Sunteți pe pagina 1din 3

Psihologia educaţiei curs 1

Psihologia educaţiei: noţiuni introductive, obiectul de studiu

Psihologia educaţiei este o ramură aplicată a psihologiei generale.

 Învăţământul obligatoriu a făcut necesară dezvoltarea acestei ramuri a psihologiei, care


să răspundă unor probleme precum: performanţele scăzute ale elevilor, abandonul
şcolar, tulburările de învăţare şi de comportament etc.
 Acest domeniu a fost asociat încă de la început cu educaţia specială, una dintre
principalele preocupări fiind identificarea elevilor cu nevoi speciale şi intervenţia în
cazul acestora (Reschly, 2003).
 Este parte componentă a psihologiei pedagogice a cărei preocupare este educaţia
individului uman de-a lungul vieţii (Cosmovici, Iacob, 2005).
 Presupune „aplicarea metodelor psihologice în înţelegerea tulburărilor de învăţare şi de
comportament la copiii de vârstă şcolară şi la tineri” (Fagan, 2000, cit in. Reschly, 2003,
p. 432).
 Acest domeniu al psihologiei apelează la concepte şi teorii din psihologia generală,
psihologia dezvoltării, psihologia copilului, ştiinţele educaţiei, igiena mentală,
psihologia socială, genetica etc. (Negovan, 2006).

Psihologia educaţiei studiază:


 „din punct de vedere psihologic, procesul instructiv-educativ desfăşurat în şcoală, cu
scopul de a spori eficienţa acestuia” (Cosmovici, Iacob, 2005, p. 15);
 „funcţionarea şi dezvoltarea psihicului individului uman în condiţii specifice
diferitelor medii educogene” (Negovan, 2006, p. 10).
 „factorii care influenţează cantitatea şi calitatea învăţării” (Child, 1997, p. 3, cit in.
Negovan, 2006, p. 10).

Relația psihologie-educație
Psihologia oferă educației metodele științifice valide pentru a optimiza practica educațională.
Educația oferă psihologiei contextul și situațiile reale pentru a-și dezvolta teoriile privind
învățarea (Mayer, 2001).

Psihologul şcolar
Termenul de psiholog şcolar apare prima dată într-un articol din anul 1911. Prima persoană
considerată oficial psiholog şcolar a fost Arnold Gesell, a cărui sarcină principală era aceea de a
administra teste elevilor, în vederea plasării în clase cu programe educaţionale speciale (Ehly, Northup,
2005).

Activităţile psihologului şcolar:


Psihologul şcolar are ca prioritate în activitatea sa nevoile copiilor şi familiilor lor. Printre
activităţile pe care le desfăşoară acesta se numără:
- evaluare psiho-educaţională (a abilităţilor, personalităţii, performanţelor şcolare etc.), de obicei
cu scopul de a identifica elevii cu nevoi speciale şi a contura programe educaţionale speciale;
- consilierea elevilor;
- proiectarea şi implementarea unor programe de intervenţie;
- servicii de consultanţă furnizate cadrelor didactice şi părinţilor;
- servicii de promovare a sănătăţii mentale (Ehly, Northup, 2005; Fagan, 2005).
Psihologii şcolari desfăşoară de asemenea activităţi precum supervizarea altor specialişti,
conceperea şi implementarea de proiecte şi programe, cursuri de formare, cercetare etc. (Ehly, Northup,
2005).

Margaret Metzger profesoară de limba engleză la Brookline High School în Massachusetts cu o


vechime de 25 de ani, expune unui tânăr profesor maniera în care înțelege principiile de bază ale
psihologiei educației.

Subliniază cum se învață, mai degrabă decât ce se învață. Poate că elevii nu vor ști niciodată
un anumit fapt, dar întotdeauna vor trebui să știe cum să învețe. Învață-i pe elevi cum să înțeleagă
ceea ce citesc, cum să formuleze o idee, cum să stăpânească un material dificil, cum să utilizeze scrisul
pentru a clarifica ideile. O fostă elevă Anastasia Korniaris, mi-a scris:„Orele dumneavoastră erau ca
un magazin de hardware. Toate instrumentele erau acolo. Ani mai târziu, încă mai folosesc acel
magazin de hardware care este în capul meu”.
Include-i pe elevi în procesul de predare-învățare. În fiecare zi pune întrebări de genul: „Ce
părere aveți despre această temă? V-a ajutat să învățați materialul? Sarcina de îndeplinit a fost prea
lungă sau prea scurtă? Cum putem face următoarea sarcină mai interesantă? Care ar trebui să fie
criteriile de evaluare?” Amintește-ți că ne dorim ca elevii să devină responsabili pentru propriul
proces de învățare.
Cercetări utile au fost realizate în ultimul timp pe stilurile de învățare și tipuri de inteligență.
Citește acele cercetări. Ideea de bază de care trebuie să ții cont este faptul că studenții ar trebui să
gândească pentru ei. Slujba ta este de a-i învăța cum să gândească și de a le da instrumentele
necesare.
Elevii tăi vor fi uimiți la nesfârșit de cât de inteligenți sunt ei. Nu e nevoie să le arăți cât de
inteligent ești tu. . . .
În primii ani de predare, trebuie să te aștepți să lucrezi ore și ore. Ca și alți profesioniști,
profesorii lucrează mult mai multe ore decât știu cei din afara sistemului de învățământ. . .

(Sursa: Metzger, 1996, pp. 346–351, cit in Santrock, 2011, p. 2)

Bibliografie:
Cosmovici, A., Iacob, L. (coord.) (2005). Psihologie şcolară, Iaşi: Ed. Polirom.
Ehly S. W., Northup, J. A. (2005). School Psychologist, in Lee, S. W. (Editor), Encyclopedia of School
Psychology, Thousand Oaks, CA: Sage.
Fagan, T. K. (2005). Careers in School Psychology, in Lee, S. W. (Editor), Encyclopedia of School
Psychology, Thousand Oaks, CA: Sage.
Lemeni, G. (2005-2006). Psihologie şcolară, Note de curs.
Mayer, R. E. (2001). What Good is Educational Psychology? The Case of Cognition and Instruction.
Educational Psychologist, 36 (2), 83-88.
Negovan, V. (2006). Introducere în psihologia educaţiei, Bucureşti: Editura Universitară.
Reschly, D. J. (2003). School Psychology, in Reynolds, W. M., Miller, G. E. (editors), Weiner B. Irving
(editor in chief), Handbook of Psychology, Vol. 7, Educational Psychology, John Wiley & Sons,
Inc., Hoboken, New Jersey.
Santrock, J. W. (2011). Educational psychology (fifth edition). Boston: McGraw-Hill.
Turcu, F., Turcu, A., (1999). Fundamente ale psihologiei şcolare, Bucureşti: Editura All Educational.
www.copsi.ro