Investeste in oameni!

FONDUL SOCIAL EUROPEAN

Programul Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013
Axa Prioritara 2 " Corelarea invatarii pe tot parcursul vietii cu piata muncii"
Domeniu major de interventie 2.2 " Prevenirea si corectarea parasirii timpurii a scolii "
Contract Nr. POSDRU/ 91/2.2/S/63235

MAI - Maiestrie-Aptitudini-Initiativa –
valorificarea inovaţiilor in suportul educaţional in invatamantul pre-
universitar, pentru prevenirea si reducerea fenomenului de abandon şcolar si
asigurarea condiţiilor necesare pentru furnizarea competentelor si abilitaţilor
de baza pentru toate categoriile de persoane expuse acestui risc, precum si
pentru creşterea şanselor de succes şcolar

Activitatea A2.1
Analizarea celor mai bune practici europene referitoare la programe flexibile, servicii integrate,/solutii
alternative dezvoltate in concordanta cu standardele europene in domeniul preventiei abandonului scolar
si cresterii sanselor de succes scolar, pentru o mai buna intelegere a modului specific de abordare a
problematicii (activitati, actiuni, politici, initiative institutionale, strategii)-vizite de documentare

CARACTERISTICILE
PSIHOLOGICE ALE COPIILOR CU
TENDINŢE DE ABANDON
EDUCATIV
Realizat de: IRSCA Gifted Education

Bucuresti
Decembrie 2010
COLECTIV DE ELABORARE

Florin Colceag

2
 ABANDONUL SCOLAR. RADIOGRAFIE SI SOLUTII

PROLEGOMENE
Religios sau nu, secolul XXI este “începătură” a unei noi civilizaţii necunoscută şi poate
imprevizibilă care ia naştere deja sub ochii noştri, o civilizaţie nouă care aduce cu sine şi impune noi
stiluri familiale, modalităţi schimbate şi alternative de a lucra, iubi, trăi; o nouă economie, noi conflicte
politice şi, mai presus de toate, o nouă conştiinţă. Omenirea se află în faţa unui impresionant salt înainte şi
se confruntă cu cele mai profunde frământări social-culturale şi restructurări creatoare din toate timpurile.
Fără a conştientiza încă suficient, suntem angajaţi în construirea unei civilizaţii remarcabile, care deţine
deja propria sa perspectivă distinctă asupra lumii, propriile sale căi de a trata timpul şi spaţiul, logica şi
cauzalitatea înţelese printr-un nou tip de cauzalitate, precum şi premisele conturării unui ideal paideic
pertinent.
De aceea, dacă însă vom reuşi să descifrăm mecanismele evenimentelor, aparent fără sens, ale
acestei “premise revoluţionare” (A. şi H. Toffler, 1995, pag. 14) vom elimina, dacă nu total cel puţin
parţial, confuzia, angoasele şi dezorientarea personală născută din conflictul dintre o civilizaţie muribundă
şi una care aşteaptă a se naşte, ca Phoenix-ul din propria cenuşă.
Problema fundamentală pentru educaţia viitorului generată de revoluţia informatică – pe care o
sesiza analistul american şi care trebuie rezolvată în prezent - este cea a reconceptualizării, aceasta
depăşind cu mult problemele legate de resurse financiare, retribuţie a cadrelor didactice sau programe
analitice - susţine acesta. De-asemenea, educaţiei i se impune proliferarea unor noi canale şi o vastă
expansiune a diversităţii programelor precum şi un sistem de “înaltă – alegere” (A. Toffler, 1995, pag.
367) care va trebui să înlocuiască sistemul restrâns de alegere, dacă e vorba ca şcolile să pregătească
oameni pentru o viaţă civilizată în noua societate, nicidecum pentru roluri productive economic.
Legăturile dintre educaţie – atenţionează Toffler – şi cele şase principii ale noului sistem mass-media –
interactivitatea, mobilitatea, convertibilitatea, conectivitatea, ubicuitatea şi globalizarea – au fost foarte
puţin explorate, ignorarea acestora în raport cu sistemul educaţional ce se prefigurează înseamnă “a-i
înşela pe învăţăceii ce urmează a fi formaţi de amândouă” (A. Toffler, 1995, pag. 367).
Cu peste două milenii în urmă, Aristotel afirma vizionar că toţi cei care au reflectat asupra
secretului de a guverna cetatea au ajuns la concluzia că aceasta depinde de modul în care este educată
cetatea în general. De aceea, conform paradigmei “education-based society”, reconsiderarea importanţei
educaţiei pentru societate în general şi recâştigarea încrederii în educaţie şi şcoală sunt probleme esenţiale
pentru aceste vremuri, probleme care depăşesc sfera teoreticului, deoarece progresul naţiunilor mari sau
mici depinde de educaţie mai mult decât de factorul economic, acesta din urmă neputându-şi realiza
obiectivele în condiţiile în care educaţia şi produsele sale nu i-au pregătit terenul. “Creşterea economică
cu orice preţ nu se mai poate afla în centrul structurilor sociale. Economia politică şi viul sunt intim
legate” (B. Nicolescu, 1999, pag. 168). Concluzia care se impune de la sine este că investiţia în educaţie
este obligatorie, iar cei care întârzie să o facă vor asista la creşterea costurilor într-atât încât nu le vor
putea achita niciodată. Astfel, educaţia încetează a fi o preocupare strict pentru educatori, părinţi şi
reformatori doar, ea fiind o problemă pentru toate sectoarele avansate unde se recunoaşte interdependenţa
tot mai accentuată dintre educaţie şi competitivitatea globală. Nu este exclus ca în viitor diferenţele dintre
indivizi, state şi continente să se facă pe baza nivelului şi calităţii actelor educaţionale. Obţinerea unei
calităţi noi înseamnă, însă, transformări profunde ale sistemelor educaţionale: reformare sau adaptare,
remodelare sau regândire, flexibilizare sau împrospătare – sunt întrebări neliniştitoare pentru pedagogii
contemporani (G. Văideanu, 1988). O calitate nouă presupune: o strategie şi, implicit, o metodologie
nouă, formarea omului nou prin nou, sădindu-i astfel viitorul în sânge, formularea explicită şi
comprehensivă a idealului paideic (cu cât “forţa de atracţie” a acestuia este mai puternică, cu atât
capacitatea lui de a modela personalitatea celor care învaţă este mai mare), abordare sistemică şi un nou
curriculum, prospectare şi demersuri interdisciplinare şi transdisciplinare, independenţă şi dependenţă a
subsistemelor de învăţământ, precum şi găsirea unui echilibru optim între schimbare şi continuitate. Toate

3
acestea sunt doar câteva argumente care pledează pentru o nouă viziune asupra educaţiei care să se
sprijine pe a învăţa să cunoşti, a învăţa să faci, a învăţa să trăieşti alături de ceilalţi şi a învăţa să exişti
(J. Delors, 2000).
A învăţa să cunoşti substituie volumul imens de cunoştinţe cu învăţarea metodelor prin care copilul
să pătrundă esenţa demersului ştiinţific reprezentat de interogarea permanentă. “Noul învăţământ trebuie
să-l înveţe pe individ să clasifice şi să reclasifice informaţiile, să evalueze veridicitatea lor, să-şi schimbe
conceptele când este necesar, să treacă de la concret la abstract şi invers, să privească problemele sub un
unghi nou – să fie profesor, şi elev în acelaşi timp. Analfabetul de mâine nu va mai fi cel care nu ştie să
citească, ci cel care nu a învăţat cum să înveţe” (Herbert Gerjuooy, apud. A. Toffler, 1973, pag. 402).
A învăţa să faci presupune construirea unui nucleu flexibil care să ofere rapid accesul la o altă
meserie, precum şi învăţarea creativităţii. Soluţia practică pentru realizarea unui asemenea nucleu flexibil
este actualizarea programei analitice prin includerea numai a acelor conţinuturi care se justifică din
perspectiva viitorului, precum şi o ofertă variată de programe orientată spre viitor.
A învăţa să trăieşti alături şi împreună cu ceilalţi este egal cu a te recunoaşte pe tine însuţi în chipul
celuilalt, a-l descoperi pas cu pas pe celălalt cunoscându-te întâi pe tine însuţi. De aceea, şcoala trebuie să
creeze condiţii pentru ca elevii să se familiarizeze cu acţiunile în cooperare cu colegii şi profesorii lor.
A învăţa să fim cere să ne cunoaştem condiţionările, să cunoaştem şi să respectăm ceea ce leagă
subiectul de obiect, deoarece scopul dezvoltării este “împlinirea omului, în toată bogăţia personalităţii
sale, a complexităţii formelor sale de expresie şi a diverselor sale opţiuni ca individ, membru al familiei şi
al comunităţii, cetăţean şi producător, creator al unor tehnici sau spirit novator” (E. Faure). Educaţia este
mai presus de orice, o “călătorie pe marea interioară”, cum ar numi-o Romulus Rusan, “un proces
puternic individualizat şi în acelaşi timp unul al construirii interacţiunilor sociale” (J. Delors, 2000, pag.
78).
În rezumat: “cum să învăţăm să facem, învăţând să cunoaştem şi cum să învăţăm să fim învăţând să
trăim împreună?” (B. Nicolescu, 1999, pag. 153-164).
Cărţile de management – spune Toffler – vorbesc despre “prosperarea pe baza haosului” (A.
Toffler, 1995). De aceea, ne putem întreba, translatând afirmaţia anterioară în câmpul educaţiei: este
posibil a educa pe baza “haosului” aparent al tranziţiei (este vorba de tranziţia complexă spre o societate
viitoare, nu de tranziţia economică uneori nesfârşită prin care trec o seamă de state în acest moment)?
Dacă da, atunci ce este de făcut? Dacă temerile şi inhibiţiile exagerate de tot felul sunt mai dăunătoare
decât asumarea riscurilor, atunci suntem convinşi că trebuie trecut Rubicon-ul prejudecăţilor şi a al
falselor reforme care nu au nimic din esenţa unor transformări autentice, deoarece dincolo de ele s-ar
putea să ne aştepte “terra magnifica” a unor universuri noi, poate mult mai apropiate omului, sau poate că
doar acolo vom descoperi omul căutat de toate filosofiile şi religiile acestei lumi.

