INTELIGENȚA EMOȚIONALĂ: STRATEGIIEFICIENTE

PENTRUCREȘTEREAPERFORMANȚEI ȘIAEFICACITĂȚIIȘCOLARE

Doar viața trăită pentru ceilalți este o viață trăită cu folos.

Albert Einstein

În societatea actuală, poate chiar mai mult decât în trecutul apropiat, școala reprezintă
una dintre cele mai complexe structuri sociale, de manifestare a spiritului uman și de exercitare
a unor relații interumane de diverse tipuri.

Școala constituie pentru orice societate, cea mai importantă modalitate de a concepe
viitorul unei comunități atât pe planul unui progres de tip economic, social și cultural, cât și-în
egală măsură-pe planul realizării unei împliniri personale a celor ce constituie punctual esential
de focalizare și interes al tuturor demersurilor didactice, și ne referim în acest context la elevi.

De succesul autentic al demersului didactic la nivelul general al unei societăți depinde

modul în care acea societate va evolua, se va adapta și va răspunde cerințelor noilor realități
civilizaționale bazate pe noua revoluție tehnologică, caracterizată printr-o adevărată explozie
informațională, ce a transformat planeta într-un “ sat mondial”.

Revoluția informatică reprezintă al treilea mare pas în evoluția civilizației umane după
inventarea scrierii, în cadrul civilizației sumeriene și a tiparului, în zorii Renașterii europene, iar
noi suntem astăzi martori direcți ai acestui al treilea „boom” civilizațional.

Rapiditatea circulației oricărui tip de informație este impresionantă, mai ales dacă ne
referim la mijloacele create special în acest scop, și avem în vedere Internetul-cu toate
oportunitățile pe care acesta le oferă-, sateliții de comunicație sau telefonia mobilă.

Cum s-a afirmat în mai multe rânduri, în societatea actuală(deși e evident că nu trebuie
să excludem și epocile istorice trecute) deținerea informației în timp util constituie o modalitate
de exercitare a unei autorități, a unei puteri de influențare și chiar manipulare a opiniei publice
în diverse scopuri.

1
 Problema fundamentală constă în a stabili în ce măsură este pregătită școala-în forma ei
de existență actuală-să răspundă în mod eficient noilor provocări tehnologice care se succed cu
o viteză amețitoare.

Capacitatea de adapatare a mediului școlar la realitățile mai sus menționate poate

determina progresul general al unei societăți și îi poate asigura acesteia o evoluție pozitivă pe
termen lung.

Dar cum poate fi realizată în mod concret această adaptabilitate a școlii la provocările
secolului XXI? Este o întrebare la care se va încerca să se raspundă în paginile acestei lucrări.

Este evident faptul că întregul progres tehnologic al omenirii s-a datorat în mod decisiv
capacității de adaptare a comunităților umane la orice tip de condiții, de la cele de tip climatic,
până la cele vizând existența anumitor forme de relief, acces la resurse de hrană, apă, etc.

La rândul ei, această capacitate de adaptare a omului a rezultat din utilizarea tot mai
intensă de către acesta a ceea ce putem numi inteligență cognitivă, prin care înțelegem acel
IQ(coeficient de inteligență) care, valorificat tot mai intens de-a lungul a mii de ani, a asigurat
progresul permanent al condițiilor de viață ale oamenilor, de la apariția roții, carului, a primelor
materiale de construcții, a agriculturii pînă la automobil, revoluția informatică, călătoriile în
spațiul cosmic, sistemul de sateliți,etc.

Este cert că datorăm enorm acestei forme de inteligență, și avem aici în vedere inclusiv
un progres spiritual și cultural, fie și dacă ne raportăm la o evoluție pe planul receptării ideii de
frumos în viața noastră; a existat în mod evident o evoluție în plan artistic de la primele picturi
rupestre de la Lescaux sau Altamira pînă la capodoperele artei renascentiste sau baroce
europene sau ale arhitecturii sacre islamice, budiste, etc.

