Sunteți pe pagina 1din 7

RECENZIE

RECENZIE: Tratat de pedagogie școlară


Autor: Prof. univ.dr. Ioan Nicola
Editura: Aramis, Bucuresti

Lucrarea „Tratat de pedagogie scolara„ reprezinta una dintre cele mai


importante lucrari de pedagogie scolara  din literatura romaneasca, ce abordeaza 
cu competenta si rigoare stiintifica un mare volum de informatii. Lucrarea  este si
una dintre realizarile de seama ale pedagogiei romanesti contemporane,este un
instrument de lucru util nu numai profesorilor si elevilor, ci oricareipersoane care
vrea sa-si cunoasca posibilitatile de dezvoltare.
            Cartea are 575 de pagini  si este conceputa ca un manual universitar ce
abordeaza  problemele fundamentale ale pedagogiei , problemele didacticii si ale
sistemului institutional de educatie, precum si unele probleme pedagogice
complementare de interes major, cum sunt: conducerea institutiilor de
invatamant,personalitatea si rolul profesorului in scoala si societate, probleme de
modernizare a invatamantului, cercetarea pedagogica, creativitatea, educatia
permanenta,probleme legate de orietarea scolara si profesionala.
Conceputa pentru a servi ca si sursa de informatie stiintifico-didactica, lucrarea
„Tratat de pedagogie scolara” foloseste atat pentru  pregatirea pedagogica a
studentilor apartinand tuturor profilelor invatamantului superior, care doresc  sa
devina cadre didactice, elevilor liceelor pedagogice si scolilor normale, precum si
tuturor cadrelor didactice din invatamantul romanesc.
            Lucrarea este structurata in 28 de capitole:
 Obiectul pedagogiei. Educatia- actiune sociala specifica
 Geneza si constituirea pedagogiei ca stiinta
 Cercetarea in pedagogie
 Rolul educatiei in dezvoltarea personalitatii
 Caracterizarea psihologica a stadiilor dezvoltarii ontogenetice
 Invatarea- temei psihologic al actiunii educationale
 Tipuri de invatare si diferente individuale de invatare
 Finalitatile actiunii educationale. Proiectarea educationala
 Educatia intelectuala
 Educatia religioasa
 Educatia morala
 Educatia patriotica a elevilor
 Formarea atitudinii fata de munca
 Educarea elevilor in cadrul colectivului scolar
 Educarea elevilor in spiritul disciplinei
 Educatia profesionala
 Educatia estetica
 Educatia fizica
 Procesul de invatamant
 Principiile didactice
 Teoria curriculumului. Continutul procesului de invatamant
 Tehnologia procesului de invatamant
 Problematica succesului si insuccesului scolar
 Mijloacele de invatamant
 Forme de organizare a procesului de invatamant
 Sistemul de invatamant
 Modernizarea invatamantului
 Profesorul
Cele  28 de capitole ale lucrarii abordeaza problemele de baza ale stiintelor
educatiei, asa cum sunt ele structurate la  cumpana dintre mileniul al II-lea si al  III-
lea. Ioan Nicola defineste pedagogia ca fiind „stiinta  care studiaza fenomenul
educational  cu toate implicatiile sub aspectul formarii personalitatii umane in
vederea integrarii active a persoanei in viata sociala.”
Dupa Ioan Nicola sistemul stiintelor pedagogice cuprinde urmatoarele discipline sau
ramuri ale stiintei educatiei:
 Pedagogia generala, care este o disciplina teoretica ce studiaza actiunea
educationala dintr-un unghi general de vedere urmarind sa-i surprinda anumite
legitati, valabile indiferent de locul si timpul in care se desfasoara.
 Pedagogia prescolara- aria ei limitandu-se in functie de varsta obiectului
educational. Se ocupa de problematica si tehnologia actiunii educationale  cu
copiii de varsta prescolara in cadrul gradinitei;
 Pedagogia scolara- se ocupa de problematica si tehnologia actiunii
educationale in cadrul scolii, cu copiii normal dezvoltati fizic si psihic;
 Pedagogia speciala, (surdo-tiflo-oligofreno-pedagogia)- se ocupa de
problematica si tehnologia actiunii educationale cu copii cu deficiente fizice,
psihice sau psihosomatice, in scoli si institutii speciale;
 Pedagogia comparata- se ocupa cu studierea particularitatilor nationale ale
educatiei in vederea relevarii a ceea ce este tipic si universal;
 Sociologia educatiei;
 Filosofia educatiei;
 Metodicile predarii diferitelor obiecte de specialitate.
