G.

CĂLINESCU - ENIGMA OTILIEI (1938)

- roman citadin/ roman obiectiv/ roman interbelic/ roman cu elemente moderniste –

Particularitățile operei

I. Evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului narativ

studiat într-o perioadă, într-un curent cultural/literar sau într-o orientare tematică
G. Călinescu a fost un critic, istoric literar, scriitor, publicist, poet, dramaturg și
academician român. Personalitate enciclopedică a culturii noastre, Călinescu este autorul unor
studii de referință privitoare la viața și opera lui M. Eminescu și I. Creangă, precum și un
romancier de înaltă ținută, prin opere precum „Enigma Otiliei”, „Scrinul negru”, „Bietul
Ioanide”.
Romanul Enigma Otiliei, numit iniţial Părinţii Otiliei, a fost publicat în anul 1938.
Opera a pus încă de la apariţie problema încadrării într-un curent literar. Structura,
compoziţia, personajele, procedeele folosite, o serie de pasaje lirice demonstrează că romanul
este în acelaşi timp clasic, romantic, realist și modern.
Totuşi, elementele care primează sunt realiste, romanul aparţinând realismului de
inspirație balzaciană prin: tematică (tema moştenirii, tema paternităţii), expoziţiune (se
stabilesc repere spațio-temporale precise), descrierea mediului, caracterizarea personajelor
(care se află în legătură cu mediul ambiant), încadrarea personajelor în anumite tipologii,
tehnica detaliului.
O primă trăsătură realistă a operei o constituie tematica acesteia. Enigma
Otiliei descrie istoria unei familii al cărei destin este strâns legat de o moştenire. În acelaşi
timp, se prezintă o imagine completă a burgheziei bucureştene de la începutul secolului al
XX-lea, care se află sub determinarea social-economică, banul fiind valoarea supremă după
care se ghidează. Pe acest fundal social, este urmărit procesul de formare şi maturizare al lui
Felix Sima care, înainte de a-şi face o carieră, trăieşte experienţa iubirii şi a relaţiilor de
familie.
Un alt element realist ce poate fi observat în romanul călinescian este prezența
tipologiilor. Astfel, Giurgiuveanu este bătrânul avar, care nu se poate hotărî să o adopte pe
Otilia de teamă să nu se despartă de averea lui, Felix este tânărul ambițios ce visează o carieră
strălucită, Aglae – mama dominatoare, „fără cusur în rău”, ce distruge destinele copiilor ei,
Aurica – fata bătrână, Stănică Rațiu – parvenitul gata să ia o viață pentru a se îmbogăți.
1
 II. Analiza a două elemente de structură, de compoziție și de limbaj,
semnificative pentru textul narativ studiat
Subiectul romanului urmează ordinea cronologică, dar epicul este lent. Mai întâi, sunt
conturate timpul şi spaţiul, iar apoi personajele.
Moştenirea lui Costache Giurgiuveanu este urmărită de clanul Tulea, care nu doreşte
ca banii bătrânului să intre în posesia Otiliei Mărculescu, fiica lui vitregă. După primul atac
suferit de bătrânul Costache, familia surorii lui se instalează în casa acestuia, dar Costache îşi
revine. După al doilea atac, Aglae şi familia ei încep să ia din casă toate lucrurile importante.
Totuşi, Costache îi dă o parte din bani lui Pascalopol, pentru a-i depune la bancă. Ceilalţi bani
vor fi luaţi de Stănică Raţiu, lucru care va provoca moartea bătrânului.
Într-un plan secundar este urmărit destinul lui Felix Sima, care este un tânăr orfan,
venit din Iaşi la Bucureşti pentru a studia Medicina. Acesta se instalează în casa lui Costache
Giurgiuveanu, tutorele său, iar aici o întâlneşte pe Otilia, de care se îndrăgosteşte. Fata îl are
drept admirator şi pe prietenul lui moş Costache, Leonida Pascalopol, un bărbat bogat şi mai
în vârstă.
După moartea lui moș Costache, Otilia se va căsători cu Pascalopol, dar acesta îi va
reda libertatea şi ea se va recăsători cu un conte argentinian. În finalul romanului, cititorul
află că Felix are o carieră strălucită și că s-a căsătorit cu o fată bogată. El se va întâlni cu
Pascalopol, care îi arată o fotografie a Otiliei, pe care tânărul nu o mai recunoaşte.
Romanul, alcătuit din douăzeci de capitole, este construit pe mai multe planuri
narative, care urmăresc destinul unor personaje, prin acumularea detaliilor: destinul Otiliei, al
lui Felix, al membrilor familiei Tulea, al lui Stănică Raţiu etc. Cele două planuri principale
ale naraţiunii prezintă istoria moştenirii şi maturizarea lui Felix. Primul plan urmăreşte lupta
dusă de clanul Tulea pentru obţinerea moştenirii lui Costache Giurgiuveanu, care presupune
înlăturarea Otiliei Mărculescu. Al doilea plan prezintă destinul tânărului Felix Sima, care vine
la Bucureşti pentru a studia medicina, locuieşte la tutorele lui şi se îndrăgosteşte de Otilia.
Autorul acordă importanţă şi planurilor secundare, deoarece ele realizează o imagine amplă a
societăţii citadine.