Dar cercetătorii și experții în psihologie, psihopedagogie sau management si-au pus,în

ultimele decenii tot mai intens, întrebarea dacă singura calitate capabilă să explice succesul
personal și profesional al unui individ în societate este inteligența cognitivă.

În urmă cu cîteva decenii doi psihologi americani Peter Solovey și John Mayer au
dezvoltat un nou concept care, ulterior, a cunoscut o consacrare la nivel mondial. Este vorba
despre inteligență emoțională.

Conform celor doi cercetători prin inteligență emoțională se înțelege “capacitatea de a

percepe emoțiile, de a accesa și genera emoții astfel încât să vină în sprijinul gândirii, de a
înțelege emoțiile și semnificația acestora și de a regla în mod eficient emotivitatea, pentru a
determina îmbunătățirea evoluției emoționale și intelectuale”.1
1
Peter Solovey. John Mayer apud Steven Stein.Howard Book, Forța inteligenței emoționale, București,Editura
ALLFA, 2003, p.14

2
 Conform observațiilor realizate de Steven Stein și Howard Book în lucrarea Forța
inteligenței emoționale, prin acest concept putem înțelege “un set de aptitudini care ne permite
să ne descurcăm într-o lume complexă-aspectele personale, sociale și de supraviețuire ale
inteligenței în ansamblul ei, bunul simț elementar și sensibilitatea care sunt esențiale unei
evoluții zilnice normale”.2

Descoperirea realizată de Solovey și Mayer dobândește o importanță esențială prin rolul

atribuit emoției în procesul gândirii. O perioadă lungă de timp s-a considerat că inteligența, în
esența ei, ține exclusiv de procese de tip cognitiv printr-o valorizare, practic exclusivă a rațiunii,
privită ca antecameră a inteligenței.

Noțiunea de inteligență emoțională aduce deci în discuție un element complementar pe

lîngă cel initial. Prin această noțiune, vechiul concept de inteligență cognitivă nu este negat, ci
doar îmbogățit sau completat prin aducerea în discuție a unui nou termen în ecuația definirii
inteligenței, emoția.

Avantajul indiscutabil pe care acest nou tip de inteligență îl are constă și în diferența de
viziune asupra individului, lumii și vieții. “Inteligența logico-matematică este indispensabilă
pentru a avansa în viață. Dar ar trebui să îi cunoaștematât capacitățile, cât și limitele. Pentru
acest lucru dispunem de o altă inteligență, mai puțin deductivă, dar totalizatoare, care
completează o persoană cu adevărat înțeleaptă: o inteligență ne-conceptuală, integratoare,
care caută sensul întregului”.3

Torrabadella surprinde aici un aspect extrem de important al societății contemporane,

mai ales în zone puternic dezvoltate economic. Este vorba despre rolul dominant al inteligenței
logico-matematice în viața de zi cu zi. Chiar dacă acest rol este decisiv în configurarea unei
societăți puternic dezvoltate economic și civilizational, exacerbarea acestui tip de inteligență
are și efecte negative evidente. Si ne putem referi, de pildă, la tendința-observabilă la nivelul
unei mari mase de angajați bine pregătiți intelectual și profesional-unei specializări extreme de
înguste pe un anumit domeniu de activitate neglijând valorificarea altor calități cu o mare
potențialitate.

Individul foarte bine pregătit pentru domeniul în care va performa începe să piardă ceea
ce Torrabadella numea “sensul întregului”, viziunea de ansamblu asupra lumii, a vieții și, nu în
ultimul rînd, asupra lui însuși, ca valoare supremă. Prin dominanța logicii matematice-privită ca
o derivată a logicii cognitive, anterior amintită-în viața de zi cu zi, individul riscă alienarea și
dizolvarea propriei personalități într-o masă mare și informă.

