2.

EDUCAȚIA ÎN ANTICHITATE

„Cel ce fuge de toate și se teme și nu îndrăznește nimic devine laș;

cel ce nu se teme de nimic , ci înfruntă totul, devine îndrăzneț.”1

2.1. Introducere

Concepția pedagogică a antichității a pornit de la apariția a trei elemente importante:

scrisul, scribii și primele elemente ale școlii. În acest mod s-a constituit perioada pre-științifică
propriu-zisă a pedagogiei sau, așa-numita, pedagogie filosofică.
Scrisul a apărut din necesitatea oamenilor de a consemna diferite fapte și evenimente și
de a comunica unii cu alții. Prin urmare, pentru învățarea scrisului a fost înființată o insituție
specială - școala. Unul dintre statele lumii antice care a acordat o atenție deosebită școlilor a
fost Egiptul2. În aceste instituții, se urmăreau două scopuri: pregătirea conducătorilor statului, a
preoților și pregătirea acelor oameni care, având funcții administrative, trebuiau să știe să scrie.
Școlile erau înființate pe lângă curțile faraonilor, pe lângă temple, însă cele mai numeroase erau
școlile de scribi, în care învățau fii de țărani și meșteșugari.
Spre deosebire de concepția egipteană, Grecia este statul în care s-a formulat ideea
unei educații armonioase – „a spiritului și a corpului, a dispoziției pentru bine și pentru
frumos”3. Poporul elen este cel care a ilustrat două modele de educație: Sparta și Atena.
Educația spartană avea, prin excelență, un caracter militar. Regimul de viață al tinerilor
era extrem de rigid și cuprindea cinci categorii de exerciții fizice (pentatlon): fuga, săritura, lupta,
aruncarea discului și aruncarea suliței. Se acorda o importanță majoră dezvoltării măiestriei de
a mânui armele pe câmpul de lupta, dezvoltării curajului, a rezistenței fizice și a bărbăției.
Educația intelectuală a tinerilor spartani era redusă la formarea capacităților de citit – scris și la
învățarea unei vorbiri clare și concise4.
Educația ateniană, spre deosebire de cea spartană, era axată mai mult pe pregătirea
cetățenească și filosofică, decât pe cea militară. Educația fizică nu lipsea, însă aceasta se
desfășura cu precădere între 12 și 14 ani, când băieții intrau la școala de lupte – palestra.
Treptat, Atena s-a transformat ajungând la democrație, fiecare membru al acestei societăți
obținând diferite privilegii, drepturi civice, dar și acces la elementele culturale de care se
bucurase la început numai aristocrația.
Principalii reprezentanți ai filosofiei ateniene, cu impact major în conturarea educației,
au fost: Socrate, Platon și Aristotel.

1
Aristotel (1998). Etica nicomahică. București: Editura Iri, pag. 50
Stanciu, I.G. (1977). O istorie a pedagogiei universale și românești până la 1900. București: Editura Didactică și
2

Pedagogică
Stanciu, I.G. (1998). Istoria pedagogiei. Manual pentru clasa a X-a, școli normale. București: Editura Didactică și
3

Pedagogică, pag. 7
David, E. (2001). Introducere în istoria pedagogiei. Sibiu: Editura Mira Design
4

1
2.2. Socrate (469 î.e.n. – 399 î.e.n.)

Repere biografice5:
 s-a născut în anul 469 î.e.n. în tribul Antiohizilor, tatăl său fiind
cioplitor în piatră, iar mama moașă
 „lecțiile” sale aveau loc în aer liber, în piața publică sau în ateliere și,
de aceea, Socrate nu a lăsat moștenire nici o operă scrisă
 acuzat de coruperea tineretului și sacrilegiul de a introduce noi zei în
cetate, Socrate este condamnat la moarte prin otrăvire în 399 î.e.n.

