Cercetarea pedagogica

Cercetarea pedagogica reprezinta o strategie proiectata si realizata in scopul de a surprinde relatii

si fapte intre componentele actiunii educationale si de elaborare pe aceasta baza a solutiilor optime pentru
procesul educational. Acest timp de cercetare poate imbraca forme variate de la simpla observare dirijata la
experientul de tip formativ, de la administrarea unui chestionar la organizarea unor investigatii cu
instrumente standardizate.

Dictionarul de pedagogie defineste cercetarea pedagogica astfel: ' Cercetarea care ca scop
cunoasterea fenomenelor educative realizata de catre teoreticieni si practicieni in domeniul pedagogiei si de
echipe de cercetare interdisciplinara '. Cercetarea este o actiune complexa, de durata, efectuata in cadrul
procesului de invatamant avand ca scop lamurirea, rezolvarea unor aspecte metodice pentru cresterea
calitatii invatamantului, este o actiune conceputa stiintific in vederea cunoasterii problemelor concrete ale
procesului de invatamant, a relatiei intre elementele componente ale cauzelor ce determina evolutia
procesului, constatare dupa care se concept modalitati mai bune, eficiente de cercetare, imbunatatire, de
introducere a unor noi modalitati in asa fel incat obiectivul educational sa fie cat mai adecvat, realizat in
raport cu nivelul copiilor, al calitatilor concrete.

Cercetarea pedagogia este necesara in perfectionarea procesului de invatamant pentru ca teoria

psihologica, metodica trebuie si este aplicata variat de la scoala la scoala, de la grupa la grupa, de la copil la
copil si atunci sunt necesare procedee specifice de rezolvare.

Aceste procedee nefiind generalizate in teorii ele trebuie gasite de educatoare rezultand astfel o
confruntare intre teoria astfel cunoscuta si analiza situatiei concrete.

'In cercetare si prin cercetare scrie marele psiholog elvetian J.Piaget profesia de dascal
inceteaza de a fi o simpla meserie si depaseste chiar nivelul unei vocatii afective pentru a dobandi
denumirea oricarei profesiuni, demnitatea ei ce tine in acelasi timp de arta si de stiinta deoarece stiinta
despre copil si educatie se constituie mai mult ca oricand un domeniu inepuizabil. '

Cercetarea pedagogica este chemata sa rspunda unor intrebari pe care practica educativa le ridica
neincetat. Raspunsurile obtinute in urma cercetarii sunt concomitent explicatii ale acestor intrebari si sugestii
pentru imbunatatirea si ameliorarea procesului educativ-instructiv. Specificul unei cercetari pedagogice
rezulta din particularitatile actiunii educationale.

Detasarea problemei sau faptei pedagogice nu inseamna izolarea ei. Demersul investigativ ce
urmeaza sa-l intreprindem impune ca problema respectiva sa fie analizata prin raportare la celelalte variabile
ale actiunii educationale.

Cercetarea pedagogica este astfel o strategie care urmareste surprinderea relatiilor dintre cat mai
multe variabile pe care le incuba procesul real al educatiei. Dintre acestea cele ce tin de personalitatea
agentului actiunii si ale personalitatii elevului sunt indispensabile in orice cercetare pedagogica. Nu poate fi
conceputa o asemenea cercetare pedagogica care sa excluda din perimetrul sau cei doi poli sau sa faca
abstractie de ei. Din perspectiva finalitatii sale, educatia urmareste formarea omului in vederea integrarii
sale in societate. Aceasta formare presupune modificari continue in continutul si structura personalitatii
copilului.
 Domeniile cercetarii pedagogice pot fi delimitate in functie de mai multe criterii. Daca luam in
considerare continutul educatiei putem delimita cercetari privitoare la educatia intelectuala, morala, estetica,
profesionala si fizica. Diversele componente structurale ale actiunii educationale pot deveni obiect de
investigatie pedagogica.

Metoda observatiei

Metoda observatiei este metoda cu cea mai larga aplicare deoarece furnizeaza date importante in
vederea cunoasterii individualitatii copiilor, stadiului lor de dezvoltare in plan intelectual, socio-afectiv,
asigurand in acelasi timp o buna orientare in alegerea celor mai eficiente cai de formare si dezvoltare a unei
vorbiri corecte si coerente. Metoda observatiei consta in urmarirea sistematica a faptelor educationale asa
cum se desfasoara ele in conditii obisnuite, in inregistrarea datelor si constatarilor, asa cum se prezinta
cercetatorul asteptand ca ele sa se produca pentru a le putea surprinde.

Observatia se foloseste in toate etapele cercetarii si insoteste toate celelalte metode, oferind datele
suplimentare in legatura cu diverse aspecte ale fenomenelor investigate.

Folosirea metodei observatiei impune respectarea urmatoarelor cerinte:

elaborarea prealabila a unui plan de observatii cu precizarea obiectivelor ce vor fi urmarite, a

cadrului in care se desfasoara, a instrumentelor necesare pentru inregistrarea datelor;
datele observatiei sa fie consemnate imediat, fara ca subiectul sa stie;
observatia trebuie efectuata in conditii si imprejurari diferite pentru a furniza date cat mai concrete
asupra subiectului.

In acest sens se folosesc diferite instrumente cum ar fi:

- fisa de observatie, pe baza careia se intocmeste protocolul observatiei;

- aparatele tehnice pentru inregistrarea unor date si inregistrari;

- crearea conditiilor pentru a nu altera desfasurarea naturala a fenomenelor observate;

- efectuarea acelorasi observatii in conditii si imprejurari variate de catre un singur observator sau de
mai multi observatori ofera posibilitatea confurntarii datelor obtinute.

Metoda observatiei datorita prticularitatilor ei mi-a permis urmarirea sistematica si inregistrarea cat
mai fidela a diferitelor aspecte ale dezvoltarii limbajului copiilor.

Observatia mi-a asigurat asumarea unui bogat material faptic cu privire la:

depistarea defectelor de vorbire, in special la grupa mica;

stadiu de dezvoltare al limbajului copiilor;
raportul didactic dintre gandire si limbaj.

Datele culese cu ajutorul observatiei le-am notat in caietul de cunoastere al copilului pentru a nu se
uita sau a fi alterate de impresiile ulterioare. Alaturi de rubrica de observatii am introdus rubrica Masuri
psihopedsgogice in care am specificat sarcinile suplimentare pe care le va primi copilul si recomandarile
necesare.

In observatia desfasurata am urmarit un scop precis si clar de fiecare data. Pentru ca observatia sa
fie fidela si completa am folosit aparatura audio si sistemul transcrierii fonetice imediate. Desfasurarea in
mod sistematic (dupa un plan in care am precizat obiectivele urmarite), observatia a fost indelunga si
repetata. Generalizarile si concluziile au avut la baza prelucrarea unui insemnat numar de fapte.