I. Delimitări conceptuale

Cu peste două milenii în urmă, Aristotel afirma vizionar că toţi cei care au reflectat
asupra secretului de a guverna cetatea au ajuns la concluzia că aceasta depinde de modul în care
este educată cetatea în general. În acelaşi spirit cu stagiritul putem spune că dezordinea din
individ generează dezordine în polis, iar dezordinea din polis generează dezordine în individul
uman, fapt ce ne îndreptăţeşte să cautăm în proximitate cauzele acestui fenomen aproape de
masă – abandonul şcolar. Prin manifestările sale afectează întreg sistemul social prin evoluţii
impredictibile pe termen lung.
Abandonul este definit pe trei coordonate:
a) părăsire împotriva regulilor morale şi a obligaţiilor materiale a copiilor, familiei
etc.;
b) părăsirea unui bun sau renunţare la un drept;

4
 c) renunţare la continuarea participării la o probă sportivă (DEX).
Din perspectiva definiţiei de mai sus abandonul şcolar poate fi definit ca renunţare
conştientă sau inconştientă la instrucţia şi educaţia realizate în instituţii formale – drepturi
fundamentale ale omului – la vârsta optimă a acumulărilor necesare dezvoltării unei personalităţi
integrale.
II. Abandonul şcolar. Cauze
Putem considera ca în Romania abandonul scolar este o etapa finala a absenteismului
scolar, iar tehnicile de micsorare a abandonului scolar sunt similare cu tehnicile de evitare a
absenteismului. La nivel national cauzele principale ale acestor fenomene sunt datorate unor
prime şi unor cauze secunde.
1. Cauze prime:
a) contextului general al societăţii româneşti caracterizată de lipsa unui sistem
axiologic autentic, recunoscut şi asumat de societate;
b) familia în general ca variabilă esenţială în procesul socializării primare şi a
sistemului axiologic împărtăşit de aceasta;
c) blocajul dintre socializarea primară şi cea secundară;
d) nivelul de cultură al familiei;
e) sărăcie generală;
f) modele educaţionale facile care încurajează nemunca;
g) incapacitatea şcolii de a integra optim fiecare copil pe baza nivelului de
dezvoltare a personalităţii acestuia şi a mediului educaţional, cultural şi
economic de provenienţă;
h) nearticularea organică a celor trei tipuri de educaţii: educaţia formală,
informală şi non-formală;
Cauze specifice sisitemului educaţional:
a) sistem educaţional anacronic de secol XX;
b) antihedonismul şcolii româneşti ;
c) sistem educaţional demotivant, atât pentru elevi cât şi pentru profesori;
d) sistem educaţional care nu valorifică în procesul educaţional experienţa şi mediul de
provenienţă al elevului;
e) evaluare şcolară care nu ia în considerare performanţele elevului în raport de el însuşi, ci
în raport de ceilalţi;
f) magistrocentrism în proiectarea demersului didactic;
g) accentuarea componentei informative în dauna celei formative;
h) izolarea şcolii de comunitate şi a comunităţii de şcoală;
i) potenţial local ce nu se regăseşte în curriculum-ul şcolar;
j) organizarea şcolilor pe verticală, nu în reţea, fapt ce nu permite ca fiecare elev să-şi
găsească acel curriculum care i se potriveşte;
k) situaţii de învăţare rupte de realitate;
l) nepromovarea de către şcoală a celor şase principii ale sistemului mass-media:
 interactivitatea;
 mobilitatea;
 convertibilitatea;
 conectivitatea;

5
  ubicuitatea;
 globalizarea.

2. Cauze secunde:
 sărăcia;
 marimea familiilor si dificultatilor materiale de a tine copiii in scoala;
 violenta dezvoltata in scoli pe fondul unei metodologii educative inadecvate;
 mentalitatea familiilor;
 migratia populatiilor scolare;
 nivel slab de instruire al parintilor;
 cultura specifica unor etnii;
 violenţa din familii;
 conduite deviante generate de diverse cauze precum:
- notele proaste obţinute ca urmare a inadaptării copiilor la cerintele scolii sau a
programelor incarcate de studiu;
- lipsa motivaţiei intrinseci generatoare de probleme de disciplina, dar care incep sa se
manifeste initial prin lipsa de interes a copilului fata de scoala, fuga de la scoala,
consumul de alcool, tutun sau droguri, distantare culturala sau violenta.
Cauzele colaterale ale acestor manifestari sunt date de intoleranta culturala cultivata de
mediul scolar, intoleranta fata de stilurile de invatare ale copiilor, tratamentul represiv sau
violenta verbala din partea profesorilor.
Complexul de factori ce cauzeaza comportamentul violent scolar a depins pana în acest
moment de un cadru legislativ inadecvat care nu considera profesia de dascal ca profesie liberala,
profesorul neavand responsabilitati specifice fata de elevi si nefiind tratat diferentiat in functie de
progresul scolar al elevilor, sau de dezvoltarea personalitatii acestora.
Metodologiile de reducere a abandonului scolar sunt identice cu metodologiile de
micsorare a absenteismului la care se adauga metodologiile de atragere in scoala a elevilor prin
programe colaterale atractive sau utile pentru insusirea unor profesii sau pentru raspunsul
adecvat la unele situatii problema ce sunt previzibile in viitor.

Eşecul şcolar nu este o problemă nouă, de-a lungul timpului au fost realizate multiple cercetări
pentru identificarea şi prevenirea eşecului şcolar. Odată cu trecerea timpului şi apariţia unor noi
factori ce contribuie la acest fenomen negativ în rândul elevilor, schimbarea viziunii educativ –
informative şi formative, egalitatea de şanse privind educaţia, suportul psihopedagogic oferit în
şcoli, impune implicarea tuturor factorilor ce contribuie la educaţia şcolară pentru stoparea şi
eventual eradicarea acestui fenomen. Eşecul şcolar este un fenomen periculos, deoarece el
determină efecte negative atât în plan psihologic individual, respectiv o alterare a imaginii de
sine a elevului în cauză, care-şi va pierde tot mai mult încrederea în propriile posibilităţi şi
capacităţi ajungând să dezvolte o teamă de eşec, cât şi pe plan social, pentru că eşecul şcolar
permanentizat „stigmatizează”, „etichetează” şi conduce la o marginalizare socială cu un nivel
crescut de comportamente deviante şi infracţionale. Eşecul şcolar are la bază mai mulţi factori
care pot fi diferiţi, dar cel mai adesea asociaţi, elevul se confruntă cu o serie de dificultăţi şcolare
care au ca principale cauze: propria persoană, părinţii şi familia, şcoala , comunitatea locală, etc.

6
 III. Cercetări internaţionale despre abandonul şcolar
Cauzele abandonului scolar, conform studiilor internationale, tin de urmatorii factori
principali:
 flexibilitate si adaptabilitate redusa a programelor de invatamant si a curriculelor scolare in
raport cu conditiile particulare ale unor indivizi, grupuri si/sau categorii sociale si cu
nevoile concrete de dezvoltare individualizata a personalitatii umane, in contextul - nivelul
scolii fata de posibilitatile si dorintele elevilor –
 nivelulul scazut de educatie si cultura in cadrul familiar/comunitar - agentii cauzali ce pot fi
foarte diversi si
 cunoasterea insuficienta a nevoilor curente ale comunitatii si o viziune redusa privind
dezvoltarea economica, sociala si culturala comunitara din partea autoritatilor
locale/judetene - tipul de abandon.

Pentru primul factor, nivelul scolii, factorii principali de abandon sunt:

 oferta educativa neinteresanta/neatragatoare pentru elevi;
 stiluri si forme de predare neadaptate obiceiurilor/deprinderilor de invatare ale elevilor si
actiuni reduse din partea scolii/corpului didactic pentru corijarea si/sau imbunatatirea
acestora
 aplicabilitate practica redusa a cunostintelor predate in scoala fata de nevoile individuale
ale educabililor in raport cu piata muncii locale/regionale/nationale/europene.
Pentru al doilea factor, agentii cauzali, exista o mare varietate de cauze din care se pot
aminti:
 cauze economice: posibilitati materiale reduse/insuficiente pentru unele familii sa tina copiii
la scoala,
 cauze culturale, frecvent intalnite in comunitatile multiculturale: intoleranta culturala,
adversitate fata de alte culturi si neacceptarea sau tratarea discriminatorie de catre unii elevi
si chiar unele cadre didactice a copiilor de alte etnii, religii etc., casatoria devreme a fetelor
din anumite etnii, insuficienta implicare a bisericii ortodoxe in conexarea perceptelor
religioase cu viata de zi cu zi a comunitatilor locale
 cauze sociale: familii destramate, familii monoparentale, imigratie, alcoolism familial,
parinti in detentie, abandon familial, etc.
Pentru al treilea factor, la nivelul administratiilor locale, se pot enumera:
 preocupare redusa pentru crearea unor conditii corespunzatoare de dezvoltare economica si
edilitar-urbana/rurala, care sa creeze cerere de forta de munca educata si calificata
 preocupare redusa pentru investitii care sa creeze conditii cel putin satisfacatoare de viata
pentru majoritatea cetatenilor (electricitate, gaze, apa curenta, canalizare, drumuri cel putin
pietruite etc.)
 preocupare redusa pentru asigurarea unei asistente medicale de calitate (dispensare,
policlinici, cabinete medicale scolare etc.), care genereaza o stare crescuta de morbiditate,
costuri individuale/familiale suplimentare
 asistenta sociala neprofesionista, acordata de persoane fara pregatire sau cu pregatire sumara,
necorespunzatoare

