Facultatea de Psihologie și Științele Educației

Managementul și Evaluarea Organizațiilor și Programelor Educaționale

Școala ca organizație
Cultura cadrelor didactice vs. cultura managerilor școlari

Cadre didactice:
Prof. Univ. Dr. Emil PĂUN
Drd. Elena UNGUREANU
Student:
Ariana Ioana PUȘCOI

București, 2023
Cuprins
1. Școala în societatea românească..............................................................................1
2. Organizația școlară..................................................................................................2
3. Cultura cadrelor didactice........................................................................................3
4. Cultura managerilor școlii.......................................................................................5
5. Concluzii..................................................................................................................7
6. Bibliografie..............................................................................................................8
 1. Școala în societatea românească

Cu toate că multă lume nu conștientizează importanța educației, a unui sistem educațional

bine planificat, precum și calitatea pregătirii inițiale și continue a cadrelor didactice și a managerilor
școlari, educația este o prioritate națională. Astfel că, în ceea ce privește bugetul pentru învățământ
2023, acesta a înregistrat o creștere față de anul precedent, fiind în valoare de 3,2% din PIB,
conform informațiilor regăsite pe site-ul Ministerul Educației (2022).

Pornind de la afirmația lui Mărginean (2017, p. 298), anume că „nivelul de educație

corelează direct proporțional cu valorile indicatorilor calității vieții” se poate afirma faptul că
educația joacă un rol esențial în formarea capitalului uman, implicând tinerii elevi în procesul de
socializare, schimbare și dezvoltare socială. Deși autorul evidențiază date care demonstrează încă
ineficiența organizării sistemului educațional, date ce reprezintă procente îngrijorătoare cu privire la
elemente precum: alfabetizare, accesibilitate la educație, abandon școlar, toate în relație cu
cheltuielile, necesarul și bugetul alocat pentru educație, este urmărit și nivelul din ce în ce mai
ridicat de interes pe care persoane din diferite arii de activități îl acordă dezvoltării și implicării
proceselor educaționale în diversitate și autonomie, urmărind cauzele pentru a diminua efectele
negative și obținerea unor rezultate din ce în ce mai pozitive (acțiuni cunoscute de noi prin ajutorul
media, ca de exemplu: dezvoltarea infrastructurii, oferirea de facilitări persoanelor din medii
defavorizare, consiliere educațională și sprijin pentru elevi dezorientați educațional etc.).

Un lucru pe care trebuie să îl conștientizeze persoanele ce coordonează întregul proces

educațional, la nivel național/internațional este faptul că, atunci când managerii școlari, cadrele
didactice cer sprijin (financiar, material, temporar), ori când se insistă pe pregătirea continuă a
formatorilor se poate obține următoarea facilitare: implicarea și menținerea tinerilor în procesul
educațional de durată pentru pregătirea lor în conformitate cu domeniile, facilitând diminuarea
raportului cantitate/sume plătite pentru indemnizații de șomaj ce vin la olaltă cu descentralizarea
pieței muncii prin lipsa acțiunilor tinerilor.

Neagu (2005) a prezentat o situație sensibilă cu care se confrunta țara noastră, anume
scăderea procentului ce reprezintă elevii cu vârsta potrivită învățământului obligatoriu, fiind
înregistrat un număr în scădere a populației sub 17-18 ani. De asemenea, datele continuă să se
mențină la un nivel îngrijorător și în zilele de astăzi, mai ales la nivelul populației cu vârsta peste 18
ani, cu alte cuvinte, procentul elevilor care continuă studiile după finalizarea învățământului
obligatoriu este în continuă scădere, urmat îndeaproape de procentul ridicat ce reprezintă abandonul
1
universitar. Ceea ce vreau să evidențiez prin datele analizate și de autor este faptul că, autonomia
individului este strâns legată de calitatea educației și de nivelul de implicare a cadrelor didactice,
ceea ce demonstrează necesitatea posesiei unor competențe de bază, a unei culturi bine întreprinse
atât la nivelul unității de învățământ (manageri școlari), cât și la nivel mai apropiat de elevi (cadrele
didactice) – acest fapt facilitând o tranziție potrivită în societate, formând și încurajând o nouă
generație către o lume existentă.

