TEMA 2-Educație parentală trecut , prezent, viitor.

În trecut, mai exact în anii ’80,anul în care m-am născut eu nu prea era în discuție
termenul de ,,educație parentală”, eu cel puțin ca și copil nu îmi amintesc să fii auzit de la
părinții mei discutându-se vreodată despre ,,educație parentală”.

Tot ce îmi amintesc de perioada anilor ’80- ’90 este că toată lumea avea o ocupație,
toată lumea avea un serviciu și că pe atunci copiii frecventau instituțiile de învățământ începând
cu creșa de la vârste foarte mici: 3luni parcă atât era perioada până la care mamele stăteau cu
copiii acasă spre deosebire de situația din zilele noastre unde până la vârsta de doi ani mamele
pot opta să stea acasă cu copilul(și eu ca și mamă am stat cu ambii copii acasă până la vârsta de
doi ani).

,,Ruptura” copilului de familie se petrecea la o vârstă destul de mică, erau și pe atunci

bunici care stăteau cu copiii dar erau foarte puțini deoarece și bunicii aveau servici nu erau la
pensie, deoarece vârsta la care femeile aveau copii era undeva pe la 20 de ani ,deci destul de
tinere spre deosebire de zilele noastre în care femeile devin mame pentru prima oară după vârsta
de 30 de ani. Atunci în acea perioadă prioritar era mai mult formarea unei familii apoi cariera pe
când în zilele de astăzi lucrurile stau cumva invers, prioritatea acum pentru femei o reprezintă
cariera , găsirea unui loc bun de muncă și apoi întemeierea unei familii.

Pe de altă parte îmi amintesc că atunci copiii se acomodau mai ușor cu creșa, grădinița
asta datorită faptului că mergeau la creșă de la o vârstă foarte mică și până își dădeau seama unde
se află erau deja acomodați cu programul ,cu regulile socializând mai ușor cu alții copii de vârsta
lor. În zilele noastre lucrurile stau puțin mai diferit copiii merg după vârsta de 3 ani la grădiniță
sau alți poate nu merg numai în grupa mare ,grupă obligatorie pentru a putea merge în clasa
pregătitoare.

Un alt aspect destul de important din punctul meu de vedere îl reprezintă faptul că în
aceea perioadă n existau atât de multe jucării sau internet, tablete, telefoane mobile de care copiii
dispun în ziua de azi. Datorită faptului că aveam puține jucării, eram puși în situația de a
improviza de cele mai multe ori, ne făceam jucării din ceea ce aveam prin casă sau din ceea ce
găseam când ne jucam afară. Socializam foarte mult unul cu celălalt ne petrecea foarte mult
timpul împreună cu copii de vârstă noastră. Eu am copilărit la bloc și îmi aduc aminte cu mare
plăcere de modul în care ne petreceam timpul liber cu copiii din bloc. Eram de exemplu în jur de
60 de copii care locuiam în aceeași scară de bloc, așa erau vremurile atunci majoritatea familiilor
aveau 2 sau 3 copii, motiv pentru care aveam tot timpul parteneri de joacă atunci când mergeam
afară.

Accesul nostru la informații era destul de limitat atunci ,majoritatea informațiilor despre
orice ne doream să aflăm le primeam de la școală sau citind cărțile de la biblioteca școlilor, cărți
pe care le găseam mai greu din cauză că nu erau așa de multe în comparație cu câți copii eram.

Viața s-a schimbat foarte mult în timp ce tehnologia a tot evoluat. Tânjesc de multe ori
după momentele în care eram copii, nu aveam griji și nu ne păsa de nimic de ceea ce se întâmpla
în jurul nostru. Eram fascinată de râsul copiilor care își petreceau mare parte a timpului în fața
blocului, plini de elan și de veselie, lipsiti de griji și de noile tehnologii. Cele mai relaxante jocuri
ale anilor ’80-’90 ne făceau să comunicăm cu ceilalți copii de vârsta noastră, să ne certăm fără
motiv unii cu alții, să ne supărăm/împăcăm unii pe alții și ne ajutau să ne dezvoltăm mai bine
abilitățile comunicaționale și ludice.