Oferind oportunitatea de a învăța oricui dorea și era interesat, Socrate a fost considerat
un „educator al cetății, un dascăl de înțelepciune și virtuți morale”6. Concepția sa despre viață
este centrată pe înțelepciune, virtutea cea mai importantă de care are nevoie un om.
Înțelepciunea constituie, în viziunea sa, baza pentru moralitate, iar aceasta, la rândul ei, baza
pentru fericire. Însă, pentru ca un om să fie virtuos, trebuie să cunoască binele care este
înnăscut spiritului uman. Prin urmare, cunoașterea binelui înseamnă cunoașterea de sine,
autocunoașterea – „căci toată îndeletnicirea mea constă în a colinda spre a vă convinge, pe voi
tineri și bătrâni, că înainte de grijile corpului și de bogății, înainte de orice grijă, stă aceea a
sufletului și a desăvârșirii lui. Vă spun întruna că nu bogăția face virtutea, ci dimpotrivă, virtutea
face bogăția și din ea își trag obârșia toate bunurile...”7 (Apologia lui Socrate).
Scopul educației este reprezentat de instruirea morală a cetățeanului. Principala
misiune a lui Socrate a fost aceea de a-i învăța pe contemporanii săi cum să se elibereze de
constrângerea zeilor, a legilor, a servilității deoarece omul trebuie să ajungă la capacitatea de a-
și întemeia acțiunile pe propria rațiune. De aceea, rolul educatorului este acela de a-l ajuta pe
ucenic să devină conștient de toată forța care sălășuiește în el, să ajungă la adevăr și bine și să
se elibereze.
Metoda prin intermediul căreia Socrate își învăța discipolii a rămas cunoscută în istorie
ca fiind metoda socratică. Aceasta era, de fapt, o conversație care avea două părți:
 ironia – Socrate adresează discipolului diferite întrebări și conduce în așa manieră
discuția pentru a-l forța pe acesta săse îndoiească de adevărul cunoștințelor sale, să își
consțientizeze și recunoască ignoranța.
 maieutica – Socrate adersează discipolului diferite întrebări cu ajutorul cărora îl conduce
pe acesta către descoperirea noului adevăr.
În acest context, profesorul nu le transmite pur și simplu elevilor săi cunoștințele, ci îi îndrumă
pe aceștia arătându-le cum pot ajunge la ele, cum pot reflecta asupra lor, cum pot formula
diferite concluzii personale, pentru a descoperi adevărul prin eforturi proprii.
Marele avantaj ale maieuticii (sau al artei moșitului) îl reprezintă oportunitatea pe care
Socrate o acorda discipolilor săi pentru a conștientiza propriul potențial de care dispun. În

5
Cucoș, C. (2017). Istoria pedagogiei. Idei și doctrine pedagogice fundamentale. Iași: Polirom
Cazan, C.M. (2017). Istoria pedagogiei. București: Editura Pro Universitaria, pag. 28
6

Platon (1993). Dialoguri. Iași: Editura Agora, pag. 102 – 103

7

2
educația contemporană, o parte din această metodă s-a păstrat sub denumirea de conversație
euristică. Scopul acesteia nu este acela de a-l face pe elev să își descopere lipsurile, ci de a-l
ajuta pe acesta ca, pe baza cunoștințelor pe care le deține deja și cu ajutorul întrebărilor
adresate de cadrul didactic cu agilitate, să descopere / redescopere un adevăr științific.
O precupare deosebită a lui Socrate a fost educația morală. Astfel, el considera că
pentru formarea morală a omului importantă este clarificarea noțiunilor morale și nu formarea
capacității acestuia de a le aplica. Virtutea se putea „preda” deoarece a fi virtuos însemna a
cunoaște binele, iar educatorul îi putea învăța pe ceilalți să devină virtuoși cu condiția ca el
însuși să dețină această știință.
Una dintre limitele concepției lui Socrate vizează faptul că acesta a pus mai mult preț pe
cunoașterea virtuții decât pe practicarea acesteia. În viziunea sa, era suficient să cunoști
virtutea pentru a ajunge la înțelepciune, moralitate și fericire, prin urmare nu trebuia să faci
nimic practic care să „verifice” prezența virtuții respective. Abordarea pedagogică actuală
consideră că „acest gând al suficienței cunoașterii valorilor, fără întruparea lor în
comportamentele oamenilor, nu are nici un fel de consistență”8.

