5.

JEAN JACQUES ROUSSEAU (1712 – 1778)

„Capriciul copiilor nu este niciodată opera naturii, ci a unei discipline rele;

ori s-au supus, ori au comandat; iar eu am spus de o sută de ori că nu trebuie
nici una, nici alta.”1

5.1. Repere biografice

* s-a născut la Geneva, în 1712, tatăl său fiind ceasornicar

* rămâne orfan de mamă și este abandonat de tată
* colindă Italia, Franța, Elveția, studiind, în acest timp,
matematică, filosofia, literatura, muzica
* se căsătorește, iar pe cei cinci copii ai săi îi trimite la orfelinat,
conform convingerilor sale de atunci.
* moare în 1778 la Ermenonville

5.2. Lucrări publicate

* Discurs asupra științelor și artelor (1750)

* Discurs asupra originii și fundamentelor inegalității dintre oameni (1755)
* Noua Eloiză (1761)
* Contractul social (1762)
* Emil sau despre educație (1762)
* Confesiuni (postum) (1782)

5.3. Introducere

Franța și, de fapt întreaga Europă, erau cuprinse la momentul acela de schimbări social-
politice și economice importante care și-au pus amprenta asupra concepției lui Rousseau cu
privire la rolul educației în dezvoltarea copilului, dar și asupra modului în care percepea
societatea în ansamblul ei. Acesta s-a remarcat printr-o atitudine extrem de critică față de
viciile societății franceze identificând „genealogia răului” în modul în care instituțiile vremii
„sufocau natura umană”2.
Prin urmare, întreaga sa concepție filosofică se va raporta la teoria dreptului natural,
care ilustrează faptul că toți oamenii sunt egali și liberi de la natură, însă devin dependenți unii
de alții în statul social.

1
Rousseau, J.J. (1973). Emil sau despre educație. București: Editura Didactică și Pedagogică, pag. 101
2
Păun, E. (2017). Pedagogie. Provocări și dileme privind școala și profesia didactică . Iași: Polirom

1
5.4. Concepția despre copil și despre educație

Una dintre cele mai mari contribuții ale lui Rousseau a fost cea legată de abordarea
copilăriei și, mai precis, a copilului. Astfel, marele filosof si pedagog considera că un copil se
deosebește de adult căci nu este un adult în miniatură (așa cum considerau precursorii vremii
sale), ci este o ființă care are particularități specifice, individuale, cu cerințe, dorințe și nevoi
educaționale proprii. Pornind de la aceste particularități, educația este cea care trebuie să își
aducă aportul la formarea și dezvoltarea copilului prin intermediul și cu ajutorul educatorului.
Acesta a fost punctul de plecare al ideii lui Rousseau conform căreia, în cadrul sistemului
educațional, procesul educativ trebuie să îi asigure copilului întreaga libertate de manifestare.
În ceea ce privește concepția despre educație a lui Rousseau, aceasta poate fi abordată
din următoarele perspective: impactul acesteia asupra societății, scopul pe care aceasta îl are și
educația negativă. Profund influențat de iluminismul care a caracterizat filosofia epocii sale,
Rousseau consideră că o mai bună societate se poate construi și menține prin „transformarea
individului cu ajutorul educației”3.

Sarcină pentru studenți:

Pornind de la concepția lui Rousseau cu privire la legătura dintre
educație și societate, reflectați asupra următoarei afirmații: „Cred deci
că lumea e guvernată de o voință puternică și înțeleaptă; o văd sau mai
curând o simt, și acest lucru mă interesează să știu”4.

Spre4deosebire de Jan Amos Comenius (care ilustra beneficiile viitoare ale educației),
Rousseau se axează pe starea naturală a omului, caracterizată prin armonie, bunătate și
libertate deplină, deci pe ideea conformității cu natura.
Scopul educației poate fi ilustrat din mai multe puncte de vedere5:
 = formarea unui om sănătos, activ, dezvoltat din punct de vedere intelectual,
independent, capabil să trăiască liber din roadele propriei sale munci: „Ieșind din
mâinile mele, el nu va fi, recunosc, nici magistrat, nici soldat, nici preot; el va fi
mai întâi om; el va ști să fie ceea ce trebuie să fie un om, orice s-ar întâmpla;
chiar dacă soarta l-ar face să-și schimbe locul, el va fi totdeauna la locul lui”6.
 = pregătirea copilului pentru viitor
 = dezvoltarea interesului și gustului elevului pentru știință.
Un concept intens dezbătut de urmașii săi, inclusiv în zilele noastre, este acela de
educație negativă. Unii pedagogi au interpretat acest concept ca făcând referire la necesitatea

