Elevul: obiect, subiect sau

partener in educatie?
Elevul-obiect, subiect sau partener în educație?

,,Atunci când ne cumpăram o mașina de spălat noua, o primim

cu instrucțiuni în paisprezece limbi diferite. Când apare pe lume
un copil, ce primim? Nimic!” (Parent Talk-1997)
 Educația este un ansamblu de influențe care se
exercită de către un subiect (educatorul) asupra unui
obiect (elev) în scopul dezvoltării capacitații în perspectiva
integrării lui în societate.
Prin educație se urmăresc doua scopuri:
- asimilare de cunoștințe generale, de care la nevoie se va
servi elevul: instrucția
- pregătirea în elevul de azi pe omul de mâine: esența
educației
 Conceptul de partener al educației se refera la
raporturile elevului cu alți factori educativi, și la
concepția după care profesorii și elevii formează
împreuna o comunitate școlară.
 Școala este a doua instanța de socializare, după
familie, iar elevul trebuie să colaboreze cu toți factorii
educativi, să fie beneficiarul direct al armonizării
educației formale cu cea nonformală și informală.
 Profesorul poate juca rolul de consultant al părinților,
el împarte răspunderea formării copiilor cu familia.
 Elevul este partener al profesorului, în propriul
proces de formare.

Școala pregateste elevul acum, pentru o realitate

care nu știm cum arată și care apare mai târziu. Școala
trebuie să pregătească elevul pentru situații
polivalente, valori multiple, astfel încât să se pună
accent nu numai pe conținuturi ci și pe capacități și
atitudini de raportare la valori.

Prioritățile elevilor de azi sunt altele și modul lor

de raportare la scoala este altul.
 “Analfabetul de mâine nu va fi cel care nu ştie să
citească, ci cel care nu a învăţat cum să înveţe” Alvin Toffler

Este necesar să înțelegem că trăim într-o lume nouă și că

ea se va modifica și mai mult. Noi nu ne-o putem imagina,
fiindcă n-am întâlnit-o și n-am citit descrieri despre ea, fiind o
lume mobila care nu se lasă surprinsă de aparatele fotografice.
Aceasta înseamnă ca însuși conceptul de adaptare și de
educare se cuvine să fie reconceptualizate, pentru a putea fi
aplicate unei lumi care se dezvolta într-un ritm accelerat.
 Istoric
Prin educaţie omenirea durează şi dăinuie...
Umanitatea se proiectează spre veşnicie datorită educaţiei
 În antichitate, grija pentru educația tinerilor era prioritară:
pedagogia era extrem de rudimentară şi se baza pe îndoctrinarea
pasivă, contând pe docilitatea elevului, făcând apel cu naturaleţe,
ca şi pedagogia clasică mai târziu, la pedepsele corporale aspre.

 CHINA antică a avut o contribuție importantă în constituirea unui

sistem educaţional ce a depăşit în anumite privinţe sistemul
educațional european:
-exista documente scrise conform cărora în mileniul III I.H. în societatea
chineză erau şcoli
-sistemul de educaţie chinez era mai complex decât cel egiptean,
informaţiile mai bogate, însă se baza pe tehnici didactice rudimentare, de
învăţare mecanica, repetându-se în cor ceea ce spunea învăţătorul .

 Erasmus (umanist din perioada Renașterii) a criticat aspru

învăţământul epocii: școlile erau considerate de el „locuri de tristeţe”,
”puşcării”, ”odăi de tortură”. El afirma că „ trebuie să facem copilul
ca o albina - să culeagă nectarul plantelor pentru a-l transforma
apoi într-un produs cu totul altul, având aroma sa proprie”.
 Istoric

 În perioada comunista, în interiorul câmpului educativ

școlar, profesorul era unicul pol de autoritate iar posibilitatea
ca poziția lui sa fie pusa la îndoiala, si mai mult sa fie
respinsa de către elevi, părea o pura speculație, lucru care
poate fi afirmat si în ceea ce privește posibilitatea existentei a
unui alt pol de autoritate: elevul.
 Învățământ centrat pe predare, nu pe învățare
 Lacune: limbi străine, info-anticipare??
 

       Organizând şi desfășurând procesul educaţional, din perspectiva

elevului ca subiect al învăţării, căutam răspunsuri la un set de întrebări :

 Care ar fi rolul elevului şi cel al profesorului în organizarea şi

desfăşurarea procesului educaţional?

