Romanul realist,obiectiv,de tip balzacian-Enigma Otiliei

Specie a genului epic in proza de intindere mare,cu o actiune complicate,desfasurata pe mai multe planuri,cu personaje numeroase:principale,secundare,episodice,caracterizate prin modalitati de caracterizare; modurile de expunere folosite sunt naratiunea ,descrierea,dialogul,monologul. Aceasta opera literara este un roman deoarece are o actiune de mare amploare,desfasurata pe mai multe planuri cu un conflict complex,la care participa multe personaje.Este un roman realist prin tema,structura,realizarea personajelor,si va depasi caracteristicile realismului clasic incadrandu-se in modelul balzacian si al modernitatii. Romanul ,,Enigma Otiliei a aparut in 1938 fiind un roman realist,obiectiv,cu elemente moderniste,de tip balzacian.Proza realist obiectiva se realizeaza prin naratiunea la pers.a 3-a,presupune un narator obiectiv,detasat, omniscient,omniprezent.Naratorul nu este absent,chiar daca va preda rolul sau unui alt narator ,,martor si actor, personajul Felix Sima. Datorita temei,romanul este balzacian si citadin raspunzand astfel ideilor lansate in epoca de E.Lovinescu.Este prezentata burghezia bucuresteana la inceput de secol 20,coordonata de puterea malefica al zeului ban.Apare motivul mostenirii si al paternitatii,tehnica detaliului care dau romanului caracteristici balzaciene. Titlul initial ,,Parintii Otiliei reflecta ideea balzaciana a paternitatii pentru ca fiecare dintre personaje determina cumva soarta orfanei Otilia.Autorul va schimba apoi titlul din motive editoriale.Romanul este alcatuit din 20 de capitole construite pe mai multe planuri narative,dintre care se evidentiaza planul mostenirii lui mos Costache Giurgiuveanu si planul destinului tanarului Felix.Incipitul romanului este realist deoarece fixeaza veridic cadrul temporal (,,Intr-o seara de la inceputul lui iulie 1909) si spatial fiind descrisa strada Antim si casa lui mos Costache.Finalul va fi simetric cu inceputul,vor aparea aceleasi elemente dar cu 10 ani mai tarziu. Actiunea romanului incepe cu venirea tanarului Felix la Bucuresti in casa unchiului si tutorelui sau legal pentru a urma Facultatea de Medicina. Costache Giurgiuveanu este un rentier avar,care o creste in casa lui pe Otilia Marculescu,fiica sa vitrega cu intentia de a o infia.Sora batranului,Aglae, o considera un pericol pentru mostenirea fratelui ei. Patrunderea in casa batranului Costache sau in casa lui Leonida Pascalopol si chiar in casa Georgetei are rolul de a evidentia mediile in care traiau oamenii vremii.Peste tot este prezent Stanica Ratiu,cu debitul sau verbal exagerat si cu indrazneala-i calculata iesita din comun.Inca din prima seara,eroul are in fata ochilor persoanele care ii vor zbuciuma putinul timp pana la majorat. Il cunoaste pe rafinatul Leonida Pascalopol,prietenul lui Costache Giurgiuveanu si protectorul Otiliei apoi ,,Clanul Tulea,familia Aglaei,sora batranului care avea un sot senil si 3 copii :Olimpia casatorita cu Stanica,Aurica o fata batrana obsedata de matrimoniu si Titi intr-un fel retardat mintal. In casa lui mos Costache se infiripa idila dintre Felis si Otilia. Casa lui Giurgiuveanu are o viata ciudata pentru ca totul se coordoneaza zgarceniei batranului :interiorul slab luminat,peretii scorojiti,scarile care scartaie.Totul necesita reparatii iar acestea nu se fac din avaritie.Casa este intr-o puternica antiteza cu camera Otiliei,plina de lucruri scumpe si de bun gust,toate furnizate de generosul Pascalopol. Felix devine martor al celei mai spectaculoase scene :jocul de carti care aduna in jurul mesei cele mai bizare caractere.Jocul de carti este si un prilej pentru etalarea gandurilor.Felix observa avaritia batranului unchi,cochetaria Otiliei,rautatea Aglaei,astfel in timp devine un interiorizat. Spre a se salva va tine un jurnal in care isi va nota mai ales starile afective pentru Otilia.Fata de Pascalopol are sentimente contradictorii,il respecta,se revolta impotriva lui sau il uraste,simtindu-l rival la mana Otiliei. Otilia este asemenea unui copil zburdalnic,plin de candoare si sensibilitate.Are o personalitate care scapa intelegerii celor din jurul ei,este un amestec de copilarie si maturitate.Cand aceasta va pleca pentru cateva luni la Paris,Felix trece printr-o criza pe care o va traversa vizitand-o pe Georgeta,curtezana unui batran general.Revenirea acasa a Otiliei se face firesc iar declaratiile lor de dragoste vor fi mai puternice ca la inceput. Idila celor doi tineri este un fenomen opus vietii ,,clanului Tulea,secondat de Stanica Ratiu,devenit dintr-o data interesat de banii lui mos Costache.Toti sunt interesati daca batranul a facut vreun testament Otiliei.Dar intr-un fel isi potolesc interesul in momentul in care batranul vrea sa ridice o casa ,,fe-fetitei lui.Constructia va fi nefasta pentru batran deoarece va suferi un prim accident vascular.,,Familia interesata pune stapanire pe locuinta si-l pazeste pe batran,asteptand sa moara.Dar mos Costache isi revine surprinzator,casa lui fiind in acel moment inspectata de Stanica.Acesta in final va fura banii batranului,din care cauza avarul moare.Familia il ingroapa cu o oarecare fala spre a nu fi de rasul lumii. Intr-o situatie dilematica ramane Otilia care refuza casatoria cu Felix pe motiv ca ea ar constitui o piedica in calea realizarii sale profesionale. Dupa ,,testul acordat lui Felix,alege mariajul cu Pascalopol.Dupa mai multi ani Felix se reintalneste cu Pascalopol,mult imbatranit,care ii spune ca Otilia e in Spania.Felix ajunge cum visase,un doctor cu renume,profesor universitar si realizeza o casatorie fericita.Revazand-o intr-o fotografie oferita de Pascalopol,lui Felix ii e cu neputinta sa recunoasca in femeia aceea cu trasaturi fine pe Otilia cea plina de ciudatenii si copilaroasa din anii tineretii. Un final spectacular il are Stanica,care devine important om politic,casatorit cu Georgeta.Romanul are o constructie simetrica,eroul observator Felix se reintorcea pe strada Antim si revede casa lui mos Costache amintindu-si de replica batranului,acum adevarata :,,aici nu sta nimeni.

