Invăţămantul 

preşcolar constituie prima treaptă a sistemului de educaţie şi

instruire şi are drept scop principal pregatirea multilaterală a copilului pentru viaţă,
in vederea integrării in activitatea şcolara. Pentru realizarea acestui obiectiv se are
in vedere dezvoltarea copacităţiilor creative prin valorificarea potenţialului
psihofiziologic şi intelectual al copilului.
In gradiniţă se formează, antrenează si cultivă abilităţi de acţionare,
disponibilităţi motivaţional afective, care să-l pregatească pe copil pentru a face
faţa solicitarilor specifice situatiilor şcolare. Intre 3-5 ani, categoriile de activitati
vor viza socializarea copilului si obtinerea treptata a uei autonomii personale, iar
pentru grupa de 5-7 ani accentual va fi pus pe pregatirea pentru scoala si pentru
viata a copilului.
Educaţia preşcolară este unul din elementele esenţiale ale educaţiei
individului uman. În procesul educaţiei preşolare, un rol esenţial îi revine
sistemului preşcolar, care reprezintă o etapă incipientă pentru încadrarea copiilor în
sistemul educaţional. În condiţiile actuale se amplifică importanţa educaţiei
preşcolare, determinată pe de o parte de părinţii suprasolicitaţi profesional, o parte
din ei plecaţi peste hotare, sau situaţia celor din familii vulnerabile (alcoolici,
familii cu mulţi copii), iar pe de altă parte, cerinţele ciclului primar de studii
presupun deja anumite cunoştinţe şi abilităţi pe care copii trebuie să le posede.
De remarcat este faptul că educaţia, în faza de început, în cadrul instituţiilor
preşcolare şi şcolare este în mare parte o responsabilitate a statului (finanţare,
monitorizare) şi a părinţilor (acces, alegere, control ); copilul nu poate decide
singur să frecventeze sau nu o anumită instituţie sau un anumit ciclu de studii, iar
la fiecare etapă superioară de studii, copilul este în mare parte dependent de etapele
anteriore, şi, în acest context, educaţia preşcolară a devenit o etapă indispensabilă
în procesul educaţional.
Focalizarea pe educaţia timpurie este importantă deoarece aceasta este
perioada când copiii se dezvoltă rapid şi, dacă procesul de dezvoltare este neglijat
în acest stadiu, este mult mai dificil şi mai costisitor să compensezi aceste pierderi
mai târziu. Această perioadă este foarte importantă în formarea unor deprinderi şi
comportamente sociale determinante pentru integrarea ulterioară a persoanelor în
societate. Eşecul în educaţia timpurie contribuie deseori la marginalizarea copiilor
în societate şi ulterior a viitorilor adulţi şi deprivarea acestora de o viaţă decentă.
Interdependenţa dimensiunilor vieţii sociale determină o analiză multidimensională
a excluziunii sociale. Este important de a identifica contextul şi multitudinea de
factori care generează acest fenomen în vederea găsirii unor soluţii.
Cercetarea pedagogică a pus în evidenţă, iar practica pedagogică a
demonstrat că organizarea activităţii cu elevii în mod diferenţiat şi individualizat
asigură atât obţinerea unor performanţe înalte de către elevii dotaţi, cât şi
accelerarea ritmului de învăţare a elevilor lenţi, înlăturând eşecul şcolar.
rolurile profesorilor mentori din învatămăntul preşcolar.Am constatat că pentru a fi
un mentor bun trebuie să fim  model de predare pentru studenţii practicanţi, să
utilizăm un limbaj de specialitate, limbajul pedagogic, să oferim studenţilor
exemple de proiectare didactică potrivite fiecărui tip de lecţie.Pentru reuşita
activităţii de mentorat, mentorul pune la dispoziţie studentului materiale didactice
diverse, potrivite cu activităţile curente de practică pedagogică.
În concluzie putem spune că în România mentorul reprezintă un model profesional
şi spiritual la care discipolul aspiră, fiind astfel, prin definiţie, unic pentru fiecare
individ în parte. Mentorul nu trebuie văzut doar ca o persoană care oferă încurajare
sau suport profesional superficial, ca un antrenor în tehnici rutinate sau ca un
“maestru” a cărui munca urmează să fie, pur si simplu, imitata. Dimpotriva,
mentorul trebuie văzut ca o persoana care joacă un rol vital în aspectele cele mai
profunde ale pregătirii profesorilor, în formarea studentului practicant capabil să
reflecteze la munca pe care o desfăşoara. Pentru consolidarea statutului său în
societate mentorul trebuie să aibă un nivel înalt de cunoştinţe şi experienţă şi
trebuie:
- să cunoască valorile, filozofia şi cultura organizaţiei şi să fie pregătiţi să transmită
aceste informaţii;
- să acorde sfaturi privind normele, valorile, regulile şi filozofia organizaţiei şi să le
clarifice acolo unde este cazul;
- să fie capabil şi pregătit să îl ajute pe stagiar să aibă acces la informaţii şi resurse;
- să beneficieze de o reţea de contacte în interiorul şi exteriorul organizaţiei şi să
fie pregătiţi să apeleze la acestea pentru a-i ajuta pe stagiari(persoane mentorate,
novice, începatori, debutanţi).
Prin statutul său în şcoala românească putem  spune că mentorul este un  pilon pe
care se poate sprijini sistemul educativ făcându-l astfel mai rezistent, mai durabil.
Calitățíle unui mentor reprezintă o puternică  experiență profesională în domeniul
vizat de ucenic prin faptul că a trecut prin toate etapele de dezvoltare ale unui
leader .