7
 Abandonul scolar poate fi privit din mai multe perspective si anume:
 parasirea prematura a ciclului de educatie obligatoriu (10 clase) oricand in perioada de viata
cuprinsa intre 6 si 16 ani si in consecinta reducerea numarului de elevi care primesc diplome
de absolvire in conformitate cu reglementarile oficiale privind sistemul de educatie din
Romania (diplome prin care se garanteaza cel putin un nivel minim de cunostinte necesare
pentru o viata personala spirituala, culturala si economica cel putin decenta)
 neparticiparea la formele de formare profesionala si obtinere de calificari in meserii cu cerere
pe piata muncii locale/judetene/nationale pentru absolventii de 10 clase care nu pot sa-si
continue studiile teoretice (in general tineri intre 16-20 de ani)
 necontinuarea claselor care pot asigura in final obtinerea diplomei de bacalaureat, ca premiza
pentru o viata mai buna si o integrare mai usoara in sistemul economico-social si cultural
local (clasele XI-XIII)
 neparticiparea, indiferent de varsta (peste 20 de ani), la formele de educatie continua, de
perfectionare, specializare sau, in cazuri limita, de recalificare.
 Elevul cu risc înalt de abandon şcolar, incapabil de adaptare şi funcţionare adecvată în
contextul clasei tradiţionale, cu rezultate şcolare sub medie, fără obiective profesionale,
absenteism, ostilitate faţă de adulţi şi reprezentanţii autorităţii şcolare, provenit dintr-o
familie ce experimentează un stres existenţial cu probleme economice serioase, fără a fi
integrat în activităţi formale sau non-formale.(reformulat)

IV. Abandonul şcolar. Date statistice

Studiile europene ne arata si ele proportia ingrijoratoare de abandon scolar din Romania.
Astfel, Raportul Progress Towards the Lisbon Objectives in Education and Training” 2008, arata
ca in 2007, rata abandonului şcolar a ajuns in Romania la 19,2%. Chiar dacă acest procent
ilustrează o uşoara scadere comparativ cu anul precedent, aceasta rămâne în continuare printre
cele mai ridicate rate între statele membre ale UE. Grupurile vulnerabile, în special romi şi
comunităţile sărace (atât în mediul rural şi urban), sunt persoanele cele mai afectate de acest
fenomen.

Comisarul european pentru educatie, Androulla Vassiliou, a declarat in recenta sa vizita in

Romania ca abandonul scolar din Romania se ridica la 16%, in cadrul invatamantului
obligatoriu.

România şi Bulgaria sunt printre primele ţări europene în ceea ce priveşte rata abandonului
şcolar, potrivit unui raport european realizat recent. Înaintea noastră se mai află doar Malta şi
Portugalia, state care înregistrează cea mai mare rată a abandonului şcolar. Dacă în ţara noastră
19% dintre elevi părăsesc devreme şcoala, în Malta putem vorbi de o rată de 42%, iar în
Portugalia procentul înregistrat este de 39, în ceea ce priveşte abandonul şcolar. În anul 2006,
circa şase milioane de tineri europeni au părăsit prematur sistemul educaţional, deşi Comisia
Europeană îşi propusese să reducă această cifră la numai două milioane.

Cifrele oficiale ale institutiilor din Romania, referitoare la abandonul scolar, sunt derutante,
incoerente si contradictorii.

8
Nu este clar daca raportarile de la baza sunt corecte, avand in vedere interesul conducerilor de
scoli de a obtine o finantare cat mai buna, finantare ce se acorda in functie de numarul de elevi.
Aceste pare sa fie motivul pentru care cifrele privind abandonul scolar difera de la o institutie la
alta.

In 2008, 436.404 de copii cu varste cuprinse intre 3 si 17 ani nu erau inscrisi la nicio forma de
invatamant, potrivit datelor furnizate de Institutului National de Statistica, ceeace reprezinta circa
13% din cohorta. In anul 2009, cifrele furnizate de INS considerau ca abandonul scolar este sub
1% din cohorta! Diferenta nu poate fi explicata in niciun fel.

Toate aceste aspecte caracterizeaza ABANDONUL DE LA EDUCATIE, care reprezinta in

acest moment un procent ingrijorator din populatia tarii, cu efecte previzibil negative asupra
viitorului societatii romanesti. (Surse interne si externe plaseaza abanadonul scolar dupa clasa a
VIII-a la nivelul de 20% din populatia scolara, in primul rand din motive economice).

V. Proiectul MAI
1. Obiectivele proiectului: de completat
2. Grup ţintă:
3. Descriere:

Proiectul MAI se focalizeaza pe primele doua forme de abandon (din ciclul obligatoriu si din
procesul de formare profesionala si de deprinderi practice necesare in viata personala, familiala
sau comunitara), prin analiza detaliata a cauzelor specifice (pornind de la cele generale
prezentate anterior) si oferirea de solutii sub forma de experiment educational bazat dezvoltarea
de curricule adecvate nevoilor de dezvoltare individuala, de integrare in viata economica,
sociala, culturala si spirituala a comunitatii locale/judetene si folosirea atragatoare si prietenoasa
a tehnologiilor multimedia de ultima generatie destinate activitatilor de e-Learning.

Prin proiectul MAI se pot ilustra exemple de bune practici in proiectarea şi dezvoltarea
curriculara, in transformarea scolii intr-un mediu atractiv pentru copii si tineri, in formarea
profesorilor pentru a intelege si prelua aceste exemple, prin folosirea tehnologiilor multimedia de
ultima generatie. Exemplele de bune practici, inclusiv prin lectii filmate si curricule imbunatatite,
devin accesibile apoi pentru intreg mediul scolar din tara, folosind evolutiei pozitive a procesului
scolar.

Intarirea scolilor gimnaziale din comune mari si importante, ilustrarea importantei unei baze
materiale moderne de educatie si formare profesionala, formarea resursei umane calificate
superior, inclusiv in utilizarea tehnologiei moderne multimedia, creeaza perspectiva
transformarii, in timp, a acestor scoli in licee rurale, avand in componenta si clase de scoala
profesionala. In felul acesta vor apare importante centre de cultura, educare si formare
profesionala, care alaturi de alte facilitati asigura trecerea acestor comune la statutul de orasele.

9
Un alt exemplu important de bune practici il reprezinta formarea profesionala post invatamant
obligatoriu. Tinerii care renunta sa-si continuie studiile la liceele din orase raman fara vreo
calificare care sa le permita accesul in piata muncii. Absenta scolilor profesionale si a scolilor de
arte si meserii agraveaza acest deficit de educatie si formare si conduce la cresterea numarului de
cetateni din mediul rural care se rezuma la o agricultura de subzistenta, fara perspectiva intrarii
intr-o piata muncii interna si/sau externa, intr-o societate a cunoasterii.

Este relativ simplu ca furnizori de stat sau privati de formare profesionala sa preia exemplele de
bune practici pe care le furnizeaza proiectul MAI si sa sustina in continuare cursuri de formare
profesionala in mediul rural.

Principala provocare a educatiei si formarii actuale rezulta din necesitatea ca „scoala de calitate
sa mearga la copii si tineri”, invers e mult mai greu datorita absentei resurselor materiale.

La aceasta provocare va incerca sa raspunda proiectul MAI.

VI. Abordări pragamatice ale abandonului şcolar în proiectul MAI

Exista cauze legate de abandonul fata de educatia formala din scoala dar cu continuarea
studiului pe zona de pasiune in maniera non formala sau informala, dar exista si abandon fata de
educatia continua in diferite forme cu grave consecinte asupra integrarii pe piata muncii.
Abandonul scolar poate fi privit din mai multe perspective:
-perspectiva sistemului social
-perspectiva pietei muncii prin LLL
-perspectiva prevenirii abandonului scolar
-perspectiva sociala
-perspectiva individuala
-perspectiva scolilor

Exista si o repartizare cauzala a abandonului scolar pe varste. Abandonul la anumite

varste are in general cauze specifice ce sunt totusi specifice anumitor culturi si nu au un cadru
general in toate culturile, sistemele de educatie sau modelelor economice.
In acest context exista o larga varietate de exceptii de la aparentele reguli, acestea
depinzand de factorul uman implicat, de nivelul de libertate in alegerea programelor adecvate din
scoli, de programele alternative celor formale, de nivelul de cunostere psihologica si de implicare
creativa a profesorilor in directionarea si dezvoltarea personalitatii elevilor, de nivelul de
toleranta a mediului de invatare, de existenta mecanismelor oficiale de recunoastere a eforturilor
si prograesului atat in scoala cat si in afara scolii, de posibilitatea aplicarii apractice a
cunostintelor dobandite in scoala, etc.
In perspectiva sistemului social abandonul in Romania este direct legat de dezechilibrele
valorice specifice societatilor in tranzitie. Astfel lipsa de promovare sociala pe criterii de valoare
profesionala si promovarea sociala pe apartenenta la grupuri politice si de interese a produs o
puternica demotivare a elevilor pentru munca bine facuta in scoala si implicit tendinta de
abandon scolar. Introducerea in programele educative a cultului muncii bine facute si a cursurilor