2.3. Platon (427 î.e.n. – 347 î.e.n.)

Repere biografice9:
 s-a născut în anul 427 î.e.n. în Atena, într-o familie înstărită
 timp de 8 ani, începând cu vârsta de 20 ani, a stat alături de mentorul
său – Socrate
 în 388 î.e.n. deschide o școală, numită, mai târziu, Akademia, pe care
o va conduce până la finalul vieții sale
 moare la vârsta de 80 de ani, cu „condeiul în mână”

Principalele lucrări: Apologia lui Socrate, Banchetul, Republica, Politica, Legile, Scrisori etc.

De formație filosof, Platon a considerat că adevărata realitate este aceea a ideilor ce fac
parte dintr-o lume aflată în afara timpului și a spațiului – „lucrurile percepute prin simțuri nu
sunt decât umbre, copii imperfecte ale Ideilor, cum ar fi, de exemplu, Ideea de frumos, Ideea de
dreptate, Ideea de bine, Ideea de om etc.”10. Prin urmare, modalitatea principală prin care putem
cunoaște realitatea o reprezintă rațiunea și nu percepțiile. Din punctul său de vedere,
cunoașterea unei idei este un proces de reamintire (anamnesis), proces prin intermediul căruia
spiritul rememorează sensul lucrurilor, sens pe care l-a intuit în lumea ideilor, înainte de
nașterea omului.
Filosoful precizează că există câteva Idei supreme, care se constituie și în marile valori
ale lumii: Adevărul, Frumosul și Binele. Astfel, el afirmă că Ideile rămân ca atare, pentru

Cucoș, C. (2017). Istoria pedagogiei. Idei și doctrine pedagogice fundamentale. Iași: Polirom, pag. 13
8

Idem
9

Cazan, C.M. (2017). Istoria pedagogiei. București: Editura Pro Universitaria, pag. 29
10

3
veșnicie. De exemplu, un copac este frumos, un palat este frumos, un om este frumos, însă, de-
a lungul timpului, frumusețea lor se va estompa și, în final, va pieri. Însă Ideea de Frumos va fi
eternă.
La fel ca și predecesorul său, Socrate, Platon ridica la rang înalt virtutea, mai precis
înțelepciunea care reprezintă virtutea supremă, absolut necesară pentru dobândirea fericirii și a
celorlalte virtuți: dreptatea, cumpătarea, curajul. O altă idee asemănătoare a fost cea conform
căreia virtutea poate fi predată numai de cel care cunoaște el însuși virtutea. Însă, spre
deosebire de mentorul său, Platon nu se limitează doar la cunoașterea ideii de virtute, ci crede
în importanța formării deprinderilor pentru virtute, în aplicarea acesteia în viața de zi cu zi. O
atenție deosebită o acordă unei virtuți aparte – dreptatea. Aceasta poate fi dobândită și
respectată prin parcurgerea următorilor pași:
 să spui adevărul și să dai înapoi ceea ce ai primit
 să dai fiecăruia ceea ce îi datorezi
 să faci bine prietenilor și rău dușmanilor
 să faci bine unui prieten (ca unuia ce este bun) și rău dușmanului (ca unuia ce
este rău)
 să fii in folosul celui care este mai puternic
 să faci ceea ce ți se cuvine și ceea ce stă în puterea firii11.

Sarcină pentru studenți:

Care dintre etapele de mai sus pot fi considerate corecte și care greșite
prin raportare la valorile și normele sociale ale perioadei noastre?