Metoda experimentului (experimentul pedagogic)

Experimentul se deosebeste de observatie in primul rand prin faptul ca participa direct si activ la
producerea fenomenelor studiate: el nu mai asteapta pana cand fenomenele se manifetsa de la sine ci le
provoaca creand conditii corespunzatoare. Totodata metoda experimentala ofera posibilitatea repetarii
fenomenelor precum si a varierii conditiilor de experimentare cu scopul de a mari exactitatea datelor
stabilite si de a gasi cauzele determinante ale fenomenelor respective.

Sunt cunoscute doua tipuri de experiment: de laborator si natural.

In procesul instructiv-educativ din gradinita am folosit experimentul natural pentru ca fenomenul

l-am studiat in ambianta sa naturala, obisnuita, fara ca subiectii sa stie ca sunt studiati.

Si in experimentul natural sunt posibile :

producerea fenomenelor;
respectarea lor;
varierea conditiilor in care se desfasoara.

Exista si in cadrul acestei forme de experiment posibilitati de inregistrare cu ajutorul casetofonului

sau casetelor video.

Avantajul experimentului fata de celelalte metode este ca se poate lucra si pe grupe distincte; o
grupa experimentala si o grupa martor (de control). Se stabilesc diferentele dintre cele doua grupe
esantioane, dupa ce in prealabil s-au stabilit diferentele in cadrul fiecarui esantion intre cele inregistrate in
faza initiala si cele inregistrate dupa interventia factorului experimental.

Experimentul nu se rezuma numai la argumentarea teoretica a unor inovatii ce se aduc ci ofera si

modalitati practice de organizare si desfasurare a activitatii educationale de cercetare si generalizare a
rezultatelor obtinute.

Metoda convorbirii

'Sta in firea omului (cu atat mai mult a generatiilor de astazi) trebuinta interioara de a intretine un
schimb larg de informatii si idei, de impresii si opinii, de a se exterioriza in comunicarea cu altii, ceea ce
constituie un bun prilej de statornicie a unor relatii afectiv sociale, de intelegere reciproca si de cooperare.
Spre deosebire de aceasta inclinatie fireasca a omului de a conversa, de a purta discutii cu altii, dialogul in
cadrul activitatii dirijate are alte semnificatii , indeplineste alte functii, reprezinta altceva decat un simplu
schimb de experienta consacrat diverselor scopuri si interese. '
 Dialogul trebuie sa fie cat mai natural, educatoarea sa manifeste multa elasticitate apeland la
intrebari menite sa stimuleze copiii in a-si exprima liber gandurile, parerile, dorintele, necazurile. Dat fiind
specificul varstei, convorbirile presupun mult tact psihologic si pedagogic, atat gasirea tonului adecvat cat
mai ales in formularea intrebarilor. Metoda convorbirii este folosita adesea pentru a completa datele
obtinute prin observatie si experiment. Ea se desfasoara pe baza unui plan si a unor dialoguri care trebuie
sa fie cat mai naturale, colaterale, menite sa nu intimideze pe interlocutor pentru a-si spune gandurile si
opiniile.

Avantajul acestei metode este ca intr-un timp relativ scurt se obtin numeroase date. In timpul
convorbirilor am evitat (convorbirile), intrebarile directe care ar fi putut da discutiei un caracter de ancheta
ducand la raspunsuri formale sau eronate, am urmarit ca intrebarile sa fie clare, sa se refere la aspecte
concrete. Rezultate pretioase, relatari sincere se obtin atunci cand convorbirea se infiripeaza in mod natural,
firesc, cand interlocutorul are incredere in cercetator. Pentru ca datele obtinute sa nu se piarda le-am notat
imediat dupa convorbire sau chiart in timpul acesteia. Magnetofonul sau casetofonul pot fi folosite cu
succes in acest scop. Pentru reusita convorbirii este necesar ca cercetatorul sa se gandeasca anticipat la ea
(sa-si structureze intrebarile), sa-si culeaga informatiile despre subiect, sa-i anticipeze raspunsurile, pentru a
sti cum sa se comporte in eventualitatea unor situatii neprevazute. Marele avantaj al convorbirii consta in
faptul ca permite racolarea unor informatii numeroase, variate, pretioase intr-un timp relativ scurt.
Dezavantajul convorbirii provine din eventuala lipsa de receptivitate a subiectului si de aceea se impune cu
necesitate ca datele ei sa fie completate si verificate prin alte metoce.

Metoda testului

Testul psihologic este o proba relativ scurta care permite cercetatorului strangerea unei informatii
obiective despre subiect pe baza carora sa se poata diagnostica nivelul capacitatilor masurate si formula un
pronostic asupra evolutiei lor ulterioare.

Pentru a-si satisface aceste deziderate, testul trebuie sa indeplineasca anumite conditii:

valabilitatea (sa masoare exact ceea ce isi propune);

fidelitatea (sa permita obtinerea unor performante relativ asemanatoare la o noua aplicare);
standardizare (sa creeze aceleasi conditii pentru toti);
etalonarea (stabilirea unui etalon, a unei unitati de masuraa rezultatelor obtinute pentru a cunoaste
valoarea lor).

Testele psihologic se clasifica dupa mai multe criterii:

- dupa modelul de aplicare sunt teste individuale sau colective;

- dupa materialul folosit sunt teste verbale sau neverbale;

- dupa durata desfasurarii sunt teste cu timp strict determinat, cu timp la alegerea subiectului;

- dupa scopul lor sunt teste de performnata, de personalitate, de comportament.

In activitatea noastra am folosit numeroase teste pentru a cunoaste nivelul limbajului copiilor pe
parcursul perioadei prescolare urmarind obiectivele propuse.
 Studiul de caz este o metoda deosebit de importanta deoarece are in vedere cunoasterea fiecarui
individ, in timp si actiuni variate, cu sesizarea cauzelor, prevenirea si combaterea lor.

Metoda studiului de caz consta in urmarirea si observarea unui singur subiect, intr-o perioada mai
indelungata de timp. Investigarea se face din mai multe puncte de vedere. Se aplica mai ales in studierea
copiilor care constituie exceptii: cu tulburari de comportament, intarziati in dezvoltarea fizica, superior
dezvoltati sau cei care prezinta tulburari si defecte de vorbire.

Alegerea cazului trebuie sa indeplineasca cateva conditii:

sa corespunza realitatii si conditiilor existente in domeniul dat;

sa ofere posibilitatea unei priviri de ansamblu asupra continutului problematic al cazului;
sa sugereze cit mai multe variate de solutionare al cazului;
sa stimuleze dorinta de reflectie, de investigare.

Aceasta metoda cuprinde doua etape :

1. sesizarea situatiei care prefigureaza cazul.

2. sustinerea argumentata a hotararii luate.

Metoda studiului de caz de poate utiliza prin predare cazului intregii grupe, unei subgrupe care
discuta cazul si adopta hotararea corespunzatoare sau prin incredintarea fiecarui copil a sarcinii de a studia
cazul si de a prezenta decizia pe care a luat-o.Toate aceste metode de cercetare imbinate si corelate m-au
ajutat la realizarea lucrarii de fata.

