JOCUL MUZICAL-

S-a afirmat adeseori că în viaţa copilului jocul îndeplineşte acelaşi rol ca şi munca în
viaţa adultului. El deschide perspective universului spre care îl îndrumăm.
Jocul muzical este o activitate care place copilului, îl atrage şi îl interesează, prilejuindu-i
noi trăiri emoţionale dintre cele mai puternice. Potenţele educative sunt legate de jocurile
muzicale şi răspund unor cerinţe muzicale de bază: dezvoltarea auzului muzical şi a vocii
copiilor, a dragostei şi interesului pentru muzică, formarea gustului estetic muzical, formarea
unor deprinderi practice muzicale, realizarea unor trăiri intense emoţionale, care influenţează
pozitiv dezvoltarea copiilor.
Jocurile muzicale se pot desfăşura în orice moment al zilei şi al lecţiei, în excursii şi
activităţi extraşcolare. Ele oferă copiilor plăcerea de a se juca şi improviza, de a introduce
mişcări noi potrivit imaginaţiei lor creatoare. Jocurile constituie activităţi eficiente şi practice de
realizare a educaţiei muzicale în ciclul primar, care contribuie la învăţarea rapidă a cântecului.
Acestea nu au o formă proprie fixă, ci se organizează ca o activitate vie, având ca obiectiv o
anumită sarcină didactică şi apelând la un material didactic divers.
În funcţie de mijlocul muzical cu care se combină, jocurile se clasifica în: jocuri muzicale
axate pe cântece, exerciţii, audiţii.
În afara jocurilor citate mai sus, orice cântec poate deveni joc, prin formularea de către
propunător sau elevi a unor sarcini:interpretarea cu solist, pe roluri, în dialog, pe grupe de copii,
ritmizarea sau marcarea timpilor, utilizând diferite instrumente de percuţie, obiecte sonore, bătăi
din palme, efectuarea unor mişcări sau paşi de dans, interpretarea cu instrument, cu ison armonic
şi ritmic, în canon, executarea cu mişcări sugerate de text sau de linia melodică, etc.

Jocuri muzicale axate pe cântece:

