Motivatia alegerii carierei didactice

Grigore Moisil afirma că “un profesor bun e cel care te face ca lucrurile mai grele să
ți se  pară ușoare”. André Gide susține că “un profesor bun are această grijă
statornică: îi învață pe  discipoli să se lipsească de el”.Nicolae Iorga este de părere
că “este profesor orice om de la care poți să înveți ceva”.Thomas Carruthers susține
că ” un profesor este cineva care se face treptat  inutil”.

Există nenumărate afirmații cu privire la menirea unui profesor, cele mai multe fiind
subiective, reflectând părerile fiecărei persoane în parte. Însă ceea ce mă face pe
mine să îmi  doresc să aparțin acestui mediu este plăcerea de a fi cea care ține
pumnii mici ai fiecărui elev și de  a-i învăța să facă  “a” și un “A”. Predarea este o
chemare specială, deoarece această meserie nu se potrivește oricui. Trebuie să ai
un minim de iubire față de a împărtăși ceea ce știi cu ceilalți. Să îți dorești să inițiezi
pe cineva, așa cum au făcut și alții cu tine și să oferi elevilor șansa de a te vedea ca
pe un model .Ca profesor, cea mai mare responsabilitate este aceea de a le asigura
studenţilor sau elevilor bagaje de cunoştinţe academice. Profesorul este solocitat să
predea, pentru a facilita studenţilor acumularea de cunoştinţe. El trebuie să
stimuleze, să dezvolte şi să încurajeze minţile tinere.

Este bine ştiut faptul că meseria de profesor conferă deţinătorului prestigiu social. În 
societatea românească tradiţională, alături de preot, medic şi poliţist, dascălul era o
autoritate  locală: membri comunităţii vedeau în profesor/învăţător un stâlp al
societăţii, persoana care putea  oferi soluţii şi sfaturi pertinente. Şi astăzi profesorul
este unul dintre membri marcanţi ai societăţii. Chiar dacă dezinteresul față de a
învăța a scăzut enorm până-n zilele noastre. Educaţia a fost şi rămâne o prioritate
pentru orice societate care îşi planifică viitorul, şi de aceea, profesorii sunt esenţiali
pentru a îndruma fiecare elev în parte în vederea formării sale intelectuale și
spirituale. Sunt multe persoane care aleg să devină profesori, în lipsa unei altei
surse de venit, fără a se descoperi în aceasta, făcând astfel o mare greşeală, atât
pentru ei, cât și pentru elevi.

Cariera didactică nu este o „manta de vreme rea“, ci se urmează numai dacă are
vocaţie, nu doar atunci când viaţa ne refuză în alte locuri. Este adevărat că, în multe
domenii de activitate,  oamenii sunt răsplătiţi în mod egal cu efortul depus. În
educaţie nu este aşa; dai întotdeauna mai  mult decât poţi obţine. Profesorul are în
faţă suflete, minţi, perechi de ochi şi urechi, toate îndreptate cu încredere spre el. Un
bun profesor modelează mintea celor cu care lucrează. Îi formează, le aranjează
gândirea,  îi învaţă cum să gândească nu ce să gândească. Pentru aceasta
profesorul are nevoie nu doar de  răbdare, ştiinţă şi inteligenţă, ci și de dăruire.

Un profesor adevărat nu se gândeşte numai lastăpânirea disciplinei lui, ci și la felul

în care studentul sau elevul foloseşte în mod independent  ceea ce a învăţat,
profesorul fiind mândru de activitatea sa doar în momentul în care elevul îl  întrece în
ceea ce privește volumul de cunoștiințe.

Mi-am ales meseria de profesor în ideea de a da  dovadă de iscusinţă, talent,

răbdare și multă dăruire, făcând o pașiune pentru munca cu copiii, dar  și pentru
munca în echipă alături de ceilalți colegi și totdată oameni de la care pot învăța
continuu,deoarece sunt oameni cu experiență, la fel de dornici ca și mine să
împărtășească ceea ce  știu.    Unui elev îi rămane întipărit în minte atât portretul
fizic cât şi moral al unui profesor îndrăgit  şi stimat,ce ştie să îşi apropie cu căldură
umană pe cei din jurul său.    Profesoratul nu e una din acele meserii pe care le
practici pentru bani sau pentru faimă chiar  dacă un pedagog înnascut nu se dă
uitării de generaţii întregi datorită respectului său față de  meserie.

A fi profesor te învață mai presus de toate să fii OM pentru cei mici,dar și pentru cei 
mari. Cu toții știm că geniile se nasc la şcoala unde predă cel ce se dăruieşte pe
sine, având ca  rezultate minţi sclipitoare de elevi ce nu îl vor da uitării,iar
cunoştiinţele acumulate de la acesta le  va fi de folos în viaţă. 

