Enigma Otiliei, George Călinescu

Citat: ,, …un roman de critic, în care realismul, balzacianismul și obiectivitatea au devenit

program estetic” (Nicolae Manolescu)

În studiul ,,Arca lui Noe”, Nicolae Manolescu afirmă despre romanul doric, cel traditional, obiectiv, că
este ,,romanul din secolul XIX, care la noi își atinge apogeul abia în deceniul al treilea al secolului
XX.”

Ca teoretician al romanului românesc, G. Călinescu respinge proustianismul si pledează pentru realismul

clasic (romanul obiectiv de tip balzacian).

Al doilea dintre cele patru romane scrise de George Călinescu ( Cartea nunții, 1933, Enigma Otiliei,
1938, Bietul Ioanide, 1953, Scrinul negru, 1960) este ,,…un roman de critic, în care realismul,
balzacianismul și obiectivitatea au devenit program estetic” (Nicolae Manolescu).

Elemente de realism balzacian:

-tema: ,,o frescă din viața burgheziei bucureștene”, familia , societatea;
-motivul mostenirii, motivul paternității;
-expozițiunea presupune situarea exactă în timp și spațiu, descrierea mediului, dinspre exterior spre
interior;
-caracterizarea personajelor: fizionomie, vestimentație, cadru ambient; tendința de generalizare, tipologia;
-tehnica detaliului semnificativ, descrieri minuțioase;
-lipsa de idealizare.

Elemente romantice:
-folosirea antitezei în crearea și caracterizarea unor personaje: Felix-Titi, Otilia-Aurica, moș Costache-
Pascalopol;
-descrierea naturii Bărăganului într-un registru fantastic;
-motivul literar al orfanului, evidențiat în roman prin Felix și Otilia;

Elemente de clasicism:
-simetria romanului, care începe si se termină cu imaginea dezolantă a casei lui mos Costache;
-personajele sunt caractere construite pe o dominant psihică: Costache Giurgiuveanu – avaritia; Leonida
Pascalopol – noblețea sufletească; Stănică Rațiu – arivismul si demagogia; Aglae Tulea – răutatea si
invidia.

Elemente moderniste:

-ambiguitatea personajelor (portretul Otiliei);

-interesul pentru procesele psihice deviante, motivate prin ereditate si mediu: alienarea și senilitatea.
Lumea clanului Tulea stă sub semnul bolii, al degradării morale reflectate în plan fizic.

