Factori implicaţi în orientarea şcolară şi profesională

Elevul
Scopul principal al orientării şcolare şi profesionale trebuie să conducă la alegerea
conştientă, adecvată şi liberă a profesiunii de către elevi. Această alegere trebuie făcută în
conformitate cu cerinţele economiei şi ale culturii precum şi interesele, înclinaţiile,
aptitudinile, atitudinile, aspiraţiile şi idealurile elevilor.
În procesul de orientare şcolară şi profesională sunt implicaţi o mulţime de factori
dintre care cel mai însemnat este elevul deoarece întregul proces se desfăşoară asupra lui şi în
folosul lui. Important este ca elevul să participe în acest proces în mod conştient şi activ, deci
să nu se rezume la a prelua fără să analizeze opţiunea părintească sau propunerea altor factori
de orientare (V.Lăscuş, 2000).
Pentru alegerea liberă şi adecvată a profesiunii se impune asigurarea maturizării
elevului care vizează trei grupe mari de componente: intelectuale; afectiv-motivaţionale şi
volitiv-caracteriale. Componenta intelectuală cuprinde un sistem echilibrat de reprezentări şi
noţiuni, variate deprinderi şi procedee mintale de lucru, aptitudini intelectuale, generale şi
speciale. Conţinutul componentei afectiv-motivaţionale îl formează totalitatea atracţiilor,
dorinţelor, năzuinţelor, preferinţelor, intereselor, aspiraţiilor şi idealurilor profesionale. În
funcţie de dinamica, intensitatea, structura şi gradul lor de consolidare, aceste variabile
direcţionează şi precizează poziţia elevului în legătură cu ceea ce vrea el să realizeze. Astfel
se pune problema stimulării dispoziţiilor şi aptitudinilor individuale, precum şi a formării
calităţilor volitiv-caracteriale.
A.Chircev şi D.Salade consideră că: “elevul este făuritorul propriei sale perspective
profesionale, iar şcoala şi ceilalţi factori cointeresaţi, doar îl ajută în această operaţie dificilă
şi foarte complexă de autocalificare vocaţională” .(A.Chircev, D.Salade, 1976, p. 29).
Pentru ca elevul să fie factor activ în procesul propriei orientări şcolare şi profesionale
trebuie să fie conştient de importanţa actului de alegere a profesiunii care îi va direcţiona
viaţa sau un anumit număr de ani şi de riscurile la care îl expune o alegere greşită. Apoi,
participarea conştientă şi activă a elevului în acest proces presupune ca el să cunoască
criteriile unei bune alegeri profesionale şi să opereze corect cu ele.

1
 Existenţa principiului autodeterminării individuale în alegerea profesiunii sugerează
ideea că finalul procesului de orientare şcolară şi profesională ar trebui să fie autoorientarea
profesională a elevului. Aceasta presupune însă capacitatea de autocunoaştere şi autoevaluare
a elevului care la vârsta şcolară mijlocie, din ciclul gimnazial, ajunge destul de greu şi într-un
număr restrâns de cazuri la asemenea performanţe (V.Lăscuş, 2000).
Oricum, atât cel care orientează, cât şi elevul orientat sunt datori să considere
componentele obiective şi cele subiective pe care le prezintă individualitatea fiecărui elev.
Componentele obiective privesc înzestrarea organică şi aptitudinală a elevului.
Ele acţionează ca element favorizant sau ca şi contraindicaţii în alegerea profesiunii.
Astfel, existenţa unei înzestrări aptitudinale speciale superioare (cum sunt aptitudinile pentru
arte), la nivel de talent, favorizează opţiunea pentru o profesiune artistică iar lipsa acestora îl
contraindică pe elevul în cauză pentru asemenea profesiuni. Alegerea unei profesiuni
superioare (care se însuşeşte prin învăţământul superior) este condiţionată de posesia unei
inteligenţe superioare. Prezenţa unor deficienţe organice cum sunt piciorul plat, aduce
contraindicaţii pentru profesiunile care se practică ortostatic. Persoanele cu defecte
locomotorii sunt contraindicate pentru profesiuni care se practică în mişcare etc.