Ceea ce este foarte interesant în activitatea de profesor este faptul că, deși și mie
mi-au fost  insuflate cunoștiințe, nimeni nu m-a învățat să fiu profesor. Această
deprindere am dobândit-o pe  parcursul anilor de liceu, dar și de academie. Am avut
deosebita plăcere să fiu mereu înconjurată de  profesori cărora această meserie li s-
a potrivit ca o mănușă, făcându-mă să realizez cât de plăcut  poate fi să
interacționezi cu ceilalți.

Nimeni nu se naşte învăţat, nici măcar un profesor. Însă  ingredientul cel mai
important în a fi profesor este cunoașterea de sine, de a-ți ști limitele, de a-ți 
cunoaște poșibilitatea de a fi pus în situații limită, cum ar fi cele de a te modela după
fiecare elev în  parte. Spre deosebire de tipicul profesor conșiderat “bun”, nu aș
putea trece cu vederea peste încurajarea gândurilor, a preocupărilor elevilor, ceea
ce definește individualitatea fiecărui elev, fără  să îl etichetez ca bun sau prost. De
asemenea, un alt element important în drumul spre a cunoaște mai bine fiecare elev
în parte este valorificarea fiecărui tip de inteligenţă, a fiecărui talent.

În opinia mea, încrederea elevilor trebuie câștigată treptat, la fel cum trebuie câștigat
și  respectul din partea elevilor. Ca profesor nu stârneşti teamă, ci impui stimă, nu
constrângi, ci  convingi, trebuie să eviți favoritismul, trebuie să simți fiecare elev și
fiecare elev să te simtă pe  tine, să se creeze acea chimie între cei doi, care denotă
o stare benefică pentru ambele categorii, ceea ce nu este deloc greu pentru mine.

Din punctul meu de vedere , una dintre cele mai importante abilităţi ale unui profesor
este  aceea de a relaţiona cu elevii, de a lega o prietenie bazată pe respect reciproc.
Atunci când pronunţ  cuvântul “profesor” nu mă gandesc neapărat la cineva care stă
in spatele unei catedre şi îndrumă  un student în rezolvarea unei probleme. Din
contră. Profesor e echivalentul cuvântului mamă,  prietenă, și de ce nu..soră mai
mare.  Deși sunt conștientă de faptul că mulți o văd ca pe o meserie statică și că a fi
profesor nu înseamnă decât să stai în spatele catedrei și să supraveghezi asupra
bunei desfășurări a  orei, nu e  doar atât. A fi profesor înseamnă să fii într-o evoluție
continuă, să lărgești orizontul cunoaşterii şi  să completezi informaţii pe care le ai și
tu la rândul tău, de la alți profesori.

       Motivația pentru această meserie e de cele mai multe ori intrinsecă, deoarece
simți că vrei  să fii pentru alții ceea ce au fost și profesorii tăi pentru tine. De
asemenea , apare și satisfacția  profeșională care parcă îți dă aripi când vezi că
reușești ceea ce ți-ai propus. A fi profesor are un  efect generator și activator, dar și
director, deoarece reușește să îmi îndrepte comportamentul spre  ceea ce vreau să
fiu în continuare.

 Norocul meu a fost că am avut în jur doar oameni care m-au ajutat să îmi croiesc
acest drumîn viață..mama, profesoară de engleză..mătușa, învățătoare la ciclul
primar, deși mi-au dat și exemple negative legate de acest sistem al învățământului,
mă simt în stare să schimb ceva, să  modelez elevi, să le ofer o nouă șansă de a
învăța, să le ofer şansa de a vedea lucrurile din alte unghiuri, să  învețe să fie ei
înșiși, să nu se simtă cobai,  chiar dacă acesta e singurul lucru cu care mai pot fi
comparați elevii în ziua de azi.

Chiar dacă universul educației a fost invadat de lipsa de echilibru, sistemul de

învățământ nu trebuie să devină unul în care elevul trebuie să fie tocilar și nu
deștept. 

 Cu ajutorul nostrul, al profesorilor tineri, se poate recrea acel sistem în virtutea
căruia am crescut , unul în care aveam timp să respirăm aerul științei, unul în care
să poți foloși voința de fier  pe care ne-am creat-o de-a lungul anilor, unul în care să
fie mereu cineva care să te ghideze și să te  sfătuiască, un sistem care să fie unica
alternativă pentru a ne crește copiii, un sistem al minților  tinere capabile să ii facă pe
elevi să fie mai atenți și mai interesați de ceea ce scrie pe tablă.