În ceea ce privește educația, Platon ilustra cele două funcții principale ale acesteia:
funcția socială și funcția culturalizatoare. Pentru ca cele două funcții să fie îndeplinite, rolul
primordial îl avea statul prin implicarea sa în organizarea și desfășurarea activităților educative.
Statul ideal era constituit din trei caste: filosofii, militarii și agricultorii. Acestora li se adăugau
sclavii, care nu puteau fi implicați în actul educațional. Împărțirea oamenilor în cele trei caste se
făcea conform zestrei ereditare pe care aceștia o aveau. Tocmai de aceea, și educația trebuia
realizată în funcție de casta din care fiecare făcea parte. Continuând în această direcție, Platon
considera că scopul educației este de a da corpului și sufletului perfecțiunea de care sunt
capabile. Acest ideal putea fi atins prin centrarea educației pe Ideile de Bine și de Frumos. Pe de
altă parte, scopul ascuns al filosofului era acela de a forma oameni politici – filosofi care să fie
capabili să conducă cu înțelepciune cetatea.
Pentru a răspunde la întrebarea cum se poate face educația?, este necesar să precizăm
faptul că, din punctul de vedere al marelui filosof, educația trebuie să vizeze cele două părți ale
omului: corpul și sufletul. Însă, întotdeauna se va începe cu educația sufletului deoarece, spre
deosebire de corp, numai acesta este nemuritor. La fel ca și Socrate, Platon susținea că arta

Cucoș, C. (2017). Istoria pedagogiei. Idei și doctrine pedagogice fundamentale. Iași: Polirom, pag. 19
11

4
pedagogică presupune a-l pune pe copil în fața unui șir de întrebări, fără a-i da nimic de-a gata,
ci punându-l în situația de a descoperi singur adevărul.
Fiind adeptul unei educații instituționalizate, Platon a înființat în anul 388 î.e.n.
cunoscuta sa școală Akademia, în grădina închinată memoriei eroului legendar Akademos. În
cadrul acesteia, s-a ocupat de instrucție în mod practic, aplicativ, îndeplinind astfel trei funcții:
instruire, educație social – politică și cercetare. Imaginea pe care a creat-o marele filosof a fost
ceea ce, în zilele noastre, poartă denumirea de instituție de învățământ superior.
O altă abordare a educației o reprezintă dimensiunile educației. Platon s-a îngrijit într-o
mare măsură de educația paznicilor și a magistraților. Pentru aceștia, el considera că este
necesar să fie dezvoltate două laturi ale educației:
 educația intelectuală – realizată prin intermediul Artei Muzelor (artă, sțiințe,
meșteșuguri, ocupații artizanale)
 educația fizică – realizată prin intermediul gimnasticii.
O atenție deosebită o acordă educației morale, deoarece, în viziunea lui, societatea
epocii sale avea nevoie de o reformă socială care putea fi realizată doar prin transformarea
morală a membrilor săi. De asemenea, ideea sa centrală stipula că „omul poate fi format pentru
viață și pentru societate, în primul rând, prin intermediul educării lui morale”12.
În ceea ce privește rolul familiei în dezvoltarea și educarea copilului, filosoful sacrifică
individul și familia în favoarea statului căci copiii sunt dați de mici în grija statului, în internate,
unde funcționari publici se ocupă de ei.
Principalele contribuții ale lui Platon pot fi ilustrate prin:
 preocuparea sa pentru educația preșcolară
 evidențierea rolului educativ al jocului, al povestirilor și al cântecelor
 proclamarea egalității de gen în ceea ce privește accesul la educație.
Concepția despre educație a lui Platon nu este lipsită de limite. Astfel, una dintre
principalele critici care i-au fost aduse ține de limitarea accesului la educație în funcție de casta
din care fiecare individ făcea parte, filosoful considerând că nu oricine se poate ridica la o astfel
de treaptă de dezvoltare. O altă limită este cea referitoare la instituționalizarea in internate
destinate educației a copiilor încă de la vârste foarte mici.

2.4. Aristotel (384 î.e.n. – 322 î.e.n.)

Repere biografice13:
 s-a născut în Stagira, Grecia, într-o familie cu tradiție în domeniul
medicinei
 rămâne orfan în jurul vârstei de 10-12 ani și decide să plece la Atena
în 387 pentru a se înscrie, într-o primă fază, la școala lui Isocrate
 urmează traseul educațional la Academia lui Platon, unde timp de 20
de ani va fi, mai întâi, discipolul acestuia, iar apoi magistru14.