Componentele subiective se constituie din atitudini, maniere de raportare al realitate,
motivaţie, orientare axiologică etc. Ele influenţează frecvent formularea opţiunii profesionale
a adolescenţilor şi, ca urmare, se cer foarte bine cunoscute de orientatori pentru a putea fi
compensate în cazurile influenţării greşite a alegerii profesiunii.
Şcoala
Fără a exclude factorii perişcolari, se accentuează tot mai mult rolul central pe care
trebuie să-l deţină şcoala în realizarea obiectivelor orientării. Deoarece alegerea profesiunii
rezultă din interacţiunea tuturor influenţelor şcolare şi extraşcolare exercitate asupra elevului
de aici se naşte importanţa colaborării şcolii cu toţi factorii implicaţi. Şcoala dispune de un
însemnat ansamblu de mijloace de influenţare pozitivă a alegerii profesiunii de către elevi.
În unele cazuri, elevii declară opţiuni profesionale conturate prin proprie voinţă care
de fapt implică o anumită influenţă a şcolii prin natura obiectelor de învăţământ faţă de care
elevii îşi formează interese stabile care îi determină să aleagă profesiuni legate de domeniile
acelor obiecte de învăţământ de care au fost atraşi insistent. Un alt mecanism de influenţare

2
mascată a alegerii profesiunii de către unii elevi este admiraţia lor pentru anumiţi profesori a
căror personalitate şi prestaţie profesională vor să o imite.
Chiar dacă elevul este acela care are dreptul să decidă în ultimă instanţă, şcoala are
obligaţia morală să comunice elevului şi familiei concluzia la care au ajuns profesorii şi
dirigentele.
Cel mai însemnat rol în acţiunea şcolară şi profesională a elevilor se atribuie
dirigintelui. El are la dispoziţie un număr de ore de dirigenţie pe care le poate consacra
orientării şcolare şi profesionale, posibilitatea de a organiza vizite în scopuri de informare
profesională, de a organiza acţiuni de orientare în afara orarului clasei şi de a colabora cu
părinţii elevilor în acest sens. În plus, calitatea de diriginte a clasei incumbă obligaţia de
studiere şi cunoaştere psihopedagogică a elevilor ale cărei date pot fi utilizate cu folos în
procesul de orientare şcolară şi profesională, rolul lui rezultând din însuşi specificul muncii
lui:”el este cel mai în măsură să-i cunoască pe elevi şi să-i îndrume în conformitate cu
particularităţile personalităţii lor”(A.Chircev, D.Salade, 1971, p.164). Un neajuns este însă că
dirigintele, profesor de o anumită specialitate, nu este abilitat, în perioada de formare
profesională iniţială, în domeniul orientării şcolare şi profesionale(V.Lăscuş, 2000). Rolul
dirigentelui în informarea şcolară şi profesională a elevului este complex şi nu se limitează la
coordonarea celorlalţi factori participanţi.Dirigintele este un factor activ de informare directă
a elevilor în orele de dirigenţie şi în afara acestor ore, el având şi sarcina de a îndruma
activitatea de autoinformare a elevilor în vederea autoorientării lor.(A.Chircev, D.Salade,
1976).
Şcoala, datorită naturii cadrului său instituţional, poate acumula, pentru a pune la
dispoziţia elevilor interesaţi, numeroase resurse de documentaţie asupra profesiunilor cum
sunt: colecţia volumelor de monografii şi micromonografii profesionale, panouri de informare
profesională, mape ale domeniilor profesionale etc. precum şi asupra reţelei şcolare:
îndrumătoare, broşuri privind concursurile de admitere etc.
