STUDENT

STIRBU ELENA

LEGISLATIA IN DOMENIUL INVATAMANTULUI PREUNIVERSITAR

LEGEA 1/ 2011 ART. 3

Principiile care guvernează învăţământul preuniversitar şi superior, precum şi
învăţarea pe tot parcursul vieţii din România sunt: a) principiul echităţii - în baza
căruia accesul la învăţare se realizează fără discriminare; b) principiul calităţii - în
baza căruia activităţile de învăţământ se raportează la standarde de referinţă şi la
bune practici naţionale şi internaţionale; c) principiul relevanţei - în baza căruia
educaţia răspunde nevoilor de dezvoltare personală şi social-economice; d)
principiul eficienţei - în baza căruia se urmăreşte obţinerea de rezultate educaţionale
maxime, prin gestionarea resurselor existente; e) principiul descentralizării - în baza
căruia deciziile principale se iau de către actorii implicaţi direct în proces; f) principiul
răspunderii publice - în baza căruia unităţile şi instituţiile de învăţământ răspund
public de performanţele lor; g) principiul garantării identităţii culturale a tuturor
cetăţenilor români şi dialogului intercultural; h) principiul asumării, promovării şi
păstrării identităţii naţionale şi a valorilor culturale ale poporului român; i) principiul
recunoaşterii şi garantării drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale,
dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, culturale,
lingvistice şi religioase; j) principiul asigurării egalităţii de şanse; k) principiul
autonomiei universitare; l) principiul libertăţii academice; m) principiul transparenţei -
concretizat în asigurarea vizibilităţii totale a deciziei şi a rezultatelor, prin
comunicarea periodică şi adecvată a acestora; n) principiul libertăţii de gândire şi al
independenţei faţă de ideologii, dogme religioase şi doctrine politice; o) principiul
incluziunii sociale; p) principiul centrării educaţiei pe beneficiarii acesteia; q)
principiul participării şi responsabilităţii părinţilor; r) principiul promovării educaţiei
pentru sănătate, inclusiv prin educaţia fizică şi prin practicarea activităţilor sportive;
s) principiul organizării învăţământului confesional potrivit cerinţelor specifice fiecărui
cult recunoscut; t) principiul fundamentării deciziilor pe dialog şi consultare; u)
principiul respectării dreptului la opinie al elevului/studentului ca beneficiar direct al
sistemului de învăţământ.

LEGEA 53/2003 ART. 21

La încheierea contractului individual de muncă sau pe parcursul executării acestuia,

părţile pot negocia şi cuprinde în contract o clauză de neconcurenţă prin care
salariatul să fie obligat ca după încetarea contractului să nu presteze, în interes
propriu sau al unui terţ, o activitate care se află în concurenţă cu cea prestată la
angajatorul său, în schimbul unei indemnizaţii de neconcurenţă lunare pe care
angajatorul se obligă să o plătească pe toată perioada de neconcurenţă. (2) Clauza
de neconcurenţă îşi produce efectele numai dacă în cuprinsul contractului individual
de muncă sunt prevăzute în mod concret activităţile ce sunt interzise salariatului la
data încetării contractului, cuantumul indemnizaţiei de neconcurenţă lunare,
perioada pentru care îşi produce efectele clauza de neconcurenţă, terţii în favoarea
cărora se interzice prestarea activităţii, precum şi aria geografică unde salariatul
poate fi în reală competiţie cu angajatorul. (3) Indemnizaţia de neconcurenţă lunară
datorată salariatului nu este de natură salarială, se negociază şi este de cel puţin
50% din media veniturilor salariale brute ale salariatului din ultimele 6 luni anterioare
datei încetării contractului individual de muncă sau, în cazul în care durata
contractului individual de muncă a fost mai mică de 6 luni, din media veniturilor
salariale lunare brute cuvenite acestuia pe durata contractului. (4) Indemnizaţia de
neconcurenţă reprezintă o cheltuială efectuată de angajator, este deductibilă la
calculul profitului impozabil şi se impozitează la persoana fizică beneficiară, potrivit
legii.

LEGEA 153/ 2017 ART. 6

Sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază următoarele

principii: a) principiul legalităţii, în sensul că drepturile de natură salarială se stabilesc
prin norme juridice de forţa legii, cu excepţia hotărârilor prevăzute la art. 11 alin. (1),
conform principiilor enunţate de art. 120 din Constituţia României, republicată, dar cu
încadrare între limitele minime şi maxime prevăzute prin prezenta lege; b) principiul
nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare şi instituirii unui
tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi
activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie; c) principiul egalităţii, prin
asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală; d) principiul
importanţei sociale a muncii, în sensul că salarizarea personalului din sectorul
bugetar se realizează în raport cu responsabilitatea, complexitatea, riscurile activităţii
şi nivelul studiilor; e) principiul stimulării personalului din sectorul bugetar, în
contextul recunoaşterii şi recompensării performanţelor profesionale obţinute, pe
baza criteriilor stabilite potrivit legii şi regulamentelor proprii; f) principiul ierarhizării,
pe verticală, cât şi pe orizontală, în cadrul aceluiaşi domeniu, în funcţie de
complexitatea şi importanţa activităţii desfăşurate; g) principiul transparenţei
mecanismului de stabilire a drepturilor salariale, în sensul asigurării predictibilităţii
salariale pentru personalul din sectorul bugetar; h) principiul sustenabilităţii
financiare, în sensul stabilirii nivelului de salarizare pentru personalul bugetar, astfel
încât să se asigure respectarea plafoanelor cheltuielilor de personal ale bugetului
general consolidat, stabilite în condiţiile legii; i) principiul publicităţii în sensul
transparenţei veniturilor de natură salarială, precum şi a altor drepturi în bani şi/sau
în natură pentru toate funcţiile din sectorul bugetar.