Particularitatile psiho-fizice ale limbajului la varsta prescolara

Limbajul reprezinta principalul instrument de formare si informare a omului. Fara comunicarea

verbala nu s-ar fi putut acumula si generaliza experienta scolara; nu s-ar fi putut dezvolta diferite forme ale
constiintei sociale (arta, stiinta).

'Limbajul comunica experienta social-umana, astfel ca, odata cu insusirea vorbirii se asimileaza si
esenta celor concentrate si conservate prin notiunile ajunse la un anumit nivel de uzanta sociala, devenind
astfel componente ale procesului individual de gandire. '

Varsta prescolara are o deosebita importanta in dezvoltarea limbajului si ridicarea gandirii pe trepte
mai inalte de generalizare si abstractizare. Se stie ca in evolutia psihica a copiilor prescolari, o pondere
deosebita o are gandirea care este determinata de constituirea si utilizarea reprezentarilor dar in buna
masura de dezvoltarea limbajului.

In literatura psihologica, limbajul este definit ' drept o forma specific umana, care consta in esenta
in folosirea limbajului in procesul de comunicare si gandire. '

Insusindu-si limba, copilul dobandeste mijlocul prin care poate realiza comunicarea in forme
superioare cu cei din jur si poate sa cunoasca pe deplin realitatea obiectiva. Lipsa de comunicare prin limbaj
determina stagnarea in dezvoltarea personalitatii, modifica natura relatiilor cu realitatea inconjuratoare,
determina singularitatea copilului. Cu ajutorul limbajului sunt formate si organizate sisteme in care sunt
integrate cunostintele, ceea ce determina o complicare a conditiilor interioare si de formare a personalitatii
copilului.

Emil Verza arata ca 'exista o relatie stransa intre limbaj, invatare si evolutia personalitatii copilului,
in sensul ca, in copilarie comunicarea verbala pune amprenta asupra dezvoltarii psihice a omului, asupra
capacitatii sale interioare, intelectuale, si personalitatii sale fiind la randul sau, influentat de acesta .'

Particularitatile limbajului copilului depind de o serie de factori intelectuali si extraintelectuali.

Activitatea de comunicare prin intermediul diferitelor tipuri de activitati didactice duce la dezvoltarea vorbirii
care la randul sau, faciliteaza insusirea cunostintelor. Dezvoltarea vorbirii copiilor se realizeaza in conditiile
intensificarii activitatii de intercomunicare ale unui proces de formare, a unui proces de formare a limbajului
interior, de memorare verbala si activizare a vocabularului.

Limbajul copiilor se dezvolta substantial sub influenta adultilor cu care stabileste relatii de
comunicare din ce in ce mai complexe. Apariti limbajului interior face ca raspunsurile pe care le formuleaza
copilul sa fie rezultatul unei formulari anterioare ale gandirii anticipate.

In dezvoltarea limbajului, insusirea structurii gramaticale a limbii reprezinta o conditie esentiala

realizata prin activitatile din gradinita. Caracteristicile varstei prescolare sublinieaza faptul ca, desi anumite
particularitati de varsta egate de pronuntarea sunetelor dispar, apar alte dificultati odata cu dezvoltarea
posibilitatilor de formare a propozitiilor.

Copiii trebuie sa dobandeasca inca de la varsta prescolara capacitatea de a comunica cu cei din jur,
de a-si exprima in mod inteligibil impresiile, ideile, ceea ce va constitui o baza in activitatea scolara si apoi in
viata sociala de mai tarziu. Insusindu-si limba, copilul dobandeste mijlocul prin care poate realiza
comunicarea cu cei din jur in forme superioare, poate ajunge la cunoasterea tot mai deplina a realitatii
obiective. Pe masura ce isi insuseste vorbirea copilul poate fi educat mai usor prin intermediul cuvantului ce
contribuie la educrea lui intelectuala.

Daca la inceputul vietii sale, pana la insusirea vorbirii copilul i-a contact cu mediul inconjurator mai
ales prin actiunea directa a mediului inconjurator exterior asupra organelor de simt, la varta prescolara,
cand copilul incepe sa manuiasca limbajul, cunoasterea directa se realizeaza la un nivel mai inalt fiind
insotita de explicatiile, sublinierile si concluziile adultului. Prin cuvant il invatam pe copil sa se straduiasca
mintal, sa gaseasca un raspuns la intrebarile adresate. In acest mod se contribuie la dezvoltarea
concomitenta a gandirii si limbajului, la cresterea capacitatilor de cunoastere, la largirea sferei de
cunoastere, la dezvoltarea vocabularului, la marirea posibilitatilor de exprimare.

Limbajul se dezvolta treptat, prezentand diferite particularitati ce trebuie sa constituie un ghid in

dezvoltarea gandirii copiilor. Semnificativ este faptul ca in procesul cunoasterii, limbajul devine pentru copil
un instrument de comunicare si exprimare a impresiilor traite, a gandurilor si emotiilor, a dorintelor si
intereselor, ca si un mijloc de dobandire a cunostintelor.

'Intrebarile numeroase pe care copilul de adreseaza adultului sublinieaza prezenta intereselor

cognitive primare, a elementelor gandirii cauzale, a dorintei de a cunoaste si intelege fenomenele lumii
inconjuratoare.'
 La varsta prescolara limbajul capata noi valente si ii promite copilului sa realizeze relatii cu adultii si
cu ceilalti copii, sa-si organizeze activitatea psihica, sa-si exprime ideile si starile interioare dar si sa
inteleaga si sa acumulze informatii. Prin intermediul limbajului copilul isi dezvlta propria experienta si mai cu
seama invata din experienta altora. Din punct de vedere psihologic, momentul important pentru dezvoltarea
ulterioara a sistemului verbal il constituie recunoasterea, intelegerea si pronuntarea primelor cuvinte de
catre copil.

Capacitatea de a utiliza simbolurile verbale constituie momentul crucial in dezvoltarea gandirii si

psihicului in general. Cercetarea atenta si profunda a limbajului copilului prescolar este necesara si pentru
intelegerea modului cum se organizeaza si se dezvolta intreaga activitate psihica.

Comportamentul verbal implica intotdeauna constiinta al carui control se desfasoara dar la randul
sau, el exercita influenta asupra constiintei. Relatia este specifica si dependenta de gradul de normalitate
psihica si al limbajului, de varsta. La copiii cu intelect normal se manifesta cu multa finete, in timp ce la
copiii cu intelect normal, dar cu tulburari de vorbire sunt deficitare nu numai modul de transmitere a ideilor,
a gandurilor, dar si modalitatea de receptionare a ideilor altora, fapt ce se datoreaza tocmai handicapurilor
de vorbire. Datorita acestui aspect adaptarea copilului cu tulburari de limbaj la conditiile comunicarii,
receptionarii si fixarii ideilor se face intr-un mod deficitar.

