Sunteți pe pagina 1din 6

,, De ce am devenit profesor?

Fiecare om are un vis. Fiecare vis naște speranțe. Este curios cum visul este premisă și finalitate în viața
omului. Lupta pentru realizarea visului devine conținutul existenței noastre. Fiecare s-a născut să întregească
universul uman. Noi, profesorii, ne-am născut cu dragoste de copii și cu dorința de a dărui.

Visul din copilăria mea a devenit realitate când am ajuns în gimnaziul unde lucrez de 5 luni deja, plină de emoție
la gândul întâlnirii cu copiii. Am știut că am misiunea de a-i ajuta să își formeze personalitatea, de a-i însufleți,
de a-i motiva, de a-i face să învețe cu bucurie.

Grigore Moisil afirma că “un profesor bun e cel care te face ca lucrurile mai grele să ți se pară
ușoare”. André Gide susține că “un profesor bun are această grijă statornică: îi învață pe discipoli
să se lipsească de el”.Nicolae Iorga este de părere că “este profesor orice om de la care poți să
înveți ceva”.Thomas Carruthers susține că ” un profesor este cineva care se face treptat inutil”.

Există nenumărate afirmații cu privire la menirea unui profesor, cele mai multe fiind subiective,
reflectând părerile fiecărei persoane în parte. Însă ceea ce mă face pe mine să îmi doresc să
aparțin acestui mediu este plăcerea de a fi cea care ține pumnii mici ai fiecărui elev și de a-i
învăța să facă “a” și un “A”. Predarea este o chemare specială, deoarece această meserie nu se
potrivește oricui. Trebuie să ai un minim de iubire față de a împărtăși ceea ce știi cu ceilalți. Să îți
dorești să inițiezi pe cineva, așa cum au făcut și alții cu tine și să oferi elevilor șansa de a te vedea
ca pe un model .Ca profesor, cea mai mare responsabilitate este aceea de a le asigura studenţilor
sau elevilor bagaje de cunoştinţe academice. Profesorul este solocitat să predea, pentru a facilita
studenţilor acumularea de cunoştinţe. El trebuie să stimuleze, să dezvolte şi să încurajeze minţile
tinere.

Este bine ştiut faptul că meseria de profesor conferă deţinătorului prestigiu social. În societatea
românească tradiţională, alături de preot, medic şi poliţist, dascălul era o autoritate locală: membri
comunităţii vedeau în profesor/învăţător un stâlp al societăţii, persoana care putea oferi soluţii şi
sfaturi pertinente. Şi astăzi profesorul este unul dintre membri marcanţi ai societăţii. Chiar dacă
dezinteresul față de a învăța a scăzut enorm până-n zilele noastre. Educaţia a fost şi rămâne o
prioritate pentru orice societate care îşi planifică viitorul, şi de aceea, profesorii sunt esenţiali
pentru a îndruma fiecare elev în parte în vederea formării sale intelectuale și spirituale. Sunt multe
persoane care aleg să devină profesori, în lipsa unei altei surse de venit, fără a se descoperi în
aceasta, făcând astfel o mare greşeală, atât pentru ei, cât și pentru elevi.

Cariera didactică nu este o „manta de vreme rea“, ci se urmează numai dacă are vocaţie, nu doar
atunci când viaţa ne refuză în alte locuri. Este adevărat că, în multe domenii de activitate, oamenii
sunt răsplătiţi în mod egal cu efortul depus. În educaţie nu este aşa; dai întotdeauna mai mult
decât poţi obţine. Profesorul are în faţă suflete, minţi, perechi de ochi şi urechi, toate îndreptate cu
încredere spre el. Un bun profesor modelează mintea celor cu care lucrează. Îi formează, le
aranjează gândirea, îi învaţă cum să gândească nu ce să gândească. Pentru aceasta profesorul
are nevoie nu doar de răbdare, ştiinţă şi inteligenţă, ci și de dăruire.

Un profesor adevărat nu se gândeşte numai lastăpânirea disciplinei lui, ci și la felul în care


studentul sau elevul foloseşte în mod independent ceea ce a învăţat, profesorul fiind mândru de
activitatea sa doar în momentul în care elevul îl întrece în ceea ce privește volumul de
cunoștiințe.

