ROMAN INTERBELIC, REALIST, BALZACIAN

ENIGMA OTILIEI
G. CALINESCU
CARACTERIZAREA UNUI PERSONAJ

INTRODUCERE
Perioada interbelica este cea mai bogata pentru romanul romanesc, acesta atingand modernitatea
ca evolutie si apogeul ca valoare artistica.
G. Calinescu a fost un critic, romancier, publicist si academician roman ce a creat in perioada
interbelica. Conform epitafului scris de Geo Bogza, acesta a lasat in urma „o opera fundamentala pentru
cultura poporului roman”.
Romanul „Enigma Otiliei” apare in anul 1938. G. Calinescu opteaza prin acesta pentru un roman
obiectiv, scris in maniera balzaciana, dar depaseste acest program estetic, apeland la elemente de
modernitate.

CELE PATRU ELEMENTE

Prin tema, romanul este balzacian si citadin. Aceasta este, dupa cuvintele autorului „monografia unei
familii bucurestene”. Caracterul citadin tine de modernismul lovinescian. Fresca a micii burghezii
bucurestene de inceput al secolului XX, prezentata sub aspect social si economic, imaginea societatii
conturate constituie fundalul pe care se proiecteaza maturizarea tanarului Felix Sima. Acesta, in drumul de
formare al carierei, traieste experienta iubirii si a relatiilor de familie.
Titlul unei opera este un element paratextual ce ghideaza lectura cititorului. Cel al operei lui G.
Calinescu este semnificativ, reda esenta si circumscribe temele romanului. Titlul initial dat de G. Calinescu
operei sale a fost “Parintii Otiliei”. Acesta reflecta idea balzaciana a paternitatii, deoarece fiecare dintre
personaje determina intr-un fel soarta ofranei Otilia, asemeni unor parinti. Autorul schimba titlul din motive
editorial si astfel accentul este pus pe misterul protagonistei.
Relatarea actiunii romanului se realizeaza la persoana a III-a, din perspectiva unui narrator
omniscient, omnipresent. Naratorul se ascunde in spatele diverselor masti (de exemplu, personajul-reflector
Felix Sima, prin intermediul caruia sunt prezentate alte personaje), fapt dovedit si de limbajul uniformizant.
Romanul lui G. Calinescu este structurat in douazeci de capitole, in care este ilustrata ideea autorului: „doar
o analiza caracteriologica si o umanitate canonica duc la adevarata creatie in roman”. Romanul urmareste
mai multe planuri narative, prin creionarea destinelor mai multor personaje, prin acumularea detaliilor
semnificative: destinul Otiliei, al lui Felix, al clanului Tulea, al avocatului Stanica etc. Un plan urmareste lupta
dupa de clanul Tulea pentru obtinerea mostenirii, iar un altul prezinta formarea tanarului Felix Sima care,
ramas orfan, vine la Bucuresti pentru a-si face studiile si a deveni doctor. Acesta, in casa tutorelul sau, avarul
Costache Giurgiuveanu, traieste iubirea adolescentina pentru misterioasa Otilia.
Romanul debuteaza in maniera realist balzaciana, cu fixarea cronotopului – „la inceputul lui Iulie 1909” cand
Felix vine de la Iasi la Bucuresti „in strada Antim”, unde locuieste unchiul sau Costache. In incipit, odata cu
Felix, personaj martor, ii cunoastem pe toti, in sufragerie, la masa de joc. El e intampinat cu vorbele „aici nu
sta nimeni” si simetric, in final, apare imaginea aceleiasi case pe care in zorii unei duminici eroul o contempla
din perspectiva eroziunii timpului si in urechi ii suna cuvintele „aici nu sta nimeni”.
Istoria mostenirii include un dublu conflict succesoral. Pe de-o parte, este vorba despre ostilitatea
manifestata de Aglae impotriva Otiliei si pe de alta parte de interesul lui Stanica Ratiu pentru averea
batranului, care duce la dezbinarea familiei Tulea. Conflictul erotic privestea rivalitatea dintre Felix si maturul
Pascalopol, pentru iubirea Otiliei.
In conflictul pentru mostenire se afla doua familii inrudite. Membrii acestora apartin unor tipologii
umane care contureaza universul social. In casa lui Costache, traiesc Otilia, adolescent orfana, fiica celei de-a
doua sotii decedate a acestuia, Felix Sima, venit la tutorele sau pentru a studia Medicina. Mosierul
Pascalopol, prieten al batrunului vine in casa din drinta de a avea o families i din afectiune pentru Otilia, pe
care o cunostea de mica. In casa vecina traieste o a doua familie, “Clanul” Tulea. Acesta este condus de sora
lui Costache, Aglae. Din familia aceasta fac parte sotui Aglaei, Simion si cei trei copii, Olimpia, Aurica si Titi.
Acestei familii I se adauga Stanica Ratiu, sotul Olimpiei, dornic sa profite de pe urma mostenirii.