Originalitatea lui G.Calinescu consta in construirea personajelor, poetul alegand pe langa modelul clasic,tehnica balzaciana adica a descrierii mediului si fizionomiei pentru deducerea trasaturilor de caracter.Portretul balzacian porneste de la caracterele clasice(avarul,ipohondrul,gelosul) carora realismul le confera si o dimensiune sociala psihologica adaugand inca un tip uman parvenitul. O trasatura a formulei estetice moderne este ambiguitatea personajelor :mos Costache nu este un avar dezumanizat.Cand se imbolnaveste va merge totusi la medic,ingrijindu-si sanatatea.El este o combinatie intre 2 caractere balzaciene :avarul(mos Goriot) si tatal(mos Grandet). Stanica Ratiu este si demagog si escroc si parvenit si hot.Pascalopol marturiseste , ,nu stiu ce e patern si ce e viril in dragostea mea pentru Otilia.Felix nu este ambitiosul lipsit de scrupule,ci un adolescent orfan,indragostit si hotarat sasi faca o cariera. Un alt aspect al modernitatii este interesul pentru personaje deviate psihic dar motivate prin ereditate si prin mediu :alienarea si senilitatea este specifica lui Simion,Titi fiul retardat se indreapta spre dementa.Aurica fata batrana,invidioasa,este o copie degradanta a mamei.Lumea lor se afla sub semnul bolii,al degradarii morale reflectata in plan fizic.Autorul va dispune personajele in planuri antitetice prin reflectare inversata.Orfanii Felix si Otilia ar corespunde in plan inversat lui Titi si Auricai. Personajele sunt caracterizate in mod direct,naratorul dand lamurir despre gradele lor de rudenie,starea civila,dar predomina foarte mult caracterizarea indirecta prin acumularea detaliilor reprezentate in fapte,gesturi, replici,vestimentatie,relatii intre personaje. Cel mai deosebit personaj care se detaseaza este Otilia,portretul acesteia realizandu-se prin tehnici moderne :comportamentul si ,,motivul oglinzilor.Este un personaj enigmatic pentru toate celelalte personaje,oglinzile din camera acesteia alcatuiesc un portret complex dar si contradictoriu :pentru mos Costache este ,,fe-fetita cuminte,pentru Felix femeia capricioasa dar si exuberanta.Pentru Pascalopol ,,are un temperament de artista.Aglae o considera o dezmatata si o stricata,Stanica o vede ca pe o fata desteapta iar Aurica o simte rivala in cunostintele cu barbatii.Pana la final Otilia va ramane o enigma scapand astfel intelegerii celorlalte personaje. ,,Enigma Otiliei este un roman realist balzacian prin prezentarea societatii bucurestene la inceput de sec.20 dar si prin motivul paternitatii si al mostenirii,de asemenea este si un roman modern datorita ambiguitatii personajelor,interesului pentru personajele alienate si folosirea in caracterizare a motivului oglinzilor.

Familia Tulea(AGLAE,SIMION,AURICA,TITI,OLIMPIA)-personaje de roman modern,obiectiv,realist-balzacian "Enigma Otiliei",de George Calinescu- roman modern, obiectiv, realist-balzacian In 1932, George Calinescu (1899 - 1965) sustinea necesitatea aparitiei - in literatura romana - a unui roman de atmosfera moderna, desi respingea teoria sincronizarii obligatorii a literaturii cu filozofla si psihologia epocii, argumentand ca literatura trebuie sa fie in legatura directs cu "sufletul uman". Prin romanele lui, Calinescu depaseste realismul clasic, creeaza caractere dominate de o trasatura definitorie, realizand tipologii -avarul, arivistul, tipul feminitatii, tipul retardatului, tipul fetei batrane-, modernizeaza tehnica narativa, foloseste detaliul in descrieri arhitecturale si in analiza personajelor, inscriindu-se astfel in realismul secolului al XX-lea, cu trimitere certa catre creatia lui Balzac prin tema mostenirii, in jurul careia romancierul construieste imaginea societatii burgheze din Bucuresti. Personajele tipice, proprii realismului, sunt reprezentative pentru categorii sociale si psihologice, depasind astfel posibila trimitere catre clasicism datorata trasaturii dominante a personajelor. Eroii lui George Calinescu se inscriu in tehnica moderna a realismului, definita prin utilizarea detaliului in trasaturi fizice, gesturi, atitudini, comportament, mentalitate, limbaj si, nu in ultimiul rand, prin evidentierea elementului genetic, toate aceste procedee artistice fiind definitorii in construirea caracterului personajelor. Aglae Tulea este "baba absoluta, fara cusur in rau", asa cum o caracterizeaza Weissmann, este sora lui Costache Giurgiuveanu, mama a trei copii, Olimpia, Aurica, Titi si sotia lui Simion Tuiea. Portretul fizic este detaliat si are semnificatii indirecte pentru portretul moral, fiind conturat in mod direct, tot prin ochii lui Felix, in ipostaza de personaj-martor: "cu parul negru pieptanat bine intr-o coafura japoneza", cu fata "galbicioasa", cu "buzele subtiri", cu nasul incovoiat, obrajii brazdati de cute adanci sugereaza, indirect, ura si venin, invidie si artag. Ochii bulbucati ca ai lui mos Costache, ilustreaza faptul ca George Calinescu utilizeaza ca procedeu artistic de caracterizare si elemental genetic. Gesturile, mimica, limbajul si intreg comportamentul, evidentiaza, indirect, o femeie proasta, acra si vulgara, limitata in gandire si, ca toti membrii familiei Tulea, lipsita total de fantezie si de capacitate creativa. Lacoma si obsedata de averea lui Costache, are un singur scop, pe care nu si-l implineste: realizarea copiilor ei. Marginita, odioasa, meschina, inveninata impotriva Otiliei, Aglae se opune cu tarie incercarii fratelui ei de a infia fata, amenintand licentios: "Cat traiesc eu, niciodata. Doar mai sunt legi in tara asta, mai sunt tribunale. Il dau pe mana parchetului pe Costache, asta-i fac. L-a ametit stricata asta. Cine stie ce-o fi intre ei". Relatiile cu celelalte personaje difera in functie de interesele Aglaei, pe care insa nu este in stare sa si le duca la indeplinire, dar scot in relief, in mod