Vremurile s-au schimbat mult. Părinții se implică mult mai mult în creșterea copiilor,
pornind de la perioada concediului de maternitate/paternitate, care este considerabil mai lungă
față de anii ‘80. Copiii nu mai sunt lăsați singuri în fața blocului, căci numărul mașinilor a
crescut foarte mult, iar curțile blocului nu mai reprezintă un spațiu sigur pentru copii. La școală
nimeni nu mai merge singur, cel puțin nu în clasele primare, iar acasă copiii nu mai stau singuri
ca și noi, generația cu cheia la gât.

În trecut erau puțini copii care făceau activități extrașcolare, în general cei foarte
talentați, care practicau un sport de performanță sau învățau câte un instrument muzical. În ziua
de azi, programul majorității copiilor este foarte aglomerat cu activități extrașcolare, rămânând
foarte puțin timp pentru joacă liberă. Totuși, aproape că nu există copil care să nu schieze sau să
patineze, să cânte la un instrument, să știe limbi străine etc. Faptul că părinții investesc mai mult
timp și bani în copiii lor este un lucru bun dacă nu este dus la extrem și împotriva voinței
copilului lucru care se întâmplă uneori.

Fiecare timp cu avantajele și dezavantajele lui.

Totul e în schimbare, iar omul este extrem de adaptabil. Apropierea de părinți este mult
mai mare în zilele noastre, dar este important să compensăm, pe cât posibil, libertatea pe care noi
ca și copii o aveam mai demult. Dacă nu au așa de mulți copii cu care să se joace, să ne implicăm
noi, părinții, măcar câteva minute pe zi. Există atât de multe jocuri creative , educative sau de
societate cu care putem să ne ocupăm din timp. Când ieșim în parc, la plimbare să nu încercăm
să controlăm fiecare pas al copilului, ci să îi oferim cât mai multă libertate, independență, dar să
le facem încet, să nu pierdem contactul cu realitatea în care trăim.

Rolul nostru este de a-i supraveghea de la distanță și să intervenim doar atunci când
situația o cere. În rest e important să ne retragem, să-i lăsăm să interacționeze cu alți copii și să-i
încurajăm să fie independenți așa cum și părinții noștri ne-au oferit această oportunitate. Timpul
de calitate petrecut cu propriul copil este extrem de important, de aceea să ne asigurăm zilnic că
avem posibilitatea de a petrece împreună măcar o jumătate de oră dacă nu se poate mai mult.

De asemenea socializarea este importantă. Să ne încurajăm copiii să își facă prieteni în

loc să stea singur, uitându-se la TV/telefon/tabletă. Și să nu uităm că noi suntem modelul lor, ei
de fapt ne imită comportamentul. Chiar dacă petrecem puțin timp cu copiii noștri acest timp să
fie unul de calitate, trebuie să păstrăm tot timpul contactul cu copiii să îi întrebăm ce probleme
au, ce vise ce dorințe au să știm pe cât posibil ce se petrece în viața lor atât cu bune cât și cu rele
ca să putem să îi îndrumăm, să le oferim sfaturi atunci când au nevoie, într-un cuvânt să știe că
suntem în orice situație alături de ei.

A fi părinte este pentru fiecare dintre noi cea mai mare bucurie. Prin ochii micuți care
ne privesc cu dragoste, putem vedea și înțelege rostul nostru. Dar, dincolo de bucuria
nemărginită, apar și o serie de responsabilități cărora suntem obligați să le facem față. Un copil
nu este asemenea unei plante. El nu are nevoie doar de îngrijire, lumină și apă pentru a se
dezvolta așa cum ne dorim! Un copil nu este asemenea unui mic animăluț, care are nevoie doar
de un adăpost sigur, hrană și apă pentru a crește. Copiii au nevoie în primul rând de dragoste, au
nevoie de încredere, au nevoie de implicare, de comunicare, de joc împreună cu părinții lor.
Copiii au nevoie de libertate, au nevoie de alți copiii cu care să se joace, să comunice, prin
urmare noi suntem puși în situația de a le oferi aceste lucruri.