STATUTUL PERSONAJULUI
Otilia Marculescu este o tanara de optsprezece ani, fiica celei de a doua sotii a lui Costache
Giurgiuveanu, femeie frumoasa si bogata, care murise „de suparare” si ii lasase sotului toata averea,
impreuna cu datoria cresterii Otiliei, ramasa de mica fara mama. Ea este studenta la Conservator, izestrata
cu un temperament de artista, reprezentand atat tipul cochetei cat si, in egala masura, misterul feminin.
Otilia este numita de G. Calinescu „eroina mea lirica”, proiectia autorului in afara, „tipizarea mea in
ipostaza feminina”. Ea este protagonista reprezentativa pentru modernitatea romanului, atat prin tehnicile
de realizare, cat si prin problematica sa existentiala, reprezentand enigmatica drama a feminitatii, din care
cauza este si personaj eponim.
Pentru realizarea personajelor, G. Calinescu se foloseste de tehnica balzaciana a descrierilor mediului
si fizionomiei, din care se pot deduce trasaturi de caracter. Portretul balzacian porneste de la caracterele
clasice (avarul, ipohondrul, gelosul, ambitionsul, cocheta), carora realismul le confera dimensiunea sociala si
psihologica, adaugand un alt tip uman, aviristul. Tendinta de generalizare conduce la realizarea unor tipologii
clasice: mos Costache-avarul, Aglae-“baba absoluta fara cusur in rau” (caracterizare directa facuta de
Weissman), Aurica-fata batrana, Simion-nebunul sensibil, Titi-debilul mintal, Stanica Ratiu-aviristul, Otilia-
cocheta, Felix-ambitiosul, Pascalopol-aristocratul rafinat.

