ENIGMA OTILIEI

de George Călinescu

Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularităţi ale unui
text narativ studiat, aparținând lui G. Călinescu.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
– evidenţierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului narativ ales într-o
perioadă, într-un curent cultural/literar sau într-o orientare tematică;
– comentarea a două episoade/secvențe relevante pentru tema textului narativ ales;
– analiza a două elemente de structură, de compoziţie şi de limbaj, semnificative pentru
textul narativ ales (de exemplu: acțiune, conflict, relaţii temporale și spațiale, incipit, final,
tehnici narative, instanțele comunicării narative, perspectivă narativă, registre stilistice,
limbaj etc.).
I REPER – pg 181 din cartea data de prof.

I Romanul de tip realist, obiectiv şi balzacian „Enigma Otiliei” apare la

sfârşitul perioadei interbelice, în 1938.
Opera literară “Enigma Otiliei” este un roman deoarece are o acţiune
complexă, desfăşurată pe mai multe planuri, cu un conflict amplu la care participă
numeroase personaje. Este un roman realist de tip balzacian deoarece apar: tema
familiei, motivul moştenirii şi al paternităţii, iar relatarea întâmplărilor se realizează
la persoana a treia, de către un narator obiectiv şi omniscient. Este folosită tehnica
detaliului semnificativ, iar personajele sunt prezentate în relaţie cu mediul din care
provin, ele fiind tipice pentru o anumită categorie sociala, de exemplu: Stănică Raţiu-
avocatul demagog, Felix-intelectualul ambiţios, Pascalopol-aristocratul rafinat. Apar
şi elemente ce ţin de modernitate, precum ambiguitatea personajelor.
Titlul iniţial, „Părinţii Otiliei”, reflectă ideea balzaciană a paternităţii,
deoarece fiecare dintre personaje determină într-un fel soarta orfanei Otilia, precum
nişte „părinţi”. Autorul schimbă titlul din motive comerciale şi deplasează accentul la
ideea misterului feminin.
Tema operei este una realistă, dar modernă prin factura ei citadină.
Frescă a burgheziei bucureştene de la începutul secolului al XX-lea, prezentată sub
aspect social şi economic, imaginea societăţii constituie fundalul pe care se
proiectează formarea tânărului Felix Sima care, înainte de a-şi face o carieră, trăieşte
experienţa iubirii şi a relaţiilor de familie.
Romanul, alcătuit din douăzeci de capitole, este construit pe mai multe
planuri narative, care urmăresc destinul unor personaje, prin acumularea detaliilor:
destinul Otiliei, al lui Felix, al membrilor clanului Tulea, al lui Stănică. Un plan
urmăreşte lupta dusă de clanul Tulea pentru obţinerea moştenirii lui Costache
Giurgiuveanu şi înlăturarea Otiliei Mărculescu, iar cel de-al doilea plan ilustrează
destinul tânărului Felix Sima, care, rămas orfan, vine la Bucureşti pentru a studia
Medicina, locuieşte în casa tutorelui său, avarul Giurgiuveanu şi trăieşte iubirea
adolescentină pentru Otilia.
In expoziţiunea se realizeaza situarea exactă a acţiunii în timp („într-o
seară de la începutul lui iulie 1909”), veridicitatea susţinută prin detaliile topografice
(descrierea străzii) şi notarea detaliului semnificativ. Caracteristicile arhitecturale ale
străzii şi ale casei lui moş Costache sunt prezentate din perespectiva naratorului
obiectiv, deşi observaţiile îi sunt atribuite personajului Felix Sima, care caută o
anumită casă. Pentru Balzac „o casă este un document sociologic şi moral”. Strada şi
casa lui moş Costache sugerează, prin detaliile surprinse, constrastul dintre pretenţia
de confort şi bun gust a unor locatari bogaţi şi realitate: inculţi, zgârciţi (case cu
ornamente din materiale ieftine), snobi (imitarea arhitecturii clasice), delăsători (urme
vizibile ale umezelii şi ale uscăciunii, impresia de paragină). Arhitectura sugerează
imaginea unei lumi în declin, care a avut cândva energia necesară pentru a dobândi
avere, dar nu şi fondul cultural.