Asupra copiilor cu intelect normal si asupra acelora cu intelect normal dar cu tulburari de limbaj pot
fi exercitate influente instructiv-educative nelimitate. Influentele educative exercitate, trebuie sa tina seama
de plasticitatea intelectuala a copiilor de a diversifica si receptiona in mod personal. Gradul de dezvoltare
intelectuala joaca un rol hotarator in definirea nivelului pe care il atinge limbajul. Cu cat copilul dovedeste o
mai mare capacitate mentala, cu atat comportamentul verbal se caracterizeaza prin finete, suplete,
complexitate si superioritate.

Imposibilitatea de a comunica cu cei din jur prin limbaj aduce la o stagnare in dezvoltrea
personalitatii copilului, ar modifica relatiile lui cu oamenii , cu realitatea inconjuratoare, l-ar izola si daca ar fi
lipsit de influenta instructiv-educativa speciala, l-ar impiedica sa se pregateasca pentru participarea la viata
sociala.

Folosind limba ca un mijloc puternic de educatie intelectuala, morala si estetica, eductaoarea

realizeaza instruirea si educarea copiilor, le dezvola vorbirea necesara in procesul de comunicare, si de
cunoastere a vietii inconjuratoare si in acelasi timp le perfectioenaza exprimarea corectandu-le pronuntia, le
imbogateste vocabularul si ii ajuta sa-si insuseasca in mod practic structura gramaticala a limbii.

Prescolaritatea este perioada unei proeminente si intensive receptivitati, mobilitati si flexibilitati

psihice, facand posibila dezvoltarea si perfectionarea limbajului ca o necesitate a pregatirii copilului pentru
scoala, pentru viata.

Directiile dezvoltarii limbajului la varsta prescolara

Educatia limbajului, a vorbirii corecte in limba romana, avand in vedere importanta deosebita care
i se acorda in invatamantul prescolar cat si in intregul sistem de invatamant, ocupa un loc prioritar in
programa.
 Educatia copiilor prescolari are un rol marcant pentru intreaga lor viata. ' Aceasta nu pentru ca
programa educatiei copiilor din gradinita este dedicata copiilor si generatiilor ce vor gestiona o noua etapa
de dezvoltare a progresului general, social ( intr-o lume ce va avea alte dimensiuni decat cele de azi,
dimensiuni in care vor fi alte- rosturi si rostiri -, pentru ca in copilarie se pun bazele personalitatii si o fiinta
vie devine persoana, om), si pentru ca in conditiile eterne ale educatiei, copilul prescolar are de parcurs
toate drumurile vietii de fiecare zi, drumuri ce duc de azi pe maine, de a le pava cu o noua forma de
intelegere a dragostei de viata, a respectarii drepturilor omului.'

Programa pentru invatamantul prescolar asigura latura instrumentala a activitatii noastre si ne da

posibilitatea sa luram creativ, sa asiguram designul fiecarei activitati, tinand seama de specificul grupei.

Invatamantul romanesc cunoaste o continua transformare si renovare, in mod deosebit, sub

aspectul continutului, metodologiei si al strategiei de lucru.

Intedisciplinaritatea se impune ca una dintre directiile principale ale renovarii activitatii din
invatamant, in ansamblul sau, si, in mod deosebit, in continutul acestuia si a strategiilor aplicative de lucru.

Aceasta se impune ca o necesitate si in invatamantul prescolar, pentru realizarea sarcinilor majore

ce-i stau in fata in pregatirea copilului pentru integrarea cu succes in activitatea scolara.

In viziunea unui invatamant interdisciplinar, copiii ar putea sa dobandeasca o privire de ansamblu

asupra vietii si universului, sa asimileze mai temeinic valorile fundamentale si sa distinga mai usor scopurile
de mijloace. Continutul programei instructiv-educative din invatamantul prescolar este prezentat intr-o
conceptie unitara, cuprinzand: obiective, continuturi, mijloace de realizare pentru toate categoriile de
activitate. Corelarea dintre activitati este posibila deoarece, obeictivele stabilite pentru fiecare tip de
activitate in parte nu constituie un impediment intrucat exista obiective comune mai multor categorii de
activitati.

Punerea in evidenta, in cadrul procesului instructiv-educativ a elementelor pregatitoare, a

premizelor comune mai multor activitati si a conexiunilor dintre aceste activitati, va conduce la o sporire a
eficientei invatarii, la o crestere a capacitatii de aplicare a cunostintelor si la o amplificare a transferului de
idei si de metode de invatare, de la o activitate la alta, in perspectiva invatamantului primar si a altor trepte
de invatamant.

In cadrul enumerarii continuturilor cu privire la activitatile de educatie a limbajului, in ultima parte

se impune sa se stipuleze urmatoarele: sa se puna accent pe problemele de topica, pe formarea limbajului
conceptual si pe imbogatirea vocabularului cu neologisme, la grupa pregatitoare. Acest obiectiv rezolva
privind formarea fluiditatii vorbirii cu consecinta directa asupra flexibilitatii gandirii.

Fiecare educatoare are raspunderea de a destina intr-adevar toate actiunile copiilor prin organizarea
si pregatirea temeinica a acestora, pe baza cunoasterii profunde a psihologiei copilului. Cu toate ca
trasaturile psihice sunt caracteristice elevului, totusi unele premize ale acestei trasaturi pot fi asigurate inca
din gradinita, ele reprezentand o conditie necesara a trecerii de la un joc la invatatura sistematica ca
activitate de baza.
 Una dintre aceste premise o reprezinta educatia limbajului la toti prescolarii dar mai ales la cie din
grupa mare. La invatarea de tip scolar, la toate obiectele de invatamant, nu pot fi concepute rezultate reale
fara ca elevii sa nu dispuna de capacitatea de a se exprima.

In actualele conditii, la aceste activitati trebuie avute in vedere obiective precum: exersarea
organului fonator al vorbirii pentru asigurarea unei pronuntii clare; a unei pronuntii corecte a sunetelor si
grupurilor de sunete; dezvoltarea capacitatilor de diferentiere perceptiva, fonetica; imbogatirea
vocabularului; formarea priceperilor si deprinderilor de exprimare orala corecta; simularea capacitatii copiilor
in exprimare.

Desigur aceste obeictive se vor realiza in primul rand in activitati comune dar trebuie acordata si o
atentie sporita si activitatilor cu grupuri mici de copii si individuale acestea permitand tratarea diferentiata
cu rezultate mult mai bune.

Specificul educarii vorbirii corecte la varsta prescolara

Intelegerea treptata a educatiei prescolare in concordantele educatiei permanente sau prelungite s-

a impus gandirii si practicii pedagogice contemporane, datorita mutatiilor profunde si accelerate ce au loc in
structurile sociale in intreaga viata.