David, E. (2001). Introducere în istoria pedagogiei. Sibiu: Editura Mira Design, pag. 18
12

13
Cucoș, C. (2017). Istoria pedagogiei. Idei și doctrine pedagogice fundamentale. Iași: Polirom

5
Principalele lucrări: Metafizica, Organon, Fizica, Politica, Poetica, Retorica, Etica eudemică, Etica
nicomahică, Despre suflet etc.

Aristotel s-a remarcat ca filosof și naturalist, fiind primul dintre gânditorii antichității
clasice care a separat filosofia de știință.
În concepția sa, există trei forme ale sufletului: sufletul vegetativ (caracterizat de acțiuni
precum hrănirea și reproducerea), sufletul animal (dominat de senzații și dorințe) și sufletul
rațional (a cărui principală acțiune o constituie gândirea). Fiecăruia dintre cele trei tipuri de
suflet îi corespunde un anumit tip de educație: sufletului vegetativ i se asociază educația fizică,
celui animal – educația morală, iar celui rațional îi corespunde educația intelectuală (fig. 2.1.).
Abordările pedagogice actuale identifică șapte dimensiuni ale educației: intelectuală, morală,
estetică, fizică, religioasă, tehnologică și profesională. Iată cum, acum mai bine de 2000 ani, un
filosof grec a pus bazele a ceea ce azi considerăm a fi concepte principale în teoria generală a
educației.

Forme ale sufletului Tipuri de educație

Sufletul vegetativ (hrănire,
Educația fizică
reproducere)

Sufletul animal (senzații, dorințe) Educația morală

Sufletul rațional (gândire) Educația intelectuală

Fig. 2.1. Corespondența dintre formele sufletului și tipurile de educație

Astfel, scopul educației îl constituie dobândirea virtuții, ceea ce contribuie la formarea

unui om fericit – „omul fericit este un om virtuos, iar virtutea se însușește prin educație”15.
Omul fericit, virtuos este cel care a reușit să ajungă la nivelul sufletului rațional dominându-le
pe cel vegetativ și pe cel animal. De asemenea, pentru Aristotel era important ca omul să
mențină un echilibru între senzorial și rațional, evitând delăsarea și având grijă ca sufletul
vegetativ și cel animal să fie permanent sub supravegherea celui rațional – „la virtute se ajunge
prin evitarea extremelor, prin păstrarea căii de mijloc”16. În domeniul Psihologiei, o abordare
apropiată ar fi cea a Piramidei trebuințelor realizată de Maslow în anul 1970.

14
Noveanu, E. Aristotel în Noveanu, E., Potolea, D. (2007). Științele educației: dicționar enciclopedic. Volumul I.
București: Editura Sigma
15
Idem, pag. 62
16
Cucoș, C. (2017). Istoria pedagogiei. Idei și doctrine pedagogice fundamentale. Iași: Polirom, pag. 32

6
 Sarcină pentru studenți:
Pornind de la figura 2.1., realizați corespondența între tipurile de
trebuințe precizate în Piramida lui Maslow și tipurile de suflet ale lui
Aristotel.

Cum se face educația? Spre deosebire de discipolul său, Platon, care considera că Ideile
sunt singura cale de cunoaștere, Aristotel admite existența reală a obiectelor și fenomenelor și
consideră că principala cale pentru a le cunoaște este cea prin intermediul simțurilor.
Cunoașterea adevărului, a științei era rezultatul imediat al experienței concrete de observare a
obiectelor și fenomenelor. Cea mai importantă modalitate de a forma omul o reprezintă
acțiunea sau „capacitatea subiectului de a fi format prin propriile acte sau prin cele care vin din
partea altora”17. Aceasta poate fi realizată prin rațiune (dobândirea unor cunoștințe) și prin
fomarea unor deprinderi (formarea și dezvoltarea unor capacități), două componente
indispensabile ale conceptului de competență din pedagogia contemporană. Selectarea
cunoștințelor ce urmau a fi transmise discipolilor se realiza pe baza criteriului utilității. De
aceea, în concepția lui Aristotel, educația avea un puternic accent individualizat, asigurându-i
astfel individului libertatea de care are nevoie pentru a ajunge la virtute.
Drumul de la necunoaștere spre cunoaștere se poate face plecând de la informațiile pe
care omul le obține prin intermediul simțurilor, de la concret la abstract, de la simplu la
complex, adică aplicând, în termenii pedagogiei contemporane, o strategie inductivă.