2
Steven Stein. Howard Book, op.cit., p.14
3
Paz Torrabadella, Inteligența emoțională la locul de muncă,București Editura ALLFA, 2009, p.42

3
 Aici intervine ca un factor reglator, inteligența emoțională, care, așa cum afirma David
Caruso “nu este opusul inteligenței, nu este triumful inimii asupra rațiunii-este o intersecție a
ambelor”.4

Cu alte cuvinte omul devine cu adevărat o ființă pe deplin împlinită, cu conștiința valorii
de sine doar atunci când posedă în egală masură o inteligență logico-matematică-al cărei rol nu
trebuie negat-și una de tip emotional. În sprijinul acestei afirmații vine și observația lui
Platon:”Tot ce înseamnă învățare are o bază emoțională”.

Astfel ajungem și la subiectul principal al acestei lucrări, care are în vedere rolul
inteligenței emoționale în eficientizarea actului didactic.

Poate mai mult decât alte medii de socializare, școala reprezintă un spațiu în care
utilizarea inteligenței emoționale are efecte benefice de scurtă și lungă durată, și ne referim
mai ales la modalitatea în care se fundamentează și evoluează relația profesor-elev.

Pornind de la maxima latină Non scholae, sed vitae discimus(Nu pentru școală, ci pentru
viață învățăm), ar trebui înțeles faptul că școala nu este doar un spațiu unde un grup de copii
asimilează un anumit număr de cunoștințe sau competențe, ci și locul în care începe formarea
caracterului, în care se formează o viziune despre lume și viață, cu alte cuvinte, ceea ce numea
Paz Torrabadella “ o căutare a sensului întregului”, definitorie, după cum am vazut, pentru
autentica împlinire a unei vieți atât pe plan profesional, cît și pe plan personal.

În același sens, putem aminti observația valoroasă și pertinentă a lui Howard

Gardner:”...educația înseamnă mai mult decât școala.[…]discuția despre educație s-a limitat
adesea la domeniul cognitiv și chiar, am putea spune, la discipline specifice.[…]eu văd educația
ca pe un efort cu mult mai larg, care implică motivație, emoții, practici și valori morale ori
sociale. Dacă aceste fațete ale personalității nu sunt incluse în practica zilnică, educația riscă să
devină ineficientă sau, și mai rău, să formeze indivizi care intră în conflict cu noțiunile noastre
de umanitate”.5

Punctul de vedere al lui Gardner este mai mult decât relevant în discuția deschisă pe
tema rolului inteligenței emoționale în activitatea didactică de zi cu zi.

Nu putem pune la îndoială necesitatea identificării educației și cu domeniul cognitiv-așa

cum am stabilit deja într-o observație anterioară. Pentru asigurarea progresului general al unei
societăți, gradul de dezvoltare a inteligenței cognitive(sau de tip logico-matematic) este
indiscutabil. Nu trebuie însă să absolutizăm acest rol, sa privim gradul de civilizație al unei

4
David Caruso apud Claudia Vlaicu, Inteligența emoțională și credința adolescenților,Târgoviște, Editura
Bibliotheca, 2011, p.62
5
Howard Gardner, Mintea disciplinată, București, Editura Sigma, 2011, p.23

4
comunități doar pe baza unor rezultate strict logice, de tip matematic statistic sau prin prisma
unui progres economic cert, realizat însă exclusiv prin acțiunea eficientă a logicii cognitive.

Dacă privim școala ca pe un spațiu al formării treptate atît a modului de a raționa-privit

ca o premisă esențială a evoluției pozitive a intelectului-, cât și a trăirilor interioare, din
perspectiva fundamentării unui set de emoții ce ajută copilul și adolescentul să evolueze normal
spre calitatea de adult, atunci nu putem ignora îmbinarea în procesul didactic a aspectelor
logic-cognitive cu cele ce țin de inteligența emoțională.