'Desi e veche de cand lumea, educatia are de solutionat tot timpul probleme noi pe care societatea
omeneasca in ansamblu si anumite grupuri sociale, le pun in anumite stadii de dezvoltare. ' Conceptia
moderna asupra educatiei prescolare presupune folosirea din timp a invatarii dirijate si spontane
considerand invatarea drept scopul principal al dezvoltarii inteligentei copilului si baza procesului de
socializare.

In practica invatamantului romanesc s-a abordat problematica potentialului creativ specific varstei
prescolare in cadrul unui sistem instructiv-educativ bine structurat, unde copilul sa aiba dreptul sa-si
formeze personalitatea si din proprie experienta.

'La varsta prescolara, copilul dobandeste cele mai profunde, durabile si productive insusiri psihice
ale individualitatii proprii, o intensa receptivitate, sensibilitate si flexibilitate psihica. '

Este cunoscuta importanta deosebita pe care o are vorbirea in dezvoltarea multilaterala dar mai
ales in dezvoltarea intelectuala a copiilor prescolari. O contributie remarcabila in domeniuo cercetarilor
orientate spre dezvoltarea comunicarii orale la copii a avut-o Tatiana Cazacu, in special in lucrarea
Dialogul la copii, ale carei rezultate in cercetarea acestui domeniu le gasim implementate in proiectarea
si desfasurarea activitatilor instructiv-educative in gradinita, in special, a activitatilor care contribuie la
dezvoltarea componentelor fonetice, lexicale, si morfosintactice ale limbajului, precum si rolul elementelor
neverbale in realizarea omunicarii eficiente. Psihologii au demonstrat ca viata afectiva complexa a copilului
de varsta prescolara are o larga determinare asupra dezvoltarii limbajului si a vorbirii si ca facandu-se apel
la valoarea afectiva a mesajului, comunicarea este mai deplina.

Chiar pentru un copil cu o vorbire anormala ete necesara o influenta sistematica in dezvoltarea
auzului fonematic, in imbunatatirea perceptiei auditive, in formarea abilitatii de a distinge cuvintele din
propozitii, de a imparti cuvintele in silabe si de a pronunta corect sunetele in insusirea practica a raporturilor
gramaticale, sub aspect morfologic si sintactic, in formarea unei exprimari clare, corecte, a ideilor, in
dezvoltarea capacitatilor de a sesiza semnificatia cognitiva a cuvintelor si propozitiilor incat sa poata folosi
un vocabular din ce in ce mai bogat, in formarea ritmului de vorbire corespunzator continutului si deprinderii
de a respecta pauzele, intonatia si accentul.

In conditiile unei educatii corecte, catre varsta de 3 ani copilul isi insuseste in linii mari pronunctia
fonemelor din limba materna. Totusi, nu sunt rare cazurile in care si copiii de virsta mai mare manifesta
unele dificultati articulatorii. In perioada prescolara se continua perfectionarea laturii fonetice a limbajului.

Odata cu asimilarea fondului lexical, copilul isi insuseste si semnificatia cuvintelor adica notiunile
care se schimba, se imbogatesc, se precizeaza treptat pe masura acumularii experientei si a perfectionarii
operatiilor gandirii.

Un alt aspect important in evolutia limbajului la aceasta varsta il constituie desavarsirea structurii
gramaticale. La sfarsitul perioadei prescolare, copilul stapaneste practic pricipalele forme si categorii
gramaticale ale limbii materne.

Formarea deprinderilor de exprimare corecta la varsta prescolara

Perioada prescolara se caracterizeaza prin cele mai profunde, durabile si profunde transformari ale
psihicului, ale individualitatii, perioada de intensa dezvoltare psihica. Aceasta este perioada unei intense
receptivitati, sensibilitati si flexibilitati psihice divergente: cea mai importanta etapa psihogenetica, datorita
progreselor remarcabile in toate planurile, in special in sfera datelor informationale, a proceselor cognitive,
afective, volitive, a trasaturilor de personalitate ale copilului.

Procesele cognitive facilizeaza cunoasterea, inregistrarea care incorporeaza si forme mai evoluate
de simbolizare in care actioneaza integratorii verbali ( alimente, pasari, flori, fructe).

Copilul prescolar trebuie sa fie nu numai un simplu ascultator al celor transmise de educatoare in
cadrul diferitelor activitati din gradinita, ci un factor activ invatand prin actiune. Astfel copilul isi va imbogati
vocabularul activ, se va familiariza cu structurile gramaticale, cu vorbirea monologata si dialogata. Toate
acestea raspund procesului de invatare din scoala.

Cuvintele nu sunt altceva decat simboluri a caror percepere permite copilului sa-si aduca aminte
de actiunile prelungite cu ocazia observarilor. Copilul prescolar nu invata reguli gramaticale, nu cunoaste
definitii, nu stie ce este substantivul, verbul, declinarea dar respecta in vorbire aceste reguli gramaticale
avand in jur modele de vorbire, este antrenat sa le cunoasca prin jocuri si exercitii, este corectat cand
greseste.

Activitatile de povestire au stat in centrul atentiei mele datorata valorii lor etice si estetice si
influentelor exercitte asupra personalitatii scolarului in devenire. La inceput am urmarit sa folosesc acele
procedee care sa asigure insusirea constienta si activa a povestilor, sa inlesneasca capacitatea de a respecta
episoadele cu succesiunea lor logica, sa-i familiarizeze cu o exprimare corecta, coerenta, expresiva, cu
folosirea expresiilor literare, specific povestilor.
 Prin crearea de povestiri dupa imagini: cu inceput dat, sau dupa modelul educatoarei, pe langa
dezvoltarea imaginatiei creatoare, am cautat sa actionez asupra exprimarii corecte tocmai prin aceste
exercitii de creatie (compozitie). In prezentarea povestilor am folosit procedeul ilustrarii continutului cu
ajutorul siluietelor. Repovestirile le-am organizat pe tema de sinteza ca harnicia, bunatatea, dreptatea etc.,
prin care copiii s-au desprins din text, reusind sa gaseasca note comune unei categorii de personaje
cuprinse in multe povesti, sa le caracterizeze folosind mijloace proprii de exprimare.

O alta modalitate pe care am utilizat-o in scopul formarii si dezvoltarii deprinderilor de exprimare

corecta in vederea citit-scrisului in clasa I, a fost si convornirea ca forma de activitate, prin intermediul
careia se trece progresiv de la exercitiile simple si de la vorbirea in propozitii scurte, la exprimarea
independenta, in texte din ce in ce mai complicate.

Aspect fonetic

In ultimul timp invatamantul romanesc a cunoscut importante mutatii in plan calitativ, gradinitei
revenindu-i sarcina de a pregati cat mai bine copilul prescolar pentru scoala. Formarea deprinderilor
necesare citit-scrisului in clasa I este un proces complex si de durata, care nu poate fi conceput fara o
munca pregatitoare sustinuta in directia dezvoltarii limbajului, a comunicarii in general.

In realizarea aspectului fonetic al limbajului, al vorbirii copiilor s-a avut in vedere doua coordonate:
dezvoltarea auzului fonematic si corectarea pronuntiei copiilor.

