Motivaţia de a fi dascăl

Prof. Gogonel Florentina Alina

Şcoala Gimnazială ,,George Emil Palade” Buzău

Cariera didactică nu este o ,,manta de vreme rea”, ci se urmează numai dacă ai vocaţie.
Este adevărat că, în multe domenii de activitate, oamenii sunt răsplătiţi în mod egal cu efortul
depus.În educaţie nu este aşa; dai întotdeauna mai mult decât poţi obţine. Profesorul are în faţă
suflete, minţi, perechi de ochi şi urechi, toate îndreptate cu încredere spre el. Un bun profesor
modelează mintea celor cu care lucrează. Îi formează, le aranjează gândirea, îi învaţă cum să
gândească, nu ce să gândească. Pentru aceasta, profesorul are nevoie nu doar de răbdare, ştiinţă
şi inteligenţă, ci şi de dăruire.
Un profesor adevărat nu se gândeşte numai la stăpânirea disciplinei lui, ci şi la felul în
care elevul foloseşte în mod independent ceea ce a învăţat, profesorul fiind mândru de activitatea
sa doar în momentul în care elevul îl întrece.
Vreau să devin profesor în ideea de a da dovadă de iscusinţă, talent, răbdare şi multă
dăruire, făcând o pasiune pentru munca cu copiii, dar şi pentru munca în echipă, alături de
ceilalţi colegi. Unui elev îi rămâne întipărit în minte atât portretul fizic cât şi moral al unui
profesor îndrăgit şi stimat, ce ştie să îşi apropie cu căldură umană pe cei din jurul său.
A fi profesor te învaţă mai presus de toate să fii OM pentru cei mici, dar şi pentru cei
mari.Cu toţii ştim că geniile se nasc la şcoală, unde predă cel ce se dăruieşte pe sine elevilor.
Să fii profesor înseamnă să iubeşti sincer şi profund copiii, să te apropii de ei cu simpatie
şi onestitate, să creezi fiecăruia un climat suportiv, favorabil formării intelectuale şi afective, să
înţelegi că ei reprezintă viitorul. El, copilul, ne face să fim mai buni, ne inspiră şi ne oferă clipe
minunate când stăm în preajma lui. Are nevoie de libertate şi, totodată, de multă atenţie şi de
încurajare din partea cadrului didactic.
Să fii profesor înseamnă să nu priveşti copilul ca pe un depozit în care sunt stocate
informaţii, ci ca pe o fiinţă capabilă de cele mai neaşteptate reacţii emoţionale. Inocenţa
copilului cere din partea educatorului, inocenţă. Micii şcolari, înainte să se cuprindă de înţelesul
vorbelor tale şi să le soarbă ca pe un nectar divin, te sorb din priviri. Pentru ei, ,,doamna” este
mai presus de orice, nu are termen de comparaţie. Ce dezamăgire pentru un elev să aibă în faţă o
persoană încruntată, rece, posacă, veşnic arţăgoasă!
Să fii profesor înseamnă să dezvolţi cu copiii tăi relaţii bazate pe încredere, înţelegere
profundă a gândurilor, a trăirilor acestora. În acest fel, aprinzi în suflete făclia care, mai târziu,
îşi va trimite lumina proprie acolo unde copilul de azi va deveni cetăţean destoinic al societăţii
de mâine.
Să fii profesor înseamnă să dai dovadă de tact pedagogic. Măiestria ta profesională face
pe elevi să vibreze la frumosul din viaţă şi din artă. Înseamnă să conduci cu eleganţă clasa de
elevi, transformând meseria în profesiune de credinţă. Munca cadrului didactic nu se măsoară în
pagini scrise sau în cifre, ci în educaţie, respect şi infinit de mult bun simţ. El este artistul care
ciopleşte şi şlefuieşte destine. El apără copiii învăţându-i să zboare pe aripile cunoaşterii,
picurând zi de zi din lumina minţii sale în mintea elevilor.
 Să fii profesor este un mare privilegiu. Eşti un model de urmat, un stimul pentru elevii
tăi, o fereastră deschisă, o vibraţie de strună a viorii, o mişcare mângâietoare a mâinii, un
zâmbet, o lacrimă, un gând bun, un destin. Amprenta sufletească, educaţia, personalitatea,
experienţa de viaţă, atitudinea faţă de oameni ar fi câteva dintre aspectele care compun portretul
unui cadru didactic, iar portretul acesta nu poate fi însufleţit decât de talent. Fără talent,
profesorul este un om ca oricare altul care desfăşoară o activitate şi este plătit pentru acest lucru.
Doar un profesor cu talent înnăscut poate transforma meseria în misiune şi viaţa într-o operă de
artă. Pentru ca succesul să fie deplin, ar mai fi nevoie şi de sacrificiu şi de iubire, alte condiţii
necesare pentru a transforma banalul în sublim.
De-a lungul unei zile, un profesor este nevoit să fie actor, prieten, soră medicală,
antrenor, detectiv, părinte, căutător de comori, care stau uneori, undeva, îngropate sub
resemnare. Inocenţi nevindecabili, intrăm în jocurile copiilor, în clasă sau afară, nu atât spre a le
arăta cum se face, cât pentru a descoperi lumea împreună.
De la educatorii mei, am învăţat că dascălii sunt suflete fără ascunzişuri, de o rară
sociabilitate, generoşi, calmi, răbdători, reprezentând chipul probităţii morale şi profesionale, al
credinţei depline în esenţa condiţiei umane.
Fiecare elev simte nevoia de a fi preţuit, iubit, evidenţiat. Profesorii le demonstrează
elevilor preţuirea prin fiecare cuvânt, gest, prin grija pe care le-o poartă, făcând adânci popasuri
în sufletele lor, tulburându-le, până la emoţie. Elevii sunt respectaţi prin faptul că sunt trataţi ca
fiinţe unice. Li se oferă sentimentul siguranţei, mai ales atunci când acţiunile şi cuvintele
profesorilor sunt conforme cu un înalt cod moral.
Profesia de educator este complexă şi nobilă prin misiunea pe care o are de îndeplinit:
formarea unor personalităţi autonome integrabile social, cu capacităţi de gândire critică şi
creativă, cu un profil moral autentic şi cu o înaltă profesionalitate.