Relațiile pozitive dintre

profesor și elev - elemente

esențiale ale calității educației
Actul didactic în sine are nevoie e o transformare, de o reformă care să pornească de la
realitățile lumii contemporane. Educația trebuie să se adapteze noii paradigme în care societatea
se dezvoltă, pentru a se face utilă și pentru a pune umărul la construcția viitorului. Școala nu își
mai permite să rămână prizoniera trecutului, unde actul educațional se construia preponderent pe
realația de subordonare dintre profesori și elevi, o relație care trebuie să recunoaștem că cel mai
adesea avea la bază un respect născut mai degrabă din frică, decât din aprecierea profesională sau
a calitățioi umane a cadrului didactic de la catedră.

O experiență pozitivă în școală reușește să influențeze decisiv viitorul tânărului școlar,

contribuind la conștientizarea propriei valori, la consolidarea încrederii în sine și construirea unei
imagini pozitive și realiste asupra propriei persoane.

Pe lângă caracteristicile individuale ale elevilor, cum ar fi trăsăturile de personalitate,

inteligenţa, capacitatea fizică etc., trebuie să ţinem cont, atunci când ne gândim la şansele de
succes şcolar, şi de caracteristicile comunităţii, şcolii şi clasei din care fac parte. Comunitatea
cuprinde atât familia, cât şi grupul de prieteni şi alte persoane cu care copilul interacţionează în
mod curent. Şcoala se referă atât la dotarea sa tehnică, cât şi la cultura didactică promovată de
conducere şi profesori, dar şi la climatul general dat de tipul interacţiunilor dintre cei care o
frecventează. Clasa este un microspaţiu în care copilul interacţionează direct cu profesorul şi
colegii şi indirect cu valorile, atitudinile sau comportamentele părinţilor, prietenilor şi societăţii
în sens mai general. În continuare prezint contextul social în care învaţă elevii aşa cum este
perceput de către directorii şcolilor incluse în proiect. Această imagine subiectivă este relevantă
deoarece reflectă un posibil cadru conceptual care poate sta la baza unor decizii organizatorice şi
educaţionale ce pot marca viitorul elevilor.

Atunci când facem referire la educaţie, pe lângă bagajul de cunoştinţe pe care îl

transmitem cpilului, deprinderi şi abilităţi pe care vrem să i le dezvoltăm, ne referim şi la
schimbarea unor comportamente inadecvate. Mulţi părinţi, dar şi cadre didactice caută neîncetat
soluţii pentru realizarea unei educaţii de calitate. Un aspect important în realizarea acestui lucru
ar fi colaborarea celor două părţi implicate în actul învăţării.

Această colaborare este necesară, întrucât educaţia de acasă trebuie să fie în concordanţă
cu cea acordată în şcoală. Dacă regulilor sau principiilor cu care este obişnuit de către părinţi nu
li se acordă aceeaşi importanţă în şcoală, sau invers, copilul va fi confuz şi va considera că nu
este necesar să le respecte. Scopul acestei colaborări este acela de a găsi împreună căile şi
mijloacele corecte pentru a-i forma copilului o personalitate armonioasă.

O bună educaţie presupune în primul rând o bună comunicare, construirea unei relaţii
pozitive cu cel pe care dorim să îl educăm. Pentru a ne face ascultaţi, este necesar să ascultăm, să
ţinem cont de particularităţile de vârstă şi individuale ale copilului, de părerile, sentimentele,
nevoile şi interesele lui, să îl înţelegem şi să îi oferim un mediu plăcut şi liniştit, în care să se
simtă în siguranţă. A educa pozitiv nu înseamnă a nu stabili reguli. Copilul trebuie să aibă
libertate, dar să ţină cont, totodată, de anumite limite, ei „au nevoie să primească o combinaţie
echilibrată de iubire şi limitare, iar disciplina este un ingredient necesar pentru copii, astfel încât
să îşi poată dezvolta capacităţile esentiale: autocontrolul, controlul impulsurilor şi competenţa
socială”. Relaţia dintre adult şi copil trebuie să fie una de înţelegere reciprocă. Copilului trebuie
să i se explice faptul că aşa cum adultul îi oferă sprijin şi respect, tot la fel trebuie să facă şi el la
rândul său, iar acest lucru presupune tocmai respectarea unor norme.

Mediul școlar, în care se desfășoară învăţarea formală, devine și locul de manifestare al

învăţării sociale. Norme, valori, atitudini și comportamente vehiculate la nivelul comunităţii sau
chiar al societăţii, transpar în şcoală şi intră uneori în contradicţie cu cele promovate – explicit
sau implicit – de instituţiile de învăţământ.

Cultura elevilor este puternic impregnată de realităţile și cotidianul elevilor, de învăţarea

informală și nonformală la care copiii sunt expuși. Valorile lor, codurile specifice, competenţele
informale, sursele de influenţă transpar în mediul școlar și au efecte pozitive sau negative, care
nu sunt însă de neglijat, pentru că au un impact direct asupra motivaţiei, a procesului de învăţare
și a rezultatelor elevilor. Școala – ca mediu formal de învăţare – funcţionează în multe cazuri ca
un filtru în ceea ce privește influenţele externe, însă uneori pare depășită de amploarea și
complexitatea fenomenelor la care asistă. O valorizare a elementelor pozitive ale culturii elevilor
i-ar putea conferi școlii mai mare deschidere către beneficiarii săi, mai mult dinamism şi
actualitate.