10
de antreprenoriat poate anula tendinta de abandon cauzata de lipsa de respect fata de valoarea
profesionala manifestata in ultimele doua decenii.
In perspectiva pietei muncii prin LLL intruducerea in cadrul legislativ pe educatie a
sistemului de credite transferabile, precum si a recunoasterea formelor de educatie non-formala,
informala sau alternativa permite sa se diminueze in mod semnificativ nivelul de renuntare la
formarea continua de dupa scoala
In perspectiva prevenirii abandonului scolar aceasta se poate realiza printr-o oferta
educativa mult mai atractiva si mult mai aplicativa decat cea curenta, pe directii de abordare
corespunzatoare zonei de interes a elevilor si intr-un sistem lipsit de evaluari cantitative. Aceasta
se poate face prin sistemul „enrichment” in programele de scoala de dupa scoala sau a doua
sansa
In perspectiva sociala abandonul scolar este diferentiat in functie de nevoile economice
ale familiei sau de obiceiurile culturale, exemplul culturilor in care fetele se casatoresc la varste
mici ca la populatia de rromi. Pe de alta parte atata vreme cat scoala nu mai este privita ca o
sansa de promovare sociala ci doar ca o obligatie pur formala eventual inutila abandonul scolar
risca sa creasca. Solutia este transformarea scolii in templul cunosterii, atractor pentru toti copiii
si tinerii ce doresc sa fie promovati social prin garantia competentelor castigate in scoala.
In perspectiva individuala abandonul, scolar se datoreaza deseori plictiselii data de scoala
si neatractivitatii interfatarii secventiale cu profesorii. Motivatia principala pentru care copiii vin
la scoala este interactia cu colegii, nu castigul in cunoastere. In lume, programul educativ
principal este in acest moment „no child be bored”, nici un copil sa nu se plictiseasca. Aceasta se
poate realiza prin largirea directiilor de curricula, prin trasee de educatie individualizata si prin
sistemul de credite transferabile in portofoliul elevului, cu valoare directa pe piata muncii. De
asemenea, organizarea sistemului şcolar în reţea încât fiecare copil, indiferent de potenţial, să-şi
găsească locul în raport de potenţialul său.
In perspectiva scolilor, abandonul scolar este legat direct de conditiile de lucru.
Demotivarea elevilor prin scoli inadecvate functionarii programelor sau demotivarea profesorilor
prin salarii necorespunzatoare si evaluarile cantitative a activitatii lor, neaprecierea salariala a
performantelor sau rigiditatea sistemului de evaluare a activitatii conduc la o munca didactica de
slaba calitate ce provoaca la randul ei abandon scolar si violenta in scoala.
Pentru programul MAI devine astfel posibil sa se atace problema abandonului scolar din
toate aceste puncte de vedere in maniera urmatoare:
Dezvoltarea de curricula pentru piata muncii, dezvoltare comunitara si dezvoltare
personala conduce la diminuarea cauzala a abandonului scolar in perspectivele sistemului social,
pietei muncii cu trecere spre LLL, individuala, iar dezvoltarea de programe psiho-pedagogice
destinate profesorilor acopera diminuarea cauzala din perspectiva scolilor si din perspectiva
sociala. Considerand ca implementarea programului MAI se va face intr-o perioada de cativa ani
ne asteptam sa gasim o curba de descrestere a abandonului scolar ce va evolua pozitiv pe masura
ce programul va capata traditie in aplicare.
Limitele programului MAI sunt date de nivelul de nerecunoastere a valorii profesionale
pe piata muncii, care are cauze politice adanci ce nu pot fi tratate prin mijloacele proiectului si
care are de asemenea o pondere uriasa in cauzalitatea abandonului scolar si a imigratiei tinerilor
in alte tari, precum si a nivelului scazut al recuperarii creierelor formate in afara Romaniei.

11
Aceasta cauzalitate endemica presupune pentru anulare eforturi ce nu pot fi acoperite de
programul MAI.
O alta cauzalitate cu radacini adanci este data de obiceiurile culturale a populatiei rrome
ce de asemenea nu pot fi schimbate, in mod realist gandind, astfel incat sa se micsoreze in mod
semnificativ abandonul scolar la acest grup etnic. Tinem seama de uriasa rezistenta la schimbare
pe care au demonstrat-o in toate contextele si in toate tarile in care exista populatie rroma din
lume si la toate programele care au fost incercate cu aceasta populatie.
Se pot insa estima rezultate pozitive in urma proiectului MAI in populatia de copii din
mediul satesc ce in acest moment este intr-o situatie dificila. Tinem seama ca in diverse judete s-
au inchis numeroase scoli, ca gradul inalt de saracie a populatiei din mediul rural face ca un mare
numar de copiii sa nu fie dusi la scoala, uneori scolile fiind la mari distante de copiii. Includerea
in cadrul proiectuilui MAI a componentelor de dezvoltare comunitara, de antreprenoriat social si
de educatie pentru piata muncii face ca sansele de succes a proiectului MAI sa fie suficient de
mari astfel incat sa se obtina o scadere a abandonului scolar. Aceasta sansa este insa dependenta
direct de forma sub care va iesi legea educatiei, de existenta posibilitatii educatiei online, a
sistemului de credite transferabile in educatia preuniverstara si de existenta portofoliului elevului
care sa consemneze traseele individuale de educatie posibile prin proiectul MAI.

Factorii favorizatori ai abandonului care pot fi localizaţi la nivelul elevului şi al familiei includ:

 Dificultăţile materiale. Familiile numeroase, dezorganizate, lipsite de resurse, au

probleme în a asigura îmbrăcămintea adecvată tuturor copiilor şi resimt uneori nevoia de
forţă de muncă (fie pe câmp, fie în gospodărie ).
 Modelul educaţional oferit de părinţi. Cel mai adesea, elevii care ajung să renunţe la
educaţie provin din familii în care părinţii nu au mai mult de opt clase. Există însă şi
excepţii. Există însă destul de frecvent elevi aflaţi în situaţii de abandon care îşi doresc să
îşi completeze educaţia "măcar până la 10 clase", să reuşească să aibă o calificare, astfel
încât să nu ajungă ca părinţii, simplii zilieri, fără mari şanse de reuşită în viaţă.
 Modelul educaţional oferit de fraţi este mult mai influent. Familiile unde există fraţi
mai mari ce au renunţat timpuriu la educaţie tind să reproducă modelul şi în ce priveşte
fraţii mai mici.
 Dezorganizarea familiei atrage după sine dificultăţi materiale. Divorţul, alcoolismul,
violenţa în familie sunt semne ce preced adesea decizia de abandon.
 Implicarea în activităţi aflate la limita legii. Prostituţia, apartenenţa la găşti de cartier,
integrarea în reţele de cerşetorie conduc aproape mereu la renunţarea la educaţie, fiind
prezente ca factori demotivatori mai ales la trecerea către clasa a IX-a şi în perioada
imediat următoare debutului ciclului secundar superior.
 Intrarea pe piaţa muncii. Fie că este vorba de lucrul ca zilier, de activităţi regulate ca
barman, de prostituţie sau cerşetorie, prezenţa pe durata semestrelor şcolare în astfel de
activităţi aducătoare de venit constituie elemente de risc ce se soldează aproape mereu cu
renunţarea prematură la educaţie. O soluţie pentru cei care au nevoie să muncească ar
putea fi promovarea unor modele comune în ţările vestice, şi anume implicarea liceenilor
ce au nevoie de resurse pentru a se întreţine în activităţi aducătoare de venit pe perioada

12
 vacanţelor, având o durată scurtă ca număr de ore pe zi, precum cele de baby-sitting
pentru o seară.
 Încrederea scăzută în educaţie se dovedeşte a fi mai degrabă un stereotip infirmat de
realitate. Este posibil ca să apară însă o încredere redusă în educaţie chiar în momentele
imediat premergătoare abandonului şcolar. În acest sens ar putea fi util ca elevi care au
renunţat deja prematur la şcoală să intre în contact cu cei aflaţi în risc de a abandona,
povestindu-le care este imaginea lor curentă despre şcoală.
 Migraţia circulatorie nu pare a fi un factor de risc în sine, dar există probleme
importante de reintegrare a copiilor de migranţi ce părăsesc sistemul şi apoi se reîntorc,
la vârste mai mari. Aceleaşi probleme sunt regăsite şi în cazul intrării la vârste mai mari
în sistemul de învăţământ.

La nivelul comunităţii, cei mai importanţi factori care determină abandonul şcolar timpuriu
sunt:

 Norma mariajul timpuriu acţionează ca un factor puternic de stopare a continuării

educaţieim mai ales în comunităţile rurale.
 Apariţia unui copil este de asemenea un puternic determinant al renunţării la educaţie,
fiind prin caracteristici mai degrabă un atribut al comunităţii decât un act individual.
Dincolo de provenienţa din familii dezorganizate, sărace, tinerele fete ce ajung în situaţia
de a deveni mame găsesc de regulă exemple de predecesoare în comunitatea în care
locuiesc şi în care este adesea plasată şcoala.
 Lipsa de securitate în zonă. Există comunităţi unde, datorită infracţionalităţii ridicate,
cadrele didactice se feresc să interacţioneze cu părinţii, iar lipsa de colaborare contribuie
la creşterea riscurilor de renunţare la educaţie.
 Norma non-continuării educaţiei după clasa a VIII-a. Această normă a fost întâlnită
într-o singură comunitate, relativ bine conectată la oraş, unde absolvenţii clasei a VIII-a
evită continuarea educaţiei la nivelul secundar superior, motivând adesea absenţa
colegilor care să continue studiile.

La nivelul şcolii, situaţiile de abandon pot fi determinate de repetenţiile repetate şi frecvente,

de integrarea insuficientă în colectivul clasei de elevi sau de calitatea relaţiilor cu profesorii
şi cu colegii. În şcoală se remarcă însă şi lipsa unor intervenţii preventive. Cadrele didactice pot
avea un rol important în prevenirea abandonului şcolar timpuriu, deoarece sunt în permanent
contact cu elevii, le pot identifica şi diagnostica problemele şi pot atrage atenţia organismelor
(autorităţi sau organizaţii non-guvernamentale) competente asupra eventualelor nevoi de
intervenţie.

Deşi principalii factori de creştere a probabilităţii de a renunţa la educaţie sunt localizaţi la

nivelul familiei şi al comunităţii, recomandările pentru acţiuni de atenuare a acestor factori se
adresează în primul rând şcolii. Exceptând obiectivul general al creşterii responsabilităţii şcolii,
nu există priorităţi absolute, iar acţiunile recomandate nu sunt substituibile, ci complementare.
Accentul este pus pe prevenţie, dar există şi recomandări în ce priveşte reintegrarea elevilor ce au
renunţat recent la educaţie. Cele patru mari direcţii de acţiune propuse sunt:

13
  Integrarea elevilor cu risc de renunţare la educaţie şi integrarea lor în sistemul şcolar
 Creşterea responsabilizării cadrelor didactice
 Reintegrarea elevilor care deja au abandonat şcoala
 Monitorizarea stării sistemului, pentru a preveni de timpuriu apariţia de crize şi pentru a
identifica periodic modificări în ceea ce priveşte factorii de abandon şcolar

SOLUTII PENTRU PREVENIREA SI REDUCEREA ABANDONULUI SCOLAR

Solutiile pentru prevenirea si reducerea abandonului scolar au la baza urmatoarele politici:

a. politici educaţionale de compensare, de eliminare a inegalităţilor în domeniul

educaţional, înscrise în curentul transformării şcolilor de elită în şcoli de masă şi
garantării egalităţii de şanse prin intervenţiile statului bunăstării; cel mai adesea, aceste
politici au o logică teritorială
b. buget suficient pentru iniţierea, derularea şi finalizarea programelor planificate;
c. politici educaţionale de luptă împotriva excluziunii (şcolare, dar şi sociale sau economice)
prin schimbarea radicală a practicilor şcolare şi re-definirea modului de înţelegere a
handicapului socio-cultural; accentul acestei abordări cade pe echitate, pe garantarea
accesului la un nivel minim de competenţe şi cunoştinţe care să asigure fundamentul unei
incluziuni sociale reale;
d. politici educaţionale de promovare a educaţiei incluzive; acest model are la bază o logică
dublă: pe de o parte, cea a grupurilor aflate în situaţie de risc şi, pe de alta, a nevoilor
educaţionale specifice/speciale.