Este bine cunoscut faptul ca la varsta prescolara sistemul fonetic este inca in formare, in special la
copiii de la grupa mica. Articularea corecta a sunetelor limbii materne are o influenta directa asupra insusirii
corecte a deprinderii de citit-scris.

Citirea si scrierea se intemeieaza pe asocierea sunetelor verbale rostite (foneme) cu literele scrise
sau citite (grafeme) si este posibila numai prin asocierea semnelor grafice cu corespondentele lor fonetice si
invers.

In vederea gasirii celor mai potrivite metode si procedee de prevenire si corectare a defectelor de
vorbire, am cautat sa descopar cauzele cre le-au generat. Am analizat cauzele ce determina tulburarile de
vorbire ce au la baza afectiuni organice si am constatat ca acestea pot fi inlaturate prin eliminarea acestora
insotita de aplicarea unor mpsuri corective speciale. Educatoarei ii revine importanta sarcina nu doar de a
corecta ceea ce s-a format gresit si de a preveni, pe cat posibil producerea acestor greseli si a defectelor de
articulare a sunetelor, la copiii prescolari.

In acest sens, am folosit un program de exercitii si jocuri esalonat pe grupe de varsta. O articulare
clara si inteligibila necesita organe puternice de pronuntare, suficient de elastice, care sa permita efectuarea
unor miscari coordonate rapid si extrem de diferentiate, fara a fi insotite de un efort fonator : deschiderea si
inchiderea gurii, umflarea si sugerea simultana a ambilor obraji, imitarea surasului, miscari ritmice de
proiectare a limbii in afara cavitatii bucale.

Dupa ce copiii si-au insusit miscarile de articulatie verbale, se pot asocia si exercitii de limitare a
unor sunete utilizand din plin anomatopeele (zborul albinitei, chemarea pisicii, sunetul telefonului, scartaitul
usii, sunetul soneriei). Majorittea exercitiilor au fost preluate din programa, manuale, literatura de
specialitate, pe care le-am adaptat nevoilor aparute in munca de prevenire si corectarea vorbirii ; altele au
fost create. Acestea au fost incluse in jocurile si activitatile la alegerea copiilor, in activitatile comune si in
programul distractiv. Tot in scopul emiterii corecte a unor sunete se pot folosi jocurile muzicale asociate cu
framantari de limba.

Paralel cu dezvoltarea aparatului fonator, am acordat o atentie deosebita cresterii fondului principal
de cuvinte, ce denumesc obiecte utilizate de copil in activitatea cotidiana, fenomene, actiuni, claitati ale
obiectelor. Copiii sunt pusi sa verbalizeze actiunile intreprinse, sa faca motivatii.

La aceatsa varsta se urmareste exersarea auzului fonematic in scopul perfectionarii perceperii

auditive si distingerii sunetelor, a pronuntiei corecte a fiecarui sunet si a cuvintelor, perfectionarea laturii
fonetice a limbajului in sensul pronuntarii cu claritate, exactitate si siguranta a sunetelor si grupurilor de
sunete.

In cadrul activitatilor de memorizare, de povestire, de lectura dupa imagini, chiar daca nu sunt
activitati speciale de dezvoltarea auzului fonematic, educatoarea urmareste acest lucru folosind urmatoarele
procedee :

repetarea intr-o forma corecta a cuvintelor pronuntate gresit de catre copii, fara sa li se atraga
atentia in mod special asupra acestui lucru, dar scotand in evidenta forma lui corecta si sunetele
cre au suferit modificari ;
repetarea intr-o forma corecta a cuvintelor pronuntate gresit de catre copil, atragandu-le atentia
asupra modului corect de pronuntare ;
repetarea de catre copil intr-o forma corecta a cuvintelor pronuntate gresit. Acest procedeu se
foloseste in cazul in care copiii au retinut bine structura sonora a unor cuvinte invatate si totusi au
posibilitatea de a le pronunta corect.

Tonul cu care se atrage atentia asupra pronuntiei nu trebuie sa fie niciodata ridicat, ci un ton cald,
apropit de copil. Folosindu-se in mod sistematic si adecvat procedeele de mai sus, copiii incep sa devina
constienti ca fac diverse greseli atunci can vorbesc, ca urmare a acetei constientizari asculta mai atenti felul
cum pronunta educatoarea, marindu-si pe zi ce trece posibilitatile de diferentiere a sunetelor limbii,
de Autocontrol al limitei verbale si de producere verbala corecta.

In ceea ce priveste aspectul fonetic ne-am orientat spre:

pronuntarea corecta a tuturor sunetelor limbii romane potrivit modului de articulare; intonatia
acestora in functie de asezarea in cuvant sau in silaba;
perfectionarea discernamantului auditiv in sesizarea sunetelor in ansamblul cuvantului sau in
grupuri silabice;
deprinderea de formare a cuvintelor din sunete initiale date;
ameliorarea si inlaturarea unor deficiente de pronuntie a sunetelor (omisiuni, inversiuni, inlocuiri,
prelungiri).

Activitatile de dezvoltare a vorbirii desfasurate cu grupa de prescolari sunt destinate sa-l

pregateasca pe copil pentru trecerea la perioada preabecedara, pentru ca in corectitudinea cititului si
scrisului un rol deosebit il are calitatea auzului fonematic.

Aspect gramatical
 Din punct de vedere gramatical, varsta prescolara se caracterizezaa prin folosirea nedecvata a
formelor gramaticale. La aceasta varsta, copilul incepe sa depaseasca faza limbajului situativ, desprinzandu-
se de influientele momentuuli prezent, si-si dezvolta din ce in ce mai mult capacittea de a folosi limbajul
contextual, intensificandu-se functia intelectuala, care consta in planificarea mintala si reglarea activitatilor
practice.

Copilul prescolar nu invata structurile gramaticale, nu stie si nu cunoaste definitii, nu stie ce este
substantivul, verbul, declinarea, dar, in vorbire respecta aceste reguli, pentru ca are in jur modelul de
vorbire, este antrenat sa-l cunoasca prin diferite activitati din gradinita, este corectat atunci cand greseste.

Datorita acestui fapt modelul de vorbire din jurul sau trebuie sa fie corect, adultul trebuie sa aiba o
exprimare ingrijita, sa respecte regulile gramaticale dupa care este structurata vorbirea. Urmarind, la copii,
educarea unei vorbiri corecte din punct de vedere gramatical, in toate relatiile de comunicare, exprimam
clar, precis, in termeni simpli, fara sa ne coboram la un nivel infantil. De asemeni, educatoarea trebuie sa
vorbeasca rar, sa pronunte clar cuvintele pentru ca prescolarii sa poata sesiza structura sonora a lor.