2. Organizația școlară

Considerat un proces de coordonare a activităților, amplu ca sarcini, implicând mobilizarea

indivizilor ori a grupurilor de lucru, la olaltă cu eficientizarea resurselor materiale, umane,
procedurale, temporare etc., cu scopul de a înregistra rezultate ce conduc la realizarea obiectivelor
conform finalităților înregistrate, organizația școlară este de drept un procedeu managerial. Deși
termenul de management, ori de manager școlar a fost folosit mult timp doar la nivel de
întreprinderi, contextul educațional se poate bucura de utilizarea acestor termene la nivelul
sistemului de învățământ.

Școala trebuie privită ca fiind o organizație ce produce schimbare, ce dezvoltă o cultură

bogată a persoanelor implicate în acest proces. În ceea ce privește nivelul cultural, îmbunătățirea
activităților se poate realiza numai pe baza definirii culturii la nivelul cadrelor didactice, a
managerilor școlari, implicit a părinților și a elevilor.

Cristea (2004) definește organizația școlară ca fiind baza sistemului de învățământ, fiind în
mod direct factorul instituțional ce conduce la realizarea procesului de învățământ, în funcție de
obiectivele generale și/sau specifice pedagogice conform politicilor educaționale. Organizația
școlară implică totodată identificarea și organizarea unor funcții specifice managementului precum
organizarea și planificarea, orientare metodologică, acțiuni de perfecționare pedagogică (reglare
și/sau autoreglare), urmărirea schimbărilor constate din societate ori schimbările la nivel de cerințe
educaționale naționale.

Lucrarea de față reprezintă identificarea principalelor diferențe dintre cultura cadrelor

didactice și cea a managerilor școlari, dar ceea ce vreau să evidențiez, pe baza analizării lecturilor de
specialitate este raportul de interdependență ce se află la nivelul celor două culturi precizate, la care
se mai adaugă cu cultura elevilor. Școala are sarcina de a dezvolta personalitatea elevului prin
2
acțiuni specializate nivelului de studii, specificului organizațional, ceea ce determină, așa cum am
precizat și anterior procesul continuu la nivelul activităților educaționale realizate pe baza
obiectivelor specifice.

Organizația școlară poate fi considerată un sistem deschis datorită prezenței input-urilor și

output-urilor prezente la nivel de organizație. Școala este considerată de autorii de specialitate ca
fiind o societate de mici dimensiuni, fiind propriu – zis o organizație ce are ca scop satisfacerea
necesităților ce facilitează formarea/adaptarea psihosocială ale elevului, indiferent de nivel.

La nivel cultural, clasa de elevi promovează o cultură expresivă, datorită elementelor

dinamice pe care elevii le utilizează în formarea imaginii clasei: valori expresive, fotografii,
sloganuri, ceremonii etc., aspect ce ar trebui să se regăsească și la nivel macro, unitatea de
învățământ. De cele mai multe ori, cultura elevilor este o urmare a culturii managerilor și a cadrelor
didactice, dar, câteodată este bine să învățăm și să ne lăsăm conduși de persoanele care privesc
lumea exterioară cu alți ochi, care nu văd atât de multe aspecte negative în țară și să concretizăm la
nivel de organizație școlară cultura elevilor pe care aceștia o întreprind la nivel de colectiv – de
clasă.

Ceban (2019, p. 314) consideră „organizația nu numai că posedă o cultură, ele sunt o cultură
ce se transmite, se învață, este capabilă de adaptare, este multiplă, este numai parțial conștientă și
depășește nivelul individual.” Făcând legătură cu aspectul prezentat anterior, care compara
organizația școlară cu o comunitate în miniatură, conform descrierii realizate de autor putem
confirma faptul că, școala fiind o comunitate strânsă, se realizează o cultură specifică.

În continuare voi începe analiza propriu zisă a culturii cadrelor didactice, culturi ce vizează
niveluri precum cel managerial, psihopedagogic, cunoașterea elevului, intervenții directe la nivel de
clasă și lume a copilului.