Cabinetele şcolare de consultaţie psihopedagogică, chiar dacă sunt, în prezent,
restrânse ca număr, menţin la dispoziţia elevilor, părinţilor şi a diriginţilor un specialist
(pedagog sau psiholog) abilitat în consultingul de orientare şcolară şi profesională.

3
 Centrele de consultaţie psihopedagogică, funcţionând în subordinea inspectoratelor
şcolare judeţene, oferă consultanţă şi acţiuni de orientare şcolară şi profesională a elevilor,
părinţilor şi diriginţilor.
Acestora li se adaugă publicarea, de către inspectoratele şcolare judeţene şi casele
judeţene ale corpului didactic, de îndrumătoare, broşuri, pliante etc., privind reţeaua şcolară.
Organizarea şi conţinutul concursurilor de admitere în şcolile profesionale, licee, şcoli
postliceale.
În lucrarea “Orientarea şcolară”, I.Holban sugerează că:”şcoala, educaţia în genere,
reflectă ansamblul problemelor sociale prezente şi în perspectivă.Şcoala, considerată sub
aspectul ei educativ, este o instituţie progresistă.Această caracteristică apare cu mai multă
evidenţă atunci când şcoala e privită în comparaţie cu familia.Mediul familial exprimă mai
mult tradiţia.Şcoala întâmpină o rezistenţă a familei pe planul orientării tinerei
generaţii”(I.Holban, 1973, p.219).
Familia
Fără concursul familei, şcoala nu-şi poate realiza obiectivele sale. Acţiunile de
formare a elevului se organizează în funcţie de realităţile elevului(individuale şi sociale)
căpătând un caracter funcţional. Familia trebuie să-şi exercite rolul său educativ şi pentru
aceasta ea trebuie ajutată să poată ajunge la: ”înţelegerea problemelor legate de copilărie şi
tinereţe, probleme care sunt universale şi în cea mai mare parte determină viitorul
omului”(A.Berge, 1972, apud, I.Holban, 1973, p.231).
În domeniul orientării şcolare şi profesionale a elevilor, familia joacă un rol însemnat
şi adeseori decisiv în alegerea profesiunii copilului. În cadrul familiei, în mod obişnuit,
factorii care iau parte activă în rezolvarea problemei alegerii profesiunii sunt părinţii (mama
şi tata) dar şi copilul. În familiile în care pe lângă aceştia trăiesc şi alte rude (bunici, mătuşi,
unchi etc.) adeseori intervin şi acestea în acţiunea pe care o discutăm. Ne vom referi aici la
rolul părinţilor şi la relaţiile acestora între ei şi cu copilul în problema alegerii profesiunii.
Aceasta deoarece în foarte multe cazuri copiii aşteaptă îndrumarea părinţilor în acest sens.
Mulţi dintre ei răspund la întrebarea „de ce ţi-ai ales tocmai această profesiune?” prin
cuvintele „Pentru că aşa au spus părinţii” sau „Pentru că asta doresc părinţii”. Între elevii care
sunt întrebaţi ce profesiune vor urma, sunt destui nehotărâţi care lasă alegerea în seama

4
părinţilor, răspunsul lor fiind în sensul următor: „Să văd ce spune tata sau mama”, „Îi voi
întreba pe părinţi”, „Voi face cum spun părinţii” (V.Lăscuş, 2000).
Dar cum răspund părinţii la aceste solicitări ale copiilor? Desigur mulţi, majoritatea,
sunt preocupaţi de problema alegerii profesiunii copilului lor şi o urmăresc din timp. În afară
de această categorie însă se întâlnesc şi altele: părinţii care neglijează această problemă până
în ultimul moment – clasa termină şi părinţi care neglijează total această problemă lăsând-o în
seama copiilor.
