„NOILE EDUCATII' - O NOUA PROBLEMATICA A

EDUCATIEI  CONTEMPORANE

Prin structura, obiective si continut, educatia trebuie sa raspunda exigentelor evolutiei

nationale si internationale. Semnificatiile si eficienta actului educativ sunt date de

disponibilitatile educatiei de adaptare si autoreglare fata de sfidarile tot mai numeroase

ale spatiului social.

Civilizatia umana parcurge una din treptele cele mai agitate, determinand

schimbari structurale, profunde in toate domeniile vietii. „Era nucleara', „era

informaticii', „era robotilor' etc. creeaza un nou mediu de viata si o noua constiinta in

raport cu acesta. Ritmul rapid al schimbarilor a determinat constituirea unei problematici

complexe a lumii contemporane, care a adus omenirea in fata unei alternative extreme: o

implinire umana fara precedent sau cu catastrofa finala; ceea ce se va intampla depinde

de intelegerea si actiunea umana.

Problematica lumii contemporane nu are un caracter national si particular ci

universal si global si o cauzalitate complexa, ramificata, pe care numai demersurile

globale, holiste, o pot lumina si rezolva.

Educatia presupune astazi un demers care sa raspunda exigentelor valorilor

contemporane prin formula „noilor educatii' corespunzatoare unei schimbari de

paradigma a actului educativ, facand disocierea intre invatarea de mentinere si invatarea

inovatoare. Societatile traditionale au adoptat o invatare de mentinere care pune accentul

pe achizitia de metode si reguli fixe, pentru a putea face fata unor situatii cunoscute si

recurente. Acest tip de invatare este menit sa asigure functionarea unui mod de viata

cunoscut. In conditiile in care apar socuri existentiale, schimbari, innoiri, rupturi, este

nevoie de un alt tip de invatare - asa numita invatare inovatoare. Aceasta are menirea de

a pregati indivizii si societatile pentru situatii noi.

Dimensiunile formarii personalitatii se imbogatesc si se modifica in raport cu

valorile noi, prioritare ale societatii contemporane: pace si cooperare, toleranta,

participare si democratie, comunicare si mass-media, schimbare si dezvoltare etc.

in documentele UNESCO din anii '80 sunt mentionate ca „noi educatii' - noi componente

ale educatiei sau noi tipuri de continuturi urmatoarele;

- educatia relativa la mediu (ecologica);

- educatia pentru pace si buna intelegere;

- educatia pentru participare si democratie;

- educatia in materie de populatie;

- educatia pentru o noua ordine economica;

- educatia pentru schimbare si dezvoltare;

- educatia pentru comunicare si mass-media; educatia nutritionala;

- educatia economica si casnica moderna; educatia pentru timp liber;

si lista a ramas deschisa. Astazi, la acestea se pot adauga:

educatia pentru tehnologie si pentru progres; educatia interculturala; educatia speciala.

Este evident ca aceasta enumerare nu poate fi limitativa, deoarece continuturile

educatiei sunt dinamice, viata sociala impunand disparitia unora si, mai ales, aparitia

unor continuturi noi. Vom caracteriza in continuare cateva dintre „noile educatii'.

Ca urmare a interventiilor nerationale ale omului in consecinta, in ansamblul

masurilor ce se impun pentru stoparea acestui fenomen, o educatie mai eficace a omului

in scopul adoptarii unei atitudini, a unui comportament caracterizat prin ocrotirea

mediului, are un rol hotarator.

Scopurile generale ale educatiei relative la mediu isi propun sa-i conduca pe

elevi la intelegerea faptului ca viata omului, a generatiilor viitoare, calitatea ei, depinde

intr-o masura tot mai mare de grija manifestata de om fata de mediul sau de existenta.

Aceasta se concretizeaza intr-o atitudine ocrotitoare fata de orice componenta a mediului

ambiant care constituie „o sursa a vietii omului', in sensul cel mai

cuprinzator altermenului.