Conform unei scheme realizate de Steven Stein și Howard Book, inteligența emoțională
are patru domenii de referință:6

1.Domeniul intrapersonal

2.Domeniul interpersonal

3.Domeniul adaptabilității

4.Domeniul administrării stresului

Domeniul intrapersonal are în vedere capacitatea omului de a se auto-cunoaște și de a

se auto-controla. El conține următorii parametrii:

*”Conștiința emoțională de sine care este capacitatea de a recunoaște cum vă simțiți și

de ce vă simțiți într-un anume fel, precum și impactul pe care comportamentul vostru îl are
asupra altor persoane”.

*”Caracterul asertiv, respectiv capacitatea de a vă exprima în mod clar gândurile și

sentimentele, apărându-vă poziția și protejându-vă teritoriul “.

*”Independența, care este capacitatea de autocontrol și autodirecționare, de a rămâne

în picioare“.

*”Respectul de sine, respectiv capacitatea de a vă cunoaște propriile puncte forte și

puncte vulnerabile și de a vă simți bine în ciuda punctelor slabe“.

*” Împlinirea de sine, care este capacitatea de a vă recunoaște potențialul și de a vă

simți satisfăcuți de realizările de la locul de muncă precum și de cele din viața personală“.

Domeniul interpersonal se referă la capacitatea de a interacționa și de a colabora cu

celelalte persoane din jurul nostru Este alcătui din trei trepte:

*”Empatia, care este aptitudinea de a vedea lumea prin ochii altora”.

6
Vezi Steven Stein.Howard Book, op.cit., p.22-23

5
*”Responsabilitatea socială, care este capacitatea de a fi un membru cooperant și activ
al grupului social din care faceți parte”.

*”Relațiile interpersonale, care se referă la aptitudinea de a construi și menține relații

care sunt benefice pentru ambele părți, în care fiecare parte poate lăsa sau dărui de la
sine dar și de un sentiment de apropiere emoțională”.

„Domeniul adaptabilității se referă la capacitatea de a fi flexibil și cu simțul realității, de

aputea rezolva o serie de probleme, pe masură ce acestea apar. Cele trei trepte ale sale
sunt:

*”Testarea realității, care este capacitatea de a vedea lucrurile așa cum sunt ele și nu
așa cum am dori să fie sau ne-am teme sa fie “

*”Flexibilitatea, care este capacitatea de a vă adapta sentimentele, gândurile și acțiunile

pe măsură ce se schimbă condițiile”.

*”Soluționarea problemelor, care este capacitatea de a defini problemele și apoi de a

colabora și implementa soluții eficiente și adecvat „.

Domeniul administrării stresului, se referă la capacitatea de a tolera stresul și de a vă

ține sub control impulsurile. Cele două trepte ale sale sunt:

*”Toleranța la stres, respectiv capacitatea de a rămâne calm și concentrat pentru a face

față în mod constructiv evenimentelor adverse și stărilor emoționale, conflictuale fără a
fi afectați “.

*”Controlul impulsurilor, respective capacitatea de a rezista sau de a întârzia reacția la

un anumit impuls de a acționa“.

Domeniul stării generale[o rezultantă a celor patru domenii mai sus enunțate]are două
trepte:

*”Optimismul, care este aptitudinea de menținere a unei atitudini realiste și pozitive, în

special în fața unor momente grele”.

*”Fericirea, care este capacitatea de a fi satisfăcuți de viață, de a se bucura de sine și de

alții și de a fi plini de entuziasm într-o serie de activități„.

Privind această schemă putem trage câteva concluzii importante.

În primul rând, constatăm că acest concept are o structură de o complexitate

aparte, ce include o bună cunoaștere a propriilor trăiri, a propriilor calități și defecte(am

6
 putea vorbi de un gen de analiză de tip SWAT realizată pe propriul eu), o putere de
adaptare și o flexibilitate a sinelui raportate la condițiile concrete de viață, cu care
fiecare persoană se confruntă în viața de zi cu zi, la capacitatea de a rezista cu succes la
situațiile de stres printr-un puternic autocontrol, la calitatea de a empatiza cu
persoanele din jur ș.a.m.d.

