângă dumnealui.Acum, luminează-ne boierule și
judecați după dreptate.
Boierul:( după ce se gândește) Bre, oameni buni, eu am să vă fac trei întrebări; cine le va
dezlega mai bine, a aceluia să fie dreptatea.Vă dau răgaz trei zile. Gândiți-vă bine! După trei zile
să veniți și să-mi ghiciți întrebările. Țineți minte bine. Întâia întrebare sună așa:,, ce este mai gras
în lume?” A doua: ,,ce este mai bun?” Și a treia: ,, ce aleargă mai iute?” Haide duceți-vă
acum.Dară să mai știți una: dacă nici unul din voi nu va ghici vreuna din întrebările mele, să știți
că unde vă stau picioarele o să vă stea și capetele.
Povestitorul:Amândoi împricinații se întoarseră la casele lor.Bogătașul lăudându-se că el are să
ghicească, fiindcă ce lucru poate fi mai ușor decât a spune că porcul său din ogradă este mai gras,
deoarece stă slănina pe dânsul de o palmă; iar săracul plângea de potopea pământul, găndindu-se
că ce osă spunâ el. Numai fata cea mai mare își luă inima în dinți și-l întrebă...
Fata: Ce ai, tată, de ești așa de trist?
Săracul: Ia, ce să am, fata mea?!Iacă, ăle păcate… Boierul ne-a îndatorat să-i ghicim niște
întrebări, pe care nici oamenii cei procopsiți nu i le-or putea spune, necum un sărman prost ca
mine.
Fata: Ci spune-mi și mie, că doară d-oi putea să-ți dau vreun ajutor.
Săracul: Că ce ajutor ai putea tu să-mi dai, tu, care nu știi încă nici cum se mănâncă mamaliga?!
Fata: Te miră, tata,la ce oi putea fi bună și eu. Și apoi, la ce strică dacă îmi vei spune și mie?
Săracul: Iacă, iacă, iacă ce ne-a zis boierul să ghicim:ce este mai gras in lume?; a doua – ceeste
mai bun?; și a treia: ce alearg[ mai iute? Căci de nu , ne va sta capul unde ne stau tălpile.
Fata: Ia lasă, tată, nu mai fi așa mâhnit. Nu ne lasă pe noi mintea să pierim. Când te vei duce la
boierul să-i dai răspuns, ți-oi spune și eu ceva. Și poate să scapi cu față curată dinaintea lui.
Povestitorul: În dimineața cănd fu a se înfățișa la boier ca să-i ghicească întrebările, fie-sa îi
spuse ce să răspundă. Săracul se arătă a fi mulțumit, dară se îndoia.Se înfățișează înaintea
boierului: bogătașul, mândru și cu pieptul deschis, săracul, umilit și strâns la piept de sta să-i
crape sumanul cel zdrențuit de pe dânsul.
Boierul:(către bogătaș) Ei, bade, ce este mai grasp e lumea asta?
Bogatul: Apoi de, cucoane, ce să fie mai gras decât porcul meu din ogradă, care are grăsimea pe
el de o palmă de groasă.
Boierul: Minciuni spui! Tu, sărace?!...
Săracul: Apoi de, cucoane, eu zic cu mintea mea a proastă, că pământul să fie mai gras pe lumea
asta, că el ne dă toate bunătățile pe care le avem.
Boierul: Așa este. Tu, bogătașule: ce aleargă mai iute pe lumea asta?
Bogatul: Armăsarul meu, cucoane, că aleargă peste văi și dealuri,când îi dau drumul, că nu-i
vezi copitele.
Săracul: Apoi de, cucoane, capul meu nu mă duce așa departe, fără decât, dau cu socoteală că
nimic nu aleargă așa de iute ca gândul.
Boierul: Tu ai dreptate. Cela aiurează. Ia spune: ce este mai bun pe lumea asta?
Bogatul: Nimic nu este mai bun pe lumea asta, milostive stăpâne, ca judecata cea dreaptă a
măriei tale.