Actiunea educativa in aceasta directie poate avea in vedere un ansamblu foarte

cuprinzator si variat de obiective cognitive, afective/atitudinale si practic-actionale.

Ca obiective ale educatiei ecologice V. de Landsheere identifica:

- „alfabetizarea' in materie de mediu: dobandirea cunostintelor, a abilitatilor si

atitudinilor pe care fiecare cetatean trebuie sa le stapaneasca;

- constientizarea diversitatii si importantei problemelor ecologice, ca si a diversitatii

comportamentelor umane care afecteaza mediul;

- intelegerea corecta a raportului individ-mediu; mediul, precizeaza G. Vaideanu, nu este

ceva exterior, ceva ce trebuie cucerit si dominat. Omul descopera cu surprindere si

ingrijorare ca mediul nu ii apartine, ci el se integreaza in acest ansamblu extrem de

complicat, iar viata lui este conditionata de viitorul mediului;

- dezvoltarea respectului fata de mediu si a responsabilitatii, ca elemente definitorii

pentru stilul individual de viata,

- analiza critica a problemelor de mediu la scara locala si mondiala;

- dezvoltarea capacitatii de a lua decizii care sa influenteze pozitiv raportul individ-

mediu etc.

Educatia pentru mass-media si pentru comunicare

Necesitatea dezvoltarii educatiei in aceasta directie decurge din dezvoltarea intr-un

ritm fara precedent in istoria culturii, a mijloacelor de difuzare a informatiilor si de

comunicare. Din aceasta perspectiva, filosoful canadian Marshal McLuhan apreciaza ca

in evolutia umanitatii se pot distinge cateva etape mari, reprezentate de ceea ce el

numeste:

a) era comunicarii orale, a gandiri primitive, in care comunicarea si chiar transmiterea

experientei social-istorice de la generatiile precedente catre generatia tanara se realiza

exclusiv sau preponderent pe cale orala,

b) era comunicarii scrise sau ceea ce el numeste „Galaxia Gutenberg', deschisa de

inventarea tiparului, si

c) era electronica (era Marconi) care inregistreaza o amplificare rapida a mijloacelor de

comunicare.

Fenomenul in discutie schimba radical, pe zi ce trece, raportul dintre ceea ce este

numit „educatie formala', de tip scolar -pe de o parte, si educatia nonformala, pe de alta

parte, in sensul cresterii rolului celei din urma.

Din aceasta perspectiva, educatia este chemata sa le formeze subiectilor atitudini

adecvate fata de avalansa informatiilor oferite de mijloacele de masa, cultivarea

receptivitatii fata de valorile culturale autentice.

 De asemenea, in ansamblul scopurilor vizate „formarea capacitatii de

discernamant' devine un obiectiv major al educatiei, pentru a-i ajuta pe elevi sa devina

apti de a discerne valorile de non-valori.

Educatia pentru tehnologie si progres

Dezvoltarea cunoasterii umane, in general, a tehnologiei, in special, cu explozia

informationala si uzura accelerata a cunostintelor care o insotesc, pune sistemul de

educatie din vremea noastra in fata unor noi obiective. in acelasi timp, acest fenomen

genereaza noi probleme de rezolvat, adancind continuu decalajul dintre volumul conti

miturilor instruirii, in neintrerupta crestere, si timpul/posibilitatile de asimilare a

acestora, care nu evolueaza in acelasi ritm.

Impactul progresului stiintific si tehnic asupra educ^jjei priveste, indeosebi, unele

caracteristici ale acestuia:

-           cresterea exponentiala a informatiei, fenomenul perimari, al obsolescentei

acesteia. Acest fenomen de uzura este accentuat de gradul de astractizare si de

dificultate a invatarii celor mai multe date ale cunoasterii umane, a caror

asimilare face necesar un nivel crescand de maturizare psihica si de

pregatire a individului sa. Nu este de mai mica importanta pentru educatie faptul

ca progresul stiintific si tehnologic genereaza si o noua intelegere a rolului

tehnologiei in progresul societatii si in viata fiecarui ins.