Cântecul ,,Glasul florilor” se poate interpreta de elevi pe roluri: patru copii costumaţi în
flori, respectiv: ghiocel, lăcrămioară, trandafir, busuioc, vor intona cântecul respectând rolurile
primite:
Ghiocelul:,,Sunt micuţ şi frumuşel/ Şi mă cheamă ghiocel/ Eu alung iarna din ţară/ Şi-
aduc dulcea primăvară.”
Lăcrămioara:,,Mama mea e primăvara/ Şi mă cheamă lăcrămioara/Sunt sora lui ghiocel/
Şi-s mai mică decât el.”
Trandafirul:,,Sunt cel mai frumos din lume/Trandafir e al meu nume/Strălucesc în vii
culori/ Şi-s mai mare peste flori.”
Busuiocul:,,Al meu nume-i busuioc/ Eu împart la toţi noroc/ Răspândesc parfumul meu/
Până sus departe-n hău.”
Cântecul ,,Izvorul” se poate intona în dialog, personajele fiind izvorul şi copilul:
Copilul:,, Unde alergi tu, izvoraş?”
Izvorul:,, Către mare, copilaş!”
Copilul:,, Când dormi, frate izvoraş?”
Izvorul:,, Niciodată, copilaş.”etc.
La terminarea fragmentului, copilul ,,albină” trebuie să ghicească numele florii alese. Dacă a
ghicit, copiii cântă: ,, Ai ghicit, ai ghicit,/ Floarea cea aleasă,/ Fericit, mulţumit,/ S-o aduci
acasă.” Copilul ,,albină” ia ,,floarea” de mână şi o duce în grupă,, albinelor”.Daca nu a ghicit, i
se va cânta:,, N-ai ghicit, n-ai ghicit,/ Ce bine ne pare,/ De acum ai să fii/ Ca şi noi ,o
floare.”Copilul ,,albină” rămâne în grupa florilor.
Prin desfăşurarea acestui joc, copiii vor putea să execute mişcări, imitând albinele, să
interpreteze cu dialog, cu solist şi chiar cu utilizarea de material: aripioare pentru albine, antene,
iar pentru flori, materiale confecţionate din carton, care să sugereze albinelor numele florii.
De asemenea se pot transforma în jocuri muzicale şi unele cântece din folclorul copiilor,
care este o sursă inepuizabilă de versuri: ,,Ciobănaş, ce faci la oi?/ Caş şi urdă pentru voi!”,etc.
 O altă formă de interpretare a cântecelor este cântarea în canon. Îmbrăcat în formă de joc,
acesta poate deveni o formă atrăgătoare de activitate practică, la care copiii participă cu plăcere,
fără să simtă efortul pe care îl fac pentru dobândirea independenţei în competiţia celor două
grupe. Cântarea în canon, sub formă de joc este de fapt cântarea însoţită de mersul ritmic al celor
două grupe, care cântă aceeaşi melodie, dar la intervale diferite de timp. Cântecul ,,Ţesătoarele”,
după ce se va învăţa corect, poate fi interpretat în canon. Clasa se împarte în două grupe. Fiecare
grupă intonează simultan, in mers ritmic, concomitent cu cântarea la unison. Prima grupă
intonează concomitent cu mers ritmic, iar cea de-a doua grupă, condusă de învăţător,cântă la
comanda acestuia, numai în momentul corespunzător al canonului.
Un alt mijloc de interpretare a unui cântec, poate fi interpretarea acestuia cu ritmizarea
sau marcarea timpilor, utilizând tamburine şi tobiţe realizate de elevi, sub îndrumarea
învăţătorului. Prin folosirea lor cântecul este intonat uşor, copiii manifestând o mare atracţie faţă
de instrumente şi jucării muzicale. Un cântec acompaniat de astfel de instrumente face ca lecţia
de muzică să devină mai interesantă şi mai atractivă, fiind astfel un mijloc de evitare a
monotoniei. Deci, cântarea instrumentală sporeşte considerabil randamentul activităţilor
muzicale, sub aspect calitativ şi cantitativ.
Cântecul ,,Ghicitoare” se poate interpreta cu ajutorul tobiţelor. O grupă de elevi
interpretează cântecul vocal, iar altă grupă bate ritmul in tobiţe.
Jocul axat pe exerciţii asigură un cadru atractiv activităţii de formare a deprinderilor
muzicale, atât prin cerinţele şi regulile stabilite, cât şi prin formularea titlului. Acesta poate
constitui un prim punct de atracţie pentru copii şi poate fi imaginat astfel încat să le sugereze
sarcinile ce trebuie îndeplinite.
Pentru reproducerea unor formule ritmice sau fragmente melodice, în jocul ,,Bate ca
mine”, învăţătorul cântă un fragment melodic din cântec cunoscut, apoi îl redă prin ritm obţinut
din bătaia în palme, apoi cere elevilor să-l redea şi ei. În jocul ,,Cântă ce auzi”, învăţătorul cântă
un fragment melodic din cântec cu diverse silabe, apoi cere elevilor să intoneze la fel.
Jocul axat pe audiţie facilitează recunoaşterea auditivă a unor probleme muzicale de
timbru, nuanţă tempo, etc. şi de aceea se desfăşoară mai frecvent sub formă de ghicitori.
Jocul ,,Ghicitoare” ajută la recunoaşterea de către elevi a unui cântec studiat mai înainte
după ritmul sau după melodia sa. Ritmul poate fi redat din palme sau lovind uşor cu creionul în
bancă.
Jocul ,,De-a ascunselea” se realizează prin suspendarea temporară auditivă a unui
fragment muzical: învăţătorul cântă un fragment dintr-un cântec cunoscut, se opreşte şi cere
elevilor să continue melodia.
S-a constatat că prin aceste jocuri se omogenizează colectivul de elevi: în primul rând
cercul în care se desfăşoară este simbolul unui întreg, al unei unităţi, apoi fiecare copil va trebui
nu numai să vorbească, ci să-i asculte pe toţi ceilalţi, să se deschidă sufleteşte pentru a-l accepta.
Şi nu în ultimul rând, voia bună în care se desfăşoară aceste jocuri creează o atmosfera de
colaborare şi veselie.
Metodele de cântare sunt multe, cert este că aceste jocuri muzicale puse la dispoziţia
copiilor în lecţia de muzică, îi determină într-un fel sau altul să efectueze exerciţii de
reproducere, de recunoaştere, de creaţii, de acompaniament, etc, care le ascute atenţia auditivă,
sprijinindu-i în dobândirea priceperilor şi deprinderilor muzicale şi în conştientizarea graiului
muzical. Aceste jocuri sunt recomandate pentru a diversifica activitatea, condiţia reuşitei. Toate
acestea duc la realizarea de improvizaţii ritmice, melodice sau ritmico-melodice, iar improvizaţia
este în acest caz, produsul cunoaşterii muzicale şi stimulează germenii creatori înviorând lecţia
de muzică prin participarea activă a tuturor elevilor.
În concluzie, jocurile muzicale exercită o puternică influenţă asupra copiilor şi prin
aceasta contribuie la optimizarea procesului instructiv-educativ.

Bibliografie:
Pârvu, Oana ,, Folclorul copiilor”,Editura Aramis, Bucureşti, 2001
 Comeş, Liviu ,,Ghicitori; Jocuri muzicale pentru copii”, Editura Muzicala, Bucureşti
Motora-Ionescu, Ana ,, Îndrumător pentru predarea muzicii la clasele I-VI, E.D.P.,
Bucureşti, 1978L
Lupu, Jean; Stăneci, Mihaela,, Jocuri muzicale pentru copii mari şi mici”, Editura Sigma
Primex, Bucureşti, 1999.