3
Stanciu, I.G. (1977). O istorie a pedagogiei universale și românești până la 1900. București: Editura Didactică și
Pedagogică, pag. 174
4
Rousseau, J.J. (1973). Emil sau despre educație. București: Editura Didactică și Pedagogică, pag. 262
5
David, E. (2001). Introducere în istoria pedagogiei. Sibiu: Editura Mira Design
Rousseau, J.J. (1973). Emil sau despre educație. București: Editura Didactică și Pedagogică, pag. 14
6

2
pe care Rousseau o ilustra de a nu interveni (în calitate de educator) în dezvoltarea copilului, cel
puțin pentru o anumită perioadă de timp, lăsând natura să-și urmeze cursul. Alții au consemnat
faptul că aceasta vizează rolul educatorului și anume acela de a-l proteja pe copil de toate
influențele externe pe care le-ar putea exercita societatea. Emil Păun încearcă să elucideze
aceste aspect afirmând că „autorul atrage atenția că educația nu trebuie să afecteze natura
bună a copilului, ci, dimpotrivă, să o protejeze. Este vorba de un nonintervenționism pozitiv,
care să permită manifestarea și dezvoltarea libere ale naturii copilului, un mod de a refuza
constrângerea”7. Însă, tot Păun ne subliniază faptul că nu este adus în discuție un
nonintervenționism absolut, căci copilului i se crează impresia că acționează liber, însă se află
permanent sub atenta supraveghere și îndrumare a educatorului.
În ceea ce privește rolul educatorului în dezvoltarea copilului, Rousseau precizează că
misiunea acestuia este aceea de a „forma o personalitate dezvoltată armonios, un om-
cetățean patriot, cu înalte virtuți morale”8. De
asemenea, acesta trebuie să trezească interesul
„Începeți dar prin a vă studia mai bine
copilului pentru o anumită activitate, stimulându-i
elevii, căci, desigur, nu-i cunoașteți
curiozitatea fără nici un fel de explicație. El va înlătura
orice obstacol care ar putea împiedica dezvoltarea deloc”9.
armonioasă a copilului, dar, în același timp, va crea9
contextul necesar dezvoltării acestuia.

5.5. Periodizarea școlarității – viziunea lui Rousseau

Cea mai importantă lucrare a lui Rousseau a fost și va rămâne, cu siguranță, Emil sau
despre educație, publicată în anul 1762. Importanța acesteia este subliniată de Stanciu:
„întreaga operă «Emile» poate fi considerată, (...), ca o puternică reacție față de sistemul
educativ al epocii, ca o pledoarie plină de dragoste pentru asigurarea libertății de manifestare și
dezvoltare a omului în general și a copilului în special”10.
Această lucrare este structurată pe cinci părți, primele patru ilustrând modul în care a
văzut Rousseau periodizarea școlarității, iar ultima făcând referire la educația fetelor. Astfel,
procesul de dezvoltare și, implicit, cel de educație, se vor derula pe următoarele perioade:
 până la 2 ani – dezvoltarea și educația fizică
 de la 2 la 12 ani – dezvoltarea și educația organelor de simț
 de la 12 la 15 ani – dezvoltarea și educația intelectuală
 de la 15 ani până la majorat – dezvoltarea sentimentelor și educația morală.

