“Enigma Otiliei”( 1938)

G. Călinescu

Roman realist-balzacian, tradiţional(doric), modern, perioada interbelică

Tema şi viziunea despre lume

a) Evidenţierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea în tipologie, perioadă, curent

Romanul „Enigma Otiliei” a apărut în anul 1938, titlul iniţial al acestuia fiind „Părinţii
Otiliei”. Ca formulă estetică este un roman realist-balzacian prin: fixarea clară a
reperelor spaţio temporale, tehnicile narative, tipologia personajelor, obiectivitatea
narativă, simetria incipit-final, veridicitate.Balzacianismul reprezintă o varietate de
realism, având ca note definitorii:predilecţia pentru descrieri detaliate de arhitectură,
observaţia socială (mediul este elementul definitoriu pentru construcţia individului),
focalizarea concentrică, dinspre mediu spre individ. De exemplu, în incipitul romanului
este descrisă strada Antim, apoi casa lui Costache Giurgiuveanu şi, în cele din urmă,
personajul.Tema este de factură balzaciană şi prezintă societatea burgheză degradată sub
puterea banului, având ca motive paternitatea, moştenirea.

Nicolae Manolescu, în „Arca lui Noe” consideră „Enigma Otiliei”un roman doric,
tradiţional, obiectiv. De asemenea, sunt prezente şi elemente ale romanului
modern:ambiguitatea personajelor (Felix este hotărât în privinţa carierei, dar nesigur în
relaţia cu Otilia, Pascalopol nu poate distinge ce este patern şi ce este viril în relaţia cu
Otilia), prezenţa personajului reflector, mediul citadin.Pe lângă acestea, în roman întâlnim
şi elemente romantice (prezenţa antitezei Felix-Titi,Otilia-Aurica,Costache-Pascalopol,
descrierea Bărăganului).

b) Tema şi două secvenţe

Tema romanului este una de influenţă balzaciană: prezentarea societăţii burgheze

bucureştene din secolul al XX-lea, o societate care stă sub semnul interesului imediat, al
banului ce distruge chiar şi relaţiile familiale. Tema se dezvoltă în jurul mai multor nuclee
narative: moştenirea (clanul Tulea încearcă să ţină averea lui Costache, Stănică aşteaptă
zestrea Olimpiei), paternitatea (Costache o percepe pe Otilia drept fetiţa lui, Felix şi Otilia
sunt orfani, Stănică divorţează de Olimpia sub pretext că, în urma morţii copilului, nu mai are
alţi urmaşi, Simion este internat cu forţa la un azil),iubirea, avariţia, arivismul, formarea
personalităţii.

O secvenţă semnificativă ce reliefează planul moştenirii o constituie dorinţa obsesivă a

clanului Tulea, condus de Aglae, de a pune mâna pe averea lui Costache
Giurgiuveanu.Bătrânul îşi propune să construiască o casă pentru cei doi tineri, din materiale
vechi, de la demolări, şi fiind surmenat, face o congestie cerebrală. În perioada de recuperare,
profitând de neatenţia celorlalţi, Stănică Raţiu fură banii ascunşi sub saltea, ceea ce
provoacă moartea bătrânului.

1
 O altă secvenţă semnificativă pentru ilustrarea temei iubirii este hotărârea Otiliei de a
pleca cu Pascalopol, gest inexplicabil pentru Felix.Totuşi, are la bază o raţiune profundă, căci
aceasta nu doreste să se interpună carierei strălucite care îl aşteaptă pe tânăr.Purtând în suflet
imaginea fetei imprevizibile, la care se gândeşte cu nostalgie,Felix reuşeşte să se împlinească
din punct de vedere profesional, ajungând un specialist cunoscut.

c) Două elemente specifice textului narativ( incipit, final)

Finalul romanului este ca un epilog ce rezumă evoluţia personajelor. Otilia se desparte

de Pascalopol şi pleacă la Buenos Aires cu un conte spaniol, Felix devine un medic celebru şi
prin căsătorie întră în cercurile influente ale societăţii. Este prezentată întâlnirea dintre Felix
Sima şi Pascalopol, care îi arată o fotografie de-a Otiliei. Felix nu o mai recunoaşte pe Otilia,
ci vede doar imaginea unei femei frumoase ce seamănă cu o actriţă întreţinută.Felix
rememorează cuvintele”.Noi nu trăim decât cinci-şase ani”, iar mai târziu se întoarce în strada
Antim, retrăind retrospectiv prima sa întâlnire cu Costache Giurgiuveanu şi reamintindu-şi
replica bătrânului:”Aici nu stă nimeni.”Romanul se încheie simetric, prin descrierea sintetică
a străzii Antim şi a casei lui Giurgiuveanu.