indirect, trasaturile definitorii ale eroinei. Dragostea pentru copiii ei n-o umanizeaza, deoarece este incapabila sa perceapa corect problemele lor, amplificandu-le defectele si neputintele. Este autoritara cu Titi si Aurica, indiferenta fata de Olimpia, iar pe Simion il ignora cu desavarsire, el reprezentand numai pensia si banii pe care ii foloseste cu sentimentul ca i se cuvin, ca sunt ai ei. Dispretuieste orice preocupare intelectuala, considerand ca prea multa carte strica mintile oamenilor, de aceea il intelege pe Titi, caruia-i curge sange din nas de prea multa invatatura, desi acesta implinise 22 de ani si ramasese repetent mereu, nereusind sa termine liceul. Proasta si rautacioasa, greseste profund in metodele de educatie, pe Titi il trimite sa se legene ca sa se linisteasca, amplificandu-i astfel boala psihica, iar pe Aurica o indeamna sa-si gaseasca un barbat si sa se marite, iubirea neintrand in calculele sale. Pe sotul ei, desi bolnav, il dispretuieste, il ignora si il abandoneaza intr-un ospiciu, fiind total lipsita de sentimente umane. Autoritara si plina de venin fata de toata lumea, anihileaza personalitatea copiilor ei, pe care nu-i intelege.si care esueaza lamentabil: Olimpia e parasita de Stanica, Titi cade tot mai mult in mania "leganatului", iar Aurica ramane fata batrana. Invidioasa si rea, o uraste profund pe Otilia, pe care o dispretuieste pentru ca e "orfana", o jigneste fara jena, spunandui "strieata" si "dezmatata", dand-o drept exemplu negativ Auricai. Fratele ei, Costache Giurgiuveanu, inseamna pentru Aglae numai averea pe care spera s-o mosteneasca, fara s-o intereseze deloc persoana lui. Atunci cand face atacul cerebral, Aglae se opune sa cheme un medic, deoarece tot moare, ce sa mai cheltuiasca bani. Mediul ambiant este un alt procedeu artistic de caracterizare indirectd a Aglaei, care evidentiaza trasaturi tipice ale personajului realist. Zgarcita si rapace, avida de bani si de avere, ea sfarseste prin a mosteni o casa veche si darapanata, fiind inselata de Stanica si de Costache, desi instalase in casa fratelui ei un adevarat cartier general, organizase un asediu militar, astfel ca nimeni sa nu poata scoate nimic din casa, suspectand pe oricine, devenind ridicola si cazand ea insasi in tesatura propriilor intrigi: "Olimpia, si tu Aurica, sa fiti cu ochii in patru, sa nu ia cineva vreo hartie, vreun lucru, niciun cap de ata, aici eu raspund, ca unica ruda mai de aproape". Aglae se contureaza direct din opiniile altor personaje, rautatea structurala si invidia inveninata fiind principalele trasaturi reflectate in constiirita celorlalti. Otilia spune ca este o "vipera", iar Weissmann o numeste "baba absoluta, fara cusur in rau". Stanica este uimit de rautatea soacra-si, "scarboasa femeie" si "veninoasa", iar atunci cand cheama doctorul pentru Simion si Aglae se tocmeste cu el, acesta constata cu dispret: "Aglae, soacra-mea, e o vrajitoare, n-are inima nici de un gram. Ii moare barbatul si se tocmeste cu doctorul si e plina de bani". Aglae Tulea este un personaj grotesc, prin faptul ca nu are nicio trasatura pozitiva, chiar calitatea de mama iubitoare este daunatoare si distructiva pentru copii. Simion Tulea este sotul Aglaei si tatal celor trei copii, Olimpia, Aurica si Titi. Fost mecanic, acum pensionar, devine senil si apatic, evoluand treptat spre nebunie, proces care ilustreaza naturalismul, ca formula estetica a modernismului. Starea lui se manifesta prin crize de melancolie sau, dimpotriva, de agitatie, devine obsedat de mancare, se crede Iisus Hristos, lucreaza la gherghef fete pentru perne decorative, picteaza tablouri, copiind carti postale ilustrate.

Toate acestea o lasa total indiferenta pe sotia lui, pe care o interesau numai banii, asa cum noteaza naratorui omniscient: "Aglae avea destula avere, stransa din chiar banii lui Simion, privat sistematic de orice placeri". PortretuI fizic este conturat in mod direct prin ochii lui Felix, inca de lainceputul romanului. Simion Tulea este "un barbat in varsta, cu papuci verzi in picioare si cu o broboada pe umeri", cu mustati "pleostite si un mic smoc de barba". Marginalizat de toata familia sa, Simion statea retras pe o canapea si "broda cu lana de felurite culori o bucata de etamina, intinsa pe un mic gherghef. Intamplarile, faptele si comportamentul personajului creioneaza, indirect, o personalitate labila si ignorata de intreaga familie. Simion se imbolnaveste, "slabea vazand cu ochii", desi mananca incontinuu ca sa faca muschi, pe care-i arata cu mandrie la toata lumea, devenind ridicol, deoarece era numai piele si os. Opinia celorlalte personaje constituie un alt procedeu indirect de caracterizare a lui Simion Tulea. Stanica aduce un prieten doctor, nu prea indemanatic, care-i prescrie un regim alimentar, declarand ca nu e nimic grav, iar Aglae ii reproseaza ca e ipohondru si ca se preface. Felix isi da seama ca batranul nu mai e in toate mintile, pentru ca isi scotea afara rufaria si se plangea ca dusmanii vor sa-i omoare hainele. Simion este din ce in ce mai bolnav, "cu fata supta si cu parul foarte albit, avea o privire fanatica, de-o fixitate suparatoare". Se credea Iisus, "purtatorul cuvantului dumnezeiesc" si spunea ca tocmai a inviat: "Ieri am inviat". Nu are responsabilitate, nu constientizeaza statutul de tata si nici nu-si iubeste copiii, iar pe Olimpia nu o recunoaste drept fiica lui. Destinul sau este tragic, el innebuneste, este internat cu ajutorul lui Weissmann intr-un ospiciu, unde este abandonat si uitat de intreaga familie. Aurica Tulea este fiica cea mica a Aglaei, conturata in antiteza cu feminitatea si delicatetea Otiliei, supusa de la inceput si pana la sfeirsit unui automatism psihologic si intruchipeaza tipul fetei batrane. La sosirea sa in casa Giurgiuveanu, Felix, in ipostaza de personaj-martor, vede "o fata cam de treizeci de ani, cu ochii proeminenti ca si ai Aglaei, fata prelunga, sfarsind intr-o barbie ca un ac, cu tample mari incercuite de doua siruri de-cozi impletite", aratand mult mai in varsta, deoarece este fardata strident, are trupul slab si uscat, parul rarit. De remarcat este elementul genetic, prin care se sugereaza, indirect, faptul ca trasaturile fizice accentueaza asemanarea Auricai cu Aglae si din punct de vedere moral, reliefand rautatea si firea veninoasa care definesc ambele personaje. Acest procedeu este propriu naturalismului, component al formulei estetice moderne, prin devierea psihologica a unor personaje, proces motivat prin factorul ereditar, care se manifesta si la Titi Tulea. Mediul ambiant este un alt procedeu artistic de caracterizare indirecta a Auricai, care evidentiaza trasaturi tipice ale personajului realist. Avida dupa barbati, este obsedata de maritis si vede in oricine un posibil pretendent, fara sa ia in considerare dragostea, sentiment indestructibil intr-o casnicie. Insistentele ei insinuoase, comportamentul agasant de "fata cuminte" pun pe fuga toti barbatii. Este "indragostita" din principiu, luand in calcul orice barbat aflat in preajma: pe Felix il pandeste si-l hartuieste, de aceea tanarul " fugi pe poarta repede, in oras, cand simti ca se iveste Aurica prin fund"; pe Pascalopol, pe care nu-l intelege in dragostea lui pentru Otilia ("ce-o fi vazand Pascalopol la Otilia?"); pe evreul Weissmann, pe care l-ar vrea de barbat chiar daca el este de alta religie. Cand Titi se insoara dintr-o pura intamplare, ea o invidiaza pe Ana si exclama impresionata: "Ce fericiti trebuie sa fiti!". Rautatea si ura ei se indreapta tot asupra Otiliei, despre care crede, ca si mama sa, ca stie sa se agate de gatul barbatilor. Invidia ii intuneca judecata in asemenea grad, meat se lanseaza in aprecieri defaimatoare, debiteaza invective, devenind nesuferita si artagoasa. Cand Otilia era mai mica, Aurica se duce la ea la scoala si, intrebata fiind daca o cauta pe verisoara ei, ea raspunde mieros: "Mda, [...] dar nu mi-e verisoara. E o fata pe care o crestem din mila. Numai de-ar invata."Lipsita de farmec, generozitate, noblete, delicatetc si sensibilitate, ea seamana cu Aglae, fiind acra, rea, uracioasa si antipatica. Cocheteaza disperata cu Weissmann, dar atunci cand face aluzii la o eventuala casatorie, tanarul se sperie si pleaca repede. Dandu-si seama de diagnostic, Felix constata profesional: "Trece printr-o criza sexuala. Trebuie neaparat sa profeseze amorul liber". Dupa un nou esec in cucerirea unui barbat, Aurica "fu prada unei nebunii mute, calme. Apoi capata o fizionomie desperata, patetica, [...] se vopsi si mai violent pe fata si-si incepu turneele pe Calea Victoriei". Plimbarile Auricai pe Calea Victoriei, in goana dupa barbati, devin din ce in ce mai dese si mai rapide, adevarate raiduri, ceea ce denota, indirect, disperarea nestapanita, obsesia, stari ce-i modifica vizibil fizionomia. Felix observa ca Aurica se schimba "in chip sinistru", imbatraiiea de timpuriu, iar toate fardurile ei nu puteau ascunde asemanarea cu maica-sa. "Parul i se facea moale, mort, ca de peruca, grasimea ti reconstituia prematur masca senila a Aglaei". Ca procedeu artistic de caracterizare indirecta, elementul genetic este sugestiv pentru descendenta nociva a eroinei. Pascalopol este singurul care are indrazneala sa-i spuna adevarul despre insuccesul ei la barbati, dar Aurica nu intelege nimic din sfatul mosterului: "In genere, omul preocupat prea mult de problema succesului nu izbuteste. Barbatilor le plac femeile care nu umbla dupa ei, nepasatoare. Cand o mama face prea multa valva cu intentia de a marita o fata, rateaza chestia, fiindca pretendentii se sperie." Ea ramane nemaritata si realizeaza, instinctiv, drama pe care o traieste din cauza unei mame posesive si autoritare, care-i ingradise libertatea de gandire si de actiune. Cand Otilia, generoasa, ii daruieste planul, ea izbucneste intr-o efuziune sentimentala sincera: "Totdeauna te-am iubit pe tine, ca ai fost sincera si n-am aprobat-o pe mama. [...] Te fericesc in fond, ca esti libera si poti sa faci ce vrei. Daca n-aveam eu familia pe cap, azi eram fericita. Titi Tulea - tipul retardatului, este mezinul familiei Tulea, un tanar neputincios, incapabil de a gandi ceva creativ.Descrierea detaliata a infatisarii lui Titi este facuta de Felix, ca personaj-martor, cu prilejul primei sale vizite la familia Tulea. Tanarul era "mai in varsta decat Felix cu cativa ani", avea "o usoara mustata si barbia despicata in doua", semanand cu Simion la barbisonul abia schitat de cateva tuleie, reiesind de aici elementul genetic ca procedeu artistic de caracterizare indirecta, prin care se sugereaza labilitatea psihica a personajului.

Mediul ambiant, ca procedeu artistic de caracterizare indirecta, evidentiaza trasaturi tipice ale personajului realist. Titi este dominat de automatisme, ca si tatal sau, copiaza note muzicale si carti postale, nu este in stare sa invete si ramane repetent de mai multe ori, fiind nevoit sa abandoneze scoala. Este incurajat de mama sa, Aglae, in manifestarile psihice, cand, aflat in criza, se leagana ore in sir. Il mosteneste ereditar pe tatal sau, Simion Tulea, devenind treptat la fel de apatic si dezinteresat de tot ce se petrece in jurul lui, fiind previzibila evolutia sa spre dementa senila. Acest procedeu este propriu naturalismului, argument ce vine in sprijinul fornmlei estetice moderne, avand ca nucleu devierea psihologica a unor personaje. Titi se tulbura erotic, devenind irascibil in preajma femeilor si, lipsit total de personalitatc, li cere sfatul si o asculta pe Aglae chiar in relatiile amoroase, aceasta dirijandu-i intreaga viata, ca autoritatea suprema cu care tanarul ii ameninta pe toti cei care-l supara: "Va spun la mama!" Olimpia Tulea (Ratiu) este fata cea mare a familiei Tulea si sotia lui Stanica Ratiu. Portretul fizic evidentiaza elementul genetic in descendenta masculina si sugereaza, ca procedeu artistic de caracterizare indirecta, firea placida a femeii: "Olimpia semana in chip izbitor cu Simion si cu Titi, avand barbia despicata la fel, in doua, in chip suparator pentru o femeie. Era maslinie la fata si cam planturoasa, si cativa peri ii conturau o usoara mustata. Sprancenele, ca si la Titi, erau imbinate viguros deasupra nasului". Tehnica detaliului releva caracterul eroinei, care vorbea "moale sententios si cu o mare convictiune (convingere n.n.)". Placida si lenesa, Olimpia nu are energia de a se lupta pentru zestrea pe care i-o promisese Simion si de aceea Stanica nu voia sa se casatoreasca legal cu ea, desi aveau un copil. Barbatul se enerveaza din cauza nepasarii Olimpiei si o caracterizeaza direct ca "sta ca o dobitoaca, nu cere nimic, nu descopera nimic, o sa moara toti si n-o sa-i ramana niciun ac". Dupa ce se casatoresc, Olimpia si Stanica vin mereu la masa la Aglae, uitand cu desavarsire de copilul care avea numai doua luni. Relu moare din cauza neglijentei si inconstientei Olimpiei, care "primi lovitura cu mare calm, aproape ca o usurare". Iresponsabila si total lipsita de sentimente materne, Olimpia este "nepasatoare, plictisita" la inmormantarea copilului si nici nu se gandeste ca ar putea suporta ei cheltuielile. Incapabila sa recepteze realitatea din cauza lenei structurale, nu-si da seama ce se-ntampla nici atunci cand sotul ei o paraseste. Dupa ce Stanica fura banii lui Giugiuveanu si devine bogat, constata ca Olimpia "il plictisea" si-i spune ca vrea sa se desparta de ea si "de jure". Ea isi inchipuie "ca bate campii ca de obicei", asa ca, somnoroasa fiind, "casca lenesa si adormi adanc", fara sa inteleaga ceva din discursul lui Stanica. In cele din urma, ea accepta sa divorteze si astfel destinul ei se aliniaza aceluia al lui Titi si al Auricai. Relatiile dintre membrii familiei Tulea sunt degradate, lipsite de sinceritate si de legaturi afectuoase, asa cum remarca Felix: "Curioasa familie [...]. Niciunul nu are cea mai mica iubire pentru ceialalt, toti se barfesc si se urasc". In 1932, vorbind despre directia pe care trebuie sa o urmeze romanul romanesc, daca sa fie balzacian, stendhalian, tolstoian sau proustian, George Calinescu argumenta ca "trebuie sa fim cat mai originali, si ceea ce confera originalitate unui roman nu este metoda, ci realismul fundamental, [...] literatura nu e in legatura cu psihologia, ci cu sufletul uman". Prin romanele lui, Calinescu depaseste realismul clasic, creeaza caractere dominate de o trasatura definitorie, realizand tipologii -avarul, arivistul, tipul feminitatii, tipul retardatului, tipul fetei batrane-, modernizeaza tehnica narativa, foloseste detaliul in descrieri arhitecturale si in analiza personajelor, inscriindu-se astfel in realismul secolului al XX-lea, cu trimitere certa catre creatia lui Balzac prin tema mostenirii, in jurul careia romancierul construieste imaginea societatii burgheze din Bucuresti. Felix Sima, definit chiar de Calinescu "martor si actor", deschide romanul prin descrierea casei lui Costache Giurgiuveanu, privita in detaliu si il incheie cu aceeasi imagine a cladirii vazute din perspectiva eroziunii timpului. Romanul pune in central narativ al actiunii formarea personalitatii lui Felix, de aceea poate fi considerat, din acest unghi, un bildungsroman. Ca participant direct la actiune, Felix este personaj in roman, actiunile, faptele, situatiile in cafe este pus argumenteaza statutul de "actor". Tot Felix este cel care introduce cititorul intr-o lume necunoscuta - strada Antim, casa lui Giurgiuveanu, majoritatea personajelor adunate la jocul de carti etc. - de care acesta ia act prin imaginile reflectate in constiinta acestui personaj-martor. Toate aceste ipostaze narative constituie tehnici de caracterizare argumentative pentru care Felix este un personaj realist modern. Felix Sima este fiul doctorului Iosif Sima, de la Iasi, care murise si-l lasase pe baiat in grija tutorelui Costache Giurgiuveanu. Acesta din urma, caruia Felix obisnuia din familie sa-i spuna "unchiul", era cumnatul tatalui sau, deoarece fusese casatorit cu singura lui sora, care murise cu multi ani in urma. Dupa moartea mamei, cu mai bine de zece ani in urma, dupa o lunga si grea suferinta si dupa moartea tatalui in anul trecut, Felix mostenise "o casa cam veche, dar solida si rentabila" si "un oarecare depozit in bani", pe care le administra mos, Costache de un an, de cand baiatul ramasese orfan. Dupa terminarea liceului, timp in care locuise la internat, tanarul venise la Bucuresti, ca sa urmeze cursurile facultatii de medicina, ca si tatal sau. Portretul fizic sugereaza, prin detaliile descrierii directe, trasaturi morale, intre care vointa si ambitia, precum si o distinctie nativa a personajului: "fata ii era juvenila si prelunga, aproape feminina", cu "suvite mari de par ce-i cadeau de sub sapca", obrazul de "culoare maslinie", iar nasul "de o taietura elenica" ii dadea o "nota voluntara": "un tanar de vreo optsprezece ani, imbracat in uniforma de licean, [...] stransa bine pe talie ca un vesmant militar, iar gulerul tare si foarte inalt si sapca umtlata ii dadeau un aer barbatesc i elegant. Fata insa ii era juvenila si prelunga, aproape feminina din pricina suvitelor mari de par ce-i cadeau de sub sapca, dar coloarea maslinie a obrazului si taietura elinica a nasului corectau printr-o nota voluntara intaia impresie". Comportamentul, gesturile, atitudinile, faptele contureaza indirect, inca de la primele pagini ale romanului, o fire rationala,lucida, cu o mare nevoie de certitudini, o fire analitica si un spirit de observatie foarte dezvoltat.

