Enigma Otiliei

-comentariuGeorge Calinescu este o personalitate culturala romaneasca de tip

enciclopedic. El isi desfasoara activitatea la sfarsitul perioadei interbelice si
inceputul celei contemporane, fiind deopotriva critic si istoric literar, biograf,
monografist, eseist, romancier, poet, dramaturg.
Realismul de factura balzaciana se imbina in mod original cu trasaturi
reprezentative moderniste. Tema fundamentala este existenta societatii
burgheze bucurestene din primul sfert al veacului trecut, fiind sustinuta de
mai multe teme secundare, precum: mostenirea, iubirea, paternitatea.
Romanul este o specie a genului epic, in proza, de mare intindere, cu
personaje numeroase si actiune complexa, desfasurata pe mai multe planuri
narative si dezvoltand conflicte puternice. Trasaturile care incadreaza
scrierea Enigma Otiliei printre romanele realist-obiective sunt: prezentarea
veridica a evenimentelor, narator omniscient si omniprezent, perspectiva
narativa obiectiva, utilizarea persoanei a treia, reliefarea individului ca
produs al mediului caruia ii apartine, preferinta pentru tipuri umane si
integrarea descrierilor minutioase in structura epica.
Enigma Otiliei este un roman realist obiectiv, de factura balzaciana,
care inglobeaza elemente de modernitate. El apare in 1938, la sfarsitul
perioadei interbelice si prezinta, in maniera realista, viata burgheziei
bucurestene de la inceputul secolului al XX-lea, dezvoltand problematica
mostenirii si pe cea a paternitatii.
Titlul initial al romanului a fost Parintii Otiliei, ilustrand motivul
paternitatii. Acesta a fost ulterior schimbat pentru a se accentua o trasatura
de caracter definitorie a eroinei.
Creatia epica este ampla, fiind alcatuita din douazeci de capitole
neintitulate si structurata in trei planuri narative principale: iubirea dintre
Felix si Otilia, eroii fiind surprinsi in devenire, planul epic principal ce
urmareste destinul clanului familial (Giurgiuveanu, Tulea, Ratiu) si planul
existentei societatii burgeze bucurestene la inceputul secolului al XX-lea.

Secventele narative sunt construite pe baza inlantuirii, naratorul

respectand principiul cronologic al prezentarii faptelor. Naratiunea si dialogul
se imbina cu descrierea ampla a spatiilor, personajelor si a vestimentatiei.
Felix Sima, un tanar de 18 ani, care a ramas orfan dupa ce i-a murit si
tatal, soseste in Bucuresti la unchiul sau Costache Giurgiuveanu, pentru a
urma facultatea de medicina.
Patruns in locuinta, Felix il cunoaste pe unchiul sau, un omulet straniu,
pe verisoara Otilia si asista la o scena de familie: jocul de table.
In familia Giurgiuveanu, pe cea mai inalta treapta a varstei se afla mos
Costache si sora sa Aglae Tulea. Cel dintai traieste in casa din strada Antim,
alaturi de fiica sa vitrega, Otilia, pe care o iubeste sincer, si pandit cu
rautate, din curtea alaturata, de familia Aglaei. Rentier bogat, Costache
doreste sa ii faca o situatie Otiliei, dar teama de Aglae si propria avaritie il
impedica, astfel intentioneaza sa ii construiasca acesteia o casa din
demolari. Din pricina efortului, Costache este lovit de boala, insa acesta nu
moare, asa cum se asteptau cu totii, desi este speriat de ginerele Aglaei, cu
scopul de a afla unde isi tine acesta banii.
De familia lui Costache s-a atasat si Leonida Pascalopol, mosier bogat si
fin, indragostit de Otilia. In lumea dramelor traite de membrii familiei,
infloreste iubirea intre cei doi tineri, Felix si Otilia.
Din pacate, cuplul adamic este izgonit din Paradis, datorita decesului lui
Costache. Dupa o noapte casta petrecuta in camera lui Felix, Otilia pleaca la
Paris cu Pascalopol.
Felix devine un renumit profesor universitar si se casatoreste. Dupa
razboi, Felix este informat de catre Pascalopol ca acesta s-a despartit de
Otilia, dar ca ea a ramas o mare enigma.
Finalul romanului este in stransa relatie cu incipitul, cu care este
simetric.
Costache Giurgiuveanu intruchipeaza tipul avarului, alaturi de alte
personaje reprezentative in acest sens: Harpagon, Molire, Goriot, Balzac,
Hagi-Tudose, B. St. Delavrancea, umanizat insa de sentimentele profunde
pentru fe-fetita lui, Otilia, fiica sotiei sale, care murise.
Confruntarea cu clanul Tulea confera o turnura dramatica destinului sau.
Aflat la o varsta inaintata, constientizeaza ca, intr-o zi, va fi pradat de acesta