Privind atent schema imaginată de Stein și Book constatăm gama largă de calități
necesare unei persoane pentru a fi capabilă de inteligență emoțională. A ajunge deci la
o stare de inteligență emoțională presupune dobândirea în timp a unor calități precum:
empatia, autocontrolul, fermitatea propriilor păreri, calmul, sensibilitatea față de cei din
jur și față de problemele lor, generozitatea și, nu în ultimul rând, dragostea de viață, cu
tot ce implică aceasta.

Aș dori însă să mă opresc asupra a două caracteristici pe care le consider cu

adevărat esențiale pentru relevanța întregului concept abordat, fără intenția de a le
neglija pe celelalte enunțate în schema de mai sus.

Este vorba despre emaptie și autocontrol, două noțiuni ce au fost, la rândul lor
studiate în ultimele decenii în multe școli de psihologie din întreaga lume.

Prin empatie înțelegem “capacitatea de a fi conștient, de a înțelege și de a

aprecia sentimentele și gândurile altora.Empatia înseamnă să vă” acordați”(să fiți
sensibili) “ la ce, cum și de ce oamenii simt și gândesc așa cum o fac”.7

A avea inteligență emoțională presupune în mod evident a dispune de

capacitatea de a simți, de a întelege(poate ca acesta din urmă e verbul cheie pentru
succesul atitudinii empatice) și de a reuși să te transpui în starea celui la care te
raportezi.

Capacitatea empatică îl definește pe posesorul de inteligență emțională în

măsura în care,prin modul în care reușește să “citească “ starea psihică, gândurile,
temerile, speranțele unui apropiat, îl poate ajuta în mod real, fie făcându-l să înțeleagă
că îi împărtășește trăirile interioare, fie reușind să-i redea încrederea în propriile forte și
capacitatea de a înfrunta deschis problema, într-o primă fază, iar ulterior, să rezolve
acea problemă ce părea greu sau imposibil de rezolvat.

Din această perspectivă, empatia presupune existența unor calități

fundamentale precum sensiblitatea, generozitatea, calmul și, nu în ultimul rând, o forță
de persuasiune, care trebuie în mod necesar privită ca ceva diferit de noțiunea negativă
de manipulare. Este clar că între cei doi termeni există o diferență de substanță, data de
7
Ibidem, p. 113

7
 diferențierea scopului urmărit. Astfel, dacă în cazul persuasiunii scopul urmărit este unul
pozitiv, cum ar fi, de pildă, îndepărtarea unei stări depresive care face un mare rău unei
persoane, în cazul manipulării avem de-a face cu un interes meschin, egoist, care
urmărește doar propriul bine, celălalt fiind o simplă unealtă a manipulatorului.

Identificarea în mod real cu eul partenerului, fie că acesta poate fi soțul/soția,

elevul, colegul de serviciu, un prieten sau o rudă, are efecte pozitive într-un dublu sens.

Astfel “a ști ce simt alții ne ajută să cunoaștem valoarea propriei noastre

individualități, ne motivează să acționăm îmbogățindu-ne astfel pe plan personal și
social. Oamenii au nevoie de înțelegere, nu neapărat de ajutor. Participarea sufletească,
atenția și înțelegerea îi fac să se simtă protejați și îi încurajează să învețe din senzațiile
pe care le trăiesc și să-și rezolve singuri probleme“.8

Empatia poate fi așadar descrisă ca o relație de tip win-win, în care ambele părți
angrenate în procesul empatic au de câștigat.

