V2

ROMAN INTERBELIC, REALIST, BALZACIAN

ENIGMA OTILIEI
G. CALINESCU
VIZIUNE DESPRE LUME SI TEMA
INTRODUCERE
Perioada interbelica este cea mai bogata pentru romanul romanesc, acesta atingand modernitatea
ca evolutie si apogeul ca valoare artistica. Romanul „Enigma Otiliei” apare in anul 1938. G. Calinescu
opteaza prin acesta pentru un roman obiectiv, scris in maniera balzaciana, apeland la elemente de
modernitate.

INCADRARE
Romanul este o specie epica de mare intindere cu continut complex, multe personaje, structurat pe
mai multe planuri cu mai multe conflicte, mobilitate spatio-temporala, creand o fresca a societatii expuse.
Opera literara „Enigma Otiliei” este, avand toate aceste trasaturi, un roman. Prin specificul naratorului,
creatia sa este un roman obiectiv, avand un narator ce relateaza la persoana a III-a.
Autorul opteaza pentru tehnica balzaciana in consens cu orientarea sa fundamental clasicista.
Trasaturi ale balzacianismului regasite in „Enigma Otiliei” sunt tema familiei si motivele mosternirii si
paternitatii, utilizarea tehnicii detaliului semnificativ (in descrierea strazii Antim si a casei lui Costache
Giurgiuveanu) si faptul ca personajele apar in relatie cu mediul din care provin.

TEMA
Prin tema, romanul este balzacian si citadin. Aceasta este, dupa cuvintele autorului „monografia
unei familii bucurestene”. Fresca a micii burghezii bucurestene de inceput al secolului XX, prezentata sub
aspect social si economic, imaginea societatii conturate constituie fundalul pe care se proiecteaza
maturizarea tanarului Felix Sima.
Tema familiei se remarca in incipitul romanului, la sosirea tanarului Felix Sima in casa de pe strada
Antim. Patruns in locuinta, Felix asista la jocul de table, experimentand ostilitatea noilor cunostiinte. Aglae
Tulea numeste casa lui Costache „azil de orfani”, vizandu-i direct pe Felix si pe Otilia, ea perceptandu-i ca
pe niste rivali in lupta pentru averea fratelui.
Tema balazaciana a mostenirii se remarca in episodul din finalul romanului, cand Mos Costache
moare. Intreaga familie Tulea, in frunte cu Aglae, ocupa militareste casa, temandu-se ca altcineva ar putea
pune mana pe avere. Acest episod pleaca de la o scena reala, la care G. Calinescu a fost martor.

CELE PATRU ELEMENTE

Titlul operei lui G. Calinescu este semnificativ, reda esenta si circumscrie temele romanului. Titlul
initial dat de G. Calinescu operei sale a fost “Parintii Otiliei”. Acesta reflecta idea balzaciana a paternitatii,
deoarece fiecare dintre personaje determina intr-un fel soarta orfanei Otilia, asemeni unor parinti. Autorul
schimba titlul din motive editoriale si astfel accentul este pus pe misterul protagonistei.
Romanul lui G. Calinescu este structurat in douazeci de capitole. Romanul urmareste mai multe
planuri narative, prin creionarea destinelor mai multor personaje: destinul Otiliei, al lui Felix, al clanului
Tulea, al avocatului Stanica.
Romanul debuteaza in maniera realist balzaciana, cu fixarea cronotopului – „la inceputul lui Iulie
1909” cand Felix vine de la Iasi la Bucuresti „in strada Antim”, unde locuieste unchiul sau Costache. El e
intampinat cu vorbele „aici nu sta nimeni” si simetric, in final, apare imaginea aceleiasi case si in urechi ii
suna cuvintele „aici nu sta nimeni”.
Istoria mostenirii include un dublu conflict succesoral. Pe de-o parte, este vorba despre ostilitatea
manifestata de Aglae impotriva Otiliei si pe de alta parte de interesul lui Stanica Ratiu pentru averea
batranului. Conflictul erotic priveste rivalitatea dintre Felix si maturul Pascalopol, pentru iubirea Otiliei.
In conflictul pentru mostenire se afla doua familii inrudite. In casa lui Costache, traiesc Otilia, fiica
celei de-a doua sotii decedate a acestuia, Felix Sima, venit la tutorele sau pentru a studia Medicina. In casa
vecina traieste o a doua familie, “Clanul” Tulea. Acesta este condus de sora lui Costache, Aglae. Din
familia aceasta fac parte sotul Aglaei, Simion si cei trei copii, Olimpia, Aurica si Titi.
Intriga operei se dezvolta pe doua planuri. Pe de-o parte, se prezinta evolutia tanarului Felix Sima,
ce confera cartii caracterul de Bildungsroman, iar pe de alta este prezentata lupta pentru averea lui
V2
Costache. Mos Costache nutreste iluzia longevitatii si nu pune in practica niciun proiect pentru viitorul
Otiliei pe care vrea să o adopte, dar amână de frica Aglaei. El incearca totusi sa o ajute pe Otilia,
construindu-i o casa, insa acest proiect este unul sortit esecului, casa fiind realizata cu materiale din
demolari. In cele din urma, Stanica ii găseşte banii bătrânului şi îi provoacă moartea. In deznodamantul
operei, Olimpia e parasita de Stanica, care fura o parte din banii mosului, Aurica ramane nemaritata, iar
Felix o pierde pe Otilia.
Planul formarii lui Felix urmareste experientele traite de acesta in casa unchiului, in special iubirea
adolescentina pentru Otilia. Otilia il iubeste marturisit pe Felix, dar dupa moartea lui mos Costache il
paraseste definitiv, considerand ca reprezinta o piedica in calea realizarii lui şi se căsătoreşte cu Pascalopol.
In epilog, Felix întalnindu-l pe Pascalopol, afla ca-i redase Otiliei libertatea si o vede intr-o fotografie in
care nu o mai recunoaste.
Pentru realizarea personajelor, G. Calinescu se foloseste de tehnica balzaciana a descrierilor
mediului si fizionomiei, din care se pot deduce trasaturi de caracter. Tendinta de generalizare conduce la
realizarea unor tipologii clasice: mos Costache-avarul, Aglae-“baba absoluta”, Aurica-fata batrana, Simion-
nebunul sensibil, Titi-debilul mintal, Stanica Ratiu-arivistul, Otilia-cocheta, Felix-ambitiosul, Pascalopol-
aristocratul rafinat.

CONCLUZIA
Roman al unei familii si istorie a unei mosteniri, “Enigma Otiliei” de G. Calinescu se incadreaza in
categoria prozei realist-balzaciene, criticul N. Manolescu numind scrierea acestuia “balzacianism fara
Balzac”.

833 cuvinte