Mi-am ales meseria de profesor în ideea de a da dovadă de iscusinţă, talent, răbdare și multă
dăruire, făcând o pașiune pentru munca cu copiii, dar și pentru munca în echipă alături de ceilalți
colegi și totdată oameni de la care pot învăța continuu,deoarece sunt oameni cu experiență, la fel
de dornici ca și mine să împărtășească ceea ce știu. Unui elev îi rămane întipărit în minte atât
portretul fizic cât şi moral al unui profesor îndrăgit şi stimat,ce ştie să îşi apropie cu căldură
umană pe cei din jurul său. Profesoratul nu e una din acele meserii pe care le practici pentru
bani sau pentru faimă chiar dacă un pedagog înnascut nu se dă uitării de generaţii întregi datorită
respectului său față de meserie.

A fi profesor te învață mai presus de toate să fii OM pentru cei mici,dar și pentru cei mari. Cu toții
știm că geniile se nasc la şcoala unde predă cel ce se dăruieşte pe sine, având ca rezultate minţi
sclipitoare de elevi ce nu îl vor da uitării,iar cunoştiinţele acumulate de la acesta le va fi de folos în
viaţă.

Ceea ce este foarte interesant în activitatea de profesor este faptul că, deși și mie mi-au
fost insuflate cunoștiințe, nimeni nu m-a învățat să fiu profesor. Această deprindere am dobândit-
o pe parcursul anilor de liceu, dar și de academie. Am avut deosebita plăcere să fiu mereu
înconjurată de profesori cărora această meserie li s-a potrivit ca o mănușă, făcându-mă să
realizez cât de plăcut poate fi să interacționezi cu ceilalți.

Nimeni nu se naşte învăţat, nici măcar un profesor. Însă ingredientul cel mai important în a fi
profesor este cunoașterea de sine, de a-ți ști limitele, de a-ți cunoaște poșibilitatea de a fi pus în
situații limită, cum ar fi cele de a te modela după fiecare elev în parte. Spre deosebire de tipicul
profesor conșiderat “bun”, nu aș putea trece cu vederea peste încurajarea gândurilor, a
preocupărilor elevilor, ceea ce definește individualitatea fiecărui elev, fără să îl etichetez ca bun
sau prost. De asemenea, un alt element important în drumul spre a cunoaște mai bine fiecare elev
în parte este valorificarea fiecărui tip de inteligenţă, a fiecărui talent.

În opinia mea, încrederea elevilor trebuie câștigată treptat, la fel cum trebuie câștigat și respectul
din partea elevilor. Ca profesor nu stârneşti teamă, ci impui stimă, nu constrângi, ci convingi,
trebuie să eviți favoritismul, trebuie să simți fiecare elev și fiecare elev să te simtă pe tine, să se
creeze acea chimie între cei doi, care denotă o stare benefică pentru ambele categorii, ceea ce nu
este deloc greu pentru mine.

Din punctul meu de vedere , una dintre cele mai importante abilităţi ale unui profesor este aceea
de a relaţiona cu elevii, de a lega o prietenie bazată pe respect reciproc. Atunci când
pronunţ cuvântul “profesor” nu mă gandesc neapărat la cineva care stă in spatele unei catedre şi
îndrumă un student în rezolvarea unei probleme. Din contră. Profesor e echivalentul cuvântului
mamă, prietenă, și de ce nu..soră mai mare. Deși sunt conștientă de faptul că mulți o văd ca pe o
meserie statică și că a fi profesor nu înseamnă decât să stai în spatele catedrei și să supraveghezi
asupra bunei desfășurări a orei, nu e doar atât. A fi profesor înseamnă să fii într-o evoluție
continuă, să lărgești orizontul cunoaşterii şi să completezi informaţii pe care le ai și tu la rândul
tău, de la alți profesori.

Motivația pentru această meserie e de cele mai multe ori intrinsecă, deoarece simți că vrei să
fii pentru alții ceea ce au fost și profesorii tăi pentru tine. De asemenea , apare și
satisfacția profeșională care parcă îți dă aripi când vezi că reușești ceea ce ți-ai propus. A fi
profesor are un efect generator și activator, dar și director, deoarece reușește să îmi îndrepte
comportamentul spre ceea ce vreau să fiu în continuare.

Norocul meu a fost că am avut în jur doar oameni care m-au ajutat să îmi croiesc acest drumîn
viață..mama, profesoară de engleză..mătușa, învățătoare la ciclul primar, deși mi-au dat și
exemple negative legate de acest sistem al învățământului, mă simt în stare să schimb ceva,
să modelez elevi, să le ofer o nouă șansă de a învăța, să le ofer şansa de a vedea lucrurile din
alte unghiuri, să învețe să fie ei înșiși, să nu se simtă cobai, chiar dacă acesta e singurul lucru cu
care mai pot fi comparați elevii în ziua de azi.