Conflictul romanului se bazează pe relaţiile dintre două familii înrudite, care sugerează
universul social prin tipurile umane realizate. O familie este a lui Costache Giurgiuveanu,
posesorul averii, şi Otilia Mărculescu, adolescentă orfană, fiica celei de a doua soţii decedate.
Aici pătrunde Felix Sima, fiul surorii bătrânului, care vine la Bucureşti pentru a studia
medicina şi locuieşte la tutorele său legal, moş Costache. Un alt intrus este Leonida
Pascalopol, prietenul bătrânului, pe care îl aduce în familia Giurgiuveanu afecţiunea pentru
Otilia, pe care o cunoaşte de mică şi dorinţa de a avea o familie care să-i umple singurătatea.

A doua familie, vecină şi înrudită, care aspiră la moştenirea averii bătrânului este familia
surorii acestuia, Aglae. Clanul Tulea este alcătuit din Simion Tulea, soţul, cei trei copii ai lor:
Olimpia, Aurica, Titi. În această familie pătrunde Stănică Raţiu pentru a obţine zestrea ca soţ
al Olimpiei.

Istoria unei moşteniri include două conflicte succesorale: primul este iscat în jurul averii
lui moş Costache (adversitatea manifestată de Aglae împotriva orfanei Otilia), al doilea
destramă familia Tulea (interesul lui Stănică pentru averea bătrânului). Conflictul erotic
priveşte rivalitatea adolescentului Felix şi a maturului Pascalopol pentru mâna Otiliei.

În concluzie, statutul de critic literar îl determină pe Călinescu să fie satiric la adresa

lumii bucureştene. La fel ca într-o comedie, apar discrepanţe între esenţă şi aparenţă, doar
căteva personaje având o concepţie morală asupra vieţii.Tipologiile create de Călinescu
amintesc de „Comedia umană ”a lui Balzac.Personajele au în mare parte o latură
grotescă:Aglae,Stănică,Titi, Simion. Romanul abundă de părinţi denaturaţi, cu valenţe
comice.Aglae şi Simion Tulea influenţează atât de mult personalitatea Auricăi sau a lui Titi,
încât prima rămâne toata viaţa o frustrată din punct de vedere sentimental, iar Titi un debil
mintal. Cealaltă fiică a Aglaei, Olimpia şi soţul ei arivist îşi neglijează copilul care moare
după doar două luni.Decăderea lumii burgheze reiese din modul în care este perceput Felix.
2
Mereu i se reproşează că este orfan, deci fără nicio şansă de realizare profesională.Atunci
când acesta îşi începe practica este demoralizat de cei mai în vârstă care considerau sforţarea
ştiinţifică inutilă, stându-i piedică sărăcia materială.Interesul pentru patologii, comicul,aerul
caragialian al unor personaje fac din cartea lui Călinescu un roman în care personajele sunt
caricaturale.

Particularităţi de construcţie a personajului

Otilia Mărculescu

a) Statut social, psihologic, moral

b) Două trăsături şi două secvenţe reprezentative
c) Două elemente de structură specifice textului narativ ( conflict, perspectivă narativă, modalităţi de
caracterizare)

Otilia Mărculescu este personajul eponim al romanului, dinamic, complex, ce

reprezintă enigma feminităţii, femeia emancipată, independentă, ce refuză anumite
constrângeri sociale.

Statutul moral, social şi psihologic este marcat de faptul că rămâne orfană de la o vârstă
fragedă.Din punct de vedere social este o tânără de 18-19 ani, studentă la Conservator, fiica
vitregă a lui moş Costache, protejata lui Pascalopol. Obişnuită cu luxul şi răsfăţul de când
trăia mama ei, odată ajunsă sub tutela tatălui vitreg învaţă ce înseamnă singurătatea şi răutatea
celor din jur.Ei i se aminteşte mereu că este crescută din milă.: „Degeaba îl linguşeşti pe
Costache şi te zbenguieşti. Costache nu te iubeşte”îi spune Aglae în prezenţa tuturor.

Aflată într-o continuă căutare a siguranţei psihologice şi sociale, Otilia dă naştere

neintenţionat la principalele conflicte ale romanului. Familia Tulea o consideră un pericol
pentru moştenire, iar Felix devine gelos.Este o bună cunoscătoare a psihologiei umane, aşa
cum se observă în numeroasele discuţii cu Felix, pe care încearcă sa-l pregătească pentru
viaţă, să-i ofere o imagine reală asupra lumii în care trăieşte şi, mai ales, asupra femeii.
„Rostul femeii este să placă. De obicei, fetele admiră oameni ca tine şi merg după oameni ca
Stănică.”Conştientă fiind de propria superficialitate, de temperamentul „nefericit”, de nevoia
de lux şi de libertate, Otilia se îndepărtează de Felix pentru că ştie că nu-l poate face fericit.