Copiii trebuie sa ajunga sa foloseasca constructii corecte din punct de vedere gramatical. Astfel vor
fi obisnuiti:

sa foloseasca corect terminatiile cazurilor substantivelor, mai ales genitivul si dativul, formele
articulate si nearticulate ale substantivelor la singur si plural;
sa schimbe formele verbale dupa persoana, timp, numar si mai ales sa foloseasca corect trecutul
si viitorul verbelor cunoscute;
sa acorde substantivele cu cuvintele care le insotesc, asa redea in vorbire anumite grade de
comparatie;
sa foloseasca corect forme variate de pronume personale si de politete, sa realizeze acordul
acestora cu unele parti de propozitie;
sa foloseasca corect cuvintele de legatura uzuale (conjunctii si prepozitii);
sa construiasca propozitii simple si dezvoltate, chiar unele fraze.

Pentru realizarea acestor obiective, am folosit ca mijloace de realizare: lecturi dupa imagine, jocuri
didactice, povestiri, memorizari, convorbiri.

Exprimarea copilului prescolar abunda in dezacorduri intre subiect si predicat. Una din cauzele
acestor dezacorduri trebuie cautata in insuficienta analiza a raporturilor de corespondenta intre actiune si
subiectul actiunii. O alta cauza a dezacordurilor consta in preluarea formei pe care a intrebuintat-o
antevorbitorul, fara a o mai adapta in vederea unei replici corecte. De asemeni, daca limbajul care se
vorbeste in jurul copilului este defectuos, in lipsa unui model corect, copilul continua sa faca dezacorduri.

Un mijloc eficient de realizare a unei vorbiri corecte din punct de vedere gramatical este
convorbirea. In activitatea de convorbire, intrebarile puse de educatoare, solicita pe copil sa-si reaminteasa
si sa selecteze cunostintele, sa foloseasca cele mai adecvate operatii ale gandirii si sa le aplice in functie de
contextul discutiei. In unele activitati de convorbire, materialul intuitiv poate crea o atmosfera favorabila
discutarii unor aspecte cunoscute de copii.

Imbogatirea cunostintelor ar avea un caracter pasiv, daca educatoarea nu l-ar invata pe copil sa
le soloseasca, sa patrunda in esenta fenomenelor si proceselor in vederea descoperirii legaturilor dintre ele
si totodata sa le comunice intr-o ordine logica. In cadrul acestora, m folosit pocedee cre sa asigure insusirea
constienta si activa a povestilor, care sa-l ajute pe copil sa desprinda principalele momente ale ei, sa-l
familiarizeze cu o vorbire corecta din punct de vedere gramatical.

Exista o multitudine de metode si procedee care duc la sporirea contributiei activitatilor de

dezvoltare a vorbirii in vederea realizarii aspectului structurii gramaticale, la insusirea corecta a limbii
romane de catre arescolari, fiecare educatoare avand posibilitatea sa aleaga, sa creeze.

Aspect lexical

Copilul isi insuseste de la ce ami frageda varsta limba materna, limba in care vorbesc adultii din
jurul sau. Pe baza ei se asigura comunicarea copilului cu adultii, prin intermediul ei dobandesc cunostinte si
isi impartasesc experienta, gandurile si dorintele lor. Totodata, insusirea limbii materne permite largirea
orizontului de cunostinte ale copiilor, atat pe baza experientei personale cat si pe baza asimilarii experientei
sociale.

Procesul de influientare a vorbirii copiilor si imbogatirii vocabularului incepe inca de la grupa mica,
tinandu-se seama de caracterul concret al limbajului, dificultatilor de pronuntie, vocabular redus, gandire
concreta, atentie instabila, memorie involuntara.

Imbogatirea vocabularului copiilor cu cuvinte noi (substantive, verbe, adjective, pronume,

numerale, conjunctii etc.) se realizeaza concomitent cu predarea de cunostinte despre obiectele si
fenomenele din mediul inconjurator. Noile cuvinte se transmit copiilor pe baza materialului intuitiv,
prezentandu-li-se obiectele pe care le desemneaza cuvintele respective sau explicand continutul lor pe baza
reprezentarilor pe care ei le poseda.

Cuvantul insusit in stransa legatura cu obiectul sau fenomenul pe care-l desemneaza nu va

ramane pentru copil so simpla expresie sonora, ci va contribui la formarea unor reprezentari precise si clare
despre obiectele si fenomenele respective. Imbogatirea vocabularului prescolarilor merge in pas cu
cunoasterea realitatii.

Imbogatirea vocabularului cu verbe care denumesc actiuni pe care le indeplinesc copiii am realizat-o
prin jocul didactic: 'Ce face Andrei? ' Pa parcursul desfasurarii jocului am urmarit ca prescolarii sa
construiasca propozitii, utilizand corect verbele la prezent, sa-si imbogateasca vocabularul cu cuvinte care
exprima actiuni, sa poata sa perceapa diferentiat miscarile si sa faca legatura intre actiiuni si obiectul cu
care se poate efectua aceasta.

Nivelul atins de dezvoltarea vorbirii copiilor prescolari este determinat nu numi de posibilitatile
mentale, dar si de nivelul socio-cultural in care traiesc. Imbogatirea experientei copilului se poate realiza cu
ajutorul lecturilor dupa imagini, ce cuprind imagini clare ale obiectelor si fenomenelor, imagini cu actiuni
umane, imagini ale pasarilor si animalelor, imagini sugestive.

Deci, in atentia noastra, ca educatoare, trebuie sa stea aspectul semantic al dezvoltarii vorbirii-
explicand mereu intelesul cuvintelor folosite.

Fiecare activitate din gradinita isi are partea ei de contributie la imbogatire vocabularului si
dezvoltarea vorbirii copiilor. Perceperea cuvantului simultan cu contemplarea vie formeaza precizia in
exprimare si da imaginilor coloritul lor concret, corespunzator realitatii. Prin activitatea cu obiectele, copilul
descopera relatiile dintre ele, asemanari si deosebiri, face comparatii si trage concluzii. Vocabularul copilului
la sfarsitul perioadei prescolare este de aproximativ 4000 de cuvinte, carora copiii le cunosc sensul, ceea ce
inseamna ca ei stapanesc lexicul de baza al limbii romane. Odata cu asimilarea fondului lexical, copilul isi
insuseste si semnificatia cuvintelor, adica notiunile care se schimba, se imbogatesc si se precizeaza treptat
pe masura acumularii experientei si perfectionarii operatiilor gandirii.

Metode si procedee folosite pentru

reglarea ritmului vorbirii

Colaborrea dintre gradinita si scoala a dus la o mai buna cunoastere de catre educatoare a
cerintelor necesare integrarii in clasa I, a greselilor tipice pe care le fac prescolarii in perioada preabecedara,
precum si la initierea si intensificarea unor actiuni menite sa previna formarea unor deprinderi gresite de
pronuntie, de citire, de scriere.

Studiindu-se greselile tipice de citire si scriere s-a constatat ca majoritatea dintre ele se datoresc:
unei ponuntii incorecte, insuficientei dezvoltari a sensibilitatii analizatorilor, spiritului de observatie slab
dezvoltat, neexiersarii operatiilor gandirii, lateralitatii nedefinitesi nedezvoltate suficiente a mainilor.