1. Schimbarea de paradigma in proiectarea curriculara.

Actuala structura a curriculumului scolar alunga copiii si tinerii din scoli, pentru ca:
 Are o structura maximalista, construit pe premisa falsa ca toti elevii sunt buni la
toate cele 14-16 discipline aflate in planurile de invatamant
 Este fara legatura cu aplicatiile practice in viata de zi cu zi.
 Nu are conexiuni interdisciplinare
 Nu creeaza competente de autoformare continua

Este necesară identificarea unei filosofii educaţionale care să fundamenteze o politică

educaţională concretizată într-un curriculum nou, motivant pentru tineri în raport de ei înşişi şi
de integrarea lor optimă în sistemul economic şi social, ceea ce ar putea avea ca efect scăderea
abandonului şcolar. (reformulare) O posibilă structură curriculară pe trei nivele ca în modelul de
mai jos, care să ofere coeziune acţiunii educaţionale ar putea fi o soluţie:
 Curriculum nucleu;

14
  Curriculum zonal – valorifică potenţialul fiecărei zone;
 Curriculum opţional – exprima interesele familiei şi elevului.

2. Sprijinirea materiala a elevilor proveniti din familii fara resurse

Elevii proveniti din familii sarace prezinta un risc ridicat pentru abandon scolar. Statul poate
preveni aceste situatii prin acordarea de burse de studii, in cuantum suficient pentru a asigura
conditii decente de asigurare a studiilor. Internatele si cantinele Grupurilor Scolare si Colegiilor
Tehnice pot fi de asemeni utilizate in special pentru asigurarea conditiilor de studiu acestor elevi
cu risc ridicat de abandon.
Trecerea clasi a IX-a la gimnaziu va elimina abandonul foarte mare (de 20%), care exista acum
la trecerea de la clasa a VIII-a la clasa a IX-a liceala, odata cu obligarea tinerilor de a pleca la
oras pentru a urma liceul.
Pe de alta parte, este benefica existenta si actiunea a zeci de asociatii neguvernamentale care isi
propun si activeaza in sensul reducerii abandonului scolar, inclusiv prin sprijin material acordat
familiilor sarace.

3. Trasee individuale de învăţare

Odata cu flexibilizarea curriculara, insotita de modularizare, este posibila apropierea de idealul

educational, un traseu individual de invatare pentru fiecare elev. La acest obiectiv concura partea
de curriculum lasata la dispozitia scolii, respectiv la dispozitia profesorilor. Proiectarea
curriculara in trei variante, minima, medie si de aprofundare si alegerea de catre elevi si parinti a
uneia dintre cele 3 variante, permite tinerilor sa-si defineasca mai bine inclineatiile si
potentialele, sa-si aleaga de timpuriu acel traseu educational acare se potriveste cel mai bine
structurii proprii de abilitati si aptitudini.

4. Utilizarea mijloacelor moderne, multimedia, pentru invatarea asistata

O componenta importanta a atragerii elevilor spre scoala o reprezinta utilizarea mijloacelor

moderne de invatare, bazate pe tehnologia multimedia. Oferta impresionanta de soft educational,
comunicatiile online cu medii de invatare internationale, pot conecta sistemul nostru de
invatamant la cel mondial, cu binefaceri lesne de intrevazut. Invatarea mai rapida a limbilor de
circulatie mondiala, in special engleza, transferul de bune practici imternationale si interne, toate
acestea pot fi asigurate de o baya moderna de invatare multimedia.

5. Mediu atractiv şi stimulativ de invatare

 Activitati extrascolare desfasurate in scoala (actiuni de renovare/infrumusetare /curatire a

scolii; concursuri sportive; actiuni/concursuri de creatie artistica; competitii de joc pe
computer; etc.) desfasurate in scolile din comunitati cu risc ridicat de abandon, precum si
in liceele care atrag elevi din astfel de comunitati.
 Pot fi organizate inclusiv intreceri intre echipe de elevi constituite in functie de cartierul
de provenienta.

15
  Toate aceste actiuni sau ansambluri de actiuni trebuie sa aiba un caracter periodic, pentru
a mentine continuu elementul de atractivitate al scolii si a se constitui intr-un factor de
antrenare constanta a atentiei elevilor in activitati legate de spatiul scolar.
 Motivarea pozitiva a participarii poate fi data prin acordare de premii simbolice
grupurilor de elevi care sunt mai performante in astfel de actiuni.
 Planificarea actiunilor cu pricina poate fi realizata cu participarea elevilor (dar nu doar a
acelor care NU prezinta risc de abandon) si a autoritatilor locale (acestea pot fi prezente
in faze cheie ale actiunilor, furnizand motivatii pozitive atat elevilor cat si cadrelor
didactice).
 Utilizarea resurselor scolii pentru atragerea elevilor prin activitati de timp liber. Am
intalnit in scoli diferite elevi care abandoneaza cursurile cautand activitati de timp liber
derulate in Internet Café.

6. Formarea initiala si continua a profesorilor

Formarea initiala si continua a profesorilor este o alta parghie importanta pentru crearea mediului
atractiv de invatare. Legarea salarizarii de performanta si de rezultatele muncii va transforma
formarea continua intr-o autoformare continua, cu efecte benefice asupra procesului de predare
invatare.
Existenta unor cadre didactice necalificate si/sau incremenite in paradigma „magister dixit” are
un efect nefast asupra atragerii copiilor si tinerilor in scoala. In aceiasi directie trebuie sa
actioneze si managementul unitatilor scolare, utilizand parghiile pe care i le ofera o legislatie
moderna.
7. Incurajarea copiilor si a tinerilor de a percepe efectele pozitive ale şcolarizării
in sensul efectelor pozitive ale scolarizarii

Multi copiii si tineri nu au incredere in fortele proprii si nu realizeaza importanta unui parcurs
scolar. Actiunea conjugata a profesorilor, organizatiilor neguvernamentale, activitatilor
promovate prin proiecte europene pot schimba aceasta stare de lucruri.
Incurajarea permanenta a elevilor, in sensul ca le sunt accesibie sarcinile de invatare, construirea
unui traseu de invatare adecvat nevoilor lor, alte parghii indreptate in aceiasi directie pot conduce
la efecte pozitive.

8. Fonduri europene pentru combaterea abandonului scolar.

Nu in ultimul rand, fondurile europene extrem de generoase indreptate spre acelasi obiectiv isi
vor face simtit efectul, in timp, in sensul reducerii abandonului scolar.
Foarte multe asociatii si organizatii neguvernamentale au accesat fonduri europene destinate
obiectivului micsorarii abanadonului scolar.
Multitudinea de metode si transferul de bune practici din alte tari aduc si in Romania o cultura a
luptei impotriva abandonului scolar.

16
Nu exista un mecanism institutionalizat pentru diseminarea si transferul de bune practici, dar se
pot construi premisele functionarii unui astfel de mecanism.

9. Asistenta psihologica specializata

 Observarea clinica si comportamentala directa sau indirecta la nivel individual sau la

nivel de grup (observatie la clasa, observatie in timpul jocurilor libere sau a jocurilor cu
reguli);
 Investigatie psihologica pentru a evalua gradul de adaptare la gradinita sau in familie
(descoperirea cauzelor psihologice ale inadaptarii) si stabilirea unui program de
interventie terapeutica;
 Definirea, elaborarea si monitorizarea programelor de reabilitare a deficitelor sau
problemelor specifice de comportament (manifestate la gradinita sau familie);
 Elaborarea de planuri educative individualizate in colaborare cu cadrele didactice pe baza
profilului psiho-aptitudinal si de personalitate obtinut in urma evaluarii psihologice;
 Consilierea psihologica a personalului didactic in reuniuni pluri-profesionale; analiza
cazurilor sau a programelor de interventie terapeutica si monitorizarea lor;
 Discutii cu personalul didactic pentru o mai buna cunoastere a copiilor in vederea
optimizarii activitatilor pedagogice si educative.
 autonomie instituţională autentică, ceea ce aduce cu sine o autonomie curriculară cu renunţarea la
curriculum-ul uniform actual;

VII. Transformarea comunităţilor şcolare

în comunităţi de învăţare – o soluţie în stăvilirea abandonului şcolar
(model posibil)

Date fiind tendinţele spre o societate deschisă şi cele de globalizare a economiei, se impune
accentuarea formelor de învăţare şi de gândire critică ce permit individului să înţeleagă modificările de
mediu, crearea de noi cunoştinţe şi modelarea acestora spre propriul destin. Noilor provocări li se poate
răspunde prin promovarea învăţării în toate aspectele vieţii, prin toate instituţiile societăţii, prin
crearea de medii în care a trăi înseamnă a învăţa.
Premisele unei asemenea iniţiative:
 criteriul de alegere a managerilor să fie cel de concepţie, nu cel de execuţie;
 şcoală comunitară nouă prin reorganizarea tuturor inteligenţelor, dezvoltarea şi încurajarea lor
pentru o adevărată educaţie;
 educaţie parentală inclusă în sistemul educaţional;
 ofertă educaţională în funcţie de profilurile de inteligenţă ale elevilor;
 proiectarea şi evaluarea activităţii didactice să urmărească implicarea a cât mai multor tipuri de
inteligenţă;
 valorificarea experienţei elevilor în elaborarea de soluţii pentru probleme reale, identificabile în
viaţa lor sau în comunitatea căreia îi aparţin;