Din punct de vedere moral este dezinteresată de averea lui Costache, este sinceră şi
sensibilă la suferinţa celor din jur, are un suflet de artistă, trăind uneori lent,alteori intens, aşa
cum cântă la pian.Faţă de Felix are iniţial gesturi materne: îi coase nasturii, îi dă de mâncare,
îl cazează în camera ei, îi cumpără materiale de studiu, îl protejează de răutatea celor din jur.

Trăsătura dominantă este inconsecvenţa, caracterul contradictoriu al fetei, amestec de

copilărie şi maturitate. Otilia se comportă la moşia lui Pascalopol ca un copil, care are
sentimentul că toată lumea este a ei, alergând desculţă prin iarbă şi molipsindu-l pe Felix de
exuberanţa ei, dar dând dovadă de maturitate atunci când tânărul îi mărturiseşte aventura cu
Georgeta, percepând-o ca pe o simplă iniţiere erotică. Contradicţia personalităţii tinerei constă

3
în trecerile nejustificate de la o stare la alta, de la o atitudine la alta: ascultă declaraţiile de
dragoste ale lui Felix, dar pleacă la Paris cu Pascalopol.

O altă trăsătură o reprezintă feminitatea, misterul.Tot din această imagine a eternului

feminin izvorăsc gustul ei pentru lux, plăcerea călătoriilor şi chiar acea doză de iraţional în
atitudine”Îmi vine uneori să alerg, să zbor, vrei să fugim? Hai să fugim!”Toţi cei din jur sunt
subjugaţi de această feminitate debordantă şi învăluitoare şi încearcă să-i facă pe plac.Pe
Costache îl umanizează iubirea pentru Otilia, chiar dacă, din cauza zgârceniei, această iubire
nu este transpusă în fapte. Felix se dovedeşte mai copilăros, neînţelegând că fata are nevoie de
o doză de libertate şi de stabilitate materială. El rămâne un idealist, crezând în iubirea
absolută, platonică.Pascalopol are faţă de Otilia o atitudine care oscilează între dragoste virilă
şi afecţiune paternă. Distins prin educaţie şi maturitate, el nu recurge la gesturi riscante, nu are
orgolii şi trăieşte fericit în preajma ei pentru a-i satisface capriciile, aşteptând cu nerăbdare ca
timpul să lucreze în favoarea lui: „Un dezamăgit ca mine e un om fără pretenţii. Eu nu i-am
cerut niciodată nimic Otiliei.”Otilia rămâne atât pentru Felix, cât şi pentru Pascalopol o
enigmă: „a fost o fată delicioasă, dar ciudată. Pentru mine e o enigmă.”

Personajul este caracterizat direct, de narator, prin portretul fizic, care dezvăluie
frumuseţea, personalitatea, gingăşia fetei: „Fata părea să aibă 18-19 ani, faţa măslinie,nasul
mic, ochii foarte albaştri, trup subţiratic.”Tot direct este caracterizată de celelalte personaje
prin tehnica oglinzilor paralele( pluriperspectivismul). Felix o consideră o „fată admirabilă”,
Pascalopol- „un temperament de artistă, o enigmă”, Aglae-„o dezmăţată, o stricată”, Aurica-
„e falsă”, Stănică- „deşteaptă fată, femeie cu simţ practic”, Aglae- „o dezmăţată, o stricată”.
Deşi foarte tânără, Otilia a ajuns la o deplină cunoaştere de sine, autocaracterizându-se
astfel:”sunt foarte capricioasă, vreau să fiu liberă”, „eu am un temperament nefericit, mă
plictisesc repede, sufăr dacă sunt contrariată”, „eu sunt o zăpăcită, eu sunt pentru oameni
blazaţi care au nevoie de râsul tinereţii.”

Personajul este caracterizat indirect, prin descrierea camerei sale, care dezvăluie diversitatea
preocupărilor, cochetăria, dezordinea. Prezentarea camerei reprezintă o modalitate de de a
pătrunde în psihologia fetei.Luciul pereţilor, panglicile, rochiile, pălările, jurnalele de modă,
mirosul de pudră şi parfum, oglinzile trimit la imaginea unei cochete.