Dacă reuşim să comunicăm eficient cu copilul, acesta va avea rezultate bune şi la

învăţătură, întrucât orice progres va fi observant şi apreciat, acesta motivându-l pentru
îndeplinirea sarcinilor viitoare, va avea formată deprinderea de a asculta şi va fi ascultat şi înţeles
la rândul său, având grijă să nu îl încărcăm cu alte sarcini atunci când are de învăţat, va reuşi să
îşi stăpânească nerăbdarea şi să se controleze, nu îi va fi teamă să pună întrebări atunci când are
nelămuriri, va şti care îi sunt priorităţile şi îşi va organiza timpul în funcţie de acest aspect.

Deși valorile promovate de școală și valorile promovate de societatea românească sunt

cel puțin la nivel declarativ concordante, în realitate ele sunt contrare. De fapt, aceasta este
principala cauză a crizei actuale cu care se confruntă școala românească. Dacă alte noțiuni legate
de sistemul de învățământ ales ți s-ar putea părea ușor abstracte, ei bine, direcțiunea, profesorii și
personalul sunt ființele umane reale care țin școala în picioare. Fără ei, nimic din valorile,
misiunea și curriculumul școlii nu sunt mai mult decât o înșiruire de propoziții frumos scrise pe-
un ecran. Pregătirea, experiența și eficiența profesorilor este direct reflectată în performanța
elevilor și este unul dintre primele aspecte care ar trebui să te intereseze la o școală.

Prin definirea influenţei educative se înţelege o acţiune exercitată asupra unei persoane
sau grup social, în scopul formării de concepţii, sentimente, deprinderi, comportamente. Şcoala,
familia, mass-media, grupul de prieteni, întregul mediu social desfăşoară o influenţă educativă.
Aceasta se manifestă pe întreaga durată a procesului educaţiei permanente. Recepţionarea
diferitelor influenţe se face selectiv, în funcţie de sursa de influenţă, de vârsta celui supus
influenţei educative, de întregul context al influenţelor exercitate simultan sau succesiv.

Manifestarea influenţei educative are loc în diferite contexte:

❖ în familie - influenţa educativă este realizată de către părinţi. Ei sunt cei care reprezintă pentru
copiii lor primele modele parentale de comportament;

❖ în şcoală - influenţa educativă se exercită atât de către învăţător, cât şi de către elevi.
Învăţătorul nu doar transmite cunoştinţele, formează capacităţi, ci modulează personalitatea
elevului. În acest context învățătorul prezintă un model de comportament şi contribuie la
formarea trăsăturilor pozitive de caracter.

❖ în cadrul colectivului de elevi - fiecare subiect reprezintă un model de comportament, astfel că
el poate exercita o influenţă educaţională asupra unui coleg sau asupra întregului grup. Aici
trebuie să intervină învăţătorul care întăreşte influenţele pozitive şi sancţionează influenţele
negative.

În concluzie, pentru a reuşi să îi dăm copilului o bună educaţie, trebuie în primul rând să
ştim cum să construim o relaţie pozitivă cu acesta, cum să comunicăm eficient, dându-i libertate,
dar în acelaşi timp punând anumite limite, fără să abuzăm de autoritate şi fără să ne lăsăm
manipulaţi din prea multă dragoste pentru ei, ţinând cont de scopurile noastre pe termen lung şi
nu de impulsurile de moment, oferindu-le întotdeauna un bun exemplu de urmat.

❖ în cadrul grupului de prieteni - elevul va căuta acel grup care corespunde intereselor şi
preferinţelor sale;

❖ prin intermediul mass-media, revistelor, filmelor etc. adecvate vârstei şcolarului mic care
oferă modele şi tipuri comportamentale.

Oricare ar fi latura din care privim clasa de elevi, rolul profesorului este proeminent, iar
exercitarea concretã a acestui rol depinde de personalitatea lui și de situațiile educative cu care se
confruntã și pe care le are de rezolvat. Profesorul și elevii nu se aleg unii pe alții. Profesorului îi
revine sarcina și rãspunderea integrãrii sale în clasã și în colectivul de elevi pe care urmeazã sã-l
închege. Într-un colectiv format, profesorul devine unul din membri acestuia, dar cu statut
special.

Profesorul conduce si decide, organizeazã, influențeazã, consiliazã si controleazã, apreciazã si

îndrumã, este model de conduitã civicã si moralã. El își exercitã atributele și calitãțile asupra
grupului și asupra fiecãrui membru al acestuia în parte pentru obținerea succesului școlar și
formarea comportamentelor dezirabile, dirijeazã relațiile interpersonale din grup în scopul
asigurãrii unui climat psihosocial favorabil, dezvoltãrii personalitãții elevilor și pentru a
îmbunãtãții relațiile interpersonale. Problema conducerii este inseparabil legatã de organizare si
are ca moment hotãrâtor decizia. Profesorul poate lua decizii cu privire la tot ceea ce se întâmplã
în procesul instructiv-educativ, îsi exercitã puterea asupra principalelor fenomene ce au loc în
grup, supravegheazã și îndrumã întreaga activitate a clasei. Sarcina fundamentalã a profesorului
este de a conduce învãțarea elevilor.