            Intemeiat pe aceste relatii si premise, educatia proprie societatii contemporane,

presupune schimbari esentiale in continuturile si obiectivele ei, ca si in metodologiile

utilizate. Ele se obiectiveaza in:

-           prezenta in ansamblul disciplinele studiate in toate ciclurile de invatamant a

tehnologiei sau a unui „corpus' de continuturi cu acest specific in contextul

diferitelor discipline;

-            substituirea in primele cicluri de invatamant (secundar 1) a formarii

profesionale cu o pregatire tehnologica generala, aceasta tocmai ca o conditie a

formarii profesionale mai temeinice si in profiluri cat mai largi, cuprinzatoare

(perspectiva unor „familii ocupationale');

 -           cultivarea unui veritabil „umanism tehnologic', in sensul intelegerii valorii

progresului tehnologic pentru viata individului, si nu ca mijloc de subordonare a

conditiei umane,

-            imbogatirea finalitatilor educatiei cu noi scopuri si obiective vizand: formarea

pentru stiinta, dar si in spiritul stiintei (dezvoltarea capacitatilor de investigare, de

prelucrare, selectare si stocare a informatiilor);insusirea limbajelor stiintifice si

tehnologice; pregatirea tehnologica generala ca premisa a orientarii si formarii

profesionale.

 Educatia interculturala

In societatea contemporana, pe fondul numeroaselor schimbari care conditioneaza

existenta comunitatilor, ca si pe cea a indivizilor, se produce si o extindere a spatiului

existential al acestora, depasind limitele traditionale. Ca urmare, diversitatea culturilor si

a interactiunilor culturale in cadrul spatiului de existenta al unei populatii devine un

fenomen obisnuit si, prin aceasta, una dintre principalele caracteristici ale existentei

comunitatilor si indivizilor in contemporaneitate. in fata acestui pluralism cultural,

rezultat al evolutiei societatii, care implica „acceptarea altuia, toleranta, cooperare, dar si

afirmarea propriei pozitii', devine necesar ca educatia sa incorporeze in continuturile si

obiectivele ei elemente care sa vizeze formarea constiintei si a capacitatii individului de a

comunica si de a se raporta la alte culturi, de toleranta si de evitare a conflictelor

interculturale. Conflictele interetnice au drept sursa, intre altele, si necunoasterea

reciproca din punct de vedere cultural. De aceea educatia pentru interculturalitate

constituie una dintre conditiile principale pentru imbogatirea aspectelor relationale ale

locuitorilor apartinand unor

culturi diferite si, in general, a raporturilor interumane. inchiderea in interiorul unei

singure culturi are ca rezultat ingradirea libertatii individuale. Dupa cum se subliniaza

intr-un document UNESCO („Cultures'), „o buna educatie culturala trebuie sa ii permita

persoanei de atrcmscende aspectele culturii sale, percepute ca fiind limitative si a pune

in libertate aspiratiile sale care sunt paralizate ca intr-o camasa de forta'. Este demn de

subliniat ca interculturalismul inseamna atat dreptul la egalitate, cat si exprimarea

propriei identitati.

Importanta educatiei interculturale creste considerabil in conditiile largirii posibilitatilor

de libera circulatie intertari a cetatenilor ca si amploarea fenomenelor migrationiste

(emigrare/imigrare) in concluzie, educatia interculturala, deschisa diverselor valori

culturale constituie unul dintre raspunsurile la nevoile existentiale ale individului si ale

oricarei comunitati in conditiile societatii din vremea noastra.

Educatia speciala

Conceptul de „educatie speciala' semnifica in cele mai multe cazuri, „educatia

persoanelor cu cerinte speciale', iar intr-un sens mai restrans, „educatia persoanelor aflate

in dificultate'. Asadar, educatia speciala defineste un mod de educatie specializat si

extins, cel mai adesea, asupra persoanelor care intampina dificultati sau au probleme de

adaptare, de invatare si dezvoltare. Traditional, conceptul de educatie speciala priveste

educatia subiectilor cu deficiente/handicapul de natura intelectuala si/sau senzoriala.