2
 III. Comentarea a două episoade/secvențe relevante pentru tema textului narativ
studiat
Un episod semnificativ, care subliniază tema moştenirii şi influenţa viziunii
balzaciene, în special cea din „Moș Goriot” şi „Eugénie Grandet” - se află în capitolul XVIII.
Moş Costache suferă un atac de congestie cerebrală şi este imobilizat la pat. Bătrânul este
preocupat de cheile sale, plătește cu greu doctorul, are un spirit negustoresc neadormit,
oferindu-i lui Weissmann (colegul lui Felix) o seringă contracost. Clanul Tulea sărbătoreşte
cu un festin moartea care încă nu s-a petrecut, joacă partide de cărţi, se instalează milităreşte
în casă şi veghează asupra moştenirii. Otilia şi Felix, singurii îndureraţi de starea bătrânului,
îl cheamă pe Pascalopol, care aduce un doctor universitar şi îl îngrijeşte pe bolnav. Edificat
asupra intenţiilor clanului Tulea, Giurgiuveanu hotărăşte să-i lase o sumă importantă Otiliei,
dar amână din nou să o facă în fapt. Episodul concentrează epic schema întregului roman.
Semnificativ pentru construcția romanului este și epilogul memorabil, ce înfățișează
destinul enigmatic al Otiliei. După zece ani de la moartea lui Moș Costache, Felix îl
întâlneşte întâmplător pe Pascalopol, care îi arată o fotografie a unei „doamne foarte picante,
gen actriţă întreţinută, şi un bărbat exotic, cu floare la butonieră”. Tulburat, Felix nu
recunoaşte imediat trăsăturile fetei: „un aer de platitudine feminină stingea totul”. Aflăm că
Otilia s-a despărţit de Pascalopol, căsătorindu-se cu un conte argentinian. „A fost o fată
delicioasă, dar ciudată. Pentru mine e o enigmă”, subliniază Pascalopol. Peste câtva timp,
protagonistul vizitează strada Antim, căutând casa lui moș Costache, așa cum o făcuse și în
urmă cu zece ani. Locuința este părăsită, ruinată, iar eroului îi răsună în minte vorbele
tutorelui său, care acum se adeveresc: „Aici nu stă nimeni!”

IV. Concluzia
Consider că Enigma Otiliei este un roman realist de factură balzaciană, prin
prezentarea critică a unor aspecte ale societăţii de la începutul secolului al XX-lea, prin tema
paternităţii şi a moştenirii, dar și prin veridicitatea evenimentelor sau utilizarea naraţiunii la
persoana a III-a. Totuși, opera depăşeşte modelul realist prin apariția unor elemente ale
modernităţii: ambiguitatea și caracterul enigmatic al personajelor, interesul pentru procese
psihice deviante (Simion şi Titi Tulea), tehnicile moderne de caracterizare (comportamentism
și „jocul oglinzilor” în portretizarea Otiliei).

3
 Așadar, romanul călinescian rămâne în literatura română ca o capodoperă ce
zugrăvește declinul unei lumi și nașterea unei noi societăți, prin intermediul narațiunii
obiective și al elementelor moderne.