Necesitatea cunoasterii demersurilor metodologice de cercetare a

realitatii socio-umane in formarea unui pedagog

Blebea (Lungu) Mariana
Anul I (PIPP)

Progresul pedagogiei ca ştiinţă este determinat pe de-o parte de: generalizarea experienţei
educative practice dintr-o etapă dată a dezvoltării societăţii de iniţierea şi organizarea unor
cercetări experimentale pe de altă parte.Dacă până la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul
secolului al XX-lea îmbogăţirea experienţei pedagocice se înfăptuia pe baza intuiţiei şi
generalizării experienţei practice a unor reflecţii filozofice, începând de acum la aceste
modalităţi se adaugă alta, cea a desfăşurării unor cercetări pedagogice concepute pe baza unei
metodologii moderne.Astfel prin pătrunderea spiritului pozitiv, odată cu folosirea metodei
experimentale, se realizează un moment de cotitură în fundamentarea ştiinţifică a acţiunii
educaţionale. Este saltul ce se produce de la preştiinţific la ştiinţific în constituirea pedagogiei ca
ştiinţă.
Specificul cercetării pedagogice derivă din specificul pedagogiei ca ştiinţă a formării
omului, pentru desăvârşirea şi pentru integrarea fericită şi utilă în societate.Putem considera
cercetarea pedagogică ca fiind o strategie desfăşurată ţn vederea surprinderii unor relaţii noi între
comportamentele acţiunii educaţionale şi a elaborării unor situaţii optime ale problemelor pe care
le ridică procesul educaţional, în conformitate cu exigenţele sociale şi cu logica desfăşurării lui.
Cercetarea pedagogică este o acţiune de observare şi investigare, pe baza căreia
cunoaştem, ameliorăm sau inovăm fenomenul educaţional.Nu toate fenomenele educaţionale pot
fi supuse unei experimentări riguroase (de exemplu, formarea sentimentelor morale).
Metodologia cercetării se referă la principiile generale care orientează procesul
cunoaşterii în ansamblul său. De aceea metodologia este expresia unor legităţi privitoare atât la
realitatea obiectivă cât si la interacţiunea dintre subiect şi această realitate. Ea presupune un
anumit mod de a privi realitatea, concepţia generală cu privire la această realitate şi modalitatea
de cunoaştere a acestei realităţi.
În acest fel cunoaşterea ne apare ca un proces activ de trecere de la fapte la relaţii şi de
aici la teorie, la descoperirea legităţilor proprii unei clase de fenomene. De-a lungul acestei
mişcări pedagogul îşi orientează şi organizează activitatea gândirii potrivit unor principii
teoretice directoare ce se referă atât la realitatea supusă investigării cât şi la modul de abordare a
acestei investigări.
Metodologia cercetării implică adoptarea unei concepţii generale cu privire la fenomenul
educaţional, iar în funcţie de această folosire a unor metode produce şi tehnici adecvate
particularităţilor acestuia. Educaţia incubă o suită de fapte şi relaţii care urmează să fie abordate
în mod pozitiv cu instrumente adecvate, principiile filozofice urmând doar să direcţioneze logica
internă a demersului ştiinţific.
Formarea presupune schimbări adecvate, schimbări realizate în cadrul de desfăşurare a
procesului instructiv-educativ în grădiniţă şi mai departe în viaţă. Inovarea în formarea omului,
pe care o urmăreşte cercetarea pedagogică, rezultă din schimbările şi încercările convenabile care
să conducă la perfecţionări în tehnica instructiv-educativă curentă, tradiţională pentru atingerea
calitativ şi cantitativ superioară, eficientă dintre mai multe variante înseamnă experiment.

1
 În practica educativă cercetarea pedagogică constituie, pentru cercetător, o sursă de cunoaştere,
un mijloc de experimentare, de verificare a ipotezelor şi de generalizare a experienţei pozitive. În
acelaşi timp, cercetarea pedagogică, prin concluziile ei, contribuie la inovarea şi perfecţionarea
procesului de învăţământ şi de educaţie.
Tipuri de cercetare pedagogică