            Incercand sa formuleze o definitie a educatiei, Ioan Nicola spunea ca
„educatia este o actiune sociala complexa care se realizeaza intr-un lant nesfarsit de
actiuni exercitate in mod constient, sistematic si organizat, in fiecare moment  un
subiect-individual sau colectiv- actionand asupra unui obiect- individula sau colectiv-
in vederea transformarii acestuia din urma intr-o personalitate activa sau creatoare,
corespunzatoare atat conditiilor istorico-sociale prezente si de perspectiva, cat si
potentialului sau biopsihic individual.”
            Prin caracterul sau uman, educatia este o actiune ce se desfasoara in mod
constient potrivit unor finalitati stabilite in prealabil, ea are, deci un sens intentionat
care vizeaza un rezultat bine conturat.
            In capitolul 4 , in care pedagogul  abordeaza problematica
particularitatilor de varsta  si individuale ale copilului, acesta delimiteaza
urmatoarele perioade in viata copilului:
 Perioada sugarului (0 -1 an);
 Perioada anteprescolara (1-3 ani);
 Perioada prescolara (3-6/7 ani);
 Perioada scolara (6/7- 18/19 ani), avand trei subperioade:
                                -varsta scolara mica(6/7-10/11 ani);
                               -varsta scolara mijlocie (pubertatea sau preadolescenta,
10/11- 14/15 ani);
                                -varsta scolara mare (adolescenta, 14/15-18/19 ani).
          In viziunea lui Ioan Nicola dezvoltarea psihica este rezultatul interactiunii
factorilor externi si interni. Cei externi sunt constienti din totalitatea actiunilor si
influentelor ce se exercita din exterior  asupra dezvoltarii si formarii personalitatii
umane. Acestia sunt mediul si educatia, iar cei interni sunt constituiti din totalitatea
conditiilor care mijlocesc si favorizeaza dezvoltarea psihica.
          Despre invatarea scolara Ioan Nicola spunea ca „ incuba un ansamblu de
conditii, toate avand rolul de organizare a evenimentului invatarii  in vederea
dobandirii unei performante.”  El distinge 6 tipuri de invatare:
 Invatarea senzoriala;
 Invatarea receptiva;
 Invatarea prin descoperire;
 Invatarea logica;
 Invatarea mecanica;
 Invatarea creatoare.
            Referindu-se la didactica sau teoria procesului de invatamant, autorul
spunea ca una din preocuparile fundamentale ale didacticii este activitatea de
predare a cunostintelor in conformitate cu anumite legitati psihologice de asimilare a
lor. Astfel Ioan Nicola considera ca didactica studiaza procesul de invatamant „prin
prisma relatiei dintre predare si invatare, dintre conduitele pedagogice ale
subiectului actiunii (profesorul) si modalitatile de raspuns ale obiectului ei (elevul),
in vederea asigurarii unei armonii intre ele”
            Principalele probleme ale didacticii in viziunea lui Ioan Nicola sunt:
continutul procesului de invatamant, tehnologia desfasurarii procesului de
invatamant, asigurarea unui echilibru functional intre predare si invatare, evaluarea
randamentului procesului de invatamant, conducerea actiunii didactice, relatia
profesor-elev.
            Pedagogul sustine ca rocesul de invatamant poate fi definit ca „un
ansamblu de actiuni exercitate in mod constient si sistematic de catre educatori
asupra educatilor intr-un cadru institutional organizat, in vederea
formariipersonalitatii acestora in concordanta cu cerintele idealului educational.