17
  promovarea înţelegerii profunde a unor concepte fundamentale prin implicarea mai multor
inteligenţe în investigaţiile pe care le fac elevii;
 formarea şi dezvoltarea “deprinderilor de proiect” ca modalitate de lucru cu maximă eficienţă,
atât în şcoală, cât şi în societate;

Întrebarea generală este cum se poate transforma sistemul educaţional într-un mediu potrivit
timpurilor noastre. Din moment ce învăţarea este esenţială, cum poate omenirea să înveţe şi să reînveţe?
Cum pot fi dezvoltate abilităţi pentru gestionarea complexităţii? Cum poate şcoala să fie re-creată pentru
un timp când diversitatea şcolară sporeşte văzând cu ochii? Răspunsul la aceste întrebări trebuie să ia în
considerare cinci asumpţii, pe care le considerăm de bază:
1. Educaţia este responsabilitatea întregii comunităţi.
2. Cetăţeanul are obligaţia de a se educa.
3. Educaţia informală ocupă ponderea cea mai mare (80% din informaţiile deţinute de un individ
sunt obţinute pe calea educaţiei informale (Cristian Stan, 2001, pag. 90).
4. Comunităţile umane posedă oportunităţi educaţionale insuficient exploatate.
5. Tehnologia informaţională oferă posibilităţi nelimitate.
Un mediu îmbogăţit poate fi un răspuns. Acesta include:
 resurse şi suport emoţional pozitiv;
 alimentaţie cu suficiente proteine, vitamine, calorii;
 interacţiuni sociale;
 dezvoltarea abilităţilor, intereselor mentale, fizice, estetice, sociale, emoţionale;
 autoevaluarea rezultatelor eforturilor depuse şi de modificare a acestor rezultate în funcţie de
circumstanţe;
 atmosferă plăcută, de participare activă a elevului la procesul de predare – învăţare – evaluare –
autoevaluare, în loc de observator pasiv al procesului la care participă.
Un cadru filosofic pentru un nou design al şcolii structurat pe principiile:
 toţi copiii trebuie să înveţe;
 comunitatea trebuie să cultive imaginea copilului ca şi gânditor cu un potenţial puternic;
 elevii învaţă din configuraţia mediului natural şi cultural;
 mediul este utilizat ca un manual tridimensional pentru învăţarea conţinuturilor şi a conceptelor
interdisciplinare şi a celor transdisciplinare;
 copiii învaţă prin valorificarea propriilor cunoştinţe şi experienţe în contexte variate, precum şi într-o
varietate de procese de tip “trup – minte – spirit”;
 spaţiul de învăţare trebuie să susţină activităţile de explorare printr-o funcţionare asemănătoare cu un
laborator autentic;
 sistemele şi echipamentele trebuie să fie modulare, flexibile, uşor de manevrat;
 proiectarea ca rezolvare creativă de probleme implică munca în echipă şi cooperarea;
 înţelegerea gândirii în sisteme integrate şi a principiilor ecologiei ca esenţiale pentru cei care învaţă.
“Să facem educaţia noastră o realitate”(Anne Taylor, 1996), pentru ca educaţia să fie relevantă
pentru elev şi viaţa acestuia, pentru ca după absolvire acesta să poată deveni un membru activ al
comunităţii. De aceea - susţine autoarea - proiectarea educaţiei trebuie să răspundă unei cerinţe sociale:
angajare intelectuală şi utilitate socială, nu doar cerinţelor unui înalt nivel de abilităţi de gândire
interdisciplinară. Produsul proiectării trebuie să funcţioneze în lumea reală.
Etapele elaborării unui proces de design a şcolilor publice în contextul comunităţii sunt:
 identificarea problemei;
 colectarea şi analiza datelor;
 determinarea criteriilor de performanţă;
 generarea soluţiilor alternative, construirea de prototipuri;

18
 evaluarea şi selecţia soluţiilor adecvate;
 implementarea soluţiilor;
 evaluarea rezultatelor.
Proiectarea educaţională umple golul dintre gândire şi acţiune, dar, în acelaşi timp, măreşte
conexiunea dintre şcoală şi societate. Comunitatea şi elevii beneficiază atunci când design-ul educaţional
devine parte din curriculum, când nevoile arhitecturale sunt exprimate în termeni de necesitate şi când
elevii sunt implicaţi ca facilitatori în realizarea planificării şi proiectării. Implicarea elevilor în procesul de
proiectare ca model pedagogic de învăţare şi în design-ul şcolii sporesc rolul şcolii în comunitate.
Pattern-urile de reformă cu utilizarea criteriilor din surse multiple sunt evidenţiate ca să poată fi
luate în considerare de comunitate la construcţia şi evaluarea programelor care sintetizează nevoile
educaţionale şi comunitare. Astfel, Institutul pentru Şcolile de Proximitate Comunitară (SPC) oferă un
model de efort cooperativ prin care scopurile curriculare şi de dezvoltare ale copilului sunt combinate cu
elemente de arhitectură. Procesul SPC nu serveşte doar capacităţii de programare, ci acţionează ca
instrument de învăţare prin clarificarea procesului arhitectural şi focalizarea pe cunoaşterea mediului. Aşa
cum arhitecţii învaţă să vadă spaţiul şcolii în termenii obiectivelor educaţionale, elevii învaţă să vadă
arhitectura şi proiectarea şcolii ca sursă de cunoaştere şi modalitate de studiu a conceptelor de-a lungul
disciplinelor şcolare. Astfel, arhitectura ne poate învăţa geometria descriptivă şi concomitent poate
demonstra legi ale fizicii. Geometria ajută la construcţia şi explicarea formelor, în timp ce fizica ajută la
înţelegerea elementelor structurale.
Filosofia acestui design este sintetizată în tabelul de mai jos:

.
Educaţie Arhitectură
Context  Sistem de gândire Construcţia mediului natural şi cultural este
 Ecoliteraţie tridimensională.
 Teme
interdisciplinare
Conţinut  Concepte Determinanţii proiectării sunt bazaţi pe curriculum.
 Conţinuturi
integrate
 Standarde şi
referinţe
Procese de  Abilităţi concrete şi Procesul de programare şi proiectare sunt centrate pe
învăţare abstracte despre client şi pe diversele moduri de învăţare.
trup-minte-spirit
 Inteligenţe multiple
 Evaluări
Contextul este mediul de învăţare care, văzut în termeni educaţionali, este sistem de gândire,
ecoliteraţie şi interdisciplinaritate. Şcoala nu poate şi nu trebuie separată de contextul comunităţii locale pe
timpul programării procesului de design. Pentru educatori, aceasta înseamnă mutarea de la gândirea liniară
spre cea neliniară, de la ce anume să înveţi spre cum să înveţi, de la analiza componentelor spre analiza
întregului. Clasa devine, astfel, centrată pe elev, flexibilă, bazată pe proiecte, modelată pe utilitate strictă,
practică. Sistemele de gândire sunt gândire integrată interdisciplinar. Gândirea ecologică este, de asemenea,
orientată pe sisteme, deoarece suntem fiinţe fizice care trăiesc într-un spaţiu fizic şi trebuie să fim acordaţi la
ritmul vieţii pe pământ. Principiile ecologice formează un context de învăţare, dar şi o manieră de a percepe
universul. Ecoliteraţia înseamnă înţelegerea rolului omului pe Pământ, ca parte a acestuia şi a sistemelor
mediului, prin crearea de spaţii care reflectă cunoaşterea şi respectul pentru tot ce este în jur.
Interdisciplinaritatea şi educaţia bazată pe teme derivă din structura sistemelor de gândire şi din ecoliteraţie.

19
Conectarea temelor de schimbare – patern – sisteme ajută elevii/ studenţii în conexarea conţinuturilor
disciplinelor şcolare şi încurajează învăţarea în profunzime. Elementul esenţial al contextului este
comunitatea. SPC induce căutarea activă a implicării comunitare şi a colaborării înainte de crearea noilor
structuri sau a renovării celor vechi. Programarea ideilor descrise aici angajează acţionarii într-un proces de
reflecţie despre întreaga comunitate ca mediu de învăţare. Consultanţii şi proiectanţii sunt chemaţi pentru
a iniţia multiple strategii de colectare a datelor din comunitate, proces care se derulează după următorii paşi:
 participanţii relatează experienţe semnificative de învăţare, pozitive şi negative;
 participanţii analizează mediul de învăţare, precum şi facilităţile comunităţii;
 comitetele de planificare formate din acţionari participă la un test Myers-Briggs pentru determinarea
talentelor, a punctelor tari, interese la care comunitatea ar trebui să adere;
 datele sunt colectate cu aportul membrilor societăţii şi a elevilor;
 grupul de studiu investighează factorii de comunicare, socioeconomici, criteriile educaţionale,
facilităţile de infrastructură;
 grupurile descriu, desenează, articulează preferinţele şi intervin în timpul procesului;
 revizuirea rezultatelor şi feed-back la întrunirea consiliilor primăriei şi a comunităţii.
Conţinuturile sunt definite ca ceea ce trebuie învăţat, exprimat în termeni de concepte integrate,
interdisciplinare. Conceptele sunt extrase din standarde regionale care promovează literaţia ştiinţifică,
inclusiv conceptele curriculare specifice comunităţii.
Procesele de învăţare pot fi definite ca moduri de învăţare prin utilizarea sensurilor multiple,
manipularea obiectelor şi a sensurilor, observări, selectări, comparări, folosirea inteligenţelor multiple,
rezolvarea creativă a problemelor prin utilizarea reflectării, evaluării, pe un continuum “trup – minte –
spirit”. Învăţarea prin trup – minte – spirit decurge simultan, procesele se influenţează reciproc pe întreg
parcursul experienţelor de învăţare (The American Institute of Architects & School Zone Institute, 1987).
Tabelul de mai jos reprezintă o paralelă între ontogeneza şi preocuparea arhitecţilor pentru
“habilitate”, sănătate, siguranţă, sarcini şcolare şi estetică. Nevoile fizice de siguranţă şi protecţie sunt
luate în considerare cu atenţie în timp ce nevoile psihologice sau spiritual estetice se raportează la oferta
de spaţiu destinat elevilor şi a studenţilor pentru munca lor, habilitatea fiind percepută de către ocupanţii
mediului ca un indicator al calităţii acestuia.

