Nevoia de pedagogie

eseu [ ]

-------------------------
de Elena Malec [peruzele ]

2004-04-13 | |

Ideea educaţiei ca proces conştient aparţine comunităţilor umane pe o anumită treaptă de

evoluţie a speciei omeneşti. Orice tip de comunitate umană deţine în germene un sîmbure
de transmitere a codului de reguli si norme ce reglează unitatea sa.

Incă la animale şi păsări putem observa o anumită experienţă anterioară a adulţilor transmisă
nu doar la nivel genetic, ci şi printr-o pregătire a puilor pentru supravieţuire in cadrul
ecosistemului dat; e vorba tot de o „socializare„ a tinerei generaţii, in scopul adaptabilităţii la
mediu, pentru supravieţuirea si perpetuarea speciei.Atît. Fără posibilitatea opţiunii, deliberării,
conştientizării, fie generaţiei adulte, fie celei tinere a procesului de transmitere a experienţei.
Nevoia actului pedagogic, oricît de impropriu ar părea termenul, apare inca la animale. Puii
au nevoie de a fi instruiţi.

Distincţia fundamentala de „ lumea celor care nu cuvîntă” incepe abia cu limbajul articulat,
fiind una din premisele conştientizării traiului în colectivităţi umane, a procesului educativ, a
opţiunii pentru o formă de educaţie sau alta ori a refuzului acesteia.

Nevoia de pedagogie este nevoia omului civilizat.

Mai mult, nevoia omului care face pasul de la civilizaţie la cultură. Educaţia devine cultură.
Omul care măsoara timpul are nevoie de învăţătură; omul care a închis timpul în canoane
culturale - canonul, vechi instrument de măsură la evrei.
Pentru multe civilizaţii vechi, şcoala e cea care conservă şi perpetuează canonul.
Nevoia de pedagogie e la antici nevoia de perpetuare a unui ideal cultural, de modelare a unei
comunităţi conform acestui ideal canonizat.

Dar, modelele culturale sînt diferite în spaţiu şi timp. Exista societăţi care nu au evoluat cultural
pe parcursul a doua, trei mii de ani, tocmai potrivit unei concepţii educaţionale tradiţionaliste şi
conservatoare, de „imitare„ a modelului; aşa a fost cazul Sumerului, Asiriei şi Babilonului in
antichitate sau cel care ajunge pînă in timpurile moderne, modelul cultural al Indiei. E vorba de
un conservatorism în plan etic şi religios, de tradiţia spirituală, filosofică, ce în plan socio-politic
s-a tradus prin stagnare, prin înţepenirea în sistemul castelor, structuri care în plan educaţional
sunt ostile emancipării culturale a majorităţii.

La o alta dimensiune, lumea occidentală circumscrisă viziunii creştine s-a păstrat egală cu sine
pe parcusul mai multor secole datorită unei educaţii etico-religioase care interzicea discutarea
ordinii sociale.

Nevoia de pedagogie azi şi dintotdeauna e legitimată de nevoia firescă a omului de a descifra

legitatea fizică şi socială pentru sine si semenii săi.
Oare Robinson Crusoe (ca şi precursorul sau Prospero din Furtuna lui Shakespeare) nu e pe
insula sa homo magister în sălbăticie? Oare don Quijote nu e un pedagog social?

O bună parte din sistemele filosofice elaborate de-a lungul vremii şi care vizau şi o teorie a
educaţiei au incercat sa transmită societăţilor umane, cunoştinţe, valori, norme de integrare în
realitatea fizica şi istorică, să umanizeze indivizii, să-i socializeze.Alte sisteme, dimpotrivă,
consideră cele două etape, umanizarea şi socializarea, nu drept verigi ale unui proces unic, ci
procese distincte; pentru existenţialism şi perenialism, de pildă, scopul educaţiei este crearea
omului inadaptabil la realitatea societăţii contemporane lui.

Paradoxul fiinţei umane constă în aceea că este singura fiinţă raţionala de pe pămînt, dar la fel de
tributară necesităţii ca şi animalele.
De ce? Individul uman nu-şi poate subordona necesităţile biologice, fiziologice total şi pe timp
îndelungat raţiunii.Triada afecte, voinţă, raţiune e cea care caracterizează fiinţa umana, o
diferenţiaza de alte specii, dar şi individualizează în cadrul unei comunităţi umane. Acest raport
afecte, voinţa, raţiune e inegal la acelaşi individ, dar şi între indivizii unei comunităţi umane.
Normele socio-culturale sunt, în schimb, egale pentru toţi membrii unui grup uman într-un cadru
istoric dat. Educaţia vine să niveleze, cum ar spune pedagogia existenţialistă.
Ea inculcă unui mare număr de indivizi inegali din punct de vedere al înzestrării genetice acelaşi
cod etic şi cultural.

Reuşita unui sistem educaţional ţine de capacitatea de adaptare dobîndită de indivizii umani sau
de capacitatea de a se distanţa de sistemul educativ respectiv?
Un răspuns îl pot oferi geniile, personalităţile creatoare de valori din cultura universală, cei care
au împins lumea înainte tocmai prin ignorarea normei, prin contestarea sistemului de valori al
ordinii stabilite.
*
**

Secolul XXI aduce mutaţii specifice atît în problema educaţiei într-o anumită societate cît şi la
nivel general uman, la scara mondială si a speciei.