II O secventa semnificativa pentru tema textului o reprezinta

momentul in care Felix îi cunoaşte pe unchiul său şi pe verişoara Otilia, apoi asistă la
o scenă de familie: jocul de table. Naratorul îi atribuie lui Felix observarea obiectivă a
personajelor prezente în odaia înaltă în care este introdus. Sunt realizate portrete
fizice ale personajelor, cu detalii vestimentare şi fiziologice care sugerează, în
manieră clasică, anumite trăsături de caracter şi sunt prezentate, în mod direct, starea
civilă, statutul în familie, elemente de biografie. Toate aceste aspecte configurează
atmosfera neprimitoare, imaginea mediului în care pătrunde tânărul. Intriga se
dezvoltă pe două planuri care se întrepătrund: pe de o parte, este prezentată istoria
moştenirii lui Costache Giurgiuveanu, iar pe de altă parte, maturizarea lui Felix Sima,
ceea ce îi conferă cărţii şi caracter de bildungsroman.
În conflictul pentru moştenire se află două familii înrudite. În casa lui
Costache Giurgiuveanu, proprietarul averii trăieşte impreuna cu Otilia Mărculescu,
adolescentă orfana, fiica celei de-a doua soţii decedate a acestuia. Aici ajunge orfanul
Felix Sima, venit la tutorele său din Bucureşti pentru a studia Medicina. Moşierul
Leonida Pascalopol, prieten al bătrânului vine în casă din dorinţa de a avea o familie
şi din afecţiuna pentru Otilia, pe care o cunoaşte de mică. În casa vecină trăieşte o a
doua familie, înrudită cu prima, care aspiră la moştenirea averii bătrânului. Clanul
Tulea este condus de sora lui Costache, Aglae. Din familie fac parte soţul acesteia,
Simion Tulea şi cei trei copii ai lor Olimpia, Aurica şi Titi, la care se adaugă soţul
Auricăi, Stănică Raţiu, dornic şi el să obţină câştigul lui moş Costache.
Lupta pentru moştenirea bătrânului este un prilej pentru observarea
efectelor, în plan moral, a obsesiei banului. Moş Costache, proprietar de imobile,
restaurante şi acţiuni, nutreşte iluzia longevităţii şi nu pune în practică niciun proiect
pentru a-i asigura viitorul Otiliei. Clanul Tulea urmăreşte să moştenească averea lui
de dragul banilor şi pentru că se teme de Aglae, plan periclitat ipotetic de adopţia
fetei. Bătrânul încearcă totuşi să pună în aplicare nişte planuri pentru a o proteja pe
Otilia, intenţionând să-i construiască o casă cu materiale provenite de la demolări.
Proiectele lui moş Cosctache nu se realizează, deoarece, din cauza efortului depus la
transportarea materialelor, bătrânul este lovit de o criză de apoplexie, scenă
simbolică pentru ilustrarea temei balzaciene. Chiar dacă pentru familia Tulea boala
lui moş Costache reprezintă un prilej de a-i ocupa milităreşte casa, în aşteptarea
morţii bătrânului şi a obţinerii moştenirii, îngrijirile lui Felix, ale Otiliei şi ale lui
Pascalopol determină însănătoşirea bătrânului. Pe masura ce familia Tulea umple
incaperea mos Costache traieste adevarate sentimente de spaima.Scriitorul urmareste
reactiile batranului care ajunge la disperare cand cei veniti se aseaza in jurul mesei si
se infrupta din bucatele si din vinul lui. Clipele de liniste ale batranului Giurgiuveanu
sunt marcate de aparitia lui Pascalopol si a doctorului adus de acesta.Otilia,Felix si
Pascalopol sunt impresionati de starea lui Costache Giurgiuveanu.Familia Tulea sta
adunata in jurul mesei iar membrii acesteia il pandesc pe mos Costache ca sa-l
fure.Adunarea familiei in casa lui mos costache este surprinsa in doua momente: cand
membrii ei mananca si atunci cand joaca carti.La masa toti vorbesc si gesticuleaza iar
scriitorul inregistreaza toate aceste detalii referitoare la formule de
adresare,ton,satisfactii sau insatisfactii care reies din privirile acestora.Jocul de carti
este vazut din perspectiva personajului reflector Felix.In timp ce Otilia il dadaceste pe
mos Costache, ceilalti participanti stau in jurul mesei ,fumeaza si gesticuleaza ca si
cand nimic grav nu s-ar fi intamplat.EI vorbesc fara nicio legatura cu cei din jurul lor.
(Aglae – se plange de junghiuri, Stanica vorbeste despre avere,Olimpia vorbeste
despre barbatii care isi inseala sotile).Jocul de carti este intrerupt brusc de aparitia
lui Pascalopol si a doctorului.Scriitorul pune in evideta atat existenta avarului
Giurgiuveanu dar si nepotolita sete de bani a celoralati membri ai familiei.Mos
Costache se simte in siguranta doar alaturi de Otilia,Felix si Pascalopol.
Moartea lui este provocată în cele din urmă de Stănică Raţiu, ginerele Aglaei,
care urmărea să parvină şi îi fură avarului banii de sub saltea. În deznodământ,
Olimpia e părăsită de Stănică, Aurica nu-şi poate face o situaţie, iar Felix o pierde pe
Otilia.
Portretul Otiliei este realizat prin intermediul reflectarii poliedrice. Pana in
capitolul al 16-lea, Otilia este prezentata mai ales prin comportamentism fara a-i
cunoaste gandurile din pespectiva naratorului. Aceasta tehnica este dublata de
reflectarea personalitatii Otiliei in constiinta celorlalte personaje, ceea ce ii alcatuieste
un portret complex: este fetita cuminte si iubitoare pentru mos Costache, fata
exuberanta pentru Felix, femeia capricioasa pentru Pascalopol, “o stricata” pentru
Aglae, cu spirit practic pentru Stanica, o rivala in casatorie pentru Aurica. Autorul
pune accent pe procese psihice deviante: alienarea si senilitatea, fiind motivate de
ereditate: Titi, fiul retardat, copie a tatalui sau Simion. Tendinţa de generalizare
conduce la realizarea unei tipologii clasice: moş Costache – avarul, Aglae – baba
absolută fără cusur în rău, Aurica – fata bătrână, Simion – dementul senil, Titi –
debilul mintal, Stănică Raţiu – arivistul, Otilia – cocheta, Felix – ambiţiosul,
Pascalopol – aristocratul rafinat.
Planul formării tânărului Felix, student la medicină, urmăreşte experienţele
trăite de acesta în casa unchiului său, în special iubirea adolescentină pentru Otilia.
Este gelos pe Pascalopol, dar nu ia nicio decizie, fiindcă primează dorinţa de a-şi face
carieră. Otilia îl iubeşte pe Felix, dar după moartea lui moş Costache îl părăseşte,
considerând că reprezintă o piedică în calea realizării lui profesionale. Ea se
căsătoreşte cu Pascalopol, bărbat matur, care îi poate oferi înţelegere şi protecţie. În
epilog, aflăm că Pascalopol i-a redat Otiliei libertatea de a-şi trăi tinereţea, ea
devenind soţia unui conte exotic. Otilia rămâne pentru Felix o imagine a eternului
feminin, iar pentru Pascalopol o „enigmă”.
Consider că „Enigma Otiliei” de George Călinescu reprezintă o creaţie
reprezentativă pentru literatura romana autorul valorificand tehnica balzaciană în
construţia acţiunii şi a personajelor, fiind considerat un roman polemic. Autorul
consideră că psihologia unui individ devine importantă atâta timp cât este raportată la
o tipologie umană, reprezentativă.
În concluzie, interpretat ca un roman de dragoste, realist, frescă, social,
„Enigma Otiliei” constituie o sinteză estetică pentru că pe structura sa realistă sunt
prezente elemente specifice modernismului.