ILUSTRAREA TRASATURILOR PERSONAJULUI PRIN SECVENTE COMENTATE

Portretul Otiliei, realizat prin tehnici moderne, se realizeaza mai ales indirect. Aceasta se
caracterizeaza indirect prin comportamentism (fapte, gesturi, replici), gandurile ei fiind necunoscute
cititorului, din cauza perspectivei narative obiective. Aceasta tehnica este dublata, in acelasi spatiu narativ,
de reflectarea poliedrica a personalitatii Otiliei, in constiinta celorlalte personaje (pluriperspectivismul).
Imaginea Otiliei este asadar relativiziata, prin reflectarea in mai multe oglinzi paralele, portretul sau
devenind contradictoriu. Pentru mos Costache, ea este „fe-fetita”, „admirabila”, pentru Felix, femeia
capricioasa „cu un temperament de artista”, pentru Aglae „o fata desteapta”, cu spirit practic etc. Totusi,
complexitatea Otiliei este cel mai bine cuprinsa de colegul lui Felix, Weissmann, care cuprinde perfect
personalitatea fetei, spunand: „Orice femeie care iubeste un barbat fuge de el, ca sa ramana in amintirea lui
ca o aparitie luminoasa”. G. Calinescu justifica misterul personajului feminin spunand:”Nu Otilia are o
enigma, ci Felix crede ca are.”.
Portretul fizic al Otiliei este realizat din perspectiva lui Felix, in incipitul romanului. Felix remarca mai
intai „un cap prelung”, „incarcat cu bucle”. Fata ei este „maslinie”, „cu nasul mic si ochii foarte albastrii”,
aratand „foarte copilaroasa”. Otilia este pusa in opozitie cu Aglae, pentru a i se arata bunatatea si in opozitie
cu Aurica, pentru a reliefa frumusetea, feminitatea.
Conditia definitorie a Otiliei este cea de orfan. Acest fapt este subliniat de Aglae, care numeste casa
fratelui sau „azil de orfani”. Inca din seara sosirii lui Felix in casa lui Mos Costache, Otilia se arata generoasa
fata de Felix, care ii impartaseste statutul. Ea ii ofera lui camera sa, prilej cu care este prezentata camera
personajului eponim. Felix descopera dantele, partituri, romane frantuzesti si cutii de pudra, dovedindu-se
astfel personalitatea exuberanta a Otiliei. In acest episod G. Calinescu apeleaza asadar la tehnica descrierii
de interioruri, pentru caracterizarea personajului sau, tehnica balzaciana prin excelenta.
Otilia reprezinta intruchiparea misterului feminin, iar comportamentul derutant al fetei il
descumpaneste pe Felix, pentru ca nu-si poate explica schimbarile de atitudine, trecerea ei brusca de la o
stare la alta. Otilia insasi recunoaste cu sinceritate: „sunt foarte capricioasa”.
Personajul principal al operei, Otilia, personifica libertatea de spirit , inglobeaza sentimente si
ratiune. Cand Felix spune „Pascalopol e bogat”, ea raspunde „bogatia nu e totul si tata e foarte bogat iar
mama a murit de suparare”. Capabila de daruire in primavara dupa moartea lui Mos Costache, vine in
camera lui Felix. Dupa noaptea lor casta, Otilia pleaca la Paris cu Pascalopol cu care se marita si ii scrie
tanarului: „cine a fost in stare de atata stapanire, e in stare sa invinga si o dragoste nepotrivita pentru marele
lui viitor”.
In epilog, pentru Felix, Otilia isi pierde farmecul feminin, capatand o „platitudine” in aspect. Intuitiva,
frivola doar in aparenta, Otilia si-a dat seama de dificultatea relatiei cu Felix si avand nevoie de confort si
ocrotire alege siguranta casatoriei cu mosierul. Finalul arata justetea judecatii ei. Felix isi implineste ambitia,
devenind specialist cunoscut, medic cunoscut si printr-o casnicie reusita intra in cele mai inalte cercuri. Otilia
se marita apoi cu un conte in Spania. Chipul ei a ramas in sufletul lui Felix o iubire adolescentina, spirituala.

OPINIA
In opinia mea, prin varietatea mijoacelor si procedurilor de caracterizare si complexitatea sa Otilia
impresioneaza puternic. Sunt de parere ca G. Calinescu realizeaza prin Otilia un prim personaj feminin
complet, dandu-i o plurivalenta de caracter ce o individualizeaza.

CONCLUZIA
In concluzie, Roman al unei familii si istorie a unei mosteniri, “Enigma Otiliei”, de G. Calinescu se
incadreaza in categoria prozei realist-balzaciene, criticul N. Manolescu numind scrierea acestuia
“balzacianism fara Balzac”. In acest roman, otilia reprezinta pentru Felix mai degraba o imagine idealizata
decat o femeie pe care o iubeste cu adevarat. Misterul personajului feminine este generat de trasaturile sale
contradictorii ale cochetei cu temperamental de artista si sustinut prin tehnici moderne de portretizare, care
fac din Otilia Marculescu un personaj cu adevarat memorabil.