"ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE, ÎNTÂIA NOAPTE DE RĂZBOI"

Această creaţie literară este un roman modern de tip subiectiv,

deoarece tema este din domeniul spiritului - iubire, gelozie, moarte, idei,
nararea se face la persoana I, naratorul fiind şi personaj, Ştefan Gheorghidiu,
confruntat cu două experienţe fundamentale - dragostea şi războiul.
Prin monolog interior, Ştefan Gheorghidiu analizează, alternând sau
interferând, aspecte ale planului interior (sentimente, idei) sau ale planului
exterior (fapte, tipuri umane, relaţii cu alţii).
Romanul este format din două părţi, precizate în titlu romanului, care
indică şi temele romanului: dragostea şi războiul, două experienţe
fundamentale de cunoaştere trăite de erou.
Prima parte a romanului constituie rememorarea relaţiei de iubire
eşuate a lui Ştefan cu Ela, fiind în întregime rod al ficţiunii autorului. A doua
parte redă experienţa pe front a lui Gheorghidiu, fiind construită sub forma
unui jurnal de campanie, având la bază jurnalul de campanie al autorului.
Romanul debutează printr-un artificiu de compoziţie, acţiunea din primul
capitol "La Piatra Craiului, în munte" având loc după faptele prezentate
ulterior. În primăvara anului 1916, în timpul unei concentrări pe Valea
Prahovei, sublocotenentul Gheorghidiu asistă la popota ofiţerilor la odiscuţie
despre dragoste şi fidelitate, pornind de la un fapt divers apărut în presă; un
bărbat care şi-a ucis soţia infidelă fusese achitat la tribunal. Această discuţie
provoacă memoria involuntară a personajului, trezindu-i amintirile legate de
cei doi ani şi jumătate de căsnicie cu Ela.
Ştefan Gheorghidiu, student la Filozofie şi Ela, studentă la Litere se
căsătoresc.
Cei doi trăiesc în condiţii modeste până când o întâmplare le schimbă
viaţa. De Sfântul Dumitru, întreaga familie Gheorghidiu este invitată de unchiul
Tache, foarte bogat. După moartea acestuia, Ştefan Gheorghidiu primeşte, în
mod neaşteptat, o avere, din care îi rămâne destul chiar şi după procesul pe
care mama sa şi rudele i-l intentează.
Noul lor statut social îi propulsează pe cei doi soţi în lumea mondenă a
capitalei. Gheorghidiu este atras de unchiul său, Nae, în afaceri, unde tânărul
ars de febra ideilor se dovedeşte un inadaptat.
Spre deosebire de soţul său, Ela (iniţiată de Anişoara) se integrează perfect în
cercurile bucureştene.
O excursie cu un grup de prieteni la Odobeşti de Sfinţii Constantin şi Elena
produce tensiune între cei doi soţi. Ela îi acordă atenţie mare unui G.
(Grigoriade), care-i va deveni amant mai târziu.
Într-o noapte, Ela îl găseşte acasă pe Ştefan cu o femeie uşoară şi îl părăseşte.
Primăvara lui 1916 îi găseşte pe cei doi soţi împăcaţi şi relativ liniştiţi. După
discuţia de la popota ofiţerilor, Gheorghidiu, proaspăt sublocotenent, obţine o
permisie pentru a o vedea pe Ela, aflată la Câmpulung, dar întâlnirea sporeşte
incertitudinile (G. se afla în oraş).
Întristat că Ela îi pune problema moştenirii (în cazul în care bărbatul ar fi murit
pe front), chinuit de gelozie, Ştefan Gheorghidiu se gândeşte să-i ucidă pe cei
doi amanţi. Este salvat de întâlnirea cu un superior, care-l ia la Unitate,
deoarece România intrase, în acea după amiază, în primul război mondial.
Capitolul "Ultima noapte" încheie Cartea I, capitolul "Întâia noapte de război"
deschide cartea a doua, care prezintă înaintarea armatei române în
Transilvania, integrată pe atunci în Imperiul Austro-Ungar.
Războiul îi arată lui Gheorghidiu faţa lui tragică, lipsită de glorie: haos, măsuri
absurde, dezordine.
Rănit şi spitalizat, Gheorghidiu se întoarce acasă, la Bucureşti, dar se
simte detaşat de tot ce-l legase de Ela. Obosit să mai caute certitudini şi să se
mai îndoiască, o priveşte acum cu indiferenţa cu care prinveşti un tablou şi se
hotărăşte să divorţeze de ea.
Prezenţa personajelor este o caracteristică a acestei creaţii epice.
Personajul principal este personaj-narator. El reprezintă tipul intelectualului
lucid, a inadaptatului superior, a îndrăgostitului de absolut. Filozof, el are
impresia că s-a izolat de lumea exterioară, însă în realitate el filtrează toate
evenimentele exterioare prin conştiinţa sa. Confesiunea se realizează prin
monologul pasionat . Analiza psihologică şi introspecţia constituie mijlocul
principal de caracterizare indirectă a personajului principal.
"Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război" este un roman
subiectiv modern prin tematică (dragostea şi războiul), prin construcţia
discursului narativ (un plan exterior - fapte şi unul interior - sentimente, idei),
prin cele două planuri temporale(timpul narării - prezentul frontului şi timpul
narat (trecutul poveştii de iubire), prin personajul principal care este un
căutător al absolutului, un inadaptabil în lumea comună.