Chiar dacă universul educației a fost invadat de lipsa de echilibru, sistemul de învățământ nu
trebuie să devină unul în care elevul trebuie să fie tocilar și nu deștept.
Cu ajutorul nostrul, al profesorilor tineri, se poate recrea acel sistem în virtutea căruia am crescut
, unul în care aveam timp să respirăm aerul științei, unul în care să poți foloși voința de fier pe
care ne-am creat-o de-a lungul anilor, unul în care să fie mereu cineva care să te ghideze și să
te sfătuiască, un sistem care să fie unica alternativă pentru a ne crește copiii, un sistem al
minților tinere capabile să ii facă pe elevi să fie mai atenți și mai interesați de ceea ce scrie pe
tablă.

De ce ai vrut să devii profesor pentru copiii dezavantajați?


În primul rând, mi-am dorit să fiu profesor. Îmi amintesc că, de când eram mică, țineam lecții în
fața bunicului meu și mă plimbam cu o sacoșă plină de hârtii. Apoi, mi-am dat seama că doar
dând mai departe ceea ce am avut privilegiul să învățăm ne putem duce spre o evoluție
sănătoasă.

În primă instanță m-am poziționat ca un salvator care va merge într-un mediu dezavantajat și va
crea lucruri uimitoare. După primul semestru, am realizat că este despre a fi prezent, despre a
face această meserie cu tot ceea ce însemni tu.

Nu m-am gândit că vreau să predau într-un mediu dezavantajat, ci doar că vreau să le arăt un
colț de artă și copiilor care nu vor să facă neapărat o carieră din asta.

Cum arată o zi din viața ta?


Emoții. Zâmbete. Îmbrățișări. În final, cu aceste trei lucruri rămân, indiferent de cât de grea a
fost ziua. Detaliat, as tinde să spun că fără pauză. Mă trezesc foarte devreme pentru a finaliza
materialele pentru ore, mai caut idei, mă documentez despre diverse cazuri care îmi sunt dificile
la clasă. În momentul în care pășesc în școală, simt că sunt într-o altă dimensiune. Dacă tot
drumul spre școală mi-a fost rău, când știu că trebuie să fiu prezentă total în fața lor, mi se
anihilează orice simț din exterior, din ceea ce înseamnă Emilia și devin doamna Emilia! Uit că
trebuie să merg trei ore zilnic, dus-întors, pentru a preda. Uit că e frig în autobuz, că te lasă
trenul într-un camp de la care mai mergi 20 de minute pe jos, uit chiar și că mi-am uitat
pachetul.

O zi din viața unui profesor este ca o fugă fără pauză, singurele guri de aer fiind luate în
momentele în care cineva te deconectează. Tu, ca profesor, nu te poți scoate din priză,
funcționezi continuu. Fie că sunt planuri de lecții, idei noi, metode de a-i aduce la școală, premii
pentru reușite, întrebări despre cum să îi integrezi pe toți sau teancuri de hârtii pe care le
completezi. Simți că niciodată nu ajungi la un capăt. Răsufli ușurat la sfârșitul zilei, când te
așezi în pat și îți revezi ziua. Adormi cu gândul că mâine vei încerca altfel lucrurile și poate va fi
ziua care va declanșa măreția.

Cine spune că a fi profesor este bine, cine spune că să fii profesor înseamnă cinci ore pe zi la
școală și atât, se înșală amarnic. Atunci când alegi să fii profesor, alegi să ai un job full time
(chiar și în somn, când mai visezi metode de recapitulare!).

A fi profesor e o binecuvântare, pentru că de el depinde viitorul discipolilor acestuia, pentru că


această măreaţă profesie însumează multe obligaţii ce le poate face doar cu plăcere şi anume să nu
uite că a fost cândva tânăr şi neliniştit, să ştie să treacă diplomatic peste micile greşeli ale celor ce
învaţă, să se bucure împreună cu ei de succesele lor, să-i încurajeze continuu, dându-le mereu aripi
spre viitor, să ştie să aprindă în sufletul fiecărui învăţăcel şi bucuria cunoaşterii, dar şi bucuria creaţiei!