IN PLUS

Scriitorul radiografiaza simptomele bolii batranului: „el bajbaie,isi cauta cheile si tot
timpul ii este frica ca i le-ar putea fura cineva”
.Pe masura ce familia Tulea umple incaperea mos Costache traieste adevarate
sentimente de spaima.Scriitorul urmareste reactiile batranului care ajunge la
disperare cand cei veniti se aseaza in jurul mesei si se infrupta din bucatele si din
vinul lui.Clipele de liniste ale batranului Giurgiuveanu sunt marcate de aparitia lui
Pascalopol si a doctorului adus de acesta.Otilia,Felix si Pascalopol sunt impresionati
de starea lui Costache Giurgiuveanu.Familia Tulea sta adunata in jurul mesei iar
membrii acesteia il pandesc pe mos Costache ca sa-l fure.Adunarea familiei in casa
lui mos costache este surprinsa in doua momente: cand membrii ei mananca si atunci
cand joaca carti.La masa toti vorbesc si gesticuleaza iar scriitorul inregistreaza toate
aceste detalii referitoare la formule de adresare,ton,satisfactii sau insatisfactii care
reies din privirile acestora.Jocul de carti este vazut din perspectiva personajului
reflector Felix.In timp ce Otilia il dadaceste pe mos Costache, ceilalti participanti stau
in jurul mesei ,fumeaza si gesticuleaza ca si cand nimic grav nu s-ar fi intamplat.EI
vorbesc fara nicio legatura cu cei din jurul lor.(Aglae – se plange de junghiuri,
Stanica vorbeste despre avere,Olimpia vorbeste despre barbatii care isi inseala sotile).
Jocul de carti este intrerupt brusc de aparitia lui Pascalopol si a doctorului.Scriitorul
pune in evideta atat existenta avarului Giurgiuveanu dar si nepotolita sete de bani a
celoralati membri ai familiei.Mos Costache se simte in siguranta doar alaturi de
Otilia,Felix si Pascalopol.