Săracul: Eu, boierule, cu prostia mea, mă duce gândul să cred că nimic nu e mai bun pe lumea
asta ca aerul, care ne face pe toți să trăim…
Boierul: Adevărat, așa este.(bogătașului) Ieși afară, țăran viclean și mojic ce ești, sau pun acum
de ți se trage la tălpi atâta cât nu poți duce.(bogătașul iese; îl cheamă mai aproape pe sărac; pe un
ton blajin) Spune-mi, bre, omule, cine te-a învățat pe tine să răspunzi așa de potrivit, căci din
capul tău ăla secu’ nu cred să fi ieșit așa cuvinte înțelepte.
Săracul:Boierule, mi-e teamă c-oi păți ceva. Dar fie ce-o fi! Pentru că ai fost milostiv cu mine,
îți spun: fata mea!
Boierul: Fata ta?! Da’ iscusită minte mai are. Ia să vii mâine cu fata la curtea boierească. Îți
poruncesc!
Săracul: Prea bine, boierule!
Boierul: Și ține minte: ea să nu fie nici îmbrăcată, nici dezbrăcată, nici călare, nici pe jos, nici pe
drum, nici pe lângă drum.
Săracul: Aoleu, boierule!... Bine așa am să-i spun. Vai de păcatele mele…(iese)
Povestitorul: Fata cea mare, când auzi cele ce îi spuse, zise și ea…
Fata: Nu te teme, tătucă, că-i vin eu lui de hac! Numai să-mi cauți două mâțe!
Povestitorul: Cum se făcu dimineață, fata aruncă pe dânsa un volog, un fel de plasă, luă mâțele
la subțiori, încălecă pe un țap și plecă la curtea boierească. Mergând astfel pe drum, ea nu era
nici călare, nici pe jos, căci îi da de pământ când un picior, când altul, țapul fiind pitic; umbla ni
pe drum, ni pe lângă drum, căci țapul nu ținea drumul drept. Aici trecea pe lângă un gard să
apuce câte vreun lăstar de la vreun pomișor, aici trecea de cealaltă parte.Nu era nici îmbrăcată,
nici dezbrăcată cu vologul aruncat pe dânsa. Și așa, cu chiu, cu vai, ajunse la curtea boierească.
Când o văzură boierul și oamenii curții venind așa, încremeniră. Boierul,vezi, nu voia să se dea
rămas și porunci să se dea drumul la doi zăvoi, ce-i ținea la curte în lanț. Aceștia, cum văzură
alaiul cu care venea fata săracului, se repeziră la dânsa; dară ea dete drumul îndată mâțelor și
zăvoii se luară după dânsele, iară fata săracului ajunse la scara boierească precum îi poruncise
boierul. Văzând și această iscusință a fetei, boierul n-avu încotro și fu nevoit s-o primească.
Atunci porunci să o fereduiască, adică să o îmbăieze, o îmbrăcă cu niște haine ca de mireasă și
hotărî să o dea după un fecior ce-l avea boierul pe lângă dânsul, care îl slujea cu credință. După
ce o văzu boierul curățită și ferchezuită ca o mireasă și cum avea și ea pe vino încoace, i se păru
mai frumoasă decât era atunci; ce-i abătu lui, că pofti să o aibă el de nevastă, mai cu seamă că era
burlac și se cunună cu dânsa. Mai înainte de a se cununa, boierul îi zise…
Boierul: Fată frumoasă și isteață, ia vino aici!...
Fata: Iată-mă-s, boierule!
Boierul: Eu te iau de soție, dară să știi că tu n-ai voie să judeci niciodată fără mine.
Fata: Bine, boierule, primesc!
Boierul: Uite, eu mă duc acum cu treburi pe moșie. Tu stai aici și cată de-ți fă de lucru prin casă,
sau prin cerdac, până mă întorc eu.
Fata: Așa voi face. Mergi sănătos! (boierul iese; vin doi țărani)
Țăran 1 : Săru’ mâna, cucoană. Am venit cu o prigonire la curte.
Țăran 2 : Am aflat că boierul nu-i acasă și-o să ne jeluim dumneavoastră.
Țăran 1 : Aveam să mă duc până în cutare loc, însă o roată de la căruță mi se stricase. Nu-mi
puteam înhăma iapa la căruță cu trei roate, mai cu seamă că era a făta. Atunci m-am rugat de
vecinul meu, ăsta care e de față, să-mi împrumute el o roată.El, ce e drept, aseară mi-a
împrumutat roata ce i-am cerut, cu gândul ca azi până în ziuă să mă duc la treaba mea. Când, ce
să vedeți?! Astă noapte mi-a făcut iapa un mânz.