Cuvântul este pâinea cu care îmi hrănesc discipolii, cu care le alint foamea de limbă, de patrie şi de istorie, este apa cu care le
potolesc setea de adevăr, de fericire şi de dragoste…
Dragi elevi,
CITIŢI! Poate lectura nu vă va ajuta să descoperiţi tainele vieţii, să câştigaţi mai mulţi bani, dar vă va
ajuta să înţelegeţi viaţa mai bine. Lectura vă va conduce spre împărăţia frumoasă a cuvântului, a
ideilor minunate. Fiţi devoratori de cărţi şi societatea nu vă va devora!
ZÂMBIŢI! Orice s-ar întâmpla nu uitaţi să zâmbiţi, pentru că el dă expresivitate şi frumuseţe feţei şi
sufletului vostru. Nu lăsaţi nişte întâmplări nefericite să vă descurajeze, să vă şteargă seninătatea din
ochi şi să aşterne tristeţe în loc de un zâmbet larg şi frumos.
ÎNVĂŢAŢI! Toată viaţa învăţaţi! Aceasta este calea spre succes, spre o carieră de succes, spre o viaţă
inundată de realizări frumoase. Invăţaţi de la toţi şi de la toate! ALEGEŢI SĂ DEVENIŢI CINEVA!

De ce aleg unii să se facă profesori?


„Majoritatea profesorilor şi-au ales această profesie deoarece astfel pot să-i ajute pe
alţii. [A preda înseamnă] a-ţi lua angajamentul că vei influenţa într-o mare măsură
viaţa copiilor.“ — Teachers, Schools, and Society.

DEŞI unii profesori o fac să pară uşoară, meseria de profesor poate fi un maraton cu obstacole: profesorii
trebuie să facă faţă unor probleme cum ar fi clase cu prea mulţi elevi, o grămadă de formulare şi rapoarte,
prea multă birocraţie, elevi nereceptivi şi salarii mici. Pedro, un profesor din Madrid (Spania), s-a exprimat
astfel: „Nu e deloc uşor să fii profesor. Se cer foarte multe sacrificii. Însă, în pofida tuturor dificultăţilor, tot
mai înclin să cred că e o profesie ce-mi aduce mai multe satisfacţii decât oricare alta din lumea afacerilor“.

În majoritatea ţărilor, problemele specifice şcolilor din marile oraşe pot fi copleşitoare. Consumul de droguri,
criminalitatea, valorile morale laxiste şi, uneori, indiferenţa părinţilor pot afecta mult atmosfera şi disciplina
din şcoli. Atitudinea rebelă e la ordinea zilei. Atunci, de ce aleg atât de multe persoane calificate să se facă
profesori?

Leemarys şi Diana sunt două profesoare din oraşul New York. Ele lucrează cu copii având vârsta cuprinsă
între 5 şi 10 ani. Amândouă sunt vorbitoare de limbă engleză şi spaniolă şi lucrează în mare parte cu copii
de origine spaniolă. Întrebarea pe care le-am adresat-o a fost:

Care este motivaţia unui profesor?


Iată ce a răspuns Leemarys: „Care este motivaţia mea? Dragostea faţă de copii. Ştiu că pentru unii copii
sunt singura persoană care îi sprijină în eforturile lor“.

Diana a răspuns: „Am fost tutorele nepotului meu în vârstă de 8 ani, care avea probleme la şcoală — mai
ales cu cititul. Am simţit o mare satisfacţie văzându-l pe el, dar şi pe alţi copii, învăţând! De aceea m-am
decis să mă fac profesoară şi să renunţ la postul meu de la bancă“.

Revista Treziţi-vă! le-a pus aceeaşi întrebare unor profesori din mai multe ţări, iar în continuare vă
prezentăm câteva dintre răspunsurile primite.

Giuliano, un italian care are peste 40 de ani, a explicat: „Am ales această profesie pentru că am fost
fascinat de ea de pe vremea când eram elev (în dreapta). Am considerat-o o profesie care îţi dă ocazia să-
ţi foloseşti imaginaţia şi să-i stimulezi din plin pe ceilalţi. Entuziasmul de la început m-a ajutat să depăşesc
problemele pe care le-am întâmpinat în primii ani ai carierei mele“.

