Referat

Autori:
Radu Liliana
Staicu Vasilica
Bobeică Nicoleta
 ”Laudă copilul. Lauda este cea mai mare recompensă pe
care o poţi oferi. Foloseşte tot timpul lauda ca recompensă.”

Burt Goldman

Cum privim lucrurile în mod normal?

Credinţa comună este că atât recompensa cât şi lauda sunt instrumente foarte utile in
diciplinarea copiilor care conduc în mod implict la creşterea motivaţiei copiilor de a învăţa.

Ce se întâmplă în mod real?

Recompensa este un instrument de care adulţii se folosesc atunci când intenţionează să

crească frecvenţa, sau durată unui comportament. Cu alte cuvinte, este o consecinţă a
comportamentului care creşte probabilitatea acestuia de a se repeta.
Există mai multe tipuri de recompense:
• recompense materiale: alimente, buline zâmbitoare, cadouri, obiecte, bani etc.
• recompense sociale: lauda, încurajarea, aprecierea, acceptarea de către ceilalţi, atenția, etc;
• activităţi preferate, precum: jocul pe calculator, vizionarea de filme sau desene animate,
activităţi sportive etc.
Feedback-ul pozitiv, recompensele, mesajele de laudă au o eficienţă crescută asupra
motivaţiei copiilor preşcolari doar în anumite condiţii. Atât lauda, cât şi recompensa fizică, deşi
reprezintă instrumente care au puternice valenţe motivaţionale, nu conduc întotdeauna la
rezultatul scontat.
Bomboane, jucării, activități interesante, buline zâmbitoare, laude, toate sunt oferite
copilului cu un scop precis: acela de a-l determina să facă un anumit lucru sau să se comporte
într-un anume fel.
Atunci când dorim ca un copil să facă ceva, trebuie să avem în vedere 2 aspecte:
 Ce vrem să facă?
 Care este motivul pentru care vrem să facă lucrul respectiv?
Dacă motivul pentru care un copil este cuminte, generos sau pentru care el își face temele
este că va primi o ciocolată, sau că se poate juca o oră în plus pe tabletă, atunci pierdem din
vedere obiectivul educației pe termen lung, acela de a forma adulți responsabili.
Un studiu realizat în anul 1973 pe preșcolari a evidențiat felul în care recompensele
(motivația extrinsecă) pot interfera cu dorința naturală de învățare sau cu plăcerea de a face un
anumit lucru (motivația intrinsecă).
 În acest experiment cercetătorii au studiat ce se întâmplă dacă un copil este recompensat
pentru o activitate pe care în mod normal o face cu plăcere. Activitatea aleasă a fost desenul. În
urma experimentului s-a ajuns la concluzia că cei ce au primit o recompensă așteptată sau
neașteptată, au manifestat un interes mai scăzut pentru activitatea respectivă, odată ce nu au mai
fost recompensați, în timp ce copiii care nu au primit recompense au desenat în continuare cu
plăcere.
Așadar, recompensele pot fi dăunătoare atunci când discutăm despre învățare și nevoia de
cunoaștere, care se manifestă natural la copii, dar care de multe ori este înăbușită prin surse de
motivare exterioare.
Dacă se folosesc în mod frecvent recompense trebuie avute în vedere următoarele aspecte:
- odată ce nu mai sunt folosite, ele își pierd valoarea.
- dacă un copil nu mai este recompensat el nu are niciun motiv să facă ceea ce i se cere.
- pe măsură ce înaintează în vârstă recompensele trebuie să fie din ce în ce mai mari,
deoarece copilul își pierde interesul de a face un anumit lucru pentru aceeași recompensă.
Totodată, singura formă de motivație care persistă pe termen lung este cea
intrinsecă. Motivația intrinsecă este cea care arde în interiorul fiecăruia dintre noi și cea pe care
trebuie să o dezvoltăm în copii.
Timothy Blair a sistematizat caracteristicile unor recompense eficiente:
- se oferă din când în când (de câte ori este cazul), nesistematic;
- specifică detaliile realizării pentru care copilul este recompensat;
- relevă spontaneitate, varietate şi alte semne de credibilitate;