si de aceea se apara cu mijloace proprii de rautatea lor. Simularea uitarii si

balbaiala sunt niste arme naive de aparare, care insa se constituie ca
modalitati de amanare pentru a castiga timp in fata adversarilor.
Averea mult-dorita a lui Costache se compune din imobile date spre
inchiriere pentru a-i asigura venituri stabile, bani rezultati din vanzarea
obiectelor confiscate pentru neplata chiriei si din diverse afaceri marunte, la
care se adauga ciupelile de la prietenul sau batran si bogat, Leonida
Pascalopol, luate cu titlu fictiv de imprumut sau castigate la jocurile de
carti si table. Din avaritie extrema, amana insa datoria morala fata de
raposata sotie, de a renunta la o parte din bani pentru a asigura viitorul
Otiliei prin trecerea pe numele ei a unei sume considerabile cu zestre.
In raport cu batranul avar sunt conturate celelalte personaje,
remarcandu-se prin trasaturi negative Aglae Tulea, sora lui Costache, si
Stanica Ratiu, ginerele acesteia, ambii construindu-si un scop al vietii din
insusirea averii batranului.
Tanarul Felix Sima, care vine in Bucuresti cu un scop precis, anume de a
urma Facultatea de medicina, reprezinta tipul adolescentului in formare,
strainul, care ia cntact cu mediul viciat al goanei dupa mostenire, dar care nu
se lasa influentat de meschinaria acestuia. Dincolo de intrigile familiale,
traieste o frumoasa poveste de dragoste, considerand-o pe Otilia idealul de
feminitate. Desi relatia dintre ei se remarca prin frumusetea trairilor intense,
fata il paraseste, transformand-o intr-un esec: Pentru orice tanar de 20 de
ani, enigmatica va fi in veci fata care-l va respinge, dandu-i totusi dovezi de
afectiune.
Hotararea Otiliei de a pleca cu Pascalopol, care constituie punctul
culminant al conflictului erotic, pare inexplicabila pentru Felix. Totusi, are la
baza o ratiune profunda, caci aceasta nu doreste sa se interpuna carierei
stralucite, care il asteapta pe tanar.
Purtand in suflet imaginea fetei imprevizibile, la care se gandeste cu
nostalgie, Felix reuseste sa se implineasca din punct de vedere profesional,
ajungand prin munca si perseverenta profesor universitar, specialist
cunoscut, autor de tratate stiintifice.
Intalnirea ulterioara cu Pascalopol, petrecuta intamplator, bulverseaza
total amintirea Otiliei, care il parasise si pe acesta si care, odata cu trecerea
timpului, devenise de nerecunoscut pentru Felix. Ea ramane insa

intruchiparea feminitatii absolute pentru ambii reprezentanti ai generatiilor

diferite.
Otilia reprezinta deci tipul eternului feminin, in zugravirea caruia autorul
este inspirat de o persoana deosebita, intalnita in copilarie. Imaginea ei se
compune din impresii diferite, uneori contradictorii ale celor din jur. Costache
Giurgiuveanu o sorbea umilit din ochi, iubind-o foarte mult pe fe-fetita
lui, Pascalopol o admira profund si o considera o fiinta gingasa, o
strengarita, o artista, o floare rara. Pentru Aglae insa, ea este o fata
fara capatai, o dezmatata, o stricata, catalogari izvorate din rautate si
invidie. Stanica Ratiu, desi apartine clanului pentru care Otilia este
dezagreabila, o priveste admirativ, intuindu-i subtilitatea personalitatii:
nostima fata, desteapta, dar sireata.
Ca si Felix, Otilia este o tanara in formare. Desi il iubeste pe acesta, ea
gandeste matur in ceea ce ii priveste, concluzionand, in mod altruist, ca
tanarul va trebui sa se preocupe de cariera sa, in calea careia ea ar
reprezenta doar o piedica. Nedorind sa-i perturbe realizarea profesionala,
decide sa il paraseasca, fugind neasteptat cu Pascalopol.
Otilia ramane o enigma atat pentru Felix, cat si pentru Pascalopol.
Niciunul dintre ei nu o cunoaste indeajuns, fiind permanent surpinsi de
comportamentul ei. Intalnirea intamplatoare a celor doi barbati, dupa ani,
releva faptul ca taina sufletului feminin nu poate fi dezlegata.
Autorul marturiseste ca personajul feminin al romanului reprezinta
propriul ideal de feminitate: Otilia este eroina mea lirica, proiectia mea in
afara [...] e fondul meu de ingenuitate si copilarie.
In ceea ce priveste stilul calinescian, se remarca sobrietatea, precizia,
nota impersonala, obiectiva, de factura traditionala.
Aparitia romanului calinescian marcheaza o data importanta in evolutia
literaturii romane, rezolvand contradictia dintre maniera traditionala,
balzaciana de a scrie si cea moderna, de factura proustiana.