3. Cultura cadrelor didactice

Cadrele didactice poartă denumirea și de manageri ai resursei clasei, fiind persoanele care se
implică în mod direct în activitățile ce facilitează procesul de dezvoltare a personalității și
autonomie a fiecărui elev în parte. Personal, apreciez meseria de cadru didactic, deoarece este o
meserie continuă, care nu se încheie o dată cu finalizarea orelor de muncă, așa cum este zicala

3
„seara te dezbraci de hainele meseriei și abia a doua zi reintri în pielea meseriei”. Un cadru didactic
trebuie să fie pregătit pentru meseria pe care o profesează, fiind un loc de muncă care implică
acțiuni contradictorii de genul: libertatea dar totodată exigența activităților, entuziasm și epuizare,
unde principala influență în autodezvoltare pleacă de la profesor către elevi,

În ceea ce privește cultura cadrelor didactice, vom începe cu prezentarea culturii

profesionale a acestora, determinată de rezultatele pregătirii teoretice, împreună cu formarea
competenței pedagogice necesare desfășurării acțiunilor la clasă. În ceea ce privește calitatea
competenței absolventului este egală cu calitatea sistemului educațional, în principal cu
competențele cadrului didactic la care se adaugă abilitățile pe care prin implicare activă a factorilor
interni și externi a ajuns să și le formeze. De aceea, la nivelul culturii profesionale ale cadrelor
didactice se evidențiază importanța participării acestora la formare profesională continuă, pe baza
căreia aceștia își vor dezvolta principiile de reflecție și decizie, coerenței și continuității, al
susținerii, încrederii, creativității și succesului, respectiv principiul individualizării.

Silistraru și Golubiţchi (2013, p. 165) sunt de părere că, „formarea iniţială şi cea continuă
trebuie să contribuie la desăvârşirea culturii profesionale, generală şi filozofică, dar şi de specialitate
şi psiho-pedagogică”, pe scurt, cultura profesională a profesorului va fi cu atât mai bogată cu cât
acesta este implicat în dezvoltarea competențelor și abilităților necesare desfășurării unor activități
ce duc la formarea și dezvoltarea totodată a elevilor. Această cultură contribuie la redefinirea
dimensiunilor profesionalismului, având un câmp de manifestare vast, ceea ce implică în mod direct
competențele psiho – pedagogice ce conduc la obținerea dezvoltării continue a cadrelor didactice,
dezvoltând în același timp remodelarea socială și profesională.

În continuare, discutăm despre cultura responsabilizării cadrelor didactice, care este

considerată o exigență actuală. În articolul realizat, Callo (2008, p. 11), explică faptul că însușirea
culturii responsabilizării a unui cadru didactic este un procedeu la fel de complex precum cultura
profesională, deoarece această cultură nu reprezintă doar „a asuma puterea deciziei sau a da frâu
liber în acţiuni, ci, mai degrabă, o eliberare a forţelor interioare ale fiinţei umane pentru a obţine
rezultate, într-adevăr, bune”. Cultura responsabilizării implică astfel un grad mai ridicat al
comportamentelor, competențelor și a angajamentului cu privire la sarcinile de lucru educaționale,
acest lucru determinând obținerea unor rezultate pozitive, încredere de sine și motivație către
dezvoltare și formare.

4
 Blanchard și Carlos (2004) sunt de părere că, responsabilizarea cadrelor didactice conduce la
câștigarea titlului de model cultural, prin cunoașterea misiunii și orientarea vocației. Prin cultura
responsabilizării, un cadru didactic poate desfășura activități ce atrag elevul și care nu pot și
înlocuite de tehnologie, datorită competențelor culturale și psiho – pedagogice utilizate la nivelul
lecțiilor.

Cultura inovațională este „un mod de gândire critică și de comportament care creează și
dezvoltă valori și atitudini în cadrul unei instituții, care poate accepta și susține idei și schimbări,
chiar dacă astfel de schimbări pot însemna un conflict cu comportament convențional și tradițional”
(Pârău, 2021, p. 172). Despre această cultură inovațională putem aprecia faptul că, profesorul pune
un accent mai ridicat asupra elementelor culturale, precum valori și practici de management și
totodată pe inovații, ce pot conduce la crearea unor idei/activități noi în vederea dezvoltării
personalității elevilor și desfășurării lecțiilor ce facilitează dezvoltarea competențelor specifice
vârstei acestora.

Ultima cultură evidențiată la acest capitol este cultura pedagogică, în special a cadrelor
didactice debutante. Astfel că, la nivelul debutanților, cerințele principale se poziționează la nivelul
curricular, cultura pedagogică facilitând astfel o structură specifică a didacticii aplicate, și totodată
să poată dezvolta strategii didactice care conduc la favorizarea inițiativelor de lucru în echipă, de
cercetare a procesului educațional, precum și prezentarea unor capacități, comportamente ce poate
favoriza realizarea unor parteneriate cu scopul desfășurării activităților educaționale diversificate
etc.