Țăran 2 : Nu-l credeți, cucoană, să vă ție ăl de sus! Roata mea a fătat mânzul! (fata tace)
Țăran 1 : Da’ unde-i dus boierul, cucoană?
Fata: Ia , s-a dus să vază un lan de mălai, ce-l aveam pe marginea unui iaz, că în toate nopțile ies
broaștele dintr-însul și mănâncă mălaiul.(țăranii se uită lung unul la altul și se trag într-o parte)
Țăran 2 : Ce fel de vorbă fu aia a cucoanei, mă nea ăsta, cum se poate broaștele să mănânce
mălaiul?
Țăran 1 : S-o întrebăm pe ea ce vorbă fu aia!...
Țăran 2 : Da’ bine, cucoană, că ce să fie vorba ce ne-ai spus-o? Poate-se ca broaștele să
mănânce mălaiul ?!
Fata: Nu știu dacă broaștele pot să mănânce mălai au ba, dară știu că roata nu poate să fete
mânji.
Țăran 1 : A !...
Țăran 2 : Aha !...
Țăran 1 : Acu venirăm noi de-acasă.
Țăran 2 : (aparte) Acum înțeleseși șiretenia vorbei cucoanei?!
Țăran 1 : Mă mir de-atâta înțelepciune.
Țăran 2 : Hai să ne împăcăm mai bine și să plecăm la trebile noastre.
Țăran 1 : Hai, bate palma ! Săru’ mâna, cucoană!(ies)
Fata: Mergeți sănătoși!...(vine boierul)
Boierul: Ei, cine a mai fost pe-aici în lipsa mea? Ce s-a mai petrecut?
Fata: Ce să fie?! Iaca, iaca au venit doi țărani pentu o judecată. Da’ s-au ]mp[cat ;i-au plecat de-
acum!...
Boierul: Da?! Fiindcă ai călcat făgăduiala și ai judecat fără mine, nu mai putem trăi amândoi. Ia-
ți ce poftești de la mine și ce-ți este mai drag în casa mea și să te duci la tata-tău acasă
Fata: Vorbele tale, bărbate, sunt sfinte pentru mine, pentru că de aceea bărbatul este bărbat. Nu
sunt vinovată întru nimic, căci n-am judecat pe acei jeluitori, ci le-am spus numai unde este
stăpânul lor. Dar dacă dumneata găsești cu cale să mă gonești, eu mă supun fără să cârtesc și-ți
mulțumesc încă, din adâncul sufletului pentru bunătatea ce ai de a mă lăsa să-mi aleg ce mi-e mai
drag din casa dumitale. Un lucru te mai rog: fiindcă mă gonești, lasă-mă să mă mai veselesc o
dată și eu în casa domnului meu și bărbat.Dă o masa și cheamă pe prietenii noștri și cunoscuți, să
petrecem împreună și să ne chefuim penru cea din urmă oară.
Boierul: Fie precum zici. Ia să-mi pregătiți o masa d-alea înfricoșatele și să-mi chemați prietenii
și pe cei mai de aproape ai lor.
Povestitorul: Șezură, se înveseliră și se chefuiră căt le cerură inima. Cucoana însă tot îndesa
paharele boierului și el le tot bea. Și-i mai dete unul și încă unul, până îl făcu cuc. Se îmbătă
boierul,de se clocise turtă. Atunci și cucoana îl ia frumușel la spinare,fără să mai simță boierul
ceva și-l duse la tata-său acasă, unde îl puse pe cuptor, de dormi până se trezi.
Boierul: Vai de mine, în ce hal sunt! Undem ă aflu?
Fata: La tata acasă. Când m-ai gonit de la dumneata, mi-ai dat voie să iau din casa dumitale ce
mi-o fi mai drag. Aceea am și făcut. Nimic nu mi-a fost mai drag decât bărbatul. Nu cred să mă
ții de rău pentu că mi l-am luat.
Boierul: Haidem, nevastă, acasă și să trăim ca în sân de rai. Acum pricep eu ce odor de femeie
am dobândit!...
Povestitorul: Și m-am suit pe o șa
Și v-am spus povestea-așa,
M-am suit pe o roată
Și v-am spus-o toată.