            In capitolul 20 Ioan Nicola defineste si caracterizeaza principiile didactice
ca fiind „ norme sau teze generale care orienteaza si imprima un sens functional
procesului de invatamant, asigurandu-i astfel premisele necesare indeplinirii
obiectivelor si sarcinilor pe care le urmareste in desfasurarea sa.” Autorul prezinta
pe larg documentele scolare (planul de invatamant, programa scolara, manualul
scolar (cu urmatoarele functii: de informare, formativa, stimulativa, de autoinstruire.
            Ioan Nicola face o clasificare si o descriere pe larg metodele si strategiile
de invatare.
            Analizeaza pe larg procesul de evaluare, precum si metodele si procedeele
de evaluare (observarea si aprecierea verbala, chestioarea orala, lucrarile scrise,
testele docimologice, lucrarile practice, examene, scari de apreciere, evaluarea cu
ajutorul masinilor).
            Abordand problema succesului si insuccesului scolar in capitolul 23, Ioan
Nicola spunea ca „succesul/ insuccesul scolar are un caracter concret. Abordarea
concreta a tuturor factorilor se manifesta diferit de la un individ la altul si de la un
moment la altul al dezvoltarii sale ontogenetice. De fiecare data ei se combina in mod
specific, generand astfel  acea constelatie factoriala indispensabila pentru aprecierea
si explicarea rezultatelor elevilor din prisma  categoriilor de succes sau insucces, iar
prin intermediul acestora putem sa ne pronuntam asupra adaptarii sau inadaptarii
scolare. Dupa ponderea pe care unul sau unii din acesti factori o detin in cadrul
constelatiei, vom putea distinge mai multe tipologii de insuccese, predominant
externe sau predominant interne, de natura biologica sau psihologica, de origine
intelectuala sau nonintelectuala etc. insuccesul la invatatura reprezinta simptomul
principal al inadaptarii la cerintele scolii.”
            In ceea ce priveste rolul profesorului in procesul de combatere a
insuccesului scolar, pedagogul considera ca acesta consta in adaptarea intregului
sistem de actiune pedagogica la particularitatile de varsta si individuale ale elevilor.
            Despre mijloacele de invatamant Ioan Nicola spunea ca acestea reprezinta
„totalitatea materialelor, dispozitivelor si aparatelor cu ajutorul carora se realizeaza
transmiterea si asimilarea informatiei didactice, inregistrarea si evaluarea
rezultatelor obtinute.”  Pedagogul face si o clasificare a mijloacelor de invatamant,
astfel:
 Mijloace de invatamant care cuprind mesaj didactic: ( mijloace didactice care
redau in forma naturala obiectele si fenomenele realitatii, mijloace de invatamant
sub forma de materiale grafice si figurative, mijloace de invatamant sub forma de
modele substantiale, functionale si actionale, mijloace tehnice audiovizuale);
 Mijloace de invatamant care faciliteaza transmiterea mesajelor didactice:tabla
magnetica, dispozitivele automate;
 Calculatorul in lumea educatiei
            In capitolul despre formele de organizate  a procesului de invatamant
pedagogul defineste lectia ca fiind constituita dintr-o succesiune de etape sau
secvente ce se desfasoara intr-o unitate de timp, in care se asigura o coordonare intre
activitatea de predare si cea de invatare, in vederea  realizarii  finalitatilor
procesului de invatamant. Succesiunea etapelor pe care le incuba ofera profesorului
posibilitatea de a ordona si organiza continutul informational in unitati mai mici
pentru a putea fi asimilate de catre elevi, de a folosi o tehnologie si o strategie
corespunzatoare in vederea desfasurarii optime a activitatii de invatare, toate vizand
in cele din urma realizarea obiectivelor instructiv-educative. Principalele elemente si
variabile pe care le implica lectia sunt:
 Obiectivele instructiv-educative
 Continutul informational al lectiei
 Alegerea si folosirea unei strategii de instruire
 Variabilele personalitatii profesorului si variabilele personalitatii elevilor
 Organele colectivului de elevi
 Elemente de conexiune inversa
 Variabila temporala
 Variabila fizica
            Pedagogul distinge mai multe tipuri de lectii:
 Tipul lectiei mixte sau combinate
 Tipul lectiei de comunicare
 Tipul lectiei de formare a priceperilor si deprinderilor sau tipul lectiei de
munca independenta
 Tipul lectiei de recapitulare si sistematizare (de fixare sau consolidare)
 Tipul lectiei de verificare si apreciere (de control si evaluare).