Pronuntia incorecta poate fi determinata, la randul ei, de nedezvoltrea auzului fonematic, astfel
copilul confunda auditiv-fonetic: s cu z, s cu j, p cu b, d cu t. Ea poate fi determinata si de insuficienta
maturizarii aparatului vorbirii, deoarece nu s-au efectuat la timp exercitii corespunzatoare.

Corectarea la timp a deficientelor functionale de pronuntie contribuie la micsorarea volumului de

greseli de citire si scriere.

Un procedeu eficace pentru reglarea ritmului vorbirii si a respiratiei este recitarea unor versuri din
ce in ce mai lungi, determinandu-i pe copii sa respecte pauzele indicate de punctuatie. Pentru eliminarea
dificultatilor intampinate in general, la prescolari, in folosirea unor cuvinte mai lungi sau cu structuri fonetice
mai grele si a unor poezii care cuprind asemenea cuvinte, am initiat jocuri de silabe, ghicitori, numaratori.

Prima conditie a exprimarii consta in respectarea pauzelor dintre sintagme si propozitii. Astfel, copiii
sunt incatati sa-si coordoneze miscarile respiratorii in raport cu necesitatea acestor pauze, efectuand
inspiratiile la inceputul pronuntarii propozitiilor sau in pauzele dintre sintagme. In decursul expiratiei,
cuvintele au fost rostite de necesitatile de pronuntare a vocalelor.

Procedand cu tot tactul pedagogic necesar, educatoarea va stimula, intr-un fel sau altul, activitatea
verbala a copilului, deoarece numai in acest fel se pot preveni si corecta unele defecte de vorbire.

O educare corecta a vocii si vorbirii copilului necesita o aplicare a unui sistem bine chibzuit, cu
exercitii motrico-muzicale, care urmaresc formarea simtului ritmului, dezvoltarea supletei aparatului fonator
si a intregului corp.

Vorbirea corecta, expresiva a educatoarei si a celorlalte persoane cu care vine in contact

prescolarul, constituie unul din mijloacele principale de educare a limbajului si de corectare a defectelor de
pronuntie. Dezvoltarea pronuntiei corecte, a vorbirii corecte trebuie sa fie o preocupare permanenta a
educatoarelor.

CONCLUZII SI PROPUNERI

Prescolaritatea reprezinta etapa de viata in care se tes multe dintre structurile de profunzime ale
personalitatii. Referindu-se la intreaga copilarie, H.Wallon sublinia 'in viata individului, copilaria prezinta o
valoare functionala, fiind o perioada in care se termina realizarea tipului speciei.'

Cunoasterea propriu-zisa, indiferent de domeniul avut in vedere, se realizeaza prin utilizarea unui
limbaj adecvat, limbaj 'specializat ', bine stapanit, in care termenii specifici au calitatea continutului semantic
clar, corespunzator informatiei pe care dorim sa o transmitem. Stapanirea limbajului se impune de la prima
treapta a modelarii, ea fiind cea mai dificila. Vorbirea se naste spontan in sanul grupurilor, in cursul jocurilor,
insa lipsita de ajutorul nostru ea ramane frusta si adesea incorecta, mai ales daca mediul familial are un
aport scazut in domeniul acesta, unde totul se invata prin imitatie.

La aceasta ampla constructie contribuie ansamblul influentelor exercitate atat de familie cat si de
institutia prescolara. Insa, nici unul dintre mediile amintite nu asigura actionand singur, deplina dezvoltare
psihica a copilului, ci numai complementandu-si contributiile.

Pornind de la afirmatia ca ' sa stii sa vorbesti inseamna sa te porti cuviincios cu vorbele, care sunt o
alta forma a lucrurilor, alt timp al adevarului ' (Jean Guihema), permanent ne-am condus activitatea
didactica pe aceasta actiune de a vorbi, de a-i face pe copii sa inteleaga sensul cuvintelor.

Comunicarea eficienta presupune o anumita organizare a expresiei de catre cel ce vorbeste si o

adaptare a acesteia la partener, in asa fel incat mesajul sa poata fi usor si complet descifrat de catre
receptor, auditor. In afara rolului pe care il joaca limbajul in maturizarea psihologica in vederea scolarizarii,
comunicarea verbala, deprinderile de exprimare consecventa si riguroasa joaca un rol important in insusirea
cu usurinta a activitatilor de tip scolar, si anume scrisul si cititul.

A forma deprinderi necesare insusirii citit-scrisului nu inseamna a-l invata pe copil sa scrie si sa
citeasca inainte de intrarea in scoala ci inseamna a-i forma acele capacitati care sunt implicate i procesul
scrierii si citirii. Intre premisel care asigura insusirea scrierii corecte si care se pot forma inca din gradinita
trebuie mentionate :

- capacitatea perceperii corecte a materialului verbal ;

- capacitatea sesizarii diferentelor fonetice mai putin pregnante;

- capacitatea analizei si sintezei rapide a materialului verbal cu care se opereaza;

- capacitatea integrarii faptelor de limba in scheme verbala bine diferentiate.

 Aceste capacitati se pot forma prin toate activitatile instructiv-educativbe din gradinita si in primul
rand prin cele de dezvoltare a vorbirii, care vizeaza probleme ale insusirii aspectului fonetic al limbii, ale
insusirii lexicului si structurii gramaticale.

Pronuntarea clara a fiecarui sunet al limbii romane, desprinderea si depistarea lui in configuratia
cuvantului sta la baza insusirii constiente a alfabetului roman, litera fiind reprezntrea grafica a sunetului
auzit.

Prescolarii sunt pregatiti, nu numai pentru insusirea si adaptarea la activitatile de tip scolar, ci si
pentru repectarea fenomenului gramatical din scoala. Prin exercitiile, jocurile, activitatile organizate in mod
placut si atractiv in gradinita, copiii sunt stimulati sa inteleaga esenta unor categorii fonetice, lexicale si
gramaticale (sunet, silaba, adverbe, numerale etc.) pe care chiar daca nu le denumesc stiintific, le clasifica,
le exemplifica, iar contextele compuse de ei sau folosite in vorbirea lor zilnica, confirma acest lucru.

Aceste cunostinte constituie un suport pregatitor important, premise ale receptarii fenomenului
gramatical din ciclul primar.

Program invatamantului prescolar, prin continutul cunostintelor si prin formele de activitte

prevazute la 'Educatia limbajului ', orienteaza intregul proces de stimulare si educare a limbajului si
comunicarii orale a copiilor spre cultivarea expresivitatii verbale, spre o flexibilitate, o intonatie si o nuantare
a vorbirii prescolarului, o accentuare si o articulare corecta in pronuntia curenta, astfel incat ea sa denote
inteligenta, creativitate, putere de adaptare la noile situatii ivite, deoarece, dupa cum stim cu totii, vorba
dulce mult aduce.