Barbu-Ţigriş (2017) transmite faptul că, la nivelul cadrelor didactice debutante, cultura
pedagogică se poate consolida pe parcursul activităților educaționale, prin participare activă,
autoperfecționare și instruire culturală și spirituală, și totodată prin contactul direct și continuu pe
care îl are cu elevii, acest contact determinând astfel dezvoltarea profesorului pe plan managerial
(instruirea lucrului în echipă), pe plan conflictual (rezolvarea de probleme, procesul de luare a
deciziilor), controlul lucrului îndeplinit etc.

4. Cultura managerilor școlii

Rodica (2019) evidențiază în lucrarea realizată pentru revista Inovație în Educație care ar
trebui să fie etapele ce determină un management educațional eficient, printre care cea mai esențială
5
face referire la relaționarea obiectivelor, valorilor și strategiilor cu activitățile zilnice întreprinde la
nivelul unității. Pentru că unitatea școlară implică de cele mai multe ori și factori externi, obiectivele
de performanță pe care un manager școlar le întreprinde la nivelul școlii trebuie să fie realiste și
posibil de îndeplinit, acceptate de comunitate și entitățile superioare.

Directorul școlar de cele mai multe ori activează cu un stil participativ, ce oferă posibilitatea
de a lua decizii asumate la nivel de actori educaționali (cadre didactice, părinți, elevi). Gornicioi
(2018) susține că, un stil participativ provoacă modificări comportamentale atât la nivel de
conducere cât și la nivel de realizare de sarcini, ceea ce determină flexibilitate și un nivel moderat al
gradului de toleranță la nivelul eșecurilor.

Școala ca organizație este un spațiu unic, chiar dacă la nivelul anumitor aspecte apar
asemănări, cultura organizațională și managerială de care are parte conferă entității originalitate.
Această originalitate stă în puterea culturii pe care managerul școlii o întreprinde, prin puterea de a
forma relații ce sporesc eficiența educației în viața elevilor. (Cuiban și Silistraru, 2018)

La nivelul managerilor școlilor, cultura este privită la nivel managerial și organizațional.

Astfel că, un director de școală are sarcina de a realiza o cultură organizațională puternică, prin
facilitarea unui climat favorabil desfășurării activităților educaționale, ceea ce însemnă stabilirea
unui echilibru între sarcinile și obiectivele unității de învățământ cu relațiile umane ce ar trebui să
existe.

Cultura managerială vizează în special modul de funcționare, de conducere a școlii, cu alte

cuvinte, managerul școlii are sarcina de a crea un echilibru uman între persoanele implicate în actul
educațional, pentru a obține rezultate favorabile la nivelul realizării obiectivelor și sarcinilor
educaționale. Această cultură se axează pe dezvoltarea resursei umane, determinând managerul
școlii să se orienteze asupra direcțiilor de acțiune, bazate totodată pe viziunea și valorile unității.
Ținând cont de importanța unei bune organizări pentru obținerea unor performanțe la nivel
educațional, directorul trebuie să știe să modeleze stilurile de conducere și principiile manageriale la
grupul pe care îl vizează.

Cultura organizațională are aceeași componentă ca a cadrelor didactice. În activitățile

zilnice, managerii școlari dau dovadă de o serie de atitudini, abilități de relaționare, cognitive,
comunicare și comportamentale, ceea ce determină în mod direct nivelul de performanță pe care
acesta îl înregistrează la nivelul unității pe care o coordonează (mai exact, cu cât nivelul de

6
competență este mai ridicat, cu atât performanța ci calitatea acțiunilor întreprinse sunt mai ridicate).
Un director de școală coordonează în mare două categorii de persoane: cadrele didactice și elevii.
Astfel fiind spus, cultura organizațională are o influență majoră asupra succesului, iar conform
datelor prezentate de specialiști, managerii școlari știu să organizeze sarcinile și responsabilitățile,
prin evidențierea importanței de care dă dovadă activitatea didactică a profesorilor la clasă.

5. Concluzii

Unitatea de învățământ ar trebui să se plieze la nevoile pe care comunitatea locală le

prezintă, acest lucru ar putea determina evidențierea posibilităților de parteneriate prin care pot
oferii elevilor facilități de genul: educație rutieră, educație pentru sănătate, voluntariat pentru ariile
defavorizate, ori în azil de bătrâni, aspecte ce conduc în mod direct la dezvoltarea unor trăsături
comportamentale la elevi.