De la inceput, Felix simte pentru Otilia o simpatie spontana, care se transforma in iubire, fiind chinuit de lupta ce se da in sufletul sau intre a crede barfele clanului Tulea si a pastra o dragoste pura pentru fata. Il descumpaneste comportamentul derutant al Otiliei, nu-si poate explica schimbarile bruste de atitudine ale fetei, trecerea ei de la o stare la alta. Plecarea Otiliei la Paris cu Pascalopol il deznadajduieste, insa nu renunta la cariera, ba dimpotriva, esecul in dragoste il maturizeaza, Felix pastrand in amintire o iubire romantica, inaltatoare, care-i da putere, fiind un corolar al muncii sale. Mediul ambiant este un alt procedeu artistic de caracterizare indirecta a unui personaj realist, Felix inscriindu-se in tipologia societatii burgheze de la inceputul secolului al XX-lea. Lucid si rational, el intelege ca intr-o societate degradata in esentcle ei morale, dragostea nu mai poate fi un sentiment pur, casatoria devenind o afacere pentru supravietuire si nu o implinire a iubirii. Devine un medic vestit si bogat, patrunzand in lumea buna a Bucurestiului, deoarece s-a casatorit "intrun chip care se cheama stralucit si intra, prin sotie, intr-un cere de persoane influente". In relatiile cu celelalte personaje, Felix apare ca un intelectual superior, situandu-se deasupra superficialitatii si meschinariei lumii burgheze, conducandu-se dupa un cod superior de norme etice: "sa-mi fac o educatie de om. Voi fi ambitios, nu orgolios". Ambitios si inteligent, Felix invata si face eforturi deosebite de a se remarca pe plan profesional. Ferm si tenace, munceste cu seriozitate pentru a deveni un nume cunoscut in medicina, publica un studiu de specialitate intr-o revista franceza si, cu indarjire si prcocupare pentru cariera sa, devine profesor universitar, o autoritate medicala, casatorindu-se, potrivit ambitiei sale, cu fata unei personalitati politice a vremii, care-i asigura si un statut social superior. Felix Sima evolueaza de la adolescenta la maturitate, traind experienta iubirii entuziaste si ambitia realizarii in plan profesional. Uneori, tanarul se imagina "un medic mare, savant, autor celebru, om politic", iar alteori, dimpotriva, era cuprins de un total dezinteres profesional, dcvcnca romantic si incarcat de generozitate sentimentala, si-o imagina pe Otilia amenintata de banditi, de care o salva, iar ea "tremurand, il strangea cu bratele ei subtiri de gat". Dezamagirea si suferintele iubirii nu-l deprima, ci il otelesc, luciditatea il directioneaza catre intelegerea faptului ca societatea este degradata din cauza puterii pe care o are banul si ca nu exista alta sansa de supravietuire decat adaptarea totala la regulile ei. Din acest punct de vedere, opera "Enigma Otiliei" poate fi considerata un bildungsroman. Ipostaza de personaj-martor este definita printr-o serie de observatii pe care Felix le face prin descrierea detaliata a exterioarelor (strazi, cladiri), a interioarelor (case, incaperi) ori a infatisarii personajelor. Imaginile reflectate in constiinta lui Felix sunt comunicate cititorului, care ia astfel cunostinta de trasaturile fizice, imbracamintea sau coafura personajelor, precum si de gesturile si atitudinile lor, prin tehnica detaliului. Tot Felix descrie in amanunt strada Antim sau interiorul casei lui Costache Giurgiuveanu ori a familiei Tulea, aspecte care sugereaza, indirect, trasaturi caracteriale comune locuitorilor strazii ori locatarilor respectivelor imobile. Stanica Ratiu personaj secundar si realist, este tipul parvenitului, al arivistului, inscris in descendenta lui Dinu Paturica, personajul lui Nicolae Fmmon, fiind in acelasi timp si tipul demagogului, in galeria lui Nae Catavencu din comedia lui I.L.Caragiale. "Avocat fara procese", Stanica provine dintr-o familie numeroasa care-si impartise diferitele mosteniri, fiind produsul societatii in care traieste, o lume in care banii reprezinta totul, casatoriile se bazeaza pe interese materiale, ca si cariera, succesul in viata politica, respectul si statutul social, adica o societate unde "Zeul la care se inchina toti este banul" (Balzac). Stanica Ratiu, avocat de meserie, dar fara succes in profesie, este tipic pentru categoria parvenitilor si demagogilor care doresc o ascensiune usoara, bazata pe inselaciune, care peroreaza principii in care nu cred si pe care nici nu le aplica. El este ginerele Aglaei Tulea, fiind casatorit cu fiica cea mare a acesteia, Olimpia, cu care, insa, traise in concubinaj pana cand aceasta primise drept zestre casa promisa de tatal ei, Simion Tulea. Stanica Ratiu este construit, asemenea celorlalte personaje, din detalii fizice cu semnificatii morale, portretul fizic fiind sugestiv pentru trasaturile caracteriale: "de o sanatate agresiva", cu "parul mare si negru, foarte cret si cu mustata in chip de musca", imbracat "intr-un costum de soie-ecrue deschis", cu "o lavaliera" infoiata, semn al dorintei sale de a parea un om de lume, in pas cu moda. El isi face aparitia in casa lui Costache Giurgiuveanu, unde se adunasera toate personajele romanului la o partida de carti, cu scopul de a-l convinge pe socrul sau, Simion Tulea, sa-i dea dota promisa Olimpiei, pentru ca, la randul lui, sa-si respecte promisiunea de a se casatori legal cu dansa. Lenes si incapabil sa munceasca pentru a-si castiga existenta, Stanica sta gata de atac, fiind in permanenta in asteptarea unei mosteniri, care i se pare singura solutie de trai. Mediul ambiant, ca procedeu modern de caracterizare indirecta a personajului realist, il defineste pe avocatul ratat, al carui mod de a gandi se inscrie in mentalitatea epocii privind avantajele mostenirii, ilustrativa fiind propria replica: "Daca familia mea nu s-ar fi prasit atata, va spun pe onoarea mea, azi as fi milionar [...]. Am unchi si matusi foarte bogate, cat par in cap. Insa toti au copii si nepoti, pana sa-mi vie randul, mai bine ma lipsesc. [...] Unul se zbate de mic, invata, isi umple plamanul de oftica, si altuia ii pica mostenirea de-a gata". Gesturile, atitudinea, actiunile compun, indirect, locvacitatea (locvace = care vorbeste mult, guraliv, limbut - n.n.) personajului, parvenitismul si demagogia tipica: "Stanica vorbea sonor, rotund, cu gest artistic si declamator". Dotat cu o limbutie nestapanita, Stanica tine discursuri demagogice despre orice: familie, societate, principii morale, libertate, religie, cu o usurinta ce demonstreaza ca niciuna dintre ideile exprimate nu-l defineste, asteptand cu nerabdare "lovitura cea mare care sa-i schimbe cursul vietii". In speranta imbogatirii, el cere, cu nerusinare, bani de la oricine. Prin cuvinte rostite "cu o petulanta (vivacitate impetuoasa - n.n.) in care nu se ghicea niciun soi de depresiune", Stanica o abordeaza pe Otilia intr-o seara, ca sa-i ceara "douazeci de franci imprumut", dar sa nu afle nimeni. Alta data, ii scrie lui Pascalopol un bilet, pe care-l trimite prin comisionar acasa la Giurgiuveanu, banuind ca mosierul ii va da suta de franci ceruta, pentru a nu o pune pe Otilia intr-o situatie jenanta. Impertinenta lui Stanica nu are limite, el cere bani de la oricine, de la Aurica si chiar de la Marina, servitoarea lui Costache. Fara niciun scrupul, el nu se da in laturi de la nimic pentru a capata fie si sume derizorii, da