Nick, din New South Wales (Australia), a spus: „Nu prea aveam perspective să-mi găsesc de lucru în
domeniul meu de activitate, ca cercetător chimist, însă existau multe posibilităţi în domeniul învăţământului.
Apoi am descoperit că îmi place să predau şi se pare că şi elevilor le place cum predau“.
Adeseori, exemplul părinţilor constituie un factor decisiv pentru cei ce aleg să se facă profesori. William, din
Kenya, a răspuns astfel la întrebarea noastră: „Dorinţa mea de a le preda copiilor a fost în mare parte
insuflată de tata, care şi-a început cariera de profesor în 1952. Un lucru care m-a făcut să nu renunţ la
această profesie este faptul că ştiam că modelez mintea copiilor“.

Rosemary, tot din Kenya, ne-a răspuns: „Întotdeauna mi-am dorit să-i ajut pe cei defavorizaţi. Prin urmare,
trebuia să aleg între a fi asistentă medicală sau profesoară. Prima propunere a fost aceea de a preda.
Apoi, faptul că sunt şi mamă m-a făcut să iubesc şi mai mult această profesie“.

Berthold, din Düren (Germania), s-a îndreptat spre această carieră din cu totul alt motiv: „Soţia mea m-a
convins că aş putea fi un bun profesor“. Şi s-a dovedit că avea dreptate. El a spus în continuare: „Acum
profesia mea îmi aduce mari bucurii. Dacă un profesor nu e convins de valoarea instruirii şi nu e interesat
de copii, el nu poate fi un profesor bun, cu o motivaţie corectă, care să aibă parte de satisfacţii şi rezultate
frumoase“.

Un profesor japonez pe nume Masahiro, din Nakatsu, a spus: „Ceea ce m-a determinat să mă fac profesor
a fost faptul că în clasa a V-a am avut un profesor extraordinar. Când ne preda, punea tot sufletul. Motivul
principal pentru care n-am renunţat la această profesie este acela că iubesc copiii“.

Yoshiya, în prezent în vârstă de 54 de ani, tot din Japonia, avea un loc de muncă bine plătit într-o fabrică,
dar se simţea sclavul acestui serviciu şi al navetei pe care trebuia s-o facă zilnic. „Într-o zi mi-am zis: «Până
când am să continuu cu stilul ăsta de viaţă?» M-am hotărât să-mi caut un serviciu în care să lucrez mai
mult cu oameni decât cu lucruri. Meseria de profesor e unică. Lucrezi cu tineri. E umană.“

Valentina, din St. Petersburg (Rusia), apreciază şi ea această latură a meseriei de profesor. Ea a spus: „E
cariera pe care mi-am dorit-o dintotdeauna. Sunt învăţătoare de 37 de ani. Îmi place să lucrez cu copiii, mai
ales cu cei mici. Îmi îndrăgesc munca şi de aceea nu m-am pensionat încă“.

William Ayers, şi el profesor, a scris: „Oamenii se simt atraşi spre meseria de profesor pentru că iubesc
copiii şi tinerii sau pentru că le place să fie în compania lor, să-i vadă cum cresc şi progresează, devenind
mai capabili, mai talentaţi, mai eficienţi în această lume. . . . Cei care predau . . . se dăruiesc altora. Eu
predau cu speranţa că lumea va deveni mai bună“.

Într-adevăr, în pofida tuturor problemelor şi a obstacolelor existente, mii de femei şi bărbaţi cu spirit de
dăruire sunt atraşi spre cariera de profesor. Care sunt unele dintre cele mai mari probleme cu care se
confruntă ei? În articolul următor vom analiza acest subiect.