Elevul Dezvoltare prin acţiune proprie

Trupul  percepţia multisenzorială;
 dezvoltarea motorie fină şi grosieră;
 sănătatea şi starea de bine.
Minte  concept de dezvoltare, etichete – limbaj – literaţie;
 comunicarea, reamintirea, stocarea informaţiei;
 observarea, înregistrarea;
 gândirea şi rezolvarea creativă de probleme;
 utilizarea tehnologiei;
 interpretare – predicţie – aplicare – înţelegere;
 documentarea – revizuirea;
 metode de cercetare în rezolvarea problemelor:
- Detectarea dificultăţilor, ipoteze, colectarea datelor;
- Analiza şi sinteza, acceptarea/ respingerea ipotezelor;
- Înţelegerea ecoliteraţiei;
- Cunoaşterea principiilor ecologiei.
Spirit  autoexpresie creativă;
 pluralism cultural;
 judecăţi de valoare: critice şi estetice;

20
  valorizări ecologice;
 dezvoltarea socială a sinelui.

Toate acestea reprezintă o corespondenţă între necesităţile de dezvoltare trup – minte – spirit,
descrise mai sus, şi preocuparea arhitectului pentru habilitate (sănătate, siguranţă, funcţionalitate, sarcini,
estetică).
Procesul design-ului SPC este flexibil şi adaptabil. Important este efortul de cooperare a gândirii
deschise, creative, cu toleranţă la ambiguitate. Acest proces oferă şcolii şi arhitecturii modalităţi de
examinare a curriculum-ului, a dezvoltării sistemului instrucţional înaintea proiectării mediului de
învăţare. Ca model, metodele SPC demonstrează sinteză, gândire integrativă, abilităţi de comunicare şi
profund respect pentru tinerii elevi care participă în procesul de proiectare.
Problematica ce decurge din studiile de acest fel de la Universitatea Cornell poate fi rezumată
astfel:
 cum poate fi corelată planificarea şcolară cu nevoile comunităţii;
 cum poate fi realizată abordarea interdisciplinară, astăzi transdisciplinară;
 care sunt domeniile procesului de realizare a design-ului şcolar;
 cum educăm comunitatea în beneficiul restructurării sistemului şcolar.

Accesul spre viitor înseamnă teritorii necercetate, de fapt şcoala şi comunitatea se confruntă cu
delimitarea şi sintetizarea nevoilor de spaţiu – design – utilizare. Diviziunile artificiale între şcoală şi
lumea reală trebuie înlocuite cu sisteme holistice de gândire, altele decât abordările teritoriale şi ierarhice,
prin decizii politice coerente care să determine o schimbare de paradigmă. Componentă esenţială a noii
paradigme este ecologia mediului învăţării (Vasile Flueraş, 2005).

VIII. Concluzii

1. Abandonul şcolar exprimă eşecul unei societăţi în ceea ce priveşte integrarea elevilor într-un
sistem socio-educaţional aflat în concordanţă cu mutaţiile contemporane.
2. Diminuarea eşecului şcolar nu presupune coborârea standardelor educaţionale, ci ridicarea
elevilor la nivelul acestor standarde pe baza unei metodologii motivante, contextualizată, care să
facă învăţarea o realitate şi utilă.
3. Organizarea sistemului educaţional formal în reţea pentru ca fiecare elev să-şi găsească locul.
4. Articularea coerentă a celor trei tipuri de educaţii.
5. Includerea potenţialului local în curriculum pentru valorificarea sa în folosul elevului şi al
comunităţii.

Bibliografie
Albulescu, I. (2004), Pragmatica predării. Activitatea profesorului între rutină şi creativitate, Editura
Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.
Ausubel, D.; Robinson, F. G. (1981), Învăţarea în şcoală. O introducere în psihologia pedagogică,
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
Babanski, I. K. (2003), Optimizarea procesului de învăţământ, EDP, Bucureşti.
Bauman, Z. (2000), Modernitatea lichidă, Editura Antet, Bucureşti.

21
Beck, U. (1992), Societatea riscului: Spre o nouă modernitate, Londra: Sage.
Beck, U. (2003), Ce este globalizarea?, Editura Trei, Bucureşti.
Berger, P.L.; Luckmann, T. (1999), Construirea socială a realităţii, Editura Univers, Bucureşti.
Bernat, S.-E. (2003), Tehnica învăţării eficiente, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.
Bruner, J. (1996), The Culture of Education, Cambridge, MA: Harvard University Press.
Bruner, J.; Goodnow, J.; Austin, A. (1956), A Study of Thinking, New York: Wiley.
Cohen, E. G. (1994), "Restructuring the Classroom: Conditions for Productive Small Groups", Review of
Educational Research Spring 1994 vol. 64,1 pag. 1-35.
Delors, J. (2000), Comoara lăuntrică, Editura Polirom, Iaşi.
Feuerstein, R. (2002), Experienţa învăţării mediate în clasă şi în afara acesteia, Imprimeria „Ardealul”,
Cluj-Napoca
Flueraş, V. (2003), Paideia şi gândire critică, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca.
Flueraş, V. (2005), Teoria şi practica învăţării prin cooperare, Edit. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca
Hare, P. (1962), Handbook of Small Group Research, Free Press of Glencoe.
McQuail, D. (1999), Comunicarea, Institutul european.
McQuail, D., Windahl, S. (2001), Modele ale comunicării, Editura SNSPA – Facultatea de Comunicare şi
Relaţii Publice, Bucureşti.
Oprea, C. (2003), Pedagogie. Alternative metodologice interactive, Editura Universităţii Bucureşti,
Bucureşti.
Stan, C. (2001), Teoria educaţiei. Actualitate şi perspective, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-
Napoca.
Stănciulescu, E. (1996), Teorii sociologice ale educaţiei, Editura Polirom, Iaşi.
Taylor, A.; Vlastos, G. (1983), School Zone, Learning Environments for Children, Corrales, NM: School
Zone, Inc.
Toffler, A. (1995), Power Shift, Editura Antet, Bucureşti.
Toffler; A., Toffler, H. (1995), A crea o nouă civilizaţie, Editura Antet, Bucureşti.
Văideanu, G. (1988), Educaţia la frontiera dintre milenii, Edit. Politică, Bucureşti
Winstein, C.; Mayer, R. (1986), The Teaching of Learning Strategies, în M. Wittrock (ed.), "Handbook of
Research on Teaching", New-York, MacMillan Publishing.

Surse Internet:
Anne Taylor: www.cde.ca.gov/board
Bobbi DePorter:
www.newhorizons.org
Roger and David Johnson:
http//www.newhorizons.org
The American Institute of Architects & School Zone Institute:

22
 http//www.newhorizons.org

Studiile psihologice au relevat un set de caracteristici psihologice specifice copiilor cu

tendinţe de abandon şcolar şi social. Această tendinţă este mai puternică la vârsta intrării în
preadolescenţă (9-15 ani psihologici) fiind astfel prezentă la o mare parte a populaţiei umane ce
se află la acest nivel de vârstă (media IQ aproximativ 90-150). Datele de mai jos sunt specifice
vârstei psihologice de 13-15 ani psihologici, dar pot fi extrapolate şi la 9-13 ani psihologici.

Caracteristici psihologice

- anxietate
- suspiciune faţă de lumea din jur
- reacţii de adaptare la stres
- suferinţă faţă de neglijarea emoţională
- scăderea performanţelor şcolare
- sentimentul de abandon
- nesiguranţă
- tristeţe
- indiferenţă
- încăpăţânare
- agresivitate
- tulburări de atenţie
- absenţa aspiraţiilor
- absenţa stimei de sine
- lipsă de motivaţie
- apatie
- oboseală
- depresie
- dificultăţi de adaptare
- comportamente pre-delicvente

Modelarea şi punerea în comun a seturilor de caracteristici specifice abandonului şi

normalităţii maximizării potenţialelor de vârstă psihologică scoate în evidenţă următoarele
diferenţe esenţiale şi relevă faptul că abandonul ca fenomen psihic este o opţiune de auto-
pedepsire şi auto-excludere socială a subiecţilor.
Autoexcluderea socială a şomerilor de exemplu este acelaşi tip de fenomen ca şi
abandonul şcolar al copiilor cu părinţi plecaţi în străinătate sau proveniţi din medii defavorizate.
În ambele cazuri reintegrarea socială a acestor persoane se loveşte de dificultatea dezvoltării unei
micro-culturi a celor abandonaţi ce este antagonică micro-culturii celor care au succes. În cazul
unor comunităţi culturale ce dezvoltă rezistenţă la schimbare precum cultura Romă această
rezistenţă se datorează acestei micro-culturi menţinută tradiţional în familie sau comunitate.
Programele sociale ce s-au dovedit de succes permiţând recuperarea socială a copiilor,
tinerilor sau adulţilor au avut o componentă esenţială, anume a doua şansă în recuperarea şi

23
dezvoltarea talentelor ascunse şi îngropate, ce permit emanciparea parţială a subiecţilor şi
recâştigarea stimei de sine.
Caracteristicile psihologice menţionate şi comparate se pot vedea mai jos.