Sarcină pentru studenți:

Imaginați-vă că sunteți educator / educatoare și trebuie să îi ajutați pe
copii să înțeleagă ce este acela un ceas deșteptător. Cum ați proceda?
Descrieți etapele pe care le-ați parcurge împreună cu copiii!

Pentru Aristotel, familia este cea dintâi instituție care are datoria de a asigura o
dezvoltare normală copilului, prin intermediul jocului. Copilul trebuie educat în familie până la
vârsta de 7 ani, principalul actor în acest proces fiind mama. După vârsta de 7 ani, copilul va fi
integrat în școala publică, unde se acorda o importanță deosebită mai întâi gimnasticii, apoi
gramaticii, științelor naturii, muzicii și desenului. Predarea în școala publică se făcea prin două
modalități: inducție și demonstrație, două metode didactice valabile inclusiv în zilele noastre și
utilizate în special în educația copiilor preșcolari și a școlarilor mici.
Concepția sa despre educație a avut chiar și valențe legate de abordarea integrată a
conținuturilor. Astfel, Aristotel considera că gimnastica nu contribuie numai la dezvoltarea
fizică, ci și la cea morală deoarece ajută copilul / tânărul în procesul de formare a curajului. Însă,
pentru ca aceste obiective să fie atinse, gimnastica trebuie să fie însoțită de muzică, ce are

17
Cucoș, C. (2017). Istoria pedagogiei. Idei și doctrine pedagogice fundamentale. Iași: Polirom, pag. 32

7
multiple avantaje educaționale: contribuie la petrecerea timpului liber într-o manieră de
recreere plăcută; se împletește cu educația morală deoarece contribuie la purificarea sufletului;
are un rol important în formarea capacității de apreciere a frumosului18.
În Istoria pedagogiei, Aristotel își aduce o contribuție majoră prin înființarea Liceului
(Lykeion) – instituție de învățământ filosofic. În cadrul acestuia, accentul este pus pe studierea
științelor naturii, într-o manieră neformalizată, în aer liber, în grădină.
Programul educațional se desfășura pe durata
întregii zile, dimineața având loc cursurile pentru cei
înscriși, iar după-amiaza fiind deschis pentru publicul larg.
De asemenea, în Liceul înființat, Aristotel a amenajat o
grădină zoologică, o bibliotecă și un muzeu al științelor
naturii (pentru care discipolul său, Alexandru Macedon,
trimitea, din regiunile pe care le cucerea în Asia, exemplare
ce nu se regăseau pe teritoriul Greciei).
Una dintre cele mai importante contribuții ale lui Aristotel în domeniul educației o
constituie corelarea cercetării științifice cu traseul educațional al celor care urmau cursurile
Liceului – „Aristotel a deschis un drum nou: cercetarea științifică bazată pe observarea directă a
naturii”19.
De asemenea, Aristotel este primul care realizează o clasificare a științelor, după cum
urmează:
a) științe teoretice (matematica, fizica, „metafizica” sau teologia)
b) științe practice (etica, politica, economia)
c) științe poetice (artele tehnice, poetica, retorica)20.
Cu toate acestea, se pot identifica și câteva limite ale concepției lui Aristotel cu privire la
educație. Astfel, încrederea pe care acesta o acordă educației este una limitată căci face referire
doar la oamenii liberi. Din punctul său de vedere, sclavii se caracterizează prin predominanța
sufletului vegetativ și a celui animalic, iar stăpânii de sclavi prin a celui rațional. Viziunea socială
contemporană se bazează pe dreptul la egalitate al tuturor oamenilor, însă, să nu uităm,
specificul social al perioadei istorice în care a trăit Aristotel a fost unul diferit, centrat pe
diferențele dintre clasele sociale.