sfaturi pe care nu i le cere nimeni, se amesteca in cele mai personale actiuni ale altora, face promisiuni pe care nici nu se gandeste sa le respecte, fiind agitat si mereu in miscare, prezent oriunde si peste tot, agasand pe toata lumea: "informeaza si se informeaza, trage sfori cu indiscretie si cu un tupeu revoltator" (naratorul). El rezolva obtinerea de bani nemunciti, vaicarindu-se si autocompatimindu-se: "Eu, un intelectual, un om destinat carierelor superioare, n-am zece lei. E intolerabil." (autocaracterizare). Apoi, ameninta eficient: "Voi reda bietei Olimpia libertatea ei", cuvintele starnind ingrijorarea Aglaei, care era inspaimantata de rusinea ca fata ei sa se intoarca acasa cu un copil si fara barbat. Alte trasaturi de caracter definesc, indirect, personajul realist modern prin reflectarea sentimentelor dominate de interese materiale. Ipocrit si fanfaron, inteligent si abil, se iluzioneaza cu marea iubire pentru Olimpia, cu care traieste in concubinaj, nadajduind ca ea va mosteni o avere importanta face "un calcul de maestru care nu se uita la bunurile imediate, ci la cele ce pot decurge mai tarziu". Acest fel de "iubire" demonstreaza meschinaria si perfidia lui Stanica Ratiu, care, dupa ce fura banii lui Giurgiuveanu, isi schimba radical sentimentele, considerand ca Olimpia nu este femeia potrivita care sa-l ajute in ascensiunea sociala. De aceea se hotaraste sa se desparta de ea, dar, din perfidie structurala, nu lasa sa se intrevada adevaratele motive, ci da vina pe faptul ca este lipsit de "fericirea paternitatii" -dupa moartea lui Relisor- si face parada de sensibilitatea sa, ducand "o lupta dureroasa intre sentimente si datorie", dupa cum afirma cu ironic naratorul omniscient. Demagog, peroreaza teorii sforaitoare despre importanta si binefacerile familiei, dar refuza cu incapatanare sa oficializeze relatia lui cu Olimpia, desi aveau un copil, pana cand aceasta nu intra in posesia casei promise ca zestre. Cand ii moare copilul este indurerat ostentativ si, ipocrit, se vaicareste galagios, urmarind numai sa capete niste bani de la oricine se lasa induiosat de "suferinta" lui. Tot copilul este folosit ca argument si dupa ce-l jefuieste pe mos Costache si vrea sa se desparta de Olimpia, care nu mai corespundea noilor sale pretentii de om de lume. Intr-o seara, tine sotiei somnoroase un discurs demagogic despre "neputinta fiziologica" a acesteia, care nascuse "un copil neviabil" si, luand-o razna cu ideile, o acuza, cu emfaza, ca se sustrage "indatoririlor morale fata de societate", ca e posibil sa ia droguri numai ca sa impiedice "crearea unei familii". Nevasta, placida si mai mult adormita, obisnuita cu peroratiile ridicole si lipsite de continut ale lui Stanica, nu reactioneaza in niciun fel atunci cand el concluzioneaza verdictul: "Nemaifiind sotia mea de facto, voi face ca, in curand sa nu mai fii nici de jure". Motivul real al barbatului era insa acela de a-si schimba statutul social modest si sa intre in elita societatii, avand acum banii furati de la Giurgiuveanu. Stanica se casatoreste cu Georgeta, care nu-i face nici ea vreun copil, dar care avea - in schimb - "protectori asidui", ajutandu-l sa urce pe scara societatii. Isi implineste astfel visul de a fi un om bogat si insurat cu o femeie care sa-i asigure intrarea in apetenta catre "limbutie". De la el afla Felix ca Otilia se despartise de Pascalopol si ca "acum e prin Spania, prin America, nu stiu pe unde, nevasta unui conte, asa ceva". Stanica Ratiu este asadar "profitorul de ocazie, escrocul ordinar, lipsit de orice scrupul, gata oricand de orice ignominie (josnicie, infamie, mirsavie - n.n.), fanfaron sentimental, afectand seriozitatea, cultivator de parada al demnitatii civile, demagog, schelalaitor, oferindu-si tuturor serviciile cu o limbutie incontinenta (care este lipsit de moderatie, care este neretinut, violent - n.n.), hilara". (Al. Piru). El este un personaj realist modern, atat prin tehnicile de caracterizare, cat si prin trasaturile verosimile ale parvenitului demagog. In "Enigma Otiliei" Calinescu ilustreaza o conceptie de moralist clasic, o observatie atenta a eticii umane, pe care o clasifica pe tipuri: "Romanul nu apare decal cand ne dam seama ca tncepe sa se organizeze o lume de tipuri si de caractere." (George Calinescu). Otilia Marculescu este "eroina mea lirica", proiectia autorului in afara, "tipizarea mea in ipostaza feminina", isi marturisea George Calinescu afinitatile cu acest personaj. Otilia este personajul principal si "rotund" ("care nu poate fi caracterizat succint si exact", E.M.Forster), reprezentativ pentru modernitatea romanului, atat prin tehnicile de realizare, cat si prin problematica sa existentiala, reprezentand enigmatica drama a feminitatii, din care cauza este si un personaj eponim (care da numele operei - n.n.). Otilia, o tanara de optsprezece ani, este fiica celei de a doua sotii a lui Costache Giurgiuveanu, o femeie frumoasa si bogata, care murise "de suparare" si-i lasase lui toata averea, laolalta cu indatorirea cresterii Otiliei, ramasa de mica fara mama. Costache o iubeste ca pe fiica lui, dar avaritia il impiedica s-o infieze oficial sau sa-i asigure, in mod concret, un viitor. Fascinanta si imprevizibila, Otilia se diferentiaza de alte personaje feminine din literatura romana, de Sasa Comanesteanu din "Viata la tara", de Duiliu Zamfirescu sau de Olguta din "La Medeleni", de Ionel Teodoreanu, prin aceea ca ea se afla permanent intr-un proces dinamic, in continua devenire. Portretul fizic, relatat direct prin ochii lui Felix, ca personaj-martor, si construit prin tehnica detaliului, sugereaza trasaturile morale proprii feminitafii: delicatete, tinerete, farmec, cochetarie, distinctie, ingenuitate: "... un cap prelung si tanar de fata, mcarcat de bucle, cazand pana la umeri. Fata, subtirica, imbracata intr-o rochie foarte larga pe poale, dar stransa tare la mijloc si cu o mare colereta de dantela pe umeri, ii intinse cu franchete un brat gol si delicat...". Ca eroina realista moderna, Otilia este tipica pentru categoria tinerelor inteligente, cu sensibilitate artistica si atractie catre lux si calatorii in strainatate, ceea ce ar constitui o componenta importanta a femeii enigmatice dintotdeauna. Firea captivanta a tinerei este sugerata indirect si de titlul romanului (personaj eponim), care scoate in evidenta un personaj tipic de feminitate tnigmatica si controversata pentru toate personajele romanului. Relatia Otiliei cu personajele romanului, ca formula estetica moderna de caracterizare, scoate in evidenta ambiguitatea personajului in perceptia celorlalti. Relativismul (subiectivismul) cu care este privita din mai multe unghiuri de vedere, foarte diferite, asociaza in mod fericit puritatea sj farmecul natural al varstei cu o maturitate surprinzatoare, Otilia fiind de o tulburatoare seriozitate ori zvapaiata ca o fetita, ceea ce da o fascinatie cuceritoare personaj ului.