Părinţii care se încadrează în ultimele două categorii greşesc prin lipsirea copiilor de
un sprijin util, pe care ei îl aşteaptă, într-o alegere care le influenţează întreaga viaţă. Unii din
aceşti copiii izbutesc să-şi găsească singuri şi mai ales cu ajutorul şcolii sau a altor factori
calea potrivită şi sigură. Dar unii dintre ei vor întâmpina insuccese, greutăţi şi ajung la greşeli
care se resimt mulţi ani, pentru care părinţii lor poartă o mare parte de vină.
Simplul fapt însă că părinţii se interesează de problema alegerii profesiunii copilului
nu aduce şi rezolvarea ei corespunzătoare. În preocuparea pentru această problemă se impune,
în primul rând, ca între părinţi şi copil să se ajungă la o identitate de păreri, apoi ca aceasta să
fie potrivită, să corespundă aspiraţiilor şi posibilităţilor copilului.
Între membrii familiei (mama, tată şi copil), se creează, în problema alegerii
profesiunii, câteva tipuri de relaţii pe care le prezentăm în câteva rânduri mai jos.
În relaţiile de tipul (a) şi (b) în alegerea profesiunii copilului există o corespondenţă de
păreri doar între el şi unul din părinţi.
În relaţia (a) copilul şi mama sunt de acord ca primul să urmeze o anumită profesiune
dar tatăl doreşte ca fiul sau fiica să urmeze o cu totul altă profesiune.
În relaţia (b) copilul este de acord cu tatăl asupra profesiunii dar mama este de altă
părere.
În tipurile de relaţii prezentate mai sus de multe ori şansa de a avea cuvântul hotărâtor
o are părintele cu autoritatea cea mai mare în familie şi profesiunea pe care o va urma (sau va
încerca să o urmeze) copilul este cea propusă de el. Dar problema aici nu este care dintre
părinţi să hotărască. Problema este ca alegerea definitivă să rămână cea care este mai
potrivită.

5
 În relaţia (c) situaţia copilului este mai dificilă: părinţii sunt de acord, între ei, ca fiul
sau fiica să urmeze o anumită profesiune dar copilul doreşte cu tărie altă profesiune sau alt
domeniu profesional.
Şi aici, ca în situaţiile precedente, trebuie să învingă alegerea cea mai potrivită. Iar
dacă nici una din cele două nu este cea potrivită, să se renunţe la ambele în favoarea celei
bune, pe care o vor căuta în colaborare cu şcoala.
Adeseori însă în asemenea situaţii rămâne în picioare alegerea părinţilor, aceştia fiind
uniţi în alegerea lor şi având suficiente mijloace de autoritate şi constrângere pentru a o
impune copilului. Dar dacă alegerea lor nu este cea bună, cel care va suferi mai mult va fi
copilul lor (V.Lăscuş, 2000).
În relaţia (d) fiecare din cei trei membri ai familiei se gândeşte la o altă profesiune. În
aceste situaţii discuţiile în contradictoriu sunt frecvente şi ele durează adeseori până în
preajma concursurilor de admitere ceea ce este de natură să împiedice nu numai buna alegere
dar şi pregătirea pentru concurs. Nu rareori copiii proveniţi din familii în care relaţia este cea
în discuţie în problema dată înregistrează insuccese tocmai datorită acestor neajunsuri.
Se întâlnesc şi cazuri în care pentru rezolvarea problemei alegerii profesiunii copilului
în familiile care se încadrează în relaţiile amintite până acum (a), (b), (c) şi (d) se alege o
soluţie cel puţin bizară, încercarea unei profesiuni aleasă în prispă dar fără a fi nici una din
cele la care unul sau doi din ei s-au gândit.
În toate aceste cazuri sunt frecvente fluctuaţiile în alegere, schimbările periodice ale
alegerii care au ca efect împiedicarea pregătirii corespunzătoare, imposibilitatea concretizării,
delimitării stabilirii intereselor profesionale ale copiilor.