 În ce mod profesorul ajuta elevii să-şi formeze convingerile

şi motivaţiile, fără a le impune pe ale sale?

 Cât de interesantă şi utilă este experienţa celor maturi

pentru elev şi cum ar trebui ea să fie transmisă?

 În ce circumstanţe profesorul este nevoit să hotărască cum

va organiza şi va desfăşura procesul educaţional? Când şi
cum trebuie învăţat să facă acest lucru elevul?
În acest moment didactica propune:

• Din obiect al educaţiei, elevul trebuie să devină subiect

Elevul nu este numai obiect ci și subiect al învățării, este

implicat și cointeresat în a cunoaște și a face, a întreprinde

• Procesul de învăţare trebuie individualizat

• Capul elevului nu este un vas ce în care se toarnă cu pâlnia

cunoştinţe: mintea elevului trebuie să fie o făclie ce trebuie
aprinsă si focul acesta trebuie întreţinut
 Școala nu este singurul laborator în care copilul învață, ci doar
unul dintre ele, mai specializat și mai competent în domeniul
educației decât altele.
De asemenea, chiar daca școala vieții are un rol însemnat în viața
fiecărei persoane, aceasta s-a dovedit a fi de multe ori insuficientă,
de aceea, o educație dobândita în mediul școlar a reprezentat
întotdeauna o bază foarte bună peste care s-a clădit experiența de
viața.
Educația nu este o activitate izolată, o sarcina pentru părin ți și
profesori, ea face parte integrantă din sistemul societății în care
trăim și reprezintă o acțiune formativa, în vederea modelarii unui
om în devenire care să fie capabil să facă față problemelor vieții.
Elevul secolului XXI nu este doar un actor static al procesului
instructiv-educativ. Prin abordări activ-participative, instruire
diferenţiată - şi integrarea tehnologiei, el este direct implicat în
propria sa formare şi intervine în formarea colegilor de clasa.
Plasarea centrală a elevului în spaţiul educativ, alături de
profesor, permite recunoaşterea reciprocă a celuilalt ca partener
activ şi creator.
 Concluzii
Elevul se transformă  din obiect în subiect al învăţării;

Elevul este coparticipant la propria formare

Elevii sunt mai încrezători în forţele proprii

Cadrele didactice au realizat/conştientizat faptul că

trebuie sa intervină mereu cu tehnici și metode noi,
pentru a contribui la formarea personalităţii elevului

Părinţii devin din ce în ce mai conştienţi că şcoala le este

într-adevăr un partener loial în efortul de a avea copii
educaţi, pregătiţi, instruiţi
Scrisoarea liceanului
Scrisoarea necunoscut
elevului necunoscut
 Acum sunt elev dar peste ani voi fi absolvent în Europa. Pe pia ța europeană,
instituția la care voi lucra/studia va fi în competi ție directă cu alte institu ții
din lume. Așteptările față de mine sunt și vor fi din ce în ce mai mari și, de
aceea am și eu la rândul meu așteptări...

 Mă aștept:
 - să fiți mai deschiși decât până acum și sa mă asculta ți, nu doar să mă
auziți.
 - ca obiectivele lecțiilor să fie formulate sub forma de rezultate ale
învățării, adică sa știu ce voi înțelege și voi putea face la sfâr șitul
cursului. Aceste rezultate trebuie să aibă sens pentru formarea noastră
profesionala, ținând cont de faptul că avem nevoie să în țelegem informa ții
și să le putem utiliza, mai mult decât să le înmagazinăm.
 - ca metodele și tehnicile folosite să depășească tiparul clasic, să fie
atractive și relevante. La eficiența activităților de învățare contribuie, fără
îndoiala, și tehnologiile informatice și de comunicare.
 - pentru ca majoritatea liceelor se ancorează la sistemul interna țional,
îmi doresc ca și dvs. să fiți membru în aceste comunități și poate mă veți
îndruma apoi și pe mine...
 - să fiți adeptul unei culturi a calității prin care să îmbunătă ți ți mereu
experiențele noastre de învățare.
Gândindu-ne la cercul vicios în care educația suferă din cauza
societății și societatea din cauza educației, consideram că
profesorul nu trebuie să fie parte din problema ci parte a
soluției.

,,Pentru a câștiga încrederea tinerilor este suficient să-i aju ți să

înțeleagă faptele mărunte din jurul lor și să-i ajuți să simtă cum
crește ființa lor” - scria C.Zahirnic.