În concluzie, Otilia este un personaj modern ,care reuşeşte să schimbe imaginea

feminităţii.Atât incipitul , cât şi finalul romanului prezintă câte o imagine a personajului
eponim, reconstituită din perspectiva lui Felix. Prima Otilie îi arată tânărului Felix „un cap
prelung şi tânăr de fată, încărcat cu bucle căzând pe umeri.”Ultima imagine a Otiliei, cea din
fotografia lui Pascalopol este imaginea neînsufleţită a unei doamne frumoase, cu mâini fine,
dar care nu mai este Otilia cea de altădată.Vraja se risipise în curgerea anilor, iar timpul
rămâsese doar în cuvintele ei din trecut: „Noi nu trăim decât cinci-şase ani..”

4
 Relaţia dintre două personaje

Otilia- Felix Sima

Felix Sima este personajul principal masculin al romanului, surprins în devenire, foarte bine
individualizat.În roman apare în două ipostaze: a străinului care pătrunde într-o lume nouă, pe care,
descoperind-o o dezvăluie şi cititorului; a îndrăgostitului situat într-un triunghi amoros şi a maturului
împlinit în plan profesional.

Din punct de vedere social , Felix Sima este fiul doctorului Iosif Sima , medic renumit , pe care
tânărul îl idolatrizează, dorindu-şi să urmeze cariera tatălui său.

Moral, Felix este un tânăr integru, ambiţios, care îşi ghidează viaţa după principii clare şi ferme,
reuşind să nu se lase influenţat de răutatea şi avariţia mediului în care a pătruns.

Din punct de vedere psihologic, Felix este un tânăr hotărât, dinamic, echilibrat, la început timid şi
nesigur, deoarece pătrunde într-o lume necunoscută. Spirit analitic, Felix se înscrie de la început în
tiplogia intelectualului reflexiv, preocupat de cunoaşterea sa şi a celorlaţi, de mecanismele lumii în
care trăieşte.

Trăsătura dominantă este ambiţia. Are sentimentul valorii personale, iar compătimirea cu care îl
înconjoară ceilalţi pentru că este orfan, îi dezvoltă ambiţia: „Voi căuta să fiu bun cu toată lumea şi să-
mi fac o educaţie.voi fi ambiţios, nu orgolios.”Ca student, Felix câştigă repede simpatia profesorilor.
Graţie inteligenţei şi tenacităţii sale, tânărul reuşeşte să publice articole de specialitate. Bucuria este
umbrită de lipsa unei persoane cu care să-şi împărtăşească emoţia. Deşi tânăr, nu se lasă condus de
prejudecăţi, nici influenţat de cei din jur, ci încearcă să-şi formeze propriile opinii despre lumea în care
a pătruns.

Fire analitică şi interiorizată, Felix se dovedeşte a fi un fin observator al comportamentului şi

reacţiilor Otiliei. Este imatur şi stângaci în mărturisirea sentimentelor faţă de Otilia din cauza
temperamentului acesteia.. La început, n-ar fi putut spune ce sentimente nutrea faţă de Otilia. Simţea
doar că are încredere în ea, pentru ca , ulterior, ea să devină un ideal feminin, un premiu mereu dorit şi
mereu amânat: „Voia să facă ceva mare din cauza Otiliei şi pentru Otilia.””Am găsit în tine tot ce mi-
a lipsit în copilărie.”

Caracterizarea directă se realizează de către narator, prin portret fizic: „faţa juvenilă, culoarea
măslinie a obrazului” şi moral ( ambiţios,spirit tânăr, suflu limpede). Celelalte personaje îl prezintă
astfel: Pascalopol- „om cu desăvârşire independent”, Stănică-„băiat fain”, Georgeta- „om serios”.

Caracterizarea indirectă se realizează prin vestimentaţie, limbaj, mediu, relaţia cu celelalte

personaje, fapte, gânduri şi sentimente. Limbajul folosit este unul îngrijit, neologic, de specialitate,
indicând gradul de cultură şi educaţie.Numele lui provine din limba latină ( felix- fericit)şi
anticipează fericirea pe care acesta o va cunoaşte prin împlinirea visurilor sale, dar şi prin căsătoria cu
o femeie care îl propulsează în plan social.Caracterizarea lui reiese şi din relaţia cu alte pesonaje. Moş
Costache este desemnat să-i administreze averea până la majorat. Bătrânul avar se foloseşte de lipsa de
experienţă a tânărului şi îi dă o parte neînsemnată din renta lunară, astfel că Felix îşi poate acoperi cu
greu doar o parte din cheltuieli. Cu toate acestea, înţelege avariţia bătrânului şi nu-i reproşează nimic
niciodată.

În concluzie, Felix trăieşte chinurile unei iubiri adolescentine , cu toate stările ei: nelinişte, fericire,
gelozie. Pentru el, Otilia este o enigmă a feminităţii, dar şi un ideal al iubirii.