Există şi o relaţie (e) favorabilă unei rezolvări corecte a alegerii profesiunii copilului:
atât acesta cât şi ambii părinţi sunt de acord asupra profesiunii de urmat. Această
corespondenţă, cu atât mai mult dacă este realizată din timp şi dacă alegerea este potrivită,
asigură condiţii favorabile realizării ei. Copilul ştie din timp ce are de făcut, se pregăteşte în
linişte şi în cunoştinţă de cauză, interesele lui profesionale se stabilizează şi susţin opţiunea
profesională şi pregătirea pentru aceasta.
Desigur că este de dorit ca toate celelalte relaţii să evolueze înspre aceasta dar într-un
timp util. Pentru aceasta părinţii trebuie să dea dovadă de înţelegere, de spirit de cooperare în
rezolvarea unei probleme a cărei importanţă este hotărâtoare pentru viitorul copilului.

6
 În rezolvarea favorabilă a acestei probleme este necesar ca părinţii să analizeze
situaţia din familia lor, să vadă care sunt relaţiile lor în comparaţie cu cele prezentate mai sus
şi în funcţie de încadrarea lor în una sau alta, să caute să realizeze cât mai din timp, şi prin o
alegere potrivită, relaţia de tipul celei din urmă (V.Lăscuş, 2000).
În privinţa rolului familiei în orientarea şcolară şi profesională a copilului mai sunt de
considerat, pe lângă cele de mai sus, încă două aspecte. Unul este cel al opţiunii părinteşti în
care unul dintre părinţi care nu a izbutit să-şi rezolve visul profesional, ţine neapărat să îl
realizeze prin copilul său şi ajunge să-l oblige să meargă spre profesiunea pe care el nu a
putut-o dobândi din diferite motive. Al doilea este cel al opţiunii inculcate, adică situaţia în
care părinţii hotărăsc ce profesiune să dobândească copilul lor uneori chiar înainte ca acesta
să se nască. Mecanismul constă în a-i spune copilului , încă din vârstele timpurii, în mod
repetat şi insistent că el va deveni, de exemplu, medic. Copilul interiorizează această
afirmaţie şi când va fi la vârsta alegerii profesiunii va declara opţiunea pentru profesiunea de
medic ca fiind o hotărâre proprie sau că a ales-o de când era mic copil.
Instituţia de ocrotire a minorilor
Există, din nefericire un număr destul de mare de copii care nu pot beneficia de
ocrotire şi educaţia familială, (abandonaţi, orfani, neglijaţi etc.), ceea ce face ca instituţiile de
ocrotire socială a minorilor să fie o realitate care trebuie considerată între factorii care au
menirea de a asigura desfăşurarea corectă a procesului de orientare şcolară şi profesională.
Instituţia de ocrotire a minorilor (casa de copii/centru de plasament) are o dublă
obligativitate de a realiza orientarea şcolară şi profesională a elevilor cuprinşi în ea: pe de o
parte fiindcă ea, prin educatori, înlocuieşte familia iar pe de altă parte fiindcă este o instituţie
de educaţie.
Instituţia de ocrotire posedă, în linii mari, aceleaşi condiţii de orientare şcolară şi
profesională ca şi şcoala putând desfăşura aceleaşi tipuri de acţiuni de orientare a elevilor ca
ea. Educatorul din această instituţie are, ca şi dirigintele din şcoală, obligaţia profesională de
realizare a studierii şi cunoaşterii psihopedagogice a copiilor. În plus el beneficiază de o
relaţie mai intensă şi mai apropiată cu elevii instituţionalizaţi decât dirigintele cu elevii din
clasă (V.Lăscuş, 2000).

7
 Instituţia de ocrotire are apoi un plus de responsabilitate în domeniul orientării şcolare
şi profesionale a elevilor instituţionalizaţi a căror randament şcolar este afectat de însăţi
condiţia lor de copii instituţionalizaţi.
