Sunteți pe pagina 1din 1

Lecția desfăşurată a fost bine structurată, în corespundere cu cerinţele actuale ale

Curriculei modernizate, trecând prin toate 4 etape de realizare: ERRE. Corelarea dintre
subcompetenţe şi obiectivele operaţionale a fost adecvată.
În etapa de evocare se face apel la cunostinţele însuşite de către elevi la subiectul, care a fost
studiat. Astfel, se face legătura între ceea ce se ştie şi ce se va preda. Corelarea informaţiilor
ştiute cu cele noi, asigură trăinicia celor din urmă, stabileşte interesul şi scopul pentru explorarea
subiectului, direcţionează atenţia elevilor spre subiectul studiat şi motivează elevii pentru
instruire.

Metodele utilizate – instruire asistată de calculator, discuţia ghidată, Brainstorming, Sinelg,


Exerciţiul, Algoritmizarea, Conversaţia, Posterul, Ciorchinele, Modelarea, Asaltul de idei în
scris, etc. – au fost corect selectate, astfel încât toţi elevii au fost activ implicaţi în activitate,
fiind permanent încurajaţi, stimulaţi verbal, cu tehnici didactice specifice disciplinei (fișe
colorate pentru fiecare însărcinare îndeplinită corect), cu note. Nu au lipsit nici elementele de
creativitate – o cerinţă actuală în realizarea demersului educaţional contemporan. A persistat
jocul didactic, adecvat au fost utilizate şi pauzele dinamice, energizante. Deasemenea au fost
folosite diverse materiale didactice – TIC, prezentările, fişe, planşe, postere, mijloace audio,
foarte captivant a fost tabloul utilizat pentru realizarea jocului didactic „Lănțujel”, original au
fost anunţate obiectivele lecţiei, pe care elevii le-au descoperit intuitiv. Evaluarea a fost prezentă
pe parcursul întregii lecţii, fiecare greşeală fiind corectată corespunzător, răspunsurile elevilor
erau permanent argumentate de către ei. Au fost utilizate şi unele curiozităţi pentru captarea
atenţiei şi stimularea interesului elevilor.

Printre problemele pe care le-aş evidenţia sunt următoarele:

 dotarea insuficientă cu echipament, nu putem vorbi despre o instruire eficientă la


informatică fără realizarea principiului “un elev – un calculator”;
 “Orice modalitate uniformă de predare este evident, nesatisfăcătoare, de vreme ce
fiecare elev este atât de diferit.” (Haward Garder)

S-ar putea să vă placă și