Tanara enigmatica este cel mai controversat personaj al romanului, aparand in opinia personajelor in mod diferit, starnind contradictii surprinzatoare. Mos Costache o iubeste pe "Otilica", "pe fe-fetita mea", el fiind "papa" care primeste de la ea un strop de tinerete, lumina si vioiciune. Rationalul Felix vede in Otilia "o fata admirabila, superioara, pe care n-o inteleg". Pascalopol o priveste pe Otilia ca pe femeia in devenire, are rabdare cu ea, dar nu distinge "ce e patern si ce e viril" in dragostea lui pentru tanara, pe care o considera "o artista" si care il incanta si il emotioneaza, "e ca o randunica". Pentru Stanica Ratiu. Otilia este o femeie cu "spirit practic", care stie ce vrea si cum sa se descurce in viata: "desteapta fata!". Aglae o considera "o zanatica", "o dezmatata", "o stricata", care suceste capul baietilor de familie, deoarece chiar si pe Titi reusise sa-l cucereasca, iar Aurica o uraste si o invidiaza pentru ca are succes la barbati. Alternanta dintre teribilele copilarii, exuberanta de a alerga desculta prin iarba cu profunzimea si ratiunea rece prin care judeca si explica imposibilitatea mariajului dintre ea si Felix nedumereste si bulverseaza. Imprastiata si dezordonata, accepta cu luciditate protectia lui Pascalopol si respinge cu delicatete manifestarile sentimentale ale lui Felix. Intelegatoare si plina de tact in comportamentul ei fata de mos Costache, dar aparent imuna la rautatile celor din clanul Tulea, ea ramane enigmatica prin amestecui unui farmec juvenil cu o maturitate profunda. Incitanta "enigma a Otiliei" se naste mai ales in mintea lui Felix, care "isi dadea prea bine seama ca iubeste pe Otilia, fara sa poata determina continutul acestui sentiment", fiind derutat de reactiile fetei. Biletul de amor pe care i-l scrie starneste in tanarul indragostit chinuitoare stari contradictorii, de la speranta, la deprimare, de la frenezie la amaraciune, ca, in cele din urma, purtarea Otiliei sa-l arunce intr-o stare chiar mai confuza decat cea initiala: "fii cuminte, mai vorbim noi, alta data". Tanarul nu-si poate da explicatii plauzibile pentru comportamentul fetei, ce ramane pana la sfarsitul romanului o tulburatoare intruchipare a naturii contradictorii a sufletului feminin. Fata de Felix, Otilia are gesturi familiare, tandre, ce ilustreaza deseori o grija materna pentru el. Indragostit total de Otilia, Pascalopol o admira si o intelege, dar nici el nu poate descifra in profunzime reactiile si gandurile fetei, confirmandu-i lui Felix in finalul romanului: "A fost o fata delicioasa, dar ciudata. Pentru mine e o enigma". Definita, indirect, prin felul de a fi, prin fapte, actiuni, gesiuri, vorbe si ganduri, Otilia este un personaj complex si "rotund" ("care nu poate fi caracterizat succint si exact", E.M.Forster) cu un comportament derutant, fiind capabila de emotii puternice, apoi trecand brusc de la o stare la alta, imprastiata si visatoare, deseori dovedind in mod surprinzator luciditate si tact. Este un amestec ciudat de atitudine copilaroasa si matura in acelasi timp: alearga desculta prin iarba din curte, se urea pe stogurile de fan in Baragan, sta ca un copil pe genunchii lui Pascalopol, dar este profund rationala si matura atunci cand ii explica lui Felix motivele pentru care ei doi nu se pot casatori, dovedind o autocunoastere desavarsita a propriei firi: "Eu am un temperament nefericit: ma plictisesc repede, sufar cand sunt contrariata". Un procedeu modern de caracterizare a personajelor realiste este mediul ambiant, camera Otiliei definind-o intru totul prin detaliile cu semnificatii comportamentale: "o masa de toaleta cu trei oglinzi mobile si cu multe sertare, [...] un scaun rotativ pentru pian", ceea ce ar putea fi interpretat ca sugestie pentru firea ei imprevizibila, manifestandu-se aici motivul oglinzilor. Dezordinea tinereasca a lucrurilor aruncate amestecat peste tot - rochii, palarii, pantofi, jurnale de moda frantuzesti, carti, note muzicale, papusi -, sugereaza exuberanta juvenila, un univers spiritual al "ascunzisului feminin", cum afirma in mod direct naratorul omniscient. Finalul romanului este deschis in privinta destinului Otiliei, modernismul personajului constand si in faptul ca nimeni nu poate dezlega misterul ce se tesuse in jurul ei, Pascalopol insusi conchizand ca, dupa atatia ani, pentru el, Otilia ramasese "o enigma". Fotografia pe care o priveste Felix dezvaluie o "femeie frumoasa, cu linii fine, dar nu era Otilia, nu era fata nebunatica", ci avea un aer de platitudine feminina, care nu mai semana cu imaginea din constiinta lui. De aici reiese ca Otilia este un personaj modern, plin de contradictii. Limbajul eroinei este elevat, fraza cultivate, in care se simte o sensibilitatea si forta launtrica, tradeaza, indirect, firea delicata si educatia solida. Personaj bovaric, Otilia traieste drama singuratatii, a viitorului ei ambiguu, departe de mult visata fericire, deoarece se destainuie ea lui Felix - o femeie se bucura de viata adevarata doar cativa ani: "Cat crezi tu ca mai am de trait, in intelesul adevarat al cuvantului? Cinci, sase ani!". Ea se defineste prin autocaracterizare, dovedind o profunda cunoastere de sine, atunci cand ii dezvaluie lui Felix: "eu sunt o zapacita, nu stiu ce vreau, eu sunt pentru oamenii blazati, care au nevoie de rasetele tineretii, ca Pascalopol". Otilia este, asadar, un personaj realist modern, prin complexitate si relativism, ilustrand eternul feminin plin de mister, imprevizibil si cuceritor, care fascineaza prin amestecul de sensibilitate Candida si profunda maturitate.