Dinamica profesiunilor
Dinamica profesiunilor este un factor a cărui considerare este strict necesară în
procesul de orientare şcolară şi profesională. De-a lungul timpului au existat profesiuni, care,
în anumite perioade, au atras şi ocupat un mare număr de persoane dar a căror utilitate a
scăzut apoi, unele chiar dispărând. În timp ce unele profesiuni dispar, apar altele noi care, la
rândul lor se dezvoltă, se perfecţionează, sunt de mare utilitate o perioadă pentru ca apoi să li
se diminueze importanţa şi cândva să ajungă şi ele la dispariţie. Desigur însă că există şi
profesiuni a căror perenitate este îndelungată ca, de exemplu, medic, jurist, profesor etc.
Termenul de dinamică a profesiunilor denumeşte atât modificările de ansamblu ce
intervin de-a lungul timpului în peisajul profesiunilor, cât şi modificările pe care le
înregistrează aceeaşi profesiune în existenţa ei în timp. Acestea din urmă privesc îndeosebi
conţinutul şi instrumentele profesiunii (V.Lăscuş, 2000).
Dinamica profesiunilor este generată de progresele ştiinţei şi tehnologiei acestea fiind,
după cum se ştie, tot mai spectaculoase în ultimele decenii, ajungându-se în zilele noastre la o
dinamică profesională tot mai intensă. Aceleaşi progrese fac ca azi profesiuni cum sunt
operator calculator, informatician, complet necunoscute în urmă cu puţine decenii, să ocupe
un număr tot mai mare de persoane calificate postmediu sau superior.
Este evident că în procesul de orientare şcolară şi profesională nu este nici corect şi
nici productiv să se încurajeze alegerea de către elevi a unor profesiuni care în următorii zece
– cincisprezece ani vor deveni nesemnificative în peisajul profesional şi că, dimpotrivă, este
necesar să se încurajeze orientarea spre noile profesiuni a căror utilitate va deveni în secolul
următor tot mai mare.
Piaţa muncii
Piaţa muncii se constituie din oferta de posturi în diversele profesiuni pe perioade de
timp apropiate şi pe zone geografico–economice cu diferite extinderi (localităţi, judeţe, zone,
regiuni sau la nivel naţional). Mecanismul pieţii muncii este dat de dinamica profesiunilor de
dinamica economiei şi cea socială. Ea reflectă atât modificările la nivelul întregii economii,
cum este, de exemplu, creşterea ponderii profesiunilor din domeniile serviciilor pentru

8
populaţie concomitent cu reducerea ponderii locurilor de muncă din unele domenii industriale
cum sunt cele energofage şi cele intens poluate şi din agricultură, cât şi modificările ce
intervin în unele zone restrânse sau localităţi cum este, de exemplu, dispariţia sau
restrângerea drastică a industriei unice (monoindustriei) sau a celei dominate în acel
loc(A.Chircev,D.Salade, 1971, apud V.Lăscuş, 2000).
Buna informare asupra pieţii muncii este strict necesară pentru desfăşurarea unui
proces realist de orientare profesională. Necunoaşterea sau neconsiderarea acesteia în
procesul de orientare profesională va avea efecte negative la nivelul individual şi social
concretizate în urmările pe care le aduce însuşirea unor profesiuni pe care cei ce le stăpânesc
nu au unde să le practice.
Întru-n studiu realizat de G.D.Spînoiu şi N.R.Rădulescu vizând influenţa factorilor de
vârstă,sex şi situaţionali-structuraţi şi direcţi asupra alegerii profesiei, aceştia subliniază
influenţa favorabilă a contactului direct cu meseria înainte de luarea deciziei.Acest contact
direct cu meseria este:”un factor specific procesului de reflectare în vederea luării deciziei
pentru ea; el are un rol de canal informativ în acest sens, elaborându-se baza cognitivă
corespuzătoare activării dispoziţiei motivaţionale pentru muncă” (G.D. Spînoiu, N.R.
Rădulescu, 1975, p. 306).