În structura empatiei depistăm cinci funcții distincte: cognitivă, de comunicare,

anticipativă, de contagiune afectivă și performanțială. 9

O abordare exhaustivă a acestei structuri nu face obiectul acestei lucrări, însă ne

putem opri mai mult asupra ultimei funcții enumerate, cea performanțială și care are în
vedere faptul că “în anumite profesiuni sau în împrejurările obișnuite din viață, empatia
devine abilitatea de a favoriza realizarea cu succes a activităților ce implică relații
interpersonale. Ea dezvoltă un nivel superior de manifestare asigurând retrăirea stărilor,
gândurilor și acțiunilor altora și mijlocind atingerea de performanțe ridicate în relațiile
interpersonale .“10

Printre profesiunile ce solicită capacitatea empatică se numără și cea de cadru

didactic. Puține sunt, probabil, profesiile care implică mai mult empatia ca argument
pentru succesul unei activități, decât cea de educator, în sensul larg al termenului.

La începutul vieții sale creierul omului este, după afirmația lui John Locke, o
tabula rasa(tablă ștearsă) pe care se imprimă treptat o multitudine de informații de
diverse tipuri. Primul mediu în care se produce această imprimare de informații îl
constituie mediul familial, dar ulterior cele mai importante pârghii sunt preluate de
școală.

8
Cerasela Tudose, Inteligența emoțională și inteligența academică-eficiență comportamentală,București, Editura
Academiei Naționale de Informații “Mihai Viteazul “, 2010, p.63
9
Ibidem, p.64
10
Ibidem, p.64

8
 Acum intră în scenă cadrul didactic, omul care va avea imensa responsabilitate
de a imprima pe acea tabula rasa acele acele informații atât de importante și necesare
în evoluția copilului. Rolul dascălului este, așa cum se știe, unul dublu: de educare șI apoi
de îndrumare a copilului(din greaca vechepaideia=creștere, formare; pais=copil;agein=a
conduce) pe calea dobândirii de informații și competențe pentru o normală evoluție
până la vârsta maturității.

Pedagogia, prin însăși definirea ei(îndrumarea copilului), presupune un grad

ridicat de empatie, ca o condiție esențială a succesului oricărui demers în acest
domeniu. A lucra cu copii pe perioade de luni și ani întregi este, ca fapt în sine, un lucru
extraordinar, oferind provocări permanente și necesitând o capacitate de adaptare
deosebită la toate situațiile ce pot apărea.

Se poate spune că, din perspectiva profesiei de educator, empatia este o calitate
indispensabilă, chiar dacă nu singura.

O altă calitate necesară pentru exercitarea acestei nobile profesii este, fără
îndoială, autocontrolul. Capacitatea de a gestiona situațiile de criză și, implicit, posibilele
conflicte, este, ca și empatia, o condiție esențială a exercitării eficiente a actului de
educație. Profesorul este asemeni unui lider care trebuie să simtă mereu starea de spirit
din interiorul grupului pe care îl conduce.

În acest sens, ne raliem opiniei lui Daniel Goleman:”Un lider talentat e sensibil la
undele subterane de emoție ale unui grup; în ele poate descifra impactul propriilor
acțiuni. Una dintre căile prin care liderii își edifică credibilitatea este de a simți” aceste
sentimente colective neexprimate și de ale formula grupului sau de aproceda în așa fel
încât să arate, în mod tacit, că ele sunt înțelese. În acest sens, liderul este o oglindă în
care grupul își vede reflecția propriilor experiențe .“11

Capacitatea de a controla grupul-în cazul discuției noastre e vorba de grupul de

elevi-și de a-l determina să îndeaplinească sarcinile solicitate de lider(profesor)-țin de
modul în care acel lider știe să gestioneze situațiile de criză.