Devine relevantă, la o comparare a celor două profile, diferenţa calitativă între

caracteristici.
Tabelul următor face acelaşi lucru, dar permite vizualizarea mai exactă a polarizărilor

Dimensiune umană Copil cu tendinţă de abandon Copil cu dezvoltare mentală

conform potenţialului
biologic maximizat al vârstei
fizice
Adaptare Dificultăţi de adaptare Adaptare bună la nişă
Deschidere Suspiciune faţă de lumea din jur Dezvoltare intelectuală
Cunoaşterii Abandon educativ Descoperirea eului
Motivare Sentimentul de abandon Pasiune
Echilibru personal Comportamente pre-delicvente Interiorizare
Încredere în sine Suferinţă faţa de neglijarea Operarea în viitor
emoţională
Hotărâre Pierderea speranţei Emanciparea personalităţii
Descoperire Tristeţe Aprofundarea cunoaşterii
Curiozitate Respingere Descoperire
Iniţiativă Anxietate Strategii
Implicare Absenţa aspiraţiilor Operaţii formale
Ordonare Indiferenţă-apatie Algoritmizare
Organizare Lipsă de motivaţie Tactică în abordarea diferitelor
situaţii

24
Performare Scăderea performanţelor şcolare Argumentaţii logice
Inventivitate Retragere în imaginar Găsirea de soluţii
Aprofundare Adaptare la stres Analiza cauzală
Lupta cu dificultăţile Depresie-oboseală Revoltă
Creativitate Absenţa stimei de sine Imaginaţie
Stimulare Rezistenţa la schimbare Cooperarea în soluţionarea
problemelor
Cooperare Încăpăţânare Prietenie
Concentrare Tulburări de atenţie Validare
Sistematizare Nesiguranţă Abstractizare
Activare Respingerea şanselor, Dezvoltarea în cooperare a
culpabilizare potenţialelor
Evoluţie Agresivitate Asincronie

Se poate observa cu uşurinţă din acest tabel cum apare polarizarea inversă a
comportamentului copiilor, copii cu tendinţe de abandon simţindu-se la rândul lor abandonaţi şi
dezvoltând astfel comportamente de auto-pedepsire şi auto-distrugere.
Diferenţele comportamentale dintre cele două categorii de personalităţi arată existenţa
unui număr de dimensiuni umane. Acestea sunt reprezentate în tabelul de mai sus pe coloana din
dreapta şi sunt caracteristice nivelului de dezvoltare mentală a persoanelor cu tendinţă de
abandon. Nivelul de performanţă pe fiecare dimensiune poate fi evaluat pe o scală de la 1 la 10
obţinând astfel o hartă de caracterizare a gradului şi direcţiei tendinţei de abandon şcolar sau
social.
Se pot estima pe această cale tendinţele către alcoolism (dimensiunea cooperării),
infracţionalitate (dimensiunea evoluţiei) etc. ce caracterizează diferitele profile psihologice, se
poate de asemenea estima strategia individualizată de asistare a acestor persoane şi punctele forte
pe care se poate construi aceasta.

25
 Vectorii personalităţii lor se modifică după cum se poate vedea în tabelul următor

Copil cu tendinţă de abandon Copil cu dezvoltare mentală conform

Dificultăţi de adaptare agresivitate
Suspiciune faţă de lumea din jur abandon
Sentimentul de abandoncomportamente
delicvente
Suferinţa faţă de neglijarea
emoţionalăpierderea speranţelor
Anxietatetristeţe
Absenţă aspiraţiilorrespingere
Lipsa de motivaţieindiferenţă apatie
Scăderea performanţelor şcolarecăderea în
imaginar
Adaptare la stresdepresie, oboseală
Absenţa stimei de sinerezistenţa la
schimbare
Tulburări de atenţieîncăpăţânare
Nesiguranţă respingerea şanselor,
culpabilizare
potenţialului biologic maximizat al vârstei
fizice
Adaptare la nişăAsincronie a dezvoltării
Dezvoltare intelectualăDescoperirea eului
PasiuneInteriorizare
Operarea în viitoremanciparea personalităţii
Strategii aprofundare
Operaţii formaledescoperire
Tactica algoritmizare
Argumentaţii logicegăsirea de soluţii
Analiză cauzalărevoltă
Imaginaţie cooperare către soluţionarea
problemelor
Validare prietenie
Abstractizare dezvoltarea în cooperare a
potenţialelor

Din studiul acestor două tabele se poate deduce şi metoda optimă individualizată de lucru
cu copiii cu tendinţe de abandon. Caracteristicile psihologice nu se dezvoltă toate o dată, ci în
funcţie de context individual acestea apar şi pot fi depistate pe rând. În perioada de dezvoltare a
acestor caracteristici specifice tendinţelor de abandon mai există încă active şi caracteristicile

26
copilului normal cu potenţialele deplin dezvoltate. Aceasta face posibil demersul integrării
copiilor cu tendinţe de abandon în programe de dezvoltare a unei pasiuni ce duce la emoţii
pozitive, deseori acestea fiind de tip artistic.
Existenţa paralelă a referenţialului comportamental al copilului normal face posibilă lupta
cu tendinţele de abandon. Trebuie să luăm în consideraţie faptul că abandonul şcolar este o
reacţie tipică a copilului ce se simte abandonat de familie, prieteni, şcoală sau societate,
dezvoltând tendinţe de culpabilitate personală şi pedepsindu-se singur prin auto-distrugerea
şanselor şi a personalităţii.
Vectorii de personalitate sunt de asemenea instrumente utile găsirii de soluţii individuale
pentru asistarea celor cu tendinţe de abandon. Existenţa simultană a doi vectori, unul pozitiv,
altul negativ în compensaţie arată existenţa unor opţiuni de afirmare sau negare a personalităţii
ce sunt declanşate de factorul de mediu social şi de caracteristicile de performanţă individuală.
Această observaţie este utilă în construirea de strategii individualizate atât pentru întărirea
caracteristicilor vectoriale pozitive ce sunt încă prezente la subiecţii expuşi abandonului, cât şi
pentru recuperarea parţială şi schimbarea de perspectivă a caracteristicilor vectorilor negativi
declanşaţi de starea de abandonare a afirmării proprii.
De exemplu pentru vectorul Tulburări de atenţieîncăpăţânare ce se poate transforma în
Validare prietenie se poate construi o strategie de mentorat de tip peer to peer cu colegi
binevoitori ce doresc să ajute pe colegul aflat în dificultate. De asemenea pentru Lipsa de
motivaţieindiferenţă apatie ce se poate transforma în Tactica algoritmizare se poate proiecta
un program de descoperire şi inventică pe subiecte ce nu au fost iniţial abordate şi unde copilul
aflat în dificultate nu a întâmpinat nici un fel de eşecuri. Orice succes într-un astfel de proiect va
face copilul să-şi găsească motivaţii de revenire în fluxul şcolar, fiind convins că poate relua
şcoala şi performa. O listă parţială de astfel de programe este următoarea

Program de recuperare Copil cu tendinţă de Copil cu dezvoltare mentală

Program de incluziune
socială prin cultivarea
talentelor artistice
Program de antreprenoriat
social şi de mediu
Programe de tip dă mai
departe şi de cultivare a
solidarităţii de grup
Program de ajutorare
reciprocă şi intervenţie la
nevoie
Program de cunoaştere a
naturii şi societăţii şi de
înţelegere a
comportamentelor
abandon
Dificultăţi de adaptare
agresivitate
Suspiciune faţă de lumea din
jur abandon
Sentimentul de abandonat de
societatecomportamente
delicvente
Suferinţa faţă de neglijarea
emoţionalăpierderea
speranţelor
Anxietatetristeţe
conform potenţialului biologic
maximizat al vârstei fizice
Adaptare la nişăAsincronie a
dezvoltării
Dezvoltare
intelectualăDescoperirea
eului
PasiuneInteriorizare
Operarea în
viitoremanciparea
personalităţii
Strategii aprofundare

27
Program de aplicare practică
a cunoştinţelor şi de utilizare
practică a abilităţilor
manuale
Program de descoperire sau
inventică pe subiecte inedite
Program de dezbatere asupra
problemelor curente şi de
găsire de soluţii
Program de managementul
stresului prin activităţi
sportive şi de grup
Program de management al
crizelor şi de intervenţie
pentru recuperarea şi
rezolvarea problemelor de
mediu şi sociale
Mentorat între colegi de
generaţie sau mai mari
Program de instruire privind
viaţa de familie şi
optimizarea şanselor de
succes ale copiilor
Absenţă
aspiraţiilorrespingere
Lipsa de
motivaţieindiferenţă apatie
Scăderea performanţelor
şcolarecăderea în imaginar
Adaptare la stresdepresie,
oboseală
Absenţa stimei de
sinerezistenţa la schimbare
Tulburări de
atenţieîncăpăţânare
Nesiguranţă respingerea
şanselor, culpabilizare
Operaţii formaledescoperire
Tactica algoritmizare
Argumentaţii logicegăsirea
de soluţii
Analiză cauzalărevoltă
Imaginaţie cooperare către
soluţionarea problemelor
Validare prietenie
Abstractizare dezvoltarea în
cooperare a potenţialelor

Pentru cazul specific al copiilor cu abandon aceste programe este necesar să se

concretizeze în curricule specifice. O listă de direcţii de dezvoltare curriculară este următoarea

Program de recuperare curriculă

Program de incluziune socială prin
cultivarea talentelor artistice
Program de antreprenoriat social şi de mediu
Programe de tip dă mai departe şi de
cultivare a solidarităţii de grup
Program de ajutorare reciprocă şi intervenţie
la nevoie
Program de cunoaştere a naturii şi societăţii
şi de înţelegere a comportamentelor
Program de aplicare practică a cunoştinţelor
şi de utilizare practică a abilităţilor manuale
Program de descoperire sau inventică pe
subiecte inedite
Program de dezbatere asupra problemelor
Intrebari de cultura generala şi talent artistic
concurs cu premii.
Competenţe antreprenoriale, inclusiv pentru
propria cariera
Competenţe de comunicare şi organizare de
grup
Competenţe de învăţare continua şi întrajutorare
reciprocă
Societatea europeană, comportamente
multiculturale
Agricultura si zootehnia ecologice, meserii
tradiţionale cu materii prime din natură
Competenţe în ştiinţa si tehnologie
Educaţie civica, democratica, juridica

28
curente şi de găsire de soluţii
Program de managementul stresului prin
activităţi sportive şi de grup
Program de management al crizelor şi de
intervenţie pentru recuperarea şi rezolvarea
problemelor de mediu şi sociale
Mentorat între colegi de generaţie sau mai
mari
Program de instruire privind viaţa de familie
şi optimizarea şanselor de succes ale copiilor
Jocuri si divertisment
Catastrofe naturale, Protecţia mediului,
Sensibilitate culturala si acceptarea
multiculturalismului
Utilizarea internetului, competenţe informatice
Educaţie pentru sănătate

29