Factori conjuncturali
Denumim nu acest termen un grup de factori, de diferite naturi, care influenţează
procesul de alegere profesională a unor elevi sau tineri şi care au în comun faptul că
acţioneoază neprogramat, nesistematic şi cu intensităţi diferite de la o perioadă la alta sau de
la o persoană la alta. Intervenţia lor în demersul alegerii profesiunii este însă suficient de
semnificativă pentru a fi luaţi în considerare odată ce cercetările de specialitate îi identifică
nu numai între sursele de informare profesională ci şi între factori indicaţi de subiecţii
cercetaţi ca fiind activi în conturarea unor opţiuni profesionale.
Conducându-se după datele unor cercetări în domeniu, includem în categoria factorilor
conjunctuali microgrupul, prestigiul profesiunilor, opinia publică, moda, mijloacele (mediile)
de informare, vocaţia şi tradiţia(V.Lăscuş, 2000).
Microgrupul, constituit dintr-un număr restrâns de prieteni, colegi vecini are, asupra
unor adolescenţi, influenţe puternice determinându-i să ia hotărâri pe care le consideră bune

9
numai fiindcă emană de la membrii acestuia. Asemenea influenţe se înregistrează, şi
cercetările au constatat asemenea cazuri, şi în alegerea profesiunii şi a şcolii.
Acest fenomen trebuie privit cu atenţie şi, când este cazul, înlocuit cu o orientare
şcolară şi profesională adecvată fiindcă adeseori poate avea efecte negative concretizate în
opţiuni profesionale eronate, insatisfacţii şi insuccese în perioada de formare profesională, şi
dacă aceasta nu este părăsită, efectele negative se pot prelungi până în perioada de practicare
a profesiunii. În asemenea situaţii ajung elevii care optează pentru o profesiune sau o şcoală
fiindcă pentru aceea au optat şi prietenii lui, sau un prieten ori un coleg cu care se înţelege
foarte bine. Ori, profesiunea pentru care au optat acei (sau acel) prieteni, colegi poate să fie
adecvată particularităţilor lor şi neadecvată pentru cel care îi urmează doar din considerente
de prietenie.
Prestigiul profesiunilor. Este cunoscut faptul ca sunt profesiuni care se bucură de o
preţuire deosebită din partea populaţiei (adică în toate clasele sociale) şi profesiuni faţă de
care se manifestă mari rezerve sau chiar sunt desconsiderate. Ierarhizarea profesiunilor după
criteriul prestigiului lor se observă şi în frecvenţa cu care se optează pentru profesiunile cu un
mare prestigiu şi în evitarea alegerii profesiunilor lipsite de prestigiu.
Prestigiul profesiunilor este dat şi menţinut de aspecte cum sunt complexitatea lor,
gradul înalt de pregătire pe care îl impun, faptul că se pot însuşi şi practica numai pe baza
unui talent (şi, ca urmare, numărul celor care le pot practica este mic), riscurile pe care le
implică, semnificaţia lor socială deosebită etc. Ele sunt: scriitor, pictor, arhitect, actor,
profesor, medic, pilot, cercetător ştiinţific ş.a. Asemenea profesiuni apar frecvent în opţiunile
elevilor chiar dacă unele dintre ele nu asigură venituri deosebite, ba chiar sunt între cele mai
prost plătite (ca, de exemplu, actor, profesor, cercetător ştiinţific etc.)
Opinia publică este cea care vehiculează prestigiul profesiunilor şi care apreciază
unele profesiuni şi unele domenii profesionale sau le sancţionează pe altele în funcţie şi de
conjuncturile economice şi sociale ale unor perioade de timp.
Moda acţionează, ca peste tot, şi în domeniul profesiunilor. Astfel, de exemplu, în anii
’70 şi ’80 profesiunile inginereşti erau la modă şi ca urmare, un mare număr de tineri,
potriviţi sau mai puţin potriviţi pentru ele, le-au urmat.