Determinat de faptul ca registrul persoanelor care au nevoie de educatie speciala este

mult mai larg in ultimul timp se manifesta preferinta pentru conceptul de „persoane cu

nevoi speciale': cu dificultati economice sau de insertie sociala si profesionala, copii care

apartin unor medii socio-familiale care nu asigura un mediu favorabil dezvoltarii

normale a personalitatii lor.

Sintagma „cerinte educationale speciale' lansata pe parcursul ultimelor decenii

desemneaza necesitatile educationale complementare si specifice ale acestor categorii de

subiecti in scopul reabilitarii/recuperarii lor. Caracteristica educatiei acestor categorii de

subiecti este multipla: sociala, etica, psihologica.

Principiului democratic „societate pentru toti' trebuie sa i se asocieze cel de

„educatie pentru toti' ca expresie a drepturilor egale pentru toti componentii comunitatii.

In Declaratia Universala a Drepturilor Omului (1948), este prevazut principiul

potrivit caruia „toate fiintele umane sunt nascute libere si egale in demnitate si in

drepturi'.

In consonanta cu cele aratate, spre deosebire de deceniile din urma cand educatia

subiectilor cu cerinte speciale de educatie se realiza, preponderent in conditii distincte de

cele create pentru copiii cu dezvoltare normala (invatamantul special), in prezent este
promovata conceptia educarii lor laolalta cu ceilalti Ea este sintetizata in sintagma

„invatamantul integrat si/sau incluziv', concretizata in institutionalizarea scolarizarii

subiectilor cu cerinte speciale de educatie impreuna cu ceilalti sau in structuri scolare cat

mai apropiate/asemanatoare.

Principiul dominant este cel al educarii lor intr-un „mediu scolar cat mai putin

restrictiv' sau in ceea ce este numit „mainstreaming' (mentinerea copilului in curentul

principal de educatie) „invatamantul incluziv militeaza pentru un proces permanent de

imbunatatire a institutiei scolare, avand ca scop exploatarea resurselor existente, mai ales

a celor umane, pentru a sustine o participare la procesul de educatie a tuturor subiectilor,

iaclusiv a celor marginalizati sau exclusi de la educatie'.

 CONCLUZII

In concluzie, „noile educatii' implica reconsiderarea continuturilor si obiectivelor

educatiei in contemporaneitate.

Unii autori considera ca aceasta renovare a educatiei ar trebui sa fie atat de

profunda, incat sa conduca la completarea componentelor traditionale ale educatiei

(intelectuala, profesionala, moral-civica, estetica, fizica) cu ceea ce reprezinta „noile

educatii'. Consideram ca o astfel de opinie manifesta inconsistenta in raport cu principiile

generale ale determinarii componentelor educatiei.

Punctul de vedere al unor autori, care militeaza pentru includerea noilor educatii in

componentele existente, este - principial si practic - mai intemeiat. in acest sens, G.

Vaideanu considera ca „noile educatii' pot fi promovate in cadrul curriculumului scolar,

peltiai multe cai:

- demersul „infuzional', care presupune integrarea noilor continuturi in cadrul celor

traditionale;

- organizarea unor „module specifice' integrate in disciplinele existente;

realizarea unor „sinteze interdisciplinare', care pot completa demersul infuzional sau pot

constitui activitati didactice de sine-statatoare.

Subliniem ca utilizarea unor asemenea cai este sustinuta si de faptul ca noile

continuturi comporta elemente corespunzatoare tuturor componentelor educatiei (atat

intelectuale si profesionale, cat si moral-civice si de educatie estetica).

 BIBLIOGRAFIE
►Elena Joita (coordonator), V. Ilie, M. Vlad, E. Frasineanu - ”Pedagogie si
elemente de psihologie scolara”, Ed. Arves, Bucuresti, 2003;
►Constantin Cucos – „Pedagogie” (editia a II-a revizuita si imbunatatita), ed.
Polirom, Iasi, 2002.