18
Stanciu, I.G. (1977). O istorie a pedagogiei universale și românești până la 1900. București: Editura Didactică și
Pedagogică, pag. 44
19
Negreț-Dobridor, I. (coord.) (2014). Tratat de pedagogie universală. Volumul I: Fundamenta paedagogiae. Partea 1:
Fundamentele diacronice. București: Editura Academiei Române, pag. 237
20
David, E. (2001). Introducere în istoria pedagogiei. Sibiu: Editura Mira Design

8
 Dacă vrei să știi mai mult:
Periodizarea școlarității – analiză comparativă

Perioada de
Platon21 Aristotel22 Învățământul românesc azi
vârstă
* educația în familie
0-3 ani
* educație realizată în familie, având ca * educație antepreșcolară
* copiii sunt educați de femei (doici) prin scop călirea organismului și stimularea
3-6 ani *educație preșcolară
jocuri, cântece, poezii, legende copilului pentru activitate, prin joc
6-7 ani * exerciții de călărie și tras cu arcul
* perioada școlarității mici
* educație bazată pe citit, scris și calcul -
7-12 ani școala de gramatică * prima perioadă de școlaritate
* învățământul gimnazial
* copiii frecventau palestra - școala de
12-16 ani
gimnastică (cu scopul dezvoltării fizice)
* educație centrată pe aritmetică, * a doua perioadă de școlaritate (exercițiile
16-18 ani * învățământul liceal
astronomie, geometrie fizice sunt mult mai grele, iar disciplinele
* școala de efebi – educație orientată pe mai numeroase)
18-21 ani activități cu specific militar sau practic –
utilitar
* învățământ superior
* cei capabili să devină conducători urmau o
21-35 ani
pregătire filosofică

21
Stanciu, I.G. (1998). Istoria pedagogiei. Manual pentru clasa a XII-a, școli normale. București: Editura Didactică și Pedagogică, R.A., pag. 10
22
Idem, pag. 10-11

9
Știați că...

 În perioada antică, idealul educațional era kalokagathia – formă a

educației care armonizează binele și frumosul (kalos – frumos, kai - și,
agathos – bun)?
 Socrate nu a scris nimic deoarece considera că „scrierea mortifică spiritul viu și că
moleșește memoria”23?
 În cadrul Akademiei principala formă de desfășurare a activității educaționale era
sympozionul?
 În cetatea lui Platon, fetele făceau gimnastică, înotau la fel ca și băieții și erau chemate
să apere cetatea în caz de război?
 Aristotel a fost dascălul lui Alexandru Macedon în perioada 343 – 340 î.e.n.?
 Aristotel este cel care a fondat logica văzută ca știință a demonstrației, punând bazele
teoriei silogismului și dezvoltând principiile logice?
 Aristotel pune bazele învățământului peripatetic (din grecescul peripatein – a se
plimba)?

Mic dicționar de termeni pedagogici:

 adevăr24 – valoare fundamentală care reflectă concordanța sau

corespondența cunoștințelor noastre cu realitatea (educațională) obiectivă și care își
găsește împlinirea numai prin cunoaștere.
 binele25 - valoare morală fundamentală care exprimă exigențele formulate de societate
în legătură cu comportarea indivizilor săi.
 frumosul26 – condiția sensibilă a excelenței estetice considerată a procura cea mai
intensă plăcere
 valoare – tot ceea ce este dezirabil (și nu numai ceea ce este de „dorit”)27; o teorie a
valorii își propune să arate care dintre lucrurile din lume ssunt bune, dezirabile și
importante28.
 virtute29 - pe un plan mai general, putere sau aptitudine de a face ceva, de a provoca un
efect; în sens modern și mai curent, dispoziție de a face binele.