            Despre proiectarea lectiei autorul spune ca „ integrarea tuturor
elementelor si aspectelor lectiei intr-un tot unitar, privite in desfasurarea lor
concreta, se obtine prin elaborarea unui plan sau proiect de lectie. Proiectarea lectiei
de catre profesor presupune o suita de actiuni sau preocupari orientate in directia
prefigurarii,prin descriere detaliata, in concordanta cu principiile si legitatile
psihopedagogice, a intregului program de desfasurare a lectiei.”
            Sistemul de invatamant reprezinta, in viziunea autorului, un ansamblu de
institutii destinate sa realizeze instructia si educatia tinereio generatii.
            Ioan Nicola a structurat sistemul de invatamant din Romania astfel:  
 Invatamant prescolar;
 Invatamant elementar sau primar;
 Invatamant secundar,care cuprinde invatamantul gimnazial, profesional si
liceal;
 Invatamant postliceal;
 Invatamant superior, ce cuprinde invatamantul universitar si postuniversitar;
 Educatia permanenta.
            Profesorul, in scoala esteconducatorul activitatii didactice ce se desfasoara
in vederea realizarii obiectivelor prevazute in documentele scolare.     Pentru a
evidentia rolurile pe care le poate exercita profesorul, Ioan Necula citeaza in
”Tratatul de pedagogie scolara ” din cartea „Educational Psychology” de Anita E
Woolfolk:
 Profesorul, ca expert al actului de predare-invatare- el poate lua decizii
privitoare la tot ceea ce se intampla in procesul de invatamant;
 Profesorul , ca agent motivator- el declanseaza si intretine interesul elevilor,
curiozitatea si dorinta lor pentru activitatea de invatare;
 Profesorul, ca lider- el conduce un grup de elevi, exercitandu-si puterea
asupra principalelor fenomene ce se produc aici. Este un prieten si confident al
elevilor, un substitut al parintilor, obiect de afectiue, sprijin in ameliorarea
starilor de anxietate;
 Profesorul in ipostaza de consilier- este un observator sensibil al
comportamentelor elevilor, un indrumator persuasiv si un sfatuitor al acestora.
 Profesorul, ca model- prin intreaga sa personalitate, prin actiunile si
comportamentul sau este un exemplu pozitiv pentru elevi;
 Profesorul, ca profesionist reflexiv- se straduieste tot timpul sa inteleaga si sa
reflecteze asupra intamplarilor inedite din clasa, sa studieze si sa analizeze
fenomenele psihopedagogice cu care se confrunta;
 Profesorul, ca manager- supravegheaza intreaga activitate din clasa, asigura
consensul cu ceilalti profesori, cu parintii si cu ceilalti factori. Profesorul are de-
a face cu un tip special de management, si anume ”managementul clasei”. Acesta
include ”toate deciziile si actiunile solicitate pentru mentinerea ordinii in clasa.”
            Dar pe langa activitatea didactica profesorul mai desfasoara si o activitate
extrascolara sau cultural-educativa.
            Ioan Nicola considera ca desfasurandu-si activitatea profesionala in cadrul
scolii, dascalul nu inceteaza de a fi un educator si in afara ei, urmarind, bineinteles,
obiective specifice si apeland la mijloace si forme adecvate. Numai in masura in care
profesorul isi continua misiunea si in afara scolii, a cadrului profesional pe care
aceasta i-l ofera, poate fi considerat un educator al poporului sau.
            ”Tratatul de pedagogie scolara” al lui Ioan Nicola mi-a oferit, prin
continutul ei, informatii importante in vederea pregatirii psihopedagogice si
metodice  in postura mea de cadru didactic.
            Consider aceasta lucrare o importanta sursa de documentare pentru
pregatirea si perfectionarea pedagogica a studentilor si cadrelor didactice.
            Recomand cartea  „Tratat de pedagogie scolara” de Ioan Nicola  tuturor,
deoarece, consider ca , ea poate orienta orice persoana, specialist, manager sau
parinte, in a caror viata si munca le este prezenta si o dimensiune educativa.