Păun, E. (2017). Pedagogie. Provocări și dileme privind școala și profesia didactică . Iași: Polirom, pag. 44
7

Noveanu, E. Rousseau, Jean Jacques în Noveanu, E., Potolea, D. (2007). Științele educației: dicționar enciclopedic.
8

Volumul II. București: Editura Sigma, pag. 1010

Rousseau, J.J. (1973). Emil sau despre educație. București: Editura Didactică și Pedagogică, pag. 4
9

Stanciu, I.G. (1977). O istorie a pedagogiei universale și românești până la 1900. București: Editura Didactică și
10

Pedagogică, pag. 174

3
 5.5.1. Prima perioadă de dezvoltare – de la naștere până la 2 ani
Principala activitate a educatorului în această perioadă de dezvoltare a copilului ar
trebui să fie, conform concepției lui Rousseau, îngrijirea copilului, și, în special, călirea
organismului său. Această călire nu vizează numai obișnuirea copilului cu temperaturi exteme
(frig sau căldură) ci și pregătirea acestuia pentru a face față pasiunilor. De asemenea, se
precizează faptul că orice copil trebuie să fie alăptat de mamă, nu de doică și că mâinile și
picioarele acestuia nu trebuie înfășate, ci lăsate libere.
5.5.2. A doua perioadă de dezvoltare – 2 – 12 ani
Rousseau consideră că, în această perioadă, copilul trebuie lăsat să se manifeste în
deplină libertate, astfel încât să simtă de timpuriu și să înțeleagă necesitățile pe care le are.
Autorul este adeptul învățământului individual, astfel încât consideră că, sub îndrumarea unui
perceptor, copilul este introdus în tainele socotitului și ale limbii, dar fără ajutorul explicațiilor
însă. De asemenea, „dacă copilul a comis vreo abatere, să nu se intervină, ci să fie lăsat să
simtă consecința naturală a abaterilor sale”11. Una dintre limitele abordării sale educaționale se
referă la faptul că era împotriva utilizării fabulelor în activitățile educaționale deoarece,
considera Rousseau, acestea îi determină pe copii să ajungă la concluzii care contravin
intențiilor pe care autorul le-a avut și pot conduce, în același timp, la formarea și dezvoltarea
unor comportamente indezirabile, în loc să se axeze pe identificarea moralei din fiecare fabulă.
5.5.3. A treia perioadă de dezvoltare – 12 – 15 ani
Din punctul de vedere al lui Rousseau, aceasta este vârsta rațiunii la care este posibilă
numai educația intelectuală. Un prim aspect relevant este acela referitor la conținutul acestei
dimensiuni al educației care este necesar să fie în funcție de două criterii extrem de importante:
utilitate și accesibilitate. Acest conținut poate fi însușit de către copil numai dacă există plăcere
și dorință și nu dacă există constrângere. Prin urmare, cea mai potrivită metodă ar fi cea care
solicită efortul propriu al copilului și presupune descoperirea în mod independent a adevărurilor
existente. Cu toate acestea, Rousseau recomandă ca în această perioadă să nu fie utilizate cărți
deoarece acestea nu constituie mijloace veridice de instrucție. Cu toate acestea, Rousseau
admite o excepție: Robinson Crusoe – roman care ilustrează viața în mijlocul pustietății,
autonomia individului capabil să se descurce singur12în viață.

Sarcină pentru studenți:

Reflectați asupra următoarei afirmații a lui Rousseau: „Urăsc cărțile; ele
nu te învață decât să vorbești despre ceea ce nu știi.”12.

Tot în această perioadă, Rousseau afirmă că este foarte important pentru copil să
învețe cel puțin o meserie utilă precum cea de fierar, tâmplar dar, în nici un caz, ceva care
presupune sedentarism (gravură sau argintărie).

Stanciu, I.G. (1977). O istorie a pedagogiei universale și românești până la 1900. București: Editura Didactică și
11

Pedagogică, pag. 178 - 179

Rousseau, J.J. (1973). Emil sau despre educație. București: Editura Didactică și Pedagogică, pag. 165
12