Cercetarea pedagogică presupune formularea unor legi, teorii şi modele care caută să
aducă noi informaţii stiinţifice, să explice sau să optimizeze fenomenele studiate în ansamblul
lor.
În ceea ce priveste tipul cercetării pedagogice, putem afirma că aceasta se încadrează ca
fiind investigativ-ameliorativă, dar şi constatativă.
În vederea realizării feed-backului cercetării se folosesc mai multe tipuri de cercetări:
cercetatrea calitativă, cercetarea constatativă, cercetarea aplicativă, cercetarea corelaţionară,
cercetarea experimentală.
Cercetarea calitativă presupune cuantificarea rezultatelor obţinute în vederea analizării
acestora, iar cercetarea constatativă obţinerea unor observaţii privind fenomenele investigate şi
prezentarea aspectelor analizate.
Cercetarea observaţională reprezintă o strategie desfăşurată în vederea surprinderii unor
relaţii noi între componentele acţiunii educaţionale.
Asemenea cercetări au o valoare descriptivă oferind date asupra interacţiunilor dintre
variabilele acţiunii educaţionale aşa cum se prezintă ele într-o situaţie dată. Demersul este
inductiv de la fapte la generalizări. Valoarea acestora incumbă un coeficient de probabilitate.
Noile date observaţionale pot infirma cele constatate anterior, deoarece observaţia empirică nu
reuşeşte să pătrundă în profunzimile fenomenului, aria ei de aplicabilitate fiind mai restrânsă.
Cercetarea experimentală se caracterizează prin aceea că declanşează acţiuni
educaţionale, originale, rezultatele acestora fiind înregistrate şi prelucrate pentru a demonstra
eficienţa lor educativă. Prin această cercetare se descoperă relaţii cauzale şi legităţi după care se
desfăşoare acţiunea educaţională.Experimentarea presupune determinarea cantitativă prin
măsurare a fenomenelor investigate.
Aşadar, cercetarea experimentală se distinge prin aceea că putem interveni în situaţia
educaţională prin manipularea variabilelor interdependente şi înregistrarea efectelor acestei
intervenţii. Experimentul este metoda centrată pe cunoaşterea relaţiilor cauzale dintre variabilele
pe care le implică acţiunea educaţională.Prin experiment se poate testa dacă schimbările
introduse în unul din factori generează în mod necesar schimbări în celălalt factor (variabila
dependentă).
Cercetarea corelaţională se concentrează asupra relaţiei de dependenţă funcţională dintre
două sau mai multe variabile. Ea determină dacă ele sunt corelate şi în ce fel se manifestă această
asociere. Această cercetare este descriptivă. Corelaţia se poate exprima sub forma legăturii de
condiţionare reciprocă, de concordanţă în evoluţie, de covariaţie şi cauzalitate în sensul
determinării unei variabile de către altă variabilă.
Legătura cauzală reprezintă doar un aspect al corelaţiei. În cunoaşterea experimentală
variabila independentă generală îşi influenţează variabila dependenţă, în cea corelaţională
variabila independentă este asociată şi poate influenţa variabila dependentă.
Surprinderea corelaţiei se face cu ajutorul unor tehnici statistice speciale care oferă
informaţii precise despre relaţiile dintre două sau mai multe variabile. Coeficienţii de corelaţie
vor indica doar că variabilele avute în vedere variază într-o direcţie oarecare cu un anumit nivel

2
de certitudine.
Cercetarea teoretico-fundamentală se caracterizează prin aceea că descide noi orizonturi
asupra fenomenului educaţional. Ea are un pronunţat caracter teoretic, fiind întemeiată pe
argumente raţional filozofice. Acest tip de cercetare generează investigaţii concret aplicative
asupra unor aspecte particulare pe care le circumscrie.
Cercetarea practic-aplicativă abordează o problematică mult mai restânsă şi vizează o
aplicabilitate practică imediată. Semnificativ pentru acest tip de cercetare este că ea se înscrie în
parametrul activităţii instructiv-educative practice şi urmăreşte ca prin rezultatele sale să
îmbunătăţească şi să îmbogăţească modalităţile concrete de acţiune, prin descrierea detaliată a
unei anumite situaţii, a unui proces instructiv-educativ, a factorilor şi implicaţiilor acestora când
operează în proces.Aceasă cercetare îmbracă forma unei anchete urmărind să surprindă starea de
fapt, să radiografieze fenomenul. Ea vizează introducerea unor inovaţii cu scopul îmbunătăţirii
rezultatelor activităţii instructiv-educative.

Metode de cercetare

Metoda include un ansamblu de strategii prin care se poate ajunge la obţinerea unor
rezultate noi, care să asigure perfecţionarea şi optimizarea acţiunii educaţionale. Din punct de
vedere al scopului cercetării, semnificativ este cel din urmă aspect care conferă metodei un sens
operaţional conducându-ne spre descoperirea unor relaţii noi. De aceea în cadrul oricărei metode,
se realizează o îmbinare între cunoaşterea realităţii şi orientarea subiectului în vederea înfăptuirii
acestei cunoaşteri.
Metoda include un ansamblu de recomandări, unele de ordin general, altele de ordin
special, care au menirea de a imprima din interior un anumit sens demersului ştiinţific. Fiecare
metodă se aplică diferenţiat de la un domeniu la altul şi numai cu măsura cu care reuşim s-o
adoptăm obiectului supus investigării. Arta cercetării constă în adecvarea continuă a metodei la
realitatea investigată.
Investigarea „faptului pedagogic”, conceput în multitudinea articulaţiilor sale interne ,
ridică ăn faţa cadrului didactic multe obstacole a căror depăşire impune pricepere şi competenţă
profesională. Un loc central în demersul investigativ îl ocupă metodele de cercetare.
Aproape fără excepţie, în toate cărţile de specialitate întâlnim o clasificare a acestor
metode folosite în cercetarea pedagogică:
-Metode de descriere şi măsurare a diferitelor aspecte şi manifestări ale faptului
pedagogic.
-Metode acţional-experimentale.Presupune intervenţie şi modificare în desfăşurarea
faptului pedagogic şi este considerată ca metoda de cea mai mare precizie şi de aceea se bucură
de cea mai mare autoritate.
-Tehnicile corelaţionale
Observaţia empirică ne sugerează multiple corelaţii între componentele acţiunii
educaţionale, între laturile sale, între variabile diferite.Multe din aceste corelaţii sunt detectabile
în mod nemijlocit. Repetabilitatea unor manifestări este suficientă pentru a ne pronunţa asupra
unei corelaţii posibile. Sunt însă situaţii în care relaţia corelativă este mult mai subtilă, ea
necesitând ocercetare minuţioasă, sistematică şi calitativă în acelaşi timp.Calcularea indicilor de
corelaţie constituie punctul de plecare în acest demers.
Din multitudinea metodelor de cercetare existente, cele mai des utilizate in cadrul unei
cercetări în învăţământul preşcolar şi primar sunt metodele de cercetare a datelor (observaţia,