O condiție importantă pentru existența acestui autocontrol și pentru exercitarea

sa o reprezintă abandonarea atitudinii de tip egocentric. Profesorul nu trebuie, în nici un
caz, să privească relația sa cu clasa de elevi ca pe un raport de forță în care cineva
comnadă și altcineva se supune. Relația de forță duce la o respingere din partea
grupului oprimat a opresorului, iar eficacitatea actului didactic tinde spre zero. În

11
Daniel Goleman, Inteligența emoțională, cheia succesului în viață,București, Editura ALLFA, 2004, p.185

9
 continuarea argumentării în același sens, să aruncăm o privire asupra unui interesant
tabel realizat de Stevin&Book.12

Majoritatea gândește O persoană bogată interior gândește

Trebuie să acționez rapid
Trebuie să acționez perfect
Cu cât cineva a avut mai multă putere, cu
atât a triumfat mai mult
Trebuie să mă bucur de întregul proces
Ma accept, chiar dacă nu sunt un supraom
și greșesc
Triumful este putere asupra propriei
gândiri și acțiuni:forța interioară

Egocentrismul devine astfel principalul inamic în încercarea educatorului de a

obține autocontrolul. După cum afirmă atât de bine Stevin & Book adevărata victorie nu
este asupra celuilalt, ci asupra ta însuți. Mult mai importantă ar fi utilizarea persuasiunii
ca metodă de rezolvare a conflictelor.Sau, cum sugerează D. Goleman, o rezolvare a
conflictului într-un mod creativ. “Mai întâi calmează-te, conștientizeză-ți sentimentele și
exprimă-le. Arată-te dispus să discuți problema, în loc de a pune paie pe foc printr-o
atitudine agresivă. Enunță punctul tău de vedere în termeni neutri și nu pe un ton
iritat.Caută o cale echitabilă de a rezolva disputa, conlucrând cu ceilalți pentru a găsi o
soluție acceptabilă pentru ambele părți“.13

Practic, Goleman enumeră cu acest prilej câteva dintre calitățile pe care le

implică o inteligență emoțională și ne referim la:conștiința emoțională de sine, empatia,
relațiile interpersonale, toleranța la stres și controlul impulsurilor.

Orice cadru didactic știe că are nevoie de una sau alta dintre calitățile mai sus
enumerate, în funcție de situațiile apărute într-un moment sau altul.

Combinarea acestor parametri ai inteligenței emoționalepoate oferi soluții

viabile și de durată pentru stabilirea unui climat de armonie și colaborare în clasa de
elevi atât la nivelul raporturilor elev-elev, cât și la cel al relației elev-profesor.

Se poate spune, fără teama de a greși, că adevărata valoare a unui cadru didactic
se vede nu atunci când are de oferit un anumit set de informații sau competențe
specifice disciplinei pe care o predă, ci în momentele când are de gestionat o situație de
criză, generată de un conflict elev/elev sau elev/profesor.

Într-un sondaj de opinie realizat în SUA pe 347 de subiecți, cadre didactice, s-au
stabilit cinci factori esențiali în asigurarea succesului școlar. Aceștia, conform

12
Steven Stein.Howard Book, op.cit., p.45
13
Daniel Goleman, op.cit. p.182

10
 rezultatelor sunt: Optimismul, Respectul de sine, Independența, Toleranța la stres și
Caracterul asertiv.14

Dacă de primii patru termeni deja am amintit, în privința ultimeinoțiuni,

caracterul asertiv îl putem defini ca fiind “capacitatea de a comunica în mod clar, fără
ambiguități, dar în același timp înseamnă a fi și sensibil la necesitățile altora și la
răspunsul lor într-o anumită împrejurare[…]o greșeală obișnuită este aceea de a
confunda comportamentul asertiv cu conduita agresivă[…]caracterul asertiv este
caracterizat printr-o afirmare clară a credințelor unei persoane, însoțită de respectarea
gândurilor și sentimentelor altora.”15

Asertivitatea îmbină astfel capacitatea de a persuada cu fermitatea propriilor

opinii, fără ca asta să fie resimțită de partenerul de discuții ca o formă de agresiune.De
altfel, așa cum empatia nu trebuie confundată cu comportamentul amabil sau cu
compasiunea16, nici asertivitatea nu trebuie identificată cu comportamentul agresiv.