- recompensează atingerea unor standarde specificate anterior;
- orientează copiii spre o apreciere mai exactă a eficacităţii comportamentului lor în timpul
realizării sarcinilor date, a eficienţei modului lor de a gândi rezolvarea unor probleme;
- se atribuie pentru un efort încununat de succes, pentru perfecţionarea unor capacităţi şi implică
supoziţia că, pe viitor, sunt aşteptate performanţe asemănătoare;
- sprijină motivaţia intrinsecă (copilul crede că face eforturi pentru că îi place subiectul şi/ sau
este interesat în perfecţionarea acelui tip de capacităţi);
- centrează atenţia copilului pe comportamentul propriu, desfăşurat în timpul realizării
performanţei;
- întăreşte comportamentul dezirabil care a avut drept consecinţă atingerea performanţei
recompensate;
Timothy Blair sistematizează şi elementele care definesc recompensele ineficiente:
- se oferă la întâmplare;
- vizează reacţii pozitive globale, nespecifice din partea copilului, acesta discriminând cu
dificultate elementele care l-au pus în situaţia de a fi recompensat;
- relevă o anumită perodicitate, ceea ce îl obligă pe părinter să acorde o recompensă indiferent de
performanţe (pentru că a venit timpul);
- recompensează doar participarea, ignorând performanţa;
- nu oferă informaţii relevante (feed-back) despre performanţa atinsă, despre modalităţile de
atingere a performanţei, sau oferă informaţii generale, vagi;
- orientează copilul spre comparaţia cu ceilalţi (nu cu sine), încurajând competiţia (ceea ce nu
întotdeauna este de dorit din punct de vedere educativ);
- se oferă fără o relaţie evidentă cu efortul depus de copilul respectiv;
- sprijină o motivaţie extrinsecă (copiii fac eforturi din raţiuni exterioare: ca să facă plăcere
părintelui, ca să câştige o competiţie sau o recompensă);
Marvin Marshall subliniază că recompensa nu trebuie asimilată mitei, copiii nu trebuie să
fie mituiţi pentru a se comporta într-un mod adecvat; despre recompense acesta afirmă:
- recompensele pot fi considerate drept o confirmare minunată a efortului şi a talentului copiilor;
- recompensele pot constitui stimulente foarte eficiente, dacă aceștia au decis că merită să
muncească pentru a le primi;
- recompensele primite pentru comportamentele dezirabile sunt contraproductive, deoarece:-
când recompensează copiii pentru comportamentul aşteptat, părintele trimite un semnal fals,
societatea nu oferă astfel de recompense.
- dacă va fi recompensat pentru comportamentul aşteptat, copilul se va obişnui să întrebe: ”Dacă
fac ceea ce îmi ceri, ce primesc în schimb?” Această abordare subminează valorile comunităţii şi
democraţiei, responsabilitatea socială, încurajând egoismul şi nonimplicarea.
- mesajul că un comportament este bun deoarece este recompensat vizează nivelul cel mai de jos
al valorilor etice: ”Ceea ce fac trebuie să fie bun de vreme ce a fost recompensat”.
- oferind astfel de recompense nu se încurajează deloc dezvoltarea morală; bun sau rău, drept sau
nedrept, just sau injust moral sau imoral nu contează, iar factorul determinant îl constituie
premierea.
- recompensarea comportamentului aşteptat presupune că acel comportament nu este valoros în
sine, ci pentru că a fost premiat.
În concluzie, adulții trebuie să apeleze la simțul măsurii, iar copiii trebuie să înțeleagă
care sunt limitele. În caz contrar, copiii se obișnuiesc cu recompensa care devine „normă”. Și
astfel, actul în sine își pierde valoarea educațională.

Bibliografie:
1. Despre recompense și pedepse în educație - Emil Stan
2. Piramida cunoașterii – Lolica Tătaru, Adina Glava, Olga Chiș
3. http://ccdmures.ro/cmsmadesimple/pdf/moga.pdf
4. https://adrianamitu.com/despre-recompense-si-educatia-viitorului/
5. https://9vremparinti.ro/recompensele-pentru-copii-cand-si-cum-le-oferim-recomandate-
sau-nu/