Competențele pe care un cadru didactic trebuie să le aibă sunt considerate elemente

definitorii pentru desfășurarea întregii sale activități. Culturile cadrului didactic și cele ale
managerului școlar sunt diferite, dar în același timp asemănătoare și aflate în relație una cu cealaltă.
Indiferent de clasificare pe care acestea le au, atât cadrele didactice cât și directorii școlilor au
aceleași obiective, la care se mai introduce și satisfacerea misiunii și scopului ca unitate de
învățământ.

Școala este comunitatea ce include părți implicate în desfășurarea activităților educaționale,

urmărind dezvoltarea abilităților, a competențelor, precum și a normelor și valorilor
sociale/educaționale. Un cadru didactic bine format știe care îi sunt sarcinile și competențele
necesare, astfel că, împreună cu suportul și determinarea managerului școlar, aceștia pot influența în
mod direct calitatea dezvoltării/formării tinerei generații.

Așa cum un cadru didactic își orientează întreaga activitate pe baza deprinderii anumitor
culturi, un manager școlar își întemeiază activitatea pe o baza unor factori ce vizează cooperarea și
colaborarea cu „actorii” educaționali principali, elevi – părinți – cadre didactice, prin utilizarea unor
culturi ce implică competențe tehnologice educaționale, informaționale, astfel încât unitatea de
învățământ să fie considerată un spațiu prietenos, prielnic învățării, schimbărilor pozitive, facilitând
schimbări prielnice.

Atât cadrele didactice cât și managerii școlari au capacitatea de a modela lumea exterioară în
activități și sarcini ce conduce direct la realizarea creativă de activități educaționale. Dezvoltarea
7
culturii ambelor părți poate fi privit la un proces complex, dar totodată bine structurat și
implementat prin instrumente de management de care dispune unitatea de învățământ,
determinându-se succes în lanț: implementarea și ghidarea unei strategii favorabile dezvoltării
profesorilor și elevilor – instruirea cadrelor didactice – formarea profesională/comportamentală a
elevilor.

6. Bibliografie
o Barbu-Ţigriş, N. (2017). Legătura dintre şcoală, familie şi societate–în noua legislaţie.
In Managementul educaţional. Legatura dintre şcoală, familie şi societate, p. 29-33. Editura
Lumen, Asociatia Lumen.
o Blanchard, K. & Carlos J. R. (2004). Strategii de responsabilizare. Editura Curtea Veche.
o Callo, T. (2008). Cultura responsabilizării cadrelor didactice–o exigenţă actuală. Studia
Universitatis Moldaviae (Seria Ştiinţe ale Educaţiei), 19(9), p. 11 - 14.
o Ceban, S. (2019). Cultura organizațională – condiție pentru un mediu școlar incluziv.
In Educaţia incluzivă: dimensiuni, provocări, soluţii, p. 31 4- 319.
o Cristea, S. (2004). Managementul organizațiilor școlare. Editura Didactică și Pedagogică.
o Cuiban, S., & Silistraru, N. (2018). Rolul cadrelor de conducere în cultura organizațională.
In Învăţământ superior: tradiţii, valori, perspective, Vol. 3, p. 39 - 43.
o Mărginean, I. (2009). Şcoala în societatea românească de azi. Calitatea vieţii, 20(3-4), 298-302.
o Ministerul Educației. (2022). Bugetul pentru învățământ prevăzut pentru anul 2023 este de
49.509 milioane de lei, respectiv 3,2% din PIB. Disponibil online la
https://www.edu.ro/comunicat_presa_112_2022_buget_2023. (accesat la 125.05.2023).
o Neagu, N. (2005). Școala și societatea românească. Revista de Cercetare și Intervenție Socială,
ISSN – e 1584- 5397, Vol. 8, p. 1111 – 1123.
o Rodica, B. G. (2019). Management și leadership în educație. În Inovație în Educație. Centrul de
Excelență Eurotrading SRL., p. 5 – 9.
o Silistraru, N., & Golubiţchi, S. (2013). Cultura profesională a cadrului didactic. Acta et
commentationes (Ştiinţe ale Educaţiei), 3(2), p. 162 - 169.