Un cadru didactic care dorește să folosească tehnica asertivității în relația cu un

elev nu trebuie să recurgă(mai ales dacă elevul are o vârstă mai mare-ex:final de
gimnaziu sau liceu)la un ton dulceag, siropos și care inspiră doar ipocrizie, ci să-l trateze
pe respectivul elev ca pe un om matur, situație în care subiectul asertivității s-ar simți cu
adevărat valorizat și ar putea acționa în sensul dorit de educatorul său.

Prin însușirea parametrilor celor patru domenii ale inteligenței emoționale, de

care am amintit deja în paginile anterioare, orice cadru didactic poate atinge cele două
trepte ale stării generale: optimismul și fericirea.

Este deja o axiomă afirmația potrivit căreia profesia de educator este una ce
ține,în mod esențial, de vocație. Nimeni nu poate performa în acest domeniu atât de
sensibil și de puțin supus unor reguli stricte sau rigide, fără a simți o atracție sufletească
la ideea de a lucra cu copiii, de a le împărtăși nu doar un set de informații dintr-o
disciplină sau alta, ci și un anumit cod de comportament bazat pe norme morale, mai
mult decât de tip juridic.

Nu trebuie omis faptul că educatorul lucrează cu grupuri de copii care

întotdeauna au manifestat o tendință de a-i judeca pe cei cu care intră în contact nu atât
după ceea ce afirmă, cât mai ales după cum se comportă. În această situație, putem
vorbi de o mai mare influență a limbajului nonverbal sau a celui paraverbal, decât a

14
Steven Stein.Howard Book, op.cit., p.276
15
Ibidem, pp.68-70
16
vezi diferențierea făcută de Steven Stein.Howard Book, op.cit., p.115

11
 limbajului verbal, prin care învățătorul/profesorul transmite unele informații specifice
unei anumite discipline de studiu.

Vorbim deci de o mare responsabilitate a cadrelor didactice în tot ceea ce

implică prezența lor într-o sală de clasă, de la vestimentație până la mimică, gestică sau
tonalitatea vocii.

Pentru a performa pe plan didactic și pentru a-și atinge obiectivele propuse la

începutul unei ore de curs, cadrul didactic trebuie să posede mijloacele pe care i le oferă
inteligența emoțională și profităm de această idee pentru a enumera încă o dată o parte
dintre aceste mijloace: empatia, autocontrolul, toleranța la stres, asertivitatea,
flexibilitatea, abilitatea de a construi și menține relații interpersonale, responsabilitatea
socială.

Toate aceste abilități ce țin de inteligența emoțională coroborate cu o bună

pregătire profesională(capacitatea de a transmite inteligibil și coerent informații și
competențe dintr-o anumită disciplină de studiu predată) pot asigura formarea unor
caractere însuflețite de acele virtuți la care, cu mai bine de două mii de ani în urmă,
făcea referire Platon:Binele, Adevărul, Frumusețea.

A-ți dărui viața, ca dascăl, unei astfel de idei ține de demnitatea și sublimul unei
vieți trăite la cele mai înalte standarde morale și reprezintă o cale de împlinire personală
cum puține alte profesii pot oferi.

Iar în încheiere, să ne amintim de cuvintele lui Albert Einstein:Doar viața trăită pentru
ceilalți este o viață trăită cu folos.

BIBLIOGRAFIE

Gardner, Howard, Mintea disciplinată, București, Editura Sigma, 2011.

Goleman,Daniel, Inteligența emoțională, cheia succesului în viață,București,

Editura ALLFA, 2004.

Stein, Steven .Book, Howard,Forța inteligenței emoționale, București,Editura

ALLFA, 2003.

Torrabadella,Paz,Inteligența emoțională la locul de muncă,București Editura ALLFA,

2009.

12
 Tudose,Cerasela,Inteligența emoțională și inteligența academică-eficiență
comportamentală,București, Editura Academiei Naționale de Informații “Mihai Viteazul “, 2010.

Vlaicu,Claudia, Inteligența emoțională și credința adolescenților,Târgoviște, Editura

Bibliotheca, 2011.

13
14