VALORILE MORALE ALE CADRULUI DIDACTIC

Şcoala este instituţia care participă într-un mod decisiv la educaţia generaţiilor
tinere ale unei ţări, la transmiterea valorilor culturale şi morale, la construirea premiselor pentru
noi schimbări sociale. Impactul şcolii în formarea tinerei generaţii, fiind atât de important, este
necesară şi o analiză a implicării acesteia şi a valorilor transmise de ea.
Deşi formarea tinerei generaţii nu se reduce doar la transmiterea unor informaţii şi
la dezvoltarea cognitivă a copiilor, şcoala pune un foarte mare accent pe educaţia intelectuală şi
transmiterea de cunoştinţe. Cum sunt integrate aceste cunoştinţe, cum sunt utilizate şi ce
importanţă au ele în raport cu celelalte aspecte ale personalităţii copilului au fost unele dintre
întrebările pe care ni le-am pus ca cercetători în acest demers de investigare. Un alt interes a fost
acela de a descoperi cine ar trebui să se ocupe de educaţia moral-afectivă a copilului dacă şcoala
este centrată pe educaţia intelectuală?
Educaţia nu înseamnă doar dezvoltare cognitivă, adesea obiectivul major şi unic al
şcolii. Tânărul are nevoie de o formare completă a personalităţii sale şi chiar dacă nu dispune de
influenţe consistente, coerente pentru creştere morală şi afectivă, va căuta aceste elemente prin
modelele adulte din mediu.
Orice profesor, indiferent de disciplina predată ar trebui să fie, înainte de toate,
matur afectiv, deci coerent cu sine, o persoană dezirabilă social şi capabilă de interacţiune
educativă cu copiii şi cu tinerii. Profesorii au nevoie uneori de o privire din exterior pentru a
conştientiza importanţa şi influenţa foarte mare pe care o au asupra tinerilor. Aceasta poate fi şi o
motivaţie puternică pentru a se perfecţiona, pentru a evolua ei înşişi, pentru a se simţi importanţi
prin ceea ce sunt şi nu doar prin activitatea de predare.
Omul îşi însuşeşte normele, principiile morale în mod empiric sau ştiinţific.
Normele morale care privesc strict relaţiile interumane sunt dobândite din fragedă copilărie, în
principal prin exemplul celor din jurul copiilor, dar pot fi însuşite/ întărite şi în cadrul şcolii,
formarea morală a copilului se face treptat şi pentru a realiza acest lucru trebuie ca elevii să
înveţe să gândească moral, să ştie că temperamentul şi caracterul nu pot fi folosite ca scuze
pentru o greșeală, să ştie că există legi morale aplicabile tuturor.
 Rolul profesorului poate să fie analizat și din perspectiva relației profesor-elev.
Având în vedere valorile societății contemporane (libertate, responsabilitate, toleranță,
cooperare), se impune o nouă abordare a relației profesor-elev: asumarea de către profesor și
elevi a unei responsabilități morale comune în cadrul relației educaționale, conducând la
angajarea afectivă și efectivă în procesul educațional; recunoașterea reciprocă a „dreptului de a fi
altfel” și valorizarea fiecărei ființe umane în parte, indiferent de cât și de cum este diferită;
încrederea în posibilitățile fiecărei ființe umane de a progresa; recunoașterea faptului că toți
elevii și profesorii sunt parteneri sociali cu funcții complementare, dar cu responsabilitate
comună; considerarea școlii ca mediu de construcție culturală; renunțarea la principiul „căii
optime unice” și conștientizarea faptului că majoritatea problemelor sociale și umane au mai
multe soluții echi-finale și echivalente; promovarea autenticității și sincerității – a fi tu însuți este
mai important decât a avea dreptate.
Educația se sprijină pe patru piloni importanți:
 a învăța să știi
 a învăța să faci
 a învăța să trăiești împreună cu alții
 a învăța să fii.
În funcție de această optică, dar și de implicațiile globalizării asupra indivizilor, ale
problematicii lumii contemporane, educatorii din învățământ urmează să îndeplinească roluri noi.
Întrucât profesiunea de educator presupune raportarea şi confruntarea continuă cu
alţii, anumite calităţi atitudinale sunt indispensabile acelora care îşi aleg şi prestează această
profesiune. Ne vom opri asupra celor mai semnificative:
•Umanismul, în general, şi dragostea de copii, în special. Aflându-se faţa unor fiinţe
umane, adulte sau în devenire, profesorul trebuie să dea dovadă de multă sensibilitate, ataşament
şi respect faţă de ele, transformându-se in cele din urmă într-un coparticipant la propriile lor
confruntări. O expresie concretă a umanismului este dragostea pentru copii. Dragostea
educatorului este altceva decât dragostea maternă. Ea presupune, în primul rând, respect
încredere faţă de posibilităţile latente pe care le posedă oricare copil, dorinte sinceră ca aceste
posibilităţi să se dezvolte, încrederea deplină în viitorul său. Ea nu are nimic comun cu
sentimentalismul şi compătimirea, cu diversele simpatii manifeste sau ascunse faţă de unii copii,
cu toleranţa exagerată. Ea trebuie să-i cuprindă pe toţi copiii, fără nici o descriminare
 • Calitatile atitudinale de natură caracterial-morală. Din această categorie face parte
corectitudinea, modestia, fermitatea, răbdarea, optimismul, stăpânirea de sine.
• Conştiinţa responsabilităţii și a misiunii sale. După opinia lui Hubert, această
responsabilitate şi-o asumă faţă de copii, faţă de patria sa şi faţă de întreaga umanitate. În mâinile
sale se află, într-un fel, nu numai viitorul copilului, ci şi al patriei şi naţiunii al cărei membru
este. A fi conştient de această misiune şi a te dărui total şi dezinteresat pentru înfăptuirea ei
înseamnă, implicit, a fi un adevărat patriot. Conştiinţa responsabilităţii şi a misiunii nu pot fi
concepute în afara adeziunii şi ataşamentului faţă de valorile culturale, naţionale şi universale,
create de-a lungul veacurilor.
Rolul unui profesor în societate este pe cât de semnificativ, pe atât de valoros. El are o
influenţă ce depăşeşte societatea în care trăieşte şi nici o altă personalitate nu poate avea o
influenţă mai profundă decât un profesor. Elevii sunt profund afectaţi de afecţiunea profesorului,
caracterul lui, competenţa şi angajamentul său moral. Un astfel de profesor devine un model
pentru elevii săi. Elevii încearcă să urmeze profesorul lor, în manierele sale, vestimentaţie,
eticheta, stil de comunicare şi de gesturi. El, profesorul, este idealul lor.

BIBLIOGRAFIE:

1. Bontaş Ioan, Pedagogie, Editura ALL, Bucureşti, 1994.

2. Călin Marin, Procesul instructiv-educativ. Instruirea şcolară (analiză multireferenţială),
Editura Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti, 1995.
3. Nicola Ioan , Teoria educației și noțiuni de cercetare pedagogică, Editura Didactică şi
Pedagogică, R.A., Bucureşti, 1996.