10
 În perioada actuală se pare că sunt la modă alte profesiuni ca, de exemplu, economist,
avocat, manechin, fotomodel etc. Aceasta se reflectă în creşterea frecvenţei opţiunilor elevilor
pentru ele.
Mijloacele (mediile) de informare, atât cele audio – video cât şi cele scrise, îi
influenţează pe unii elevi şi tinerii în alegerea profesiunii prin două tipuri de acţiuni. Una
constă în mediatizarea unor profesiuni cum sunt cântăreţ, actor, dansator, manechin,
fotomodel, sportiv profesionist, creator de modă etc. Acestui tip de acţiuni i se adaugă
mediatizarea implicată a profesiunilor specifice mediilor de informare: crainic radio, crainic
tv, reporter, ziarist etc.
A doua constă în mediatizarea condiţiilor de admitere la diferite tipuri şi grade de
şcoli, a domeniilor economice în ascensiuni şi a celor în declin precum şi a fenomenului
şomajului.
Vocaţia. În legătură cu alegerea profesiunii se vorbeşte adeseori despre vocaţie. În
unele lucrări din trecut care tratează problematica orientării şcolare şi profesionale se
utilizează chiar termenul de orientare vocaţională.
Vocaţia este starea de direcţionare către o anumită profesiune datorită înzestrărilor
native foarte accentuate care vizează aptitudinea la nivelul talentului şi care, însoţită de
instalarea unui interes puternic pentru acea profesiune, îl conduc imperios pe subiect spre
profesiunea care îl atrage irezistibil. Vocaţia acţionează astfel ca o forţă interioară de
orientare spre profesiune. Ea face uneori ca cel în cauză să înfrângă serioase greutăţi şi
dificultăţi (materiale, familiale, sociale) şi să ajungă, chiar după multe ocolişuri, să-şi
realizeze destinul profesional (V.Lăscuş, 2000).
Nivelurile inferioare ale vocaţiei, care acţionează de asemenea favorizant în alegerea
potrivită a profesiunii, sunt înclinaţiile, determinate şi ele de înzestrările aptitudinale şi
interesele profesionale.
Tradiţia este unul dintre cei mai vechi factori despre care se ştie că a acţionat în
formularea opţiunii profesionale. Astfel, tradiţia familială în alegerea şi practicarea
profesiunii a făcut ca în Egiptul antic să se înregistreze continuitatea profesiunii de arhitect
din tată în fiu de-a lungul a 24 de generaţii. Se ştie, de asemenea, că în Evul Mediu
profesiunea se moştenea frecvent în familie, practică favorizată şi de organizarea în bresle.

11
 Tradiţia familială în alegerea profesiunii a continuat să fie frecventă până în ultimele
două decenii când, datorită progreselor ştiinţei şi tehnicii, dinamica profesională s-a
intensificat ceea ce, combinat cu o piaţă a muncii în continuă mişcare, a dus la o mobilitate
profesională accentuată în care una şi aceeaşi persoană ajunge să-şi schimbe profesiunea de
două – trei ori în viaţă. Ori, în aceste condiţii tradiţia familială intervine tot mai rar ca factor
hotărâtor în conturarea opţiunii profesionale a tinerilor.
Pe lângă tradiţia familială, s-a mai înregistrat, ca factor de influenţare a alegerii
profesiunii de către tineri, tradiţia locală. Astfel, se cunosc localităţi rurale, localităţi urbane
mici sau cartiere din localităţi urbane mai mari în care, de mai multe generaţii, majoritatea
locuitorilor se orientează spre aceleaşi profesiuni sau acelaşi domeniu profesionale. Acest
fenomen este mai accentuat în localităţile monoindustriale.
Dar şi rolul tradiţiei locale ca factor în alegerea profesiunii se diminuează în ultimul timp
tot datorită fenomenelor amintite mai sus. Acţiunea tradiţiei familiale combinată cu tradiţia locală
mai acţionează încă semnificativ în mediul rural direcţionând o parte din tineretul rural spre
domeniul agriculturii.

12