4
 5.5.4. A patra perioadă de dezvoltare – 12 ani – majorat
Ultima perioadă de dezvoltare abordată de Rsousseau este caracterizată de educația
morală căci aceasta ar fi vârsta la care copilul este suficient de pregătit pentru a face față
„ispitelor” orașului și a fi integrat în societate. Astfel, rolul preceptorului este de a-l îndruma pe
copil spre a face fapte bune și spre înfrânarea pasiunilor. Ceea ce este important este formarea
la copil a sentimentelor de milă, generozitate, prietenie, dreptate și dragoste. Educația morală
are ca scop formarea capacității de a emite judecăți, opinii care să conducă la aprecierea la justa
valoare a faptelor oamenilor, de a înfăptui binele.
5.5.5. Educația fetelor
În ultimul capitol al lucrării Emil sau despre educație, Rousseau ilustrează modalitățile
în care fetele ar trebui educate pentru a deveni soții. Astfel, femeia va fi blândă, virtuoasă,
înțelegătoare, nu va avea opinii sau o religie proprie și în absolut toate situațiile se va supune
voinței soțului. Îndeplinind aceste caracteristici, femeia va deveni o bună soție, mamă și
gospodină.

5.6. Contribuții și limite ale concepției pedagogice a lui Rousseau

Așa cum ilustrează și Emil Păun, principala contribuție a lui Rousseau la dezvoltarea
științelor educației este reprezentată de clarificarea conceptului de „natură”, pe care îl explică
prin prisma „naturii umane”. Spre deosebire de predecesorii săi, care considerau copilul un adult
în miniatură, Rousseau subliniază faptul că diferențele dintre copil și adult nu sunt doar
cantitative ci și calitative. „Rousseau a pus în evidență specificitatea copilăriei și diferențele
calitative dintre copil și adult, diferențe ce se impuneau cunoscute și respectate în educație”13.
O altă contribuție remarcabilă a fost sublinierea importanței deosebite a activității
elevului în procesul instructiv-educativ. Rousseau a insistat asupra faptului că este extrem de
necesar ca educatorul să creeze contextul propice pentru ca elevul să se implice activ și
conștient în propria activitate de învățare.
De asemenea, a întărit necesitatea întăriri sănătății, solicitând societății să înființeze
gimnazii în care să se facă exerciții corporale pentru copii.
Printre limitele concepției sale pedagogice se pot enumera:
 izolarea copilului în perioada 2 – 12 ani, în vederea dezvoltării acestuia în
conformitatea cu natura, nu poate, însă, asigura formarea și dezvoltarea
capacităților acestuia de a se integra mai târziu în societate
 accentuarea importanței dezvoltării simțurilor în perioada 2 – 12 ani
minimalizează, însă, cunoașterea rațională.

Păun, E. (2017). Pedagogie. Provocări și dileme privind școala și profesia didactică . Iași: Polirom, pag. 43
13

5
Știați că...

 Rousseau a fost constrâns să practice meserii diverse pentru a se

întreține (ucenic la un gravor, secretar, camerist, muzicant, scriitor,
maestru de balet, copist de note muzicale)?
 Apariția lucrării Emil sau despre educatie a provocat o reacție dură a autorităților: cartea
a fost arsă pe rug, iar Rousseau exilat?

Teme de reflecție:

Tema 1:
Comentați afirmația următoare prin raportare la obiectivele educației morale contemporane:
„Copilul nostru nu trebuie să obțină nimic fiindcă cere, ci fiindcă are trebuință; nici să nu facă
nimic din supunere, ci numai din necesitate; astfel, cuvintele a asculta și a porunci vor fi scoase
din vocabularul lui, mai mult încă, și cele de datorie și obligație; dar să se dea loc de frunte
cuvintelor forță, necesitate, neputință, constrângere”14.

Tema 2:
Comentați afirmația următoare prin raportare la educația preșscolară contemporană:
„Singura obișnuință pe care trebuie s-o înlesnim copilului e aceea de a nu dobândi nici una; să
nu fie purtat pe un braț mai mult decât pe altul; să nu fie obișnuit să arate sau să se servească
de o mână mai mult decât de alta, să nu învețe să dorească să mănânce, să doarmă și să se
miște la aceleași ore sau să nu stea singur și ziua, și noaptea. Pregătiți-l din timp pentru a fi
stăpânul propriei sale libertăți și al deprinderii de a-și întrebuința propriile forțe, lăsând corpului
obișnuința naturală, punându-l în stare de a fi întotdeauna stăpân pe sine și de a-și îndeplini
voința în orice, de îndată ce va avea-o”15.

Rousseau, J.J. (1973). Emil sau despre educație. București: Editura Didactică și Pedagogică, pag. 65
14

Idem, pag. 39
15