Întrebările care se ridică ar putea fi:

- se tinde spre o omogenizare a culturilor, spre o universalizare a informaţiei ştiinţifice şi
tehnologice ?
- independenţa unor state şi popoare, autonomia lingvistică şi culturală intră în conflict cu
modelarea unui om universal, capabil de integrare la societăţile cele mai avansate existente azi
pe glob?
- în ce măsura educaţia tinerei generaţii din culturile tribale contemporane,Tribal
world(http://www.survival-international.org/world.htm)poate să apară anacronică, arhaică,
primitivă tinerilor educaţi la universităţile din ţarile industrializate?

Istoric vorbind, marile doctrine filosofico-morale încep prin a propovădui fericirea generală şi
sfîrşesc prin a deveni politici absolutiste, dogma goală de conţinut, sterilă, antiumană.Aşa au fost
religiile mondiale, budismul, creştinismul, islamismul, la fel comunismul acolo unde s-au
instituţionalizat la nivel de stat.
Au existat şi doctrine militare, sisteme totalitare, declarat agresive, care-şi propuneau educarea
tineretului în spirit falangist, belicos, modelarea unui individ cu trăsături antiumane, de
agresivitate sporită; au existat proiecte de eugenie,Eugenics
(http://www.georgetown.edu/research/nrcbl/scopenotes/sn28.htm), în care, recent, biogenetica şi
ingineria genetică sunt chemate să contribuie cu ultimele date ştiinţifice.

Întrebările care se pun azi sunt:

- cine va dicta într-o societate corectarea deficienţelor naturale, medicul, politicianul, preotul,
militarul ?
- cine trebuie eliminat ca anormal, iar dacă trebuie cineva eliminat, cine hotărăşte?
- poate clonarea sau sterilizarea forţată să nu aiba implicaţii politice? (ENVIRONMENTAL
RACISM: EUGENICS PROGRAM-http://ishgooda.nativeweb.org/nuclear/genrac.htm
Population Control-http://www.cwpe.org/issues/population.html)

Dezumanizarea naturii omeneşti este o chestiune de practică istorică, politică, socială şi mai
puţin indusă, în mod necesar, de o teorie, filosofie, sistem educativ, moral, religios, cultural.
Istoria a cunoscut cele mai paradoxale exemple în acest sens. Pe de o parte, doctrine militare, de
tip fascist care s-au dezvoltat în sînul unei morale creştine, a credinţei, ca hitlerismul şi toate
tipurile de fascism şi neofascism, de la cel european la Ku Klux Klan si formele latino-
americane; pe de altă parte, doctrine declarat umaniste, cum ar fi comunismul, care deşi ateu işi
propune o morală umanistă, dar care în practica istorică şi-a dovedit demagogia prin sisteme
totalitare, stalinism, maoism, castrism, etc.
Şi într-un caz şi în altul avem de-a face cu o educaţie la nivel de stat, centralizată, programată,
uniformă, obligatorie, reducţionistă şi exclusivistă.
Pentru dictaturile militare antiumanismul ca naţionalism e declarat.
Pentru dictatura proletariatului, antiumanismul e camuflat de o teorie socială şi pedagogică ce
aboleşte libertatea de conştiinţă individuală in favoarea celei colective.

Sfîrşit şi început de mileniu. Sistemele morale şi educaţionale vechi sunt, mai nou, secătuite în
spiritul lor. Scindarea, fragmentarea, fărîmiţarea sistemelor de gîndire şi acţiune socială e la fel
de nocivă ca şi absolutizarea unui proiect social sau uman.
Există, pe drept cuvînt, perenitate în marile doctrine filosofice şi morale ale omeniri.
Ceea ce marii creatori de sisteme au pus în valoare cu fiecare nouă teorie a educaţiei o constituie
ideea cheie a umanismului, valoarea BINELUI.
Chiar dacă acest ideal valoric a pendulat între înstrăinare religioasă şi materialism vulgar, el a
rămas o constantă în fiecare sistem educativ.
Nevoia de pedagogie într-o lume a exploziei informaţionale, a consumului de cultură, dar şi de
droguri, e mai stringentă poate ca oricînd.

Dimensionarea valorică a bunurilor culturale, transmiterea şi asimilarea modelelor

comportamentale, formarea axiologica a copilului, iată cîteva imperative ale şcolii
contemporane.

Omul asediat, năpădit de efectele civilizaţiei trebuie învăţat să se apere şi să răspundă impactului
ştiinţei şi tehnicii revoluţionate de propria-i inteligenţă.(Huxley's Brave New World:A Study of
Dehumanization,http://mural.uv.es/madelro/bnwstudyofdehumanization.html)

Cunoaşterea pe orizontală trebuie însoţită de o cunoştere a sinelui şi rostului în univers, de o

cunoaştere pe verticală, spre care şcoala e prima deschizătoare de porţi.

(c)1990-2003 Elena Malec. Toate drepturile rezervate.

___________________________________________________
_________________________________________

A se vedea,Paideia History and Description,

http://members.aol.com/paideiapgi/Paideia-History-Paideia-Principles/