Negreț-Dobridor, I. (coord.) (2014). Tratat de pedagogie universală. Vol. I. Fundamenta paedagogiae. Partea 1:
23

Fundamentele diacronice. București: Editura Academiei Române, pag. 232

24
Bocoș, M.D. (coord.) (2016). Dicționar praxiologic de pedagogie. Volumul I (A-D). Pitești: Editura Paralela 45, pag.
51
25
Bocoș, M.D. (coord.) (2016). Dicționar praxiologic de pedagogie. Volumul I (A-D). Pitești: Editura Paralela 45, pag.
155
26
Flew, A. (1996). Dicționar de filosofie și logică. București: Editura Humanitas, pag. 148
Didier, J. (1999). Dicționar de filosofie. București: Editura Univers Enciclopedic, pag. 354
27

Flew, A. (1996). Dicționar de filosofie și logică. București: Editura Humanitas, pag. 352
28

Didier, J. (1999). Dicționar de filosofie. București: Editura Univers Enciclopedic, pag. 359
29

10
Teme de reflecție:

Tema 1:
Conform lui Platon, educația este o „«artă a răsucirii» ființei umane, încătușată în lanțurile
ignoranței, către «strălucirea focului» din afara peșterii, către imperiul valorilor absolute” -
Cucoș, C. (2017). Istoria pedagogiei. Idei și doctrine pedagogice fundamentale. Iași: Polirom,
pag. 32
 comentați afirmația, prin raportare la propria dezvoltare în cadrul tuturor formelor
educației (maxim o pagină).

Tema 2:
În ceea ce privește educația morală, Aristotel consideră că formarea deprinderilor se poate
face numai prin exerciții. – „Acesta aprecia că pentru formarea morală a omului cel mai
important este să se clarifice noțiunile morale, să se cunoască binele (...). În plus, se cere
exersarea copilului în practicarea binelui” - Stanciu, I.G. (1998). Istoria pedagogiei. Manual
pentru clasa a XII-a, școli normale. București: Editura Didactică și Pedagogică, R.A., pag. 11.
 Descrieți o situație de învățare în care puteți exersa binele alături de un copil/elev
(maxim o pagină).

Tema 3:
 Imaginați-vă că ați putea, asemenea lui Aristotel, să amenajați o grădină zoologică
în apropierea unei școli. Care ar fi avantajele unei asemenea grădini zoologice? Dar
dezavantajele? Argumentați-vă opinia în maxim o pagină.

Tema 4:
„Problema educației trebuie să fie o problemă de stat pentru că dezvoltarea sau,
dimpotrivă, slăbirea statului sunt strâns legate de caracterul educației” - David, E. (2001).
Introducere în istoria pedagogiei. Sibiu: Editura Mira Design, pag. 20
 Prezentați și explicați, în maxim o pagină, legătura dintre stat și sistemul
educațional al acestuia.

11
 Test fulger de evaluare:

1. Cei mai importanți filosofi ai antichității care au avut o contribuție în domeniul educației au
fost:
____________________________________________________

2. Cele două părți ale metodei socratice sunt:

 Conversația euristică și ironia
 Maieutica și conversația euristică
 Ironia și maieutica

3. Ideea conform căreia cunoașterea este un proces de reamintire a ideilor (anamnesis) îi

aparține lui:
 Socrate
 Platon
 Aristotel

4. Încercuiți dimensiunile educației pe care le-a precizat Aristotel și scrieți în dreptul fiecăreia
cele trei forme de suflet corespunzătoare:
 Educația intelectuală - ________________________
 Educația morală - ________________________
 Educația estetică - ________________________
 Educația fizică - ________________________
 Educația religioasă - ________________________
 Educația tehnologică - ________________________
 Educația profesională - ________________________

Sursele imaginilor:
Socrate - https://www.singularityweblog.com/why-i-call-myself-socrates/, accesat la data de
18 februarie 2020
Platon - https://www.bzi.ro/cele-cinci-forme-de-guvernare-sau-regimuri-ale-lui-platon-
752491, accesat în data de 18 februarie 2020
Aristotel - https://math.wikia.org/ro/wiki/Aristotel, accesat la data de 12 februarie 2020
Liceul lui Aristotel (reconstituire) - https://www.youtube.com/watch?v=RC_UEfH-uZ0, accesat
în data de 12 februarie 2020

12