[Chenarul de la pagina 6]
Sugestii pentru o bună comunicare între profesor şi părinte
✔ Căutaţi să-i cunoaşteţi pe părinţi. Nu e timp pierdut. E un timp ce va aduce foloase ambelor părţi. Este o
ocazie de a stabili o legătură cu cei ce s-ar putea dovedi a fi cei mai buni colaboratori ai voştri.
✔ Vorbiţi-le părinţilor la nivelul lor — nu le vorbiţi cu aroganţă, de sus. Evitaţi limbajul folosit de profesori.
✔ Când le vorbiţi despre copil, scoateţi în evidenţă părţile pozitive. Laudele ajută mai mult decât criticile.
Explicaţi-le ce pot face părinţii pentru a-l ajuta pe copil să obţină rezultate bune la învăţătură.
✔ Permiteţi-le părinţilor să se exprime şi ascultaţi-i cu atenţie.
✔ Căutaţi să aflaţi în ce mediu creşte copilul. Dacă e posibil, mergeţi acasă la el.
✔ Stabiliţi o întâlnire ulterioară. E important să respectaţi data stabilită. Acest lucru demonstrează că sunteţi
sincer interesaţi de binele copilului. — Extras din cartea Teaching in America.
Fiecare om are un vis. Fiecare vis naște speranțe. Este curios cum visul este premisă și finalitate în viața
omului. Lupta pentru realizarea visului devine conținutul existenței noastre. Fiecare s-a născut să întregească
universul uman. Noi, educatorii, ne-am născut cu dragoste de copii și cu dorința de a dărui.
Visul din copilăria mea a devenit realitate când am ajuns în grădinița unde lucrez de 10 ani, plină de emoție la
gândul întâlnirii cu copiii. Am știut că am misiunea de a-i ajuta să își formeze personalitatea, de a-i însufleți, de
a-i motiva, de a-i face să învețe cu bucurie,
Educatorul este începutul unei povești, o poveste pe care ajunși la maturitate copiii de astăzi o vor scrie singuri.
Și depinde de el, într-o mare măsură, ca povestea să fie una frumoasă.
Există nenumărate afirmații cu privire la menirea unui dascăl, cele mai multe fiind subiective, reflectând părerile
fiecărei persoane în parte. Însă ceea ce mă face pe mine să îmi doresc să aparțin acestui mediu este iubirea
necondiționată față de copii, este plăcerea de a fi cea care le ține pumnii mici atunci când nu pot să țină o un
creion, de a fi cea care le întărește încrederea în forțele proprii și îi ajută să își găsească identitatea, cea care le
alină durerea și le șterge lacrimile atunci când le este greu să se despartă de părinți la sosirea în grădiniță.
Alături de ei, pornesc, în fiecare zi, într-o nouă aventură de explorare: a mea, a lor, a realității.
“Arta” de a fi educator este minunea de a ne oglindi zilnic în ochii copiilor. Ochișorii unui copil îți pot „spune”
multe: uneori ești zâna bună, alteori ești și vrăjitoarea cea rea dar ești mereu cea care alină durerea și șterge
râurile de lacrimi, precum și „prietena” de care cei mici au atâta nevoie! Și-atunci se întâmplă o minune! ..
minunea de a fi educatoare! Rolul fiecărei educatoare este de a și-l face pe copil partener în lungul proces de
învățare. Ea trebuie să susțină și să consolideze dezvoltarea și comportamentul copilului, raporturile cu sine și
cu ceilalți, astfel încât acesta să poată atinge momentul când își formulează singur reguli și principii.
Dacă întrebăm copiii cum ar vrea să fie educatoarea lor, ei ne vor răspunde, desigur, “frumoasă și bună”. Chiar
dacă nu seamănă cu “zâna bună”, ea îi poate fermeca printr-un zâmbet sau printr-o privire încărcată de
dragoste, prin calități deosebite, prin vocea blândă și copiii o vor considera drept cea mai frumoasă și cea mai
bună educatoare din lume.Blândețea, înțelegerea, răbdarea , dragostea sunt sentimente fără de care o
educatoare nu se poate apropia de micuții “elevi”, nu-i va putea înțelege, nu se va putea face iubită.
Motivația pentru această meserie e de cele mai multe ori intrinsecă, deoarece simți că vrei să fii pentru alții
ceea ce au fost și profesorii tăi pentru tine. Un dascăl bun este acea persoană care dovedește, în egală măsură,
umanism și dragoste de copii (în special), spirit de obiectivitate, dreptate, principialitate, cinste, corectitudine,
răbdare, optimism, modestie, stăpânire de sine. La acestea se adaugă și calitățile aptitudinale (empatie,
organizare). Un dascăl bun este cel care are conștiința responsabilității și a misiunii sale, care înseamnă să arzi
ca o lumânare pentru a-i lumina pe alții, adică să te dăruiești în totalitate, în mod dezinteresat, să fii oaza de
verdeață într-un deșert nesfârșit sau sarea în bucate. Dacă un educator și-a ales cariera didactică simțindu-se
chemat pentru aceasta, dacă iubește copiii și se simte autorealizat atunci când îi ajută să se dezvolte, dacă își
prețuiește propria muncă și pe sine, dacă aspiră la perfecționare didactică și la măiestrie în relația cu elevii, dacă
este satisfăcut de propria activitate, atunci nu va fi doar fericit, ci va fi educatorul viitorului, de care societatea are
nevoie.
Și dacă la sfârșitul fiecărei zile te privești în oglindă și vezi portretul unui dascăl prezentat mai sus, poți spune cu
mândrie: Misiune îndeplinită! Continuă!