3
experimentul, chestionarul, studiul de caz, testul), metodele de prelucrare a datelor (metoda
matematică, reprezentarea grafică).
Procedeul este un auxiliar al metodei fiind subordonat acesteia şi urmărind cunoaşterea
unor aspecte colaterale şi incidente ale domeniului de fapte care intră in câmpul metodei. Datele
obţinute cu ajutorul lui au menirea să întregească şi să lămurească o serie întreagă de amănunte
care apar pe parcursul cercetării.Fiecare metodă implică unul sau mai multe procedee, după cum
acelaşi procedeu îmbracă sensuri diferite în cadrul diverselor metode. Metoda însăşi poate deveni
procedeu într-un alt context metodologiei. Diferenţierea şi ierarhizarea lor devine posibilă numai
raportându-le la o cercetare concretă. Perfecţionarea metodelor de cercetare rămâne o problemă
deschisă. Ea consemnează, de fapt, progresul înregistrat de către ştiinţă în descifrarea obiectului
ei.

Organizarea cercetării

a) Formularea temei (a problemei de cercetat), care trebuie să respecte mai multe condiţii:
 să aibă caracter original; să fie de actualitate sau de perspectivă;
 prin rezolvare să contribuie la ameliorări sau la progresul teoretic sau practic;
 să fie aleasă cu rigurozitate şi să fie precis delimitată;
 să fie importantă sub aspect teoretic sau practic;
 să fie integrată într-un domeniu mai larg teoretico-metodologic;
 să servească unor priorităţi teoretici-metodologice sau practico-aplicative;
 să poată fi verificată în situaţii educaţionale;
 să asigure cunoaştere ştiiţifică a fenomenului educaţional şi să propună soluţii de
ameliorare a lui.

b) Documentarea şi elaborarea instrumentelor de cercetare:

 Precizarea bibliografiei şi a surselor de documentare.

Formularea ipotezei generale şi parţiale

Organizarea logică şi metodică a conţinuturilor şi folosirea unor strategii didactice

adecvate conduc la o însuşire temeinică corectă, conştientă şi creativă a noţiunilor.

a) Precizarea obiectivelor pe baza ipotezelor, respectând mai multe cerinţe:

- Ipoteza să anticipeze soluţia sau soluţiile;
- Să fie corect formulată şi să se bazeze pe date reale;
- Să dirijeze întregul proces de cercetare;
- Să poată fi completată pe parcursul cercetării;
- Să fie verificabilă în procesul educaţional;
- Să poată fi confirmată prin cercetare.
b) Precizarea metodologiei cercetării:
Stabilirea etapelor de cercetare: preexperimentală (de constatare), etapa
experimentală şi finală;
Fixarea metodelor de cercetare, a tehnicilor şi mijloacelor;
Precizarea eşantionului de copii şi a echipei de cercetare;
Stabilirea variabilelor independente şi dependente;

4
 Fixarea modalităţilor de experimentare şi de culegere a datelor.
c)Desfăşurarea cercetării pe etape şi aplicarea proiectului:
 Etapa preexperimentală, cănd se aplică testele iniţiale pentru a constata
nivelul de la care se începe cercetarea;
 Etapa experimentală,când se aplică instrumentele de cercetare(proiecte
didactice, fişe de evaluare,etc);
 Analiza, interpretarea şi sistematizarea datelor experimentale;
 Compararea rezultatelor obţinute prin experimentare, cu clasa de control şi
a rezultatelor obţinute prin tehnica rotaţiei grupelor (de control şi
experimentare);
 Verificarea ipotezei generale şi a ipotezelor parţiale;
 Confruntarea rezultatelor cercetării cu obiectivele acesteia, rezultate din
ipoteza generală;
 Elaborarea unei lucrări stiinţifice care să cuprindă: tema, motivarea
alegerii acesteia, scopul cercetării, metodologia cercetării
(capitole;subcapitole), concluzii şi bibliografia;
 Implementarea cercetării şi evaluarea rezultatelor.