Până nu demult educaţia părinţilor nu a constituit o prioritate în cadrul politicilor

educaţionale din România. În ultimii ani se discută din ce în ce mai mult despre faptul că
susţinerea iniţierii, formării şi dezvoltării competenţelor parentale devine una dintre misiunile pe
care statul trebuie să şi le asume, dacă dorim ca educaţia copilului şi tinerilor să devină o acţiune
coerentă, eficientă şi care să ofere şanse egale tuturor.

Într-o societate care evoluează extrem de repede, care solicită o adaptare foarte rapidă la
contexte și situații noi, unii părinții rămân fixați pe metodelor tradiționale pe care le-au asimilat
în perioada copilăriei. Prin urmare, provocarea care ia naștere este cum să creștem copiii de azi
pentru a fi adulți adaptați contextului în care trăiesc.

Programele de educaţie parentală îşi propun, în general, să dezvolte la părinţi

comportamente noi, pozitive, pe de o parte şi să elimine o serie de comportamente care afectează
nefavorabil dezvoltarea copilului, pe de altă parte. Prin urmare consider că participarea părinților
la astfel de programe reprezintă un pas important în creșterea și educarea propriului copil. În
timp se va dovedi că este un avantaj atât pentru părinții dar mai ales pentru copii.

Din punctul meu de vedere pot spune că nu este ușor să faci față acestor provocări nici
ca părinte și nici ca și copil având în vedere experiența de până acum , dar pot spune cu
convingere că în momentul în care devii părinte începi să îți înțelegi mai bine părinții. Îți aduci
aminte de situațiile prin care ai trecut și îți dai seama de faptul că părinții îți doresc binele și
încearcă pe cât posibil să te ajute de fiecare dată chiar dacă deciziile lor atunci când ești copil
poate te nemulțumesc câteodată.

Prin urmare o să îmi sfătuiesc proprii copii ca atunci când o să devină și ei la rândul lor
părinții să păstreze tot timpul legătura cu copiii lor să le fie mereu aproape să îi accepte așa cum
sunt cu calități și defecte să îi ajute de câte ori este nevoie.

Consider că cel mai prețios dar ce îl putem oferi copilul nostru este timpul petrecut
împreună. Stabilitate și siguranță în căminul familial, sentimentul de încredere și afecțiune este
ceea ce deprinde copilul atunci când noi ca părinți ne facem timp pentru el.
 În concluzie meseria de părinte este una dintre cele mai solicitante pe care le poate
exercita un om de-a lungul vietii, și pentru care ne simțim uneori, poate, nepregătiți, indiferent de
vârsta la care am devenit părinți. Dar câtă bucurie ne aduce această "profesie", este ceva ce nu
poate fi descris în cuvinte și consider că acest lucru reprezintă unul dintre cele mai frumoase
cadouri pe care viața ni le poate oferi.

Prin urmare în meseria de părinte tot timpul vom avea ceva de învățat, pentru că totul
este într-o continuă schimbare. Viața copiilor noștri și viața noastră este într-o continuă
schimbare, timpul câte o dată ni se pare că trece mult prea repede și nu apucăm să facem
întotdeauna ceea ce ne propunem dar cred că trebuie să privim înainte cu optimism și să nu
complicăm lucrurile mai mult decât este necesar. Problemele complicate au câte o dată o
rezolvare simplă putem învăța acest lucru de la copiii noștri, prin urmare să ne bucurăm din plin
de fiecare etapă a vieții noastre atât ca și copii, cât și ca părinți și de ce nu în viitor ca și bunici.