Specia literară: Având ca trăsături amploarea acțiunii, desfășurarea pe mai multe planuri, conflictul
complex, prezența unor personaje numeroase si realizarea unei imagini ample asupra vieții, opera
literară ,,Enigma Otiliei” de George Călinescu aparține speciei literare roman.
 Opera literară ,,Enigma Otiliei” de George Căliescu a apărut în anul 1938 și este considerat un
roman realist de tip balzacian, cu elemente moderniste, aparținând prozei interbelice. De asemenea,
poate fi considerat un roman social și citadin.
,,Enigma Otiliei” de George Călinescu este un roman realist prin temă, structura închisă,
specificul secvențelor descriptive, realizarea personajelor, dar depășește modelul realismului clasic,
balzacian, prin spiritul critic și polemic și prin elemente ale modernității (este inspirat din viața citadină,
prezența tipului intelectualului ca personaj).
Titlul inițial al romanului, ,,Părinții Otiliei”, reflecta ideea balzaciană a paternității, pentru că
fiecare personaj determină într-un fel soarta orfanei Otilia, ca niste,,părinti”. Autorul schimbă titlul din
motive editoriale, acesta devenind ,,Enigma Otiliei” și deplasează accentul de la un aspect realist la
tehnica modernă a reflectării poliedrice, prin care este realizat personajul, un personaj de o feminitate
enigmatică, ce rămâne surprinzător prin amestecul de un farmec juvenil cu o profundă maturitate.
Această ,,enigmă” se naște mai ales în mintea lui Felix, care nu-și poate explica felul de a se comporta al
fetei, iar Pascalopol o admiră, o înțelege , dar nici el nu o poate descifra în întregime, spunându-i lui Felix
în finalul romanului : ,,A fost o fată delicioasă, dar ciudată. Pentru mine e o enigmă.”
Tema romanului este ilustrarea vieții burgheziei bucurestene de la începutul secolului al XX-lea,
societate degradată de puterea banului, întreaga acțiune a romanului construindu-se în jurul averii lui
Costache Giurgiuveanu. De asemenea, ,,Enigma Otiliei” este un roman de inițiere, prezentând formarea
unui tânăr (Felix Sima) care, înainte de a a avea o carieră, trăiește experiența unei iubiri si a relațiilor de
familie.
O secvență semnificativă pentru tema operei, este replica lui Stănică Rațiu, care ilustrează mentalitatea
epocii în ceea ce privește moștenirea: ,,dacă familia mea nu s-ar fi prăsit atâta, vă spun pe onoarea mea,
azi aș fi milionar[…] Am unchi și mătuși foarte bogate […]. Însă toți au copii si nepoți, încât până să-mi
vină rândul, mai bine mă lipsesc.”
O altă secvență semnificativă pentru tema operei este cea din incipitul romanului, când Felix ajunge in
București, pe strada Antim, iar când bate la ușa casei lui moș Costache, acesta, un bătrânel ,,subțire și
puțin înconvoiat”, îi spune tânărului: ,,Nu-nu-nu știu…nu stă nimeni aici, nu cunosc…”
Ca structură, romanul este alcătuit din douăzeci de capitole și contruit pe mai multe planuri
narative, care urmăresc destinul unor personaje, prin acumularea detaliilor: destinul Otiliei Mărculescu, al
lui Felix Sima, al membrilor familiei Tulea (Olimpia, Aurica, Titi, Aglae și Simion) , al lui Stănică Rațiu.
Există două planuri narative principale: un plan ce urmăreste lupta clanului Tulea de a pune
mâna pe averea lui Costache Giurgiuveanu; un alt plan prezintă destinul lui Felix Sima care, rămas
orfan, vine la București pentru a studia medicina, Costache Giurgiuveanu fiindu-i tutore. Celelalte
planuri, secundare, susțin imaginea amplă a societății citadine a vremii.
Perspectiva narativă este una obiectivă, realizată prin narațiunea la persoana a III-a, un narator
obiectiv, detașat. Naratorul omniscient știe mai multe decât personajele sale și, fiind omniprezent, le
controlează ca un regizor.
Ca moduri de expunere se observă folosirea predominantă a narațiunii, succesiunea secvențelor
narative fiind redată prin înlănțuire. Dialogul conferă veridicitate și concentrare epică, iar descrierea
spațiilor și a vestimentației susține impresia de univers autentic (mimesis), prin observatie și notarea
detaliului semnificativ, descrierea devine mijloc de caracterizare indirectă/ de conturare a caracterelor.
Incipitul romanului realist fixează veridic cadrul temporal , ,,într-o seară de la începutul lui iulie
1909”, și spațial (descrierea străzii Antim, a arhitecturii casei lui moș Costache, a interioarelor), prezintă
personajele principale și sugerează conflictul.
 Finalul este unul închis, prin rezolvarea conflictului (Olimpia este părăsită de Stănică, Aurica nu-
și poate face o situație, Felix o pierde pe Otilia) și este urmat de un epilog . Simetria incipit – final se
realizează prin descrierea străzii și a casei lui moș Costache, din perspectiva lui Felix, care este un intrus
în familie, în momente diferite ale existenței sale: în adolescență și aproximativ zece ani mai
târziu, ,,după război”.
Ca mijloace/ procedee de caracterizare se remarcă, în manieră realist-balzaciană, tehnica
focalizării, caracterul personajelor dezvăluindu-se progresiv, pornind de la datele exterioare ale existentei
lor: prezentarea mediului de viață, descrierea locuinței, a camerei, a fizionomiei, a gesturilor si a
obișnuințelor. În mod direct, naratorul dă lămuriri despre gradele de rudenie, starea civilă, biografia
personajelor reunite la începutul romanului, la jocul de table. Descrierea indirectă îngroasă trăsăturile
prin fapte, gesturi, replici, vestimentație, relații între personaje.
Exceptie face portretul Otiliei, realizat prin tehnici moderne: comportamentism și reflectare poliedrică.
Până în capitolul al XVI-ea, Otilia este prezentată exclusiv prin comportament (fapte, vorbe, gesturi).
Această tehnică este dublată de reflectarea poliedrică a personalitătii Otiliei în conștiința celorlalte
personaje, ceea ce conferă ambiguitate personajului ( element modern), iar în plan simbolic sugerează
enigma, misterul feminității. Este alcătuit un portret complex și contradictoriu al Otiliei, ,,fe-fetița”
cuminte și iubitoare din perspectiva lui moș Costache, fata exuberantă, ,,admirabilă, superioară” din
perspectiva lui Felix, femeia capricioasă ,,cu un temperament de artistă” pentru Pascalopol, ,, o
dezmățată, o stricată,” din perspectiva Aglaei, ,,o fată deșteaptă”, cu spirit practic, așa cum o vede
Stănică.
Pornind de la ideea ,,obiectul romanului este omul ca ființă morală”, Călinescu distinge două
feluri de indivizi, în funcție de capacitatea de a se adapta: cei care se adaptează din punct de vedere moral,
putând să-si motiveze acțiunile, si cei care se adaptează instinctual, ce ilustrează tipuri umane: cocheta,
fata bătrână, avarul, parvenitul, retardatul.
Conflictul romanului se bazează pe relațiile dintre două familii înrudite. Familia lui Costache
Giurgiuveanu, posesorul averii, si Otilia Mărculescu , fiica celei de-a doua sotii, decedate. Există doi
intruși, Felix Sima, orfan, al cărui tutore este Costache Giurgiuveanu si Leonida Pascalopol, prieten al
bătrânului. A doua familie este cea a surorii lui Costache Giurgiuveanu, Aglae Tulea, alcătuită din sotul
acesteia, Simion Tulea și cei trei copii: Olimpia, Aurica, Titi. Conflictul principal are în centru averea
lui moș Costache. Conflictul erotic, secundar, privește rivalitatea dintre adolescentul Felix și
maturul Pascalopol pentru mâna Otiliei.
Limbajul personajelor este unul uniformizat, indiferent de situația socială sau de cultura lor.
Amestecul de stiluri (juridic si colocvial) folosit de Stănică are un efect comic. Se utilizează fraza amplă,
este preferat epitetul neologic, ,,fața juvenilă”, ,,aspect bizar”.
,,Enigma Otiliei” este un roman realist, balzacian prin prezentarea critică a unor aspect ale
societății bucureștene de la începutul secolului XX, motivul paternității și al moștenirii, specificul
secvențelor descriptive, realizarea unor tipologii, veridicitate, utilizarea narațiunii la persoana a III-a.
Modelul realist este însă depășit prin spiritul critic si polemic, prin elemente ale modernității (ambiguitatea
personajelor, interesul pentru procese psihice deviante, tehnici moderne de caracterizare).
1395 cuvinte  fără rezumat, fără caracterizări