Conducerea învãțãrii elevilor implicã și asigurarea unui climat favorabil acestui proces.
Mediul fizic ambiant, climatul afectiv stimulator, încrederea în capacitãțile elevilor, implicarea
lor în activitatea de învãțare dar și în luarea deciziilor privind viața clasei si asumarea de roluri,
educarea respectului pentru celãlalt și pentru reguli, utilizarea întãririlor pozitive si recunoașterea
reușitelor sunt tot atâtea modalitãți de exercitare a conducerii eficiente.

Relațiile profesor-elevi se constituie într-o rețea de interdependențe. Relațiile

informațional-cognitive și relațiile afective sunt subordonate relației de conducere-influențare.
Atât relația informațional-cognitivã cât și cea afectivã se stabilesc cu scopul de a-i influența pe
elevi: pentru însușirea de cunoștințe, pentru determinarea unor stãri afective favorabile
recepționãrii mesajului emis de profesor, pentru determinarea unor modificãri de comportament
sau stabilizarea unor trãsãturi de caracter. Profesorul declanșeazã și întreține interesul elevilor și
dorința lor de a învãța și de a rãspunde printr-un comportament adecvat cerințelor lui.

Prin comportamentul lui afectiv, profesorul impune elevilor un anumit comportament

individual și de grup. Relațiile apropiate între profesor și elev, bazate pe încrederea elevului nu
numai în competența profesionalã a profesorului, ci și în competența sa ca sfãtuitor, pe
capacitatea empaticã a profesorului, sunt dorite de cãtre elevi. Ei se adreseazã profesorilor pentru
a obține sfaturi doar dacã sunt destul de apropiați de ei, dacã au încredere cã vor fi înțeleși și bine
sfãtuiți.

Mediul social al clasei poate accelera sau încetini dezvoltarea individului, îl poate
influența pozitiv sau negativ. Ceea ce individul sãvârșește în grup depinde de asteptãrile,
cerințele, aprobãrile si dezaprobãrile celorlalți membrii ai grupului. Realizând sarcina ce-i
revine, individul își însușește obiectivele comune, spiritul emoțional al grupului, iar reacțiile
celorlalți indivizi sunt puncte de reper pentru înțelegerea importanței sarcinii și a contribuției
personale la realizarea ei. Viața socialã este un factor educativ nu numai prin realizarea sarcinilor
comune în grup și prin angajarea individului în sarcinã, ci și prin însuși procesul trãirii în comun.
 Cercetările efectuate la nivel global arată că există o legătură directă între bunăstarea
emoțională a elevilor și a cadrelor didactice în cadrul școlii și reușita școlară și prestația
profesională. Astfel, promovarea bunăstării elevilor și profesorilor va determina îmbunătățirea
rezultatelor educaționale și a calității proceselor educaționale în școală. Elevii care se simt mai
bine la școală sunt capabili să obţină rezultate mai bune din punct de vedere academic și non-
academic. Profesorii care se simt confortabil la școală au un mai bun randament profesional.

Mai mult decât atât, învățarea tinde să devină principala activitate umană și ea nu trebuie
asociată cu emoții negative - pentru că omul va căuta să evite ceea ce i-a produs o astfel de stare
emoțională negativă (deci, în acest caz, va căuta să evite învățarea). Principiile educației centrate
pe copil vizează într-o mare măsură dezvoltarea personală a fiecăruia, în ritmul său, pe achiziția
unor deprinderi transferabile care sunt prioritare pentru toate sistemele avansate de învățământ
din lumea contemporană: soluționarea problemelor, lucrul în echipă, abilități avansate de
comunicare și cooperare, motivație intrinsecă și atitudini pozitive față de sine și de alții, față de
învăţare și de viață.

Instituția de învățământ este cea care ar trebui să asigure bunăstarea profesorului care, la
rândul lui, să o poată asigura la elevi. Este la fel de evident că bunăstarea profesorului nu poate fi
asigurată exclusiv la nivelul școlii, și nici măcar la nivelul sistemului de învățământ. Ea depinde
de mulți alți factori, cum ar fi: resursele financiare alocate, cadrul legal, serviciile de sănătate
publică, mentalitățile și valorile promovate în societate, statutul social și prestigiul meseriei etc.
Astfel, bunăstarea profesorilor depinde inclusiv de aspecte economice, sociale și culturale
profunde, care nu pot fi rezolvate prin aceste standarde.

Bibliografie:

Dragoș Huțuleac, Promovarea stării de bine în școală

Marian Vasile, Factori care favorizează un parcurs şcolar pozitiv

Nicoleta Zaharia, Eficienţă în educaţie: crearea unei relații pozitive

Daniela Terzi-Barbăroșie, Bunăstarea emoțională în școală -contează?